Decizia nr. 3231/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 3231/2012
Ședința data de 25 A. 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T.
JUDECĂTOR M. H.
JUDECĂTOR M. B.
G. D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta SC E. I. S. împotriva sentinței civile nr. 3904 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalul Maramureș, în contradictoriu cu pârâta D. R. PENTRU A. SI O. V. G.- D. J. PENTRU A. SI O. V. B., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 137 C.pr.civ., art. 249 și art. 252 C.pr.civ., invocă excepția perimării recursului iar în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3904 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al T.ui Maramureș a fost respinsă cererea de suspendare a executării deciziei nr.3706/(...) formulată de S. E. I. S. R. în contradictoriu cu pârâta D. R. pentru A. și O. V. G. - D. J. pentru A. și O. V. B..
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că prin decizia de regularizare nr.
3706/(...) emisă de D. J. pentru A. și O. V. B. au fost stabilite în sarcina SC E. I. S. diferențe de drepturi vamale aferente închiderii din oficiu a regimului vamal suspensiv de admitere temporară, regim vamal corespunzător operațiunii de leasing inițiată de către reclamantă.
Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 măsura suspendării poate fi dispusă până la pronunțarea instanței de fond asupra anulării actului administrativ ori de câte ori există un caz bine justificat și o pagubă iminentă pe care executarea actului ar aduce-o reclamantului.
Cu alte cuvinte suspendarea se poate dispune în situația în care există o îndoială asupra legalității actului, o aparență de nelegalitate care atestă un caz bine justificat și un prejudiciu material, previzibil ce indică o pagubă iminentă.
Reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii celor două condiții prevăzute în mod expres de art. 14 alin. 1 Cod procedură fiscală, limitându-se doar, la a formula apărări ce țin de soluționarea în fond a unei eventuale acțiuni în anularea actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. „t"; din Legea nr. 554/2004, expresia „cazuri bine justificate"; se interpretează în sensul „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natura să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ";.
În situația de față, susținerile reclamantei privind nelegalitatea actelor administrative care au fost supuse unui control administrativ jurisdicțional, nu pot fi primite, întrucât până la eventuala constatare a nulității acestora de către instanță, acestea se bucură de prezumția de legalitate.
În acest sens reținem că prin D. nr. 600/(...) contestația reclamantei a fost respinsă, aceasta neînțelegând să cheme în judecată și D. Generală a Finanțelor
P.e Maramureș deși instanța a pus în discuție acest aspect.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. „ș"; din Legea nr. 554/2004, prin expresia paguba iminentă se înțelege: „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după, caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public";.
Din cuprinsul acțiunii nu rezultă că reclamanta a făcut dovada privind producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil și mai mult decât atât, reclamanta nu face în nici un fel vorbire despre existența pericolului producerii unui prejudiciu prin punerea în executare a actului administrativ fiscal menționat. Mai mult, art. 148 alin. 6 și 7 din O.G. 92/2003 permite agentului economic să își desfășoare activitatea în condiții normale până la pronunțarea instanței de contencios administrativ asupra legalității sau nelegalității actului administrativ, în cazul executării silite prin proprie în condițiile enumerate de textele de lege sus menționate.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs fără a releva care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii atacate.
În ședința publică din (...) instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., reținând că părțile, deși legal citate, nu s-au înfățișat la dezbateri și nici nu au solicitat judecata în lipsă.
Având în vedere că de la data suspendării pe temeiul art. 242 pct. 2
C.pr.civ., nici una dintre părți nu a îndeplinit niciun act de procedură susceptibil să întrerupă cursul perimării, dosarul rămânând în nelucrare din vina părților mai mult de un an de zile, fiind repus pe rol din oficiu de către Curte, în temeiul art. 248, art. 252 alin. 2 C.pr.civ., se va constata că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textele de lege invocate mai sus, care reglementează instituția perimării.
Drept urmare, va admite excepția invocată, luând act de faptul că prezenta contestație în anulare s-a perimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Perimă recursul declarat de SC E. I. S. împotriva sentinței civile nr. 3904 din 14 oct.2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
F. T. M. H. M. B.
G. D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond. M. P.