Decizia nr. 5590/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. A. ȘI F.
D. CIVILĂ Nr. 5590/2012
Ședința publică de la 21 I. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D.
Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. G. A F. P. C., împotriva sentinței civile nr. 3385 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., în contradictoriu cu reclamantul R. I. B., având ca obiect suspendare executare act administrativ decizia nr. 26/2012 emisă de D. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimat, avocat C. I. T., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 5. este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacată, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
{ F. | }
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3385 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., a fost admisă acțiunea precizată de reclamantul R. I. B. în contradictoriu cu M.-A. D. G. A F. P. A J. C..
S-a dispus suspendarea executării D. nr. 26/2012 emisă de D. a J. C. si a
D. de impunere privind TVA nr. 37946/(...) până la soluționarea de către instanța de fond a temeiniciei acestora.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin D. nr. 26/(...) a fost respinsă contestația formulată de PF. R. I. B. împotriva D. nr.37946/(...), prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare de plată în sarcina reclamantului în valoare totală de 64.822 lei, constând în obligații fiscale de plată la sursa T.
Potrivit art.14 alin.1 din L. nr. 5. la care face trimitere art.215 din OG
92/2003, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.
Rezultă, așadar, că pentru suspendarea executării unui act administrativ - pe lângă cerința inițierii procedurii de anulare a actului administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă prealabilă, fie în faza judiciară), este necesar a fi întrunite, cumulativ, alte două condiții: existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.
Cele două condiții, prin modul restrictiv-imperativ de reglementare, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existența
„unui caz bine justificat"; și a „iminenței producerii pagubei";.
Suspendarea este o măsură de excepție, și numai motive bine întemeiate referitoare la o îndoială puternică cu privire la legalitatea sa, precum și numai dacă ar conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe greu sau imposibil de înlăturat s-ar putea înlătura efectul său executoriu din oficiu prin dispunerea suspendării executării.
În materie fiscală, s-a prevăzut o condiție suplimentară, dovada consemnării unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate, care a fost îndeplinită.
În speță, reclamantul este persoană care obține venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală - drept de autor/cesiune drepturi de autor, iar în ceea ce privește întrunirea condițiilor art. 14 din L. 5., sus enunțate, în speța de față reținem că acestea sunt întrunite :
Prima condiție este îndeplinită deoarece reclamantul a făcut dovada că a solicitat, în prealabil, revocarea actelor administrative. ț
În privința cazului bine justificat :
Potrivit art. 2 alin. (1) fit ț) din L. nr. 5.. pentru a fi în prezența unui "caz bine justificat" trebuie sa se facă dovada existenței unor împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Instanța a apreciat că, în speță, există împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative, răsturnând prezumția de legalitate de care se bucură acestea.
A., normele metodologice -art. 3 alin. (7 ind. 1) la art. 127 din C. fiscal, aprobate prin HG nr. 4. aparent încalcă C. F. și D. 2. . Aceasta deoarece C. fiscal și D. 2. prevăd faptul că nu acționează de o manieră independentă două categorii de persoane: a) persoanele care desfășoară activitatea în temeiul unui contract de muncă, respectiv b) persoanele care desfășoară activitatea in temeiul unui alt contract, care însă creează raporturi juridice similare celor derivând dintr-un contract de muncă
Dispozițiile C. fiscal, interpretat și aplicat în lumina Directivei 2., nu exclud din sfera lor de aplicare nicio activitate economică. A., desfășurarea oricărei activități economice are vocația de a fi realizată de o manieră dependentă sau independentă, după cum raporturile juridice create intre cel ce desfășoară activitatea și cel care beneficiază de ea sunt sau nu similare celor derivând dintr- un contract de muncă.
Normele metodologice ale art. 127 din C. fiscal reglementează însă faptul că activitățile care generează venituri din drepturi de autor nu pot fi niciodată calificate ca fiind activități dependente din perspectiva aplicabilității T. Însă normele metodologice sus enunțate fac trimitere, pentru a configura sfera persoanelor care desfășoară activități în mod dependent din perspectiva TVA, Ia dispozițiile art. 7 din C. fiscal, ceea ce contravine însăși art. 7 din C. fiscal. Situația intră in conflict chiar cu prevederile art. 7, care statuează expres faptul că definițiile date unor termeni/expresii din C. fiscal nu se aplică și titlului VI "T.
pe valoare adăugată".
De asemenea , Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 262/2007 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscala a contribuabililor este aparent nelegal deoarece reglementează procedura de înregistrare în scopuri de TVA pentru persoane care desfășoară activități în mod dependent, astfel încălcând prevederile C. fiscal, care prevăd aplicarea dispozițiilor legale in materie de TVA exclusiv persoanelor care desfășoară activități in mod independent.
Nu în ultimul rând, noua concepție fiscală încalcă principiul securității raporturilor juridice. C. fiscale și rezultatele acestora, în aplicarea retroactivă a unor norme juridice încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în practica CEDO, precum și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securității juridice. A., reclamantul a respectat legea fiscală în vigoare la momentul realizării cesiunii de drepturi de autor iar după o perioadă de timp, aceste venituri din contracte sunt supuse unei alte taxe , fără ca textul legal să se modifice între timp.
În privința pagubei iminente, tribunalul a apreciat că este previzibil că reclamantul va suferi un prejudiciu material viitor și previzibil dacă nu se va dispune suspendarea deoarece este previzibil că reclamantul va fi in situația de a pierde sume de bani fie din scăderea numărului de persoane interesate să încheie contracte de cesiune de drepturi de autor cu reclamantul (fiindcă aceste persoane vor plăti cu 24% mai mult acestuia), fie din necesitatea de a reduce prețui cesiunii cu 24% pentru că, adăugând TVA-ul impus de lege, să se ajungă la păstrarea contravalorii pe care cocontractanții lor ar trebui să le plătească pentru a putea să exploateze drepturile de autor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F. P. C., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii de suspendare a executarii silite formulate de reclamanta.
În motivare pârâta a arătat că solutia pronuntata de Tribunalul Cluj are un vadit caracter nelegal, fiind pronuntata cu incalcarea prevederilor legale incidente care reglementeaza notiunea suspendarii actelor administrativ fiscale.
In fapt, fără a analiza apararile formulate de institutie din cuprinsul întâmpinării, instanta de fond își însușește aproape integral sustinerile reclamantului, fără a verifica insa veridicitatea acestora.
În considerentele hotararii criticate instanta de fond nu retine motivele pe care institutia pârâtă le-a invocat in aparare, prin care a evidentiat ca in speta nu sunt intrunite conditiile legale pentru admiterea cererii.
În sustinerea pozitiei noastre procesuale aratam ca instanta de fond a interpretat in mod gresit dispozitiile legale invederate de reclamant, prin care acesta a incercat sa demonstreze ca cererea sa este intemeiata intrucat, in speta este intrunita conditia existentei unui caz bine justificat.
Intrucat, nu a analizat apararile formulate de pârâtă instanta de fond a retinut in mod gresit ca in speta exista imprejurari de natura sa creeze o indoiala serioasa in privinta legalitatii actelor administrative, rasturnand prezumtia de legalitate de care se bucura acesta.
Optica reclamantului, împartasita de instanta de fond este gresita intrucat relevante pentru lamurirea legalitatii/temeiniciei obligatiilor fiscale suplimentare stabilite in sarcina sa sunt cu totul alte dispozitii legale decat cele retinute in considerentele hotararii criticate.
In acest sens arată că în accepțiunea prevederilor art.129 alin.3 /it. b) din C. fiscal prestarile de servicii cuprind operatiuni cum sunt "transferul si/sau transmiterea drepturilor de autor, brevetelor, licentelor marcilor comerciale si a altor drepturi similare" incadradu-le in cadrul operatiunilor impozabile din punct de vedere al TVA fără a face referire la tipul de relatie (dependenta sau independenta) care sta la baza raportului juridic generator de astfel de venituri.
În continuare, subliniază ca, presupusa nelegalitate a prevederilor Ordinului M.F.P. nr.262/2007 pentru aprobarea formularelor de inregistrare fiscala a contribuabililor in raport cu dispozitiile C. fiscal este o falsa problema intrucat, in speta obligatiile fiscale au fost stabilite in baza prevederilor C. F. (art.153 alin.7) care stipuleaza in mod expres faptul ca in cazul in care o persoana este obligata sa se inregistreze in scopuri de TVA si nu solicita inregistrarea, organele fiscale competente vor inregistrara persoana respectiva din oficiu si nu baza ordinului.
Prin urmare, nu se poate spune asa cum a retinut instanta de fond faptul ca exista o indoiala puternica asupra legalitatii actului administrativa carui suspendare o solicita.
De altfel procedand in aceasta maniera instanta de fond a nesocotit faptul ca pana la anularea de catre o instanta judecatoreasca, actul administrativ se bucura de prezumtia de legalitate. In caz contrar, s-ar anticipa solutia ce va fi data candva pe fondul cauzei, ajungandu-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispozitiilor art. 14 din L. nr. 5..
In acest sens s-a pronuntat si I. Curte de C. si J. - S. de C. A. si F. prin D. nr. 5191/(...) care a retinut ca "prezumtia de legalitate si de veridicitate de care se bucura actul administrativ determina principiul executarii acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el insusi titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise in baza legii, echivaleaza cu a nu executa legea ceea ce intr-un stat de drept este de neconceput.
Suspendarea executarii actelor administrative constituie, prin urmare, o situatie de exceptie care intervine cand legea o prevede, in limitele si conditiile anume reglementate. "
In speta, nu este intrunita nici cea de-a doua conditie respectiv, prevenirea unei pagube iminente, in conditiile in care instanta de fond aprecieaza ca "este previzibil ca reclamantul va suferii un prejudiciu viitor."
Prin urmare, in lipsa unui material probator, pe o simpla presupunere instanta de fond considera indeplinita si aceasta conditiei desi paguba iminenta este definita de art. 2 alin. 1 lit. s din L. nr. 5. drept prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidenta sau, dupa caz, perturbarea previzibila grava a functionarii unei autoritati publice ori a unui serviciu public.
Suspendarea executarii este insa o masura de exceptie, care se justifica numai daca actul administarativ contine dispozitii a caror indeplinire ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau, imposibil de inlaturat in ipoteza anularii actului.
Pentru considerentele pârâta solicită admiterea prezentului recurs așa cum a fost formulat și motivat.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 14 iunie 2012 (f.7-9) reclamantul R. I. B. a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat și pe cale de consecință menținerea sentinței recurate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamantul a arătat că prin recursul formulat, recurenta arată că sentința mai sus menționată este nelegală și netemeinică, fiind pronunțată cu nerespectarea prevederilor legale incidente în materia suspendarii actelor administrativ fiscale. Mai precis- arata recurenta- instanta nu a verificat veridicitarea sustinerilor noastre si nici nu a analizat apararile formulare de catre recurenta.
Recurenta invoca prevederile art. 129 al. 3 lit b Cod F., aratand ca acest text nu distinge, in materia veniturilor care intra in sfera de aplicare a TVA, intre relatiile dependente si independente care pot sta la baza generarii acestor venituri. Pe cale de consecinta, arata recurenta, nu se poate retine o indoiala puternica asupra legalitatii actului administrativ suspendat.
Sub aspectul existentei unei pagube iminente, recurenta arata ca aceasta reprezinta o simpla presupunere a subsemnatului.
Subsemnatul arată ca in realitate au fost indeplinite toate conditiile impuse de catre L. 5. pentru suspendarea actului administrativ in discutie, sentinta recurata fiind pe deplin legala si temeinica. Fara a prelua argumentele deja expuse in fata instantei de fond, va evidentia cateva aspecte in stransa legatura cu recursul formulat de catre recurenta.
In primul rand, arată ca exista fara drept de tagada o indoiala serioasa asupra "actului administrativa carui suspendare s-a dispus prin sentinta recurata.A., cu toate ca recurenta face trimitere la prevederile art. 129 al. 3 lit. b Cod F., ignora cu desavarsire prevederile art. 127 Cod F., care prevad fara niciun dubiu necesitatea ca activitatile respective sa fie desfasurate in mod independent.
In realitate, recurenta ignora in totalitate, prin recursul formulat, criticile care au fost aduse de catre subsemnatul in fata instantelor de fond si care au fost retinute si prin sentinta recurata, respectiv criticile de nelegalitate privitoare la art. 3 al. 7 indice 1 din normele metodologice la art. 127 Cod F., precum si prevederile dreptului intern raportat la D. 2. si prevederile Ordinului Ministrului finantelor publice nr. 262/2007 pentru aprobarea formularelor de inregistrare fiscala a contribuabililor.
Acestea, si nu prevederile art. 129 al. 3 lit b din C. F., au fost de fapt aspectele evidentiate de catre subsemnatul in cererea de suspendare formulata ca stand la baza indoielii serioase care planeaza asupra actului administrativ emis si a carui suspendare s-a dispus prin sentinta recurata. De asemenea, tot acestea au fost si argumentele retinute in cuprinsul sentintei recurate pentru care s-a constatat indeplinirea exigentelor impuse de art. 14 din L. 5. si astfel s-a dispus in mod corect suspendarea actului administrativ.
Arată de asemenea faptul ca in dosar (...) al C.i de A. B., a fost admisa actiunea formulata prin care s-a solicitat tocmai suspendarea executarii art. 3 al.
1 indice 7 din normele metodologice la art. 127 Cod F. De asemenea, in dosarul
(...) al C.i de A. B. s-a dispus chiar anularea Normelor metodologice 3 alin. (7 ind.
1) la art. 127 din C. fiscal, aprobate prin HG nr. 4. astfel incat faptul ca exista indoieli serioase care planeaza asupra actului administrativ nu poate fi pusa la indoiala, raportat la aceste solutii recente.
In al doilea rand, raportat la sustinerile recurentei potrivit carora nu îndeplinește condițiile existentei unei pagube iminente, recurenta se rezuma la simple sustineri, nemotivate in niciun fel in cuprinsul cererii de recurs. D., instanta de fond a retinut in mod corect faptul ca si aceasta conditie este indeplinita, raportat la faptul ca este previzibila situatia in care reclamantul va pierde cu siguranta sume de bani fie prin scaderea numarului de persoane interesate sa incheie contracte cu mine, fie prin reducerea pretului cesiunii, ambele corelativ cu procentul aplicabuil in cazul taxei pe valoare adaugata, respectiv 24%. Asadar, aceasta imprejurare a fost dovedita in mod corespunzator prin cererea formulata de catre subsemnatul in fata instantei de fond si a fost retinuta, motivat, in cuprinsul hotararii recurate.
Pentru toate aceste motive, reclamantul arată ca in realitate sentința recurata este pe deplin legala si temeinica, solicitând respingerea recursului si menținerea sentinței civile nr. (...).
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Conform art. 215 C.pr.fisc. contestația administrativă împotriva actului administrativ fiscal nu conferă caracter executoriu de drept acestuia recunoscându-i-se dreptul contestatorului de a cerere suspendarea pe cale judecătorească prin formularea unei cereri în conformitate cu dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 5., suspendarea fiind condiționată de plata unei cauțiuni până la 20% din valoarea sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei.
A. fiind, corelând acest text legal cu dispozițiile art. 14 din L. nr. 5., rezultă că pentru a se dispune suspendarea executorii unui act administrativ fiscal trebuie îndeplinite următoarele condiții: depunerea/consemnarea unei cauțiuni; existența unui act administrativ fiscal, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
Prima cerință stipulată anterior este îndeplinită, având în vedere că instanța de fond a fixat cu titlu de cauțiune suma de suma de 6.000 lei (f. 46 dos. fond) iar aceasta a fost consemnată la dispoziția instanței la societatea bancară CEC Bank SA Sucursala C., așa cum atestă recipisa de consemnare emisă de bancă sub nr. 729756/1/(...) (f. 50 dos. fond).
În ceea ce privește a doua condiție este de notat că prin D. de impunere pentru obligațiile fiscale suplimentare TVA stabilite de inspecția fiscală pentru persoanele fizice care desfășoară activități independente în mod individual sau într-o formă de asociere nr. 37946/(...) emisă de pârâtă s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 51.363 lei reprezentând taxă stabilit suplimentar TVA și accesorii în sumă de 13.459 lei reprezentând majorări de întârziere (f. 10-12 dos. fond).
Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 41-43 rap. la art. 86 și 87 din OG nr. 92/2003 privind C. de procedură fiscală, decizia de impunere poate fi calificată ca fiind act administrativ fiscal susceptibil de regimul prevăzut de art. 41 și art. 205 și urm. C.pr.civ. și ca atare susceptibil a face obiectul cererii de suspendare grefată pe dispozițiile art. 215 C.pr.fisc corelat cu art. 14 din L. nr.
5..
Același regim juridic îl are și decizia privind soluționarea contestațiilor atacată în justiție conform art. 218 alin. 2 C.pr.civ.
Din această perspectivă și această condiție este îndeplinită în cauză.
Cu referire la condiția exercitării procedurii administrative prealabile ținând seama de calificarea dată de instanța de contencios constituțional (D. nr.
409/2004) și practica judiciară a Î. C. se reține că în cauza procedura prealabilă a fost îndeplinită.
A., Curtea reține că împotriva actului fiscal s-a formulat contestație întemeiată formal pe dispozițiile art. 205 și urm. C.pr.fisc. soluționată deja prin D. nr. 26 din (...) emisă de organul de soluționarea a contestațiilor din cadrul D. C. (f. 55-61 dos. fond), astfel că și această condiție este îndeplinită.
Cât privește condiția existenței cazului bine justificat, Curtea are în vedere în analiză sensul acestei expresii ce comensurează această condiție dat de L. contenciosului administrativ nr. 5.. A. conform art. 2 alin. 1 lit. t) di8n lege, prin cazuri bine justificate se înțelege împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Analizând această condiție prin prisma celor susținute de reclamant și a dovezilor invocate în sprijinul acesteia precum și prin prisma celor relevate de instanța de fond, Curtea constată că în speță sunt date împrejurări de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atât a deciziei de impunere cât și a deciziei de soluționare a contestațiilor.
Disputa angajată de pârâtă în recurs vizează greșita reținere de către instanța de fond a dispozițiilor legale relevante ale raportului juridic de drept materiale fiscal.
Or, o atare analiză solicitată de recurentă nu poate fi angajată în etapa de verificare în aparență a legalității actelor administrative ce fac obiectul cererii de suspendare.
A., deși recurenta invocă exclusiv dispozițiile art. 129 alin. 3 lit. b) din C. fiscal care precizează că în cadrul prestărilor de servicii se includ și operațiunile privind transferul și/sau transmiterea folosinței drepturilor de autor, brevetelor, licențelor, mărcilor comerciale sau a altor drepturi similare, susținând astfel că textul legal precitat nu face distincția la tipul de relație dependentă ori independentă care stă la baza raportului juridic generator de astfel de venituri, nu se poate face abstracție de incidența art. 127 din C. fiscal care definește termenul de persoană impozabilă în materie de TVA și care circumscrie sfera persoanelor impozabile cu referire la persoanele care desfășoară activități economice de o manieră independentă.
Cu privire la incidența în speță a pct. 3 alin. 71 din Normele Metodologice de aplicare art. 127 din C. fiscal aprobate prin HG nr. 4., introduse de pct. 1 al lit. F a art. I din HG nr. 791/2010, și pe care părțile nu o tăgăduiesc este de semnalat că în practica instanțelor s-a pronunțat o sentință prin care un atare text regulamentar a fost suspendat de la aplicate și mai apoi anulat. A se vedea în acest sens, sentința pronunțată de Curtea de A. B. în dos. nr. (...)1, respectiv cea pronunțată în dos. nr. (...) de către aceeași instanță(f. 13-14).
A., explicitarea aplicării și interpretării textului art. 127 alin. 3 din C. fiscal, prin aceea că se consideră că nu acționează de o manieră independentă persoana care desfășoară o activitate dependentă potrivit art. 7 din C. fiscal este susceptibilă de serioase rezerve în ceea ce privește legalitatea soluției.
Și este așa, deoarece așa cum a stabilit corect instanța de fond, însăși textul art. 7 din C. fiscal, instituie o excepție de la aplicarea acestuia prin menționarea expresă a excluderii dispozițiilor conținute de T. VI - T. pe valoarea adăugată din care face parte și art. 127 al C. fiscal.
Prin urmare determinarea prin normele de aplicare a C. fiscal a înțelesului
și aplicării textului art. 127 alin. 3 prin trimitere la art. 7 din C. fiscal înseamnă ignorarea excepției instituite de acest din urmă text legal și încălcarea principiului de drept în materie de interpretare juridică a legii consacrat de adagiul latin exceptio est strictissimae interpretationis. O aplicație particulară a acestei reguli de interpretare în speță este aceea că norma instituită de art. 7 circumscrie strict ipoteza de aplicare excluzând sfera dispozițiilor conținute de T. VI al C. fiscal.
A. fiind, statuarea că activitatea prestată de intimat intră în categoria activităților dependente/independente prevăzute de C. fiscal în materie TVA sunt îndoieli în legătură cu explicitarea acestor noțiuni aplicate de organul fiscal cu trimitere la norma metodologică ce explicitează conținutul art. 127 alin. 3 din C. fiscal și care este susceptibilă de invalidare pe cale judecătorească.
Pe de altă parte în relație cu critica recurentei conform căreia în speță sunt incidente dispozițiile art. 153 alin. 7 din C. fiscal cu referire la înregistrarea din oficiu a persoanelor care sunt obligate să se înregistreze ca plătitori de TVA trebuie notat că textul art. 153 alin. 7 se va putea reține ca aplicabil numai dacă se va clarifica situația prezentă în ipoteza acestei norme , respectiv dacă se va determina că reclamantul este o persoană obligată să se înregistreze ca persoană impozabilă în materie de T.
Or, sub acest aspect, s-a procedat la analiza împrejurărilor de fapt și de drept mai sus relevate din care rezultă o îndoială în ceea ce privește stabilirea că reclamantul este persoană impozabilă în materie de TVA derivată din calificarea activității economice a acestuia ca fiind dependentă ori independentă respectiv dacă se înscrie în art. 127 alin. 3 ori în art. 127 alin. 3 din C. fiscal.
Aceste considerente au condus Curtea la reținerea ca întemeiată a condiției analizate, prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal fiind atenuată de starea de fapt și încadrarea în drept a rezultatelor controlului.
Cât privește ultima condiție, Curtea are în vedere circumstanțiere legală a acesteia în art. 2 alin. 1 lit. ș) din L. nr. 5. unde se arată că prin expresia pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Sigur, actul a cărui suspendare se solicită produce efecte executorii, practic reclamantul este obligată ca deîndată, voluntar, sau ulterior, în cel mai scurt timp, silit să plătească suma ce face obiectul actului administrativ, sumă considerabilă pentru o persoană fizică.
Este real că din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.
Or, raportat la aparența de ilegalitate a actului administrativ fiscal analizat executarea de îndată a acestuia ar putea produce o pagubă în patrimoniul reclamantului, mai ales că iminența producerii acestui prejudiciu se datorează existenței în derulare ori în pericol de a fi derulate alte contracte de cesiune de drepturi de autor așa cum a statuat corect și instanța de fond..
Or, așa cum s-a arătat în jurisprudența CEDO prin aplicarea interpretării specifice acesteia și prin utilizarea noțiunilor autonome, procedurile jurisdicționale în materie fiscală sunt calificate ca acuzații în materie penală, ce intră sub incidența art. 6 din Convenție, ceea ce impune a se reține cu trimitere la art. 6 parag. 2 care conferă garanții în această materie că nu se opune, în principiu, executării silite a unor sancțiuni fiscale înainte de obținerea unei hotărâri judecătorești definitive, dar într-o astfel de situație statul trebuie să-și exercite prerogativele sale în limite rezonabile și astfel să se asigure un just echilibru între interesele aflate în cauză.
Or, executarea actului administrativ de îndată, având în vedere considerentele ce preced, ar destabiliza justul echilibru prefigurat între interesul statului de a stabili și percepe sumele de bani cu titlu de creanță fiscală pe baza unor acte valabile și interesul contribuabilului - persoană fizică - care are dreptul să-și păstreze patrimoniul său fără a fi prejudiciat prin acte de executare puse sub semnul legalității și care nu are la îndemână o cale eficace de a întoarce executarea primind o reparație integrală, justă și echitabilă față de prejudiciul încercat.
Din această perspectivă, Curtea urmează să rețină că recursul formulat în cauză nu este fondat, sens în care întemeiat pe dispozițiile art. 14 și art. 20 alin.
3 din L. nr. 5. corelat cu art. 215 C.pr.fisc. se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de pârâta D. G. a F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 3385 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 iunie 2012.
{ F. |
PREȘEDINTE, R.-R. D. | JUDECĂTOR, L. U. | JUDECĂTOR, M. D. |
GREFIER, M. T. |
}
Red.L.U./Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud.fond. A.-M. B.
