Decizia nr. 6438/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 6438/2012
Ședința de la 06 S. 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. L. R. JUDECĂTOR: A. A. M. JUDECĂTOR: M. B. GREFIER: A. B.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul G. B. V. și pârâta A. F. P. A M. C. N. împotriva sentinței civile nr. 2111 din 28 februarie
2012, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., privind și pe chemata în garanție - intimată A. F. PENTRU M. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, avocat C. C., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat către pârâta A. F. P. C.-N. este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar recursul declarat de către reclamant nu este timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 09 august
2012, prin serviciul de registratură al instanței reclamantul recurent a depus la dosar întâmpinare la care a fost anexată împuternicirea avocațială a reprezentantului său, avocat C. C. F.
La data de 05 septembrie 2012, reclamantul recurent a depus la dosar un set de acte în susținerea recursului promovat.
Reprezentantul reclamantului recurent arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursurilor.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului declarat de acesta, modificarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, susținând pe larg motivele invocate în memoriul de recurs depus la dosar. A. că nu solicită cheltuieli de judecată în recurs. Cu privire la recursul declarat de pârâta recurentă A. F. P. C.-N. solicită respingerea recursului pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2111/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea formulată de reclamantul G. B. V., în contradictoriu cu pârâta AFP C.-N. și a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de
2697 lei achitată prin chitanța seria TS5 nr. 3117781 eliberată la data de (...), cu dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de (...) și până la achitarea efectivă.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, iar chemata în garanție A. F. PENTRU M. a fost obligată să plătească pârâtei suma de 2697 lei cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de (...) și până la achitarea efectivă.
A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 539,3 lei cheltuieli de judecată, prin reducerea onorariului avocațial la suma de 500 lei, conform prevederilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ
Asupra cauzei pe fond, tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări în România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei A. F. P. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, reclamantul achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5., T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H. nr. 6. privind normele metodologice de aplicare a
O. nr. 5., taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 C.pr.civ., din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul G. B. V., prin care a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării pârâtei la plata integrală a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1279,3 lei aferente fondului cauzei, fără cheltuieli de judecată în recurs.
În motivare, reclamantul a arătat, sub aspectul capătului de cerere devoluat în recurs, respectiv acordarea cheltuielilor de judecată, că hotărârea atacată este nemotivată și a susținut acest motiv de recurs prin dezvoltări ample, inclusiv sub aspectul jurisprudenței Curții E. a Drepturilor Omului, și a doctrinei interne.
Totodată, a formulat critici cu privire la încălcarea principiului disponibilității, în sensul că instanța a făcut din oficiu aplicarea art. 274 alin. 3
C.pr.civ. și nerespectarea procedurii de judecată, în principal a principiului contradictorialității, prin omiterea punerii în discuția părților a posibilității utilizării prerogativei reducerii, fapt ce l-a privat pe acesta de la formularea de concluzii.
Ca aspecte concrete ale nelegalității reducerii onorariului acordat, pe care o alegă, recurentul a indicat micșorarea sumei de 240 lei reprezentând T.V.A., care nu reprezintă, în opinia sa, onorariu, ci un impozit indirect achitat de reclamant. A trasat reclamantul o paralelă exemplificativă cu situația onorariilor avocaților din oficiu în materie penală, apreciind că raportat la diferența de complexitate a litigiilor fiscale față de speciile cazuistice aparținând materiei penale, prezentate spre comparare, onorariul avocațial de 1.000 lei achitat în cauză este unul absolut decent, având în vedere și specificitatea existenței în speță chiar și a unei proceduri prealabile parcurse.
A criticat recurentul și susținerea primei instanțe potrivit căreia ar exista o practică consecventă și unitară în sensul soluției sale, contestând totodată și caracterul de reper al acestor elemente în aplicarea art. 274 alin. 3 C.pr.civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs și pârâta A. F. P. C.-N., prin care s-a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit dispozițiile art.1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Recurenta a mai invocat și apariția unei legi noi, Legea nr. 9/2012, în baza căreia reclamantul poate obține restituirea unei părți din sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art.
110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.
Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită cheltuieli de judecată, recurenta consideră că acestea au fost acordate într-un cuantum excesiv în raport de munca avocatului și valoarea obiectului pricinii, și că nici nu ar putea fi obligată la plata cheltuielilor având în vedere lipsa sa de culpă.
În cauză, a depus întâmpinare recurentul reclamant, prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefundat, cu o motivare extinsă a poziției sale.
Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele:
Referitor la recursul reclamantului, acesta apare a fi fondat și va fi admis. Prima instanță a făcut aplicarea art. 274 alin. 3 C. pr. civ. pentru reducerea la
500 lei a cheltuielilor de judecată solicitate cu titlu de onorariu de avocat, „. la complexitatea redusă a speței și practica judiciară consacrată în materie";.
Criticilor reclamantului vizând nerespectarea de către prima instanță a principiului disponibilității și a procedurii de judecată, îndeosebi contradictorialitatea procesului, li se atribuie de către Curte o valență secundară și neesențială având în vedere că atribuția reducerii nu este subsumată de textul legal unei cereri exprese a părții interesate (care în speță prezintă nemulțumiri în recurs chiar și sub aspectul insuficienței reducerii), putând fi aplicată și din oficiu, iar privarea de posibilitatea de a pune concluzii și eventuala nemotivare se acoperă în și prin recurs, pozițiile părților fiind suficient nde conturate și susținute la acest moment.
Potrivit art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. E. adevărat că nu există în prezent un tablou al onorariilor minimale, însă Curtea, spre deosebire de reclamantul recurent, nu consideră că această împrejurare atrage caducitatea textului în discuție, ci aplicarea lui în modul în care acesta poate avea un efect, nu într-un mod în care nu poate produce nici un efect, conform acestui principiu general de interpretare a actelor normative. Din această perspectivă, textul poate avea efect prin aprecierea de către judecător a corespondenței dintre mărimea onorariului și cele două repere stabilite legislativ: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Dacă în privința muncii îndeplinite de avocat, Curtea nu găsește motive de reducere (cu toate că in abstracto cauza nu este una complexă și este des întâlnită în practică, la un nivel repetitiv chiar pentru mulți avocați - efortul,
„munca";, concrete pe parte de susținere nefiind mai prejos decât în alte tipuri de cauze), nu este mai puțin adevărat că valoarea pricinii nu este una semnificativă, iar cheltuielile de judecată solicitate la fond au totalizat cam jumătate din valoarea capătului de cerere principal și au chiar o proporție mare față de întreaga miză a procesului pentru reclamant.
Curtea nu este de acord cu afirmația recurentului potrivit căreia o astfel de aplicare a textului ar fi întotdeauna arbitrară și fără temei juridic. D., există două repere (cumulative) clar stabilite, iar marja de apreciere concretă nu este diferită sau superioară multiplelor alte cazuri în care judecătorii pot face aprecieri subiective pe chestiuni factuale; este vorba despre o manifestare a esenței atribuțiilor jurisdicționale, de a putea tranșa diferende.
Marja de reducere aplicată de prima instanță a fost însă una exagerată, Curtea, în urma reaprecierii elementelor pertinente urmând să admită recursul și să modifice în parte hotărârea recurată în sensul majorării cuantumului cheltuielilor de judecată acordate de la suma de 539,3 lei la suma de 839,3 lei, sumă care acoperă cheltuielile intangibile cu taxa de timbru și timbru judiciar, precum și TVA-ul aferent onorariului integral, rămânând și o porțiune de onorariu pe care și Curtea o apreciază ca bine acordată în raport cu valoarea obiectului pricinii. Trebuie menționat că și în condițiile în care există un TVA aferent onorariului avocațial, acesta este incident exclusiv relațiilor dintre client și avocat (în raport cu care contractul de asistență subzistă și nu va fi influențat de decizia instanței de neacordare integrală a cheltuielilor solicitate), față de partea adversă existând un cuantum unitar, indivizibil, cu privire la integralitatea căruia legea conferă o protecție expresă, creând o prerogativă specială pentru instanța de judecată.
Referitor la recursul A. F., se reține că în prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și
E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.
Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Aceleași considerente au fost stabilite de către C. și în cauza Nisipeanu, respectiv C-2. din (...), în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 5., iar concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
De asemenea, Legea nr. 9/2012 în baza căreia reclamantul ar putea obține eventual restituirea unei părți din sumă, nu constituie un impediment în despăgubirea integrală a reclamantului pentru prejudiciul produs prin impunerea unei taxe contrare dreptului comunitar.
Cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligată la fond recurenta, Curtea reține că obligarea recurentei este legală, neputând fi vorba despre o lipsă de culpă în condițiile în care a refuzat să facă aplicarea prevederilor comunitare, supranaționale; criticilor cu privire la cuantumul, considerat de recurentă excesiv, cheltuielilor de judecată li s-a răspuns implicit prin considerentele aferente admiterii recursului reclamantului.
În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 304 indice 1 coroborat cu 304 pct. 6 C.pr.civ. raportat și la dispozițiile art. 20 din Legea nr.
554/2004, se va respinge recursul pârâtei A. F. P. C.-N. împotriva aceleiași sentințe.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței și se va lua act de faptul că nu s- au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACE. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul G. B. V. împotriva sentinței civile nr. 2111 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o modifică în parte în sensul majorării cuantumului cheltuielilor de judecată acordate de la suma de 539,3 lei la suma de 839,3 lei
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Respinge recursul pârâtei A. F. P. C.-N. împotriva aceleiași sentințe.
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. L. R. A. A. M. M. B.
GREFIER
A. B.
Red.SRL/dact. MS
3 ex./(...) Jud.fond: L.M.F.
