Decizia nr. 4120/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4120/2012
Ședința de la 21 Mai 2012
C. compus din:
PREȘEDINTE A. C.
Judecător M. S.
Judecător C. P.
Grefier L. S. F.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul SC M. T. S. și pârâta A. F. P. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 5310 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., în contradictoriu cu intimata chemata în garanție A. F. PENTRU M. B., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 16 mai 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei SC M. T. S.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5310 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. s-a admis acțiunea formulata de reclamanta SC M. T. S. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului C.-N. s-a anulat decizia nr.305 din (...) emisă de către D. a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 10209 lei achitată cu chitanța seria TS7 nr.5397938 eliberată la data de (...) cu dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de (...) și până la achitarea efectivă;
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 10209 lei cu titlu de taxă de poluare cu dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de (...) și până la achitarea efectivă; a fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 339,3 lei cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Deliberând asupra excepției inadmisibilității, instanța de fond a constatat că art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.
Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.
Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea reclamantei se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
În speță, reclamantul nu contestă cuantumul taxei de primă înmatriculare, modul de calcul al acesteia, ci invocă, după cum deja s-a arătat, caracterul său discriminator. Prin urmare, refuzul de a i se restitui această taxă se constituie într-un act administrativ de natură să vatăme interesul său, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar nu decizia de calcul, care nu face decât să exprime cuantumul taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat de reclamant.
Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut, în esență, că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. C.-N. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule .reclamantul achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H. 6. privind normele metodologice de aplicare a O.
5. taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. A M. C.-N., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul repingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a ma arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..
Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O. nr.
92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la C. I pct.
4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.
În cauză a depus întâmpinare intimata SC M. T. S. prin care a solicitat respingerea recursului (f.11).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs și reclamanta. SC M. T.
S., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul acordării cheltuielilor de judecată în cuantumul solicitat.
În motivarea recursului, s-a arătat, în esență, că soluția instanței de fond este nelegală cât privește cheltuielile de judecată întrucât nu a fost indicat drept temei al soluției pronunțate art.274 alin.3, 275 sau 276 C.pr.civ., iar în absența oricărei motivări relativ la reducerea onorariului avocațial, câtă vreme s-a făcut dovada plății, acesta trebuia acordat în integralitate.
Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG
93/2003, Curtea a reținut următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG
93/2003, Curtea a reținut următoarele:
În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - C. competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, emis Decizia nr.24 în dosarul nr. 9/2011iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, C. de conducere al C. de A. I. și C. de conducere al C. de A. C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de U. a G. nr.5. raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod
Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.
Referitor la fond:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul C. de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de
Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către C. și în cauza Nisipeanu, respectiv C-2. din (...), în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr.5..
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d)
C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a C. de Justiție (cauza Simmenthal).
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluția cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat de pârâtă apare a fi nefondate și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins.
Cât privește recursul reclamantului, Curtea l-a apreciat ca nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.274 alin.3 C.pr.civ., judecătorii au dreptul sa mărească sau sa micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de cate ori vor constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari, fata de valoarea pricinei sau munca îndeplinită de avocat.
Curtea observă că instanța de fond a realizat o corectă aplicare a dispozițiilor legale enunțate, acordând cheltuieli de judecată parțiale, apreciind că ipoteza normei legale enunțate este întrunită, onorariul avocațial solicitat fiind nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii precum și de activitatea desfășurată.
Mai trebuie reținut, de asemenea, că în jurisprudența constantă a I., instanța supremă admite că prevederile art.274 alin.3 C.pr.civ. sunt aplicabile ori de câte ori onorariul de avocat acordat nu apare ca fiind justificat nici din punct de vedere probator, nici din punct de vedere al valorii pricinii sau a muncii îndeplinite de avocat (decizia nr.3944 din 04 decembrie 2007).
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat ca fiind nefondat iar în temeiul art. 20 alin.3 din Legea nr.554/2004 îl va respinge.
Cât privește cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în recurs, Curtea constată că această cerere nu poate fi primită întrucât reclamantul nu a făcut dovada lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M. T. S. și pârâta A. F. P. C.- N. împotriva sentinței civile nr.5310 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. M. C. M. S. C. P. L. F.
red.M.S./A.C.
2 ex. - (...)
jud.fond.Mornăilă R.
