Sentința nr. 189/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 189/2012
Ședința 13 M. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A. M.
Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul B. I. M. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., având ca obiect refuz acordare drepturi conform L. nr. 1..
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea promovată este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea pârâtei - întâmpinare, însoțită de documentația care a stat la baza emiterii hotărârii contestate.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.3 pct.3 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Un exemplar din întâmpinare se comunică cu reclamantul.
La solicitarea instanței privind necesitatea suplimentării probațiunii prin audierea martorilor care cunosc date cu privire la refugiu, reclamantul arată că nu s-a refugiat niciodată, era prea mic ca să plece din localitatea de domiciliu, T. de Sus fiind născut în anul 1940. Mai arată că au fost ascunși de bunici că să fie protejați iar în ceea ce privește dosarul și l-a făcut ca și mulți alți din aceeași localitate, mai mici în vârstă ca el și care au primit această pensie. Pe martorii care au dat declarații nu-i cunoaște de dosar și aducerea acestora s-a ocupat o persoană din Câmpia Turzii pe numele ei S. M., care a făcut dosare și l-a alte persoane.
Curtea, față de aceste susțineri apreciază că pentru justa soluționare a cauzei nu se mai impune audierea nemijlocită a martorilor.
Declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pentru susținerea acțiunii.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii și recunoașterea dreptului, deoarece și la alții din aceeași localitate cu el i-a fost recunoscut acest drept.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată în dosarul sub numărul de mai sus, reclamantul B. M. a chemat în judecată C. J. de P., solicitând anularea Hotărârii nr.30505/(...) emisă de pârâtă, în sensul de a fi obligată pârâta să-i acorde drepturile prevăzute de L. 1. întrucât are calitate de persoană refugiată pe motive etnice in perioada (...)-(...) .
În motivare, reclamantul a arătat că hotararea atacata contine date contradictorii si ca si alte persoane din sat care au fost in aceeasi situatie beneficiaza de aceste drepturi legale .
În drept, au fost invocate prevederile OG 105/1999, HG 287/2008, L.
1..
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii, cu motivarea că reclamantul a incercat sa isi dovedeasca calitatea de refugiat prin depozitiile a doi martori .Aceste depozitii contin insa date contradictorii intrucit acesti martori au fost refugiati in localitatea I. de C. si atunci nu se explica cum a fost posibil sa se intalneasca cu reclamantul in refugiu in localitatea M. V. .
Curtea retine din actele dosarului urmatoarele :
Prin Hotărârea nr.30505/(...), a fost respinsă cererea reclamantului de stabilire a calității de beneficiar al L. 1., întrucât existau date contradictorii in dovedirea calitatii sale de beneficiar al L. 1..
Conform art.1 din OG 105/1999 astfel cum a fost aprobată prin L. 1., beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la (...) până la (...), a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv […] c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu. R. că, în accepțiunea legii, refugiul este o formă de persecuție pe motive etnice care îndreptățește la compensare pentru consecințele negative suferite.
Instanța constată că soluția adoptată de pârâtă este temeinică avind in vedere recunoasterile reclamantului facute in fata instantei in sedinta publica din data de (...).
Astfel reclamantul a recunoscut ca in intervalul de timp indicat in actiunea cit si in cererea formulata in temeiul L. 1. nu s-a aflat in refugiu intrucit avea doar citeva luni la inceputul lui septembrie 1940 si a ramas in localitatea T. de Sus in grija bunicilor si a mamei .
Reclamantul a aratat ca a formulat aceasta cerere intrucit foarte multe persoane din sat desi nu au fost in refugiu beneficiaza de aceste drepturi .Ca atare a mers impreuna cu sotia ei la o persoana in Campia Turzii pe care au platit-o si care se numeste S. M. care le-a intocmit cerere si s-a ocupat si de declaratiile celor doi martori pe care reclamantul nu ii cunoaste si care astfel nu puteau declara ca el a fost in refugiu .
Avind in vedere recunoasterea reclamantului ca nu a fost in refugiu in intervalul de timp (...)-(...) rezulta ca in mod corect s-a respins cererea formulata de catre reclamant prin hotararea atacata in speta
In consecinta în temeiul art.7 alin.4 din L. 1. și art.18 din L.
554/2004, Curtea va respinge actiunea ca neintemeiata .
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.
HOTĂRĂȘTE:
Respinge actiunea in contencios administrativ formulata de reclamanta B. M. cu dom. in localitatea T. de Sus nr. 78 în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., cu sediul în C.-N., str. G. C., nr. 2, jud. C..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de (...).
PREȘEDINTE GREFIER A. A. M. M. N. Țâr
Red/tehn AAM
4 ex;(...)