Decizia nr. 46/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios A. ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 46/2012
Ședința de 09 Mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. B.
JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de reclamanta SC P. O. ȘI I. SRL ( F. D. P., P. ȘI A. S.) împotriva deciziei civile nr. 6071 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Curții de A. C., în contradictoriu cu pârâtul S. J. DE U. Z., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, contestație în anulare. Demersul promovat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 10 lei, achitată cu chitanța aflată la fila 4 din dosar și timbru judiciar de 1,5 lei.
Se constată că din partea contestatoarei s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 319 al. 1 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Reține că prin sentința civilă nr.2305 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al Tribunalului S. a fost declarată nulă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta D. de P. P. și A. S. împotriva S.ui J. de U. Z.
Soluția menționată a fost recurată iar prin decizia nr.6071 din (...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr.(...) recursul a fost respins.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că inițial competența de soluționare a cererii a fost declinată în favoarea tribunalului. La prima zi de înfățișare, președintele completului de judecată a observat că cererea de chemare în judecată aflată la dosarul cauzei nu este semnată de către reprezentantul legal al reclamantei, astfel că a amânat judecata pentru data de 7 aprilie 2011. Pentru acest termen de judecată a fost emisă pe numele reclamantei o citație prin care era încunoștințată că cererea de chemare în judecată nu este semnată, informând-o totodată că are posibilitatea să se prezinte în fața instanței pentru a suplini acest viciu.
Procedând în această manieră, tribunalul a respectat întru-totul dispozițiile art. 133 alin. 2 Cproc.civ. care statuează că lipsa semnăturii de pe cererea de chemare în judecată se poate suplini în tot cursul judecății, iar în ipoteza în care se invocă lipsa semnăturii, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfățișare următoare.
Întrucât reclamanta nu s-a conformat solicitării instanței, instanța a aplicat sancțiunea nulității cererii deduse judecății, acționând în conformitate cu prevederile art. 133 alin. 2 C.pro.civ. Faptul că reclamanta a ignorat atenționarea instanței de judecată în ce privește existența acestui viciu procedural este imputabilă exclusiv recurentei. Aceasta din urmă trebuia să manifeste diligență și prudență în redactarea actelor de procedură, obligație care în incumbă potrivit art. 129 alin. 1 Cproc.civ., cu atât mai mult cu cât a fost informată asupra lipsei semnăturii.
Împrejurarea că reclamanta și pârâtul ar fi deținut exemplare semnate ale cererii de chemare în judecată, afirmații de altfel neprobate de către recurentă, nu este de natură a influența justețea hotărârii instanței de fond deoarece sancțiunea prevăzută de art. 133 alin. 2 Cproc.civ. se aplică pentru lipsa semnăturii de pe cererea care învestește instanța de judecată și care este cu siguranță exemplarul aflat la dosarul cauzei, iar nu cel comunicat părților.
Împotriva acestei hotărâri a formulat în temeiul art.317/1 C.pr.civ. contestație în anulare recurenta S.C. P. O. și I. SRL solicitând anularea. În susținerea celor solicitate se arată că instanța de recurs a omis să cerceteze fondul că tribunalul care și-a însușit competența în urma declinării competenței de către Judecătoria Zalău nu era competent din punct de vedere material să judece cauza iar acest aspect trebuia evocat chiar din oficiu.
Analizând argumentele aduse prin contestație se reține că se invocă ca argument de către contestatoare nepronunțarea pe motivul vizând încălcarea normelor de competență însă se omite a avea în vedere că instanța de recurs a analizat sancționarea contestatoarei reclamantei în condițiile reținerii prin hotărârea recurată a dispozițiilor art.133 C.pr.civ. Sub acest aspect instanța de recurs așa cum se observă din expunerea de mai sus a arătat că lipsa semnaturii, a diligențelor de prudența în redactarea actelor și a obligației ce incumbă potrivit art.129 C.pr.civ. demersul acestuia a fost unul informal sancționat ca atare prin reținerea art.133 C.pr.civ. de către prima instanță .
Ori cătă vreme demersul era unul informal și analiza s-a făcut raportat la art.133 prin prisma acestei statuări se apreciază de către Curte că nu este îndeplinită în cauză cerința normei invocate de contestatoare instanța pronunțându-se asupra motivelor de nelegalitate prin aplicarea unor dispoziții legale exprese, în ordinea procedurală a excepțiilor care făceau de prisos analizarea punctuală a altor considerente.
Pe de altă nu trebuie omis ca în condițiile art.159/1 alin.2 C.pr.civ. necompetența materială se invocă în fața primei instanțe neputând fi invocată pentru prima dată în recurs. Ori o evocare în fața tribunalului nu se relevă a fi fost făcută. In plus trebuie observat ca potrivit dovezilor de la dosar citare a fost facuta cu respectarea normelor .
Așadar constatând că nu sunt întrunite cerințele art317/1 ,art.318 teza finala.c.pr.civ.Curtea va da o soluție de respingere a contestației în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge contestația în anulare declarată de SC P. O. ȘI I. SRL împotriva deciziei civile nr. 6071 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Curții de A. C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. B. F. T. M. H.
GREFIER D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./(...)