Decizia nr. 4380/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 4380/2012

Ședința ta de 23 Mai 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H.

JUDECĂTOR M. B. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. A M. Z. împotriva sentinței civile nr. 5404 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamanta S. E. S. Z. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, într-un singur exemplar.

Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din

Constituție, art. 20 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Curtea din oficiu, invocă excepția lipsei de interes a D. G. a F. P. a J. S. în declararea recursului iar după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe fond în privința recursului declarat de D. G. a F. P. S. în numele A. F. P. Z.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 5404/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr.

(...), s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâta D. S.

S-a admis acțiunea reclamantei S. E. S. și s-a dispus obligarea pârâtei A. F.

P. Z. la restituirea sumei de 10172 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală de la data plății până la plata efectivă a acesteia.

S-a admis cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M. care a fost obligată la restituirea către A.F.P. Z. a sumei de 10172 lei.

Deliberând cu prioritate asupra excepțiilor invocate, instanța a reținut:

Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, aceasta nu poate fi primită, deoarece actele menționate în petit nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 din legea nr. 544/2004.

Conform art. 8 din același act normativ, in materie de contencios administrativ, controlul judecătoresc se exercita împotriva actelor unilaterale cu caracter individual sau normativ emise de o autoritate publică [....] care dau naștere, modifică sau sting raporturi juridice.

Asupra cauzei pe fond, tribunalul a reținut că reclamanta a achitat suma solicitată cu titlu de taxă de poluare, acesta a dovedit că a solicitat restituirea acestor taxe, ca fiind contrară reglementărilor, iar A.F.P. a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5., T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

În privința cererii de chemare în garanție:

Raportat la prevederile H. nr. 6. privind normele metodologice de aplicare a O. nr. 5., taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 C.pr.civ., din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. a municipiului Z., prin care s-a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit dispozițiile art.1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamanta nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prevăzută de dispozițiile C. de procedură fiscală.

Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art.

110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.

Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile C. de pr. fiscală, cât și pe cele ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prevăzute de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O. nr.

92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la C. I pct.

4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.

În cauză, a depus întâmpinare intimata reclamanta, prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând recursul formulat de D. S. în numele AFP Z. Curtea reține următoarele:

Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din OG

93/2003, Curtea retine ca admisibilitatea unor acțiuni ca si acțiunea de fata având ca obiect restituirea taxei de poluare in lipsa parcurgerii procedurii prevăzute de art. 7 din O.U.G. nr. 5. corob. cu art. 205-218 din O.U.G. nr.

92/2003 a fost statuata de către I. in procedura de recurs in interesul legii prin decizia nr.24/(...) .

In ce privește excepția de inadmisibilitate privind lipsa procedurii prealabile prevazute de art. 7 din Legea 554/2004 (inclusiv pentru petitul de dobanzi ) si pentru nerespectarea art. 1, 2, 8 din Legea 554/2004 aceasta este neintemeiata in conditiile in care reclamanta a solicitat restituirea taxei de poluare stabilită de organele fiscale. Conform cererii adresate de reclamanta organelor fiscale, acesta a solicitat restituirea taxei de poluare, cerere ce cuprinde in mod implicit si cererea de recunoastere a dreptului de restituire vatamat prin incasarea acestei taxe conform art. 1 din Legea 554/2004. Aceasta cerere a fost respinsa in mod nejustificat (f.5 dosar fond )devenind incidente prevederile art. 7 alin. 5 corob cu art. 2 alin 2 din Legea 554/2004. Procedura prealabila nefiind obligatorie nu se poate vorbi de tardivitatea ei.

In ce priveste motivul de recurs vizind exceptia lipsei calitatii procesual pasive invocata de catre recurenta parata, acest motiv de recurs este nefondat. Astfel conform art. 7 din O.U.G. nr. 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pornind de la acest text de lege este evident ca si in cererea de restituire a taxei de poluare calitatea procesual pasiva aparține autorității fiscale care a stabilit si colectat aceasta taxa.

Referitor la fond:

În prezent, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie

2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-

402/09 vizind forma initiala a OUG 5. respectiv C-2. vizind forma OUG 5. dupa

(...) având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de

Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.

Prin aceste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că:

A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate

și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5. trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.

Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamanta nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).

In ce privește cererea de acordare a dobânzilor :

Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci si echivalentul scăderii puterii de cumpărare a sumei respective-rata inflației cât si dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil ca echivalent al lipsei folosirii acestei sume.

Numai astfel se poate concepe o justă si integrala reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.

Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda sau rata inflatiei se pot acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege. D. s-ar admite teza pârâtei, ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.

In sarcina recurentei D. S. nu s-a stabilit prin sentința recurată nici o obligație si nici nu s-a anulat vreun act emis de aceasta recurenta astfel ca recursul declarat de aceasta parata este lipsit de interes, ea neputând obține vreun folos practic din declanșarea căii de atac in nume propriu.

În consecință, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 corob cu art. 312

C.pr.civ., se va respinge ca lipsit de interes recursul declarat de pârâta D. G. a F.

P. S. în nume propriu. Se va respinge ca nefondat recursul declarat de D. G. a F. P. S. în numele A. F. P. Z.

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII

D E C I D E

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P.

S., în nume propriu. ca lipsit de interes.

Respinge recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. S. în numele A. F.

P. Z. împotriva sentinței civile nr. 5404 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al

T.ui S., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23 mai 2012.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

M. H. M. B.

F. T.

D. C.

Red.MH/dact. MS

2 ex./(...) Jud.fond: M.K.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 4380/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal