Decizia nr. 2/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 2/2012

Ședința a 22 O. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. A. M.

Judecător S. L. R.

Judecător A.-I. A.

Grefier A. B.

S-a luat în examinarea recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. C.-N., împotriva sentinței civile nr. 910 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al

Tribunalului C., în contradictoriu cu reclamantul intimat B. I., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de (...) s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatului B. I.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 910 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al

Tribunalului C. s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității invocate de pârâta A. F. C.-N.

S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. I., in contradictoriu cu parata A. F. P. A M. C.-N.

S-a admis cererea de chemare in garantie.

A fost obligată parata sa restituie reclamantului suma de 1931 lei achitata prin chitanta seria TS5 nr.5812066 eliberata la data de (...) si dobanda legala calculata la aceasta suma incepand cu data de (...) si pana la achitarea efectiva.

A fost obligată chemata in garantie A. F. PENTRU M. sa plateasca paratei suma de 1931 lei cu titlu de taxa de poluare si dobanda legala calculata la aceasta suma începand cu data de (...) si pana la achitarea efectiva.

A fost obligată parata sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata in suma de 539,3 lei.

Examinând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 C.proc.civ., excepțiile invocate de către pârâtă, instanța le va respinge, pentru următoarele argumente:

Instanța de fond a observat că reclamantul contesta, in realitate, compatibilitatea taxei de poluare cu legislația comunitară, împrejurare față de care reclamantului nu i se pot opune excepțiile invocate, cererea fiind admisibilă și formulată în termenul legal împotriva persoanei care a refuzat restituirea.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Skoda, tip 1U/STBFQX01/Octavia, nr. identificare TMBDX41UX68837631, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OG nr.50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 1931 lei la AFP C.-N., în data de (...).

La data de (...), reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă, întrucât reclamantul nu se află în niciuna din situațiile prevăzute la art.3(2) din OG nr.50/2008.

Analizând compatibilitatea acestei taxe în forma modificată a OUG nr.

50/2008, prin OUG nr.218/2008 și OUG nr.7/2009, cu dreptul comunitar, tribunalul a apreciat că, în cauza de față, sunt încălcate dispozițiile art.90 din Tratatul de instituire a C. E. (actualmente art.110 TFUE), în acest sens pronunțându-se și CJUE prin D. din data de (...) în cauza nr.C-402/09.

Întrucât pârâta a căzut în pretenții, în tem.art.60 și urm.cod pr.civ., tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei A. F. P. C.-N. suma de 1.931 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda legală aferentă calculată de la data plății (...) și până la restituirea integrală.

Împotriva acestei sentințe, pârâta A. F. P. C.-N. a declarat recurs, solicitând instanței admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate în sensul înlăturării obligației sale la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 539,3 lei.

În motivare recursului, pârâta a arătat că este nejustificată obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu are nicio culpă procesuală, făcând doar aplicarea textelor legale în vigoare, nefiind îndrituită a face aprecieri cu privire la compatibilitatea acestora cu normele comunitare, pentru a proceda la restituirea imediată a taxei solicitate.

Pe de altă parte, pârâta apreciază că este nejustificat de mare cuantumul onorariului avocațial acordat, iar față de valoarea cererii și munca efectivă prestată de avocat, instanța de fond avea posibilitate, în conformitate cu art. 274 alin. 3 C.pr.civ., să cenzureze aceste cheltuieli. Mai mult, se impunea reducerea onorariului avocatului raportat la munca efectivă prestată în cauză și la faptul că cererile de chemare în judecată pentru restituirea taxei auto au ajuns să aibă o formă standard.

Reclamantul-intimat B. I. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale, cu cheltuieli de judecată în recurs.(f.7-8)

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

In ce privește motivul de recurs vizând cheltuielile de judecată, acesta este nefondat câtă vreme recurenta este în culpă procesuală determinată de refuzul nejustificat de recunoaștere a dreptului reclamantului la restituirea taxei de poluare si de restituirea efectiva a acesteia .

In ce privește cuantumul onorariului acordat în primă instanță, Curtea apreciază că acest cuantum corespunde valorii pricini de 1.931 lei și a muncii depuse de avocat.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corob. cu art. 312

C.pr.civ urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de către pârâta A. F. P. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 910 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.

D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința din 22 octombrie 2012.

Red.A.A.M./(...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: M.-F. B..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 2/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal