Decizia nr. 2333/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A C., DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

D. C. Nr. 2333/2012

Ședința publică de la 22 M. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-R. D.

Judecător L. U.

Judecător M. D.

Grefier M. T.

{ F. | }

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - plângerea formulată de autoritatea contractantă M. C. N., împotriva Deciziei C. nr. 285/C2/16 din data de (...), în contradictoriu cu ofertanta SC A. V. C. SA, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că la data de (...), ofertanta A. vagoane C. SA, în calitate de lider al asocierii cu R. SA a depus la dosar concluzii scrise. La data de (...), atât autoritatea contractantă M. C.-N., cât și ofertanta P. S. P. B. S. (P.) au depus la dosar concluzii scrise.

Se constată totodată faptul că prin încheierea de ședință din data de (...) s- au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin D. nr. 285/C2/16 pronunțata în data de (...) de către C. N. de S. a C. (C.) a decis respingerea excepției tardivității introducerii contestației și a adresei nr. 2005/2/(...), invocată de autoritatea contractantă, cu privire la neconcordanțele ofertei câștigătoare.

A fost admisă în parte contestația formulată de S. A. V. C. S., în contradictoriu cu P. M. CLU]-N., respectiv critica privind ușile de acces din adresa nr. 2005/2/(...), și pe cale de consecință respinge cererea de intervenție.

A fost anulat raportul procedurii și adresele de comunicare a rezultatului procedurii, ca acte subsecvente ale raportului procedurii.

A fost obligază autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la primirea deciziei C.ui, să reanalizeze și să reevalueze ofertele, cu respectarea celor precizate în motivare și a dispozițiilor legale.

Au fost respinse ca tardiv formulate criticile referitoare la documentația de atribuire și răspunsurile la solicitările de clarificări.

A fost respins ca inadmisibil capătul de cerere privind accesul la ofertele tehnice ale fiecărui candidat.

A fost respins ca rămasă fără obiect, prin achiesarea autorității, critica privind unitatea de măsură.

A fost respinsă ca nefondată critica privind neîndeplinirea, de către câștigător, a cerinței referitoare la podeaua tramvaiului, din adresa nr.

2005/2/(...).

S-a dispus continuarea procedurii de atribuire, cu respectarea celor decise anterior.

Prezenta decizie a fost obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 280 din O. nr. 3., cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare.

În motivarea deciziei s-au avut în vedere următoarele:

S. A. V. C. S. a formulat contestatie împotriva rezultatului procedurii, comunicat prin A. nr. 330832/(...), emisă de către P. M. C.-N., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de "licitație deschisă", organizată pentru încheierea unui acord cadru având ca obiect "A. de tramvaie pentru transportul public în municipiul C.-N.", cod CPV 34622100-4, solicitând anularea procedurii de atribuire, conform art. 209 lit. d) din O. nr. 3..

Contestatorul consideră că documentația de atribuire a fost întocmită în mod deficitar, fapt ce a permis apariția unor situații, care au creat confuzie, ducând la elaborarea unor oferte alternative, iar acest fapt contravine prevederilor din fișa de date a achizitiei.

Astfel, contestatorul semnalează mai multe situații, după cum urmează:

- formularele care trebuiau completate au fost întocmite cu foarte multe inexactități, au fost cerute formulare care erau întocmite greșit sau nu existau deloc. în acest sens, contestatorul face referire la clarificările postate pe S. și susține că nu a fost respectată Legea nr. 183/(...); în acest sens, prezintă o sinteză a modului în care autoritatea contractantă a răspuns solicitărilor de clarificări cerute de ofertanți, răspunsuri care au fost postate pe S.

- modul de întocmire al caietului de sarcini a generat, numeroase confuzii tehnice, permițând elaborarea unor oferte alternative;

- au fost incluse cerințe tehnice care nu sunt specifice tramvaielor și acte normative care nu se aplică expres pentru mijloacele de transport pe șine (exemplu H.G. nr. 457/2003);

- în documentul privind comunicarea rezultatului procedurii unitatea de măsură pentru "consum specific de energie electrică"! al ofertei desemnată câștigătoare este greșit, respectiv "wh/t+t=km" față de "wh/t*km" cum ar fi fost corect, impunându-se punctarea cu 0 și plasarea acesteia pe locul al doilea. în cazul unei erori materiale a autorității contractante, acest aspect, în opinia contestatorului, demonstrează superficialitatea cu care a fost tratată această procedură;

- caietul de sarcini conține condiții tehnice și normative care nu sunt specifice tramvaielor ci troleibuzelor sau autobuzelor, fapt ce a determinat solicitarea mai multor clarificări din partea asocierii S. C. A. V. C. S. - R. A. T. B. R., în scopul corectării acestuia. Prin răspunsurile date, autoritatea contractantă a dat posibilitatea acceptării de oferte alternative, fapt ce este în contradicție cu documentația de atribuire și cu prevederile legale în domeniul achizițiilor publice;

- în opinia contestatorului, produsul ofertat de firma câștigătoare nu îndeplinește în totalitate condițiile impuse prin caietul de sarcini, motiv pentru care soli cită accesul la ofertele tehnice ale fiecărui ofertant.

Considerând că au fost încălcate prevederile art. 2 alin. (1) și (2) din O. nr.

3., contestatorul solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată.

În punctul de vedere comunicat prin adresa nr. 5/(...), înregistrată la C. N. de S. a C. sub nr. 371/(...), P. M. C.-N., în calitate de autoritate contractantă, solicită, cu caracter prealabil soluționării pe fond a contestației, respingerea acesteia pe cale de excepție, ca fiind tardiv introdusă. A. contractantă menționează că, deși obiectul contestației îl constituie comunicarea privind rezultatul procedurii, criticile formulate sunt îndreptate împotriva documentației de atribuire.

În subsidiar, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației ca fiind neîntemeiată, aducând argumente în acest sens.

Astfel, autoritatea contractantă susține că, în urma solicitării de clarificări din partea unor ofertanți cu privire la documentația de atribuire, a publicat, în data de (...), o clarificare care cuprinde formularele corecte și care corespund celor solicitate prin fișa de date a achiziției.

În ceea ce privește nerespectarea Legii nr. 183/2006, autoritatea contractantă susține că, prin neutilizarea caracterelor românești, nu a generat un tratament inegal față de posibilii ofertanți, documentația fiind pusă la dispoziția tuturor ofertanților, în formă electronică.

Cu privire la criticile formulate de contestator în ceea ce privește modul de Î. al caietului de sarcini, autoritatea contractantă susține că, în conformitate cu prevederile legale, acesta cuprinde specificații tehnice minimale, iar neîndeplinirea cerințelor prevăzute în caietul de sarcini atrage descalificarea ofertei ca fiind neconformă.

De asemenea, autoritatea contractantă menționează că nu a îngrădit accesul operatorilor economici, acceptând ca oricare din produsele care corespund cerințelor minime obligatorii să poată fi ofertate, aceasta neînsemnând admiterea unor oferte alternative.

A. contractantă nu consideră că a încălcat prevederile art. 2 din O. nr. 3., dat fiind faptul că procedura s-a desfășurat prin mijloace electronice, în baza prevederilor H.G. nr. 1660/2006.

Cu privire la neconformitatea ofertei desemnate câștigătoare, autoritatea contractantă menționează că atâta vreme cât nu face dovada acestei susțineri, critica contestatorului trebuie respinsă ca neîntemeiată.

Referitor la faptul ca In comunicarea privind rezultatul procedurii unitatea de măsură pentru "consum specific de energie electrică" din oferta câștigătoare este greșită, autoritatea contractantă susține că a îndreptat această eroare materială, prin A. nr. 5/(...), oferta câștigătorului fiind corectă din acest punct de vedere.

Față de toate aspectele prezentate, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației depuse de S. A. V. C. S., ca fiind rămasă fără obiect pentru petitul cu privire la eroarea din comunicarea privind rezultatul procedurii, ca fiind tardiv introdusă pentru criticile cu privire la documentația de atribuire, iar în subsidiar ca fiind neîntemeiată.

Prin A. nr. 2005/2/(...), înregistrată la C. N. de S. a C. sub nr. 560/(...), S.

A. V. C. S. a răspuns punctului de vedere formulat de autoritatea contractantă, menținându-și susținerea conform căreia oferta desemnată câștigătoare nu este conformă și trebuia respinsă.

Astfel, contestatorul menționează că în caietul de sarcini, la cap. 1.6.1 - Dimensiuni generale constructive ale tramvaiului, se prevede "Î.a podelei 350 mm la nivelul șinei, cu rampe de acces pentru cărucioare". De asemenea, la punctul

2.2.1 - Descriere generală, se stipulează "Caroseria va avea podeaua complet coborâtă, pe toată suprafața disponibilă pentru călătorii în picioare". Față de aceste cerințe, contestatorul susține că în cazul ofertei desemnate câștigătoare, înălțimea podelei este la 350 mm de la nivelul șinei doar pe aproximativ 5. din lungimea totală a podelei, în rest este la o înălțime de 525 mm în zona destinată călătorilor cu locuri în picioare, cu pante de racordare foarte abrupte, ceea ce obligă la descalifica rea ofertei.

Totodată, contestatorul precizează că la cap. 2.2.2 - U. de acces, din caietul de sarcini, se stipulează că "numărul ușilor va fi de 4, cu deschidere simultană în două părți, lățime minimă pentru fiecare ușă 1300 mm. P. postul de conducere, prima foaie (parte) a ușii va avea comandă și deschidere independentă (va fi folosită numai de vatman)", iar la punctul 2.2.7.21 - Organizare habitaclu, se prevede că "P. parte a ușii duble va putea fi comandată individual atât din interior, cât și din exterior", contestatorul susține că tramvaiul ofertat de P. S. P. B. S. este prevăzut în zona cabinei de conducere cu o ușă simplă, cu o singură foaie, ceea ce conduce la neconformitatea ofertei.

Față de aspectele prezentate, contestatorul consideră că autoritatea contractantă avea obligația de a exclude oferta desemnată câștigătoare, întrucât aceasta este în afara condițiilor minime stipulate în caietul de sarcini.

Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la C. N. de S. a C. sub nr. 477/(...), P. S. P. B. S. a depus "C. de intervenție" împotriva contestatiei formulate de S. A. V. C. S.

În urma analizării adresei înregistrată la C. N. de S. a C. sub nr. 477/(...), raportat la contestați a înregistrată la C. N. de S. a C. sub nr. 76/(...), depusă de către S. A. V. C. S., C. o califică ca fiind o cerere de intervenție în interesul autorității contractante și o admite în principiu, conform art. 55 alin. (1) din Codul de P. C., coroborat cu art. 297 din O. nr. 3.. Totodată, C. o califică ca fiind o cerere de intervenție în interesul uneia dintre părți, respectiv autoritatea contractantă și o admite în principiu, conform art. 52 din Codul de P. C., coroborat cu art. 297 din O. nr. 3..

Prin această cerere de intervenție, P. S. P. B. S. solicită menținerea rezultatului procedurii și "obligarea părții ce va cădea în pretenții, la plata cheltuielilor ocazionate de această contestație".

Intervenientul consideră că atât caietul de sarcini cât și răspunsurile la solicitările de clarificări au fost dare, neexistând probleme de interpretare sau înțelegere care să nu permită elaborarea ofertelor în conformitate cu cerințele solicitate.

De asemenea, nici sistemul ortografic și nici depunerea ofertelor în format electronic nu au constituit motive contestabile, sistemul electronic asigurând, conform legii și principiilor de funcționare a unei licitații publice, posibilitatea autorității contractante de a lua decizia cea mai favorabilă cu privire la oferta desemnată câștigătoare, în funcție de preț, perioada de garanție, numărul de pasageri și consumul de energie.

Cu privire la critica privind unitatea de măsură pentru "consum specific de energie electrică" din oferta câștigătoare, specificată în comunicarea privind rezultatul procedurii, intervenientul precizează că este vorba despre o greșeală de editare.

Având în vedere aspectele prezentate, intervenientul solicită admiterea cererii de intervenție și menținerea deciziei autorității contractante prin care oferta depusă de P. S. P. B. S. a fost desemnată câștigătoare.

Potrivit prevederilor art. 52 alin. (3) din Codul de P. C. coroborat cu principiile expres prevăzute la art. 269 din ordonanta antemenționată, C. a comunicat, părților, prin adresele nr. 3.-C2/(...) și respectiv nr. 3.- C2/(...), cererea de intervenție de mai sus.

P. M. C.-N. a răspuns acestei solicitări, transmițând documentul "N. de

ședință" nr. 9/(...), Înregistrat la C. N. de S. a C. sub nr. 734/(...), prin care solicită admiterea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu și în interesul autorității contractante, formulată de P. S. P. B. S.

A. contractantă consideră că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 49 și următoarele din codul de procedură civilă și solicită respingerea contestației formulate de asocierea S. A. V. C. S. R. A. T. B. R. ca fiind tardiv introdusă și în subsidiar, ca fiind nefondată.

Prin A. nr. 2005/3/(...), înregistrată la C. N. de S. a C. sub nr. 788/(...), S. A. V. C. S. a răspuns solicitării C.ui, reiterând argumentele formulate în cadrul contestației și a Adresei nr. 2005/2/(...) și solicitând admiterea contestației sale, cu mențiunea că cererea de intervenție formulată de P. S. P. B. S. este inadmisibilă și netemeinică.

Prin A. nr. 2005/5/(...), înregistrată la C. N. de S. a C. sub nr. 963/(...), S. A. V. C. S. răspunde documentului "N. de ședință" nr. 9/(...), transmis de autoritatea contractantă.

Contestatorul consideră inadmisibilă și netemeinică cererea de intervenție în interes propriu formulată de P. S. P. B. S., precum și răspunsul autorității contractante exprimat prin documentul "N. de ședință" nr. 9/(...) și, pe cale de consecință, reiterează poziția sa din A. nr. 2005/3/(...), solicitând admiterea contestatiei în sensul formulat.

Prin adresa nr. 11/(...), înregistrată la C. N. de S. a C. sub nr. 1022/(...), P. M. C.-N., în calitate de autoritate contractantă, transmite "N. de ședință" cu privire la A. nr. 2005/2/(...) formulată de S. A. V. C. S., în calitate de lider al asocierii S. A. V. C. S. - R. A. T. B. R.

A. contractantă consideră că prin această adresă, S. A. V. C. S. a completat contestația formulată inițial, fapt ce contravine prevederilor art. 255 și următoarele din O. nr. 3. și ale Manualului operațional pentru atribuirea contractelor de achiziții publice al ANRMAP, precum și prevederilor art. 195 și următoarele din Codul de P. C..

În aceste condiții, autoritatea contractantă solicită respingerea adresei nr.

2005/2/(...) ca fiind tardiv formulată.

Pe fondul adresei de completare a contestației inițiale, autoritatea contractantă consideră că aceasta este neîntemeiată și pe cale de consecință, solicită respingerea acesteia.

A. contractantă subliniază faptul că scopul autorității contractante este acela de a utiliza în mod cât mai eficient banii publici, iar raportul calitate - preț să fie minim.

Referitor la argumentele invocate de contestator, autoritatea contractantă susține că oferta depusă de P. S. PE SA B. S. Î. toate condițiile impuse prin caietul de sarcini, aspect reținut și de raportul experților de la R. și, pe cale de consecință, solicită respingerea contestatiei formulate de S. A. V. C. S.

Prin A. nr. 2005/9/(...), înregistrată la C. N. de S. a C. sub nr. 1207/(...), S. A. V. C. S. transmite punctul său de vedere cu privire la cele sustinute de autoritatea contractantă în A. nr. 11/(...).

Contestatorul reiterează criticile formulate cu privire la neîndeplinirea cerințelor minime din caietul de sarcini de către oferta desemnată câștigătoare și consideră că oferta depusă de asocierea S. A. V. C. S. R. A. T. B. R. este superioară din toate punctele de vedere și răspunde tuturor cerințelor din caietul de sarcini.

Prin A. nr. MMh/18/DL/01/2012, Înregistrată la C. N. de S. a C. sub nr.

1241/(...), P. S. P. B. S. a transmis "N. de ședință" cu privire la cererea de intervenție accesorie în interesul P.RIEI M. C.-N., solicitând menținerea deciziei prin care oferta epusă de P. S. P. B. S. a fost considerată, în mod corect, cea mai avantajoasă din toate punctele de vedere.

Intervenientul susține că cererea de intervenție este în interesul autorității contractante, invocând prevederile art. 49 alin. (2) din Codul de P. C..

În opinia intervenientului, contestația formulată de S. A. V. C. S. este tardiv introdusă, iar referitor la criticile contestatorului cu privire la oferta depusă de societatea sa, acesta afirmă că sunt total nefondate, Întrucât, prin produsul ofertat, P. S. P. B. S. a respectat în detaliu cerințele solicitate prin caietul de sarcini, precum și răspunsurile la solicitările de clarificări formulate de către participanții la procedura de achiziție publică în cauză.

Față de aspectele menționate, intervenientul sollcltă admiterea cererii de intervenție și menținerea deciziei autorității contractante în ceea ce privește desemnarea ofertei câștigătoare. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei,

C. constată următoarele:

P. M. C.-N., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de

"licitație deschisă", pentru Încheierea unui acord cadru având ca obiect "A. de tramvaie pentru transportul public în municipiul C.-N.", cod CPV 34622100-4. în acest sens, a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în S. în data de (...) anuntul de participare nr. 1., criteriul de atribuire stabilit fiind "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic".

În conformitate cu prevederile art. 55 din Codul de P. civilă, coroborat cu art. 297 din O. nr. 3., C. va analiza cererea de intervenție formulată de P. S. P. B. S. Î. cu contestatie formulată de S. A. V. C. S.

Valoarea estimată a contractului fără TVA, prevăzută în anuntul de participare nr. 1./(...), este de 82.218.240 ron, echivalentul a 19.127.638,2 euro.

Având în vedere faptul că din conținutul contestației rezultă .Jpso facto" că S. A. V. C. S. deși contestă comunicarea privind rezultatul procedurii, critică în fapt modul de întocmire al caietului de sarcini și răspunsurile la clarificări.

Prin contestatie transmisă la C. N. de S. a C., la data de (...), S. A. V. C. S. a contestat, printre altele, documentația de atribuire, respectiv caietul de sarcini, formularele, răspunsurile la clarificări nr. 335/(...) și respectiv nr. 338/(...).

Valoarea estimată fiind echivalentul a 19.127.638,2 euro, deci peste pragul prevăzut de art. 55 alin. (2) din O. nr. 3., termenul în care contestatie poate fi depusă, conform art. 2562 alin. (1) din aceeași ordonanță este de 10 zile Începând cu ziua următoare luării la cunoștință de către contestator de un act al autorității contractante pe care acesta îl consideră nelegal,

Din conținutul contestației, rezultă, printre altele, că societatea contestatoare contestă documentația de atribuire.

Contestația fiind depusă în data de (...) și calculând termenul legal în care S. A. V. C. S. putea formula criticile cu privire la documentația de atribuire, C. reține următoarele:

Documentația de atribuire a fost postată pe S. la data de (...).

La data de (...), deci după 99 zile de la luarea la cunoștință a cerințelor din documentația de atribuire, contestatorul a înaintat prezenta contestatie, prin care critică, printre altele, prevederile caietului de sarcini și răspunsurile la clarificări formulate de autoritatea contractantă.

Ca aspect preliminar, C. constată că societatea contestatoare a luat cunoștință despre cerințele contestate la data de (...).

Operatorul economic cunoștea aspectele reclarnate din documentația de atribuire încă de la data publicării ei - (...) - și trebuia să manifeste o minimă diligență și să atace în termenul legal cerințele în discuție, dacă dorea înlăturarea/modificarea lor.

Dacă existau obiecțiuni de nelegalitate în privința respectivelor cerințe din documentația de atribuire, operatorul economic trebuia să le conteste Înainte de expirarea termenului legal, iar nu să aștepte împlinirea lui și mai mult comunicarea rezultatului. Aceste cerințe au fost expres stabilite de către autoritatea contractantă în cadrul caietului de sarcini, cerințe care prin necontestarea lor în termenul legal și-au dobândit forța obligatorie atât față de autoritatea contractantă cât și față de operatorii economici interesați.

Cu toate acestea, S. A. V. C. S. alege să depună ofertă în cadrul procedurii de atribuire.

În cazul în care cerințele prevăzute în documentația de atribuire sau în răspunsurile la solicitările de clarificări nu erau justificate tehnic, sau dacă considera că autoritatea contractantă a inclus cerințe contradictorii! imposibil de îndeplinit sau ca urmare a interpretării eronate a unor articole din O. nr. 3. sau a altor acte normative în vigoare, contestatorul putea solicita, autorității contractante clarificări, în temeiul dispozițiilor art. 78 din O. nr. 3. sau putea contesta respectivele cerințe în termenul legal potrivit art. 255 coroborat cu art. 2562 din același act normativ.

Prin depunerea ofertei, contestatorul și-a însușit conținutul întregii documentații de atribuire inclusiv a răspunsurilor la solicitările de clarificări.

În această etapă a procedurii, de comunicare a rezultatului procedurii, contestatorul nu se poate repune în termenul de depunere a contestației împotriva documentației de atribuire și a răspunsurilor la solicitările de clarificări, prin invocarea nelegalității întocmirii acesteia în condițiile în care prin necontestarea în termen documentația de atribuire și răspunsurile la solicitările de clarificări și-au dobândit forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă cât și pentru operatorii economici interesați.

S. A. V. C. S. cunoștea aspectele reclamate din data de (...), când a fost publicată documentația de atribuire pe S. și trebuia să manifeste o minimă diligență și să atace în termenul legal cerințele în discuție, dacă dorea modificarea sau eliminarea acestora. Pasivitatea contestatorului în așteptarea rezultatului procedurii de atribuire, care în fapt echivalează cu atitudinea culpabilă a acestuia, nu poate justifica inițierea acum a unui demers judiciar pentru eliminarea/modificarea aspectelor reclamate. Nu este permis ca, ofertantul să rămână în expectativă pe durata intervalului cuprins între data publicării documentației de atribuire și data comunicării rezultatului procedurii, sperând că va câștiga contractul licitat, iar după aflarea rezultatului să reclame cerințele stabilite de către autoritatea contractantă.

În speță, contestatorul nu poate invoca culpa autorității contractante ca motiv al neexercitării acestor drepturi/pasivității sale, în condițiile în care a depus ofertă, care potrivit prevederilor legale trebuia elaborată potrivit documentației de atribuire.

Față de aceste aspecte, C. constată că referitor la criticile cu privire la aspectele legate de modul în care autoritatea contractantă a elaborat documentația de atribuire, este incidentă tardivitatea formulării având în vedere momentul depunerii contestatiei raportat la data luării la cunoștință despre aceste cerințe.

Față de toate aspectele de fapt și de drept mai sus evocate, C. urmează ca, în temeiul art. 278 alin. (1) și (5) din O.U.G . nr. 3. cu modificările și completările ulterioare, să respingă, ca tardiv formulate, criticile referitoare la documentația de atribuire și răspunsurile la solicitările de clarificări (de care a luat cunoștință în datele de (...) și (...)) din contestatie depusă de S. A. V. C. S., în contradictoriu cu P. M. C.-N.

Referitor la critica cu privire la unitatea de măsură pentru "consum specific de energie electrică" al ofertei desemnată câștigătoare, respectiv "wh/t*t*km", față de "wh/t*km" cum ar fi fost corect, din comunicarea privind rezultatul procedurii, C. reține că autoritatea contractantă a îndreptat această eroare materială, prin A. nr. 5/(...) și, pe cale de consecință, în baza art. 278 alin. (5) din ordonanță, va respinge ca rămasă fără obiect, prin remedierea efectuată de către autoritatea contractantă.

Referitor la solicitarea contestatorului privind accesul la ofertele tehnice ale fiecărui candidat, C. urmează să o respingă ca inadmisibilă, având în vedere prevederile art. 274 alin. (4) din O. nr. 3., exprese și imperative de la care nu se poate deroga, conform cărora "Ia cerere, contestatorul are acces la documentele aflate în dosarul achiziției publice depuse de autoritate la C., cu excepția propunerilor tehnice ale celorlalți ofertanți la procedura de atribuire, acestea din urmă putând fi consultate de contestator numai cu acordul scris al respectivilor ofertanți, acord care se anexează la cererea pe care contesta torul o adresează C.ui".

Referitor la criticile formulate de către contestator cu privire la modul de evaluare a ofertei declarate câștigătoare, C. urmează să respingă ca nefondată excepția tardivității invocată de către autoritatea contractantă având în vedere următoarele considerente:

- Contestatorul a luat la cunoștință despre conformitatea ofertei depuse de către P. prin adresa nr. 330832/(...), când i s-a adus la cunoștință faptul că aceasta a fost declarată câștigătoare.

- critica împotriva acestei oferte câștigătoare, respectiv "apreciem că acesta (produsul firmei câștigătoare) nu îndeplinește în totalitate condițiile impuse de caietul de sarcini, dar datorită modului netransparent și a lipsei tratamentului egal în care s-a desfășurat licitația (s-au Încălcat art. 2, aliniatul 1 și 2 din OUG nr. 3.), nu putem reda punctual neconcordanțele în ceea ce privește caracteristicile tehnice ale acestuia", a fost formulată în cadrul contestației nr.

2005/180/(...), depusă în termen de 7 zile de la luarea la cunoștință a actului atacat.

- prin adresa nr. 2005/2/(...) contestatorul nu formulează noi critici cu privire la oferta câștigătoare, ci doar redă punctual, din cunoștințele pe care le deține despre oferta câștigătoare, câteva neconcordanțe tehnice în raport de necesitățile autorității contractante, expres detaliate în cadrul caietului de sarcini și al clarificărilor, respectiv „în cazul ofertei firmei desemnate câștigătoare, Î.a podelei este la 350 mm de la nivelul șinei doar pe aproximativ 5. din lungimea totală a podelei, în rest este la o Î. de 525 mm în zona destinată călătorilor cu Jocuri în picioare, cu pante de racordare foarte abrupte, ceea ce obligă la descalificarea ofertei. Acest fapt nu a fost sesizat de către comisia de evaluare, deoarece ofertantul câștigător nu a inclus intenționat o secțiune longitudinală prin podeaua tramvaiului" și "tramvaiul firmei P. S. P. B. S. este prevăzut în zona cabinei de conducere cu o ușă simplă și nu dublă, cu o singură foaie, ceea ce de asemenea constituie o neconformitate față de caietul de sarcini".

Procedând la analiza pe fond, C. reține faptul că potrivit Procesului-verbal nr. 355988/(...) al ședinței de deschidere a ofertelor, până la termenul limită au depus ofertă un număr de 2 operatori economici. în urma evaluării ofertelor, comisia de evaluare a admis oferta depusă de S. A. V. C. S. aceasta c1asându-se pe locul doi, iar oferta depusă de P. S. P. B. S. a fost declarată câștigătoare a procedurii de atribuire, aspecte consemnate în Raportul procedurii nr.

369481/(...).

Ulterior evaluării ofertelor și comunicării rezultatului procedurii de către autoritatea contractantă, pentru motivele evocate anterior, S. A. V. C. S. a depus la C. contestatie de față, completată/detaliată cu adresa nr. 2005/2/(...).

Analizând criticile formulate de S. A. V. C. S. în adresa nr. 2005/2/(...), C. constată că acestea vizează în principal aspecte legate de modul în care comisia de evaluare a analizat oferta depusă de ofertantul declarat câștigător.

În calitate de participant la procedură, contestatorul a primit adresa de comunicare a rezultatului procedurii în care autoritatea contractantă a menționat că oferta acestuia a fost declarată necâștigătoare, deoarece s-a situat pe locul al doilea.

Contestatorul consideră că oferta declarată câștigătoare nu Î. anumite cerințe ale caietului de sarcini.

Având a verifica temeinicia criticii formulate de contestator la adresa ofertei câștigătoare, C. constată următoarele:

Prin caietul de sarcini (1.6.1. Dimensiuni generale constructive ale tramvaielor) autoritatea contractantă a solicitat, printre altele:

"- Î.a podelei 350 mm de la nivelul șinei, cu rampe de acces pentru cărucioare".

La punctul 2.2.1. Descriere generală (alin. 3) se stipulează:

"Caroseria va avea podeaua complet coborâtă, pe toată suprafața disponibilă pentru călătorii în picioare".

Afirmația contestatorului că "înălțimea podelei este la 350 mm de la nivelul șinei doar pe aproximativ 50% din lungimea totală a podelei, în rest este la o înălțime de 525 mm în zona destinată călătorilor cu locuri în picioare, cu pante de racordare foarte abrupte, ceea ce obligă la descalificarea ofertei. Acest fapt nu a fost sesizat de către comisia de evaluare, deoarece ofertantul câștigător nu a inclus intenționat o secțiune longitudinală prin podeaua tramvaiului" nu este întemeiată, deoarece:

Din propunerea tehnică a câștigătorului reiese că:

"1.1. Definirea produsului

1.1.1. Tramvaiele propuse de către firma P. ( ... ) sunt (…) cu podea complet coborâtă pentru transportul urban de călători (…).

1.6.1. Dimensiuni generale constructive ale tramvaielor: înălțimea podelei

350 mm de la nivelul șinei, cu rampe de acces pentru cărucioare.

2.2.1. Descriere generală: Caroseria va avea podeaua complet coborâtă, pe toată suprafața disponibilă pentru călătorii în picioare.

2.4. Podeaua, covorul și platforma de acces

Podeaua tramvaielor va fi realizată în varianta coborâtă pe toată suprafața disponibilă pentru pasagerii în picioare. Podeaua tramvaielor va fj în 100°/0 coborâtă pe toată suprafața".

Din cele de mai sus reiese că Î.a podelei este la 350 mm de la nivelul șinei pe toată lungimea tramvaiului, nu doar 50%, și nu există Î.a de 525 mm. Prin documentația de atribuire nu s-a cerut o secțiune longitudinală, iar din desene și fotografii rezultă că podeaua este complet coborâtă, pe toată suprafața disponibilă pentru călătorii în picioare.

De reținut și faptul că printr-o solicitare de clarificări, ofertantul declarat câștigător a întrebat autoritatea contractantă dacă, respectând normele internaționale, înclinarea podelei interioare din compartimentele de pasageri se poate situa între 8 - 12%, la care autoritatea răspunde prin adresa nr. 335/(...), precizând:

"Da, se acceptă ca Î. podelei interioare să fie între 8-12 % conform normelor în domeniu; se respectă celelalte condiții din caietul de sarcini.

Prin caietul de sarcini (2.2.2. U. de acces - C. tehnice) autoritatea contractantă a solicitat, printre altele:

"Numărul ușilor va fi de 4/ cu deschidere simultană în două părți, lățime minimă pentru fiecare ușă 1300 mm. P. postul de conducere prima foaie (parte) a ușii 1 va avea comandă și deschidere independentă (va fi folosită numai de vatman)".

La punctul 2.2.7.1. Organizare habitaclu se prevede că: "P. parte a primei uși duble va putea fi comandată individual atât din interior, cât și din exterior".

Afirmația contestatorului că tramvaiul firmei câștigătoare "este prevăzut în zona cabinei de conducere cu o ușă simplă și nu dublă, cu o singură foaie" este

Întemeiată, deoarece:

Din propunerea tehnică depusă de ofertantul câștigător reiese că:

1.6.1. Dimensiuni generale constructive ale tramvaielor:

- deschiderea liberă a ușilor pentru călători: min. 1300 mm

2.2.2. U. de acces - C. tehnice: "Numărul ușilor: 6 (4 perechi duble și două uși individuale). U. duble cu deschidere simultană în două părți, lățimea ușilor:

1300 mm. Uși individuale cu o lățime de 700 mm. P. ușă individuală lângă postul vatmanului este comandată și deschisă independent. ( ... ) P. ușă servește pentru intrarea și ieșirea pasagerilor cât și a vatmanului.

2.2.7.1. Organizare habitaclu: "P. parte a primei uși duble va putea fi comandată individual atât din interior, cât și din exterior".

Rezultă din cele de mai sus că lângă postul vatmanului, ușa este simplă (individuală) nu dublă cum s-a solicitat prin caietul de sarcini și nici ca dimensiune nu corespunde.

De reținut și faptul că printr-o solicitare de clarificări câștigătorul a Întrebat dacă se va permite ofertarea de uși simple pentru tramvai, la care autoritatea contractantă răspunde prin adresa nr. 325,327/(...), precizând:

Rămân valabile prevederile caietului de sarcini. Cu mențiunea că numărul de uși va fi de cel puțin 4.

Rezultă "ipso facto" că autoritatea contractantă nu a acceptati oferta rea unor produse care să conțină uși simple, ci numai duble și cu respectarea dimensiunilor.

Astfel, C. constată că operatorul economic câștigător nu Î. toate cerințele din caietul de sarcini solicitate de către autoritatea contractantă.

Se observă astfel că produsul ofertat de câștigător nu corespunde cerințelor impuse în caietul de sarcini și câtă vreme ! produsul ofertat nu corespunde celor stabilite de autoritatea contractantă în caietul de sarcini, nu se poate susține că produsul este conform celor solicitate.

Conform art. 35 alin. (2) din Ordonanța de urgență a G. nr. 3., specificațiile tehnice reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, în așa manieră Încât să corespundă necesității autorității contractante.

Potrivit art. 34 alin. (2) și (3) din Hotărârea G. nr. 925/2006 "(2) comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. (3) propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor prevăzute în caietul de sarcini". Oferta care nu satisface cerințele caietului de sarcini este considerată o ofertă neconformă (art. 36 alin. (2) lit. a) din hotărâre), iar comisia de evaluare are obligația de a respinge ofertele neconforme (art. 81 din hotărâre).

Prin ofertarea unui produs care nu îndeplinește toate caracteristicile tehnice stabilite în caietul de sarcini, contestatoarea a încălcat atât caietul de sarcini, cât și art. 170 din Ordonanta de urgență a G. nr. 3. care prevede obligația ofertanților de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire.

Potrivit prevederilor art. 35 alin. (1) și (2) coroborat cu alin. (5) din O. nr. 3. caietul de sarcini trebuie să conțină în mod obligatoriu specificațiile tehnice, caracteristicile de natură tehnică care să permită fiecărui produs să fie descris în mod obiectiv, în așa manieră Încât să corespundă necesităților autorității contractante și să permită oricărui ofertant accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurența între operatorii economici.

Necesitatea sau oportunitatea achiziționării de produse de o anumită performanță, precum și caracteristicile tehnice impuse pentru acestea, sunt stabilite de fiecare autoritate contractantă în parte, în funcție de necesitățile obiective și prioritățile comunicate de compartimentele din cadrul autorității contractante, relevante în acest caz fiind dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (3) lit. a) din Hotărârea G. nr. 925/2006.

În aceste condiții, C. consideră că, în cazul de față, definirea specificațiilor tehnice a fost realizată astfel în scopul de a permite descrierea obiectivă a produsului ce urmează a se achiziționa, conform necesității autorității contractante și fără restricționarea participării în procedura de atribuire, cu respectarea prevederilor coroborate ale art. 35 alin. (2) și (5) din O. nr. 3..

Conținutul documentației de atribuire (caiet de sarcini), așa cum aceasta este Întocmită de autoritatea contractantă, este obligatoriu atât pentru operatorii economici participanți la procedură, care au obligația de a-și elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia (art. 170 din O. nr. 3.), cât și pentru autoritatea contractantă, aceasta fiind obligată ca în desfășurarea procedurii de achiziție publică să respecte atât dispozițiile legale aplicabile în acest domeniu, cât și prevederile propriei documentații de atribuire (caiet de sarcini), care stabilește regulile ce trebuie respectate de ambele părți în derularea procesului competitiv, în această etapă a procedurii neavând dreptul să adauge cerințe noi sau să le interpreteze în așa fel încât să se incalce principiile expres reglementate la art. 2 alin. (2) din OUG nr. 3., respectiv cel al tratamentului egal, transparenței și nediscriminării.

Potrivit principiului de drept „. auditur propriam turpitudinem allegans"; autoritatea contractantă nu poate invoca propria culpă ca motiv al neaplicării propriilor cerințe impuse în cadrul caietului de sarcini.

De asemenea/ autoritatea contractantă trebuia în etapa de evaluare să respecte principiile expres reglementate la art. 2 alin. (2) din O. nr. 3. respectiv cel al nediscriminării, tratamentului egal, transparenței și asumarea răspunerii. În cazul în care ofertantul câștigător a omis să prezinte ușa de acces așa cum s-a solicitat prin caietul de sarcini, aceasta reflectând lipsa intenției de a se implica cu seriozitate în competiție, comisia de evaluare avea obligația să respingă oferta în cauză, considerând-o neconformă.

Comisia de evaluare are obligația, conform art. 81 din H.G. nr. 925/2006 de a respinge ofertele inacceptabile și ofertele neconforme.

Față de aceste aspecte, C. reține că în cazul în care cerințele prevăzute în caietul de sarcini nu erau justificate, sau dacă considera că autoritatea contractantă a inclus cerințe contradictorii / eronate / ambiguu formulate, câștigătorul putea solicita autorității contractante clarificări, în temeiul dispozițiilor art. 78 din O. nr. 3. sau putea contesta respectivele cerințe de calificare în termenul legal potrivit art. 255 coroborat cu art. 2562 din același act normativ.

Prin necontestarea în termen a documentației de atribuire, aceasta și-a

Îndeplinit forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă cât și pentru operatorii economici interesați și mai mult autoritatea contractantă are obligația verificării strict a cerințelor impuse în cadrul caietului de sarcini potrivit art. 72 alin. (2) lit. f) și art. 34 alin. (3) din H .G. nr. 925/2006.

Riscul întocmirii ofertelor, inclusiv neprezentarea ușii de acces așa cum s-a solicitat în cadrul documentației de atribuire, cade în sarcina operatorului economic el neputând să își invoce propria culpă ca motiv al Î. neconforme a ofertei potrivit principiului „. auditur propriam turpitudinem allegans";, iar pe de altă parte autoritatea contractantă a menționat în mod expres, în cadrul caietului de sarcini, care sunt cerințele tehnice pe care orice operator economic participant trebuie să le Îndeplinească.

Raportat la cele evocate și ținând seama că printre atribuțiile comisiei de evaluare sunt și cele de verificare a propunerilor tehnice prezentate de ofertanți, din punct de vedere al modului în care acestea corespund cerințelor din caietul de sarcini, așa cum este prevăzut la art. 72 alin. (2) lit. f) din HG nr. 925/2006, C. constată că această verificare nu s-a făcut cu rigurozitatea impusă de legislația în domeniu și, pe cale de consecință, critica contestatorului privind nelegalitatea evaluării ofertei de puse de către S. P. S. P. B. S. este fondată, urmând să fie admisă.

După cum se poate observa, operatorul economic câștigător nu a

Îndeplinit, în totalitate, cerințele din caietul de sarcini, situație În care autoritatea contractantă, în mod corect, trebuia să respingă oferta acestuia ca neconformă.

La stabilirea cerințelor prevăzute expres în caietul de sarcini, autoritatea contractantă a trebuit să țină cont de necesitatea sa, raportat la prioritățile și obiectivele sale, care să fie descrisă în mod clar și explicit astfel Încât orice operator economic să poată să depună o ofertă conformă.

Din cele de mai sus reiese că operatorul economic câștigător nu a respectat specificațiile tehnice din caietul de sarcini, transmise de autoritatea contractantă, situație în care aceasta trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 36 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 925/2006, care prevede că oferta este considerată neconformă în situația în care nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini.

În acest sens, C. constată că autoritatea contractantă înainte de a considera că oferta depusă de către S. P. S. P. B. S. este câștigătoare a procedurii de atribuire, trebuia să verifice dacă aspectele în discuție sunt conforme cu cerințele sale, din punctul de vedere al modului în care acestea corespund cerințelor din caietul de sarcini.

Declarând câștigătoare o ofertă neconformă, autoritatea contractantă a încălcat atât prevederile art. 36 alin. (2) lit. a), art. 37 alin. (2) [oferta câștigătoare se stabilește numai dintre ofertele admisibile], art. 81 din Hotărârea G. nr.

925/2006, cât și pe cele ale art. 72 alin. (2) lit. f), h) și i) din hotărâre care stabilesc printre atribuțiile comisiei de evaluare pe cele de verificare a propunerilor tehnice prezentate de ofertanți, din punctul de vedere al modului în care acestea corespund cerințelor din caietul de sarcini, de stabilire a ofertelor inacceptabile sau neconforme și a motivelor care stau la baza Î. ofertelor respective în această categorie și de stabilire a ofertelor admisibile.

În considerarea celor antemenționate, cerința S. A. V. C. S. vizând anularea deciziei de stabilire a ofertei câștigătoare este Întemeiată, C. urmând să o admită. P. considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 278 alin. (2) din O. nr. 3., cu modificările și completările ulterioare, C. va admite în parte contestația formulată de către S. A. V. C. S., în contradictoriu cu P. M. CLU]-N., și pe cale de consecință respinge cererea de intervenție formulată de S. P. S. P. B. S.

A anulat raportul procedurii și adresele de comunicare a rezultatului procedurii, ca acte subsecvente ale raportului procedurii.

În baza art. 278 alin. (4) din O. nr. 3.t C. a obligat autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la primirea deciziei C.ui, să reanalizeze și să reevalueze ofertele depuse, cu respectarea celor precizate în motivare și a dispozițiilor legale.

În baza art. 278 alin. (5) din ordonanță, C.:

A respins ca tardiv formulate criticile referitoare la documentația de atribuire și răspunsurile la solicitările de clarificări.

A respins ca inadmisibil capătul de cerere privind accesul la ofertele tehnice ale fiecărui candidat.

A respins ca rămasă fără obiect, prin achiesarea autorității, critica privind unitatea de măsură.

A respins ca nefondată critica privind neîndeplinirea, de către câștigători a cerinței referitoare la podeaua tramvaiului, din adresa nr. 2005/2/(...).

În temeiul prevederilor art. 278 alin. (6) din ordonanță a dispus continuarea procedurii de atribuire, cu respectarea celor decise anterior.

Prin plângerea înregistrată la data de 17 februarie 2012, autoritatea contractantă - recurentă M. C.-N. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 285/C2/16 pronunțata în data de (...) de către C. N. de S. a C. (C.) comunicata sub nr. 1478116-C2/(...) și înregistrata la P. municipiului C.-N. cu nr. 43284/44/(...), solicitând admiterea plângerii și pe cale de consecința:

A) Desființarea parțiala a Deciziei nr. 285/C2/16 pronunțata în data de (...) de către C. N. de S. a C. (C.), în sensul respingerii in totalitate a contestației îndreptate împotriva rezultatului procedurii de către SC A. V. C. SA;

B) Menținerea și validarea procedurii de atribuire astfel cum a fost derulata de autoritatea contractanta, M. C.-N.

P. următoarele motive,

În fapt, prin D. sus amintita, C. a stabilit următoarele:

1) respinge excepția tardivității introducerii contestației și a adresei nr.

2005/2/(...) cu privire la neconcordantele ofertei câștigătoare;

2) admite în parte contestația formulata de către SC A. V. C. SA respectiv critica privind ușile de acces din adresa cu nr. 2005/2/(...) și pe cale de C. R. C.

DE I.

3) anulează raportul procedurii și adresele de comunicare a rezultatului procedurii

4) respinge ca tardiv formulate criticile referitoare la documentația de atribuire și răspunsurile la solicitările de clarificări

5) respinge ca inadmisibil capătul de cerere privind accesul la ofertele tehnice ale fiecărui candidat

6) respinge, ca rămasa fără obiect, prin achiesarea autorității, critica privind unitatea de măsura

7) respinge ca nefondata critica privind neîndeplinirea de către câștigător, a cerinței referitoare la podeaua tramvai ului

8) dispune continuarea procedurii de atribuire cu respectarea celor decise anterior.

P. a lua aceasta decizie, C. retine, pag. 16 și urm. din decizia C.: [...]rezulta din cele de mai sus ca lângă postul vatmanului, ușa este simpla (individuala) nu dubla cum s-a solicitat prin caietul de sarcini și nici ca dimensiune nu corespunde[ ... ]astfel, C. constanta ca operatorul economic câștigător NU I. (N.R> subl. noastră) toate cerințele caietului de S. solicitate de către autoritatea contractanta [...] situație în care autoritatea contractanta în mod corect TREBUIA SA RESPINGA OFERTA ACESTUIA CA NECONFORMA (subl. Noastră)".

In ceea ce privește restul comentariilor contestatoarei-intimate, C. le respinge fie ca tardive, fie ca nefondate, argumentul citat anterior fiind acela conform căruia se impune anularea raportului procedurii, reevaluarea ofertelor - care este în fapt reevaluarea unei singure oferte, a SC A. V. C. SA, având în vedere ca oferta desemnata câștigătoare trebuie respinsa ca neconforma, comisia de evaluare trebuie sa preia mot-a-mot reținerile C.ui cu privire la aceasta.

In principal, fata de decizia C. solicitam instanței următoarele:

1. Pe cale de excepție, înțelege sa invocam admiterea următoarei excepții respinse, în mod nelegal și netemeinic, de catre C. N. de S. a C.

- exceptia tardivitatii introducerii contestatiei, raportat la faptul ca obiectul contestatiei il constituie, dupa cum insusi contestatoarea-intimata afirma: "anularea procedurii conform art. 209 litera d din OUG 3.".

Astfel, fata de solicitarile contestatoarei-intimate, și în mod special fata de motivarea contestatiei transmisa catre C. - astfel cum a fost prezenta anterior(si cum este expusa in paginile 1-21 ale contestatiei) - solicitam Onoratei instante respingerea contestatiei pe cale de exceptie, a T. introducerii acesteia, conform art. 256/2 alin. 2 coroborat cu art. 271 din OUG 3. modificata.

Arată instanței ca procedura desfasurata de catre autoritatea contractanta a fost licitatie deschisa prin mijloace electronice. Documentatia pentru procedura a fost pusa la dispozitia ofertantilor pe suport electronic, a fost publicata în S.(respectiv: fisa de date a achizitiei, caietul de sarcini, formularele) în data de (...), iar cele din urma clarificari au fost publicate în S. în data de (...). Avand în vedere acestea, cat și faptul ca motivarea contestatiei se refera în mod exclusiv la prevederile C. DE S., cu/fara completarile/clarificarile facute prin raspunsul la clarifcari, acesta fiind în fapt actul care se contesta, consideram ca aceasta contestatie, facuta ulterior comunicarii rezultatului procedurii este T. introdusa.

II. Pe fondul plangerii, desfiintarea partiala a Deciziei nr. 285/C2/16 pronuntata în data de (...) de catre C. N. de S. a C.(C.), în sensul respingerii în totalitate a contestatiei indreptate impotriva rezultatului procedurii de catre SC A. V. C. SA, cu mentinerea decizie în privinta continuarii procedurii.

Prin contestatia depusa la procedura de achizitie publica licitatie deschisa prin mijloace electronice: Tramvaie pentru transportul public pe raza municipiului C.-N.", de catre asocierea SC A. V. C. SA cu R. RA cu nr. 2005/180/(...), transmisa prin fax și inregistrata la P. municipiului C.-N. sub nr. 5/(...) , ctestatoarea-intimata a solicitat: ANULAREA PROCEDURII conform art. 209 litera d din OUG 3. modificata "deoarece a condus la abateri grave de la prevederile legislative care afecteaza procedura de atribuire și la imposibilitatea incheierii contractului, autoritatea contractanta aflandu-se astfel în imposibilitatea de a adopta masuri corective fara ca acestea sa conduca la randul lor la incalcarea principiilor prevazute în OUG 3. la art. 2 alin. 2."

In contestatia inaintata, Asocierea SC A. V. C. SA cu R. RA arata ca: "actul autoritatii contractante pe care il consideram nelegal și pe care il contestam este declararea ofertei noastre admisibila, dar necastigatoare, despre care am luat cunostinta la data de (...) conform [...]". în schimb, motivarea contestatoarei contine doar un singur argument referitor la "comunicarea rezultatului procedurii", act pe care aceasta sustine ca il contesta - argumentul regasit la punctul d al motivarii, pagina 3 din contestatie, conform caruia [...]oferta firmei P. S. P. B. SA, la capitolul consum specific de energie electrica este gresita.

Unitatea de masura corecta este wh/t*t*km[...], în comunicarea rezultatului procedurii pentru firma desemnata castigatoare unitate a de masura inscrisa este wh/t*t*km, fapt pentru care aceasta trebuia punctata cu O puncte pentru ca nu corespunde prevederilor caietului de sarcini, iar punctajul final pentru P. este

93,59, fapt ce o situeaza pe locul al doilea", restul argumentelor fiind, dupa cum urmeaza: "FORMULARELE care trebuiau completate au fost intocmite cu foarte multe inexactitati, au fost cerute formulare care erau intocmite gresit sau nu existau deloc [...]. Modalitatea de intocmire a fisei de date a achizitiei permite interpretari arbitrare [...] autoritatea contractanta nu a folosit caractere romanestila redarea textelor documentatiei de licitatie [...]"; "C. de sarcini [...] a fost intocmit intr-un mod care a generat numeroase confuzii tehnice.[...] ba mai mult, a permis oferte tehnice alternative [...]. A. contractanta în raspunsul formulat nu renunta la aceasta ci prefera un raspuns care admite solicitarea de modificare, dar mentine și cerinta tehnica eronata, permitand oferte alternative […]". Se mai afirma faptul ca "caietul de sarcini contine conditii tehnice simai mult, normative care nu sunt specifice tramvaielor ci troleibuzelor sau autobuzelor [...] refuzul autoritatii contractante de a accepta modificarile propuse [...]" de catre asocierea contestatoare(n.roastra). Un ultim argument al contestatoarei este urmatorul: "noi cunoastem produsul firmei castigatoare și apreciem ca acesta nu indeplineste în totalitate conditiile impuse prin caietul de sarcini [...] nu putem reda punctaul neconcordantele în ceea ce priveste caracteristicile tehnice ale acestuia [...]". Sub acest ultim argument contestatoarea

- intimata solicita acces la ofertele tehnice ale fiecarui ofertant.

In sensul celor de mai sus, contestatoarea-intimata prezinta un tabel prin care retin: prevederile caietului de sarcini, raspunsul la clarificari și concluziile lor cu privire la motivul pentru care raspunsul la clarificari și prevederile caietului de sarcin nu sunt corecte( din punctul contestatoarei de vedere).

In continuare, în cazul în care instanta nu va considera ca aceasta contestatie este tardiv introdusa, vom solicita respingerea ei pe fond, ca fiind fiind neintemeiata, pentru cele ce urmeaza:

In primul rand, fata de solicitarile contestatoarei-intimate, invederam

Onoratei instante ca M. C.-N. a initiat procedura de atribuire a acordului-cadru pentru "Tramvaie pentru transportul public pe raza municipiului C.-N.",prin publicarea anuntului de participare în S. cu nr. 1./(...) (JOUE 2011/S/186-

304198/(...)) pentru licitatie deschisa prin mijloace electronice. Documentatia pentru procedura a fost pusa la dispozitia ofertantilor pe suport electronic.

Documentatia de atribuire contine: fisa de date a achizitiei, caietul de sarcini, formularele cat și raspunsurile la clarificarile solicitate de catre posibilii ofertanti.

Cu privire la primul motiv al contestatiei introduse, cel referitor la faptul ca

"evaluarea ofertelor a fost deficitara deoarece datorita modului deficient în care s-a intocmit documentatia de atribuire, s-au manifestat o serie de situatii care au creat confuzie permitand oferte alternative [...] formularele care trebuiau completate au fost intocmite cu foarte multe inexactitati [...] autoritatea contractanta nu a folosit caractere romanesti la redactarea textelor documentatiei de licitatie [...]".

Desi contestarea documentatiei de atribuire este posibila în termenul prevazut la art. 271 din OUG 3. modificata, respectiv în 10 zile de la data publicarii anuntului de participare în S., actuala contestatoare-intimata s-a multumit prin a solicita clarificari, fara a contesta aceasta documentatie. Totodata, autoritatea contractanta, la semnalarea din partea unor posibili ofertanti a faptului ca intr-adevar, unele formulare nu corespundeau cu cele solicitate a fi trimise prin fisa de date a achizitiei, a publicat, în data de (...) o clarificare care cuprinde formularele corecte și care corespund celor solicitate prin fisa de date a achizitiei. Mentionam ca cu privire la acest punct al contestiei, solicită instantei sa mentina decizia C., deoarece prin aceasta, C. a stabilit ca observatiile facute cu privire la caietul de sarcini și clarificari sunt tardive, consideram ca punctul de vedere al C. este corect și legal în acest sens.

In ceea ce priveste neutilizarea caracterelor romanesti este relevanta doar în cazul în care un asemenea "incident" poate genera un tratament inegal fata de posibilii ofertanti, dar, avand în vedere faptul ca aceeasi documentatie a fost pusa la dispozitia T. ofertantilor autoritatea contractanta nu a incalcat niciunul dintre principiile care guverneaza procesul de achizitii publice.

In plus, conform Legii 183/2006 nu aceasta este sanctiunea neutilizarii caracterelor romanesti în cadrul documentelor în forma electronica.

Cu privire la al doilea argument al contestatoarei-intimate conform caruia

"caietul de sarcini a fost intocmit intr-un mod care a generat numeroase confuzii tehnice [...]", invederam instantei faptul ca :un C. DE S. nu este un proiect tehnic dupa care se construieste tramvaiul. în caietul de sarcini sunt prevazute conditii de functionalitate, securitate și confort pe care trebuie sa le indeplineasca tramvaiul pentru a putea fi utilizat în scopul pentru care se achizitioneaza. Solutiile tehnice prin care se realizeaza aceste cerinte sunt la latitudinea constructorului (fara ca acestea sa insemne oferte alternative) și nu am restrictionat aceste solutii. Atat din caietul de sarcini dar și din raspunsurile la clarificari reiese ca am dorit sa fim cat mai permisivi, sens în care am retinut o gama larga de marimi posibile pentru tramvaie, lungimi, o gama larga pentru numar de pasageri ca și capacitate, etc. Asa cum reiese chiar din raspunsurile la cererile de clarificari atasate contestatiei, aceste raspunsuri au fost clare în totalitate, la obiect, dar mai ales nerestrictive, comentariile facute la aceste raspunsuri sunt nefondate și rau intentionate. Bineinteles ca autoritatea contractanta nu putea accepta o anumita modalitate de tractiune, sau o gama mai putin restrictiva de dimensiuni, etc. (asa cum a solicitat contestatoarea-intimata), pentru ca intocmai acest fapt ar fi condus la restrictionarea participarii și la distorsionarea concurentei. Invederam faptul ca nicio oferta nu a fost respinsa ca neconforma cu prevederile caietului de sarcini, deoarece în evaluarea propunerilor tehnice am aplicat principiul nediscriminarii și tratamentului egal. Mai mult decat atat, în cadrul comisiei de evaluare au fost cooptati experti în domeniu - din cadrul autoritatii beneficiar a achziitiei - R. - cei care repara, utilizeaza și cunosc acest tip de mijloace în comun inca de la introducerea acestora în transportul în comun în C.-N., anii "80.

P. a lua un exemplu din motivele invocate de catre contestatoare, ne vom apleca la chiar primul argument al acesteia din tabelul intocmit, astfel: prin clarificari, autoritatea contractanta a reformulat fraza privind conditiile tehnice; contestatoarea-intimata incearca sa arate ca, datorita neutilizarii diacriticelor nu a inteles sintagma în sine, fapt care a determinat realizarea unei oferte cu o valoarea superioara celei desemnate castigatoare(!?). Totodata, contestatoarea-intimata arata ca nu este definita sintagma "solutii tehnice superioare", iar datorita acestui fapt s-au depus oferte alternative.

Conform prevederilor legale retuinute de OUG 3. modificata, art. 35 și urmatoarele, caietul de sarcini cuprinde specificatii tehnice minimale, iar neindeplinirea cerintelor prevazute în caietul de sarcini atrage descalificarea ofertei ca fiind neconforma.

Un al doilea exemplu retinut de catre contestatoare-intimata este, citam:

"[…] echiparea tramvaiului, se specifica faptul ca tramvaiul trebuie sa fie echipat cu cale pentru roti […], raspunsul la solicitarea de clarificari a autoritatii contractante a fost: "calele pentru roti au fost solicitate pentru utilizarea lor în cazul cand se detecteaza instalatia de frana de resort [...] în acest caz producatorul tramvai ului va specifica la punctul respectiv ca tramvaiul a fost livrat fara cale și nu exista riscul defectarii franei cu resort. în aceste conditii lipsa calelor nu va fi considerata neconformitate" - intimata concluzioneaza ca faptul ca se permite tramvai cu cale dar și fara cale cu conditia de a se garanta nedefectarea franei cu resort este în fapt permiterea depunerii unor oferte alternative. Consideră ca este total eronata aceasta concluzie. Tocmai faptul ca autoritatea NU A I. ca accesul sa fie doar pentru tramvaie cu cale pentru roti sau doar pentru tramvaie pentru care se garanteaza nedefectarea sistemului de frana cu resort atrage un tratament egal cat și o mai mare concurenta intre participanti. în fapt, autoritatea a decis ca oricare din produsele ce minima corespund unor cerinte sunt admisibile și nu doar ANUMITE produse asa cum ar fi dorit contestatoarea-intimata. și totusi, oferta alternativa inseamna a depune o oferta tehnica ce sa permita ajungerea la un rezultat prin mai multe posibilitati( de exemplu la saparea unui tunel subteran, sapatura poate fi facuta descoperit sau acoperit), dar în aceasta situatie, faptul ca se cere utilizarea tramvaiului și atunci cand se defecteaza instalatia de frana cu resort, este o caracteristica a tramvaiului, nu inseamna ca se depune o oferta alternativa. în aceeasi ordine de idei se motiveaza cu instalatia de climatizare, DST-ul, pedaliere, etc.

In finalul contestatiei sale, contestatoarea-intimata arata: "caietul de sarcini contine conditii tehnice și mai mult, normative care nu sunt specifice tramvaielor ci troleibuzelor sau autobuzelor [...] refuzul autoritatii contractante de a ccepta modificarile propuse sau de a accepta solutii care conduc la oferte altemative [...]. " Contestatoarea-intimata mai sustine ca "licitatia cu mijloace electronice nu a permis comunicarea nici macar a ofertanti lor care au depus oferta, nici în acest moment nu stim care este cel de-al treilea oferatnt și motivele care au stat la baza excluderii lui deci nu s-a asigurat transparenta și integritatea procesului de achizitie publica". Contestatoarea - intimata mai sustine ca: "cunoastem produsul firmei castigatoare și apreciem ca acesta nu indeplineste în totalitate conditiile impuse în caietul de sarcini [...]".

Consideră ca cadrul legal de reglementare în situatia de fata este HG

1660/2006 modificata privind desfasurarea procedurilor prin mijloace electronice. Aceasta procedura a fost derulata conform acestor prevederi legale, faptul ca asocierea A.-R. considera ca procedura prin mijloace electronice nu asigura indeplinirea prevederilor art. 2 din OUG 3. modificata atrage posibilitatea de a ataca legalitatea acestui act și nu o procedura de atribuire derulata conform acestui act normativ.

Totodata, contestatoarea-intimata nu face dovada motivelor expuse în contestatie, probele pe care le depune fac referire doar la clarificarile comunicate d ecatre autoritatea contractanta. în acelasi mod, contestatoarea-intimata sustine ca produsul pe care l-am desmenat castigator nu indepineste cerintele caietului de sarcini dar nici nu face dovada acestei sustineri, ori reclamant - intimata (in acest caz contestatoarea) are sarcina probarii alegatiilor sale, iar o cerere neprobata se respinge ca neintemeiata.

In ceea ce priveste faptul ca "documentul comunicare rezultat procedura emis de M. C.-N. [...] la capitolul consum specific energie electrica 48,7 whlt*t*km

- 3,50 punctăm, unitatea de masura este gresita [...] atunci aceasta trebuie puntata cu 0 puncte pentru ca nu raspunde cerintelor caietului de sarcini ", credem ca o eroare materiala nu justifica depunctarea ofertei unei societati comerciale ce a depus o oferta conforma prevederilor caietului de sarcini. P. a indrepta eroarea materiala din cauza careia s-a retinut un "t*" în plus fata de unitatea de masura corecta, dintr-o simpla neglijenta, autoritatea contractanta a trimis adresa cu nr. 5/(...) catre cei trei participanti la procedura, în care a specificat unitate a de masura corecta. Totodata, tine să precizeze instantei ca oferta societatii desemnata castigatoare a fost corecta, consemnand o unitate de masura corespunzatoare, greseala fiind a autoritatii și nu a ofertantului, astfel incat NU JUSTIFICA depunctarea, asa cum sustine contestatoarea-intimata. Am depus în probatiune actele doveditoare, astfel incat solicitam acvirarea dosarului de la C.

Argumentele expuse mai sus au fost argumentele în baza carora am solicitat

C.ui respingerea contestatiei introduse. Onorata instanta a putut constata motival pentru care C. a decis respingerea ofertei castigatoare ca fiind neconforma, astfel incat, în plangerea de fata, în vederea admiterii ei vom starui la aceste aspecte.

Astfel, C. considera ca oferta castigatoare nu corespunde prevederilor caietului de sarcini, per a contrario, este inferioara acestor prevederi, astfel incat autoritatea contractanta nu trebuia sa o aiba în vedere pentru incheieirea contractului de achizitie publica, ci trebuia sa o respinga ca neconforma, în baza art. 36 alin. 2 lit. A din HG 925/2006 modificata (pentru neindeplinirea cerintelor din caietul de sarcini).

Totusi, consideră ca acest rationament - cel prezentat de C. - este eronat, dupa cum urmeaza:

1) punctul 1.6 din caietul de sarcini, cu privire la usile de acces retine: numarul usilor va fi de 4 [...] latime minima pentru fiecare usa de 1300 mmpentru postul de conducere prima foaie (parte a usii I va avea comanda și deschidere independenta(va fi folosita numai de vatman)"

2) ca urmare a cererilor de clarificari cu privire la caietul de sarcini, autoritatea contractanta a raspuns: "se va permite ofertarea de usi simple? Raman valabile prevederile caietului de sarcini. Cu mentiunea ca numarul de usi va fi de cel putin 4".

3) ca raspuns la alte clarificari: "achizitorul isi rezerva dreptul de a respinge orice oferta neconforma în cazul în care ofertantantul prezinta în propunerea tehnica solutii tehnice, performante și functionalitati inferioare celor prevazute în caietul de sarcini, se accepta solutii tehnice, performante, superioare celor prevazute în caietul de sarcini".

4) Prevederile ofertei desemnate castigatoare: "pag 241 pct 2.2.2 numarul usilor 6 (4 perechi duble și doua usi individuale). U. duble cu deschidere[

... ]latimea usilor: 1300 mm. [...] prima usa individuala langa postul vatmanului este comandata și deschisa independent.[...]prima usa serveste pentru intrarea și iesirea pasagerului cat și avatmanului .

Vatmanul, în momentul iesirii din cabina sa, are posibilitatea efectiva de a bloca [...]".

5) Prev. Art. 79 din HG 925/2006 modificata, conform carora, o oferta ce contine ABATERI TEHNICE MINORE poate fi calificata, fara a se modifica pretul ofertei și fara a distorsiona concurenta

Fata de cele expuse mai sus, comisia de evaluare, la analizarea deciziei C. a cerut din nou punctul de vedere al specialistilor din comisie - R. - care au reafirmat faptul ca oferta desemnata castigatoare este superioara prevederilor caietului de sarcini. P. a se pronunta în acest sens, specialistii arata: "tramvaiul oferit de PE SA are 6 usi( conditie acceptata prin raspunsul de la clarificari, intrebarea 4) în care 4 usi duble indeplinesc conditiile din documentatia de atribuire privind amplasarea, dimensiunile, actionarea, accesul lejer al calatorilor și alte doua usi maimici situate la capetele tramvai ului pot fi folosite de catre vatman și calatori sau în fucntie de situatie numai de catre vatman. Cerinta caietului de sarcini cu privire la posibilitatea de coborare a vatmanului din cabina fara sa poata cobori și calatorii a fost facuta pentru situatii speciale cand din diferite motive vatmanul trebuie sa coboare intre statii( corputi strai ne pe linie, etc) iar din motive de siguranta, calatorii nu trebuie sa coboare. Aceasta conditie s-a cerut sa fie indeplinita prin comanda separata a unei jumatati a primei usi de langa vatman în conditiile în care tramvaiul ar fi dotat numai cu 4 usi duble. în cazul P. aceasta conditie este indeplinita intocmai de usa de langa postul vatmanului [...] cerinta din caietul de sarcini fiind indeplinita printr-o solutie tehnica mai bun decat cea solicitata în caietul de sarcini. în aceasta situatie este o inutilitate și un non-sens ca inca una din usile duble sa aiba o jumatate comandata separat asa cum pretinde contestatoarea-intimata cat și C. […]oferta P. indeplineste pe deplin conditia ceruta în caietul de sarcini privind usile, se indeplineste SCOPUL pentru care a fost facuta aceasta cerinta[ ... ]" .

Vazand aceste retineri, analizand decizia C. și oferta societatii desemnata castigatoare, comisia de evaluare, prin procesul-verbal cu nr. 43284/(...) decide, în unanimitate ca oferta P. indeplineste cerintele caietului de sarcini, fiind superioara prevederilor acestui caiet, impunandu-se astfel introducerea plangerii de fata. M. ca reprezentantul legal al autoritatii contractanta avizeaza acest rezultat decis de comisie.

In consecinta, consideram ca plangerea noastra este intemeiata, instanta uramand a o admite si în consecinta,sa dispuna respingerea contestatiei în totalitatea sa, deoarece, SCOPUL prevederii caietului de sarcini cu privire la usa dubla prima usa dubla, cea de langa vatman) a fost și este indeplinit intru totul de catre oferta desemnata castigatoare, și totodata aceasta oferta este superioara prevederilor caietului de sarcini, fapt permis atat de legislatia speciala aplicabila cat și de documentatia de atribuire. în plus, prin adaugarea acestei usi simple, calitatea transportului creste, atata pentru vatman, DAR MAI ALES P. C..

A arata anterior deja ca se pot admite chiar abateri tehnice minore la caietul de sarcini, dar care sa nu conduca la distorsionarea concurentei, ori în aceasta situatia nu exista vreun pericol în acest sens.

Un ultim argument în favoarea admiterii plangerii astfel cum a fost formulata este cel de natura financiara, adica diferenta de pret intre cele doua oferte, oferta actualei intimate-contestatoare fiind cu 250.000 lei plus TVA(asupra

6650000 lei) mai scumpa decat a celor de la P., care este superioara din punct de vedere tehnic.

Nu dorim sa starui asupra unor aspecte pru tehnice și pana la urma irelevante în ceea ce priveste interesul populatiei, ci dorim sa staruim asupra fapului ca oferta tehnica a P. contine 4 usi duble, la dimensiunile cerute,iar în plus contine inca 2 usi simple. Faptul ca prima usa este simpla și nu dubla, dar are toate functionalitatile cerute prin caietul de sarcini și în plus mai este și mai utila și mai usor de utilizat pentru vatman cat și pentru cetateni, faptul ca prima usa nu este dubla și ca prima ei foaie e de fapt o usa seperata nu poate fi motivul pentru care sa fie platiti aprox. 400.000 euro din bani publici pentru o bucata tramvai, de o calitate inferioara celui deja declarat castigator. Ceea ce a prezentat PE SA este o propunere tehnica/solutie tehnica superioara prevederilor caietului de sarcini, dar care, nu doar indepliniste cerintele caietului de sarcini ci indeplineste și scopul pentru care a fost astfel conceput caietul de sarcini. în plus, autoritatea contractanta a permis (prin raspunsul la clarificari, intrebarea 22) toate aceste aspecte mai sus redate si chiar și legea speciala permite asemenea interpretari(a se vedea art. 79 din HG 925/2006).

Fata de toate cele prezentate, consideră ca autoritatea contractanta a indeplinit toate cerintele și etapele legale în desfasurarea procedurii de achizitie publica licitatie prin mijloace electronice, astfel incat solicită instanței: admiterea plangerii cu consecinta respingerii in totalitate a contestatiei introduse, cu continuarea procedurii ca fiind legal realizata.

Prin plângerea înregistrată la data de 21 februarie 2012, SC A. V. C.

SA A., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se admită această plângere cu modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii contestației și din punctul de vedere al criticii privind neîndeplinirea de către câștigător a cerinței referitoare la podeaua tramvaiului; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea plângerii s-a arătat că prin C. nr. 330832/(...) privind rezultatul procedurii, M. C.-N. în calitate de autoritate contractantă ne-a înștiințat cu privire la faptul că oferta noastră a fost desemnată admisibilă, dar necâștigătoare.

Împotriva acestui rezultat am formulat contestație, înregistrată la C. sub nr.

76/(...), prin care a semnalat mai multe neregularități ale procedurii de licitație, în special modalitatea deficitară de evaluare a ofertelor. Prin înscrisuri subsecvente a redat punctual neconcordanțele caracteristicilor tehnice ale produsului societății câștigătoare, neconcordanțe pe care a avut posibilitatea de a le cunoaște doar ulterior, datorită modului netransparent și a lipsei de tratament egal în care s-a desfășurat licitația, cu încălcarea art. 2 alin. 1 și 2 din OUG nr. 3..

În mod pe deplin justificat C. a arătat că produsul ofertat de câștigător (P.) nu corespunde cerințelor impuse în caietul de sarcini, atâta timp cât ușa din dreptul vatmanului este simplă, nu dublă cum se solicită cât se poate de clar în pct. 2.2.7.1 din caietul de sarcini. și cu o lățime mult sub cerințele de la pct. 2.2.2 ale acestui act.

A. administrativ-jurisdicțională a constatat însă în mod eronat că produsul firmei câștigătoare corespunde prevederilor pct. 1.6.1 și 2.2.1 din caietul de sarcini.

Prin pct. 1.6.1 - Dimensiuni generale constructive ale tramvaiului, se prevede "Î.a podelei 350 mm de la nivelul șinei, cu rampe de acces pentru cărucioare", iar potrivit pct. 2.2.1 - Descriere generală, alin. 3, "caroseria va avea podeaua complet coborâtă, pe toată suprafața disponibilă pentru călătorii în picioare".

Apreciind conformitatea produsului ofertat de câștigător cu aceste prevederi din caietul de sarcini. C. nu a verificat decât descrierea produsului din propunerea tehnică a câștigătorului. fără a tine cont de faptul că, în urma corespondentei ulterioare dintre P. și autoritatea contractantă, rezulta fără echivoc faptul că această propunere tehnică nu avea cum să fie corespunzătoare realității.

Conform pct. 1 al C.lor efectuate de către M. C.-N. prin A. nr. 335/(...), astfel cum rezultă din însăși modalitatea în care ofertanta P. a înțeles să formuleze întrebarea, în ceea ce privește produsul acestei societăți. "Î. podelei interioare din compartimentele de pasageri se situează între 8-12%".

Existând o înclinație a podelei interioare, rezultă în mod inevitabil că înălțimea acesteia este variabilă, deci că podeaua nu este paralelă cu șina pe toată suprafața sa. Rezultă în mod logic necesar că podeaua nu poate fi, pe toată suprafața, la 350 mm de la nivelul sin ei, Încălcându-se astfel în mod evident cerința de la pct. 1.6.1 din caietul de sarcini. Din aceleași considerente, caroseria nu are cum să aibă podeaua complet coborâtă pe toată suprafața disponibilă pentru călătorii în picioare, deci și pct. 2.2.1 a fost nesocotit.

Cât despre standardele internaționale care permit o inclinație între 8-12%, acestea se referă la înclinația rampei, nicidecum la înclinația podelei interioare.

Deși pct. 1.6.1 din caietul de sarcini reglementează împreună atât înălțimea podelei cât și necesitatea existentei rampelor, cele două cerințe nu se suprapun una peste cealaltă. Ofertanta desemnată câștigătoare a profitat însă de această reunire odată cu formularea întrebării ce formează obiectului primului punct din C.le efectuate prin A. nr. 335/(...), și a creat impresia că standardele internaționale privind rampele de acces pentru persoanele cu dizabilități ar permite o înclinație a podelei interioare.

Din păcate, confuzia cauzată autorității contractante a fost preluată și de către C., care a reținut în mod cu totul greșit că înclinarea podelei interioare a tramvaiului ar fi permisă de standardele internaționale. Caracterul eronat al concluziei C. este confirmat întru totul de către A. F. R., care prin A. nr.

6020/56/(...) confirmă că nu deține informații cu privire la eventuale

"reglementări naționale sau internaționale care să prevadă posibilitatea practicării unor pante interioare, care au ca rezultat înălțimi diferite ale podelei (150-200 mm), destinate locurilor pentru călători în picioare la tramvaie cu podea coborâtă". Cu alte cuvinte, se confirmă faptul că nu există standarde internaționale care să reglementeze înclinarea podelei interioare a tramvaielor. O diligență minimă din partea autorități contractante ar fi impus solicitarea indicării concrete de către ofertantă a standardelor la care face referire, și prin aceasta s-ar fi evitat confuzia subliniată mai sus și astfel denaturarea rezultatului licitației.

Drept urmare, consecințe a formulării întrebării într-o modalitate menită să inducă în eroare, însuși răspunsul autorității contractante: "da, se acceptă ca înclinarea podelei interioare să fie între 8-12% conform normelor în domeniu" este practic lipsit de conținut, din moment ce nu există norme care să reglementeze înclinația interioară a podelei tramvaielor, ci doar înclinația rampelor de acces pentru persoanele cu dizabilități, acestea din urmă fiind însă complet irelevante privitor la conformitatea produsului societății P. cu caietul de sarcini.

Astfel cum în mod judicios a argumentat C., potrivit art. 35 alin 1 și 2 coroborate cu alin. 5 din OUG nr. 3., caietul de sarcini conține în mod obligatoriu specificațiile tehnice, respectiv cerințele, prescripțiile sau caracteristicile de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, în așa manieră încât să corespundă necesității autorității contractante, respectiv să permită oricărui ofertant accesul egal la procedura de atribuire, și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurenta între operatorii economici.

În aceeași ordine de idei, conținutul documentației de atribuire (în speță. al caietului de sarcini), este obligatoriu atât pentru operatorii economici participanți la procedură dar și pentru autoritatea contractantă, aceasta fiind obligată ca în desfășurarea procedurii de achiziție publică să respecte atât dispozițiile lega le aplicabile în domeniu, cât și prevederile propriei documentații de atribuire (caiet de sarcini), care stabilesc regulile ce trebuie respectate de ambele părți în derularea procesului competitive, în această etapă neavând dreptul să adauge cerințe noi sau să le interpreteze în așa fel încât să se încalce principiile expres reglementate la art. 2 alin. 2 din OUG nr. 3., respectiv tratamentul egal, transparenta și nediscriminarea.

Ca o consecință, autoritatea contractantă nu avea posibilitatea de a modifica cerințele pe care Î. le-a inserat în documentația de atribuire, în sensul permiterii unei pante interioare înclinate deși pct. 1.6.1 și 2.2.1 din C. de sarcini exclud o astfel de posibilitate, și nici nu există norme internaționale care să o permită.

Rezultă astfel ca în mod eronat autoritatea administrativ-jurisdicțională a apreciat că din acest punct de vedere M. C.-N. a respectat prevederile art. 72 alin.

21it. f din HG nr. 925/2006.

Concluzionând, în temeiul art. 36 alin. 2 lit. a și ale art. 81 din același act normativ, autoritatea contractantă avea obligația de a constata că oferta societății P. a fost neconformă, și drept consecința de a o respinge și pentru considerentele expuse mai sus, iar C. N. de S. a C. era obligat să admită contestația formulată și prin prisma acestor argumente.

P. toate aceste considerente, solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 24 februarie 2012, (f.159-

172) SC A. V. C. SA, în calitate de lider al asocierii formate din SC A. V. C.

SA - R. A. DE T. B. RA, prin reprezentant legal Director General/Președinte C. de A. S. G. F., prin S. I., U. & A., a solicitat respingerea plângerii formulată de reclamanta contestatoare M. C.-N., precum invocă pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive a SC A. V. C. SA și, pe cale de consecință, solicită respingerea cererii ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsite de calitate; în motivare a arătat următoarele:

1. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a SC A. V. C. SA:

Calitatea procesuală presupune pe de o parte, existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) și, pe de altă parte, existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă).

În cazul de față, subscrisa am formulat contestație în fața C. în calitate de lider al asocierii formate din A. V. C. SA - R. A. DE T. B. RA, asociere care a avut și calitatea de ofertant în procedura de achiziție publică atacată.

Astfel, plângerea formulata în temeiul art. 283 și următoarele din OUG nr.

3. are caracterul unei cai de atac extraordinare de reformare, asimilata recursului, în cadrul căreia nu pot avea calitatea de părți decât părțile litigiului soluționat prin decizia C. supusa plângerii (în speță, SC A. V. C. SA în calitate de lider al asocierii formate din A. V. C. SA - R. A. DE T. B. RA și nu SC A. V. C. SA în nume propriu).

Din analiza plângerii formulate de către autoritatea contractantă se poate observa că aceasta se referă la SC A. V. C. SA fără să facă vreo mențiune cu privire la calitatea acesteia de lider al asocierii, motiv care se îndreptățește să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia.

Dat fiind faptul ca excepția lipsei calității procesuale este o excepție de fond, peremptorie și absoluta, admiterea acesteia face de prisos cercetarea fondului dreptului. Ca atare, se impune admiterea excepției invocate și respingerea plângerii ca fiind formulată Împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

2. Raportat la fondul cauzei, solicită să se aibă în vedere următoarele:

2.1. Cu privire la excepția tardivității contestației invocate de către autoritatea contractantă

Se susține prin plângerea formulată de către autoritatea contractantă excepția tardivității introducerii contestației subscrisei raportat la faptul că motivarea contestației formulate se referea exclusiv la motive care țin de prevederile C. de S. și ca atare aceasta se impunea respinsă ca fiind tardiv introdusă.

Raportat la susținerile aduse de către autoritatea contractantă în sprijinul excepției invocate se impune în primul rând precizarea că acele critici aduse de către subscrisa prin contestație care se refereau intr-adevăr la documentația de atribuire, caietul de sarcini, și/sau răspunsurile la clarificări au fost respinse de către C. ca fiind tardiv introduse și acestea nu fac obiectul plângeri lor cu care este în prezent investită Curtea de A. C.

În speță, plângerea formulată de către autoritatea contractantă vizează modificarea în parte a Deciziei C., respectiv în sensul înlăturării concluziei organului administrativ-jurisdicțional de admitere a criticii subscrisei cu privire la varianta ușilor de acces prezentată de ofertantul câștigător.

A. contractantă preferă însă să aducă din nou în discuție toate considerentele care de fapt au fost respinse de către C. ca fiind tardiv introduse tocmai prin a induce în eroare instanța de judecată cu privire la motivul real cu privire la care subscrisa am prevalat în fața C. și care face obiectul plângerii recurentei, motiv care, după cum a arătat și mai sus, viza nu documentația de atribuire, ci caracterul neconform al ofertei câștigătoare raportat la cerințele caietului de sarcini. Cu privire la acest ultim aspect, termenul de formulare a contestației pentru această recurentă nu putea să curgă decât de la momentul la care ni s-a comunicat că oferta depusă de către P. S. P. B. SA (în continuare P.) a fost în primul rând declarată admisibilă și în al doilea rând câștigătoare.

C. în discuție s-a realizat de către autoritatea contractantă prin adresa nr.

330832/(...), iar termenul de formulare a contestației, consemnat expres în cadrul acesteia a fost data de (...). Solicită să se observe ca data formulării contestației subscrisei este (...).

Totodată, nu înțelege relevanța menționării temeiului de drept de care subscrisa s-a prevalat în contestație pentru susținerea excepției tardivității invocate de către autoritatea contractantă, mai ales în condițiile în care art. 209 din OUG nr. 3. vizează comiterea unor abateri grave de la prevederile legislative care afectează procedura de atribuire și care considerăm în continuare că este incident în speță.

Ca atare, având în vedere considerentele expuse mai sus, se impune respingerea excepției tardivității contestației subscrisei invocate de către autoritatea contractantă ca neîntemeiată.

2.2. Majoritatea criticilor formulate de către autoritatea contractantă în cadrul plângerii vizează aspecte deja soluționate favorabil acesteia în fața C. Contestația formulată de către M. C.-N. este structurată pe două paliere, respectiv:

(i) susținerea excepției tardivității introducerii contestației, excepție ce a fost respinsă de către C. - pct. I din plângere;

(ii) invocarea unor critici pe fondul plângerii - pct. II din plângere;

Analizând criticile cuprinse la pct. II din plângere, se poate observa faptul că acestea reprezintă în esență o reiterare a unor aspecte juridice asupra cărora C. s- a pronunțat deja în mod favorabil pentru autoritatea contractantă, astfel:

A. Apărări privind criticile invocate de subscrisa în fața C. în legătură cu contestarea documentației de atribuire (pag. 3 din plângere)

Aceste apărări sunt readuse în discuție, de data aceasta în fața instanței de judecată, deși posibilitatea contestării documentației de atribuire și termenul în cadrul căreia putea fi formulată a fost deja tranșată în fața C.

Astfel, la pagina 12 din cadrul Deciziei nr. 285/C2/16 din (...), având în vedere toate aspectele de fapt și de drept mai sus evocate, C. a respins ca tardiv formulate criticile privind documentația de atribuire și răspunsurile la solicitările de clarificări.

Aceste considerente se regăsesc evident și în cadrul dispozitivului Deciziei atacate, reținându-se totodată că C. respinge ca tardiv formulate criticile referitoare la documentația de atribuire și răspunsurile la solicitările de clarificări.

Potrivit art. 281 din OUG 3., deciziile C.ui privind soluționarea contestaților pot fi atacate cu plângere la instanța judecătorească atât pentru motive de nelegalitate cât și netemeinicie.

Este astfel mai mult decât evident că formularea unei plângeri împotriva unei decizii a C. presupune criticarea deciziei în cauză prin invocarea unor motive de nelegalitate/netemeinicie în măsura în care aceasta este defavorabilă părții care înțelege să o invoce.

Contrar acestui principiu, autoritatea contractantă M. C.-N. dezvoltă în cadrul plângerii o întreagă teorie cu privire la tardivitatea contestării documentației de atribuire și tot ea înțelege să solicite instanței "să mențină decizia C., deoarece prin aceasta, C. a stabilit că observațiile făcute cu privire la caietul de sarcini și clarificări sunt tardive" considerând totodată că "că punctul de vedere al C. este legal și corect în acest sens".

Acest ultim paragraf ar putea fi eventual calificat drept o întâmpinare în cazul în care recurenta ar fi înțeles să formulez o plângere împotriva C. prin care să critic soluția de respingere ca tardiv formulate a criticilor privind documentația de atribuire, dar acest lucru nu s-a întâmplat în cazul de față.

Astfel, autoritatea contractantă nu poate să facă dovada existentei unui interes cu privire la criticile detaliate mai sus în condițiile în care soluția C. a fost în conformitate cu ceea ce această autoritate a solicitat în fata organului administrativ jurisdicțional cu ocazia soluționării contestației subscrisei.

B. Apărări privind criticile invocate de către subscrisa în fața C. în legătură cu neconformitatea caietului de sarcini (pag. 4 din plângere).

Și aceste critici sunt readuse în discuție deși este evident că din moment ce caietul de sarcini face parte din documentația de atribuire, iar cu privire la aceasta din urmă C. s-a pronunțat deja, autoritatea contractantă nu poate justifica vreun interes în criticarea deciziei din această perspectivă.

A. contractantă dorește inducerea în eroare a instanței de judecată prin încercarea de a critica legalitatea și temeinicia unor elemente care nu au fost avute în vedere de către C. în admiterea contestației subscrisei.

Așa cum a menționat anterior, C. a dispus admiterea în parte a contestației și anularea raportului procedurii. P. a pronunța această decizie, C. a avut în vedere doar criticile care au vizat aspecte legate de modul în care comisia de evaluare a analizat oferta depusă de ofertantul declarat câștigător iar în prezent, subscrisa nu a înțeles că conteste decizia C. din perspectiva invocării neconformității caietului de sarcini. Din contră, soluția pronunțată de către C. a avut la bază constatarea încălcării cerințelor impuse în caietul de sarcini și declararea câștigător a unui produs care nu corespunde cu cel stabilit de către autoritatea contractantă.

Astfel, și în acest caz, autoritatea contractantă nu poate să facă dovada existentei unui interes pe aceleași considerente reiterate anterior.

C. Apărări privind criticile subscrisei invocate în fața C. în legătură cu unitatea de măsură pentru "consum specific de energie electrică" al ofertei desemnate câștigătoare.

A. contractantă este consecventă în a reitera, și în acest caz, apărări care au fost deja avute în vedere de către C. o dată cu soluționarea contestației.

Astfel, la pagina 12 din decizia C. se reține că în ceea ce privește unitatea de măsură pentru "consum specific de energie electrică" al ofertei desemnate câștigătoare, autoritatea contractantă a îndreptat această eroare materială și pe cale de consecință, această critică a rămas fără obiect, prin remedierea efectuată de către autoritatea contractantă.

Invocarea unor astfel de apărări în cadrul unei plângeri care are menirea de a critica o deciziei considerată de către autoritate nefavorabilă este lipsită de interes.

2.3. Referitor la caracterul neconform al ofertei câștigătoare

La capitolul 2.2.2. U. de A. din caietul de sarcini se stipulează că "Numărul ușilor va fi de 4, cu deschidere simultană în două părți, lățime minimă pentru fiecare ușă 1300 mm. P. postul de conducere prima foaie (parte) a ușii I va avea comanda și deschidere independentă (va fi folosită numai de vatman)" .

Totodată la punctul 2.2.7.1. Organizare habitaclu se prevede că P. parte a primei uși duble va putea fi comandată individual atât din interior, cât și din exterior.

Tramvaiul ofertat de către firma câștigătoare P. este prevăzut în zona cabinei de conducere cu o ușă simplă și nu dublă, cu o singură foaie, iar lățimea ușilor individuale este de doar 700 mm.

Ca atare, în mod corect s-a reținut de către C. că în speță oferta operatorului câștigător nu îndeplinea toate cerințele din caietul de sarcini și că se impunea analiza acesteia de către comisia de evaluare prin prisma prevederilor și caracteristicilor impuse de către autoritate prin caietul de sarcini. De asemenea C. consemnează în mod riguros că prin necontestarea în termen a documentației de atribuire aceasta si-a Îndeplinit forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă cât și pentru operatorii economici interesați, condiții în care autoritatea contractantă avea obligația verificării strict a cerințelor impuse în cadrul caietului de sarcini în conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 lit. f și art. 34 alin. 3 din HG nr. 925/2006.

Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât prin răspunsurile la solicitările de clarificări formulate cu privire la exact aceste aspecte, autoritatea contractantă a precizat de fiecare dată că se mențin prevederile din caietul de sarcini.

Prin desemnarea ca ofertă câștigătoare a unei propuneri ce nu îndeplinea toate caracteristicile tehnice stabilite în caietul de sarcini, autoritatea contractantă a încălcat prevederile art. 170 din OUG nr. 3. care prevede obligația ofertanților de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire.

Ca atare, raportat la prevederile art. 35 alin. 2 din HG nr. 925/2006 potrivit cărora oferta care nu satisface cerințele caietului de sarcini este considerată neconformă, comisia de evaluare ar fi trebuit să respingă oferta firmei câștigătoare P. pentru acest motiv.

2.4. Raportat la aplicabilitatea prevederilor art. 79 din HG nr. 925/2006 A. contractantă își sprijină susținerile prin care încearcă să-și justifice decizia de declarare câștigătoare a unei oferte neconforme pe prevederile art. 79 din HG

925/2006, în sensul că o ofertă ce conține abateri tehnice minore poate fi calificată.

Referirile autorității contractante la aceste prevederi ale HG 925/2006 nu se justifică în niciun fel, întrucât prevederile art. 79 alin. 2 lit. b fac referire la o ipoteză anume - cea în care ofertantul își modifică oferta tehnică prin răspunsul la clarificările solicitate de autoritatea contractantă, iar modificarea nu este una de substanță, ci reprezintă doar "corectări ale unor abateri tehnice minore". Or, în mod evident, în cazul de față nu ne încadrăm în ipoteza unor modificări minore ale prevederilor tehnice printr-un răspuns la clarificări, ci tocmai în ipoteza unor modificări substanțiale ale specificațiilor tehnice ale caietului de sarcini prin ofertarea unor soluții tehnice neconforme cu prevederile documentației de atribuire.

Mai mult, chiar dacă ne-am afla în ipoteza prevăzută de art. 79 alin. 2 lit. b din HG 925/2006, autoritatea contractantă ignoră sensul sintagmei de "abateri tehnice minore". Aceasta deoarece cerințele imperative ale caietului de sarcini (cum este și aceea care vizează ușile de acces din zona postului de conducere) nu pot fi considerate sub nicio formă abateri tehnice minore, astfel cum încearcă să insinueze autoritatea contractantă prin plângerea formulată. A admite raționamentul expus prin plângerea autorității contractante ar fi echivalent cu neluarea în considerare a prevederilor art. 35 alin. 2 și art. 170 din OUG

36/2004, precum și a celor ale art. 4 alin. 3 lit. a din HG 925/2006. în esență, aceste prevederi reglementează în mod imperativ rolul caietului de sarcini, și anume acela de a delimita în mod precis sfera specificațiilor tehnice și financiare în cadrul căreia propunerile ofertanților trebuie să se încadreze. Odată cu depunerea ofertelor, toți participanții își vor fi asumat și însușit conținutul caietului de sarcini, cu atât mai mult în ipoteza în care conținutul documentației de atribuire s-a menținut astfel cum acesta a fost elaborat de către autoritatea contractantă, chiar și după soluționarea procedurii în fața C.ui N. de S. a C.

Comportamentul autorității contractante este total diferit în cazul analizei ofertei propuse de SC A. V. C. SA în calitate de lider al A. formate din SC A. V. C.

SA - R. A. DE T. B. RA prin care aceasta propunea o podea la tramvai și mai coborâtă (mai performantă) la 320 mm pe toată suprafața, fără pante și rampe în interior, iar răspunsul autorității contractante a fost extrem de tăios "veți clarifica cerința stipulată în caietul de sarcini vizând podeaua coborâtă la 350 mm deoarece în ofertă ați cuprins și 320 mm, în acest sens vă solicităm respectarea Întru totul a condițiilor prevăzute în caietul de sercini". Precizează că și în alte situații răspunsul a fost la fel de ferm.

Importanța cerințelor conturate în cadrul caietului de sarcini este generată de faptul că elaborarea acestuia are la bază solicitările formulate în referatele de necesitate de către compartimentele autorității contractante. Suntem așadar în prezența unei situații conflictuale generate de faptul că autoritatea contractantă a declarat câștigătoare o ofertă care nu se conforma cerințelor elaborate chiar de ea, situație ce poate fi soluționată într-un singur mod, și anume prin anularea rezultatului procedurii și reluarea acesteia.

A. contractantă a înțeles să folosească cu ocazia redactării caietului de sarcini niște repere obiective. bine individualizate. cum este și acela privind necesitatea ca cele două părți ale primei uși să aibă opțiunea de deschidere independentă: pentru accesul călătorilor partea din spate și separat pentru accesul vatmanului. partea din fată. Așadar. din moment ce, cu ocazia redactării caietului de sarcini. nu s-a apelat la niște criterii generice cum ar fi precizarea performantelor, ori a cerințelor funcționale, ofertele sunt ținute a respecta întocmai cerințele punctuale stabilite prin caietul de sarcini.

Cerințele elaborate în cadrul caietului de sarcini au un caracter minimal, astfel că nu poate fi vorba despre o "superioritate" a ofertei câștigătoare, astfel cum se susține în cadrul plângerii, din moment ce aceste cerințe minimale nu au fost respectate. Orice pretinse avantaje ale ofertei câștigătoare ar fi trebuit analizate doar ulterior stabilirii dacă aceasta îndeplinește sau nu cerințele minimale instituite prin caietul de sarcini. Or, din moment ce aceste cerințe minimale nu au fost satisfăcute, sunt de prisos orice alte considerații cu privire la alte pretinse avantaje ale ofertei tehnice propuse de se P. S. P. B. SA.

Un alt aspect deosebit de relevant este acela că, asupra chestiunii în discuție, și anume aceea a ușii din față a tramvaielor, au fost formulate mai multe solicitări de clarificări, iar răspunsul autorității contractante a fost de fiecare dată în sensul menținerii prevederilor caietului de sarcini (a se vedea în acest sens punctele 6 și 8 din cadrul C.lor cu nr. 338/(...)).

În concluzie, nu planează niciun dubiu asupra obligației ce revenea în sarcina fiecăruia dintre ofertanți în sensul respectării întocmai a cerințelor caietului de sarcini, iar nerespectarea acestor specificații de către oferta declarată câștigătoare atrage caracterul neconform al acesteia.

2.5. Raportat la avantajele tehnice și financiare ale ofertei prezentate de către subscrisa.

Contrar susținerilor autorității contractante care încearcă să ne convingă că produsul ofertat de P. este unul superior, dorim să subliniem că între cele două oferte există diferențe substanțiale de ordin tehnic care vin să demonstreze că tramvaiele ofertate de către subscrisa sunt net superioare și că, pe termen lung, acestea vor aduce economii substanțiale fondurilor publice dată fiind economia de energie, costurile reduse de mentenantă pe care le presupun, precum și nivelul mai redus al dotărilor necesare pentru unitatea de exploatare.

Tot în acest context, dorim să aducem în atenția instanței faptul că asocierea câștigătoare a licitat același produs, cu aceleași standarde de performanțe tehnice și de calitate, în cadrul altor proceduri derulate în Europa la prețuri substanțial mai ridicate (1.820.000 Euro/buc - Varșovia, 1.780.000

Euro/buc - S., 1.480.000 Euro/buc - C.-N.), fapt care ne face să credem că performanțele produsului ofertat nu sunt la aceleași standarde cu produsul oferit în celelalte licitații.

Referitor la preț, autoritatea contractantă Își permite să prezinte cifre neadevărate menite să inducă în eroare instanța de judecată, prezentând prețul A. formate din A. V. C. SA - R. A. DE T. B. RA cu TVA inclus, iar cel al lui P. fără TVA deși TVA-ul se plătește de autoritatea contractantă și în cazul achiziției de tramvaie de la P. așa cum rezultă din adresa M.ui Finanțelor P. - D. de L. în D. TVA nr. 4. din (...) pe care o anexăm.

De altfel, superioritatea din punct de vedere tehnic a ofertei subscrisei rezultă și din analiza comunicării rezultatului procedurii de unde se poate observa că la toate aceste aspecte am obținut un punctaj superior firmei P., deși din susținerile autorității contractante s-ar Înțelege exact contrariul.

În acest sens punctăm succint următoarele aspecte:

- Podeaua de la tramvaiele P. nu este complet coborâtă, aceasta având rampe și platforme situate cu 175 mm mai sus decât podeaua coborâtă - care este la 350 mm de la șină;

- Așa cum rezultă și din adresa AFER (A. F. R. - singura instituție de reglementare în domeniul vehiculelor de transport pasageri pe sine) podeaua complet coborâtă înseamnă "podea fără pantă în interior și fără platforme situa te la alte Î. decât partea cea mai coborâtă a podele;

- U. tramvaiului ofertat de către P. nu corespund caietului de sarcini, iar practicarea a două uși suplimentare este o măsură prin care se Î. inducerea în eroare a opiniei publice. Mai multe uși presupun costuri mai ridicate de mentenanță, precum și costuri mai mari de energie dat fiind faptul că deschiderea a 6 uși simultan în timpul iernii răcește habitaclul instantaneu, iar vara asistăm la fenomenul invers. Tot în acest context apare efectul fundului de sac la ultimul vagon;

- Tramvaiul P. are 5 vagoane și doar 3 boghiuri, adică 2 vagoane sunt suspendate. Orice intervenție la aparatul de rulare necesită o dotare prin care să se poată ridica toate cele 5 vagoane simultan, pe când tramvaiul ofertat de asocierea A. V. C. SA - R. A. DE T. B. RA are 3 vagoane și 3 boghiuri - așezate în așa fel Încât fiecare vagon să-și mențină echilibrul atunci când este nevoie de o intervenție și să se poată separa de restul tramvaiului fără vreo dotare suplimentară a atelierului de întreținere al operatorului;

- Consumul este cu aproape 50% mai mare la tramvaiul P. față de tramvaiul ofertat de asocierea A. V. C. SA - R. A. DE T. B. RA;

- Tramvaiul P. nu reprezintă ultima generație de tramvaie așa cum este cazul celui ofertat de asocierea A. V. C. SA - R. A. DE T. B. RA;

- Din analiza punctajului tehnic oferit de comisia de evaluare se poate observa că tramvaiul ofertat de asocierea A. V. C. SA - R. A. DE T. B. RA este superior din punct de vedere tehnic la toate capitolele;

- La tramvaiul ofertat de asocierea A. V. C. SA - R. A. DE T. B. RA, botul, scaunele și coloritul interior și exterior sunt adaptate la cerința beneficiarului;

- Tramvaiul ofertat de asocierea A. V. C. SA - R. A. DE T. B. RA este produs după o licență S., în colaborare cu firma S. - tracțiunea și comanda sunt originale, produse în Germania;

Este important de reținut faptul că, în criteriile de atribuire se prevede că declararea câștigătorului va fi în funcție de "cea mai avantajoasă ofertă economică" și nu în funcție de prețul cel mai mic. Ori oferta SC A. V. C. SA, în calitate de lider al A. formate din SC A. V. C. SA - R. A. DE T. B. RA este categoric cea mai avantajoasă ofertă economică.

Totodată, cu privire la susținerea autorității contractante potrivit căreia aceasta ar fi nevoită să reevalueze, conform dispozițiilor C.ui, o singură ofertă, dorim să subliniem că:

- în primul rând, au existat trei participanți la procedură și ofertele tuturor vor fi reevaluate în acest caz, iar

- în al doilea rând, legalitatea măsurilor adoptate de către autoritatea contractantă nu poate fi cenzurată în funcție de numărul de participanți la procedură, aspect care, înțelege din poziția recurentei, ar îndreptăți-o într-un fel să comită grave abateri de la prevederile legale în materia achizițiilor publice;

Ca atare, raportat la toate susținerile de mai sus, pe fondul cauzei solicită respingerea plângerii formulate de reclamantă ca nefondată.

La data de 8 martie 2012 s-a înregistrat cerere de intervenție de către P. S. P. B. S.A, cerere de intervenție în interesul M. C.-N., prin care a solicitat desființarea parțială a Deciziei nr.285/C2/16, pronunțată în data de (...) de către C. N. de S. a C. (C.), în sensul respingerii în totalitate a contestației îndreptată împotriva rezultatului procedurii de licitație publica de către A. V. C. SA; menținerea rezultatului procedurii de licitație publica organizata de M. C.-N. precum și obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Chestiuni premergătoare:

1. Excepția tardivității introducerii contestației

Înțelege sa invoce EXCEPTIA T. INTRODUCERII CONT.ATIEI de către S. A. V. C. S.A, pentru următoarele considerente:

- contestatoarea si-a bazat contestația adresata C. strict pe prevederile C. de sarcini, document care a fost pus la dispoziția tuturor ofertanților în luna septembrie 2011, ultimele clarificări fiind publicate în același sistem, respectiv S., în data de (...);

- conform prevederilor O.V.G 3. persoana vătămata poate sesiza C. N. de S. a C. sau, după caz, instanța judecătoreasca competenta în vederea anularii actului si/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termen de: a) 10 zile începând cu ziua următoare luării la cunoștința, în condițiile prezentei ordonanțe de urgenta, despre un act al autorității contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea contractului care urmează sa fie atribuit, estimata conform prevederilor art. 23 și ale cap. II secțiunea a 2-a, este mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2);

- prevederile legale invocate anterior se aplica în acest caz deoarece autoritatea contractanta este M. C.-N. - D. T. B. de A. P., care este conform art.8 lit.a din O.U.O. 3. oricare organism al statului - autoritate publică sau instituție publică - care acționează la nivel central ori la nivel regional sau local și valoarea contractului depășește limita de 125.000 Euro menționata în art.55 lit.a din O.U.O. 3.;

- contestație s-a înaintat abia în data de (...) deși forma finala a C. de S. a fost cunoscuta la data de (...), deci posterior desemnării firmei a cărei oferta a fost apreciata ca fiind cea mai avantajoasa; pana la aceasta data A. V. nu semnalează nici o obiecție asupra procedurii în general, și a C. de sarcini în particular, obiecțiunile apărând în momentul in care A. V. nu a fost desemnata câștigătoare, motiv pentru care consideram ca se impune respingerea acesteia ca T. introdusa.

În motivele pe fondul prezentei cereri se arată că în fapt,

C. a admis în parte contestația formulata de S. A. V. C. S. prin D. nr. 2..

La baza motivării Deciziei în speța C. a reținut faptul ca oferta noastră nu ar corespunde cerințelor impuse prin C. de S. în ceea ce privește specificațiile referitoare la ușile tramvaielor. Având în vedere acest aspect considera ca oferta noastră ar trebui respinsa ca neconforma iar procedura reevaluata.

Din punctul nostru de vedere cele reținute de C. nu sunt întemeiate motiv pentru care înțelege sa formulam aceasta cerere de intervenție în care va prezentam argumentele care confirma derularea corecta a procedurii de achiziție publica. C. de sarcini, conform regulilor procedurii, a fost completat prin clarificările la întrebările adresate de toți ofertanții și în ansamblu reprezintă versiunea finala a cerințelor Autorității contractante.

S. A. V. C. S. își bazează contestația pe o serie de critici cu privire la C. de sarcini în baza cărora toți participanții si-au depus ofertele.

Din punctul nostru de vedere C. de sarcini a fost formulat intr-o maniera clara care nu a lăsat loc de interpretări, orice nelămuriri cu privire la acesta fiind clarificate la solicitarea diferiților participanți și fiind în mod egal accesibile tuturor participanților la procedura.

În continuare prezentam diversele motive invocate de S. A. V. C. S. precum

și argumentele noastre cu privire la acestea:

1. Î.a formularelor cu foarte multe inexactități de către autoritatea contractanta.

A. contractanta a acceptat faptul ca formularele nu corespundeau cu cele solicitate a fi transmise prin fisa de date a achiziției motiv pentru care la data de (...) au publicat o clarificare în acest sens în care erau cuprinse formularele corecte și care corespund celor solicitate prin fisa de date a achiziției.

In ceea ce ne privește aceasta clarificare a fost suficienta, formulata la timp

și a asigurat un cadru legal în care s-a desfășurat procedura de achiziție. Mai mult decât atât, comunicarea inițiala a unor formulare neconforme nu a creat nici un prejudiciu unuia dintre participanți și mai mult decât atât nu au stat la baza atribuirii licitației.

2. Neutilizarea caracterelor romanești

Având în vedere faptul ca noi, în calitate de ofertant societate cu personalitate juridica străina, nu am întâmpinat dificultăți cu privire la înțelegerea și interpretarea documentelor care nu conțineau diacritice, ne este greu sa înțelege de ce S. A. V. C. S. a întâmpinat dificultăți. Mai mult decât atât nu înțelege de ce S. A. V. C. S. nu a formulat nici o plângere în acest sens la momentul potrivit.

Din moment ce așa spusa neutilizare a caracterelor romanești (lipsa diacriticilor) nu a cauzat un tratament inegal intre ofertanți nu consideră ca s-au încălcat principiile care guvernează procedurile de achiziții publice și în consecința motivul acesta denota exclusiv reaua credința a S. A. V. C. S. și nicidecum o problema reala cu care aceștia s-au confruntat.

3. Lipsa de transparenta și integritate a procesului de achiziție publica Din punctul de vedere S. A. V. C. S. lipsa de transparenta și integritate a procesului de achiziție publica a fost cauzata de faptul ca licitația s-a organizat cu mijloace electronice și în consecința ei nu cunosc al 3-lea ofertant și motivele excluderii acestuia.

Nu înțelege aceasta curiozitate de care da dovada S. A. V. C. S., din punctul nostru de vedere (fiind unul dintre cei 3 ofertanți) consideră ca licitația a fost organizata cu respectarea tuturor prevederilor legale in materie și mai mult decât atât nu vedem în ce mod ar fi putut influenta desfășurarea sau rezultatul final al licitație, cunoașterea celui de-al treilea ofertant sau motivele excluderii acestuia.

Din moment ce fiecare dintre cei 3 ofertanți am avut la dispoziție aceleași documente comunicate de către autoritatea contractanta consideram ca identitatea noastră nu are nici o relevanta.

4. Puncta rea greșita a consumului de energie.

In documentul emis de autoritatea contractanta prin care s-a făcut informarea asupra desemnării câștigătoarei licitației, s-a strecurat o eroare materiala.

Astfel dintr-o neglijenta a autorității contractante s-a indicat un consum de energie de 48.7 WHI t*t*km în loc de 48.7W*h/t*km așa cum a fost specificat în oferta pe care societatea noastră a depus-o în vederea obținerii contractului cadru de furnizare de mijloace de transport public de persoane în M. C.-N.

Prin adresa nr.5/(...) autoritatea contractanta a rectificat aceasta eroare indicând unitatea de măsura corecta, unitate care de altfel a fost cea consemnata de către societate în oferta. (anexa Formular 10A).

5. Produsul firmei câștigătoare nu îndeplinește în totalitate condițiile impuse in C. de S.

Consideră ca S. A. V. C. S. nu este în măsura sa stabilească daca produsele noastre îndeplinesc condițiile impuse în C. de S., aceste aspecte fiind în sarcina autorității contractante, și mai mult decât atât ni se pare inadmisibila formularea lor: «cunoaștem produsul firmei câștigătoare și apreciem ca acesta nu îndeplinește în totalitate condițiile impuse în caietul de sarcini». în susținerea unei astfel de afirmații este nevoie de dovezi concrete. M. ca produsele livrate și la alți beneficiari, alte orașe din Europa un exemplu recent fiind S. U. au fost realizate cu respectarea în totalitate a caietului de sarcini și pana în prezent nu au existat nemulțumiri din partea acestora.

În legătură cu observațiile comisiei referitoare la propunerea prezentată de compania noastră pentru uși dorim să vă informăm despre următoarele.

În conformitate cu cerințele tehnice din specificația pentru M. C.: "Numărul de uși este de cel puțin 4, cu deschidere simultană în două direcții, lățimea minimă a fiecărei uși este de 1. P. compartimentul vatmanului prima aripă (parte) din dispune de control și deschidere independentă (va fi utilizată doar de către vatman". P. la depunerea ofertei a menționat că: "numărul de uși: 6 (4 uși duble și două uși simple). U. duble, cu deschidere simultană în ambele direcții au lățimea de 1. U. simple au lățimea de 7. P. ușă de lângă compartimentul vatmanului dispune de control și deschidere independentă .... ", și prin acestea îndeplinesc cerințele tehnice pentru M. C.

In ceea ce privește afirmația S. A. V. C., conform căreia "Tramvaiul firmei P.

S. P. B. SA este prevăzut în zona cabinei de conducere cu o usa simpla și nu dubla, cu o singura foaie, ceea ce de asemenea constituie o nonconformitate fata de caietul de sarcini" legat de capitolele 2.2.2 respectiv 2.2.7.1 reliefam următoarele:

- societate a noastră a formulat o întrebare cu privire la acest aspect în perioada anterioara depunerii ofertelor în vederea c1arificarii anumitor aspecte cuprinse în C. de S. cu privire la aceasta ușa

„Întrebarea 4: Se va permite ofertarea de usi simple pentru tramvai?,

Răspunsul primit de la autoritatea contractanta a fost:

"Rămân valabile prevederile caietului de sarcini. Cu mențiunea ca numărul de uși va fi de cel puțin 4."

Astfel, P. S. P. B. SA. în oferta sa, conform C. de sarcini și a documentului anexat, "C." cu numărul 325, 327/(...), am oferit un produs având cel puțin 4 uși duble cu deschidere în doua sensuri simultan, motiv pentru care consideram ca am respectat în totalitate caietul de sarcini.

Mai mult decât atât acel minimum de 4 uși a fost depășit ridicând standardul produsului nostru, echipând tramvaiul cu uși suplimentare deschise unisens, situate una în vecinătatea cabinei vatmanului cealaltă la celalalt capăt al tramvaiului. Iar faptul ca M. C.-N. - D. T. B. de A. P. contesta decizia C. confirma faptul ca societatea noastră a înțeles corect cele solicitate prin caietul de sarcini și a livrat un produs corespunzător acestuia.

In consecința sunt îndeplinite și cerințele exprimate în punctul 2.2.7.1 al C. de S. referitoare la asigurarea posibilității comenzii ușilor în funcție de necesitățile vatmanului din interiorul sau exteriorul vehiculului.

Utilizarea ușilor unisens/cu o aripa, asigura îndeplinirea a doua funcții, în primul rând asigura intrarea/ieșirea pentru vatman; în cazul deschiderii ușii cabinei vatmanului se blochează total și automat accesul pasagerilor către zona cabinei vatmanului, ceea ce asigura acestuia siguranța și confort în activitatea sa și de asemenea aceiași ușa poate deservi de asemenea pasagerilor (când nu este utilizata de vatman), ceea ce îmbunătățește de asemenea confortul acestora la urcare sau cobora re din tramvai.

Subliniază și faptul ca utilizarea ușii suplimentare la celalalt capăt al tramvai ului mărește capacitatea de deplasare a pasagerilor din spatele tramvaiului si ajuta substanțial la reducerea timpului de staționare a vehiculului, facilitând urcarea și coborârea lor.

Mai mult, acesta ușa poate fi comandata independent și servește vatmanului la manevrarea vehiculului (de ex. la depou) prin utilizarea panou lui de comanda situat în acest capăt al tramvai ului .

P. aplicând această soluție, anume amplasarea primei uși cu o aripă de la capul vehiculului pentru segmentul A avut în vedere necesitatea de a asigura siguranța atât pentru pasageri cât și pentru vatman. în special trebuie subliniat faptul că în caz de avarie sau de accident, vatmanul poate folosi blocada pentru ușă datorită căreia își poate asigura o distanță mai scurtă în afara vehiculului, fără necesitatea de a traversa prin partea pentru pasageri. Într-o astfel de situație pasagerii atât cei care stau în picioare cât și cei care stau pe scaune au garantată o distanță mult mai scurtă la începutul segmentului A - zona A, ceea ce permite deplasarea liberă a acestora în caz de avarie.

Utilizarea acestei soluții verificate are drept scop acela de a asigura siguranța nu doar pasagerilor ci și vatmanului. Din aceste motive oferta depusă, în special cu referire la uși este pe deplin conformă nu doar cu cerințele tehnice ci și cu regulile de bază pentru a asigurarea siguranței tuturor utilizatorilor vehiculului.

In ceea ce privește acuzațiile S. A. V. C., care în mod corect au fost calificate de catre C. ca fiind nefondate, legate de C. de sarcini, capitolul 1.6.1 Dimensiuni generale constructive ale tramvaiului, unde se citeaza prevederile" inaltimea podelei 350 mm de la nivelul sinei, cu rampe de acces pentru carucioare" dorim sa aducem urmatoarele clarificari, nu pentru ca ar mai fi necesare avand în vedere ca verificarile aferente s-au facut de catre persoane abilitate deja și verificate de catre autoritati (decizia C.) ci pentru a arata buna credinta și a sustine inclusiv cu argumentele tehnice aferente decizia specialistilor care au luat decizia în acest caz:

In zona de acces/intrare prevazuta cu rampa pentru carucioare, inaltimea ceruta a fost și este de 350 mm de la nivelul sinei.

Tramvaiul oferit prin procedura de licitatie este construit avand aceasta inaltime a podelei, lucru care poate fi dovedit prin oferta depusa de firma noastra, P. S. P. B. S. Aceasta este în totalitate conforma cu cerintele Specificatiei tehnice - C. de sarcini.

Prevederile caietul de sarcini, care sunt definite specificatie tehnica minimala cat Si cu inscrisurile din "C. cu nr 335/(...) la punct 1 au fost definite urmatoarele:

"1. In Capitolul 1 al C.: Principalele caracteristici tehnice, pct.1.6.1 în cadrul dimensiuni lor constructive de baza ale tramvaielor s-a solicitat ca podeaua interioara sa fie conforma cu prevederile internationale, în acest sens. Nefiind specificata clar inclinatia, putem intelege ca ne incadram în normele internationale daca inclinarea podelei interioare din compartimentele de pasageri se situeaza intre 8 - 12% ?

Raspuns al autoritatii contractante: Da. se accepta ca inclinarea podelei interioare sa fie intre 8-12 % conform normelor în domeniu; se respecta celelalte conditii din caietul de sarcini. "

Din inscrisurile de mai sus și din C. de sarcini rezulta ca A. C. exprima dorinta de a avea asigurata inaltimea podelei, în special în zona de intrare /., luand în consideratie carucioarele de invalizi sau de copii, al un nivel de 350 mm de la capatul sin ei.

In celelalte zone ramase , podeaua este conforma, cu inclinari acceptate de catre A. C. prin C. din doc. 335/(...) în limitele de toleranta 8-12%. în acest fel rezulata conformitatea cu cerintele Autoritatii Contractante.

Având în vedere aspectele menționate, intervenienta solicită admiterea în principiu cererea de intervenție formulata, să se dispună comunicarea ei părților din acest litigiu, iar prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună menținerea decizia luata de D. T. B. de A. P. prin care oferta subscrisei a fost considerata în mod corect cea mai avantajoasa și a fost desemnata câștigătoare precum si obligarea părții care a căzut în pretențiuni la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest litigiu.

În drept intervenienta a invocat dispozițiile art. 49-56 Cod procedura civila,

și 112 Cod procedura civila, art. 247 Cod procedura civila, art. 242 ind.2 Cod procedura civila, O. 3..

Analizând plângerile formulate în cauză, Curtea reține următoarele:

1. Înainte de aborda chestiunile de fond a celor două plângeri, Curtea urmează a se pronunța asupra excepției tardivității introducerii contestației de către SC A. V. C. SA A., în calitate de lider al A. SC A. V. C. SA. - R. A. DE T.

RA B. excepție invocată atât de autoritatea contractantă M. C.-N. cât și de intervenienta, ofertantul declarat câștigător P. S. P. B. S.

Curtea reține că sub acest aspect, C. N. de S. a C. (C.) a statuat, pornind de la criticile formulate de contestatoare SC A. V. C. SA A. cu privire la modul de evaluare a ofertei declarate câștigătoare. S-a reținut astfel că excepția tardivității este nefondată deoarece contestația a fost introdusă în termen legal reținând faptul că aceasta a luat cunoștință de conformitatea ofertei depuse de către P. S. P. B. S.A prin adresa nr. 330832/(...) și că, critica evidențiată la lit. f) din contestație împotriva acestei oferte, conform căreia produsul firmei câștigătoare nu îndeplinește în totalitate condițiile impuse de caietul de sarcini, pe considerentul că nu s-au respectat principiile transparenței și lipsa tratamentului egal în care s-a desfășurat licitația, a fost formulată în termen legal. Mai apoi, C. arată că adresa ulterioară nr. 2005/2/(...) nu conține critici noi cu privire la oferta câștigătoare ci doar redă punctual din cunoștințele pe care le deține despre oferta câștigătoare, câteva neconcordanțe tehnice în raport de necesitățile autorității contractante, expres detaliate în cadrul caietului de sarcini și al clarificărilor.

Cu referire la regularitatea introducerii contestației, trebuie observat de la început că dispozițiile art. 270 din OUG nr. 3. cu modificările completările ulterioare, menționează explicit care sunt elementele componente, între care se menționează explicit și obiectul contestației.

Cu referire la obiectul contestației, acesta trebuie foarte clar delimitat și definit tocmai pentru ca autoritatea administrativ jurisdicțională și mai apoi instanța judecătorească precum și celelalte părți să cunoască în detaliu care este efectiv nemulțumirea contestatorului.

În speță, Curtea constată că C. a statuat că în bună măsură contestația poartă asupra caietului de sarcini și din această perspectivă a sancționat neregularitatea intentării contestației peste termenul legal.

Cât privește capătul de cerere formulat la lit. f) din contestație, C. nu s-a preocupat să deslușească care este de fapt obiectul concret al contestației de vreme ce contestația purta în bună măsură asupra caietului de sarcini, ci a statuat, abia după ce s-a ridicat în cauză excepția inadmisibilității, și după reacția ulterioară a contestatoarei care și-a explicat demersul său. Că s-a formulat în termen legal contestația în ceea ce privește contestarea actului de adjudecare al licitației sub aspectul declarării conforme a ofertei depuse de P. S. P. B. S.

Având însă în vedere ambiguitatea formulării contestației sub aspectul analizat și explicațiile ulterioare ale demersului administrativ furnizate de contestatoare, sancționarea cu inadmisibilitatea și mai apoi cu tardivitatea ar fi prea drastică, raportat la conduita echivocă a contestatoarei.

Raportat la cele ce precedă, Curtea urmează să rețină că soluția de respingere a excepției tardivității introducerii contestației strict cu referire la critica privind modul netrasparent și a lipsei tratamentului egal în care s-a desfășurat licitația, respectiv la neconformitatea ofertei depusă de P. S. P. B. S. cu prevederile caietului de sarcini, este corectă.

Din această perspectivă, excepția tardivității invocată de autoritatea contractantă în plângere și de către intervenientă prin cererea de intervenție este neîntemeiată.

Cât privește solicitarea intervenientei P. S. P. B. S. de a ne pronunța cu privire la excepția tardivității intentării contestației și sub celelalte aspecte ale contestației, Curtea reține că prin plângerea formulată de petenta SC A. V. C. SA A., în calitate de lider al A. SC A. V. C. SA. - R. A. DE T. RA B. s-a învestit Curtea doar cu solicitarea de a se modifica în parte decizia C., în sensul admiterii contestației și din punctul de vedere al criticii privind neîndeplinirea de către câștigător a cerinței privind podeaua tramvaiului.

Pe cale de consecință, raportat la obiectul limitat al plângerii, solicitarea intervenientei excedează limitelor învestirii încât nu va mai fi analizată. Și este așa, deoarece și în contenciosul achizițiilor publice operează principiul disponibilității procesului civil.

2. În ceea ce privește plângerea formulată de petenta SC A. V. C. SA A., în calitate de lider al A. SC A. V. C. SA. - R. A. DE T. RA B., Curtea va reține, în primul rând că aceasta poartă exclusiv asupra criticii vizând soluția C. de a declara ca fiind legală analiza de conformitate a ofertei depuse de P. S. P. B. S. privind cerințele tehnice privitoare la podeaua tramvaiului.

Cu referire la acest aspect, C. a arătat în cuprinsul Deciziei contestate că cerințele tehnice cu referire la podeaua tramvaiului ofertat de P. S. P. B. S. sunt conforme cu caietul de sarcini și cu clarificările furnizate de autoritatea contractantă și că din această perspectivă, oferta este conformă.

Curtea reține că pentru a statua astfel C. a evaluat comparativ cerințele tehnice impuse de caietul de sarcini inclusiv prin prisma clarificărilor ulterioare cu oferta depusă de P. S. P. B. S. și a ajuns astfel la o concluzie corectă, conform căreia această ofertă este corespunzătoare caietului de sarcini.

În acest context, Curtea reține că în oferta depusă de P. S. P. B. S. s-a arătat explicit la pct. 1.6.1 dimensiuni generale constructive ale tramvaielor, că înălțimea podelei este de 350 mm de la nivelul șinei, cu rampe de acces pentru cărucioare, că panta interioară a podelei va respecta reglementările internaționale iar la pct. 2.2.1 descrierea generală a produsului, s-a arătat explicit, între altele, că, caroseria va avea podeaua complet coborâtă, pe toată suprafața disponibilă pentru călătorii în picioare și că nu vor exista scări.

Cu referire la pct. 1.6.1 conținut în Capitolul 1 al caietului de sarcini, privitoare la principalele caracteristici tehnice a dimensiunilor constructive ale tramvaielor, plecând de la ipoteza că autoritatea contractantă a solicitat ca podeaua interioară să fie conformă cu prevederile internaționale, și nefiind specificată clar înclinația, s-a solicitat clarificări dacă se acceptă o înclinație a podelei interioare din compartimentele de pasageri la 8-12%.

Răspunzând acestei solicitări de clarificări, autoritatea contractantă a răspuns afirmativ în sensul că se acceptă ca înclinarea podelei interioare să fie între 8-12% conform normelor în domeniu și se respectă celelalte condiții impuse prin caietul de sarcini.

Critica petentei, dedusă judecății, conform căreia autoritatea contractantă nu avea posibilitatea de a modifica cerințele pe care le-a inserat în documentația de atribuire, în sensul permiterii unei pante interioare înclinate, deși pct. 1.6.1 și

2.2.1 din C. de sarcini esclud o astfel de posibilitate și nici nu există norme internaționale care să o permită nu este fondată, deoarece petenta în mod indirect critică de fapt caietul de sarcini, aspect care a fost deja soluționat irevocabil, stabilit fiind că aceste critici au fost tardiv formulate.

Din această perspectivă, așa cum a arătat și C., societatea petentă a luat cunoștință despre cerințele contestate la data de (...) și că, deși le cunoștea de la această dată, trebuia să manifeste o minimă diligență și să atace în termen legal cerințele în discuție, dacă urmărea înlăturarea ori modificarea lor. Pe de altă parte, dacă existau obiecțiuni de nelegalitate în privința respectivelor cerințe din documentația de atribuire, operatorul economic trebuia să le conteste înainte de expirarea termenului legal, iar nu să aștepte împlinirea lui și mai mult comunicarea rezultatului, iar odată ce aceste cerințe stabilite de autoritatea contractantă în cadrul caietului de sarcini nu au fost contestate în termenul legal ele dobândesc forță obligatorie și deci sunt opozabile atât față de autoritatea contractantă cât și față de toți operatori economici interesați. Așa cum a reținut și C., în pofida acestei conduite, SC A. V. C. SA alege să depună ofertă în cadrul procedurii de atribuire.

Pe cale de consecință, Curtea reține că nu se poate susține că în procedura de achiziție autoritatea contractantă a încălcat principiilor evocate de petentă și prevăzute expres la art. 2 alin. 2 din OUG nr. 3., respectiv al asigurării transparenței și al tratamentului egal.

Din această perspectivă, Curtea cu unanimitatea voturilor membrilor completului de judecată, reține că plângerea intentată de petenta SC A. V. C. SA A., în calitate de lider al A. SC A. V. C. SA. - R. A. DE T. RA B., împotriva Deciziei nr. 285/C2/16 din 2 februarie 2012 pronunțată de C. N. de S. a C. este nefondată și, ca o consecință, în temeiul art. 285 alin. 4 din OUG nr. 3. urmează a o respinge ca atare.

3. În ceea ce privește plângerea formulată de autoritatea contractantă M. C.- N. împotriva aceleiași Decizii a C., în compunerea majoritară a membrilor completului de judecată, Curtea reține următoarele:

Obiectul plângerii vizează desființarea parțială a Deciziei nr. 285/C2/16 din (...) în sensul respingerii în totalitate a contestației îndreptate împotriva rezultatului procedurii, contestație formulată SC A. V. C. SA A., în calitate de lider al A. SC A. V. C. SA. - R. A. DE T. RA B.

Sub acest aspect, este de relevat că principala critică este stabilirea de către

C. ca nelegală a conformității ofertei depuse de P. S. P. B. S. cu privire la caracteristicile tehnice ale ușilor de acces. În acest context, C. a statuat că autoritatea contractantă nu a acceptat ofertarea unor produse care să conțină uși simple, ci numai duble și cu respectarea dimensiunilor și concluzionează că operatorul economic nu îndeplinește toate cerințele din caietul de sarcini solicitate de către autoritatea contractantă astfel că nu se poate susține că produsul este conform celor solicitate.

În acest context, C. citează art. 35 alin. 2 din OUG nr. 3. conform căruia specificatiile tehnice reprezinta cerinte, prescriptii, caracteristici de natura tehnica ce permit fiecarui produs, serviciu sau lucrare sa fie descris, în mod obiectiv, în așa maniera încât sa corespundă necesitatii autoritatii contractante.

Pe de altă parte se rețin și dispozițiile art. 34 alin. 2 din HG nr. 925/2006 conform cărora comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare oferta atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cat și din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implica iar conform alin. 3 propunerea tehnica trebuie sa corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini.

Se conchide că prin ofertarea unui produs care nu îndeplinește toate caracteristicile stabilite în caietul de sarcini, autoritatea contractantă a încălcat atât caietul de sarcini cât și dispozițiile art. 170 din OUG nr. 3. care prevede obligația ofertanților de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire.

Din această perspectivă normativă, Curtea urmează să stabilească dacă autoritatea contractantă a respectat cerințele legale și ale caietului de sarcini atunci când a evaluat oferta depusă de P. S. P. B. S. privind cerințele tehnice ale ușilor de acces ale vehiculului ofertat prin prisma a ceea ce în fapt a reținut C. respectiv că autoritatea contractantă nu a acceptat ofertarea de produse care să conțină uși simple ci numai duble și cu respectarea dimensiunilor.

De altfel și petenta intimată SC A. V. C. SA A., în calitate de lider al A. SC A. V. C. SA. - R. A. DE T. RA B. arată că tramvaiul ofertat de către operatorul economic declarat câștigător este prevăzut în zona cabinei cu o ușă simplă și nu dublă, cu o singură foaie , iar lățimea ușilor individuale este de doar 700 mm.

Curtea reține că la pct. 1.6 din caietul de sarcini, cu referire la ușile de acces se prevede că numărul ușilor va fi de 4, lățimea minimă pentru fiecare ușă de 1300 mm pentru postul de conducere prima parte (foaie) a ușii va fi folosită doar de vatman respectiv va avea comandă și deschidere independentă.

În urma cererilor de clarificări cu privire la caietul de sarcini, în ceea ce privește întrebarea dacă produsul ofertat va putea fi dotat și cu uși simple, autoritatea contractantă a răspuns că rămân valabile prevederile caietului de sarcini cu mențiunea că numărul de uși va fi cel puțin 4 iar cu privire la alte solicitări de clarificări autoritatea contractantă a răspuns că își rezervă dreptul de a respinge orice ofertă neconformă în cazul în care ofertantul prezintă în propunerea tehnică soluții tehnice, performanțe și funcționalități inferioare celor prevăzute în caietul de sarcini dar că se acceptă soluții tehnice, performante, superioare celor prevăzute în caietul de sarcini.

Trebuie arătat că autoritatea contractantă nu a răspuns în sensul că oferta nu va putea cuprinde și uși simple ci doar să se respecte cerințele minimale din caietul de sarcini respectiv cel puțin patru uși duble cu dimensiunile acolo prevăzute. Din această perspectivă nu reiese că prin cerințele minime s-a urmărit ca toate ușile tramvaiului trebuie să fie duble ci doar minimum patru.

În oferta depusă de P. S. P. B. S. s-a prevăzut la pct. 2.2.2 uși de acces cu referire la condițiile tehnice că numărul ușilor este 6 din care 4 perechi duble și 2 uși individuale, ușile duble cu deschidere simultană în două părți, lățimea ușilor

1300 mm iar ușile individuale cu o lățime de 700 mm, prima ușă individuală situată lângă postul vatmanului este comandată și deschisă independent. De asemenea, din ofertă se deduce că prima ușă servește pentru intrarea și ieșirea pasagerilor cât și a vatmanului, că vatmanul, în momentul ieșirii din cabina sa, are posibilitatea efectivă de a bloca accesul călătorilor la ușa cea mai apropiată de cabină nepermițând călătorilor coborârea pe această ușă .

S-a justificat că cerința din caietul de sarcini cu privire la posibilitatea de coborâre a vatmanului fără să poată coborî și călătorii a fost făcută pentru situații speciale când din diferite motive vatmanul trebuie să coboare între stații pentru a îndepărta eventuale corpuri străine de pe line, în caz de defecțiuni sau alte evenimente, și din motive de siguranță călătorii nu trebuie să coboare, condiție care este îndeplinită de ușa de lângă postul vatmanului.

P. a evalua această ofertă a fost cerut și punctul de vedere al specialiștilor din comisie respectiv al celor de la R. A. de T. U. de C. (R.) care au arătat că oferta depusă de P. S. P. B. S. este superioară prevederilor caietului de sarcini, context în care au arătat că tramvaiul ofertat are 6 uși, condiție acceptată de autoritatea contractantă prin clarificări, în care 4 uși duble îndeplinesc condițiile din documentația de atribuire privind amplasarea, dimensiunile, acționarea, accesul lejer al călătorilor și la alte două uși mai mici situate la capetele tramvaiului și care pot fi folosite de vatman și călători sau în funcție de situație numai de către vatman. S-a mai relevat că cerința caietului de sarcini cu privire la posibilitatea de coborâre a vatmanului din cabină fără să poată coborî și călătorii a fost făcută pentru situații speciale când din diferite motive vatmanul trebuie să coboare între stații iar din motive de siguranță călătorii au interdicția de a coborî. Se mai arată că această condiție s-a cerut să fie îndeplinită prin comanda separată a unei jumătăți a primei uși de lângă vatman în condițiile în care tramvaiul ar fi dotat doar cu 4 uși duble, iar în cazul ofertei analizate această condiție este îndeplinită întocmai de ușa de lângă postul vatmanului, astfel că cerința din caietul de sarcini a fost îndeplinită.

Curtea reține că sub aspectul analizei legalității conformității ofertei analizate C. a statuat în afara dispozițiilor legale, realizând mai degrabă o analiză în drept fără să fie făcută o reală cercetare a stării de fapt pentru a se vedea dacă într-adevăr maniera de evaluare a conformității ofertei cu caietul de sarcini încalcă efectiv dispozițiile legale.

Trebuie notat de la început că oferta analizată conține 6 uși din care 4 duble ceea ce îndeplinește cerințele din caietul de sarcini privind numărul minim de uși duble.

P. satisfacerea cerințelor din caietul de sarcini cu privire la funcțiunea ușii de lângă vatman s-a prevăzut dotarea tramvaiului cu o ușă de acces specială care poate fi folosită la nevoie doar de vatman sau și de călători.

Curtea mai reține că necesitatea autorității contractante de care face vorbire art. 35 alin. 2 din OUG nr. 3. era cea explicată pe larg de comisa de specialiști din cadrul R. în ipoteza în care vehiculul era dotat doar cu patru uși duble.

Împrejurarea că vehiculul este dotat cu încă două uși pe lângă cele patru uși duble prevăzute ca o condiție minimală și că ușa de lângă vatman îndeplinește funcțiunea prescrisă în caietul de sarcini nu conduce la concluzia că prin cerințele caietului de sarcini ori prin răspunsul la clarificări autoritatea contractantă nu ar fi acceptat produse care să conțină uși simple, ci numai cu uși duble cu respectarea dimensiunilor, așa cum arată eronat C.

Curtea reține că deși în caietul de sarcini a fost specificat ca prima foaie a primei uși duble să fie doar pentru vatman și coordonată doar de acesta coroborat cu faptul că oferta declarată câștigătoare are prevăzut un produs cu o ușă simplă de 700 mm coordonată exclusiv de vatman urmând apoi cele 4 uși duble cu dimensiunile specificate în caietul de sarcini nu constituie o propunere tehnică neconformă cu caietul de sarcini așa cum eronat susține și intimata SC A. V. C. SA A., în calitate de lider al A. SC A. V. C. SA. - R. A. DE T. RA B. ci dimpotrivă superioară propunerii tehnice și conform cu necesitățile autorității contractante așa cum s-a relevat mai sus.

În speță nu se discută dacă produsul ofertat de părți este superior calitativ sau dacă este sau nu omologat ori dacă are prevăzut un anumit consum de energie electrică căci aceste chestiuni nu au intrat în sfera de judecată pe fond la

C. și deci nu pot face, omisso medio obiectul cercetării judecătorești de față.

Problema asupra căreia instanța trebuia să se pronunțe era aceea a compatibilității ofertei depuse de P. S. P. B. S. cu referire la condițiile tehnice prevăzute de caietul de sarcini în ceea ce privește numărul ușilor tramvaiului cerință respectată de ofertantul câștigător.

Superioritatea ofertei din această perspectivă nu s-a măsurat decât prin raportare la cerințele minimale ale caietului de sarcini și nu cu oferta depusă de intimata SC A. V. C. SA A., în calitate de lider al A. SC A. V. C. SA. - R. A. DE T. RA B. căci nu sub aspectul concursului de oferte sub aspectul numărului de uși și amplasamentul acestora poartă analiza.

Din această perspectivă aserțiunile intimatei sunt fără relevanță.

Față de cele ce precedă, Curtea în compunerea majoritară a completului de judecată urmează să constate ca fondată plângerea autorității contractante și drept urmare în temeiul art. 285 din OUG nr. 3. o va admite și ca o consecință va modifică în parte D. nr. 285/C2/16 din 2 februarie 2012 pronunțată de C. N. de S. a C. în sensul că va respinge în întregime contestația formulată de contestatoarea SC A. V. C. SA A., în calitate de lider al A. SC A. V. C. SA. - R. A. DE T. RA B. împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 3. decembrie 2011 emisă de autoritatea contractantă MUNICIPIU C.-N. în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată pentru încheierea unui acord cadru având ca obiect „. de tramvaie pentru transportul public în municipiul C.-N..

4. Cât privește cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta P.

S. P. B. S. , față de soluția dată plângerii formulată de partea pentru care a intervenit, Curtea o va admite în temeiul art. 51 și art. 55 C.pr.civ., validându-se astfel apărările efectuate în sprijinul poziției acesteia.

5. În temeiul art. 274 C.pr.civ. Curtea va lua act că petenta SC A. V. C. SA A., în calitate de lider al A. SC A. V. C. SA. - R. A. DE T. RA B. și intervenienta P. S. P. B. S. urmează să solicite obligarea la plata cheltuielilor de judecată, pe cale separată.

P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

{ F. |HOTĂRĂȘTE}

1. R. plângerea formulată de petenta SC A. V. C. SA A., în calitate de lider al A. SC A. V. C. SA. - R. A. DE T. RA B., împotriva Deciziei nr. 285/C2/16 din 2 februarie 2012 pronunțată de C. N. de S. a C.

CU VOTUL MAJOR.R AL MEMBRILOR COMPLETULUI:

2. Admite plângerea formulată de autoritatea contractantă M. C.-N. împotriva aceleiași Decizii, și în consecință:

Modifică în parte D. nr. 285/C2/16 din 2 februarie 2012 pronunțată de C.

N. de S. a C. în sensul că: a) R. în întregime contestația formulată de contestatoarea SC A. V. C. SA A., în calitate de lider al A. SC A. V. C. SA. - R. A. DE T. RA B. împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 3. decembrie 2011 emisă de autoritatea contractantă MUNICIPIU C.-N. în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată pentru încheierea unui acord cadru având ca obiect „. de tramvaie pentru transportul public în municipiul C.-N.. b) Admite cererea de intervenție accesorie în interesul autorității contractante formulată de intervenienta P. S. P. B. S.

3. Ia act că petenta SC A. V. C. SA A., în calitate de lider al A. SC A. V. C. SA. - R. A. DE T. RA B. și intervenienta P. S. P. B. S. urmează să solicite obligarea la plata cheltuielilor de judecată, pe cale separată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de azi 22 martie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

R.-R. D. L. U. M. D.

Cu opinie separată, în sensul respingerii plângerii formulate de către autoritatea contractantă

M. C.-N.

GREFIER M. T.

Red.L.U./Dact.S.M/L.U.

3 ex./(...)

Cu opinie separată, în sensul respingerii plângerii formulate de către autoritatea contractantă M. C.-N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 2333/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal