Decizia nr. 4880/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
D. CIVILĂ Nr. 4880/2012
Ședința publică de la 31 Mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D.
G. M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. S. M., împotriva sentinței civile nr. 5403/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu reclamantul M. V. și pârâții R. N. A P. - R. și D. D. S. M., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (L. Nr.1.).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantul intimat, avocat I. B.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 5. este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la data de (...), reclamantul intimat M. V. a depus la dosar întâmpinare.
Curtea, după deliberare, pune în discuția părții prezente motivul de ordine publică prevăzut de art. 304, pct. 3 C. pr. Civ., referitor la instanța competentă să soluționeze cauza în fond.
Reprezentantul reclamantului intimat arată că instanța competentă a soluționa prezenta cauză în primă instanță, este cea de litigii de muncă.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul atât pe excepția pusă în discuție, cât și pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantului intimat arată că înțelege să achieseze la excepția invocată, deferită de art. 304, pct. 3 C. pr. Civ. referitoare la necompetența instanței de fond, în soluționarea cauzei, iar pe fond, solicită casarea hotărârii atacată și trimiterea cauzei la instanța competentă să soluționeze în fond. În subsidiar, arată că susține întâmpinarea așa cum a fost foprmulată, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
{ F. | }
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 5403 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei D. S. M., invocată de către reclamantul M. V. și s-a respins cererea față de această pârâtă.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. N. a P.
R.
A fost admisă cererea formulată de reclamantul M. V. în contradictoriu cu pârâții D. D. S. M. și R. N. a P. R. B.
S-a anulat decizia nr. 689/N/(...) emisă de către D. D. S. M..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Pârâtul D. D. S. M. a emis decizia nr. 689/(...) (f. 12 din dosarul nr. (...)) prin care s-a dispus încetarea de drept începând cu data de (...), a contractului individual de muncă a reclamantului M. V., pădurar la O. silvic B., dispunându- se și comunicarea deciziei acestuia din urmă, precum și predarea gestiunii până la data de (...).
În cuprinsul deciziei - partea introductivă - se motivează decizia în fapt și în drept, constatându-se ca temei de fapt îndeplinirea condițiilor de pensionare de către reclamant, atât ca vârstă, cât și ca stagiu de cotizare. În drept decizia este întemeiată pe art. 59 lit. „e"; din C. colectiv de muncă pe 2008-2009 și art. 61 lit. „e"; din C. muncii.
La data emiterii acestei decizii reclamantul era angajat în calitate de pădurar în cadrul O.ui Silvic B. conform deciziei nr. 203/(...) prin care s-a dispus reîncadrarea d-lui M. V., pe postul de pădurar principal începând cu data de (...) ( fila 4 dosar (...)).
E. acestei decizii s-a întemeiat pe procesul verbal de evaluare a cunoștințelor profesionale din data de (...).
În conformitate cu art. 58 din OUG nr. 59/2000 privind S. personalului silvic L. nr. 1. privind S. funcționarilor publici se aplică și personalului silvic, cu excepția dispozițiilor derogatorii. OUG nr. 59/2000 nu conține norme speciale cu privire la soluționarea litigiilor care decurg din raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, fiind prin urmare aplicabilă reglementarea de drept comun stabilit în art. 106 din L. nr. 1. în conformitate cu care procedura de soluționare a cererilor prin care se solicită anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau dispus încetarea raportului de serviciu este cea prevăzută de L. nr.
5..
Examinând cu precădere cele două excepții invocate în cauză, instanța a rețin ut următoarele:
D. atacată a fost emisă de către D. D. S. M. în temeiul atribuțiilor conferite prin art. 8 din Capitolul IV al Regulamentului nr. 8879/(...) privind organizarea, funcționarea și limitelor de competență ale organelor de conducere ale unităților din structura R. N. a P. R. ( f. 27-43).
D. S. M. nu este autoritatea care a emis actul administrativ atacat, fără ca legea să îi confere atribuții individuale în procedura de emitere, ci doar directorului de direcție, în calitate de organ de conducere, așa cum se prevede în mod expres în art. 6 alin. 1 și 3 din Anexa 1 a HG nr. 229/2009. Instanța apreciază că are calitate procesuală pasivă numai directorul, nu și direcția silvică, care fiind o entitate fără personalitate juridică, așa cum se stabilește în mod expres în art. 2 din HG nr. 229/2009, nu are capacitate procesuală de folosință și nici administrativă pentru a putea sta în judecată în litigiul de contencios administrativ dedus judecății.
Î n consecință, instanța a admi s excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei D. S. M. și a re spins cererea față de această pârâtă.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâta R. N. a P. R., instanța a reținut că, dat fiind raportul de subordonare ierarhică dintre această autoritate publică cu personalitate juridică și pârâtul D. D. S. M., raport care decurge din art. 6 coroborat cu art. 10 lit. „b"; și „f"; din
Anexa 1 a HG nr. 229/2009, pârâta are calitate procesuală pasivă. R. N. a P. R. este persoana juridică în patrimoniul căreia se produc în mod direct efectele juridice ale actelor autorităților administrative din subordinea sa, în cazul dedus judecății decizia de încetare a raportului de serviciu al reclamantului.
Referitor la fondul cauzei instanța a constatat următoarele :
Reclamantul a invocat motive de nulitate formală ale deciziei atacate, un prim motiv fiind absența motivării, element de conținut prevăzut în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute și exprese de art. 62 alin. 2 din C. muncii (forma în vigoare la data emiterii actului administrativ atacat).
Nemotivarea deciziei a fost argumentată de către reclamant prin aceea că în mod greșit s-a reținut ca temei de drept art. 61 lit. „e"; din C. muncii care stabilește cazurile de concediere, dar s-a dispus încetarea de drept a contractului de muncă.
Raționamentul pe care se întemeiază acest motiv de nulitate nu este corect întrucât cerința motivării în fapt și în drept a actului administrativ este o condiție de valabilitate externă a actului. Scopul acestei cerințe este acela de a se putea identifica motivul care a stat la baza emiterii actului și care se constituie într-o condiție internă, de fond și nu de formă care poate atrage sancțiunea nulității dintr-o altă perspectivă care vizează legalitatea internă a actului.
Or, motivarea deciziei atacate de către reclamant, concretizată în imposibilitatea continuării raporturilor de serviciu datorită împlinirii condițiilor legale pentru pensionare, chiar dacă este succintă, ea există și permite instanței să verifice dacă a fost sau nu emisă cu respectarea legii, mai exact dacă în mod legal s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului.
În concluzie, nu subzistă acest motiv de nulitate formală, aceeași fiind concluzia și cu privire la celelalte vicii de formă: omisiunea inserării termenului în care putea fi atacată și a instanței de judecată. Chiar dacă s-ar accepta că sunt prevăzute de art. 62 sub sancțiunea nulității exprese, nu sunt de natură să atragă această sancțiune, întrucât reclamantul nu a suferit nici o vătămare prin omisiunea menționării acestor elemente. Prezumția de vătămare instituită de lege în cazul nulităților exprese nu este una absolută, ci poate fi înlăturată.
Reclamantul s-a adresat unei instanțe, chiar dacă necompetentă funcțional, fără ca prelungirea duratei procesului să îl afecteze în condițiile în care nu a invocat prejudicierea sa.
Verificând legalitatea internă a actului atacat, instanța constată că decizia nr. 689/(...) este lovită de nulitate absolută fiind emisă cu încălcarea art. 61 lit.
„e"; din C. muncii (forma în vigoare la data emiterii deciziei) coroborat cu art. 98 lit. „d"; din L. nr. 1.. Acest ultim text de lege are incidență în cauză deși nu se regăsește între temeiurile de drept ale deciziei contestate, întrucât reglementează cazurile de încetare de drept a raporturilor de serviciu, iar la litera „d"; este enumerat cazul îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului de cotizare.
Instanța a apreciat că acest ultim text de lege este aplicabil cauzei, fiind o normă cu caracter special care reglementează raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, diferită de reglementarea de drept comun cuprinsă în C. muncii care în art. 61 stabilește cazurile în care intervine concedierea, ca formă de încetare a raporturilor de muncă la inițiativa angajatorului, distinctă de cazurile de încetare de drept enumerate expres și limitativ în art. 56 din C. muncii.
Or, norma specială se aplică situațiilor pe care le reglementează în toate acele cazuri în care derogă de la drept comun, reprezentat în cauza dedusă judecății de C. muncii, care în art. 61 lit. „e"; stabilește că angajatorul poate dispune concedierea în cazurile în care salariatul îndeplinește condițiile de vârstă și stagiu de cotizare și nu a solicitat pensionarea în condițiile legii.
În C. colectiv de muncă pe anii 2008-2009 depus la dosarul cauzei la ultimul termen de judecată și reținut ca și temei de drept al deciziei contestate, sunt reproduse integral dispozițiile din C. muncii cu privire la condițiile de încetare a contractului individual de muncă, inclusiv art. 54 lit. „d"; și art. 61 lit.
„e";.
Instanța a apreciat că prin C. colectiv de muncă nu poate fi modificat cadrul legal în care funcționarii publici își desfășoară raporturile de serviciu și că în cauză se aplică prioritar L. nr. 1. care, așa cum s-a reținut mai sus, stabilește că intervine încetarea de drept a raporturilor de serviciu în cazul îndeplinirii cumulative a cerințelor de pensionare - vârsta legală și stagiul de cotizare, reglementare diferită de cea de drept comun din C. muncii. OUG nr. 59/2000 nu conține nici o normă de trimitere la C. muncii, ci se completează doar cu L. nr. 1.. Reclamantul nu a contestat îndeplinirea acestor condiții, ci a invocat, alături de cazurile de nulitate externă analizate anterior, acordul angajatorului constatat prin D. nr. 203/(...) de a fi reîncadrat pe post începând cu data de (...), pe perioadă determinată, urmare a evaluării cunoștințelor profesionale din 10-(...). Această decizie s-a concretizat și în încheierea actului adițional la contractul individual de muncă nr. 2. depus la fila 23 din dosar.
Pârâții au recunoscut că reclamantul îndeplinea condițiile legale de pensionare pentru limită de vârstă în luna octombrie 2008. Cu toate acestea prin decizia nr. 203/(...) a cărei legalitate nu a fost contestată de către nici una dintre părți, s-a dispus reîncadrarea în funcție a reclamantului, urmare a evaluării cunoștințelor sale profesionale. Această decizie constată implicit acordul autorității administrative pentru continuarea activității de către reclamant. E. deciziei nr. 689/(...) prin care, după un interval de timp de numai 2 luni de la reîncadrare, se constată încetarea de drept pentru îndeplinirea condițiilor de pensionare, condiții care erau îndeplinite la data emiterii primei decizii, fiind deci cunoscute și avute în vedere de către autoritatea emitentă, este nelegală întrucât are ca scop înlăturarea efectelor deciziei nr. 203/(...), act care prin natura lui nu este revocabil. Raporturile de serviciu ale funcționarilor publici nu pot înceta decât prin acordul părților sau unilateral, în cazurile strict și limitativ enumerate de L. nr. 1..
De aceea, în absența justificării unor cauze obiective care să înlăture efectele deciziei nr. 203/(...), instanța apreciază că decizia contestată a fost emisă în mod abuziv, fiind lovită de nulitate absolută.
Continuarea activității de către reclamant în cadrul O.ui silvic B. în intervalul de timp ulterior emiterii acestei decizii care nu i-a fost comunicată în mod legal nici până la data judecării cauzei, nu îi este imputabilă acestuia.
Legătura de rudenie cu seful O.ui silvic B., care este fiul reclamantului, nu poate fundamenta concluzia în sensul că reclamantul a luat cunoștință de existența deciziei întrucât actul administrativ atacat are caracter individual, fiind învestit cu prerogativele recunoscute de lege, inclusiv cu caracterul executoriu. De aceea comunicarea lui se impunea a fi realizată în condiții legale pentru a-și produce efectele și a fi obligatoriu pentru destinatarul lui. Nefiind comunicată decizia, aceasta este lipsită de caracterul obligatoriu față de reclamant, fără a se confunda însă intrarea în vigoare a actului administrativ cu nulitatea, sancțiune care decurge din nerespectarea condițiilor de validitate la momentul emiterii actului, iar nu pentru chestiuni ulterioare acestui moment.
Se mai impune a se reține că din corespondența purtată între pârâta D. S. M. și O. silvic B., depusă la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul a inițiat demersurile pentru obținerea deciziei de pensionare, confirmându-se astfel buna
- credință în raporturile cu pârâții.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 58 din OUG nr. 59/2000 coroborat cu art. 106 din L. nr. 1. și art. 18 din L. nr. 5., instanța a admis cererea și a anulat actul administrativ atacat. Reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. S. M., solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului pârâta a arătat că sentința atacată este una netemeinică și nelegală, considerând că sunt incidente prevederile art. 304, pct. 8
și 9 din C. proc. civ., pentru a face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 3) C. proc. civ., așa cum vom arăta în cele ce urmează.
1. Pentru a se pronunța în acest mod, cu privire la admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a D. S. M., instanța de fond reține în considerentele sale faptul că, decizia atacată de către reclamant nu a fost emisă de către D. S. M., ci a fost emisă de directorul acesteia, în calitate de organ de conducere, având în vedere prevederile art. 6 alin. l și 3 din Anexa nr. 1 a H.G. nr. 229/(...).
Continuând argumentarea, instanța de fond se raportează la prevederile art. art. 2 din H.G. nr. 229/(...), concluzionând că D. M., ca unitate a R. - R., nu are personalitate juridică, prin urmare acesta nu are capacitate procesuală de folosință și nici administrativă pentru a putea sta în judecată în litigiul de contencios administrativ dedus judecăți, ci numai directorul acesteia, având în vederea argumentul enunțat mai sus.
În contradictoriu cu susținerea reclamantului și a instanței de fond, învederează instanței că, prin excepție de la prevederile art. 41 alin. 1) C. proc. civ., în raport cu dispozițiile art. 41 alin. 2) C. proc. civ., asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecata ca părăte, dacă au organe proprii de conducere.
Or, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3) din Anexa nr. 1 a H.G. nr.
229/(...), unitătile din structura R. (adică direcțiile silvice) prevăzute în anexa nr.
2 la hotărâre sunt conduse de către un comitet director și un director, prin urmare D. S. M. are organe proprii de conducere, iar potrivit Regulamentului privind organizarea, funcționarea și limitele de competență ale organelor de conducere ale unităților silvice din structura R., aprobat prin H. nr. 15/(...) a Consiliului de administrație al R. N. a P., direcțiile silvice au gestiune, conturi și au dreptul de a-și administra fondurile și mijloacele fixe, ceea ce, în raport cu dispozițiile art. 41 alin. 2) C. proc. civ., îi conferă dreptul de a sta în judecată ca pârâtă.
Ține să precizeze faptul că, decizia atacată de reclamant, ca act administrativ în înțelesul L. nr. 554/(...), a fost emisă de D. S. M., prin directorul acesteia, și nu de către director însuși, care a avut doar rolul de a contribui, eventual, la elaborarea, emiterea sau încheierea actului atacat, așa cum se înțelege din economia prevederilor art. 16 alin. 1) din L. nr. 554/(...), ceea ce vine în contradictoriu cu argumentele instanței de fond, pentru admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a D. S. M..
Potrivit prevederilor art. 1 din Regulamentului privind organizarea, funcționarea și limitele de competență ale organelor de conducere ale unităților silvice din structura R., aprobat prin H. nr. 15/(...) a Consiliului de administrație al R. N. a P., directorul direcției silvice conduce activitatea curentă a unității în vederea realizării obiectivelor și programelor aprobate de R. - R., iar conform art. 4 din același regulament, acesta asigură și răspunde de realizarea obiectivelor și programelor de activitate, în condițiile respectării bugetului de venituri și cheltuieli.
De asemenea, conform art. 8 din regulamentul citat, directorul unitătii încheie, modifică, suspendă și după caz, desface contractul individual de muncă a salariatilor unității (directiei silvice), având competența de a dispune aplicarea sancțiunilor disciplinare salariaților unității (direcției silvice), alții decât cei pentru care competența revine D.ui G. al R. - R., excepția se referă la directorul tehnic și directorul economic, conform art. 15 din regulament, iar potrivit art. 11 din același regulament, directorul direcției silvice reprezintă și susține interesele unității (direcției silvice), în fața organelor jurisdicționale, a organelor de urmărire penală, a administrației locale, a poliției și a notariatelor, având toate competențele juridice prevăzute de legislația în vigoare. Prin urmare, ceea ce se poate desprinde din cele enunțate mai sus, este că toate aceste operațiuni privind încheierea, modificarea, suspendarea și după caz, desfacerea contractul individual de muncă a salariaților unității (direcției silvice), semnate de director, se realizează în numele direcției silvice. În sensul celor de mai sus, a se vedea D. nr. 814/(...) - emisă de D. G. al R. - R.
De altfel, doctrina și practica judiciară în această materie a statuat că, cerințele art. 41 alin. 2) din C. proc. civ. sunt îndeplinite, atunci când cea chemată în judecată are organe proprii de conducere, deși nu are personalitate juridică, prin urmare poate sta în judecată în calitate de pârâtă, În acest sens, a se vedea I. LEȘ, C. de procedură civilă - C. pe articole, Ed. C. B., E. 3, pag. 148 (C.s.J. s. corn. Dec. Nr. 5175 din 3 act. 2001).
2. De asemenea, înțelege să critice hotărârea instanței de fond, din perspectiva introducerii în cauză din oficiu a directorului D. S. M., având în vedere argumentele invocate de către aceasta.
Din punctul nostru de vedere, din economia prevederilor art. 16 alin. 1) din L. nr. 554/(...), introducerea în cauză a persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului atacat, se face, în primul rând, la cererea expresă a reclamantului și nu din oficiu. Iar în altă ordine de idei, introducerea acestei persoane se poate face dacă reclamantul solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere, or, în cauza de dusă judecății, reclamantul nu a solicitat despăgubiri pentru prejudiciul cauzat. De altfel, reclamantul nu a suferit nici un prejudiciu, aspect reținut de însăși instanța de fond. Prin urmare, introducerea directorului unității din oficiu, este lipsită de temei legal.
3. De asemenea, critică hotărârea atacată și din perspectiva respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a R. N. a P. - Romsiva, care este lipsită de suport juridic.
Așa cum a arătat mai sus, actul administrativ atacat, respectiv D. nr.
689/N/(...), emană de la D. S. M., așa cum rezultă din conținutul acesteia, și nu de R. N. a P. - R., or, potrivit art. 1 alin. 1) din L. nr. 554/(...), persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins, iar plângerea adresată instanței se poate îndrepta împotriva autorității care a emis actul atacat, așa cum se înțelege din art. 2 alin. 1) lit. b) și c) din legea citată.
Prin urmare, dat fiind faptul că decizia atacată de către reclamant, nu este emisă de către R. - R., ci de către D. M., prin directorul acesteia în limitele competențelor statuate prin art. 8 din Regulamentului privind organizarea, funcționarea și limitele de competență ale organelor de conducere ale unităților silvice din structura R., aprobat prin H. nr. 15/(...) a Consiliului de administrație al R. N. a P., calitatea procesuală pasivă poate fi atribuită doar D. S. M., ca autoritate emitentă a actului administrativ atacat, și nu R. N. a P. - R., așa cum a hotărât instanța de fond.
4. De asemenea, critică hotărâre a atacată și din perspectiva neverificării de către instanța de fond a îndeplinirii procedurii prealabile, în sensul de a verifica dacă, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, reclamantul a solicitat organelor de conducere ale D. S. M. - emitenta deciziei atacate, în speță comitetul director al acesteia, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a actului administrativ atacat, așa cum obligă prevederile art. 7 alin. 1) din L. nr. 554/(...).
Reclamantul nu a uzat de prevederile dispozițiilor citate mai sus, în sensul de a se adresa Comitetului Director al D. M. cu plângere prealabilă, pentru a solicita revocarea, în tot sau în parte, a deciziei atacate, ceea ce face să ne aflăm în fața unei hotărâri judecătorești netemeinice și nelegale, din perspectiva celor enunțate mai sus.
Mai mult, instanța de fond nu a înțeles să procedeze la verificarea prescripției dreptului la acțiune în instanță, întrucât așa cum rezultă din Nota de relații nr. 8191/(...) dată de către ec. V. R. - în calitate de responsabil resurse umane în cadrul O.ui Silvic B., subunitate a căreia este salariat și reclamantul din prezenta cauză, arată că D. nr. 689/N/(...) - emisă de D. S. M., a fost înregistrată la ocolul silvic citat sub nr. 3847/(...), și că decizia atacată a fost comunicată reclamantului prin poștă, precum și faptul că această decizie a fost operată în carnetul de muncă a reclamantului, doar că nu a înaintat dosarul la casa de pensii, deoarece nu avea fișa de lichidare completată și lipsea semnătura șefului de ocol (fiul reclamantului), pentru a închide carnetul de muncă.
Pentru verificarea celor afirmate de d-na ec. V. R., face trimitere la D. nr.
689/N/(...) - emisă de D. S. M., care poartă numărul de intrare la ocolul silvic citat și rezoluția șefului de ocol, prin care dispune punerea în aplicare de urgență a măsurilor dispuse prin decizia atacată.
Iar, ca o confirmare a îndeplinirii procedurii de comunicarea a deciziei atacate cu reclamantul, înțelegem să face trimitere la A. nr. 5516/(...) a D. M., prin care se răspunde la A. nr. 4263IVS/(...) a R. - R., care solicită precizări la situația exactă a petentului M. V. (reclamantul din prezenta cauză), pădurar la D. B., care s-a adresat R. - R. pentru prelungirea contractului individual de muncă, din care rezultă că reclamantul din prezenta cauză avea cunoștință despre D. nr.
689/N/(...) - emisă de D. S. M., raportat la faptul că, prin decizia citată, subscrisa a dispus desfacere a contractului individual de muncă al său, ca urmare a îndeplinirii condițiilor de vârstă standard și stagiu complet de cotizare și nu a solicitat pensionarea în conditiile legii.
Ceea ce se poate desprinde din cele prezentate mai sus, este faptul că reclamantul avea cunoștință despre D. nr. 689/N/(...) - emisă de D. S. M., așa cum rezultă din actele enumerate mai sus, dacă nu în cursul lunii decembrie
2009, atunci sigur la sfârșitul lunii mai sau (...), când s-a adresat R. - R., iar acțiunea acestuia a fost înregistrată la Tribunalul Maramureș abia la data de (...), cu mult peste termenul legal de contestare, context în care operează prescripția dreptului la acțiune, aspect care nu a fost analizat de către instanța de fond, deși trebuia.
5. De asemenea, instanța de fond a omis să analizeze și să cerceteze îndeplinirea cerinței necesare pentru existența dreptului la acțiune, respectiv interesul reclamantului de a ataca actul administrativ care face obiectul prezentei cauze.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1) din L. nr. 554/(...), orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.
Din economia prevederilor art. art. 1 alin. 1) din L. nr. 554/(...), rezultă că persoana care se adresează instanței de contencios administrativ, pentru anularea unui act administrativ, aceasta trebuie să facă dovada vătămării vreunui drept ori interes legitim, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Raportat la obiectul cauzei, dreptul pretins de reclamant se referă la menținerea în ființă a contractului individual de muncă, respectiv dreptul care privește calitate de salariat al unității, în privința căruia s-a dispus Încetarea prin concediere, desigur motivat de faptul că reclamantul a îndeplinit condițiile de pensionare și nu a depus cererea în termenul legal pentru întocmirea dosarului de pensionare.
Or, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul a îndeplinit condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public, conform art. 41 alin. 1) - 4) din L. nr. 19/2000 - modificată, la data de (...), iar în temeiul art. 82 din L. nr.
19/2000 - modificată, reclamantul avea obligația să depună cerere de pensionare pentru limită de vârstă, cu 30 de zile anterior îndeplinirii condițiilor privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare, iar concedierea reclamantului s-a dispus după 12 luni, așa cum rezultă din D. nr. 689/N/(...) emisă de D. M., conform dispozițiile art. 59 lit. e) din C. Colectiv de M. pe 2008 -
2009 și art. 61 lit. e) din L. nr. 53/2003 C. muncii.
În conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. 5 din L. nr. 19/2000 - modificată, asigurații care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru obținerea unei pensii pentru limita de vârstă, cu excepția pensiei anticipate și a pensiei anticipate parțiale, își pot continua activitatea numai cu acordul angajatorului, acord care nu a fost exprimat de către organele de conducerea a unitătii, așa cum rezultă din A. nr. 10.739/(...) a Comitetului Director al D. M., care a respins solicitarea de menținere a contractului individual de muncă a reclamantului.
Prin urmare, reclamantul nu poate face dovada vătămării în vreun drept al său ori interes legitim și a producerii vreunei pagubei cauzate, de aceea afirmăm că suntem în fața unei solicitări fără temei de recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Dimpotrivă, suntem în fața unei cereri cu privire la un drept neocrotit și reglementat de lege, ceea ce dovedește, în final, lipsa interesului reclamantului pentru a pune în mișcare procedura judiciară, aspect nesocotit de către instanța de fond.
Justificarea interesului reclamantului pentru formularea contestație îndreptată împotriva deciziei de concediere, ar fi fost posibilă doar în condițiile în care pârâta ar fi dispus concedierea reclamantului, desigur, anterior îndeplinirii condițiilor privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare, ceea ce nu s-a întâmplat, concedierea reclamantului dispunându-se la circa 12 luni de la îndeplinirii condițiilor privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare.
În altă ordine de idei, avem să criticăm și considerentele instanței de fond cu privire la nulitatea D. nr. 689/N/(...) - emisă de D. S. M., care, în opinia instanței de fond, a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 61 lit. e) din C. muncii (forma în vigoare la data emiterii deciziei) coroborat cu prevederile art.98 lit. d) din L. nr. 1. privind S. funcționarului public, care în opinia instanței de fond are incidență în cauza dedusă judecății, care reglementează cazurile de încetare de drept a raporturilor de serviciu.
A se vedea că textul art. 98 lit. d) din L. nr. 1., face referire la încetarea de drept a raporturilor de serviciu a funcționarului public la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, or, prin O. nr. 59/(...) privind S. personalului silvic, aprobată prin L. nr. 4., se reglementează un alt tip de raporturi juridice între personalul silvic și angajator.
Prin art. 4 din O. nr. 59/(...), cu modificările ulterioare, legiuitorul a prevăzut categoriile de personal silvic, iar prin art. 5 alin. 1) din ordonanța de urgență citată, legiuitorul a reglementat condițiile de admitere a personalului prevăzut la art. 4 în C. silvic, statuând că, pe lângă cetățenia română și vârsta de
18 ani împliniți, personalul silvic necesită să aibă pregătirea profesională prevăzută la art. 4 și să fie angajat cu contract individual de muncă.
Așa fiind, pornind de la interpretarea textelor citate mai sus, rezultă că personalul silvic din cadrul R. N. a P. - R., se află sub raport de muncă, având la bază un contract individual de muncă semnat de salariat și angajator, neputându-se susține că personalul silvic se află sub raport de serviciu, așa cum greșit reține instanța de fond, pentru a fi incidente prevederile art. 98 lit. d) din L. nr. 1. privind S. funcționarului public.
De altfel, potrivit prevederilor art. 1 din C. Colectiv de M. pe 2008 - 2009, se precizează expres că acest contract colectiv de muncă a fost încheiat în conformitate cu prevederile L. nr. 130/1996, republicată, ale L. nr. 4. - prin care a fost aprobată O. nr. 59/(...) privind S. personalului silvic, ale L. nr. 53/2003 - C. muncii și L. nr. 54/2003, care reglementează relațiile de muncă între conducerea regiei și angajați.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 7 din C. Colectiv de M. pe 2008 -
2009, se prevede expres că litigiile în legătură cu executarea, modificare, suspendarea sau încetarea contractului colectiv de muncă sunt litigiile de muncă
și se soluționează conform L. nr. 168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, coroborate cu prevederile Statutlui personalului silvic, aprobat prin L. nr.
4., ale L. nr. 53/2003 - C. muncii și ale Regulamentului intern.
Este știut faptul că prevederile contractelor colective de muncă derogă și se aplică cu prioritate, prevalând în fața altor acte normative. Or, în conformitate cu prevederile art. 59 alin. 1) lit. e) din C. Colectiv de M. pe 2008 - 2009, se precizează în mod expres că angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului, în cazul în care salariatul îndeplinește condițiile de vârstă standard și stagiul complet de coti zare și nu a solicitat pensionarea în condițiile legii. Probele administrate în cauza dedusă judecății, dovedesc cu prisosință îndeplinirea condițiile de vârstă standard și stagiul complet de cotizare a reclamantului, precum și faptul că acesta nu a formulat cerere de pensionare în termenul legal.
Din punctul nostru de vedere, atunci când legiuitorul face trimitere la prevederile L. nr. 1. privind S. funcționarului public, cu modificările ulteriore, prin art. 58 alin. 1) din O. nr. 59/(...) privind S. personalului silvic, aprobată prin
L. nr. 4., se referă la situații, care nu sunt reglementate prin S. personalului silvic sau contractul colectiv de muncă.
Iată, împotriva evidențelor, instanța de fond a făcut aplicare unor dispoziții legale care nu sunt incidente în cauza de dusă judecății.
Așa cum a arătat și în fața instanței de fond, inserarea în cuprinsul art. 1 din D. nr. 689 N/(...), a sintagmei " încetează de drept", nu este de natură se conducă la nulitatea deciziei atacate, atâta timp cât temeiul de drept care a stat la baza deciziei nu s-a schimbat, existând concordanță între motivul de fapt și de drept a concedierii reclamantului, concedierea intervenind din inițiativa directorului pentru neîndeplinirea obligației de depunerea cererii de pensionare în termenul legal.
Față de considerentele enunțate mai sus, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, iar pe cale de consecință, în rejudecare cauzei pe fond, să se dispună modificarea hotărârii atacate, în sensul anulării în tot, fiind netemeinică și nelegală, cu consecința menținerii deciziei atacate, fiind temeinică și legală.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 28 mai 2012 (f.51-52) reclamantul
M. V. a solicitat respingerea recursului și pe cale de consecință în temeiul disp. art. 274 C. pr. civ., să fie obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată în recurs, cuantumul acestora urmând a fi precizat la judecarea cauzei.
I. În primul rând solicită instanței a examina petitul recursului care vizează modificarea hotărârii atacate în sensul anulării în tot a acesteia, măsură care, în opinia acestuia nu este operantă decât în situația în care în speță ar fi incident calea de atac a apelului iar soluția cea reglementată de disp. art. 297 alin. 1 teza a II-a C. pr. civ.
Așadar, sub aspectul soluției solicitate apreciem că recurenta se află în eroare și, ca atare, apreciem recursul ca excedând dispozițiunile legale în materie, respectiv prev. art. 312 alin. 2 și 3 C. pr. civ.
II. În privința motivelor de apel invocate trebuie observat că un prim motiv de casare invocat este cel reglementat de art. 304 alin. 1 pct. 8 C. pr. civ., motiv de casare care nu subzistă în speță întrucât prima instanță nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nu a schimbat natura ori înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia.
Prin urmare, acest motiv nu poate fi luat în considerare ca nefiind incident în cauză.
Este invocat apoi, ca motiv de casare pct. 9 al aceluiași articol fără, însă, motivele de recurs să dezvolte teza potrivit căreia hotărâre a ce a fost adusă în cauză este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea grșită a legii.
În speță am putea discuta despre acest recurs fundamentat pe disp. art. 304 ind. 1 C. pr. civ. care vizează, practic, atât netemeinicia cât și ne legalitate a hotărârii numai că din cele mai jos expuse rezultă pe de o parte că motivele invocate sunt caracterizate prin ambiguitate iar pe de altă parte nu sunt ancorate în considerentele de fapt și de drept ale hotărârii astfel că recursul apare ca nefondat.
III. În primul rând motivele de recurs dezvoltă pe larg excepțiile vizând calitatea procesuală pasivă a re curente i respectiv R. N. a P.- R. și D. D. S. M., respectiv R. N. a P.-R.
Consideră hotărâre a adusă în cauză ca fiind temeinică și legală întrucât aspectele ce fac obiectul criticii acesteia au fost pe larg analizate astfel că teoria dezvoltată de recurentă pe baza unor acte adiacente nu are nici o relevanță în cauză, în speță fiind incidente prevederile art. 2 din H.G. nr. 229/2009 în vigoare la acea dată.
O altă critică ce se aduce hotărârii primei instanțe este cea referitoare la neîndeplinirea condițiilor cerute de L. nr. 5. cu modificările și completările ulterioare în privința procedurii prealabile ce trebuia îndeplinită de către reclamant mai înainte de a ataca decizia desfacerii contractului de muncă.
Apreciază că acest motiv nu subzistă, că a fost analizat exhaustiv de prima instanță atunci când, în considerentele sale, a dezvoltat teza potrivit căreia măsura desfacerii contractului de muncă nu a fost comunicată reclamantului și nici nu avea cunoștință de aceasta astfel că aprecierile recurentei sunt lipsite de vreo fundamentare pe marginea pasivității subsemnatului de a uza de procedura prealabilă sesizării instantei.
Se vorbește în continuare că aș fi avut cunoștință despre emiterea acestei decizii numai că, la dosarul cauzei nu s-a făcut dovada acestor susțineri, recurenta având obligația de a proba că mi s-a comunicat decizia în mod oficios și nu pe căi ocolitoare.
De altfel, însăși poziția funcționarei care s-a ocupat de această chestiune este cât se poate de clară, poziție din cuprinsul căreia rezultă neechivoc că ar fi comunicat măsura prin poștă numai că nu a făcut dovada acestei comunicări. A se vedea în acest sens nota de relații din (...) pe care o anexăm în copie xeroxată prezentei întâmpinări.
În altă ordine de idei hotărâre a criticata poartă și asupra introducerii în cauză a directorului D. S. M. pretinzându-se că acesta ar fi fost introdus in cauza de către instant de judecată, lăsând astfel sa se inteleaga ca ar fi fost încălcat principiul disponibilității procesului civil.
Este o sustinere total lipsită de fundamentare intrucat la termenul din (...) reclamantul a chemat în judecată directorul D.M. potrivit prev. art. 57 și 58 C. pr. civ. astfel că pretinsa initiativă a primei instante invocate de recurentă nu are nici un suport faptic.
IV. În fine, este de observat temeiul de drept al măsurii atacate care este în contradictie fragrant cu starea de fapt descrisă în decizia de desfacere a contractului de muncă.
Nu dorește să dezvolte aceasta teză întrucât in actiunea introductivă a semnalat neajunsurile actului care atrag dupa sine nulitatea absoluta dar se impune a reitera ideea potrivit căreia temeiul de drept pe care este fundamentată decizia este art. 61 lit. "e" din C. Muncii - vechi care poartă asupra măsurii concedierii pentru motive ce tin de persoana salariatului.
Încetarea de drept a contractului individual de muncă pe motiv de îndeplinire a condițiilor de pensionare ce sta la baza deciziei atacate nu poate fi confundată cu motivul ce tine de persoana salariatului.
Pe marginea acestor chestiuni am dezvoltat apărările pe larg în actiunea introductivă, împrejurare in care apreciem că prima instantă le-a analizat cu acuratete si prin prisma actelor normative incidente, astfel ca apreciem hotararea ca fiind temeinica si legala solicitând respingerea recursului.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Cu privire la motivul de recurs invocat din oficiu conform art. 306 alin. 2
C.pr.civ. rap. la art. 304 pct. 3 C.pr.civ. Curtea reține că in stanța de fond, secția de contencios administrativ și fiscal a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea competenței materiale.
Astfel, se reține că inițial acțiunea de anulare a deciziei nr. 689/N/(...) prin care pârâta recurentă a decis încetarea de drept a contractului individual de muncă încheiat cu reclamantul intimat, începând cu data de (...), a fost înregistrată la Tribunalul Maramureș completul specializat în materia litigiilor de muncă care prin încheierea civilă nr. 1586 din (...) s-a dezînvestit și ca atare a transpus cauza la secția de contencios administrativ și fiscal a T.ui M. invocându-se art. 4 și 58 din OUG nr. 59/2000 privind S. personalului silvic precum și dispozițiile L. nr. 1..
Curtea reține că anterior deciziei contestate în prezentul litigiu reclamantul
M. V. a avut încheiat un raport juridic de muncă cu unitatea pârâtă în funcția de pădurar începând cu data de (...) (f. 18-23).
Conform dispozițiilor art. 4 din OUG nr. 59/2000 privind S. personalului silvic cu modificările și completările ulterioare: „Personalul silvic se diferentiaza, în funcție de nivelul pregătirii profesionale, în următoarele categorii: a) personal silvic cu pregătire superioară, format din absolvenți ai facultății de silvicultura și ai cursurilor de scurta durata; b) personal silvic cu pregătire medie, format din absolvenți ai liceului silvic și ai școlii tehnice silvice postliceale; c) personal silvic cu pregătire de baza, format din absolvenți ai școlii profesionale silvice.";
De asemenea, conform art. 58 personalului silvic i se aplica dispozițiile L. nr. 1. privind S. funcționarilor publici, în măsura în care prezenta ordonanța de urgenta nu dispune altfel.
Deși cu titlu general norma conținută la art. 58 din OUG nr. 59/2000 trimite la dispozițiile L. nr. 1. trebuie notat că această din urmă lege reglementează raportul de serviciu și vizează deci regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale.
Conform art. 6 alin. 1 lit. a ) din L. nr. 1. legea nu se aplică personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice, care desfășoară activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire, pază, precum și altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. Persoanele care ocupă aceste funcții nu au calitatea de funcționar public și li se aplică legislația muncii.
Prin urmare, deși cu titlu general art. 58 din OUG nr. 59/2000 trimite la prevederile L. nr. 1. această din urmă lege se aplică doar pentru categoriile de personal silvic care are și calitatea de funcționar public iar pentru categoriile de personal contractual și care nu exercită prerogative de putere publică, neavând deci calitate de funcționar public li se aplică legislația de drept comun, respectiv legislația muncii.
De altfel, pe lângă distincția operată la alin. 1 lit. a ) a art. 6 din L. nr. 1. această lege mai conține o distincție sub aspectul stabilirii competenței materiale de soluționare a litigiilor în care sunt implicate aceste categorii de personal.
Astfel, conform dispozițiilor art. 117 din L. nr. 1. dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice iar conform art. 109 Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
Din cele ce precedă, rezultă fără echivoc că în lipsa unor dispoziții legale exprese, L. nr. 1. se aplică exclusiv în materia contenciosului legat de raportul de serviciu al funcționarilor publici.
În cazul personalului contractual al autorității publice, angajat în temeiul unui contract individual de muncă și care nu exercită prerogative de putere publică, precum și al litigiilor legate de acest tip de raport juridic, nu se aplică L. nr. 1. ci dreptul comun respectiv dispozițiile L. nr. 53/2003 privind C. muncii .
Și este așa deoarece, conform art. 1 alin. 1 din C. muncii rezultă că acest act normativ reglementează nu numai domeniul raportului de muncă ci și jurisdicția muncii. Tot astfel, potrivit art. 1 alin. 2 din același cod, legislația muncii de drept comun se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții derogatorii.
În acest context, este de reținut că sub aspectul competenței instanței să judece litigiul născut în urma raportului de muncă dintre un pădurar și unitatea silvică în temeiul contractului individual de muncă nu există nicio lege specială care să deroge de la dreptul comun deoarece așa cum s-a arătat pe larg mai sus norma de trimitere conținută de art. 58 din UG nr. 59/2000 trebuie interpretată ca trimițând la L. nr. 1. doar în ceea ce privește raportul juridic grefat pe funcția publică, respectiv doar pentru categoriile de personal care are calitatea de funcționar public.
Pentru celelalte categorii de personal deși textul legal conține norma de trimitere la L. nr. 1., trebuie să conchidem că aceasta excluzând aplicarea sa la aceste categorii de personal (art. 6 alin. 1 lit. a) înseamnă că se aplică dreptul comun de vreme ce nu există o dispoziție derogatorie în acest sens.
Așa fiind, aserțiunea conform căreia textul art. 58 din OUG nr. 59/2000 prin trimiterea la L. nr. 1. ar institui o normă derogatorie de la dreptul comun pentru toate categoriile de personal silvic nu poate fi acceptată fără o normă expresă și explicită în acest sens.
De aceea, rațional și legal este ca să reținem că personalului silvic care nu are calitatea de funcționar public nu-i sunt aplicabile dispozițiile L. nr. 1. în ceea ce privește materia competenței instanței cu privire la soluționarea litigiilor legate de raportul juridic de muncă, sens în care devin aplicabile dispozițiile art. 26 și urm. din C. muncii, care exclud competența instanțelor de contencios administrativ.
Față de cele ce precedă, Curtea va reține că sentința instanței de fond este susceptibilă de casare pentru motivul prevăzut la art. 304 pct. 3 C.pr.civ. sens în care în temeiul art. 20 alin. 3 din L. nr. 5. corelat cu art. 312 alin. 1, 2 și 6 teza I
C.pr.civ. și art. 2 pct. 1 lit. c ) C.pr.civ. se va admite recursul se va casa în întregime sentința instanței de fond și ca o consecință se va trimite dosarul spre competentă soluționare T.ui M., în compunerea completelor de litigii de muncă.
Având în vedere că prezentul recurs a fost rezolvat prin reținerea ca fondat a motivului axat pe excepția necompetenței materiale a instanței de fond, Curtea este dispensată să mai analizeze și celelalte motive de recurs, însă acestea pot fi calificate ca fiind tot atâtea apărări în fața instanței competente să judece pricina.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE L. D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâtei D. S. M. prin director împotriva sentinței civile nr. 5403 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o casează în întregime și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului M., în compunerea completelor de litigii de muncă.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31 mai 2012.
{ F. |
PREȘEDINTE, R.-R. D. | JUDECĂTOR, L. U. | JUDECĂTOR, M. D. |
G., M. T. |
}
Red.L.U./Dact.S.M
2 ex./(...) Jud.fond. M. H.
