Decizia nr. 584/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 584/2012

Ședința publică de la 26 I. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. U.

Judecător A. A. M.

Judecător R.-R. D.

Grefier M. T.

{ F. | }

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. J. PE. O. F.

DE M. C., împotriva sentinței civile nr. 2., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamanta SC D. S., având ca obiect obligare emitere act administrativ convenție cu privire la subvențiile prev.de Legea nr.76/2002.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.2206 din (...) pronunțată în dosarul (...) al T.ui C., s-a admis cererea formulată de reclamanta SC D. S. în contradictoriu cu pârâta A. J. E. O. F. DE M. C., a fost anulată decizia 149 din (...) și a fost obligată pârâta să încheie cu reclamanta convenția privind subvențiile prevăzute de art.85 alin.1 din Legea 76/2002, s-a admis cererea reclamantei privind scutirea pe o perioadă de 12 luni de la la plata contribuției datorate la bugetul asigurărilor pentru șomaj precum și la plata sumei de 5651 lei reprezentând o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referință în vigoare calculată la 12 luni precum și la cheltuieli de judecată în sumă de

4,3 lei.

T. a apreciat că reclamanta se încadrează în prevederile art.85 alin.1 din Legea 76/2002, așa încât nu poate fi invocat de către pârâtă disfuncționalitățile generale de ordin financiar sau cele legate de distrubirea fondurilor între ordonatorii de credite și nici acordarea subvenției de un acord al unei autorități sau de consimțământul la încheierea convenției cu reclamanta.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. C. solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate și respingerea contestației înaintată de reclamantă.

În motivarea recursului se arată că prevederile Legii 500/2002 stabilesc faptul că angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate rezultând astfel că acest tip de cheltuieli nu poate fi depășit fiind definit și materializat ca un cuantum fix alocat și cu o destinație precisă și limitată. Prin urmare, A. C. nu poate acorda subvențiile cerute de reclamantă și nu și-a dat consimțământul pentru că se află în imposibilitatea legală a onorării obligației față de angajator datorită lipsei fondurilor cu această destinație.

Asupra recursului, Curtea va reține următoarele:

Reclamanta a formulat cerere pentru a beneficia de subvenția prevăzută la art.85 alin.1 din Legea 76/2002, solicitare respinsă prin decizia 153/(...) de către A. C. R. a fost datorată lipsei fondurilor bugetare destinate măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă fără să se conteste că reclamanta se încadrează în dispozițiile textului legal mai sus arătat. Este de reținut că prevederile legale incidente nu condiționează acordarea subvențiilor de la stat de existența unor fonduri cu această destinație care să acopere solicitările angajatorilor. Recurenta-pârâtă însă nu a negat faptul că au existat fonduri în acest scop și nici nu a specificat pe ce criterii s-a făcut atribuirea acestor fonduri altor angajatori. Prin art.4 alin.3 din Legea 500/2002 s-a dispus ca angajarea cheltuielilor din bugetele prevăzute la art.1 alin.2 în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite însă, acest fapt nu este de natură a înlătura dreptul reclamantei recunoscut legal de a beneficia de aceste subvenții, așa cum a făcut-o pârâta prin admiterea deciziei 149.

Prin urmare, sunt justificate aspectele reținute de tribunal, astfel că în conformitate cu art.312 C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat nefiind îndeplinite motivele de modificare prevăzute de art.304 pct.8 și 9

C.proc.civ.și va menține sentința atacată.

PE. ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A. J. PE. O. F. DE M. C. împotriva sentinței civile nr.2206 din (...), pronunțată în dosarul (...) al T.ui

C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

L. U. A. A. M. R. R. D. M. T. red.RRD/AC

2 ex. - (...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 584/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal