Decizia nr. 4/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 4/2012

Ședința de la 10 S. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. A. M.

Judecător S. L. R.

Judecător C. P.

Grefier A. B.

S-au luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 32 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui

C., în contradictoriu cu reclamanta S. N. S. S., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 32 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC N. S. S., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C. N. care a fost obligată să restituie reclamantei suma de 4998 lei, reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei (...) și până la data restituirii efective.

S-a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. care a fost obligată să plătească pârâtei suma de 4998 lei, reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.

A fost obligată pârâtă să plătească reclamantului suma de 2539,3 lei cheltuieli de judecată.

S-a respins acțiunea aceleiași reclamante în contradictoriu cu pârâta

A. F. pentru M..

Analizând pe fond acțiunea, tribunalul a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism marca Mitsubishi tip Kaot/L200, nr. de identificare M., anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OUG nr.5., o taxă de poluare în cuantum de 4998 lei la AFP C.-N., în data de (...).

La data de (...), reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

Î.ucât pârâta a căzut în pretenții, în temeiul art.60 și urm. Cod pr.civ., tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. și a obligat pe chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 4998 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective. Deoarece a fost admisă cererea de chemare în garanție a AFM B., pentru a se evita dubla reparație patrimonială în sarcina aceleiași instituții, s-a respins acțiunea față de AFM B.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A. F. P. A M.-N. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca fiind nelegală și neîntemeiată, cu exonerarea organului fiscal de la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală.

S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr.

5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

Mai arată recurenta că instanța de fond a admis acțiunea în contradictoriu cu o persoană care nu are calitate procesuală pasivă , motivat de faptul că reclamanta nu contestă modul de calcul al taxei pe poluare, iar în conf.cu art. 1 din O.U.G. nr. 5., taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de acesta. A., deși A. F. pentru M. a fost chemată în judecată ca și pârâtă, prima instanță nu a obligat această instituție să restituie reclamantei suma solicitată precum și cheltuielile de judecată.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.

O altă chestiune pe care pârâta o pune în discuție este legală de intrarea în vigoare a Legii nr.9/20121 începând cu data de (...), care prin art. 12 instituie regula de restituire a taxei pe poluare atunci când aceasta este mai mare decât taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în sensul că se putea restitui doar diferența în situația în care taxa pe poluare este mai mare decât cea instituită de actul normativ menționat.

În privința dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată, pârâta a consideră că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, deoarece A.F.P. nu este beneficiarul taxei pe poluare, fiind doar organul încasator, așa cum prevede actul normativ. În privința cheltuielilor de judecată, se mai menționează că nu are nicio culpă procesuală, iar reclamantul nu a fost asistat de avocat la soluționarea pricinii, motiv pentru care cuantumul acestora este nejustificat de mare raportat la valoarea obiectului litigiului.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

In ce priveste motivul de recurs vizind exceptia lipsei calitatii procesual pasive invocata de catre recurenta parata acest motiv de recurs este nefondat.A. conform art. 7 din OUG 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pornind de la acest text de lege este evident ca si in cererea de restituire a taxei de poluare calitatea procesual pasiva apartine autoritatii fiscale care a stabilit si colectat aceasta taxa .

Referitor la fond:

În prezent, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 5. respectiv C-2. vizind forma OUG 5. dupa (...) având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.

Prin aceaste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5. trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.

Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).

Cu referire la incidența la speță a prevederilor Legii 9/2012 antamate de recurentă prin motivele de recurs Curtea reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 12 din acest act normativ in cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5., aprobată prin nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România.

Curtea reține că taxa de poluare ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de (...) respectiv in perioada 1 iulie 2008-(...) și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor

U. E..

În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat(actualmente art. 110 TFUE), cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C-

290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70).

Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de (...) pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa de poluare .

Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la (...) și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa de poluare încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.

Din această perspectivă, aplicarea Legii 9/2012 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.

In ce priveste cererea de acordare a dobanzilor :

Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci si echivalentul scaderii puterii de cumparare a sumei respective-rata inflatiei cit si dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil ca echivalent al lipsei folosirii acestei sume.

Numai astfel se poate concepe o justă si integrala reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.

Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda sau rata inflatiei se pot acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege.Dacă s-ar admite teza pârâtei, ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.

Motivul de recurs vizind cheltuielile de judecata este nefondat in ce priveste obligatia de plata a cheltuielilor de judecata cita vreme recurenta este in culpa procesuala determinata de refuzul nejustificat de recunoastere a dreptului reclamantului la restituirea taxei de poluare si de restituirea efectiva a acesteia (f. 22 dosar fond ).

Dreptul la restituirea taxei de poluare este fundamentat pe incompatabilitatea dreptului national cu dreptul U. E., incompatibilitatea rezultatat din hotararile pronuntate de catre C. in cauzele T. si Nisipeanu

.In aceste conditii si parata ca autoritatea publica si ca parte a statului de drept trebuia ca in speta sa dea eficienta principiului suprematiei dreptului

U. E. si sa restituie taxa de poluare reclamantului .

In ce priveste cuantumul onorariului acordat in prima instanta Curtea apreciaza ca acest cuantum nu corespunde valorii pricinii reprezentind circa

50 % din valoare si muncii depuse de avocat constind in formularea cererii prealabile ,redactarea si sustinerea actiunii .In acesta materie munca desfasurata de avocat este mult simplificata de existenta hotararilor C. in cauzele T. si Nisipeanu astfel ca munca avocatului nu este si una de concepere a unui model juridic cu un obiect si o motivarea proprie

,particulara spetei in vederea obtinerii rezultatului urmarit de catre reclamant asa cum se intimnpla in alte cauze ci de folosire a unui model deja elaborat,depunerea actelor probatorii specifice acestui model si sutinerea lui .Raportat la aceste doua criterii vizate de art. 274 alin. 3

C.pr.civ si considerentelor de mai sus Curtea a apreciat ca suma de 1000 lei raspunde in mod rezonabil celor doua cerinte legale sus mentionate .

In consecinta in temeiul prevederilor art. 20 din Legea 554/2004 corob cu art. 304 indice 1 ,312 C.pr.civ va admite in parte recursul ,va modifica partial sentinta recurata in sensul ca va diminua cuantumul cheltuielilor de judecata la suma de 1039,3 lei,mentinind restul dispozitiilor sentintei atacate .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de către pârâta A. F. P. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 32 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o modifică în parte in sensul diminuării cuantumului cheltuielilor de judecată de la suma de 2.539,3 lei la suma de 1039,3 lei.

Menține restul dispozițiilor sentinței

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința din 10 septembrie 2012.

Red.A.A.M/(...). Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: A.-M. B..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 4/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal