Decizia nr. 2758/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ S. a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 2758/2012
Ședința data de 03 aprilie 2012
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : A. A. M.
JUDECĂTOR : M. S. JUDECĂTOR : D. P. GREFIER : M. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 4467 din 21 octombrie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C., în contradictoriu cu reclamanta BT L. T. I. S.A, S. C.
T. S., D. G. DE A. A M. C. ȘI A. F. P. M. B. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxei de timbru.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din
Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
Curtea a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului întrucât recurenta nu a fost parte la judecata în fond si lasa cauza in pronuntare pe acesta exceptie .
CURTEA
Prin sentința civilă nr.4467 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta BT L. T. I. SA reprezentata de SC C. T. S. în contradictoriu cu pârâtele D. G. de A. a M. C., și A. F. pentru M..
Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei suma de 8297 lei, reprezentând taxa de poluare.
A fost respinsă cererea formulată de reclamant privind acordarea dobânzilor.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
P. a pronunța această soluție instanța a reținut că prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a U. E. a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul U. se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.Or, chiar dacă dreptul U. nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 T., o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de (...).
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 T. a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma în vigoare la data de (...), instanța constată că aceasta nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare, majorat semnificativ. Prin urmare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în această ipoteză, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 T..
Având în vedere considerentele expuse, instanța a apreciat că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din T., motiv pentru care cererea reclamantei, a fost admisă, pârâtele au fost obligate să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
In ceea ce priveste dobanda pretinsa si cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamanta a solicitat acordarea dobanzii fiscale. T. a apreciat ca in speta se poate acorda doar dobinda legala intrucit perceperea taxei din speta cu incalcarea prevederilor dreptului comunitar reprezinta o fapta ilicita ce atrage raspunderea paratei in conditiile dreptului comun. Cum însă reclamanta nu a formulat o atare cerere, de restituire a dobânzii legale, tribunalul a respins solicitarea de acordare dobânzi potrivit Codului fiscal.
In baza art. 274 C.pr.civ tribunalul a obligat parata aflata in culpa procesuala sa plateasca reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând taxă timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs A. N. DE A. F. prin care a solicitat admiterea recursului ca fondat și modificarea sentinței recurate cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
În motivare se arată că "Hotararea a fost data cu aplicarea gresita a legii" - art.304 pct.9 Cod procedura civila.
Prin actiunea formulata, s-a solicitat instantei restituirea taxei pe poluare in cuantum de 8.297 lei si plata dobanzii fiscale aferente calculata de la data platii si pana la restituirea efectiva a sumelor solicitate, precum si cheltuieli de judecata.
Prin sentinta nr.4467/(...), pronuntata in dosarul nr.(...) de
TRIBUNALUL CLUJ, S. mixta de contencios administrativ si fiscal, de conflicte de munca si asigurari sociale, instanta a admis, in parte, actiunea formulata in contradictoriu cu D. G. de A. a
M. C. si A. F. pentru M., obligand paratele sa restituie taxa pe poluare in suma de 8.297 lei si 39,3 lei cheltuieli de judecata.
S-a invocat exceptia necompetentei materiale a T. C.. Astfel, in conformitate cu prevederile art.3 alin.1 din Codul de proc.civila, curtile de apel judeca in prima instanta, procesele si cererile in materie de . administrativ privind actele autoritatilor si institutiilor centrale coroborat cu art.2 alin.1 pct.d Cod Procedura Civila, care contine prevederi referitoare la competenta, in prima instanta, a tribunalelor, in procesele si cererile in materie de contencios administrative, in afara de cele date in competenta curtilor de apel.
Aceste prevederi se coroboreaza cu cele ale Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare, respectivart. 10, alin.1, potrivit carora "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiete de autoritatile publice locale si judetene, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora de pâna la 500.000 de lei se solutioneaza în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau Încheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se solutioneaza în fond de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege organica speciala nu se prevede altfel. "
Potrivit art.1 din H.G.nr.109/2009, privind organizarea si functionarea
A.N.A.F. cu modificarile si completarile ulterioare, A. N. de A. F. se organizeaza si functioneaza ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, institutie publica cu personalitate juridica, în subordinea M.ui Finantelor P.e, finantata de la bugetul de stat.
Ca atare, in considerarea celor mai sus expuse, competenta de solutionare apartine nu tribunalului ci curtii de apel, motiv pentru care solicită instantei sa admita exceptia invocata si sa decline competenta de solutionare la curtea de apel.
Tot, pe cale de exceptie, invocă lipsa calitatii procesuale active a persoanei care a formulat cererea de chemare in judecata, intrucat, taxa pe poluare pentru autoturisme si autovehicule a fost achitata de BT L. T. SA (societate de leasing), singura indreptatita la restituirea acestei sume.
Mai mult, procura speciala data de catre N. T. L., nu reprezinta o dovada a faptului ca 8T L. T. SA ar imputernicii intimata reclamanta SC C. T. S.
De asemenea, procura speciala a fost emisa pentru recuperarea pe cale judecatoreasca a taxei de prima inmatriculare, iar in speta dedusa judecatii, ce a format obiectul dosarului nr.4991/11712011 aflat pe rolul T. C., s-a solicitat recuperarea taxei pe poluare.
In conditiile in care intimata reclamanta SC C. T. S., din prezenta cauza, solicita restituirea de catre A. a unei sume pe care institutia noastra nu i-a retinut-o niciodata, in mod direct, consideram ca nu are capacitate procesuala activa.
Chiar daca intimata reclamanta SC C. T. S. este parte in contractul de leasing, in calitate de utilizator, iar, in calitate de finantator, este cealalta parte din contractul de leasing, apreciem ca aceasta calitate nu este suficienta pentru a avea si calitatea de reprezentant.
S-a apreciat ca, in cauza, nu se poate retine nici incidenta unei reprezentari legale in sensul art.70 din Codul de procedura civila, conform caruia "Cand dreptul de reprezentare izvoraste din lege sau dintr-o dispozitie judecatoreasca, asistarea reprezentantului de catre un avocat nu este obligatorie. " Actul normativ care reglementeaza activitatea de leasing, respectiv O. privind operatiunile de leasing, confera, potrivit art.12, utilizatorului doar urmatoarele drepturi: "de actiune directa asupra furnizorului, in cazul reclamatiilor privind livrarea, calitatea, asistenta tehnica, service-ul necesar in perioada de garantie si post garantie, locatorul/finantatorul fiind exonerat de orice raspundere; de a exercita actiunile posesorii fata de terti. "
Prin urmare, in cazul unui utilizator al unui bun ce face obiectul contractului de leasing, nu se poate retine incidenta unei reprezentari legale a finantatorului de catre utilizator, in scopul atacarii unui act administrativ ori pentru restituirea taxei speciale pentru autoturisme.
Mai mult, prevederile legislatiei specifice activitatii de leasing se coroboreaza cu prevederile contenciosului administrativ, care la art.2 alin.1 lit.a) defineste notiunea de persoana vatamata ca fiind "orice persoana titulara a unui drept ori a unui interes legitim, vatamata de o autoritate publica printr-un act adminstrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri".
Asa cum rezulta si din actele aflate la dosarul cauzei, plata a fost efectuata de catre BT L. T. SA, intimata reclamanta SC C. T. S. nefiind o persoana vatamata in sensul prevazut de art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.554/2004.
Analizând cu prioritate exceptia de inadmisibilitate a recursului declarat ,exceptie invocata de catre instanta din oficiu Curtea retine urmatoarele :
Caile de atac pot fi exercitate doar de catre persoanele care au avut calitatea de parte la fond ,persoanele straine de proces respectiv cele care nu au participat la judecata in prima instanta nici persoane si nici reprezentate neputind exercita recursul .
In speta calitatea de reclamant apartine SC BT L. T. I. SA iar calitatea de parate a apartinut D. G. de A. a M. C. si A. F. P. M. .
Calitatea procesual pasiva a paratei de randul 1 este justificata de prevederile art. 7 din OUG 50/2008 conform caruia stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Pornind de la acest text de lege este evident ca si in cererea de restituire a taxei de poluare calitatea procesual pasiva apartine autoritatii fiscale care a stabilit si colectat aceasta taxa .
In speta decizia de calcul a taxei de poluare a fost emisa de parata de randul 1 care a si colectat taxa (f. 7,8 dosar fond ) .Ca atare in calitate de autoritate fiscala parata de randul 1 putea sa stea in judecata in nume propriu in litigiile legate de aceasta taxa de poluare si de restituirea ei la fel ca orice administratie fiscala care a calculat si colectat taxa de poluare .
Calitatea procesual pasiva a paratei de randul 2 este justificata de imprejurarea ca in temeiul OUG 50/2008 taxa de poluare s-a varsat finalmente in contul administrat de aceasta parata .
Recursul a fost exercitat de catre A. N. de A. F. in nume propriu si nu in numele D. G. de A. F. a M. C.,insa aceasta recurenta nu a fost asa cum rezulta din cele expuse parte in nume propriu sau printr-un reprezentant la judecata in fond .In consecinta fiind straina de proces ea nu putea exercita in nume propriu calea de atac a recursului care era deschisa doar reclamantei si paratilor sus indicati .
In consecinta in baza acestor considerente recursul apare ca inadmisibil astfel ca in temeiul art. 20 din Legea 554/2004 corob cu art. 299 si urm C.prcivil va respinge ca atare .
P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr.(...) al T. C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. A. M. M. S. D. P.
GREFIER M. B.
Red.A.A.M./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond.A. B.