Decizia nr. 519/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. 519/2012
Ședința 24 I. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A. M.
Judecător M. S.
Judecător A. C.
Grefier M. V.-G.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. A M. Z., precum și recursul declarat de către chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr.2446 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S., în contradictoriu cu reclamantul intimat C. D., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din L. nr. 5. este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs.
Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei de interes pentru recursul formulat de catre D. S. in nume propriu și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.2446 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S. s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P. S. invocată din oficiu și s-a respins în consecință acțiunea formulată de reclamantul C. D. împotriva acesteia.
S-a admis excepția inadmisibilității cererii de anulare a deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 4. și a adresei nr. 34282/(...) invocată de pârâta A. F. P. a M. Z. și în consecință s-a respins cererea formulată de reclamant pentru anularea acestora.
S-a respins excepția inadmisibilității cererii de restituire, invocată de
A. F. pentru M..
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C. D. și în consecință:
A fost obligată pârâta A. F. P. a M. Z. la restituirea sumei de 3514 lei în favoarea reclamantului, încasată cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală de la data de 18 mai 2010 și până la plata efectivă.
S-a admis cererea de chemare în garanție și a fost obligată chemata în garanție A. F. Pentru M. să restituie pârâtei A. F. P. a M. Z. suma de 3514 lei cu dobânda legală de la data de 18 mai 2010 și până la plata efectivă.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta D. G. a F. P. S.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Deliberând asupra excepției inadmisibilității, instanța de fond a constatat că art. 1 alin. (1) din L. nr. 5. consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.
Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.
Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din L. nr. 5., iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea reclamantei se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din L. nr. 5..
În speță, reclamantul nu contestă cuantumul taxei de primă înmatriculare, modul de calcul al acesteia, ci invocă, după cum deja s-a arătat, caracterul său discriminator. Prin urmare, refuzul de a i se restitui această taxă se constituie într-un act administrativ de natură să vatăme interesul său, în sensul art. 1 din L. nr. 5., iar nu decizia de calcul, care nu face decât să exprime cuantumul taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat de reclamant.
Conformându-se exigentelor articolului 137 alin.1 C.Proc.Civ., la prima zi de înfățișare, instanța a soluționat cu prioritate excepțiile invocate.
Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P. a J. S. a fost admisă, acțiunea formulată de reclamant împotriva acesteia a fost respinsă, instanta retinand ca, inscrisurile a caror anulare se solicita nu au fost emise de aceasta.
Excepția inadmisibilității cererii de anulare a adresei nr. 34282/(...) a fost admisa, cererea reclamantului privind anularea acesteia a fost respinsă, instanța reținând că aceasta nu reprezintă un act administrativ in sensul art. 2 din L. nr, 544/2004.
Conform art.8 din acelasi act normativ,in materie de contencios administrativ, controlul judecateresc se exercita impotriva actelor unilaterale cu caracter individual sau normativ emise de o autoritate publica[....]care dau nastere, modifica sau sting raporturi juridice.
Cum adresa a carei anulare o solicita reclamantul nu are aceste caractere este exceptata controlului judecatoresc in procedura de contencios administrativ.
Excepția inadmisibilității cererii de anulare a deciziei de calcul nr. 4. a fost admisa și în consecință cererea reclamantului privind anularea acesteia a fost respinsă, instanța reținând că legalitatea acestui act nu poate fi cercetată de instanța de contencios administrativ pe cale directă în procedura contenciosului administrativ, întrucât decizia nu a fost atacata pe procedura specială derogatorie de la dreptul comun a contenciosului administrativ, respectiv prin contestația prevăzută de art.205 și urm. din O.
92/2003 republicată cu modificările si completările ulterioare.
Exceptia inadmisibilitatii cererii de restituire pentru neindeplinirea procedurii prealabile a fost respinsa pentru urmatoarele considerente:
A. 1 alin.1 din legea nr. 5. consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.
Reclamanta s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.
Potrivit art. 205 alin 1 Cod Procedură F., împotriva titlului de creanță precum și împotriva altor acte administrative fiscale, se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Așadar, raportat la faptul că reclamanta a inițiat procedura prevăzută de art.7 din legea nr.5., iar pârâta a comunicat refuzul său, cererea reclamantului de încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art.11 din L. nr. 5.
Conform dispozitiilor din capitolul I pct. 3 ali.1 din Ordinul nr.1899/2004 emis de M. F. publice, pentru restituirea sau rambursarea sumelor de la buget, nu se cere efectuarea unor proceduri prealabile, singura conditie fiind depunerea cererii de restituire in cadrul termenului legal de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a luat nastere dreptul la restituire.
De altfel, in cazul in care o taxa a fost incasata in baza unei legislatii interne contrara normelor comunitare , se aplica principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxa contrara dreptului comunitar este obligat sa restituie taxa perceputa prin incalcarea acestuia.
In astfel de situatii Curtea de J. a decis ca statele membre trebuie sa asigure rambursarea taxelor colectate cu incalcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guverneaza autonomia procedurala si imbogatirea fara justa cauza.Totodata, a mai decis ca in astfel de cauze pot fi platite si daune pentru pierderile suferite(CJCE,cazul nr.68/79 Hans Just I/S contre Ministere danois des impots et accises precum si cauza conexata nr.C-290/05 si C-333/05 Akos Nadasdi si Ilona Nemeth parag..61-70).
Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. Z. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule reclamantul achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H. 6. privind normele metodologice de aplicare a O. 5. taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. A M. Z. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr.
5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dispozițiile codului de procedură fiscală.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..
Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr.fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și
2 sau art. 112 alin. 2 din O. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la C. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs și chemata în garanție
A. F. pentru M. solicitând modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
1. Critică hotărârea instanței de fond sub aspectul determinării corecte a dispozițiilor din Tratatul Comunității E. în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea prevederilor OUG nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu normele comunitare.
In privința analizei taxei prin prisma art. 110, teza 1, T.F.U.E. ,atunci când si o astfel de exigență a fost supusă analizei, opinează că, instanța de fond nu s-a referit la practica C. relevanta cu privire la înțelesul si întinderea art. 110, teza 1, T.F.U.E. în materia taxării interne, în genere, și a auto vehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea româna, ci la cea comunitară.
S. că taxa pe poluare pentru autovehicule este conformă cu articolul
110 T.F.U.E. și nu reprezintă o măsură discriminatorie. Obiectivul articolului 110 T.F.U.E., așa cum a reținut avocatul general, este să interzică impozitarea internă care discriminează, direct sau indirect, produsele importate în favoarea produselor naționale.
2. Critică, de asemenea, soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.
Consideră că instituția chemată în garanție nu poate fi obligată la plata acestora în primul rând pentru că nu a stabilit suma de plată reprezentând taxa pe poluare, respectiv nu a emis actul administrativ Decizia de calcul și, în al doilea rând, pentru că virarea sumelor în bugetul F. pentru mediu se face în temeiul OUG nr. 5., neputând fi reținută vreo culpă.
În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 299 și urm. C.pr.civ., OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 1., precum și pe prevederile L. nr. 5. a contenciosului administrativ.
Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din OG
93/2003, Curtea retine ca admisibilitatea unor actiuni ca si actiunea de fata avind ca obiect restituirea taxei de poluare in lipsa parcurgerii procedurii prevazute de art. 7 din OUG 5. corob cu art. 205-218 din OUG
92/2003 a fost statuata de catre I. in procedura de recurs in interesul legii prin decizia nr.24/(...) .
In ce priveste exceptia de inadmisibilitate privind lipsa procedurii prealabile prevazute de art. 7 din L. 5.(inclusiv pentru petitul de dobanzi ) si pentru nerespectarea art. 1,2,8 din L. 5. aceasta este neintemeiata in conditiile in care reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare stabilită de organele fiscale . Conform cererii adresate de reclamant organelor fiscale, acesta a solicitat restituirea taxei de poluare ,cerere ce cuprinde in mod implicit si cererea de recunoastere a dreptului de restituire vatamat prin incasarea acestei taxe conform art. 1 din L. 5. .Aceasta cerere a fost respinsa in mod nejustificat (f.42 dosar fond )devenind incidente prevederile art. 7 alin. 5 corob cu art. 2 alin 2 din L. 5. . Procedura prealabila nefiind obligatorie nu se poate vorbi de tardivitatea ei .
In ce priveste motivul de recurs vizind exceptia lipsei calitatii procesual pasive invocata de catre recurenta parata acest motiv de recurs este nefondat.Astfel conform art. 7 din OUG 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Pornind de la acest text de lege este evident ca si in cererea de restituire a taxei de poluare calitatea procesual pasiva apartine autoritatii fiscale care a stabilit si colectat aceasta taxa .
Referitor la fond:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de J. a U. E. în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 5. respectiv C-2. vizind forma OUG 5. dupa (...) având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.
Prin aceaste hotărâri Curtea de J. a stabilit pe cale de interpretare că:
A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de J. a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din
T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de J. în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5. trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.
Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
In ce priveste cererea de acordare a dobanzilor :
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci si echivalentul scaderii puterii de cumparare a sumei respective-rata inflatiei cit si dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil ca echivalent al lipsei folosirii acestei sume.
Numai astfel se poate concepe o justă si integrala reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda sau rata inflatiei se pot acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege.Dacă s-ar admite teza pârâtei, ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
In ce priveste recursul declarat de catre D. S. fata de aceasta parata actiunea a fost respinsa pentru lipsa calitate procesual pasiva astfel ca aceasta parata nu justifica nici un interes pentru formularea recursului in nume propriu.
In speta cererea de chemare in garantie a fost admisa asa cum a fost formulata si nu s-au acordat cheltuieli de judecata astfel ca motivele de recurs vizind aceaste aspecte sunt fara obiect .Totodata nu s-a dispus anularea nici unei adrese .
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursurile declarate se vădesc a fi nefondate și conform art. 20 alin. 3 din L. nr. 5. corpb cu art. 312 C.pr.civ urmează a fi respinse ca atare.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE
Respinge recursurile declarate de către pârâta D. G. A F. P. S. în nume propriu ca lipsit de interes și ca nefondat cel declarat în numele A. F. P. Z. și de către chemata în garanție A. F. PENTRU M. B. împotriva sentinței civile nr.2446 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința de la 24 I. 2012.
Red.A.A.M./dact.L.C.C.
2 ex./(...) J.fond: A. R. P.