Decizia nr. 5331/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5331/2012
Ședința din data de 13 I. 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. B.
JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR L. U. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâtul S. R. PRIN A. N. PENTRU R. P. împotriva sentinței civile nr. 2564 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul V. P., având ca obiect - despăgubire Legea nr. 290/2003.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul-reclamant
V. P. personal, identificat cu CI seria KX nr. 0., lipsind recurentul-pârât.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, dispozițiile L. nr. 290/2003 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimatul-reclamant personal solicită respingerea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2564 din data de (...) și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Cluj ca fiind legală și temeinică, pentru motivele expuse detaliat în cuprinsul întâmpinării, fără obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2564 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al T.ui C. a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul V. P. împotriva S.ui Român prin A. și în consecință a fost obligat pârâtul la întocmirea documentelor necesare plății despăgubirilor cuvenite reclamantului potrivit hotărârii nr.17/(...) a Comisiei Județene C. de A. a L. nr.290/2003.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că legiuitorul în operațiunea de valorificare a titlurilor de despăgubire în raport de voința expresă a persoanei a stabilit anumite termene, reguli. Ca urmare și in soluționarea cererii vizând efectuarea plății in temeiul titlurilor de plata aceasta trebuie realizata intr-un termen rezonabil.
În speță, se observă ca reclamantul a solicitat încă din (...) efectuarea plății sumelor cuvenite. De la aceasta solicitare au trecut mai bine de trei ani fără ca cererea sa să fi fost rezolvată.
Invocarea lipsei disponibilităților/lichidităților, in condițiile in care nu s-a făcut dovada vreunui demers pentru o eventuala creditare/. adresata M. E. și F. nu este justificata și încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la C. E. a D. O. ce prevăd ca ,,orice persoana are dreptul la respectarea bunurilor sale".
Or, dreptul de creanță născut in favoarea reclamantului prin emiterea deciziei de despăgubire reprezintă o valoare patrimoniala și are deci caracteristicile unui bun in sensul art. 1, iar in acest context, prin nesoluționarea in termen rezonabil a cererii privitoare la efectuarea plății, autoritatea administrativă încalcă acestuia dreptul la respectarea bunurilor sale.
Dreptul la soluționare in termen rezonabil, garanție a unui proces echitabil, trebuie sa fie prezent nu doar in cazul procedurii de contencios ci și in procedura administrativa întrucât durata procedurii trebuie sa includă și întârzierile imputabile autorităților administrative când, fără intervenția acestora nu se poate asigura realizarea dreptului recunoscut de lege.
Reclamantul, utilizând posibilitățile oferite de normele interne, a întreprins demersurile legale pentru realizarea dreptului sau insa acest drept s-a transformat intr-un drept iluzoriu, in condițiile in care demersul sau nu poate fi realizat cu respectarea principiului celerității procedurii ca și garanție înscrisa in normele arătate.
Aceasta întârziere imputabila autorității care se prevalează de justificarea mai sus menționată, fără a găsi in același timp mijloace necesare realizării cu celeritate a demersurilor inițiate de reclamant, conduce la depășirea termenului rezonabil, depășire contrara dispozițiilor Convenției.
Din această ultimă perspectivă, nu trebuie trecut neobservat că jurisprudența Curții Europene a statuat, de pildă, in, privința caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, principiul potrivit căruia el se apreciază in funcție de împrejurările cauzei și criteriile - consacrate in jurisprudența Curții privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorității competente și miza procesului pentru cei interesați (cauza Manole împotriva României).
De asemenea, în cazul Daicovicescu contra României, Curtea a statuat că constatarea unei încălcări implică pentru statul pârât obligația juridică de a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele, astfel încât să se stabilească pe cât posibil situația anterioară acesteia.
Tot astfel, în cauza Braniowschi contra Poloniei, Curtea s-a pronunțat în sensul că statele sunt obligate nu doar să respecte și să aplice întrr-o modalitate previzibilă și coerentă legile pe care le adoptă, ci și să garanteze condițiile legale și practice, să elimine incompatibilitățile și obstacolele pentru exercitarea efectivă a dreptului patrimonial precum și să îndeplinească în timp util într-o modalitate concretă și coerentă promisiunile legislative.
În speță, nu se poate vorbi de un termen rezonabil, dacă se ia în considerare timpul scurs din momentul solicitării despăgubirilor în fața autorităților - iunie 2007.
Reclamantul a fost lipsit în mod arbitrar de dreptul său, de prerogativele dreptului de proprietate, fiind necesară instituirea unei proceduri, măsuri rapide și eficiente care să permită reparația echitabilă. Această procedură a fost îngreunată, în considerarea lipsei disponibilităților bănești, însă, așa cum s-a mai arătat, aceasta nu poate justifica neaplicarea într-un termen rezonabil a dispozițiilor de plată; iar în acest sens Curtea E. s-a pronunțat „statuând că lipsa de fonduri nu justifică neaplicarea unei hotărâri definitive";, concept care cuprinde și existența unei decizii a unei autorități administrative întrucât obligația de a pune în executare o astfel de hotărâre revine statului (cauza
Ramadhi împotriva Albaniei).
Curtea a mai precizat că dreptul la o instanța ar fi iluzoriu dacă dispozițiile juridice interne ale unui stat contractant ar permite ca o decizie judiciară și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți sau să se bucure de efect parțial (Safii împotriva Italiei).
Tot astfel, Curtea a statuat că dreptul de acces la o instanță nu poate obliga un stat să execute fiecare sentință de natură civilă indiferent care ar fi ea
și indiferent care ar fi împrejurările, însă dacă administrația refuză sau omite să se conformeze sau întârzie să o facă, garanțiile de care a beneficiat justițiabilul în timpul fazei judiciare, a procedurii pierd orice rațiune de a fi.
Parcurgerea procedurii ce vizează plata despăgubirilor poate fi echivalentă cu modalitatea de punere în executare a drepturilor printr-o hotărâre, iar legat de acest aspect, Curtea a mai precizat, în jurisprudență că omisiunea autorităților de a se conforma în termen rezonabil unei decizii definitive, poate antrena o încălcare a art.6 al.1.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta A. susținând în esență că sumele alocate ca despăgubiri se achită în limita sumelor aprobate cu această destinație în bugetul de stat iar față de împrejurările, volumul activității, numărul mare de cereri și mijloacele insuficiente nu se poate reține o încălcare.
Absența disponibilităților raportat la dificultățile economice, duce la o obligație imposibil de realizat de natura sa afecteze principiul egalității de tratament. În al doilea rând se arată ca din noțiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate, eșalonate la plata și nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența C.
Răspunzând celor invocate intimatul a solicitat respingerea recursului în considerarea că împrejurările invocate de recurentă nu îi pot fi imputate.
Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele:
În cursul anului 2004 în temeiul L. nr.290/2003 intimatul s-a adresat autorităților în vederea acordării despăgubirilor pentru bunurile imobile deținute în proprietate iar demersul său a fost finalizat prin hotărârea nr.17 din (...). După primirea cererii s-a adresat autorității recurente dar realizarea efectivă a dreptului său a rămas fără rezultat. Dreptul de creanță născut în favoarea intimatului prin emiterea hotărârii atacate reprezintă o valoare patrimonială și are caracteristicile unui bun în sensul art.1 alin.1 din Protocolul adițional care dă dreptul intimatului de a se prevala de toate mijloacele legale prevăzute în exercitarea dreptului său. Sub acest aspect în jurisprudența CEDO s-a statuat că „indiferent dacă hotărârea definitivă care trebuie executată a luat forma unei hotărâri judecătorești sau a unei decizii a unei autorități administrativ, aceasta trebuie pusă în aplicare conform legilor interne și a Convenției- cauza Ranadhi s.a împotriva României.
În condițiile în care intimatului i s-au acordat măsuri reparatorii și a formulat o cerere de plată refuzul plății constituie o încălcare în sensul art.1 alin.1 menționat. Aceasta și în condițiile în care legiuitorul a stabilit că termenul de 2 ani pentru plata efectivă a despăgubirilor începe să curgă de la data comunicării hotărârii. Prin refuzul de a da curs cererii intimatului, se prelungește în mod nejustificat termenul situație care este inacceptabilă și din perspectiva termenului rezonabil. Luând în considerare timpul scurs de la data cererii de restituire, obținere a hotărârii și apoi realizarea efectivă nu se poate reține că termenul ar fi unul rezonabil.
Susține însă recurenta că trebuie avute în vedere numeroasele cereri, lipsa disponibilităților financiare și posibilitatea interesului astfel încât nu poate fi vorba de o încălcare. Modul în care se gestionează procedura în raport cu durata acesteia nu este compatibilă cu existența unui remediu rapid și eficient și nu poate fi imputată intimatului iar în această situație trebuie reținută existența unui just echilibru intimatul fiind în situația de a suporta o sarcină excesivă în condițiile în care de aproximativ 8 ani așteaptă realizarea dreptului. Prin urmare susținerile recurentei se vădesc nefondate și vor fi respinse.
Așadar constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.312 C.pr.civ. coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2004 Curtea urmează a da o soluție de respingere a recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE:
Respinge recursul declarat de A. N. PENTRU R. P. B. împotriva sentinței civile nr. 2564 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 iunie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. B. F. T. L. U.
GREFIER D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./(...)
Jud.fond.A. B.
