Decizia nr. 5401/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 5401/2012

Ședința din 14 iunie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. L. R. JUDECĂTOR A. A. M. JUDECĂTOR R.-R. D.

GREFIER V. D.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta A. F. P. A M. T., împotriva sentinței civile nr. 5500 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al

Tribunalului Cluj, cauza privind și pe intimații S. A. și A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din L. nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 5500 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Cluj, a fost admisă acțiunea formulata de reclamantul S. A. în contradictoriu cu parata A. F. P. a M. T., și a fost obligată parata sa restituie reclamantului suma de 4194 lei achitată cu titlu de taxă de poluare prin chitanțele; seria TS4A rr. 2164043 din (...) și seria TS4A nr. 2091462 din (...), precum și dobânda legală calculată la această sumă începând cu data achitării taxei de poluare și până la restituirea efectivă.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a constatat că reclamanta a achiziționat un autoturism marca AUDI, autoturism care era înmatriculat în Uniunea Europeană. Cu ocazia înmatriculării în R. a autoturismului, i s-a întocmit o fișă de calcul din care rezulta faptul că avea de achitat suma de 6.287 lei cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la T. mun. Cluj-Napoca cu chitanțele seria TS4A nr. 2164043 din (...) în sumă de 2100 lei și seria TS4A nr. 2091462 din (...) în sumă de 4187 lei. Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, iar prin decizia de restituire 9980/(...) i s-a restituit o parte din sumă, respectiv 2093 lei, rămânând suma de 4194 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.

Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din T.ul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste.

A concluzionat instanța de fond că taxa impusă reclamantului încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. T., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr.

50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

A apreciat pârâta că OUG în forma aflată în vigoare la momentul solicitării înmatriculării autoturismului respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 din T., fiind neutră din punct de vedere fiscal.

A invocat recurenta și lipsa calității procesuale pasive, arătând că taxa este un venit al F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M..

Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea cheltuielilor de judecată, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere că nu ar avea o culpă procesuală și că a respectat doar un text legal în vigoare.

Examinând recursul, Curtea reține următoarele:

Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90

(ulterior 110) din T..

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate.

Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second- hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Cum R. este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru.

Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de

Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul

1978).

Totodată, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. D. contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului impune acordarea eventualelor cheltuieli de judecată la fond, în condițiile în care taxa nu a fost restituită amiabil.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefundat și conform art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de către pârâta A. F. P. A M. T., împotriva sentinței civile nr. 5500 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14 iunie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S. L. R. A. A. M. R.-R. D.

GREFIER V. D.

Red.R.S.L./Dact.S.M

2 ex./… 06.2012

Jud.fond.E. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 5401/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal