Decizia nr. 5114/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. A. ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5114/2012
Ședința publică de la 07 I. 2012
PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta P. D., împotriva sentinței civile nr. 1459/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C., având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentă, mandatarul acesteia, d-l P. marius L., cu procură autentică la dosar, domiciliat în C.-N., S. C. nr. 2, având CNP 1., C.I. seria KX, nr. 8..
P. de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.
554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul nu este timbrat, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentantul recurentei depune la dosar dovada achitării timbrajului aferent recursului, precizând că nu deține deciziile, solicitând instanței obligarea intimatei să facă dovada comunicării celor două decizii, pe care dorește să le conteste în prezentul dosar.
Curtea învederează acestuia faptul că la dosar nu există dovada formulării unei contestații administrative.
Reprezentantul recurentei arată că, tocmai din acest motiv solicită casarea hotărârii și trimiterea cauztei la instanța civilă, având în vedere că obiectul prezentului dosar îl constituie o acțiune în pretenții.
{ F. | }
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1459 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P. D. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun. C.-N. și a fost respinsă și cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a funcționat ca și PFA până în data de (...) și așa cum a reieșit din raportul de inspecție fiscală nr.24717/(...) a înregistrat pierderi achitând la bugetul de stat suma de 7842 lei.Din această sumă a fost compensată suma de
7835 lei care este constituită din suma de 6235 lei reprezentând diferență de impozit pe venit pe anul 2008 și suma de 1600 lei reprezentând diferență de impozit pe venit pe anul 2009.Diferența de 7 lei reprezintă dobânzi calculate în anul 2009, respectiv 5 lei pentru plata din (...) față de termenul de plată de (...) din decizia de impunere privind plățile anticipate pentru anul 2009 nr.
12301051063950/(...) și 2 lei pentru plata din data de (...) față de termenul de plată scadent din (...) din decizia de impunere privind plățile anticipate pentru anul 2009 nr. 12301051063950/ (...).
Se observă, așadar că, pretențiile reclamantei au fost stabilite prin decizii de impunere referitoare la obligațiile de plată accesorii.
Potrivit art.110 din OG nr.92/2003 aceste decizii sunt titluri de creanță și pot fi contestate prin procedura reglementată de art.205 și urm. din OG nr.92/2003.
Astfel, împotriva titlului de creanță, persoana îndreptățită poate face contestație la organul emitent, respectiv, organul fiscal competent, care se pronunță prin decizie sau dispoziție.
Reclamanta nu a înțeles să parcurgă această procedură prealabilă, nefiind pronunțată nici o decizie sau dispoziție, în acest sens și nici nu a înțeles să conteste în instanță, deciziile respective, solicitând doar restituirea sumei de bani pretins nedatorate.
Față de cele de mai sus, și fără a fi pusă în discuție legalitatea actului administrativ care constată creanța, (instanța nefiind învestită cu o astfel de cerere), acțiunea reclamantei apare ca inadmisibilă și a fost respinsă ca atare. S-a respins și cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta P. D., solicitând modificarea sentinței atacate, cu admiterea acțiunii așa cum a fost formulată la fond.
În motivare reclamanta a arătat că instanța de fond nu a înțeles cazul rezultând o soluție nelegală, deoarece aceasta din eroare s-a angajat să plătească, în tranșe, la anumite termene, către „Finanțe"; anumite sume de bani reprezentând impozit pe profit calculat.
Plățile (plăți dovedite de inspecția fiscală ca nedatorate), s-au făcut, în două rânduri, cu o mică întârziere rezultând o penalitate de 7 lei, plătită și asta și necontestată deoarece la acea dată calculase că datorează impozit.
În urma inspecției fiscale s-a constatat că întreaga sumă de bani plătită către „Finanțe"; a fost nedatorată, pe cale de consecință și plata de 7 lei penalități trebuia restituită, nu e posibil ca să restituie debitul (nedatorat) și să nu restiuie accesoriile acestuia, tot nedatorate.
Nu este cazul unui titlu de creanță, nu este un litigiu privind un act administrativ, a fost o inspecție fiscală, a fost de acord cu acea inspecție care spunea că toți banii plătiți de recurentă nu trebuiau plătiți, inclusiv penalități la aceste sume.
Recurenta a făcut o cerere prin care a arătat că a plătit 7842 lei și să-i returneze întreaga sumă, s-a returnat doar 7835.
Neprimind un răspuns pozitiv a solicitat în instanță aplicarea art.123
C.pr.fiscală, nu este nevoie de o procedură prealabilă pentru așa ceva, nu este un litigiu privind un act administrativ, este un litigiu în care aceasta cere chiar aplicarea concluziilor unui act administrativ, respectiv concluziile controlului fiscal.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
1. Curtea va examina mai întâi critica dedusă de recurentă în ceea ce privește admisibilitatea unei atari acțiuni grefate pe normele de procedură fiscală reținute și de instanța de fond.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 205 alin. 1 din Codul de procedură fiscală împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Conform aceleiași legi procesuale fiscale contestația pe cale administrativă este soluționată de organul administrativ de soluționare a contestațiilor stabilit de lege prin decizie sau dispoziție, după caz iar conform art. 218 alin. 2 deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competente.
Ca atare, contribuabilul sau partea ce se pretinde vătămată în drepturile ori interesele sale legitime este obligată ca prealabil sesizării instanței de contencios administrativ să urmeze procedura prealabilă a contestației reglementată de art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală și abia apoi când obține o decizie de rezolvare a acestei contestații poate supune conflictul în fața jurisdicției judiciare.
Că este așa s-a decis și în practica pertinentă a jurisdicției de contencios constituțional.
Astfel, prin nr. 409 din 12 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.063 din 16 noiembrie 2004, instanța de contencios constituțional a stabilit, în soluționarea unei excepții privind dispozițiile art. 174-
187 din Codul de procedură fiscală (care includ și pe cele analizate în prezenta cauză, dat fiind modificările succesive și republicarea legii procesual fiscale), că aceste texte de lege "reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege". Cu același prilej, Curtea
Constituțională a mai reținut că "actele de soluționare de către organele administrative a contestațiilor, respectiv a reclamațiilor formulate potrivit dispozițiilor din Codul de procedură fiscală, nu sunt, așadar, acte de jurisdicție, ci acte administrative supuse cenzurii instanței de judecată".
Din această perspectivă s-a constat că, nu se poate reține încălcarea, prin textele de lege analizate, a dispozițiilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.
Față de cele ce preced, se poate conchide că dreptul la justiție a reclamantei este asigurat dar că aceasta este obligată să parcurgă efectiv procedura administrativă prealabilă instituită de prevederile art. 205 și urm. C.
Curtea mai reține că Legea contenciosului administrativ român nu reglementează la nivel de principiu contenciosul de plină jurisdicție, mai precis nu reglementează posibilitatea ca jurisdicția judiciară de contencios administrativ să se substituie autorității administrative iar conflictul să fie tranșat prin adoptarea unei hotărâri judecătorești prin care să fie rezolvat de o manieră directă și completă raportul juridic de conflict.
Așa cum este imaginat contenciosul administrativ român obiectul acțiunii judiciare nu include și această posibilitate și nici soluția ce se poate da conflictului nu are în vedere o atare ipoteză relevante în acest fiind dispozițiile art. 8 alin. 1 și ale art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Așa fiind, în absența unei decizii a organului administrativ de soluționare a contestațiilor Curtea nu are abilitatea să interfereze ea însăși cu activitatea administrației și prin hotărârea judecătorească să se pronunțe pe cale directă, în substanță, asupra cererii reclamantei adresată direct instanței judecătorești.
În fine, Curtea are în vedere că în practica secției de profil a Î. s-a reținut în mod constant și unitar că procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, reglementate de art. 205-218 C. este o procedura administrativa prealabilă, iar nu o jurisdicție specială în sensul art.
21 alin. 4 din Constituție și art. 6 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. (A se vedea spre pildă, soluția de principiu adoptată de P. judecătorilor Secției de C. A. și fiscal a Î. la 12 februarie 2007 precum și decizia nr. 106 din 17 ianuarie 2006 a Î., precum și Decizia nr. 409/2004 a Curții Constituționale).
Tot astfel, Î. Curte a decis că în măsura în care se contestă un act administrativ fiscal, devin incidente dispozițiile menționate anterior din Codul de procedură fiscală, fiind astfel obligatorie de urmat procedura contestației pe cale administrativă reglementată de T. IX din OG nr. 92/2003, republicată, întrucât poate fi contestată pe calea acțiunii în contencios administrativ și fiscal numai decizia emisă de organul competent în soluționarea contestației împotriva actului administrativ fiscal (A se vedea în acest sens, decizia nr. 1363 din 6 martie 2007 și decizia nr. 1653 din 20 martie 2007).
Față de cele ce precedă, excepția de inadmisibilitate a cererii reclamantei a fost corect soluționată de instanța de fond și din acest punct de vedere hotărârea atacată este legală și temeinică.
2. În consens cu cele reținute mai sus, Curtea mai observă că cererea de restituire a dobânzilor cu titlu de accesorii fiscale reținute nelegal de către organul fiscal nu-și poate avea sorgintea decât tot pe baza unui raport de drept fiscal, cererea neputând fi soluționată potrivit normelor de drept comun, așa cum corect a Statuat judecătoria C.-N. în sentința nr. 10621 din 20 iunie 2011 prin care a declinat competența.
De altfel chiar reclamanta a indicat în drept ca și temei al cererii introductive dispozițiile art. 124 din Codul de procedură fiscală.
Din această perspectivă, Curtea reține că nici motivul de recurs circumscris greșitei învestirii cu judecarea pricinii de către Tribunalul Cluj nu poate fi admis.
Mai mult Curtea reține că procedura de soluționare a cererii de restituire a sumelor de bani încasate fără temei legal de către organul fiscal este prevăzută explicit de prevederile C. de procedură fiscală.
Astfel, conform art. 124 din Codul de procedură fiscală: Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2^1) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. A. dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Trebuie notat că textul art. 124 trimite pentru procedura de restituire la prevederile art. 117 C. care prevede expres la alin. 9 că: P. de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art. 124, se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice.
În acest context, reclamanta trebuia să urmeze procedura prevăzută de acest text legal și concretizată în Ordinul emis de Ministerul Finanțelor Publice nr. 1. pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.
Acest din urmă act normativ prevede expres în Capitolul al II-lea explicit procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.
Pentru a se restitui dobânda contribuabilul trebuie să formuleze o cerere expresă la organul fiscal care se soluționează printr-un act administrativ fiscal.
Împotriva acestui act administrativ fiscal contribuabilul are dreptul să formuleze contestație conform art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală iar mai apoi acțiune în justiție conform art. 218 alin. 2 din Codul de procedură fiscală.
Astfel fiind, cererea de acordare a dobânzilor prevăzute de art. 124 C. nu se poate adresa direct instanței judecătorești ci trebuie urmată procedura prealabilă prevăzută de legea procedura fiscală coroborată cu prevederile Ordinului nr. 1. respectiv trebuie adresată mai întâi organului fiscal competent, apoi eventual în caz de refuz act poate fi contestat pe calea prevăzută de art. 205 din OG nr.
92/2003 și apoi împotriva deciziei se poate face acțiune în contencios administrativ fiscal șa instanța de contencios administrativ competentă.
În speță, Curtea reține că reclamanta nu a urmat procedura prealabilă prevăzută imperativ de lege astfel că instanța de fond în mod corect a sancționat acest demers cu sancțiunea inadmisibilității.
Față de cele ce precedă, Curtea urmează ca în temeiul art. 218 alin. 2
C.pr.civ. rap. la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 cu aplic. art. 312 C.rp.civ. va respinge recursul declarat de reclamanta P. D. împotriva sentinței civile nr.
1459/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o va menține în întregime
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de reclamanta P. D. împotriva sentinței civile nr.
1459/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 iunie 2012.
{ F. |
PREȘEDINTE, L. U. | JUDECĂTOR, M. D. | JUDECĂTOR, R.-R. D. |
GREFIER, M. T. |
}
Red.L.U./Dact.S.M
2 ex./(...) Jud.fond. C.-A. C.
