Decizia nr. 88/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE C. A. ȘI F.

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 88/2012

Ședința din data de 11 I. 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR M. B. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. DE P. PENTRU D. R. ȘI P. împotriva încheierii din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C., în contradictoriu reclamanta SC F. ROM SRL, având ca obiect - suspendare executare act administrativ PV de constatare din (...) - art. 14 din Legea nr.

554/2004.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata- reclamantă prin avocat D. G., care depune la dosar împuternicire avocațială nr. 1., lipsind recurenta.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.

Reprezentanta intimatei arată că nu are de formulat obiecțiuni cu privire la competența prezentei instanțe în soluționarea cererii.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.14 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Reprezentanta intimatei solicită instanței să procedeze la efectuarea unor demersuri administrative la arhiva T. C. pentru a verifica dacă au fost restituite filele de comunicare a hotărârii recurate iar în funcție de data comunicării să se constate dacă prezentul demers este sau nu declarat în termen. Solicită a se constata că încheierea care se atacă a fost dată cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, expedierea comunicărilor făcându-se la data de (...), așa cum rezultă din mențiunile inserate la fila 17 din dosarul T. C., iar recursul și motivarea acestuia au fost expediate la data de (...), data poștei și înregistrate la data de (...). Nefiind restituite filele de comunicare, presupunând că hotărârea a fost primită de către pârâtă la data de (...) și având în vedere că recursul a fost expediat la data de (...), apreciază că s-a depășit termenul de declarare a recursului care s-a împlinit la data de (...).

Curtea urmează a face demersuri la arhiva T. C. pentru a verifica dacă filele de comunicare a încheierii recurate au fost restituite, în funcție de identificarea acestora urmând a verifica declararea în termen a recursului, iar în ipoteza în care aceste file nu vor fi recuperate, Curte urmează a face aplicarea prevederilor art. 310 C.pr.civ., în sensul că va considera recursul declarat în termen.

Reprezentanta intimatei-reclamante arată că nu are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.

Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta intimatei-reclamante solicită respingerea recursului declarat împotriva încheierii din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj, prin care s-a admis cererea de suspendare a executării procesului-verbal de constatare din (...) cu privire la proiectul T. R. - C. P. N. și a D. nr. 2. emise de pârâtă până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei și menținerea hotărârii ca legală și temeinică, suspendarea justificându-se prin prisma art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Susține apărătorul intimatei că dubla cerință, a cazului bine justificat și a prejudiciului iminent sunt îndeplinite, contestația formulată de către reclamantă vizează nelegalitatea deciziei de soluționare a contestației de către pârâtă. Pornind de la chestiunile juridice, faptul că procesul-verbal de control, care reprezintă un titlu de creanță fiscală, trebuia să se supună rigorilor codului de procedură fiscală, controlul trebuia să fie anunțat, cu tematica riguroasă care urma să fie efectuată și echipa de control, însă aceste prevederi imperative nu au fost respectate, mai mult, în actul de control se menționează că a fost efectuat în perioada 17 mai - 9 iulie 2010 iar nota prin care s-a dispus controlul este din (...) și în cuprinsul căreia s-a menționat doar că s-au constatat anumite neregularități.

Mai precizează reprezentanta intimatei că nu i s-a respectat dreptul la apărare prin faptul că nu i s-a permis să combată constatările organului de control, nu s-a procedat la audierea beneficiarului, nu au fost verificate toate actele societății, astfel că, prin simpla depunere a bilanțurilor s-a demonstrat că obiectivul finanțat prin fonduri europene a fost în permanență pe profit, deși actul de control reține contrariul.

Cu privire la prejudiciul iminent arată apărătorul intimatei că la dosarul de fond au fost depuse toate contractele de colaborare ale P. N. cu diverse agenții prin care se derulează diverse programe de instruire și formare profesională, planificate cu mult timp înainte care, dacă ar fi stopate prin executarea deciziei, ar aduce prejudicii nu dosar reclamantei dar și colaboratorilor. Atât timp cât societatea desfășoară activitate aceasta aduce beneficii bugetului de stat prin plățile constante efectuate iar o punere în aplicare a deciziei ar perturba grav activitatea societății.

Pentru aceste argumente solicită respingerea recursului și acordarea cheltuielilor judiciare reprezentând onorariu avocațial, așa cum rezultă din bonul fiscal pe care îl depune la dosar.

Curtea, raportat la concluziile părților prezente și actele dosarului, reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin încheierea din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis cererea de suspendare a executării procesului-verbal de constatare din data de (...) privind proiectul C3.4./(...) „T. rural. C. P. N. în localitatea M. B., jud.C."; și a D. nr.20.915/(...) emise de pârât până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta A. DE P.

PENTRU D. R. ȘI P. solicitând admiterea prezentului recurs astfel cum este formulat și prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună modificarea în tot a încheierii atacate iar pe fondul cauzei, să se respingă cererea de suspendare a efectelor actului administrativ reprezentat de P. verbal de constatare nr. 14.704/(...) formulată de S. F. ROM S. ca neîntemeiată.

Consideră Încheierea pronunțată de Tribunalul Cluj În dosarul nr. (...) netemeinică și nelegală fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legislației incidente În speță. respectiva dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 În ceea ce privește existența cazului bine justificat și a pagubei iminente În prezenta cauză (art. 304 pct. 9). precum și În lipsa motivării Încheierii atacate În ceea ce privește considerarea faptului ca fiind Î. condiția cazului bine justificat (art. 304 pct. 7).

De asemenea. având În vedere faptul că hotărârea pronunțată nu poate fi atacată cu apel. solicită să se examineze cauza sub toate aspectele. În temeiul art. 3041 C.proc.civ.

1. În ceea ce privește conditia existentei cazului bine justificat, conditie impusă de dispozitiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, consideră că, prin hotărârea pronunțată În dosarul nr. (...), instanta de fond nu a aplicat corect aceste prevederi raportat la situatia de fapt.

În plus, după cum este general admis În dreptul administrativ, suspendarea unui act administrativ se impune atunci când prezumția de legalitate care ÎI caracterizează "pălește" sau nu poate fi nici măcar percepută, când actul nu se bucură de credibilitate și forță, datorată unei nelegalități evidente.

Astfel, reiterează faptul că Între A.P.D.R.P., În calitate de A. C. și S. F. ROM S., În calitate de B., la data de (...) s-a Încheiat contractul nr. C 3.4., având ca obiect acordarea ajutorului financiar pierderi financiare pe anii (...),

2008, 2009 În perioada de valabilitate a contractului de finanțare. În balanța de verificare din luna martie 2010, În contul 121 - Profit și pierdere - se

Înregistrează pierderi financiare În soldul final pe coloana debit- În sumă de

20147,67 lei; de asemenea, În contul 117 - Rezultatul reportat - se

Înregistrează În soldul final pe coloana debit - valoarea de 254.684, 06 lei. În certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale nr. 1720 din

(...), S. F. ROM S. figurează cu creanțe bugetare de plată (total general): 8836 lei (impozit pe clădiri și teren).

Prin P. Verbal nr. 21/(...), Încheiat În urma controlului efectuat pe teren, semnat de beneficiar fără obiecțiuni, s-a solicitat beneficiarului să transmită următoarele documente: reînnoirea autorizație: de mediu; bilanțul contabil pe anul 2. fișa mijlocului fix pentru stația de epurare.

În vederea Îndeplinirii recomandărilor formulate În P. Verbal nr.

21/(...), beneficiarul transmite documentele solicitate prin adresa Î. la C. R. de P. pentru D. R. și P. 6 Satu Mare cu nr. de intrare 4945 din data de (...).

Urmare celor constatate la vizita pe teren și a analizării documentelor financiar-contabile puse la dispoziție de beneficiar, echipa de control a transmis adresa, Î. la C. R. de P. pentru D. R. și P. 6 Satu Mare cu nr.

4953/(...), prin care s-a solicitat o prezentare detaliată privind motivele care au condus la pierderile financiare Înregistrate și dovada achitării datoriilor către bugetul local, respectiv sumei de 8836 lei.

Având În vedere constatările de mai sus, C. R. de P. pentru D. R. și P.

6 Satu Mare, prin B. C. P. F., a Î. N. de descoperire a unei nereguli și de fundamentare pentru desfășurarea unui control, aprobată de directorul general al Agenției de P. pentru D. R. și P. cu nr. 13843/(...) pentru beneficiarul proiectului finanțat prin P. S."T. rural. Contruirea pensiunii N. În localitatea M. B., județul C.", S. F. ROM S."

Subliniază că potrivit art. 14 din Secțiunea A a Legii nr. 316/2001 privind ratificarea Acordului multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Comunităților Europene stabilind cadrul administrativ, legal și tehnic de implementare a P. S., punctul 2, subpunctul 2.8. prevede că: "orice contribuție financiară În sarcina Comunității referitoare la aceste sume, inclusiv neregularitățile, va fi anulată la sfârșitul celui de-al doilea an ce urmează Înregistrării sale În registrul debitorilor și va fi dedusă din următoarea cerere de plată", ceea ce denotă clar faptul că fondurile provenite din contributia comunitară. nerecuperate de la beneficiarii culpabili În termen de 2 ani ajung să greveze bugetul statului.

Din aspectele invederate rezultă fără putință de tăgadă că este inadmisibil ca A. să fie obligată la virarea de fonduri publice nerambursabile

În contul unui beneficiar care nu a respectat cerințele pentru acordarea finanțării, pe care le-a cunoscut În avans și pe care le-a agreat sub semnătură, obligându-se la respectarea acestora.

Instanta de fond prin pronuntarea încheierii atacate se substituie vointei părților. eludând clauzele contractuale care. in opinia recurentei nu

Iasă loc de interpretare relativ la situatia când se constată că beneficiarul înregistrează în mod vădit pierderi financiare.

În consecință, cele retinute de instanță, respectiv faptul că, este Î. conditia cazului bine justificat datorită faptului că, "Împrejurările În care a fost emisă decizia atacată sunt de natură să creeaze o Îndoială serioasă În privința legalității actului administrativ" demonstrează că, aceasta instanță nu a dat eficiență clauzelor contractuale expres mențlonate de părți prin încheierea contractului de finanțare.

A. de P. pentru D. R. și P. consideră că beneficiarul a încălcat

Contractul Cadru de finanțare datorită faptului că înregistrează pierderi financiare nefiind respectate astfel angajamentele asumate prin cererea de finanțare și contractul cadru, în speță criteriile de eligibilitate și condițiile de implementare, conform cerințelor privind acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condițiile P. Special de P. pentru Agricultură și D. R. - S..

Mai mult, solicită a observa că, nici intimata - reclamantă și nici instanța de fond nu contestă existența pierderilor financiare și eșecul înregistrat de beneficiar în implementarea proiectului pentru care s-a obținut finanțarea nerambursabilă, însă cu toate acestea, fără vreun temei legal, acordă clemență beneficiarului și, consideră că actul administrativ emis de subscrisa este în aparență ilegal datorită faptului că, nu am dat dovadă de "înțelegere" față de deficiențele întâmpinate de S. F. ROM S.

În cazul de față, este evident faptul că aparenta dreptului este în favoarea subscrisei, emiterea actelor administrative a căror suspendare se solicită fiind consecința nerespectării dispozițiilor legale și contractuale asumate, astfel cum am arătat anterior.

Astfel, învederează faptul că, programul S. este un instrument financiar oferit de U. E. pentru a cărui accesare trebuie îndeplinite o serie de criterii și condiții impuse de legislația națională și comunitară, cunoscute de beneficiari înainte de semnarea contractului de finanțare.

B.ul este În mod direct răspunzător de modul În care acționează, de cunoașterea condițiilor de acordare a finanțării S. și de solicitare a finanțării

În concordanță cu aceste condiții, recurenta având un rol de supraveghere a procesului de implementare al unui proiect, cu toate etapele pe care le presupune, prin diferite niveluri de verificare și proceduri acreditate de U. E..

În concluzie, solicită a reține că, A.P.D.R.P. a acționat conform prevederilor contractuale, cu respectarea obligațiilor ce Îi revin În conformitate cu prevederile legale În ceea ce privește administrarea fondurilor europene.

Mai mult decât atât, Reclamanta nu contestă existența neregulilor care au condus la Î. titlului de creanță necontracarând prin nicio susținere cele evidențiate de recurentă prin actele administrative emise.

2. În ceea ce privește Îndeplinirea condiției existenței pagubei iminente, solicită a observa că de asemenea, soluția pronunțată de

Tribunalul Cluj În prezenta cauză este netemeinică și ne legală.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, paguba iminentă reprezintă "prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidență sau după caz perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public".

De asemenea, din motivările expuse de intimata - reclamantă nu rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ, reclamanta neaducând nicio dovadă În acest sens.

Executarea unei obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea Î. o pagubă În sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.

Or, executarea unei obligații bugetare, care a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă.

În acest context, paguba iminentă o poate invoca recurentă, care În calitate de A. coordonatoare a implementării P. S. În România este responsabilă de derularea acestui program În condiții de legalitate, prin faptele semnalate și consemnate În P. verbal de constatare nr. 14.704/(...) fiind prejudiciat bugetul Statului și, implicit, bugetul C.E.

Tribunalul Cluj În pronunțarea Încheierii atacate nu a luat În considerare niciuna dintre susținerile recurentei ignorând totodată și dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire la paguba iminentă.

Instanța de fond se limitează În a argumenta soluția pronunțată cu privire la existenta unei pagube iminente prin aceea că, in prezenta cauză, "executarea actului este de natură a crea pagube materiale grave"

Totodată, paguba iminentă trebuie să fie rezultatul executării actului administrativ atacat, astfel cum dispune art. 2 lit s din Legea nr. 554/2004, unde aceasta este definită ca fiind un prejudiciu material, viitor dar previzibil care ar produce preturbarea gravă a funcționării unei societăți.

Paguba a cărei iminentă producere ar fi Înlăturată prin suspendarea executării actului administrativ trebuie să fie indicată și probată În concret, nu doar afirmată de reclamantă și preluată ca atare de instanță.

Astfel instanța de fond presupune doar (fără a indica probele pe care se sprijină) că În cazul executării actului administrativ atacat intimata - reclamantă ar suferi prejudicii incalculabile.

De asemenea, În condițiile În care pe de o parte procesul - verbal de constatare nr. 14.704/(...) este legal și temeinic, iar pe de altă parte paguba iminentă nu este dovedită, solicită a observa că, nici condiția existenței unui pagube iminente nu este Î. În prezenta speță.

Având În vedere aceste aspecte, solicită Instanței de recurs să reexamineze cauza pentru considerentele expuse, să modifice În totalitate Încheierea pronunțată de Tribunalul Cluj - Secția M. de C. A. și F., de C. de M. și A. S. În dosarul nr. (...), În sensul respingerii cererii de suspendare formulată de S. F. ROM S. ca neîntemeiată.

Deliberând asupra recursului, Curtea constată următoarele:

Prin încheierea din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a dispus suspendarea executării procesului-verbal de constatare din data de (...) privind proiectul C3.4./(...) și a deciziei nr. 20915/(...) emise de către A. de P. pentru D. R. și P..

Pârâta critică această soluție invocând inexistența unui caz bine justificat și a pagubei iminente, condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr.

554/2004.

Cu toate că pe calea sumară reglementată de art. 14 din Legea nr.

554/2004 nu poate fi analizat fondul cauzei recurenta invocă în susținerea demersului promovat aspecte legate de nerespectarea de către intimată a clauzelor contractuale semnate la (...) prin înregistrarea de pierderi financiare începând cu anul 2005.

Așa cum este recunoscut în jurisprudență actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care la rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității.

Recomandarea nr. R(89)8 a Comitetului de M. din cadrul Consiliului

Europei referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă consideră că este de dorit să fie asigurată persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie în condițiile în care autoritățile administrative acționează în numeroase domenii, iar activitățile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor.

Recomandarea a apreciat că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile a fi contestate poate în anumite circumstanțe cauza persoanelor un real prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.

La nivel european actul administrativ este privit ca orice măsură sau decizie de ordin individual luată în exercitarea puterii publice și de natură a produce efecte directe asupra drepturilor, libertăților sau intereselor persoanelor. În acest context, recomandarea anterior citată, pe deplin aplicabilă României ca stat membru al Consiliului Europei, arată că instanțele chemate să decidă măsuri de protecție provizorie vor ține cont de ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente, asemenea măsuri putând fi acordate mai ales atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat și când există un argument juridic aparent valabil față de nelegalitatea actului administrativ.

Tot astfel s-a apreciat că pentru autoritatea publică suspendarea actului administrativ nu are consecințe negative deoarece scopul urmărit nu este înlăturat ci eventual doar amânat până la pronunțarea irevocabilă cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, motiv pentru care suspendarea executării actului administrativ trebuie preferată.

În speță, atât asupra existenței cazului bine justificat, cât și asupra pagubei iminente tribunalul și-a spus punctul de vedere în mod pertinent, argumentele avute în vedere de instanța de fond fiind însușite de Curte cu atât mai mult cu cât reclamanta a făcut dovada derulării unor raporturi contractuale cu terțe persoane, raporturi care ar fi puse în pericol în condițiile în care s-ar trece la executarea silită.

Față de aceste considerente se va respinge recursul în baza art. 312

C.pr.civ., art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, menținându-se ca temeinică și legală încheierea din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...).

În baza art. 274 C.pr.civ. recurenta va fi obligată la plata în favoarea intimatei a sumei de 372 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge recursul declarat de A. DE P. PENTRU D. R. ȘI P. împotriva încheierii din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. pe care o menține în întregime.

Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 372 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

Red.M.H./dact.L.C.C.

2 ex./

Jud.fond: Corina A. Cimbrudean

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 88/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal