Sentința nr. 36/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 36/2012
Ședința publică de la 20 I. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-I. I.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții POP E., reclamant B. M., reclamant B. S. M., reclamant POP M. în contradictoriu cu pârâta C. C. PENTRU S. D., având ca obiect obligare emitere decizie reprezentând titlu de despăgubire -L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
La data de 13 ianuarie 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4
C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentei cauze, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin 1 din L. nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1 C.pr.civ.
După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.
C U R T E A :
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanții POP E., B. M., B. S. M. și POP M., în contradictoriu cu pârâta C. C. PENTRU S. D., se solicită instanței obligarea pârâtei la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. 7 din T. VII din L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv -T. VII din L. nr. 2., urmare a evaluării efectuate în condițiile art. 16 alin. 5 si 6 ale T. VII din L. nr. 2., pentru terenul în suprafață de 5.800 mp., înscris în CF nr. 570 C. T., nr. top. 839/1/1/2 care face obiectul dosarului nr.
45228/CC aflat în evidențele pârâtei; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, întemeiată pe dispozițiile art. 112 și urm. C.proc.civ., art. 16 alin. 5, 6 si 7 ale T. VII din L. nr. 2. și art. 2 lit. h din L. nr. 554/2004, reclamanții au arătat că terenul în suprafață de 5.800 mp. a trecut în proprietatea S.ui Român în baza Decretului de expropriere nr. 8., de la antecesorul reclamanților, B. I.
Prin notificarea înregistrată la B. executorului judecătoresc M. D. sub nr.
671/2001 și sub nr. DJ2/(...) la A. B., reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu.
Prin Sentința civilă nr. 621/(...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) irevocabilă, instanța a dispus obligarea S. M. S. C. T., prin organele sale de conducere, să emită pe seama reclamanților dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, constând din despăgubiri în condițiile legii speciale - T. VII din L. nr. 2., pentru imobilul teren în suprafață de
5800 mp, ce face parte din parcela prev.cu nr. top. 570 C. T., nr.top. 839/1/1/2.
Prin D. nr. 1/(...), emisă de S. S. C. T., s-a propus acordarea în favoarea reclamanților a măsurilor reparatorii prin echivalent, constând din despăgubiri în condițiile legii speciale - T. VII din L. nr. 2., pentru imobilul teren mai sus menționat și înaintarea acestei decizii către A., C. C. pentru S. D., însoțită de întreaga documentație aferentă dosarului nr. (...) al T.ui C..
Ulterior, dosarul a fost înaintat către C. C. pentru S. D., fiind predat acesteia încă din anul 2009 și înregistrat cu nr. 45208/CC.
Reclamanții mai arată că au solicitat în repetate rânduri soluționarea dosarului, respectiv prin notificarea înregistrată sub nr. (...), la B. P. V., sub nr.
(...), la B. P. V., și prin cererile înregistrate sub nr.27998/(...), nr. 2311/(...) și
37600/(...), la A., fiind refuzați în mod nejustificat de către pârâtă, fapt care rezultă din adresa nr. 2311/RG/876/Lg.10/(...), emisă de pârâtă, care a invocat
D. nr. 2815/(...), pe care nu a aplicat-o în cauză, raportat la vechimea dosarului, care este înregistrat în evidențele acesteia cu nr. 45208/CC, încă din anul 2009.
De vreme ce termenul în care trebuia soluționat dosarul, în lipsa unor alte prevederi legale exprese, este cel de 30 de zile prevăzut de art. 2 llt. h din L. nr.
554/2004, care se calculează de la data înregistrării dosarului în evidențele pârâtei, reclamanții susțin că nu pot fi primite susținerile pârâtei referitoare la incidența deciziei pârâtei nr. 2815/(...), prin care s-a stabilit modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare în ordinea înregistrării lor la această autoritate, raportat la pct. 17.1 din Normele metodologice de aplicare a T. VII din L. nr. 2., aprobate prin H. nr. 1., precum si la încălcarea securitătii circuitului civil.
În plus, chiar în situația incidenței deciziei pârâtei nr. 2815/(...), reclamanții apreciază că prezentul dosar ar fi trebuit să aibă prioritate și să fie soluționat în termen de 2 ani, raportat la data înregistrării dosarului, respectiv, în cursul anului 2009, și la atribuțiile legale ale pârâtei, cu respectarea unui termen rezonabil.
În argumentarea poziției lor, reclamanții au mai precizat că pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit
T. VII al Legii nr. 2., s-a constituit în subordinea Cancelariei Primului Ministru o autoritate administrativă distinctă cu denumirea C. C. pentru S. D., care conform art. 13 alin. 1 lit. a și b are două atribuții principale: dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire și ia alte măsuri legale necesare aplicării acestei legi.
De asemenea D. nr. 1/(...), emisă de S. S. C. T., la rândul ei, poate fi echivalată cu o modalitate de punere în executare a drepturilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească, căreia statul, în sens larg, prin autoritățile sale administrative, trebuie să i se conformeze.
Reclamanții au parcurs procedurile instituite în favoarea lor și este doar culpa autorităților că ei nu se pot bucura de bunul de a cărui ocrotire ar trebui să beneficieze, iar nerespectarea termenelor instituite prin actele normative indicate de către pârâtă nu trebuie să producă prejudicii în patrimoniul reclamanților, pentru care despăgubirea integrală semnifică doar acordarea unei sume real echivalente.
Pentru a se pronunța în sensul temeiniciei acțiunii, reclamanții solicită ca instanța să ia în considerare și împrejurarea că în practica Curții de la S. s-a stabilit, în egală măsură, că noțiunea de termen rezonabil include și durata procedurilor administrative, care au fost demarate în cauză de către reclamanți prin depunerea notificării, înregistrată la B. executorului judecătoresc M. D. sub nr. 671/2001 și sub nr. DJ2/(...) la A. B.
În concluzie, au susținut reclamanții, luând în considerare intervalul scurs de atunci precum și faptul că reclamanții au fost lipsiți de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilului trecut în proprietatea statului, iar D. nr. 1/(...), emisă de S. S. C. T., poate fi asimilată unui "bun" în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. E. a D. O. și a libertăților Fundamentale, nu poate fi primită apărarea pârâtei referitoare la netemeinicia acțiunii din perspectiva faptului că nu a fost urmată în totalitate procedura administrativă. Mai mult, nu poate fi opusă reclamanților împrejurarea că nu a fost încă emisă decizia în temeiul raportului de evaluare însușit de către părți, sau că dosarul nu ar fi complet, întrucât toate aceste aspecte se datorează exclusiv modului în care S. Român a înțeles să reglementeze și să organizeze întreaga procedură de acordare a despăgubirilor, procedură care nu este finalizată după trecerea a 10 ani de la data depunerii notificării.
De asemenea, prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii privind titlul de despăgubire, autoritatea administrativă C. C. pentru S. D. îi încalcă dreptul la respectarea bunurilor sale, încălcându-se art. 6 din C. E. a D. O. și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru Apărarea D. O. și a libertăților
Fundamentale.
Toate aceste considerente conduc la concluzia că refuzul pârâtei de a emite decizia la care sunt îndreptățiți reclamanții este unul nejustificat, în sensul art. 2 alin. 1 lit. i din L. nr. 554/2004, dreptul de apreciere al autorității fiind exercitat abuziv.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta C. C. PENTRU S. D. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, menționând că etapa transmiterii și înregistrării dosarului precum și cea a analizei legalității respingerii cererii de restituire în natură au fost parcurse. S-a mai menționat că în urma verificării dosarului s-a constatat că se impune completarea dosarului cu copia certificată a deciziei nr. 7596/(...) a Î.C.C.J. pronunțată în dosarul nr. (...); actele de identitate ale tuturor persoanelor îndreptățite, menționate în decizia nr.
1/2009; orice înscris din care să reiasă dacă despăgubirile stabilite (34.080 lei) în urma exproprierii imobilului au fost încasate.
Mai mult, cum obligativitatea completării dosarului intră în sarcina unității emitente, respectiv S. M. S., C. T., pârâta susține că nesoluționarea dosarului nr.
45208/CC nu este culpa C.i Centrale pentru S. D..
Astfel, nu se poate reține un refuz nejustificat de a emite titlu de despăgubire cât timp dosarul reclamanților nu a fost complet.
Referitor la etapa evaluării, s-a precizat că societatea de evaluatori va fi desemnată cu respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, iar după verificarea
și constatarea că acestea sunt complete, vor fi trimise la evaluare, regulă instituită prin D. nr. 2. emisă de C. C. pentru S. D.. Ulterior, efectuării raportului de evaluare, C. C. va emite decizia reprezentând titlul de despăgubiri, cu respectarea principiilor stabilite prin T. VII din L. nr. 2., cu modif.și compl.ulterioare, între care și cel al acordării unor despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională.
Din această perspectivă, intimata a mai învederat că prin D. nr. 2. s-au stabilit două categorii de dosare, respectiv cele transmise Secretariatului C.i centrale înainte de apariția O. nr. 8. și cele transmise după intrarea acesteia în vigoare, iar dosarul reclamanților face parte din prima categorie, respectiv înainte de intrarea în vigoare a O. nr. 8., urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.
De vreme ce dosarul de despăgubire nu este complet, iar obligația de a completa dosarul revine entității care l-a soluționat și reclamanților, intimata apreciază că nu se poate reține un refuz din partea sa în emiterea titlului de despăgubire, astfel că solicitarea reclamanților privind obligarea sa la emiterea titlului de despăgubiri este neîntemeiată.
Referitor la cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, aceasta solicită respingerea ca neîntemeiată pentru aspectele menționate în cuprinsul întâmpinării.
Examinând acțiunea formulată prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, instanța constată următoarele:
Prin D. nr. 1/(...) emisă de D. G. al SC M. C. T. SA s-a propus acordarea de despăgubiri în favoarea numiților Pop M., Pop E., B. S., B. V., B. M. și D. L. pentru imobilul teren în suprafață de 5800 mp, înscris în CF 4819 C. T..
Prin T. VII al Legii nr. 2. privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, s-a reglementat regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de către S. R.
Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit dispozițiilor legale sus arătate, s-a constituit în subordinea Cancelariei Primului Ministru, o autoritate administrativă distinctă, respectiv C. C. PENTRU S. D. care în virtutea prevederilor art. 13 alin (1) lit a și b din T. VII al Legii nr. 2. are două atribuții principale: emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire și luarea măsurilor legale necesare aplicării legii.
În ce privește demersul judiciar îndreptat împotriva pârâtei C. C. PENTRU
S. D. pentru emiterea titlului de despăgubire pentru terenul în suprafață de 5800 mp, înscris în CF 4819 C. T. la care se referă D. nr. 1/(...) emisă de D. G. al SC M. C. T. SA, Curtea constată că apărările invocate prin întâmpinare pentru a justifica întârzierea înregistrată în finalizarea procedurii de emitere a titlului de despăgubire nu sunt întemeiate.
Astfel, C. C. PENTRU S. D. a susținut în primul rând că dosarul de despăgubiri ar fi incomplet lipsind D. nr. 7596/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție pronunțată în dosarul nr. (...), copii ale cărților de identitate ale tuturor persoanelor îndreptățite menționate în D. nr. 1/(...) emisă de D. G. al SC M. C. T. SA precum și orice înscris din care să reiasă dacă petenții sau antecesorii acestora au încasat sau nu despăgubirile de 34.080 lei în urma exproprierii imobilului notificat prin decretul nr. 8., ceea ce ar face imposibilă finalizarea procedurii de emitere a titlului de despăgubire.
Curtea opinează că lipsa acestor documente de la dosarul de despăgubire nu este imputabilă reclamanților de vreme ce pârâta nu a solicitat completarea dosarului cu aceste înscrisuri deși de la înregistrarea dosarului la secretariatul pârâtei au trecut mai bine de 2 ani. O astfel de solicitare a fost adresată reclamanților doar în 22 decembrie 2011, fapt ce denotă că analizarea dosarului reclamanților nu a avut loc decât după sesizarea instanței cu prezenta acțiune astfel că întârzierea înregistrată în emiterea titlului de despăgubire este imputabilă exclusiv pârâtei. De altfel depunerea înscrisurilor menționate în adresa expediată în (...) este o simplă formalitate care nu împiedică demararea operațiunii de evaluare a imobilului revendicat.
Prin urmare, admiterea primului capăt de cerere al reclamanților se impune deoarece tergiversarea soluționării dosarului timp de 2 ani nu apare justificată în raport de înscrisurile pe care pârâta le avea la dispoziție. De asemenea neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data emiterii deciziei și data înregistrării dosarului la C. -., atrage depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. A. cu atât mai mult cu cât pârâtei, C. C., îi revin fără putință de tăgadă obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.
Este incontestabil că soluționarea cererilor de acordarea despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 trebuie să se facă într-un termen rezonabil, în condițiile în care L. nr. 2. nu prevede nici un termen. De asemenea, odată ce beneficiarul dispoziției de acordare de măsuri reparatorii a fost înștiințat cu privire la transmiterea dosarului entității prevăzute de lege în vederea demarării procedurilor administrative de stabilirea despăgubirilor, acestuia i se creează convingerea și speranța legitimă că cererea sa va fi soluționată într-un termen rezonabil și previzibil.
Este bine cunoscut faptul că art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru Apărarea D. O. și a libertăților fundamentale statuează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Cu privire la drepturile de creanță Curtea a decis cu valoare de principiu că acestea constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 adițional la C.
În cauză, dreptul de creanță născut în favoarea reclamanților prin emiterea deciziei de restituire prin echivalent, reprezintă o valoare patrimonială și are caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.
Prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii privind titlul de despăgubire, autoritatea administrativă în cauză - Cților dreptul la respectarea bunurilor acestora iar în considerarea art. 6 din CEDO precum și a dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la C., autoritatea administrativă are obligația legală de a găsi toate mijloacele necesare soluționării cererilor și de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluționare a cererilor cu respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor.
În concluzie, instanța de contencios administrativ apreciază că datorită nerezolvării într-un termen rezonabil a cererii reclamanților de emitere a titlului de despăgubire, aceștia au fost vătămați într-un drept legitim, prin nesoluționarea în termen a unei cereri fiindu-le astfel încălcat interesul legitim privat respectiv posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv, viitor și previzibil prefigurat așa cum acesta este definit de art. 2 lit. p din L. nr. 554/2004.
Pentru cele mai sus arătate, Curtea în temeiul art. 8 alin (1) teza finală din
L. nr. 554/2004 și art. 16 alin. 5 și 9 din T. VII al Legii nr. 2. apreciază întemeiată acțiunea formulată de reclamanții POP E., POP M., B. M. și B. S. M., împotriva pârâtei C. C. PENTRU S. D., urmând a o admite.
Pe cale de consecință, Curtea va obliga pârâta C. C. PENTRU S. D. să emită în favoarea reclamanților titlul de despăgubire pentru terenul în suprafață de
5.800 mp, înscris în C.F. nr. 4819 C. T., în conformitate cu D. nr. 1/(...) emisă de D. G. al SC M. C. T. SA, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
{ F. |H O T Ă R Ă Ș T E} :
Admite acțiunea formulată de reclamanții POP E., POP M., B. M. și B. S. M., cu domiciliul procesual ales în C.-N. str. Dorobanților, nr. 7, ap. 7, jud. C., în contradictoriu cu pârâta C. C. PENTRU S. D., cu sediul în B., C. F. nr. 202, sectorul 1 B.
Obligă pârâta C. C. PENTRU S. D. să emită în favoarea reclamanților titlul de despăgubire pentru terenul în suprafață de 5.800 mp, înscris în C.F. nr. 4819
C. T., în conformitate cu D. nr. 1/(...) emisă de D. G. al SC M. C. T. SA, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei sentințe.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. I. I. A. B.
Red.M.I.I./(...). Dact.H.C./ 8 ex.