Decizia nr. 55/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 55/2012
Ședința 19 N. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A. M.
Judecător S. L. R.
Judecător M. S.
Grefier A. B.
S-au luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. S. în numele A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 1814 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu reclamantul P. I. A. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite
- restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr.
554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 1814 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta D. S. și s-a respins acțiunea reclamantului împotriva pârâtei D. S. pentru lipsa calității procesuale pasive a acesteia.
S-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta D. S.
S-a admis acțiunea reclamantului P. I. A. și s-a dispus obligarea pârâtei A. F. P. Z. să restituie acestuia suma de 2.743 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă începând cu data plății -(...) și până la restituirea efectivă a sumei.
S-a respins ca inadmisibilă cererea privind anularea adresei nr. 61982/(...). S-a admis cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M., pe care a obligat-o la restituirea către A. Z. a sumei de 2.743 lei, cu dobânda legală începând cu data plății -(...).
Deliberând cu prioritate asupra excepției inadmisibilității, tribunalul reține că art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată, iar reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.
Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea reclamantului se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din
Legea nr. 554/2004.
În speță, reclamanta nu contestă cuantumul taxei de poluare, modul de calcul al acesteia, ci invocă, după cum deja s-a arătat, caracterul său discriminator. Prin urmare, refuzul de a i se restitui această taxă se constituie într-un act administrativ de natură să vatăme interesul său, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar nu decizia de calcul, care nu face decât să exprime cuantumul taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat de reclamant.
T. a constatat ca fiind întemeiată și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. S., invocată de instanță întrucât nu a fost implicată în procedura de calcul al taxei de poluare și cea de restituire a sumei achitată de reclamant, suma nefiind virată în contul acestei pârâte, astfel că acțiunea îndreptată împotriva pârâtei D. S. a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achitat la T. Z. suma de 2.743 lei, cu titlu de taxă de poluare, așa cum rezultă din chitanța seria TS7 nr. 7152280 din (...), fila 8.
Prin cererea depusă de reclamant la fila 3, reclamantul a făcut dovada că s-a adresat A. F. P. Z. a făcut dovada pentru a solicita restituirea sumei, cererea purtând ștampila nr. de înregistrare 61982 din (...) de la AFP Z., și întrucât cererea nu i-a fost soluționată favorabil a formulat prezenta cerere în instanță.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H. 6. privind normele metodologice de aplicare a O.
5. taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. S. în numele A. F. P. Z., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă și desființarea hotărârii cu privire la obligarea A. la plata dobânzii legale.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6,7,8 și 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
A mai precizat pârâta că instanța de fond a dispus restituirea unei sume achitate în prealabil în temeiul legii, deși instanța de contencios-administrativ nu poate pronunța o astfel de soluție, aceasta, esențialmente, este chemată să cenzureze acte administrative emise de autoritățile publice.
Cum decizia de calcul a taxei pe poluare a rămas definitivă nefiind exercitată procedura administrativ-fiscală, iar în lipsa anulării deciziei de calcula de către instanța de judecată, pârâta apreciază că nu poate fi restituită taxa pe poluare. În ceea ce privește adresa emisă de către A., pârâtă susține că aceasta nu este un act administrativ fiscal potrivit art. 41 C.pr.fiscală, astfel că nu poate fi cenzurat de către instanța neîntrunind caracteristicile prev. de art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, recurenta arată că fără o analiză a actului administrativ, respectiv decizia de calcul, prin care s-au reținut în sarcina reclamatului obligații fiscale, instanța de fond nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei astfel achitată. Așa cum rezultă din dispozițiile art. 5 și 7 din O.U.G. nr. 5., stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată, se realizează de către autoritatea fiscală competentă potrivit O. nr. 92/ 2003 privind C.pr.fiscală.
Pe fondul cauzei, pârâta solicită respingerea acțiunii ca nefondată pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea dobânzii, pârâta consideră că în mod neîntemeiat a fost admis, deoarece taxa de poluare a fost reținută în temeiul unui act normativ în vigoare.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
In ce priveste exceptia de inadmisibilitate privind lipsa procedurii prealabile, aceasta este neintemeiata in conditiile in care refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri este o conditie de fond pentru admisibilitatea unei actiuni in contencios administrativ a carei indeplinire rezulta din practica administrativa constantă a paratelor și din chiar pozițiile procesuale. Procedura prealabila nefiind obligatorie nu se poate vorbi de tardivitatea ei.
Totodată, tribunalul a reținut corect calitatea procesuală a pârâtei având în vedere că aceasta a calculat și perceput suma a cărei restituire se solicită.
Referitor la fond, în prezent, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de
7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 5. respectiv C-2. vizind forma OUG 5. dupa (...) având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.
Prin această hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că:
A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate
și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5. trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.
Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Referitor la acordarea dobânzilor, este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. D. contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului impune acordarea dobânzii legale de la data plății acestei taxe, în condițiile în care taxa nu a fost restituită amiabil.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. S. în numele A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 1814 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința din 19 noiembrie 2012.
Red.S.L.R./(...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: C. N.C.