Decizia nr. 3682/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Decizii și sentințe contencios/fiscal - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE C. A. ȘI F.

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ Nr. 3682/2012

Ședința din data de 09 Mai 2012

PREȘEDINTE M. B. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.

S-a luat în examinare recursul promovat de reclamantul P. M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 3733 pronunțată la data de (...) în dosarul nr. (...) al

T. C., în contradictoriu cu pârâtele CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și C. DE

C. A J. C. și intimatul-intervenient în numele altei persoane - S. L. AL S. DIN A. P. L. C., având ca obiect - litigii C. de C. (L. nr. 9.).

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă intimatul- intervenient prin consilier juridic C. E.-S., în baza delegației de reprezentare nr.

18 din (...), aflată la fila 85 din dosar și intimatele-pârâte prin consilier juridic M.

O. C., cu delegație de reprezentare nr. 41478 din (...) aflată la dosar, fila 84, lipsind recurentul-reclamant.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentanta intervenientului depune la dosar un certificat de grefă eliberat de Înalta Curte de Casație și Justiție cu același conținut ca și cel prezentat la termenul anterior și o adresă din cuprinsul căreia rezultă că nu a fost dispusă suspendarea prezentei cauze. Totodată depune un răspuns la întâmpinarea formulată de intimatele-pârâte și copii ale unor hotărâri judecătorești cu privire la legalitatea contractelor și acordurilor colective de muncă, precum și proiectul de lege privind amnistia fiscală, la care a făcut referire și în cuprinsul răspunsului la întâmpinare.

C. pune în discuția părților excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a intervenientului S. L. a S. din A. P. L. C.

Reprezentanta intimatelor-pârâte arată că susține excepțiile invocate și solicită admiterea acestora, apreciind că raportat la prevederile art. 2 al. 1 lit. a din L. nr. 554/2004 S. L. al S. din A. P. L. C. nu are calitatea de persoană vătămată, deoarece decizia emisă de C. de C. cuprinde măsuri stabilite în sarcina conducerii unității administrativ-teritoriale, iar nu în sarcina sindicatului, cel care are obligația de a aduce la îndeplinire aceste măsuri fiind unitatea administrativ teritorială M. C.-N. S. are eventual posibilitatea de a se îndrepta împotriva actelor care vor fi adoptate de unitatea administrativ-teritorială în vederea aducerii la îndeplinire a măsurilor cuprinse în decizia C. de C.

În privința interesului relevă că această condiție nu este îndeplinită pentru motivele expuse în cuprinsul întâmpinării, astfel încât solicită admiterea excepției lipsei de interes în promovarea prezentului demers.

Reprezentanta intervenientului solicită respingerea excepțiilor invocate de partea adversă, apreciind că sindicatul are un interes vădit și conform scopului statutar pentru care a fost constituit, acela de a apăra drepturile și interesele salariaților pentru că în mod cel puțin indirect decizia C. de C. are repercusiuni asupra salariaților. Mai mult, S. C. este semnatarul al contractului și acordului colectiv de muncă în baza căruia au fost acordate drepturile salariale și care prin decizia C. de C. au fost considerate nelegale.

Față de aceste considerente apreciază că S. C. are calitate procesuală activă cât și interes.

C., în urma deliberării, respinge excepțiile invocate de către intimatele- pârâte în cuprinsul întâmpinării, respectiv excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes considerând că intervenienta și-a dovedit atât calitatea procesuală activă, cât și interesul în prezenta cauză, în vederea formulării unei cereri de intervenție accesorie, demersul formulat încadrându-se în logica prevederilor L. nr. 6., fiind justificat și de calitatea de semnatar al acordului și contractului colectiv de muncă de care recurentul se prevalează atunci când susține nelegalitatea hotărârii de fond, respectiv nelegalitatea actelor întocmite de către pârâta C. de C.

Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta intimatelor-pârâte solicită respingerea recursului declarat împotriva sentinței pronunțate de către Tribunalul Cluj, apreciind că măsurile dispuse de C. de C. sunt legale, aceasta are competența de a controla modul de formare, administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public.

În urma controlului efectuat asupra contului de execuție pe anul 2009 la

P. M. C.-N. s-au constata abateri de la legalitate și regularitate, care au fost consemnate în procesul-verbal de constatare nr. 2./(...) și care au determinat producerea unui prejudiciu important bugetului unității administrativ-teritoriale. Ca atare au fost dispuse măsuri pentru recuperarea prejudiciului.

Din această perspectivă apreciază că primul motiv invocat de reclamantă nu este fondat astfel încât solicită a fi respins.

Susține reprezentanta intimaților-pârâți că în anul 2009 au fost acordate salariaților P. M. C.-N. sporuri și alte indemnizații nelegale, fiind acordate în afara cadrului legal.

S. prin negociere colectivă a unor sporuri, indemnizații, precum și a altor ajutoare bănești, reprezintă în fapt negociere de drepturi salariale și de alte avantaje în bani, drepturi care exced cadrului legal reglementat privind salarizare personalului din instituțiile bugetare, constituind o încălcare evidentă a legii privind negocierea colectivă, deoarece prin contractul colectiv de muncă la nivelul unităților bugetare nu se pot stabili sporuri și adaosuri la salariul de bază și nici alte drepturi bănești, întrucât toate drepturile bănești pentru personalul bugetar se stabilesc numai prin lege. P. art. 12 L. nr. 130/ 2006 contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.

În privința cererii de intervenție în interesul reclamantului formulată de S.

L. AL S. DIN A. P. L. C. solicită a fi respinsă.

Pentru argumentele anterior expuse solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțat de Tribunalul Cluj ca fiind temeinică și legală, fără acordarea cheltuielilor de judecată.

Reprezentanta intervenientului solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 3733 pronunțată la (...) de Tribunalul Cluj, așa cum acesta a fost formulat, învederând că instanța de fond, validând argumentele expuse de C. de C. și apreciind că decizia emisă de aceasta este legală și temeinică, deși în considerentele hotărârii reține contrariul, și-a depășit competențele și s-a pronunțat în mod nelegal asupra legalității și veridicități clauzelor contractului și acordului colectiv de muncă, deși nu a fost învestită cu o atare cerere nici prin acțiunea introductivă și nici pe cale de excepție.

Susține apărătorul intervenientului că prin controlul efectuat pârâta C. de

C. trebuia să analizeze corespondența dintre bugetul de venituri și cel de cheltuieli, să sesizeze că plățile au fost efectuate în baza unui act care nu a fost contestat de către și nu a fost declarat nul printr-o hotărâre judecătorească. Mai mult, aceste drepturi au fost validate prin hotărâre de C. L.

Incidental, instanța de fond face o analiză a legalității clauzelor acordului și contractului colectiv de muncă fără a pune în discuția părților nulitatea acestuia.

Ca atare apreciază că în mod nelegal prima instanță s-a pronunțat cu privire la legalitatea contractului și acordului colectiv de muncă.

În susținerea apărărilor reprezentanta intervenientului menționează recenta amnistie fiscală a funcționarilor, respectiv proiectul de lege aflat pe ordinea de zi a C. D., care prevede la art. 2 că aceste drepturi se consideră a fi legal acordate, iar printr-un amendament, a fost adoptată și exonerarea de la răspundere a funcționarilor publici.

În privința cererii de intervenție în interesul recurentului-reclamant solicită a fi admisă astfel cum a fost formulată, iar în ceea ce privește fondul cauzei solicită admiterea recursului formulat de P. municipiului C.-N., fără acordarea cheltuielilor judiciare, cu solicitarea de a se amâna pronunțarea pentru a depune concluzii scrise.

În replică reprezentanta intimatelor-pârâte solicită a nu fi luat în considerare proiectul de lege privind amnistia fiscală la care s-a făcut referire întrucât nu este publicat în M.Of. al R., partea I.

Față de cererea de amânare a pronunțării arată că lasă la aprecierea instanței a aprecia dacă se impune sau nu a fi depuse concluzii scrise.

C., având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.

Prin sentința civilă nr. 3733 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a respins acțiunea formulată de P. mun. C. N. în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și C. de C. a jud. C. având ca obiect anularea încheierii nr. VI/42/(...) emisă de C. de soluționare a contestațiilor constituită în cadrul C. de C. a R. anularea parțială a deciziei nr. 40/(...) a C. de C. a J. C. anularea parțială a procesului-verbal nr. 2./(...) în sensul înlăturării constatărilor și concluziilor cuprinse la lit.B pct.1.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul P. M. C.-N. în contradictoriu cu pârâtele CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI si C. DE C. A J. C., solicită pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună: anularea Încheierii nr. VI/42/(...) emisă de C. de soluționare a contestațiilor constituită în cadrul C. de C. a R. ca netemeinică și nelegală; anularea parțială a Deciziei nr. 40/(...) a C. de C. a J. C. privind înlăturarea abaterilor de la legalitate si regularitate constatate si consemnate în procesul-verbal nr. 2./(...); anularea parțială a procesului-verbal nr. 2./(...) încheiat în urma acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2009 la P. municipiului C.-N. în sensul înlăturării constatărilor si concluziilor cuprinse la lit.B.1 din acest act.

In motivarea acțiunii arată că din interpretarea conținutului procesului- verbal a deciziei si a încheierii cu numerele menționate, rezultă că prin aceste acte este analizată în fapt legalitatea contractelor/acordurilor colective de muncă ceea ce contravine atribuțiilor stabilite prin L. nr. 9. completată.

Pârâta Curtea de Conturi a României prin întâmpinarea depusă la dosar (f.115-126), a invocat excepția necompetentei materiale a tribunalului, motivată pe faptul că actul atacat este emis de un organ central dar si pe prevederile pct.

228,229 ale Regulamentului privind organizarea si desfășurarea activităților specifice C. de C., coroborat cu art. 10 alin. l, 3 din L. nr. 554/2004.

Analizând excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare, tribunalul a apreciat-o că fiind nefondată pentru următoarele considerente:

In jurisprudența Secției de C. A. si F. a Î. C. de C. si Justiție, s-a reținut în mod constant împrejurarea că reclamantul care a chemat în judecată în calitate de pârâtă si o autoritate publică centrală, nu atrage în mod automat competența de judecată a cauzei în primă instanță în favoarea curții de apel (D. nr. 816/(...)).

Așa cum rezultă din acțiunea formulată de reclamant, acesta a solicitat si anularea Încheierii nr. VI/42/(...) emisă de C. de S. a C. constituită în cadrul C. de C. a R., încheiere prin care a fost respinsă contestația înregistrată sub nr.

1735/(...) formulată de P. M. C.-N. împotriva măsurii dispuse la pct.4 din D. nr.

40/(...) emisă de C. de C. a J. C.

Astfel, actul prin care s-a dispus măsura, este D. nr. 40/(...) emisă de C. de C. a J. C., motiv pentru care instanța a apreciat că operează regula prorogării de competență prev.de art. 17 Cod Procedură Civilă întrucât cererea de anulare a acestei dispoziții are un caracter accesoriu iar acest act este actul administrativ în funcție de care se determină instanța competentă potrivit art. 10 alin.l din L. nr. 554/2004 și nu încheierea emisă de Curtea de Conturi a României prin care a fost soluționată contestația reclamantului împotriva acestuia.

Din aceste considerente instanța a dispus respingerea ca nefondată a excepției necompetenței materiale a T. C.

Analizând pe fond acțiunea formulată de reclamant prin prisma motivelor învederate, a actelor si lucrărilor dosarului, instanța a reținut următoarele:

Procesul-verbal de constatare din (...) încheiat de Curtea de Conturi a

României - C. de C. a J. C. (f.58-84) atestă că în perioada 02.09.-(...) s-a efectuat auditul financiar al contului anual de execuție bugetară pe anul 2009 la P. municipiului C.-N., reținându-se în esență că au fost acordate personalului primăriei unele drepturi salariale constând în sporuri si indemnizații precum si alte drepturi bănești care exced cadrului legal privind salarizarea personalului din instituțiile bugetare.

Aceste drepturi au fost acordate în baza C.ui/A.ui colectiv de muncă nr.

1193/(...) înregistrat la D. C. sub nr. 326/(...), a C.ui colectiv de muncă nr. 2./(...) înregistrat sub nr. 256/(...) si a A.ui colectiv nr. 2./(...) si se concretizează în drepturi acordate funcționarilor publici si personalului contractual, respectiv: spor de fidelitate si loialitate față de instituție între 5-25% în raport cu vechimea în instituție; indemnizație de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază acordată si pentru alte categorii de personal decât cele prevăzute la art. 16 alin.5 lit.e din A./C. colectiv de muncă, spor de periclitate sau condiții periculoase -

10% din salariul de bază; ajutor de sărbători (P. si C.) la nivelul unui salariu mediu pe economie/salariat pentru fiecare sărbătoare în parte; indemnizație de înmormântare egală cu 3 salarii medii brute pe economie pentru decese în familie; ajutor pentru creșterea copilului în cazul nașterii unui copil, egal cu trei salarii medii brute pe economie; ajutor la ieșirea la pensie a salariaților, egal cu trei salarii medii brute pe economie; indemnizație de hrană în sumă de 16 lei/zi/salariat pentru lunile ianuarie si februarie 2009 si de 1. pentru lunile martie-decembrie 2009; fonduri pentru procurarea unei ținute decente la nivelul unui salariu mediu brut pe economie/salariat pentru fiecare trimestru; spor pentru muncă penibilă - 10% din salariul de bază; indemnizație pentru refacerea capacității de muncă (prima de vacanță) pentru personalul contractual, echivalentă cu un salariu de bază impozitat.

Procesul-verbal de constatare sunt menționat are ca anexe adresele nr.

4993/(...) si 4672/(...) ale D. - C.-N. transmise P. M. C.-N. prin care s-au comunicat clauzele contractuale negociate cu nerespectarea legii, cu încălcarea art. 8 si 12 din L. nr. 130/1996 modificată si completată.

Pârâta Curtea de Conturi a României - C. de C. a J. C. examinând abaterile de la legalitate si regularitate consemnate în procesul-verbal de constatare nr.

2./(...) încheiat în urma acțiunii de audit financiar al contului anual de execuție bugetară pe anul 2009 la P. municipiului C.-N., a emis D. nr. 40/(...) (f.95-98) prin care a statuat ca în conformitate cu prev.art. 33 alin.3 din L. nr. 9., conducerea P. C.-N. să stabilească: întinderea prejudiciului urmare plății unor indemnizații, sporuri si alte drepturi bănești care exced cadrului legal reglementat privind salarizarea personalului din instituțiile bugetare si va dispune măsuri pentru recuperarea acestuia în condițiile legii.

Prin aceeași decizie s-a stabilit că se vor calcula, înregistra în evidența contabilă si regulariza cu bugetele publice contribuțiile aferente drepturilor acordate necuvenit.

La punctul 4 din decizia cu numărul de mai sus, s-a reținut că în anul

2009 au fost acordate personalului P. municipiului C.-N. unele drepturi salariale constând în sporuri si indemnizații precum si alte drepturi bănești în sumă totală brută de 14.099.135 lei care exced cadrului legal reglementat privind salarizarea personalului din instituțiile bugetare.

Aceste drepturi au fost acordate în baza C.ui/A.ui colectiv de muncă nr.1193/(...) înregistrat la D. C. sub nr. 326/(...), a C.ui colectiv de muncă nr.

2./(...) înregistrat la D. C. sub nr. 256/(...) și a A.ui colectiv nr. 2./(...) și se referă la:

Drepturi acordate si evidențiate în contul de execuție la T. I „. de personal"; în sumă totală de 5055414 lei și care vizează în mod diferențiat acordarea sporurilor de fidelitate, de periclitate,pentru muncă penibilă si de dispozitiv, ajutor de sărbători, indemnizație de înmormântare, ajutor la naștere pentru creșterea copilului, ajutor la ieșirea în pensie și primă de vacanță pentru personalul contractual.

A doua categorie a drepturilor sunt reținute ca fiind evidențiate în contul de execuție la T. II „. si S. în sumă totală de 9043721 lei și se concretizează în indemnizație de hrană, indemnizație pentru ținută, cu sumele aferente, în mod distinct.

Urmare a acordării acestora, s-a reținut că au fost încălcate prevederile art. 14 (2-4), art. 22, art.23 din L. nr. 2., art.8 (1), art. 12 (1), art.24 (1), C. colectiv de muncă unic nr. 2895/2006, art. 3 (2), OG nr. 6/2007 și OG nr. 1..

Impotriva măsurii dispuse la pct.4 din D. nr. 40/(...) emisă de C. de C. C.,

P. municipiului C.-N. a formulat contestație înregistrată sub nr. 1735/(...), contestație respinsă prin Î. nr.VI 42/(...) a C. de C. a R. (f.86-93), urmare a examinării prevederilor art. 157 alin.2 din L. nr. 53/2003, art. 12 alin.l din L. nr.

130/1996, art. 137 alin.1 din C., art. 31 alin.l lit.a,b,c si d si alin.2 din L. nr. 1., art. 24, art. 25 din HG nr. 8., art. 14 alin.3, art. 23 alin.1 din L. nr. 2. si D. nr.

768/(...) referitoare la excepția de neconstituționalitate a disp. art. 12 alin.1 Teza

II din L. 130/1996 si ale art. 48 din L. 128/1997.

In contextul prevederilor legale menționate C. de soluționare a contestației a reținut în esență că drepturile nu pot fi acordate în baza C.ui/A.ui colectiv de muncă întrucât nu au bază legală iar acesta reprezintă legea părților numai în situația în care se respectă dispozițiile legale în vigoare.

Apărarea formulată de reclamant în sensul că auditorii publici externi, C. de C. a J. C. sau o comisie de soluționare a contestației nu au competență de a se pronunța asupra legalității contractelor/acordurilor colective de muncă și că prin actele atacate a fost analizată în fapt legalitatea acestora contrar atribuțiilor stabilite prin L. nr. 9. este neîntemeiată deoarece:

Așa cum rezultă din contestația formulată s-a contestat măsura dispusă la pct.4 din D. nr. 40/(...) emisă de C. de C. a J. C. prin care s-a statuat că în conformitate cu prevederile art. 33 alin.3 din L. nr. 94/1993 „conducerea P. C.- N. să stabilească întinderea prejudiciului urmare a plății unor indemnizații, sporuri si alte drepturi bănești care exced cadrului legal reglementat privind salarizarea personalului din instituțiile bugetare si va dispune măsuri pentru recuperarea acestuia în condițiile legii; totodată se vor calcula, înregistra în evidența contabilă si regulariza cu bugetele publice contribuțiile aferente drepturilor acordate necuvenit";.

Din cele expuse rezultă că prin măsura dispusă și prin ansamblul motivației reținute în luarea acesteia, organul abilitat respectiv emitentul actelor atacate prin prezenta acțiune nu s-a pronunțat cu privire la validitatea și veridicitatea Contractelor/Acordurilor colective de muncă, validitate cu care de altfel nici nu era investit și nu a încălcat atribuțiile stabilite prin L. nr. 9..

Susținerea reclamantului în sensul că în căile de atac împotriva actelor de control, apărarea formulată nu a fost analizată, având un caracter pur formal este neîntemeiată deoarece așa cum rezultă din continutul Încheierii nr. VI

42/(...), Curtea de Conturi a României nu numai că a expus apărarea invocată de contestatoare dar a si analizat fiecare motiv învederat în contextul prevederilor legale menționate mai sus, analiză corectă și legală pentru următoarele considerente:

Conform prevederilor art. 157 alin.2 din L. nr. 53/2003 „sistemul de salarizare a personalului din autoritățile si instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilesc prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative";.

P. art. 12 alin.l din L. nr. 130/1996 „Contractele colective de muncă se pot încheia si pentru salariații instituțiilor bugetare însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale";.

Art. 137 alin.l din C. stipulează că „formarea, administrarea, întrebuințarea si controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ teritoriale si ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege";.

Art. 31 alin.l lit.a,b,c si d si alin.2 din L. nr. 1. prevede că „pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare. F. publici beneficiază de prime si alte drepturi salariale în condițiile legii";.

Pe de altă parte, conform art. 24 si art. 25 din HG nr. 8. „acordurile colective se încheie pentru funcționarii publici din cadrul unei autorități sau instituții publice, însă clauzele înscrise în raporturile colective nu pot stabili drepturi suplimentare față de cele reglementate prin lege";.

C. de soluționare a contestației în mod corect a reținut că sporurile de fidelitate, loialitate, periclitate, pentru muncă penibilă, indemnizația de înmormântare, ajutorul la naștere pentru creșterea copilului, ajutorul la ieșirea la pensie, neregăsindu-se printre sporurile care se pot acorda funcționarilor publici în conformitate cu prevederile art.11-17 din OG 6/2007 si nici între cele reglementate prin OG 1. privind personalul contractual din cadrul instituțiilor publice, nu pot fi acordate.

Raportat la apărările formulate, așa cum atestă conținutul aceleiași încheieri, comisia de soluționare a contestației a analizat în concret neacordarea indemnizațiilor si primelor solicitate, astfel:

Referitor la indemnizația de dispozitiv, în mod legal s-a reținut că reclamantul nu poate beneficia de prevederile art. 1, art. 13 din L. nr. 138/1999 si art. 13 din OUG nr. 30/2007 deoarece pe de o parte, unitatea administrativ- teritorială nu se regăsește printre unitățile beneficiare ale acestor dispoziții legale, unitățile beneficiare fiind stipulate în mod expres, iar pe de altă parte, personalul primăriei nu se regăsește în nici una din categoriile menționate în D. nr. 3. a I. C. de C. si J.

Referitor la primele de P. si C., urmare a examinării dispozițiilor legale aplicabile, în mod corect s-a reținut că nefiind statuate prin reglementările prevăzute de art.19 din OG 6/2007 si art. 11 din OG nr. 1., nu pot fi acordate, neavând temei legal.

I. pentru refacerea capacității de muncă (prima de vacanță) acordată personalului contractual, în mod corect s-a reținut de aceeași comisie că în conformitate cu prevederile art. 23 din OG nr. 1. acesta are dreptul la indemnizație de concediu care nu are aceeași natură juridică cu indemnizația acordată si care nefiind prevăzută în mod expres de legiuitor nu poate fi acordată.

I. de hrană în cuantum de 16-17 lei/zi lucrătoare, în mod corect a reținut comisia că nu poate fi acordată deoarece nu are temei legal, salariații din sectorul bugetar primind o alocație individuală numai sub forma tichetelor de masă care pot fi folosite potrivit destinațiilor prevăzute de dispozițiile L. nr. 1..

Cu privire la fondurile pentru procurarea unei ținute decente, în mod legal s-a reținut de către aceeași comisie în conformitate cu prevederile art. 32 din L. nr. 188/1992 că funcționarii reclamantului nu sunt obligați să poarte uniformă în timpul serviciului, astfel încât nu se încadrează în dispoziția legală menționată.

La nivelul C.lui local C. s-a încheiat C./A. colectiv de muncă nr. 1193/(...) ce a fost înlocuit cu C. colectiv de muncă nr. 2./(...) si cu A. Colectiv de muncă nr. 2./(...), aprobate prin HCL nr. 5..

Conform prevederilor art. 8 alin.1 din L. nr. 130/1996 „C. colectiv de muncă nu poate conține clauze privind drepturile salariale si cuantumul acestora fără să contravină celor stabilite prin dispoziții legale"; iar în conformitate cu prevederile art. 12 alin.l din același act normativ „prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale";.

Actele normative care reglementează drepturile salariale ale funcționarilor publici, respectiv L. nr. 1., OG nr. 9., OG nr. 1., nu reglementează acordarea unor astfel de drepturi funcționarilor publici și personalului contractual din instituțiile bugetare.

In prezenta speță aspectul esențial care trebuie lămurit este dacă drepturile bănești acordate erau legal prevăzute în C. colectiv de muncă cu numărul menționat raportat la actele normative speciale menționate si incidente speței, fiind lipsită de relevanță susținerea că acesta nu a făcut obiectul unei obiecții de nelegalitate a prefectului sau a altei autorități, instanța de judecată fiind obligată să analizeze legalitatea acestuia pentru a nu valida drepturi care exced cadrului legal.

Din aceste rațiuni instanța pentru a stabili legalitatea acordării sumelor de bani contestate, a avut în vedere si dispozițiile art.31 din L. nr. 1. care stipulează că pentru activitatea prestată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, beneficiind de prime si alte drepturi salariale în condițiile legii.

Art. 72 din L. nr. 1. statuează că acordurile colective de muncă pot cuprinde numai măsuri si nu sume de bani referitoare la aspecte de ordin social, ale condițiilor de muncă, sănătății si perfecționării funcționarilor publici dar coroborat si cu prevederile art. 22 din HG nr. 8..

Din prevederile legale menționate rezultă că printre acestea nu se regăsește posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor diverse sume de bani cu caracter de prime sau sporuri neprevăzute de lege pentru categoria respectivă de funcționari publici întrucât conform prevederilor L. 1. salariile sunt stabilite de legiuitor si nu pot fi negociate.

Negocierea este o instituție specifică raporturilor de muncă iar funcționarii publici ale căror raporturi de serviciu se nasc si se exercită în baza unui act administrativ de numire emis în condițiile L. nr. 1., nu pot negocia prestații suplimentare.

A. colectiv de muncă reprezintă legea părților numai în situația în care se respectă dispozițiile legale în vigoare iar în conformitate cu art. 24 si art. 25 din HG nr.8., clauzele înscrise în acordurile colective nu pot stabili drepturi suplimentare față de cele reglementate prin lege.

Din considerentele expuse, instanța a apreciat că actele atacate nu sunt nelegale si netemeinice întrucât prin conținutul lor nu au nesocotit dispoziții legale imperative ce reglementează principiul negocierilor colective.

De asemenea, prin probatoriul administrat reclamantul nu a făcut dovada că prin emiterea actelor de control atacate au fost încălcate prevederile L. nr.2., L. nr. 2., circumstanțe în care apărarea invocată sub acest aspect este neîntemeiată.

Deoarece motivele invocate de reclamant nu au suport juridic, iar Î. nr.

VI/42/(...) emisă de Curtea de Conturi a României este temeinică și legală, instanța a dispus respingerea acțiunii ca nefondată si a menținut acest act atacat dar si D. nr. 40/(...) a C. de C. a J. C. cât si procesul-verbal nr.

24571/(...).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P. M. C.-N., solicitând, in conformitate cu disp. art. 312 C. pr. civ., admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate in sensul admiterii acțiunii introductive.

Prima chestiune cu privire la care a solicitat instanței a se pronunța, a fost aceea daca auditorii publici externi, camera de conturi a județului sau o comisie de soluționare a contestației au competenta de a se pronunța asupra legalității contractelor/acordurilor colective de munca.

In cuprinsul hotărârii pronunțate, magistratul fondului retine ca măsura dispusa la pct. 4 din D. nr. 4. este in conformitate cu disp. art. 33 alin. 3 din L. nr. 9., iar paratele nu s-au pronunțat cu privire la validitatea si veridicitatea contractelor/acordurilor colective de munca.

Or, o astfel de susținere este in contradicție flagranta cu probele existente la dosarul cauzei. Contrar celor reținute de către magistratul fondului, din cele expuse mai sus, rezulta cu evidenta faptul ca prin actele de control întocmite, paratele si-au depășit atribuțiile stabilite prin legea organica.

Din interpretarea logica si ideologica a conținutului procesului-verbal nr.

2./(...), al deciziei nr. 4. si al încheierii nr. VI/42/(...) putem cu ușurința constata ca prin actele a căror legalitate este cercetata in cadrul prezentului litigiu este analizata in fapt legalitatea contractelor /acordurilor colective de munca, contrar atribuțiilor stabilite prin L. nr. 9., cu modificările si completările ulterioare.

O atare concluzie este in deplina concordanta cu disp. art. 140 alin. 1 din

Constituția R. si cu disp. art. 1 din L. nr. 9., republicata, potrivit cărora C. de C. exercita controlul asupra modului de formare, administrare si întrebuințare a resurselor financiare ale statului si sectorului public. Prin urmare, raportat la aceste prevederi legale, activitatea C. de C. este limitata la verificarea caracterului real si complet al situațiilor financiare, neintrand in atribuțiile acesteia constatarea nulității actelor juridice incheiate de terțe persoane.

Asa cum rezulta din disp. art. 24 din L. nr. 130/1996 constatarea nulității clauzelor contractului/acordului colectiv de munca este atributul exclusiv al instanței de judecata. In consecința, cercetarea legalității contractului/acordului colectiv de munca de către alta instituție contravine disp. art. 126 din C..

Subordonarea activității C. de C. principiului legalității presupune nu numai conformitatea operațiunilor supuse auditului cu dispozițiile legale in vigoare, ci si adaptarea propriei conduite in timpul exercitării controlului, dispozițiilor legale.

Cea de-a doua chestiune de ordin procedural care se impunea a fi analizata riguros de către instanța de fond si care conduce la nelegalitatea si netemeinicia actelor de control, invocata in cuprinsul acțiunii se refera la incalcarea dreptului la apărare.

I. de fond retine, cu privire la acest aspect, ca încheierea nr. V. analizează apărările pe care le-a formulat reclamantul pe calea contestației, iar din acest punct de vedere, exercitarea dreptului la apărare nu a fost pur formala. De asemenea, prima instanța a achiesat in totalitate la punctul de vedere al C. de C., conform căruia contractele/acordurile colective de munca incalca prevederile legale in vigoare la momentul încheierii lor.

Contrar celor reținute de către instanța de fond, împrejurarea ca prin încheierea nr. V. au fost combătute pe larg apărările reclamantului, nu este relevanta in cauza, in condițiile in care nu acest act este cel care produce efecte, ci D. nr. 4. a C. de C. a județului C. Or, asa cum a arătat in cuprinsul acțiunii introductive, deși a formulat la data de (...) obiectiuni la procesul verbal de constatare nr. 2./(...), D. nr. 40/(...) emisa de C. de C. a județului C. la interval de timp foarte scurt, a ignorat in întregime explicațiile si apărările expuse in conținutul obiectiunilor, reprezentând practic o copie fidela a procesului verbal de constatare.

Apoi, chiar in condițiile in care instanța de fond apreciază ca încheierea nr.

VI/42/(...) pronunțata in soluționarea contestației formulate împotriva deciziei analizează corect si legal motivele invocate in cuprinsul contestației, acest act se limitează a reda apărările P. municipiului C.-N., precum si conținutul integral al textelor legale invocate in cuprinsul deciziei, fara a arata, in concret, argumentele pentru care au fost inlaturate apărările primarului. Mai mult, in conținutul încheierii, sunt invocate acte normative străine de cele care au fundamentat D. nr. 4. ( spre ex. L. nr. 1., H. nr. 8. ) sau practica judiciara inexistenta la momentul efectuării controlului ( spre ex. D. nr. 3. a I. ).

Observam in considerentele hotărârii atacate faptul ca instanța de fond isi însușește in totalitate punctul de vedere al comisiei de soluționare a contestațiilor constituita la nivelul C. de C.

Contrar acestei opinii, pentru acordarea sporurilor, indemnizațiilor si a celorlalte drepturi existând suficiente temeiuri legale:

Așadar, in ceea ce privește sporul de loialitate si de fidelitate fata de instituție, stabilirea acestuia prin negociere a fost supusa prin art. 4 din OUG nr.

24/2000, art. 22 alin. 2 din O.G. nr. 9/2005 si art. 28 alin. 2 din O.G. nr.

3/2006 unei singure limitări, si anume încadrării in cheltuielile de personal prevăzute in bugetul aprobat. Acolo unde legea nu interzice acordarea acestor sporuri sau nu prevede limitativ categoriile de personal beneficiare si un cuantum maxim al acestora, părțile raportului social au libertatea de a negocia.

Referitor la sporul de dispozitiv, precizează ca, acordarea acestuia este consecința fireasca a practicii judiciare constante, instanțele de judecata stabilind ca de acest spor beneficiază si angajații ce isi desfășoară activitatea in domeniul administrației publice locale.

In susținerea acestui punct de vedere, intelege sa invoce prevederile art. 47 din L. nr. 138/1999, coroborate cu dispozițiile articolului 13 din aceeași lege, potrivit cărora sporul de dispozitiv se acordă și personalului din domeniul administrației publice.

Daca s-ar considera fiind întemeiat punctul de vedere al C. de C. s-ar ajunge la încălcarea principiului constituțional al egalității de tratament.

Art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 137/2000 consacră principiul egalității între cetățeni, excluderea privilegiilor și discriminărilor fiind garantate și în exercitarea drepturilor economice.

Constituția R. tratează în Capitolul V - administrația publică, atât cea centrală, cât și cea locală, ceea ce creează premisa unui regim unitar de reglementare cu privire la drepturi și obligații stabilite.

Prin acordarea sporului de dispozitiv nu se încalcă nici o prevedere legală, ci, dimpotrivă, se asigură egalitatea de tratament salarial a personalului din cadrul autorităților centrale și locale.

A susține că la nivelul instituțiilor bugetare nu pot fi negociate anumite drepturi în condițiile în care legislația în vigoare o prevede expres, înseamnă a crea premisele discriminării conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr.

137/2000. In același sens sunt si prevederile Directivei 2000/EC/78 care definesc cadrul general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în scopul constatării discriminării directe. P. acestor dispoziții, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare.

De altfel, sistemul de salarizare pentru personalul bugetar este guvernat de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (articolul 154 din Codul M.) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.

Așadar, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.

P. art. 6, punctul 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform articolului 29, punctul 2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.

In ceea ce privește sporul pentru munca penibila si sporul de periclitate sau condiții periculoase, precizează ca existenta si cuantumul acestora sunt expres prevăzute de disp. art. 14 din O.G. nr. 3/2006 si art. 14 din O.G. nr.

10/2007 si constituie drepturi speciale alocate pentru menținerea sănătății si securității in munca, drepturi care au fost acordate in baza buletinelor de determinare emise de autorități cu competente in acest sens;

Este neîntemeiata si susținerea conform căreia prima de vacanta pentru personalul contractual a fost acordata nelegal. In ipoteza in care autoritatea publica nu ar fi procedat astfel, s-ar fi încălcat principiul constituțional al egalității de tratament, la care s-a referit mai sus, prima de vacanta fiind expres prevăzuta de disp. art. 23 din O.G. nr. 6/2007 si art. 35 din L. nr. 1. pentru funcționarii publici.

In ceea ce privește indemnizația de hrana, aceasta a fost prevăzuta in C./A. Colectiv de munca nr. 1., in C. colectiv de munca nr. 2./(...), precum si in A. colectiv de munca nr. 2./(...), in considerarea argumentelor expuse in conținutul deciziei civile nr. 1. pronunțata in dosarul nr. 267/2002 al C. de A. C.

De altfel, posibilitatea acordării indemnizației de hrana ( echivalentul tichetelor de masa ) rezulta si din prevederile L. nr. 1..

Din analiza si interpretarea disp. art. 1 din acest act normativ, rezulta ca pentru a beneficia de tichetele de masa legiuitorul a prevăzut în cuprinsul textului de lege 3 condiții cumulative de îndeplinit si anume: calitatea beneficiarului, opțiunea angajatorului si limita prevederilor de buget.

Prin prisma primei condiții prevăzute de lege, funcționarii publici si personalul contractual îndeplinesc cerința prevăzuta de lege pentru munca prestata, aceștia beneficiind de salariu si având calitatea de salariat. Cu privire la cea de-a doua condiție prevăzuta de legiuitor, observam ca în cuprinsul textului de lege s-a prevăzut posibilitatea pentru angajatori, facultativa de a acorda tichete de masa propriilor salariați, ca forma de protecție sociala.

Cu privire la cea de a treia condiție s-a reținut ca legiuitorul a condiționat opțiunea angajatorului de a acorda tichetele de masa de limita prevederilor bugetare aprobate pentru fiecare angajator. în consecința chiar daca angajatorul si-ar fi exprimat opțiunea în sensul acordării tichetelor de masa propriilor salariați, acest fapt nu poate avea loc decât daca, în bugetul angajatorului respectiv au fost alocate sume în acest sens.

In speța, in cazul indemnizației de hrana urmează a se aplica, prin analogie disp. L. nr. 1. si, cum in bugetul local au fost alocate sume bugetare cu destinația acordării indemnizației de hrana prevăzuta in acordul/contractul colectiv de munca, nu se poate vorbi de incalcarea prevederilor legale, asa cum se susține, in mod greșit, in decizia contestata.

Referitor la celelalte drepturi prevăzute in contractele/acordurile colective de munca care fac obiectul deciziei contestate, nici o prevedere legala nu interzice ca, in baza autonomiei locale si in baza legislației finanțelor publice locale, autoritatea publica sa susțină cuprinderea si aprobarea in bugetele locale a fondurilor destinate fie imbunatatirii condițiilor la locul de munca, in temeiul art. 1 raportat la art. 6, art. 39, art. 40 din Codul muncii si art. 103 din L. nr. 1., fie in scopul acordării unor drepturi cu caracter social, care nu incalca nici o prevedere legala.

III. In fine, prin acțiunea introductiva a considerat ca actele de control a căror legalitate si temeinicie este cercetata in prezenta cauza nesocotesc dispoziții legale imperative ce reglementează principiul negocierilor colective, precum si finanțele publice locale.

In ceea ce privește nerespectarea principiului negocierilor colective, magistratul fondului apreciază ca este esențial a lamuri daca drepturile bănești acordate erau legal prevăzute in contractul/acordul colectiv de munca, instanța având obligația sa analizeze legalitatea acestor acte, pentru a nu valida drepturi care exced cadrului legal.

Așadar, din oficiu, instanța de fond s-a pronunțat asupra legalității clauzelor din contractul / acordul colectiv de munca, ignorând dispoziții constituționale, dar si reglementari internaționale, ratificate de tara noastră.

Surprinzător este faptul ca, deși admite ca instituția negocierii este una specifica raporturilor de munca, instanța de fond nu se pronunța in niciun fel asupra legalității contractului colectiv de munca, motivele reținute referindu-se doar la acordul colectiv de munca.

Astfel, potrivit disp. art. 41 alin. 5 din Constituția R., potrivit cărora

„Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate" .

Dispozițiile constituționale au fost preluate si in art. 236 din Codul muncii, potrivit cărora, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă. La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă părțile sunt Cp? egale și libere. Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.

A./C. colectiv de muncă liber negociat devine obligatoriu, produce efecte asupra tuturor subiecților de drept, fiind opozabil și față de autoritățile publice, astfel cum rezulta din disp. art. 969 C. Civ si disp. art. 7 din L. nr. 130/1996.

Lecturarea atentă a art. 8 alin. (1) din L. 130/1996, constituie premisa aliniatelor următoare în care se precizează, sub sancțiunea nulității, că orice contract colectiv încheiat nu trebuie să cuprindă drepturi inferioare stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. în consecință singura situație în care un contract colectiv de munca este încheiat cu nerespectarea art. 8 este aceea în care acesta cuprinde drepturi inferioare drepturilor care s-ar cuveni în baza actelor cu regim juridic superior.

Pe de alta parte, disp. art. 12 alin. 1 din L. 130/1996, nu trebuie și nu poate fi interpretate în sensul în care nu ar produce efecte juridice, ci în sensul logic că prin acorduri/contracte colective de munca nu pot fi negociate acele drepturi a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite de către lege. Ceea ce se stabilește prin acorduri/contracte colective de munca sunt anumite drepturi convenite de către părți care nu sunt tratate de dispozițiile legale, drepturi convenționale, suplimentare și odată negociate, obligatorii. Drepturile prevăzute de lege sunt imperative, ele nu pot fi negociate, dar dacă nu s-ar putea negocia alte categorii de drepturi, s-ar lipsi de conținut prevederile constituționale privind dreptul la negociere și s-ar contraveni principiului „ceea ce nu este interzis de lege, este permis."

Așadar, prin acordurile/contractele colective de munca, nu se pot negocia astfel de drepturi stabilite prin acte normative, cum sunt: salariul de bază, sporul de vechime, indemnizația de conducere, sporul de noapte etc, dar pot fi prevăzute drepturi care nu sunt reglementate de lege, dar care nici nu sunt interzise de lege, respectându-se adagiul „ceea ce nu este interzis de lege, este permis".

Din coroborarea disp. art. 8 și 12 ale L. nr. 130/1996 rezultă in mod categoric faptul ca stabilirea unor drepturi de natură salarială în favoarea personalului din instituțiile bugetare, ca urmare a încheierii acordurilor/contractelor colective de muncă, se circumscrie următoarelor aspecte:

• în primul rând, privitor la drepturile stabilite prin dispoziții legale, acordul/contractul colectiv de munca nu poate decât să reitereze aceste drepturi, fără a putea modifica în vreun fel condițiile de acordare și cuantumul acestora;

• în al doilea rând, în afara drepturilor salariale legale, prin acordul/contractul colectiv de munca, ca urmare a negocierilor colective, pot fi prevăzute și alte drepturi de natură salarială, fie că sunt prevăzute de dispozițiile legale în favoarea altor categorii de personal, fie că sunt anume reglementate prin dispozițiile contractuale.

A susține caracterul ilegal al unor asemenea clauze, reprezintă o interpretare nejustificată, căci ceea ce se prevede expres este că nu se pot negocia doar clauze referitoare la drepturi a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin acte normative, textele vizate neinterzicând nici în mod expres, nici în raport de modul de formulare, acordarea altor drepturi.

In considerarea celor expuse mai sus, interpretând sistemic si per a contrario disp. art. 8 si 12 din L. nr. 130/1996, tinand seama si de principiile care stau la baza raporturilor de munca, rezulta ca personalul din instituțiile bugetare poate negocia, prin acorduri/contracte colective de munca, clauze referitoare la drepturile a căror acordare si cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.

Un alt argument in susținerea validității raționamentului expus vine si din interpretarea teleologica a dispozițiilor legale menționate. Astfel, scopul vizat de legiuitor a fost acela de a limita posibilitatea de negociere a drepturilor salariale prin acorduri/contracte colective de munca exclusiv in privința drepturilor a căror acordare este stabilita prin dispoziții legale, inclusiv sub aspectul cuantumului.

Apoi, pe aceeași linie logica, trebuie reținut ca salarizarea personalului din instituțiile publice este reglementata de disp. art. 31 din L. nr. 1. si respectiv art. 155 si urm. din L. nr. 53/2003, potrivit cărora, salariul este compus din salariul de baza, stabilit conform legii si o parte variabila, constând in sporuri si alte drepturi suplimentare. Mai mult, interpretarea „per a contrario" permite concluzia posibilității negocierii altor clauze. Căci dacă legiuitorul ar fi dorit să îngrădească acest drept fundamental, dreptul la negociere colectivă, ar fi făcut-o în mod expres și justificat.

Deși instanța de fond retine împrejurarea ca acordul colectiv de munca aplicabil funcționarilor publici contravine disp. art. 31 si 72 din L. nr. 1., republ., cu modificările si completările ulterioare, in contextul celor expuse anterior, chestiunile nu pot fi decât identice, altfel s-ar crea o discriminare neîntemeiată și nejustificată, doar pe considerentul că unii fac parte din categoria funcționarilor publici, cu precizarea totuși, că în statutul funcționarilor publice se prevăd în mod expres categoriile și măsurile referitor la care pot fi încheiate acorduri colective. În măsura în care drepturile suplimentare se referă la măsurile expres reglementate, nimic nu împiedică negocierea și prevederea lor în acordurile colective, astfel cum rezulta din disp. art. 72 si 31 din L. nr. 1..

Într-adevăr, drepturile de care beneficiază funcționarii publici sunt prevăzute expres în legile aplicabile acestora și aceste drepturi prevăzute expres nu pot forma obiectul unor negocieri, însă, în situația în care prin alte acte normative, legiuitorul a conferit posibilitatea funcționarilor publici de a beneficia și de alte drepturi ce nu sunt în mod expres reglementate, nu se poate susține că acordarea lor în urma negocierilor și plata acestora este nelegală, atât timp cât însuși legiuitorul a acordat posibilitatea de a negocia prin contracte sau acorduri încheiate la nivelul instituțiilor bugetare a unor drepturi nereglementate sub aspectul acordării sau cuantumului în mod expres de vreo altă prevedere legală aplicabilă.

Nu in ultimul rând este de precizat faptul ca incheierea acordului/contractului colectiv de munca se circumscrie in intregime prevederilor C.ui Colectiv de M. U. nr. 2.895 din 29 decembrie 2006, la nivel național pe anii

2007 - 2010. Art. 11, art. 33, art. 37, art. 41 din contractul unic cuprind prevederi care permit negocierea unor drepturi si categorii de sporuri, altele decât cele prevăzute în contractul unic.

De asemenea, in conformitate cu disp. art. 100 alin. 2 din C.ui Colectiv de M. U. nr. (...), "Drepturile prevăzute în prezentul contract colectiv de muncă sunt considerate minime, de la nivelul cărora începe negocierea contractelor colective de muncă la celelalte niveluri, cu excepția celor care sunt stabilite în cuantum fix sau maxim".

Preocupări in materia dreptului muncii si a negocierilor colective au existat si pe plan internațional. Astfel, dispozițiile art. 2 pct. 2 din Convenția O.I.M. nr.

131/1970 prevăd posibilitatea ca prin acorduri/contracte colective de munca să se prevadă drepturi cu un caracter superior sau suplimentar celor prevăzute de normele legale sau de contracte colective de munca încheiate la nivel superior, acestea din urmă neputând prevedea situații și drepturi exhaustive.

Tot astfel, art. 5 din Convenția Organizației Internaționale a M. nr.

154/1981 privind promovarea negocierii colective ratificată de către R. prin L. nr.

1., impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toți cei vizați prin convenție, iar negocierea să se poate purta asupra fixării condițiilor de muncă și angajării și/sau reglementării relațiilor între cei ce angajează sau organizațiile lor și una sau mai multe organizații ale lucrătorilor. Prin urmare, o restrângere de orice natură cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispozițiilor acesteia.

Cea de-a doua categorie de prevederi legale, încălcata prin emiterea actelor de control contestate, la care s-a referit in cuprinsul acțiunii introductive, este cea privitoare la L. nr. 2. privind finanțele publice locale, L. nr. 2. si Carta Europeana a Autonomiei Locale de la S. din 1985, ratificata prin L. nr. 1..

I. de fond retine faptul ca din probatiunea administrata in cauza nu ar fi rezultat ca actele de control contravin dispozițiilor legale menționate mai sus.

Contrar opiniei instanței de fond, actele normative menționate consacra principiile de baza ale administrației publice din unitățile administrativ- teritoriale, și anume descentralizarea, autonomia locala (inclusiv financiara) și deconcentrarea serviciilor publice, principii care se regăsesc atât în activitatea fiecărei autorități comunale, orășenești sau județene, cât și în raporturile dintre aceste autorități.

Astfel cum este definită autonomia publică locală prin L. nr. 2. în cuprinsul art. 3, aceasta constă în "dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condițiile legii". In conformitate cu disp. art. 4 din același act normativ „autonomia locală este numai administrativă și financiară, fiind exercitată pe baza și în limitele prevăzute de lege.

De asemenea, în lumina Cartei europene a autonomiei locale, adoptată la

S. la 15 octombrie 1985, ratificată de R. prin L. nr. 1., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 331 din 26 noiembrie 1997, "Principiul autonomiei locale trebuie să fie recunoscut în legislația internă și, pe cât posibil, în C." (art.

2), iar "Prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă ale autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu și în interesul populației locale, o parte importantă a treburilor publice" (art. 3 pct. 1). în considerarea acestui drept, art. 4 pct. 2 prevede că "Autorităților administrației publice locale le este recunoscută, în cadrul legii, capacitatea deplină de a-și exercita inițiativa în toate domeniile ce nu sunt excluse din cadrul competențelor lor sau care nu sunt atribuite unei alte autorități".

Interpretarea coroborata a textelor legale menționate mai sus conduce la o singura concluzie: este apanajul exclusiv al conducerii instituției bugetare ca în limita fondurilor disponibile să negocieze cu reprezentanții personalului instituției acordarea, prin contractul/acordul colectiv de muncă și a altor drepturi.

Pe cale de consecința, cată vreme, in speța, efectuarea cheltuielilor privind drepturile salariale a fost efectuata in baza unor acte juridice ce au dobândit putere de lege pentru părțile contractante si a căror respectare este garantata de disp. art. 41 alin. 5 din C., nu se poate retine încălcarea dispozițiilor legale invocate de către cele doua parate in cuprinsul actelor contestate, respectiv a normelor legale ce guvernează efectuarea cheltuielilor bugetare, cuprinse in L. nr.

2..

Pentru toate considerentele expuse mai sus, solicită in conformitate cu disp. art. 312 C. pr. civ., admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate in sensul admiterii acțiunii introductive.

S. L. al S. din A. P. L. „.", în nume propriu, și respectiv în numele și pentru apărarea drepturilor și intereselor membrilor de sindicat, în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat salariați ai Aparatului de specialitate al P. municipiului C.- N. și ai serviciilor publice din subordinea C.lui local al municipiului C.-N., în temeiul art. 28 alin. (1) și (2) din L. dialogului social nr. 6. și în temeiul dispozițiilor art. 49 alin. (3) și urmat, din Codul de procedură civilă, a formulat CERERE DE INTERVENȚIE ACCESORIE în interesul reclamantului/. - P. municipiului C.-N., în contradictoriu cu pârâtele/. Curtea de Conturi a României și C. de C. a județului C., în dosarul nr. (...) aflat în recurs pe rolul C. de A. C., și având ca obiect anularea actelor administrative ale C. de C. prin care a solicitat:

- admiterea în principiu a prezentei cereri și dispunerea comunicării ei părților;

- fața de obiectul dosarului, admiterea recursului formulat cu consecința modificării hotărârii recurate - S. civilă nr. 3. a T. C., în sensul admiterii cererii P. municipiului C.-N. și dispunerii anulării încheierii nr. VI/42/(...) emisă de C. de soluționare a contestațiilor constituită în cadrul C. de C. a R., ca fiind vădit netemeinică și nelegală, a anulării parțiale a Deciziei nr.

40/(...) a C. de C. a județului C. privind înlăturarea abaterilor de la legalitate și regularitate constatate și consemnate în Procesul-verbal nr. 2./(...), precum și anulării parțiale a Procesului-verbal nr. 2./(...) încheiat în urma acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2009 la P. municipiului C.-N., în sensul înlăturării constatărilor și concluziilor cuprinse la lit. B pct. 1 din procesul verbal.

În susținerea poziției sale procesuale, intervenienta relevă, în esență, toate drepturile acordate angajaților de către P. C., contestate de C. de C., și-au găsit sorgintea în dispozițiile A.ui/contract colectiv de muncă, fiind drepturi negociate pentru angajații P. și câștigate de aceștia în baza convenției părților. Mai multe, aceste drepturi au fost consfințite și prin acte administrative cu putere de lege - hotărâri de consiliu local.

Astfel, până la 17 noiembrie 2009 a fost în vigoare C./A. colectiv de muncă nr. 1193/(...), înregistrat la D. M. și proteciei Sociale C. sub nr. 326/(...). De asemenea, acordarea sporurilor, indemnizațiilor și ajutoarelor cu caracter social prevăzute în acest contract/acord a fost aprobată, în mod expres și neechivoc, prin HCL nr. 8. și HCL nr. 6., ale C.lui local al municipiului C.-N. La expirarea acestui Contract/acord din 2006, respectiv la data de (...), au fost încheiate C. colectiv de muncă nr. 2., înregistrat la D. C. sub nr. 256/(...), și respectiv A. colectiv de muncă nr. 2., înregistrat conform legii la C. paritară, aprobate prin H. nr. 5. privind aprobarea celor două acte de negociere colectivă și a drepturilor stabilite prin acestea. Mai mult, prin H. nr. 1. de aprobare a bugetului local pe anul 2009 au fost cuprinse în bugetul local sumele necesare respectării clauzelor contractului și acordului colectiv de muncă.

Față de cele negociate de S. și respectiv A. principal de credite, în calitate de parteneri sociali, rezultă fără dubiu faptul că s-a convenit să se acorde sporuri în favoarea lucrătorilor din primărie, având în vedere, de pildă, faptul că aceștia lucrează în condiții deosebite de muncă (pericol toxicitate, stres) motiv pentru care există toate rațiunile pentru care să beneficieze de spor de periculozitate sau de muncă penibilă, se obligă să se prezinte la locul de muncă în cazul în care intervin situații de excepție care impun prezența lor, deci există rațiunea acordării sporului de dispozitiv, și, este normal să existe o modalitate de a recompensa fidelitatea lor în muncă față de instituția în care își desfășoară fără întrerupere activitatea, astfel justificându-se și acordarea sporului de stabilitate. De asemenea s-a convenit acordarea unor drepturi de natură socială, de tipul ajutoarelor de înmormântare, ajutoarelor la pensie, ajutoarelor de creștere a copilului la naștere, precum și acordarea unor drepturi convenționale privind sănătatea și securitatea în muncă, respectiv menținerea și îmbunătățirea condițiilor de muncă - normă de hrană și indemnizație de ținută.

Nu se poate reține poziția exprimată de C. de C. în sensul că negocierea s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 12 din L. nr. 130/1996, republicată, deoarece în nicio reglementare legală, la momentul în care aceste drepturi au fost negociate și acordate în baza A.ui /Contract colectiv de muncă nu existau dispoziții contrare.

Faptul că sunt reglementări care stabilesc anumite categorii care beneficiază prin lege de sporul de confidențialitate, sau indemnizația de dispozitiv nu înseamnă că în urma negocierii nu este posibil ca partenerii sociali să negocieze astfel de drepturi și pentru alte categorii de angajați bugetari, fie ei funcționari publici sau salariați contractuali, atâta vreme cât persoana respectivă lucrează efectiv și îndeplinește condițiile generale prescrise de legea care reglementează acordarea acelui spor chiar și altor categorii de salariați (în același sens s-a pronunțat și înalta Cure de C. și justiție prin D. nr. 46 din 15 decembrie

2008 -recurs în interesul legii privind acordarea sporului de confidențialitate magistraților, deși acesta nu era prevăzut de lege). Art. 12 din L. nr. 130/1996, republicată are în vedere acele drepturi predeterminate prin lege și care nu pot fi modificate prin negociere (de ex. stabilirea unor salarii de încadrare fixe pentru anumite categorii de funcționari sau personal contractual, care nu pot fi negociate și modificate prin acordul partenerilor sociali ori a sporurilor expres prevăzute de lege - spor de vechime). Căci dacă Legiuitorul ar fi dorit să îngrădească acest drept fundamental, dreptul la negociere colectivă, ar fi făcut-o în mod expres și justificat.

De asemenea, intervenienta prezintă un scurt istoric al negocierilor colective și al contractelor/acordurilor colective la nivelul P. C.-N. P. contract colectiv de muncă a fost încheiat în anul 1997, și de atunci, au fost semnate contracte și acorduri colective de muncă în mod sistematic, de regulă la fiecare 2 ani. Aceste acte de negociere colectivă prevedeau o serie de drepturi speciale, sporuri, indemnizații, prime și premii, de natură salarială, materială sau socială :

- indemnizație de hrană/tichete de masă sau contravaloarea unei mese calde zilnice ;

- spor de stabilitate/fidelitate în instituție ;

- spor de condiții de muncă : de muncă penibilă (femei de serviciu), de toxicitate (operatori xerox și calculatoare), de periclitate (salariați cu atribuții de control), pentru personalul de la C. de ajutor social;

- prima de concediu (vacanță)-refacerea capacității de muncă ;

- premii de C. și de P.

- indemnizația de înmormântare, de naștere, de pensionare;

- fonduri pentru achiziționare de ținută decentă;

- ulterior, indemnizația de dispozitiv; cei care au beneficiat de această indemnizație au semnat un angajament prin care se aflau la dispoziția primarului și a șefilor ierarhici, 24 de ore din 24.

Cu ocazia auditului financiar al C. de C., la nivelul P., pentru anii 1997-

1998, C. de conturi a considerat că sumele acordate salariaților cu titlu de premii pentru sărbătorile de iarnă în 1997 și de P. în 1998, au fost plătite nelegal, solicitând recuperarea lor. Cu această ocazie, primarul a emis Dispoziție de imputare, dispoziție ce a fost contestată în instanță de către S. „." și care a fost anulată definitiv și irevocabil prin S. civilă nr. 577/(...) și respectiv D. civilă nr.

437/A/C/(...) pronunțate în Dosarul nr. (...)/1999, reținându-se în esență că salariații au beneficiat în mod legal de acele premii, în baza contractului colectiv de muncă.

De asemenea, în anul 2002, an în care prin legea bugetului de stat s-a interzis acordarea tichetelor de masă pentru salariații din sectorul bugetar, S. „.", invocând obligația alternativă din C. colectiv de muncă care stipula fie tichete de masă, fie o masă caldă gratuită zilnic, a solicitat prin instanța de judecată, obligarea pârâtului - P. municipiului C.-N., la executarea acestei alternative, și anume asigurarea unei mese calde zilnice salariaților, în zilele lucrătoare. Inițial, instanța de fond a respins acțiunea S.ui, dar în recurs, prin D. civilă nr.

1008/(...) în dosar nr. 267/2002, C. de A. C. a obligat la respectarea dispozițiilor contractului colectiv de muncă, drept lege a părților, în speță la asigurarea unei mese zilnice gratuite pentru salariați.

In același an, 2002, în urma controlului C. de conturi asupra exercițiului bugetar pe anul 2001, controlorii financiari ai C. de conturi au considerat nelegală acordarea în anul 2001 a unor sporuri/drepturi de natură salarială ce și-au avut izvorul în contractul colectiv de muncă din anul 2001, iar P. a dispus din nou imputarea sumelor angajaților P.. în fapt, prin contractul colectiv de muncă din anul 2000, a cărui clauze au fost reluate și în contractul pe anii 2001-

2002, și care au fost confirmate în mod explicit și prin hotărâre de consiliu - în speța HCL nr. 280/(...), au fost acordate următoarele categorii de drepturi: primă de concediu, primă de C. și paști, indemnizație de înmormântare, spor de stabilitate în instituție, spor de muncă penibilă, spor de toxicitate, spor pt. personalul Cantinei de ajutor social, și spor de periclitate. I., în mod definitiv și irevocabil, prin sentința civilă nr. 150/(...) în Dosar nr. 13992/2002 a apreciat, făcând referire la aplicarea dispozițiilor L. nr. 130/1996 și ale art. 969 din Codul civil, că „. colective de muncă constituie legea părților" și a reținut că „salariații... au beneficiat în mod legal de drepturile acordate de angajator prin contractul colectiv de muncă și că nu există temei de fapt și de drept pentru restituirea sumelor legal achitate."

Având la bază principiile constituționale al negocierii colective și al autonomiei locale, precum și în însele aceste hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care au consfințit legalitatea clauzelor contractelor colective de muncă, cu exemple similare de la instanțe de judecată din țară, contractele colective de muncă s-au încheiat la nivelul P. municipiului C.-N. în formă similară celor din perioada 1998-2002, cu atât mai mult cu cât legislația specifică nu s-a modificat decât în anul 2011, prin L. nr. 6. privind dialogul social, când prevederile legale au devenit mai restrictive în mod expres și explicit. De asemenea, clauzele contractelor colective au fost întărite prin hotărâri de consiliu, de pildă HCL nr. 831/(...) prin care s-a aprobat în mod expres acordarea unor sporuri prevăzute în C./A. colectiv de muncă: spor de loialitate și fidelitate

(stabilitate în instituție), spor de condiții de muncă (toxicitate, periclitate, muncă penibilă, etc), măsuri de protecție socială și de îmbunătățire și menținere a condițiilor de muncă (indemnizație pentru refacerea capacității de muncă, ajutor de sărbători - P., C., indemnizație de înmormântare, de naștere, indemnizație de hrană, fonduri pentru procurarea ținutei, ajutoare la pensionare). De asemenea, prin HCL nr. 61/(...) s-a aprobat în mod expres acordarea sporului de dispozitiv, prevăzute în contractul/acordul colectiv de muncă din anul 2006, pentru unele categorii de personal.

Și în anul 2009 a fost încheiat contract colectiv de muncă, respectiv acord colectiv de muncă, cu prevederi identice celor din anul 2006 și celor anterioare, iar prin HCL nr. 545/(...) s-a aprobat acordarea acestor drepturi. Mai mult, în fiecare an bugetar, sumele necesare respectării clauzelor contractelor/acordurilor colective de muncă au fost prevăzute în bugetele locale, aprobate la rândul lor prin hotărâri de consiliu - acte administrative cu putere de lege la nivel local, executorii.

Deși aceste drepturi convenționale au fost acordate salariaților în toată această perioadă, C. de C., în activitatea sa de audit financiar anual, cu excepțiile mai sus-amintite (când s-a constatat în mod judecătoresc legalitatea clauzelor contractelor/acordurilor colective de muncă), a dat descărcare de gestiune P. municipiului C.-N. P. și în 2006, și în 2007, și în 2008 angajații au beneficiat de aceleași drepturi, în baza aceluiași Contract/Acord colectiv de muncă, iar C. de C., în controalele pentru acei ani Ie-a considerat perfect legale, ele devenind ilegale în 2009, fără ca legislația să se modifice în acest sens.

În plus, intervenienta prezintă pe larg motivele pentru care apreciază că motivele de recurs referitoare la competenta și atribuțiile C. de C., sunt pertinente, solicitând validarea lor.

Astfel, se admite, evident, posibilitatea de intervenție a unui terț care să înlăture efectele nelegale ale unor clauze contractuale. Dar această intervenție trebuie făcută în condițiile legii, respectiv în condițiile art. 24 din L. nr.

130/1996, republicată, exclusiv sub control judecătoresc.

În consecință, în măsura în care C. de C. ar fi considerat că plățile făcute în baza C.ui colectiv de muncă nu se cuvin și sunt nelegale, avea deschisă o acțiune în desființarea acelor clauze, întemeiată pe dispozițiile art. 24 din L. nr.

130/1996. Or, în situația de speță, nici direct și nici incidental în cadrul acestuia dosar, C. de C. nu a solicitat desființarea clauzelor din C./Acord colectiv la nivelul P. C. în baza căruia s-au acordat toate drepturile salariale sau alte drepturi bănești în favoarea angajaților P..

Trecând peste toate aceste apărări de fond, și respectiv fără a aborda toate aceste aspecte procedurale și de competență, instanța de fond, Tribunalul Cluj prin S. civilă nr. 3. a procedat ea însăși, din oficiu, fără a fi investită în acest sens, la analizarea legalității clauzelor contrcatului/acordului colectiv de muncă, și reține, în mod nelegal și netemeinic, fără prea multe si susținute argumente, că clauzele contractului/acordului colectiv de muncă sunt nelegale, salariații beneficiind în mod nelegal de unele drepturi convenționale suplimentare, si în consecință, respinge acțiunea P. ce avea cu totul și cu totul alt obiect, si anume anularea actelor C. de conturi.

Solicită instanței a observa că instanța de fond, în mod eronat a reținut că este învestită cu o acțiune având ca obiect recunoașterea unor drepturi bănești sau sociale stabilite prin contractul/acordul colectiv de muncă și în mod nelegal a procedat la verificarea conformității cu legea a acestui act de negociere colectivă. Așa cum rezultă însă în mod explicit din cererea introductivă de instanță, acțiunea P. municipiului C.-napoca vizează anularea actelor adminsitrative întocmite de C. de C. (și structura sa județeană), astfel încât instanța de fond avea obligația verificării conformității și temeiniciei acestor acte cu legea și în raport de atribuțiile organului emitent, iar nu să verifice pe cale incidentală și fără a fi sesizată în acest sens, validitatea clauzelor contractului/acorduluicolectiv de muncă. Mai mult, o eventuală nelegalitate a acestor clauze contractuale nu a fost pusă în discuția părților, pentru a se asigura un minim al dreptului la apărare si al principiului contradictorialității.

Analiza Iegalității contractului/acordului colectiv de muncă de către prima instanță, ulterior emiterii actelor administrative contestate ale C. de C., nu poate acoperi nelegalitatea acestora decupând din depășirea competentelor si atribuțiilor C. de C. sau din nerespectarea pașilor procedurali Reiterează că obiectul controlului C. de C. îl reprezintă controlul asupra modului de formare, de adminsitrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale instituției publice, și anume, în speță dacă cheltuiala bugetară reprezentând drepturi convenționale acordate salariaților s-a făcut de către P. municipiului C.-N. cu respectarea L. nr.

2. - legea finanțelor publice locale, mai exact, cu respectarea art. 4 din această lege privind autorizarea cheltuielii - în baza dispozițiilor contractului/acordului colectiv de muncă a căror nulitate nu a fost contestată și constatată, în condițiile legii, în mod definitiv și irevocabil, prin hotărâre judecătorească.

Se impune, în opinia intervenientului, admiterea recursului formulat de P. municipiului C.-N.

Pârâta intimată CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI a formulat întâmpinare, solicitând respingerea în tot a recursului formulat de P. M. C. N. împotriva Sentinței civile nr. 3. din 09 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. (...).

De asemenea, s-a solicitat admiterea excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei interesului intervenientei și respingerea cererii de intervenție accesorie depuse la dosar de către S. C.

C. a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie, iar la termenul de astăzi a respins cele două excepții invocate de intimată în ceea ce îl privește pe titularul acesteia.

Fiind astfel sesizată, C. constată următoarele:

În fapt, o echipă de auditori publici externi ai C. de C. a J. C., a desfășurat, în perioada 02 septembrie 2010 - 26 octombrie 2010, misiunea de audit financiar asupra contului de execuție pe anul 2009, la P. M. C.-N., în urma căreia au fost constatate abateri de la legalitate și regularitate, care au fost consemnate în Procesul-verbal de constatare, înregistrat sub nr. 2. din 26 octombrie 2010 la entitatea controlată, abateri care au determinat producerea unui prejudiciu bugetului unității administrativ-teritoriale.

Pentru valorificarea actelor de control a fost emisă decizia C. de C. a J. C. nr. 4. noiembrie 2010, prin care s-au dispus, în sarcina conducerii P. M. C.-N., mai multe măsuri.

Reclamantul a contestat numai o parte dintre măsurile stabilite în decizia anterior menționată, respectiv punctul 4 al acesteia, și anume cele referitoare la drepturile salariate, acordate fără bază legală, personalului contractual și funcționarilor publici din primărie, prin contractul/acordul colectiv de muncă nr. 1. octombrie 2006, înregistrat sub nr. 326/17 noiembrie 2006 la D. de M. și P. S. C., precum și a C.ui colectiv de muncă nr. 2./(...) înregistrat sub nr.

256/(...) si a A.ui colectiv nr. 2./(...).

Ele se concretizează în drepturi acordate funcționarilor publici si personalului contractual, respectiv: spor de fidelitate si loialitate față de instituție între 5-25% în raport cu vechimea în instituție; indemnizație de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază acordată si pentru alte categorii de personal decât cele prevăzute la art. 16 alin.5 lit.e din A./C. colectiv de muncă, spor de periclitate sau condiții periculoase - 10% din salariul de bază; ajutor de sărbători (P. si C.) la nivelul unui salariu mediu pe economie/salariat pentru fiecare sărbătoare în parte; indemnizație de înmormântare egală cu 3 salarii medii brute pe economie pentru decese în familie; ajutor pentru creșterea copilului în cazul nașterii unui copil, egal cu trei salarii medii brute pe economie; ajutor la ieșirea la pensie a salariaților, egal cu trei salarii medii brute pe economie; indemnizație de hrană în sumă de 16 lei/zi/salariat pentru lunile ianuarie si februarie 2009 si de 1. pentru lunile martie-decembrie 2009; fonduri pentru procurarea unei ținute decente la nivelul unui salariu mediu brut pe economie/salariat pentru fiecare trimestru; spor pentru muncă penibilă - 10% din salariul de bază; indemnizație pentru refacerea capacității de muncă (prima de vacanță) pentru personalul contractual, echivalentă cu un salariu de bază impozitat.

Aceste drepturi au fost incluse în statele de plată ale salariilor aferente întregului an 2009 si au fost înregistrate în contabilitate la T. I „. de personal"; respectiv la T. II „. si S.. Drepturile acordate si evidențiate în contul de execuție la T. I „. de personal";, sunt în sumă totală de 5.055.414 lei, ele vizând în mod diferențiat acordarea sporurilor de fidelitate, de periclitate,pentru muncă penibilă si de dispozitiv, ajutor de sărbători, indemnizație de înmormântare, ajutor la naștere pentru creșterea copilului, ajutor la ieșirea în pensie și primă de vacanță pentru personalul contractual.

A doua categorie a drepturilor sunt reținute ca fiind evidențiate în contul de execuție la T. II „. si S. în sumă totală de 9.043.721 lei și se concretizează în indemnizație de hrană, indemnizație pentru ținută, cu sumele aferente, în mod distinc, cuantumul total al drepturilor brute salariale constatate ca fiind acordate necuvenit fiind de 14.099.135 lei.

Urmare a plății acestora, s-a reținut că au fost încălcate prevederile art. 14 (2-4), art. 22, art.23 din L. nr. 2., art.8 (1), art. 12 (1), art.24 (1), C. colectiv de muncă unic nr. 2895/2006, art. 3 (2), OG nr. 6/2007 și OG nr. 1..

Ca atare, prin punctul patru al deciziei, ce face obiectul judecății în prezenta cauză, s-a statuat ca, în conformitate cu prev.art. 33 alin.3 din L. nr. 9., conducerea P. C.-N. să stabilească: întinderea prejudiciului urmare plății unor indemnizații, sporuri si alte drepturi bănești care exced cadrului legal reglementat privind salarizarea personalului din instituțiile bugetare, urmând a dispune măsuri pentru recuperarea acestuia în condițiile legii.

Prin aceeași decizie s-a impus obligația de a se calcula, înregistra în evidența contabilă si regulariza cu bugetele publice contribuțiile aferente drepturilor acordate necuvenit.

Impotriva măsurii dispuse la pct.4 din D. nr. 40/(...) emisă de C. de C. C.,

P. municipiului C.-N. a formulat contestație înregistrată sub nr. 1735/(...), contestație respinsă prin Î. nr.VI 42/(...) a C. de C. a R., urmare a examinării prevederilor art. 157 alin.2 din L. nr. 53/2003, art. 12 alin.l din L. nr. 130/1996, art. 137 alin.1 din C., art. 31 alin.l lit.a,b,c si d si alin.2 din L. nr. 1., art. 24, art. 25 din HG nr. 8., art. 14 alin.3, art. 23 alin.1 din L. nr. 2. si D. nr. 768/(...) referitoare la excepția de neconstituționalitate a disp. art. 12 alin.1 Teza II din L.

130/1996 si ale art. 48 din L. 128/1997.

In contextul prevederilor legale menționate C. de soluționare a contestației a reținut în esență că drepturile nu pot fi acordate în baza C.ui/A.ui colectiv de muncă întrucât nu au bază legală, iar acesta reprezintă legea părților numai în situația în care se respectă dispozițiile legale în vigoare.

Ulterior, reclamantul s-a adresat instanței, iar prin hotărârea pronunțata in cauza, tribunalul a respins acțiunea formulata, reținând in esența faptul ca prin măsura dispusa si din motivația actelor de control nu rezulta ca organele abilitate s-ar fi pronunțat cu privire la validitatea si veridicitatea contractelor/acordurilor colective de munca. Mai retine prima instanța faptul ca exercitarea cailor de atac împotriva actelor de control nu a avut un caracter pur formal, analiza fiecărui motiv invocat de către reclamant fiind una corecta si legala. De asemenea, instanța apreciază in considerentele hotărârii faptul ca are obligația de a analiza legalitatea contractelor/acordurilor colective de munca pentru a nu valida drepturi care exced cadrului legal.

Recurentul-reclamant invocă, ca prim motiv de nelegalitate a sentinței fondului, chestiunea referitoare la greșita soluționare a motivului de nelegalitate constând în depășirea competențelor stabilite de către legiuitor în sarcina auditorilor publici externi, a camerei de conturi a județului sau a comisiei de soluționare a contestației, în ceea ce privește posibilitatea acestora de a se pronunța asupra legalității contractelor/acordurilor colective de muncă.

C. constată însă că aceste critici nu pot fi reținute, tribunalul statuând corect în sensul în care actele atacate nu sunt afectate de vreun viciu de nelegalitate.

Pentru a aprecia astfel, instanța de recurs a achiesat apărărilor din întâmpinare, conform cărora efectele actelor juridice emise de instituția pârâtă sunt cele prevăzute de lege, C. de C. având, în mod neechivoc, drept competențe și atribuții exercitarea funcției de control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, în conformitate cu principiile legalității, regularității, economicității, eficienței și eficacității.

Formarea și utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de stat și ale bugetelor unităților administrativ-teritoriale, precum și mișcarea fondurilor între aceste bugete, fac obiectul controalelor de regularitate și conformitate și sunt de competența exclusivă a C. de C. F. de control a acesteia se realizează prin proceduri de audit public extern prevăzute în standardele proprii de audit, elaborate în conformitate cu standardele de audit internaționale general acceptate, așa după cum rezultă din dispozițiilor art. 1, 2,

3, și de la 21 la 37 inclusiv din L. nr. 9. privind organizarea și funcționarea C. de

C., republicată.

De asemenea, rolul și competențele ce revin C. de C. sunt prevăzute și în art. 140 din Constituția R., revizuită în anul 2003.

Conform dispozițiilor art. 21 alin. 1 din L. privind organizarea și funcționarea C. de C., aceasta "exercită funcția de control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, furnizând Parlamentului și, respectiv, unităților administrativ-teritoriale rapoarte privind utilizarea și administrarea acestora, în conformitate cu principiile legalității, regularității, economicității, eficienței și eficacității.""

În cadrul competențelor conferite prin lege, C. de C. își desfășoară activitățile specifice asupra mai multor categorii de entități publice, dintre acestea făcând parte statul și unitățile administrativ-teritoriale, în calitate de persoane juridice de drept public, cu serviciile și instituțiile lor publice, autonome sau neautonome.

De asemenea, C. de C. efectuează, în conformitate cu prevederile art. 26 din

L. nr. 9., auditul financiar asupra conturilor anuale de execuție a bugetelor locale, ale M. B., ale județelor, ale sectoarelor municipiului B., ale municipiilor, ale orașelor și comunelor, precum și asupra conturilor anuale de execuție a bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat, de la bugetul asigurărilor sociale de stat, de Ia bugetele locale și de la bugetele fondurilor speciale, după caz.

In situația în care, în urma controlului, se constată regularitatea conturilor, se emite certificatul de conformitate, care se comunică entității auditate. În cazurile în care se constată existența unor abateri de Ia legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, cum este cazul prezentei spețe, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt. S. întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate.

Ca atare, cele dispuse prin punctul patru al deciziei contestate sunt întru totul compatibile cu prev. art. 33 alin. 3 L. nr. 9., în contextul în care s-a constatat existența unor abateri de Ia legalitate și regularitate, a căror remediere s-a dispus prin decizia atacată, conducerii entității verificate revenindu-i obligația de a stabili întinderea prejudiciului, precum și luarea măsurilor legale pentru recuperarea acestuia.

C. de C. are competențe exclusive de a efectua auditul public extern asupra patrimoniului entităților verificate, printre acestea aflându-se și verificarea modului de administrare și de întrebuințare a patrimoniului public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, astfel că intimata este ținută să verifice legalitatea și regularitatea operațiunilor patrimoniale derulate de entitățile auditate și, implicit, se poate pronunța asupra legalității operațiunilor patrimoniale verificate, respectiv asupra modului de cheltuire al resurselor publice.

În concluzie, atât misiunea de audit desfășurată de C. de C. a J. C. la U. M. C. N., cât și etapa de valorificare a constatărilor, s-au derulat conform dispozițiilor L. nr. 9. privind organizarea și funcționarea C. de C., republicată, precum și cu cele ale Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice C. de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin H. nr. 1. februarie 2009 a Plenului C. de C.

Actul de control consemnează cât se poate de clar și de concis abaterile de la legalitate și regularitate identificate de echipa de auditori publici externi ai C. de C. a J. C., iar starea de fapt menționată este dovedită cu actele cuprinse în anexele acestuia.

Achiesarea la teza susținută de către recurentă ar echivala cu negarea posibilității și chiar a obligativității pârâtei de a analiza legalitatea acordării drepturilor salariale, care este inerentă procedurii de auditare a cheltuielilor de personal și, în ultimă instanță, a funcției de control ce îi revine acesteia.

Ca atare, într-o astfel de situație, C. de C. este competentă să decidă și să dispună măsuri de remediere a deficiențelor constatate și, implicit, să impună recuperarea eventualelor prejudicii aduse bugetului, ca efect al neregulilor sau abaterilor constatate.

Recurentul și intervenienta acreditează ideea că intimata-pârâtă nu era competentă să emită o decizie prin care să impună primarului cuantificarea și recuperarea prejudicului, ci trebuia să se adreseze direct instanței de contencios în sensul anulării clauzelor din contractul/acordul colectiv de muncă. Altfel spus, recurenții susțin că D. C. de C. nr. 4. este nelegală raportat la împrejurarea că a fost emisă cu încălcarea competentei exclusive a instanței de judecată: indemnizațiile suplimentare la care se face referire au fost acordate în baza unor acte de negociere colectivă iar, potrivit art. 24 alin. (2) din L. nr. 130/1996:

"Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate". Prin urmare, se concluzionează în sensul în care competența de a dispune anularea clauzelor contractuale care stau la baza acordării indemnizațiilor suplimentare pentru perioada verificată, revine instanței de judecată. C. de C. poate avea cel mult atribuția de sesizare a instanței de judecată cu acest aspect și, eventual, de a lua măsurile ce cad în competența sa ulterior pronunțării unei hotărâri judecătorești de anulare a clauzelor contractului colectiv de muncă nelegale. În niciun caz nu poate C. de C. să dispună măsuri pornind de la o pretinsă nelegalitate a unui contract, care să nu fost constatată de către instanța de judecată.

Analizând această apărare, C. reține următoarele:

Obiectivul oricărei misiuni de audit efectuată de C. de C. vizând întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale unității administrativ - teritoriale presupune un control de legalitate propriu, necondiționat de o cenzură jurisdicțională prealabilă asumată de o instanță judecătorească .

Altfel, s-ar ajunge la situația în care rolul misiunii de audit să fie grav limitat dacă nu anihilat, nefiind posibilă o evaluare independentă asupra economicității, eficienței și eficacității cu care o entitate publică utilizează resursele publice alocate pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite. Din această perspectivă, autoritatea publică auditată nu poate paraliza acțiunea de control a C. de C. în exercitarea atribuțiilor prevăzute de dispozițiile art. 9 alin. (1) din L. nr. 9..

C. de C. se poate pronunța asupra legalității operațiunilor patrimoniale derulate de entitățile pe care le verifică nefiind necesar ca ea să se adreseze instanței de judecată și să ceară, în temeiul art. 24 din L. nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, cu modificările și completările ulterioare, constatarea nulității unora dintre clauzele contractului colectiv de muncă. Controlul de legalitate al misiunii de audit este atributul jurisdicției de contencios administrativ.

Apărarea conform căreia drepturile salariale au fost acordate în baza A.ui/C.ui colectiv de muncă, care nu au fost anulate de un organ jurisdicțional și care, odată intrate în circuitul civil, nu mai pot fi revocate, nu este fondată și din altă perspectivă.

P. art. 41 alin. (5) din C., caracterul obligatoriu al convențiilor colective este garantat, dar această garanție trebuie circumscrisă respectării ordinii de drept.

L. impune, cu valoare de principiu, dând prevalență libertății în materie contractuală, că orice conventie este valabilă sub rezerva respectării exigentelor impuse de ordinea de drept si bunele moravuri. Conform principiilor de bază ale contractelor colective de muncă, astfel de contracte constituie legea părților, iar în conținutul lor nu pot fi stabilite drepturi sub nivelul minimal prevăzut de lege și de contractul colectiv încheiat la nivel superior. Contractele colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor publice au un regim juridic special, determinat de situația deosebita a părților acestor contracte. Astfel, cheltuielile necesare pentru funcționarea instituțiilor publice, inclusiv drepturile salariale ale salariaților, sunt suportate de la bugetul de stat ori de la bugetele locale ale comunelor, ale orașelor și ale județelor.

Art. 137 alin. (1) din C. prevede că: formarea, administrarea, întrebuințarea

și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ - teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege. În aceste condiții, se impune ca și drepturile salariale ale salariaților instituțiilor publice să fie stabilite prin lege în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor și nu pot fi modificate prin convenții colective.

Prin raportare la principiul general aplicabil în materia dreptului public conform căruia o autoritate publică nu are dreptul să întreprindă nici o acțiune care nu îi este expres permisă, nefiind aplicabil principiul din sfera dreptului privat conform căruia "tot ce nu este interzis este permis", autoritățile publice administrative nu pot acționa decât în temeiul și în vederea executării legii. Prin urmare, și acordurile ori convențiile colective trebuie să se subordoneze acestor imperative. De altfel, în materia salarizării funcționarilor publici legile pertinente explicitează fără echivoc faptul că drepturile acestora sunt stabilite de lege, fără ca autorităților publice, ca subiect al raportului de serviciu și ca angajator, în același timp, să le fie recunoscute prerogative suplimentare. Astfel fiind, autoritatea administrației publice locale căreia i se recunoaște o anumită autonomie decizională nu poate interfera cu atribuții ce sunt rezervate la nivel național legiuitorului organic sau, după caz, ordinar. Că este așa rezultă fără tăgadă din dispozițiile art. 4 alin. (1) din L. nr. 2. conform cărora autonomia locală este numai administrativă și financiară, fiind exercitată pe baza și în limitele prevăzute de lege.

În consecință autoritatea publică nu poate acționa decât în limitele de competență stabilite expres de lege, neputând fi reținute, ca atare, motivele de recurs care vizează modul în care tribunalul a interpretat și aplicat dispozițiile legale, inclusiv din materia dreptului internațional, incidente în materia negocierilor colective, a autonomiei locale și descentralizării, a finanțelor publice locale, precum și a egalității în fața legii și a nediscriminării.

De asemenea, prin prisma tuturor celor mai sus expuse, nu poate fi primită nici interpretarea proprie (per a contrario), pe care recurentul și intervenienta o dau textului art. 8 și 12 din L. nr. 130/1996 și care ar putea fi validată, eventual, în cadrul unui litigiu ce ține de sfera dreptului privat, iar nu a celui public. În plus, respectarea principiului legalității modului în care sunt cheltuite fondurile bugetului local se impune, independent de împrejurarea că drepturile în discuție au fost acordate funcționarilor publici sau personalului contractual, diferențele ce se încearcă a fi relevate de către recurent neavând relevanță, din perspectiva atribuțiilor de control ale C. de C.

Nu se reține nici apărarea conform căreia tribunalul și-ar fi depășit limitele învestirii, pronunțându-se implicit asupra nelegalității clauzelor din contractul/acordul colectiv de muncă, fără a pune în discuție această chestiune, din moment ce însuși reclamantul și-a întemeiat apărările pe existența și caracterul valid al acestora, instanța fiind îndreptățită, ca atare, la analiza apărărilor formulate, înlăturându-le motivat.2

În egală măsură, nu pot fi reținute ca argumente relevante nici trimiterile pe care intervenienta le face la istoricul acordării drepturilor în discuție, prin prisma includerii lor în conținutul unor acte de negociere colectivă și chiar a validării acestora pe cale judecătorească, din moment ce niciuna dintre hotărârile judecătorești la care s-a făcut referire nu vizează, în concret, acordarea drepturilor în litigiu, pentru perioada 2009, numai într-o astfel de situație putându-se pune în discuție efectele prezumției de lucru judecat.

Totodată, practica anterioară a C. de C. în această materie nu poate primi valențele pe care încearcă să i le confere S. C., din perspectiva aceluiași principiu, al regularității modului de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public. Pe de altă parte, se constată și că pârâta a invocat, în susținerea poziției consemnate în actele de control, incidența unor statuări intervenite ulterior acțiunilor anterioare de audit, cum ar fi pronunțarea unor decizii în interesul legii, pe aspecte care au fost soluționate în mod diferit în practica instanțelor judecătorești.

Un alt motiv de recurs, de ordin procedural, vizează presupusa încălcare a dreptului la apărare al reclamantului, din perspectiva modului în care a fost soluționată contestația introdusă împotriva deciziei camerei județene.

Nici această critică nu poate fi reținută, din analiza încheierii de soluționare a contestației, C. neidentificând niciun element pe baza căruia să poată fi acceptată concluzia referitoare la încălcarea vreunui drept procesual al reclamantului-recurent. De altfel, nici acesta nu a indicat, în concret, care sunt elementele pe care și-a întemeiat această apărare.

Mai mult, pronunțarea unei soluții defavorabile petentului nu echivalează cu încălcarea dreptului său la apărare, iar în condițiile în care contestația a fost soluționată pe fond, iar încheierea nu reprezintă un act administrativ- jurisdicțional, respectarea dreptului reclamantului la un proces echitabil, inclusiv din perspectiva dreptului la apărare, se analizează prin raportare la întreaga procedură declanșată, iar nu la una sau alta din etapele sale.

Așa fiind, chiar dacă s-ar aprecia că încheierea este afectată de vicii, acestea au fost acoperite prin modul în care prima instanță și cea de recurs s-au raportat la criticile formulate de petent, printr-o analiză fundamentată a lor.

În ceea ce privește criticile referitoare la substanța actelor contestate, din perspectiva invocării legalității acordării drepturilor în litigiu, C. constată următoarele: a). Referitor Ia indemnizația de dispozitiv

- potrivit art. 13 din L. nr. 138/1999, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază;

- potrivit art.l din aceeași lege, dispozițiile acesteia se aplică personalului militar și civil din cadrul M. Apărării N., M. de I., S. Român de I., S. de I. E., S. de P. și P., S. de T. S. și M. J.

- potrivit prevederilor art. l3 alin. (l) din O.U.G. nr.30/2007, în domeniul administrației publice, instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea M. I.lor și Reformei A.e sunt: Institutul N. de A., A. N. de C. și P. I., A. N. de R. pentru Serviciile Comunitare de U. P., A. N. a R. de S., A. N. a F. P., I. G. pentru Situații de U., I. N. pentru Evidența Persoanelor, D. G.ă de P., D. R. P. de C. și Î. a V., A. N., unitățile administrativ-teritoriale neregăsindu-se printre acestea.

De asemenea, nu a fost contestată, prin argumente pertinente, incidența în cauză a Deciziei nr. 3., prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - S. U., a admis recursul în interesul legii, declarat de P. G. al P. de pe lângă Î. Curte de C. si Justiție, cu privire la interpretarea si aplicarea unitară a dispozițiilor art. 13 raportat la art. 47 din L. nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, statuând în sensul că "indemnizația de dispozitiv lunara in cuantum de 25% din salariul de baza, prevăzuta de art. 13 din acest act normativ, se acorda funcționarilor publici si personalului contractual care își desjașoară activitatea in cadrul M. Administrației si I.lor si în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum si personalului care își desfășoară activitatea in serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale si a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial si înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de I. ".

Ținând seama de cele menționate, se constata că, în măsura în care pârâta a constatat acordarea acestor drepturi și altor categorii de personal decât cele vizate în mod expres de dispozitivul acestei decizii, afirmațiile recurentului nu pot fi validate.

Chiar dacă se arată că modul în care tribunalul s-a pronunțat asupra acestei chestiuni este de natură să încalce principiul egalității de tratament și al nediscriminării, C. constată că, în acord cu liniile directoare dezvoltate în practica convențională pe marginea acestor principii, premisa discrimării o constituie existența unor persoane aflate în situații identice, or, este evident că nu toți salariații primăriei se pot prevala de legalitatea acordării sporului de dispozitiv. b). Referitor la primele de P. și C., examinând dispozițiile legale aplicabile în această materie, se constată că premiile care pot fi acordate funcționarilor publici și personalului contractual din instituțiile publice sunt reglementate prin art. 19 din O.G. nr. 6/2007 și respectiv art. 11 din O.G nr. 1.. In consecință, primele acordate personalului P. M. C.-N., în măsura în care nu se încadrează în fondurile ce puteau fi constituite în condițiile dispozițiilor legale menționate, nu au temei legal. c). Referitor Ia indemnizația pentru refacerea capacității de muncă (prima de vacanță) acordată personalului contractual, se constată că, potrivit art.23 din O.G. nr. 1., personalul contractual are dreptul la indemnizație de concediu. I. de concediu nu are aceeași natură juridică cu această indemnizație pentru refacerea capacității de muncă echivalentă cu un salariu de bază impozitat, care pentru a fi acordată trebuie să fie dispusă in mod expres de legiuitor întrucât reprezintă o retribuție suplimentară față de indemnizația de concediu.

Intimata arată corect că refacerea forței de muncă este reglementată de legislația muncii și se realizează prin durata maxima a timpului de muncă de 48 ore pe săptămână inclusiv orele suplimentare, pauzele în timpul programului de lucru, repausul săptămânal și prin concediul de odihnă anual.

Ca atare, invocarea principiului egalității de tratament nu poate justifica, în contra acestor prevederi legale, acordarea sumelor cu acest titlu. d). Referitor la indemnizația de hrană în cuantum de 16-17 lei/zi lucrătoare, se reține că aceasta nu are temei legal, întrucât, conform prevederilor L. nr. 1. privind acordarea tichetelor de masă, salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individual de hrană numai sub forma tichetelor de masă, care pot fi utilizate potrivit destinațiilor prevăzute de lege.

Ca atare, orice trimitere sau analogie pe care recurentul o face la prevedrile

L. nr. 1. nu poate fi reținută. e). Referitor la fondurile pentru procurarea unei ținute decente, se constată că potrivit art.32 din L. nr. 1., numai „. publici care, potrivit legii, sunt obligați să poarte uniforma in timpul serviciului, o primesc gratuit", prin urmare acordarea sporului în vederea achiziționării ținutei vestimentare de către salariații primăriei nu se încadrează în norma juridică sus-menționată. f). Referitor la invocarea prev. art. 4 din OUG nr. 24/2000, art. 22 alin. 2 din O.G. nr. 9/2005 si art. 28 alin. 2 din O.G. nr. 3/2006, în susținerea legalității acordării sporului de loialitate si de fidelitate, a disp. art. 14 din O.G. nr. 3/2006 și art. 14 din O.G. nr. 10/2007, în ceea ce privește sporul pentru munca penibila si sporul de periclitate sau condiții periculoase, precum și a art. 6, art. 39, art. 40 din Codul muncii si art. 103 din L. nr. 1., în privința celorlalte drepturi prevăzute in contractele/acordurile colective de munca care fac obiectul deciziei contestate, C. constată că aceste dispoziții legale nu sunt în măsură să ducă la modificarea soluției pronunțate la fond, interpretarea lor fiind una extensivă, incompatibilă cu principiile care guvernează modul de alocare al resurselor bugetare, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada concretă a îndeplinirii condițiilor legale expres reglementate.

Ca atare, vor fi validate apărările intimatei conform cărora stabilirea prin negociere colectivă, la nivelul instituției bugetare a unor sporuri, indemnizații, precum și a altor ajutoare bănești, reprezintă în fapt negociere de drepturi salariale și de alte avantaje în bani, drepturi care exced cadrului legal reglementat privind salarizarea personalului din instituțiile bugetare, constituind o încălcare evidentă a legii privind negocierea colectivă, deoarece prin contractul colectiv de muncă la nivelul unităților bugetare nu se pot stabili sporuri și adaosuri la salariul de bază și nici alte drepturi bănești, întrucât, toate drepturile bănești pentru personalul bugetar se stabilesc numai prin lege.

Efectuarea plăților în cauză a fost determinată de negocierea și înscrierea în C./A. colectiv de muncă, a unor drepturi ce exced cadrului legal reglementat privind salarizarea personalului din instituțiile bugetare și de neluarea în considerare a aspectelor sesizate și a recomandărilor formulate de către D. de M., S. S. și F. C.-N., transmise atât primarului cât și reprezentanților sindicatului liber „." prin adresele nr.4993/(...) și nr.4672/(...). Prin adresele mai sus menționate a fost comunicat faptul că, prin contactele colective de muncă „nu se pot negocia drepturi a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin lege" și s-au formulat recomandări privind recunoașterea voluntară a nulității clauzelor contractului/acordului colectiv de muncă negociate cu încălcarea art. 8 din L.

130/1996.

Intimata face corect trimitere și la prev. art. 78 și 79 din L. nr. 24/2000, conform cărora toate actele autorităților publice locale trebuiesc a fi "în limitele stabilite prin C. și prin lege și numai în domeniile în care acestea au atribuții legale" și "se va avea în vedere caracterul lor de acte subordonate legii, hotărârilor

și ordonanțelor Guvernului și altor acte de nivel superior ".

Or, deși principiul autonomiei locale implică dreptul autorităților publice locale descentralizate de a-și adopta bugetele proprii de venituri și cheltuieli, totuși acest drept este sever limitat, întrucât veniturile locale sunt completate prin alocații primite de la bugetul de stat. S-ar crea o situație de inegalitate între angajații unităților bugetare de la nivel central și cei ai unităților bugetare locale, dacă în bugetele locale s-ar prevedea acordarea de cadouri sau prime, ceea ce ar contraveni art. 16 din C..

De asemenea, se subliniază în mod corect deosebirile ce există între angajatorul din domeniul dreptului privat, care plătește salariații din bani proprii, deci poate negocia salariul, sporurile salariale, etc, în timp ce, în cazul ordonatorului de credite al unei instituții bugetare, acesta trebuie să respecte prev. art. 23 alin. (1) din L. nr. 2. privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, având "obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale", plățile putându-se face numai în conformitate cu prevederile legale.

In concluzie, în ceea ce privește contractul/acordul colectiv de muncă încheiat conform L. nr. 130/2006, acesta poate avea ca obiect numai măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, pentru perfecționarea profesională, etc. și nu acordarea de drepturi bănești.

În plus, în cauză trebuie amintită și incidența prev. art. 31 și 72 din L. nr.

1. privind statutul funcționarilor publici, care prevăd care sunt drepturile salariale de care pot beneficia aceștia, precum și faptul că acordurile colective de muncă pot cuprinde numai măsuri (și nu sume de bani) referitoare Ia aspecte de ordin social, ale condițiilor de muncă, sănătății și perfecționării profesionale ale funcționarilor publici.

Nu se regăsește printre acestea posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor diverse sume de bani cu caracter de prime sau sporuri neprevăzute de lege pentru categoria respectivă de funcționari publici, întrucât, din punctul de vedere al L. nr. 1., salariile sunt stabilite de legiuitor și nu pot fi negociate. Negocierea este o instituție specifică raporturilor de muncă, iar funcționarii publici ale căror raporturi de serviciu se nasc și se exercită în baza unui act administrativ de numire emis în condițiile L. nr. 1. nu pot negocia prestații suplimentare. De altfel, acordul colectiv reprezintă legea părților numai în situația în care se respectă dispozițiile legal în vigoare, întrucât, potrivit prevederilor art. 24 și art. 25 din H. nr. 8. privind normele de organizare și funcționare a comisiilor paritare și încheierea acordurilor colective, acordurile colective se încheie pentru funcționarii publici din cadrul unei autorități sau instituții publice, însă clauzele înscrise în acordurile colective nu pot stabili drepturi suplimentare față de cele reglementate prin lege.

Cu referire la personalul contractual, de reținut sunt, inclusiv, dispozițiile art. 12 alin. (1) din L. nr. 130/1996, care prevăd că prin contracte colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor bugetare nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale — aici se includ sporul de dispozitiv, indemnizația de ținută, drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii, care sunt prevăzute de lege pentru alte categorii de personal bugetar sau în alte condiții.

De altfel, un argument universal valabil la care face trimitere intimata, legat de nelegalitatea acordării oricărei sume de bani cu caracter salarial în temeiul raporturilor de muncă/de serviciu, este acela că legea nu conferă autorității publice deliberative locale și județene atribuții în domeniul stabilirii elementelor de salarizare pentru personalul propriu, indiferent că aceste sume de bani sunt denumite prime, indemnizații sau sporuri.

Ca atare, nu poate fi negată justețea concluziei intimatei conform căreia drepturile salariale acordate în baza A.ui/C.ui Colectiv de M. încheiat la nivelul U. M. C. N. s-au plătit fără respectarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului din instituțiile bugetare. Acordarea nelegală a acestor așa-zise „drepturi bănești"; s-a produs ca urmare a interpretării eronate sau a ignorării actelor normative care reglementează drepturile salariale ale funcționarilor publici și cele ale personalului contractual din instituțiile bugetare și cele referitoare la disciplina financiară și a avut drept consecință directă prejudicierea bugetului U. M. C. N.

Așa fiind, în baza prev. art. 312 alin. 1, art. 51 alin. 3 și urm. C.pr.civ., art. 20 din LCA, recursul reclamantului va fi respins ca nefondat, aceeași soluție fiind pronunțată și în privința cererii de intervenție accesorie.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE

Respinge recursul declarat de P. M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 3733 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C., pe care o menține în întregime.

Respinge cererea de intervenție în interesul recurentului formulată de S. L.

AL S. DIN A. P. L. „..

D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9 mai 2012.

Red.M.B./dact.L.C.C.

2 ex./(...) Jud.fond: G. G.

Decizia nr. 3682/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 3682/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal