Decizia nr. 6791/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Comentarii

0

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI F.

DOSAR NR. (...)

D. CIVILĂ NR. 6791/2012

Ședința a de 17 septembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : M. S. JUDECĂTOR : C. P. JUDECĂTOR : A. M. C. GREFIER : V. D.

S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de pârâta A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 3168 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C., în contradictoriu cu intimații SC S. P. I. S. și A. N. DE A. F.-D. G. DE A. A M. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

În data de (...) s-au înregistrat la dosar concluzii scrise din partea intimatei

SC S. P. I. S.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de (...), încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.3186 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost respinsă excepția de inadmisibilitate.

A fost admisă în parte acțiunea in contencios administrativ formulata si precizata de reclamanta SC S. P. I. S., în contradictoriu cu A. N. DE A. F.-D. G. DE A. A M. C., A. N. DE A. F. - D. G. DE S. A C., și în consecință s-a dispus anularea Deciziei nr. 176/(...) emisa de pârâta precum si anularea Deciziei de impunere nr. 237/(...) și a raportului de inspecție fiscala nr. 27911/(...) privind obligațiile suplimentare de plata stabilite in sarcina reclamantei. S-a dispus obligarea pârâtei sa restituie reclamantei suma de bani plătită in baza Deciziei de impunere nr.237/(...) in suma de 263.614 lei , cu dobânda legală cuvenita prevăzută de art . 124 C. pr. fiscala pana la restituirea integrala a sumei percepute. Au fost respinse restul pretențiilor. A fost obligată pârâta la 10.639,3 lei cheltuieli de judecata in favoarea reclamantei, onorariu avocațial si onorariu expert, taxa de timbru si timbru judiciar.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin D. nr.176/(...) privind soluționarea contestației formulata de către reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 237/(...) întocmită de către D. G. de A. a M. C. s-a respins ca neîntemeiată această contestație , apreciindu-se că reclamanta datorează toate sumele stabilite de inspecția fiscală, respectiv suma de 263.614 lei .

1. Caracterul deductibil al cheltuielilor de promovare/publicitate efectuate de catre reclamantă în anii 2007-2008 efectuate în baza contractului de publicitate nr. 1081/(...) încheiat între reclamantă și SC A. COM S.

În privința acestuia, organul de inspecție fiscala a apreciat că reclamanta nu poate să își deducă cheltuielile de publicitate înregistrate in evidențele contabile pentru anii 2007-2008 deoarece nu a prezentat documente justificative din care sa rezulte prestarea efectivă a acestor servicii de publicitate și totodată s- a considerat că în realitate aceste cheltuieli ar reprezenta de fapt avantaje financiare (bonusuri) acordate de catre reclamantă partenerilor contractuali.

Din documentația aferentă emiterii deciziei contestate depusă la dosar, cât și din concluziile expertizei contabile efectuate în cauză , în privința problemei sus menționate , reținem următoarele:

Facturile fiscale nr. 90774854/(...) si nr. 1070939/(...) la care face trimitere pârâta au fost emise în condițiile existenței contractului de promovare-publicitate nr. 1081/(...) încheiat între reclamantă si S. A. COM S. A. contract de promovare- publicitate a fost încheiat pe o durata nedeterminata si a avut ca obiect activități de promovare, publicitate, servicii de popularizare în scopul vânzării produselor reclamantei ( a se vedea art. 1 și 2 din contract).

Conform art. 21 din C. fiscal, cheltuielile de reclamă și publicitate efectuate în scopul popularizării firmei , produselor sau serviciilor , în baza unui contract scris, precum și costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare sunt deductibile fiscal .

Prin urmare , în condițiile în care facturile mai sus arătate au la bază un contract scris de publicitate apreciem că în speță sunt întrunite condițiile art.21

Cod fiscal, sus enunțat iar cheltuielile cu publicitatea efectuată prin A. sunt deductibile fiscale.

A fost respectată și L. nr. 82/1991 care prevede în art.6 alin.2 că „orice operațiune patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei într-un înscris care stă la baza înregistrării în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ";.

Pe de altă parte, chiar dacă sumele trecute în aceste facturi ar fi considerate ca fiind avantaje financiare, cum le apreciază organul fiscal , ele nu pot fi cuprinse în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugata, conform art. 137 alineat 3 Cod F. si pct.22 din H.4. privind Normele metodologice de aplicare a

C. F. A. deoarece raportat la dispozițiile legale aplicabile enunțate în paragraful anterior , reducerea acordata S. A. COM S. este o reducere comerciala care nu duce la modificarea bazei de impozitare, nefiind o reducere financiara, și , prin urmare, nu se stabilește în sarcina contribuabilului un impozit suplimentar față de cel plătit.

2. Caracterul deductibil al cheltuielilor de deplasare în cuantum de 1940 lei efectuate de domnul avocat M. A. în baza contractului de asistenta juridica nr.

1888/(...) încheiat cu reclamanta, contract depus la dosarul cauzei.

Conform art. 31 alineat 1 L. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, avocatul are "dreptul la acoperirea tuturor cheltuielilor facute în interesul procesual al clientului sau". Reclamanta a încheiat contract de asistență juridică nr. 1888/(...) cu Cabinet avocat M. A., care a avut ca obiect „ susținere acțiune și reprezentare client în fața T. Municipiului B. pentru protecția mărcii ATMOS";.

În baza acestui contract, reclamanta a achitat factura fiscala nr.288530/

(...) emisă de către C. avocatului M. A. in suma de 1940 lei reprezentand cheltuielile de deplasare si ulterior a dedus aceste cheltuieli.

Organele de inspectie fiscala au apreciat ca aceste cheltuieli nu ar fi deductibile deoarece aceste cheltuieli de transport au fost efectuate de catre persoane care nu au calitatea de salariat sau administrator al reclamantei , motiv pentru care s-a stabilit un impozit suplimentar pe profit.

Referitor la această problemă, reținem că potrivit art. 21 alineat 2 litera e

Cod fiscal și în baza punctului 27 din Normele Metodologice de aplicare a C. fiscal, „ sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri și cheltuielile de transport și de cazare în țară și străinătate , efectuate pentru salariați și administratori , precum și pentru alte persoane fizice asimilate acestora stabilite prin norme";. „ În sensul art. 21 alin 2 lit. e din C. fiscal, persoanele fizice asimilate salariaților cuprind și persoanele fizice rezidente și/sau nerezidente detașate , potrivit legii , în situația în care contribuabilul suportă drepturile legale cuvenite acestora.

În concluzie, în raport de contractul de asistență juridică sus menționat și în condițiile în care reclamanta a făcut dovada că a suportat cheltuielile de deplasare a avocatului ales să-i reprezinte interesele, apreciem că deducerea cheltuielilor cu transportul a d-lui avocat M. A. s-a făcut în conformitate cu textele legale sus citate.

3. Referitor la problema deductibilității cheltuielilor efectuate de catre reclamanta cu provizionul constituit, aferent creantei neincasate de la S. S. B.,:

Organele de inspectie fiscala au apreciat ca nu ar fi fost indeplinite cumulativ conditiile prevazute de art.22 alineat 1 litera j Cod fiscal pentru ca reclamanta sa fie indreptatita la deducerea provizioanelor constituite aferente creantei neincasate de la debitoarea S. T. S., pe considerentul că nu a existat o hotărâre judecătorească de deschidere a procedurii falimentului, ci doar de deschidere a procedurii simplificate de insolvență .

S-a reținut că în cauză există o hotărâre de deschidere a procedurii de insolvență în forma simplificata, pronuntata în data de (...) de catre Tribunalul

Brașov, a S. T. S. în dosar nr. (...)( hotărâre depusa la dosarul cauzei - fila 77 volumul I), hotărâre cu privire la care reclamanta a fost notificata de catre lichidatorul judiciar, specificându-se „ în baza art. 61 din L. 8. vă notific deschiderea procedurii de faliment din data de (...)";.

In conformitate cu dispozitiile art.3 punctului 25 din L. 8., procedura de insolventa in forma simplificata este "procedura reglementata de L. 8. prin care debitorul care îndeplineste conditiile prevazute de art.1 alineat 2 din L. 8., intra direct in procedura falimentului".

Niciun text de lege din C. F. nu impune conditia ca aceasta hotărâre sa fie si irevocabila, prin urmare , atât timp cât au fost respectate prevederile art. 22 alin 1 lit. j din L. 5. , cu privire la constituirea provizionului , apreciem că în mod nelegal s-a stabilit in sarcina reclamantei un impozit suplimentar împreuna cu majorările de întarziere aferente.

4. Ultima critică vizează înregistrarea de către reclamantă in contabilitate a unor facturi fiscale cu privire la care nu ar fi indeplinite cerințele prevăzute de C. F. privind emiterea lor si deducerea taxei pe valoarea adaugata aferenta acestor facturi fara temei legal.

În această privință , în cauză au fost audiați martori ( f 195, 196 vol IV) , din depozițiile acestora reieșind că reclamanta a procedat înainte de închiderea controlului fiscal la corectarea facturilor fiscale - respectiv la corectarea codului fiscal al societății omis din eroare - la care fac trimitere organele de inspecție fiscală, facturi aflate la filele 102-106 din volumul III al dosarului cauzei, acestea fiind indicate si in cuprinsul raportului de expertiza contabila.

Din cuprinsul expertizei contabile reiese că documentele fiscale au fost corectate de către furnizor în timpul inspecției fiscale conform art. 159 Cod F. coroborat cu punctul 81 indice 2 alineat 3 din Normele metodologice de aplicare a C. F., iar acest fapt a fost adus la cunoștința organelor de inspecție fiscală anterior terminării inspecției fiscale .

Prin urmare, s-a apreciat că, constatarea acestor erori de completare a facturilor nu îndreptățește organul de inspecție fiscal sa anuleze dreptul beneficiarului de deducere a TVA-ului înscris in factura furnizorului in condițiile in care documentele fiscale au fost corectate de către furnizor in timpul inspecției fiscale .

In concluzie, raportat la argumentele mai sus expuse, la probațiunea administrata precum si la dispozițiile legale enunțate în fiecare paragraf, acțiunea reclamantei a fost admisă conform dispozitivului.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâta A. N. de A. F. prin care a solicitat admiterea recursului ca fondat si, in temeiul art.312 din C. de procedura civila, modificare hotarării recurata ca nelegala, in sensul respingerii actiunii ca nefondata

Recurenta invocă nelegalitatea hotararii prevazuta de dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila - cand hotararea atacata a fost data cu aplicarea gresita a legii întrucât instanta de fond, in mod gresit a apreciat in considerentele sentintei civile recurate (pagina 3, paragraful 8, ultima propozitie, ca, " ... reducerea acordata SC A. COM S. este o reducere comerciala care nu duce la modificarea bazei de impozitare, nefiind o reducere financiara, si prin urmare, nu se stabileste in sarcina contribuabilului un impozit suplimentar fata de cel platit." In aceeasi ordine de idei, instanta de fond, in mod gresit, a retinut in considerentele sentintei civile recurate(pagina 4, paragraful 5) ca, "in raport de contractul de asistenta juridica sus-mentionat si in conditiile in care reclamanta a facut dovada ca a suportat cheltuielile de deplasare ale avocatului ales sa-i reprezinte interesele, apreciem ca deducerea cheltuielilor cu transportul a d-lui avocat M. A. s-a facut in conformitate cu textele legale sus-citate".

Instanta de fond, in mod gresit, a mai retinut in considerentele sentintei civile recurate (pagina 5, paragraful 3 si 4) urmatoarele aspecte, care, evidentiaza eroarea in care s-a aflat instanta de fond la data pronuntarii sentintei civile nr.3186/(...).

A., instanta de fond, in considerentele sentintei civile recurate (pagina 5, paragraful 3) a retinut ca, "din cuprinsul expertizei contabile reiese ca documentele fiscale au fost corectate de catre furnizor in timpul inspectiei fiscale, conform art.159 Cod F. coroborat cu punctul 81 indice 2 alineat 3 din Normele Metodologice de aplicare a C. F., iar acest fapt a fost adus la cunostinta organelor de inspectie fiscala anterior terminarii inspectiei fiscale."

In acelasi context, instanta de fond a retinut, in mod gresit, in considerentele sentintei civile recurate (pagina 5, paragraful 4) ca, " ... constatarea acestor erori de completare a facturilor nu indreptateste organul de inspectie fiscala sa anuleze dreptul beneficiarului de deducere a TVA-ului inscris in factura furnizorului, in conditiile in care documentele fiscale au fost corectate de catre furnizor in timpul inspectiei fiscale."

De asemenea, in mod gresit, instanta de fond a dispus obligarea recurentelor parate obligarea paratei la restituirea catre reclamanta a sumei de bani platita in baza Deciziei de impunere nr.237/(...), in suma de 263.614 lei, cu dobanda legala cuvenita prevazuta de art.124 Cod procedura fiscala pana la restituirea integrala a sumei percepute.

T., se arată ca nu pot fi de acord cu solutia instantei de fond, prin care s-a dispus obligarea paratei la plata, catre reclamanta, a sumei de 10.639,3 lei reprezentand cheltuieli de judecata, in speta, onorariu avocatial, onorariu expert, taxa de timbru si timbru judiciar, in conditiile in care actiunea a fost admisa in parte de catre instanta de fond.

1.Cu privire la cheltuielile de publicitate in suma de 266.160 lei aferente anului 2007 și in sumă de 667.487 lei aferente anului 2008, D. generala de soluționare a contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de A. F. a fost investita sa se pronunțe asupra deductibilității cheltuielilor de publicitate la calculul profitului impozabil, in condițiile in care, intimata reclamanta nu a prezentat contracte de publicitate încheiate cu firmele distribuitoare sau cu firme specializate si nu a justificat cu documente prestarea efectiva a serviciilor de publicitate.

A., pentru anul 2007, intimata reclamanta SC S. P. I. S. a Î., conform facturilor fiscale emise de diverse societăți distribuitoare, cheltuieli de publicitate in suma de 266.169 lei, iar pentru anul

2008, cheltuieli de publicitate în sumă de 667.487 lei, organele de inspecție fiscala considerând nedeductibile aceste cheltuieli de publicitate pe motiv ca reci amanta nu justifica prestarea efectiva a acestora prin documente legale (ex, studii de piata sau orice alte documente).

Urmare verificărilor efectuate s-a constatat ca, intimata reclamanta nu poate prezenta documente care sa ateste forma si modul de efectuare a serviciilor de publicitate și au considerat ca acestea nu sunt cheltuieli de publicitate, ci reprezintă avantaje financiare (bonusuri ) acordate de SC S. P. I. S. C. societăților distribuitoare, in baza contractelor comerciale încheiate cu aceștia ( de ex, contractul comercial nr. 31512/(...) cu SC A. COM S. ), bonusuri acordate beneficiarilor ( distribuitorilor), in funcție de rulajul de marfa atins.

A., organele de inspecție fiscala au considerat că, intimata reclamanta nu a respectat prevederile art. 21, alin. (1), alin. (2), lit d) și alin. (4), lit f) din L. nr. 5. privind C. fiscal, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile pct 48 din Normele de aplicare a C. fiscal aprobate prin H. nr. 4. si cu cele ale art. 3, lit. a) din L. publicității nr. 148/2000, cu modificările si completările ulterioare.

A., au fost luate, spre exemplificare, de catre organele de inspecție fiscală, factura nr.90774851(...) si contactul nr. 31512/(...): - pentru cheltuielile de publicitate din factura nr.9077485/(...) in valoare de 92.346,08 lei emisa de SC A. S. P., cu mențiune expresa "promovare produse KORADO, ATMOS, WOODY", reclamanta prezintă in justificare contractul comercial de furnizare mărfuri import nr.31512/(...), încheiat cu SG ARTISAN I S. P.. (Anexa nr.10 la R. de inspecție fiscala).

Sumele înregistrate de intimata reclamanta drept cheltuieli de publicitate, sunt in realitate, bonusuri acordate in cote procentuale, societăților distribuitoare in funcție de rulajul de marfa atins.

Contractul de publicitate nu este datat si nu contine nicio clauza cu privire la data semnării lui, respectiv data începerii valabilității, neexistand certitudinea aplicării faptice a acestuia; - este încheiat cu o societate distribuitoare de mărfuri

- SC A. S. P. si nu cu o societate specializata in servicii de publicitate.

A., instanta de fond, a retinut, in mod gresit, in considerentele sentintei civile recurate (pagina 3, paragraful 6), ca, " .. .in conditiile in care facturile mai sus aratate au la baza un contract scris de publicitate, apreciem ca in speta sunt intrunite conditiile art.21 Cod fiscal, sus enuntat, iar cheltuielile cu publicitatea efectuate prin A. sunt deductibile fiscal."

Prin urmare, documentele anexate de intimata reclamanta la contestația administrativa, respectiv contractul de promovare-publicitate-servicii si actul denumit "R. justficare promovări pe anul 2007", prezentate în scopul justificării efectuării cheltuielilor de publicitate, nu s-au luat in considerare, întrucât nu arata cum s-au materializat si s-au finalizat, practic, aceste cheltuieli.

Intimata reclamanta nu a putut prezenta in timpul inspecției fiscale sau cu ocazia depunerii contestați ei administrative, documente care sa facă dovada prestării efective a cheltuielilor de promovare produse, enumerate anterior, respectiv contracte de publicitate in forma scrisa, încheiate-cu posturile de radio si de televiziune, din care sa rezulte valoarea si tarifele practicate pentru aceste actiuni, perioada contractuala, numărul si orele de difuzare a anunturilor si clipurilor publicitare, contracte incheiate cu societățile care au efectuat afisajul stradal, amenajarea de standuri, showroomuri, prezentarea de tipărituri, pliante

(numărul si forma prezentării si distribuirii acestora, contracte prin care, de asemenea, sa se ateste prestarea efectiva a serviciilor, precum si valoarea si costul acestor acțiuni, perioada contractuala, etc.)

In consecinta, cheltuielile in suma de 266.169 lei, sunt nedeductibile la calcului profitului impozabil pe anul 2007, astfel ca reclamanta datorează impozitul pe profit aferent acestora în suma de 42.587 lei.

In ceea ce priveste cheltuielile de publicitate in suma de 667.487 lei, in anul 2008, intimata reci amanta a înregistrat aceste cheltuieli ca fiind deductibile la calculul profitului impozabil, (Anexa nr.13 la R. de inspecție fiscala), din facturi fiscale emise de diverse societăți distribuitoare, in condițiile in care, așa cum s-a reținut mai sus, nu a fost justificata prestarea efectiva a acțiunilor de publicitate cu contracte de publicitate si documente legale privind publicitatea, ex. studii de plata sau orice alte documente publicitare.

Ca exemplu, a fost luata factura nr.1070939/(...) in valoare de 205.039,99 lei emisa de SC A. S. P., cu mențiunea expresa ""promovare produse KORADO, ATMOS, WOODY": fără ca reclamanta sa justifice pe baza documentelor menționate, prestarea efectiva a acestor servicii de promovare produse.

Constatând ca, sumele înscrise in facturi nu reprezintă cheltuieli de publicitate, fiind considerate avantaje financiare acordate de SC S. P. I. S. C. societăților distribuitoare de mărfuri, echipa de inspecție fiscala a reținut ca, nedeductibile la calculul profitului impozabil, cheltuielile în suma de 667.487 lei, stabilind in sarcina intimatei reclamante o diferența de impozit pe profit in suma de 106.798 Iei.

Deoarece nici pentru anul 2008, intimata reclamanta nu a putut prezenta documente justificative (contracte de publicitate, studii piața, alte materiale publicitare, etc.), care sa ateste in fapt, necesitatea si oportunitatea efectuării acestor cheltuieli, prestarea efectiva, precum si materializarea si concretizarea "". acestora, justificata, potrivit motivele prezentate anterior, referitor la anul 2007,

Se solicită a se retine, din nou, nerespectarea prevederilor legale mai sus invocate, prin înregistrarea ca deductibile la calculul profitului impozabil pe anul

2008, a unor cheltuieli care nu concura la realizarea de venituri impozabile.

In consecinta, cheltuielile in suma de 667.487 lei, sunt nedeductibile la calcului profitului impozabil pe anul 2008, astfel ca intimata reci amanta datorează impozitul pe profit aferent acestora în suma de 106.798 Iei.

2. Cu privire la cheltuielile de deplasare in suma de 1.940 lei inregistrate trimestrul I al anului 2007, A. N. de A. F. prin D. generala de soluționare a contestațiilor a fost investita sa se pronunțe asupra deductibilității la calculul profitului impozabil, a cheltuielilor cu transportul achitate unui cabinet de avocatura, în condițiile în care avocatul acestuia nu are calitatea de salariat sau administrator al intimatei reclamante.

In fapt, in trimestrul I 2007, intimata reclamanta a înregistrat pe cheltuieli deductibile fiscal, cheltuielile de deplasare achitate C.ui de avocatura M. A., in suma de 1.940 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. 288530/(...).

Organele de inspecție fiscala au considerat nedeductibile fiscal aceste cheltuieli pe motiv ca reprezintă cheltuieli de transport efectuate de persoane care nu au calitatea de salariat sau administratori ai reclamantei, fiind Î. prevederile art.21 alin.(2) lit.e) din L. nr.5. privind C. fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Ca atare, pentru aceste cheltuieli nedeductibile, organele de inspecție fiscala au calculat un impozit pe profit aferent in suma de 310 lei.

Conform dispozițiilor legale mentionate, cheltuielile de transport și cazare, sunt deductibile fiscal, respectiv efectuate in scopul realizării de venituri, cu condiția sa fie efectuate de către salariați si administratori.

In prezenta speta, reclamanta a înregistrat ca si deductibile fiscal cheltuielile de transport efectuate de avocatul M. A., care nu are calitatea de salariat sau administrator remunerat de societatea contestatoare.

Prin urmare, aceste cheltuieli de transport nu pot fi justificate ca fiind efectuate in scopul realizării de venituri impozabile.

In acest sens, încheierea unui contract intre reclamanta si o alta persoana in vederea efectuării unor servicii nu are nici o relevanta, contractul încheiat neavand calitatea de act care sa permită deductibilitatea cheltuielilor de transport ale avocatului, în condițiile precizate de legiuitor.

In consecința, consideră ca organele de inspecție fiscala in mod legal si corect au constatat ca aceste cheltuieli de transport in suma de 1.940 lei, decontate pe baza de factura emisa de avocatul M. A., nu au fost efectuate în scopul realizării veniturilor impozabile fiind nedeductibile la calculul profitului impozabil pe anul 2007.

3. In ceea ce priveste cheltuielile cu provizioanele pentru clienți neincasati in suma de 98.873 lei, instanta de fond trebuia sa verifice daca intimata reclamanta avea drept de deducere a cheltuielilor cu provizioanele aferente creanțelor neincasate, in condițiile in care, hotărârea judecătoreasca pronunțată prin încheierea de ședința publică din data de (...) în Dosarul nr.9235/6212007 aflat pe rolul T. B., este definitivă, dar nu și irevocabilă, situatie în care nu sunt îndeplinite cumulativ prevederile art.22. alin. (1) lit. j din

L. nr. 5. privind C. fiscal cu modificările si completările ulterioare.

A., la finele anului 2008, intimata reclamanta a constituit provizioane pentru deprecierea activelor, pe care le-a înregistrat in contul 681.04 "Cheltuieli de exploatare privind ajustările pentru deprecierea activelor", considerandu-le deductibile la calcului profitului impozabil pe anul 2008.

Intrucât pentru provizionul constituit, aferent creanței neincasate de la debitorul SC T. S. B. in valoare de 98.873 lei, organele de inspecție fiscală au considerat că, nu exista o hotărâre judecătoreasca de deschidere a falimentului, potrivit legii. ci doar de deschidere a procedurii simplificate de insolventa in conformitate art.25 din L. insolventei nr.8., cu modificările și completările ulterioare, organele de inspecție fiscala au considerat suma de 98.873 lei ca nedeductibila fiscal și au stabilii un impozit pe profit suplimentar in suma de

15.820 lei (98.873x16%).

Prin urmare, suma totala a cheltuielilor nedeductibile fiscal raportate de reclamanta, pe anul 2008, a fost majorată cu valoarea provizioanelor nedeductibile fiscal în suma de 98.873 lei.

Din interpretarea prevederilor legale mai sus citate, rezulta ca pentru a beneficia de deducerea cheltuielilor cu provizioanele constituite in limita unui procent de 1. din valoarea creanțelor asupra clienților, este necesara îndeplinirea cumulativa a condițiilor specificate in textul actului normativ invocat.

Din actele dosarului, respectiv încheierea de ședința publica din data de

(...), pronunata de Tribunalul Brașov in dosar nr.(...), (Anexa nr.18 la R. de inspecție fiscala), rezulta ca judecătorul sindic, constata si dispune următoarele; debitoarea se T. S. B., prin cererea formulata sub nr.(...), solicita sa fie supusa procedurii simplificate de insolventa, aflandu-se in încetare de plați; instanța admite cererea debitoarei si deschide procedura simplificata de insolventa, cu consecința dispunerii masurilor imediate prevăzute de lege.

Din R. de inspecție fiscală, încheiat în data de (...) se reține că organele de inspecție fiscală și-au întemeiat constatarea potrivit căreia " creanța neîncasată de la debitorul se T. S. B. în valoare de 98.873 lei ( ... ) nu este deductibilă fiscal " pe considerentul că nu există o hotărâre judecătorească de deschidere a falimentului ci o hotărâre de deschidere a procedurii simplificate de insolvențâ potrivit art. 25 din L. nr. 8. privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare.

Ori, pentru ca intimata reclamanta SC S. P. I. S. sa-și poată deduce cheltuielile, debitorul trebuia să se afle În faliment (stricto sensu ) conform unei hotarâri irevocabile a instanței competente, deschiderea procedurii sale de reorganizare neproducând acest efect, ci numai intrarea în faliment conform L. nr.8. privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare.

In consecința, fata de cele expuse, în raport de prevederile legale enunțate trebuie retinuta ca legala si corecta Încadrarea făcuta de organele de inspecție fiscala, ca nedeductibile fiscal, a cheltuielilor reprezentând provizionul constituit pentru creanța neincasata de la debitorul se T. S. B., in suma de 98.873 lei.

A., avand in vedere încadrarea făcuta de organele de inspecție fiscala, ca nedeductibile fiscal, a cheltuielilor reprezentând provizionul constituit pentru creanța neincasata de la debitorul se T. S. B., s-a stabilit in sarcina intim atei reclamante un impozit pe profit suplimentar În suma de 15.820 lei (98.873x16%).

Referitor la majorările de întârziere in suma de 94.154 lei, aferente impozitului pe profit in suma totala de 165.515 lei, reprezentând: 42.897 lei (42.587+310) - diferența impozit profit pe anul 2. 122.618 lei (106.798+15.820) - diferența impozit profit pe anul 2. se retine ca stabilirea de majorări de întârziere in sarcina reclamantei reprezintă măsura accesorie in raport cu debitul.

Având in vedere ca, potrivit celor arătate, in sarcina intimatei reclamante a fost reținut ca datorat debitul de natura impozitului pe profit in suma de 165.515 lei, aceasta datorează si majorările de Î. aferente in suma de 94.154 lei (37.964+56.190), calculate conform Anexelor nr. 12 si 19 la raportul de inspecție fiscala, potrivit principiului de drept accesoriu urmează principalul".

4. Referitor la TVA în suma de 2.185 lei, contestata de intimata reclamanta, având ca baza impozabila suma de 11.500 lei și majorările de întârziere in suma de 1.760 lei aferente TVA, cauza supusa soluționării a fost de a se stabili daca intimata reclamanta avea drept de deducere pentru TVA, evidențiata in facturi fiscale care nu îndeplinesc calitatea de document justificativ, respectiv nu conțin toate informațiile prevăzute de legiuitor, SC S. P. I. S. susținând ca a procedat la corectarea facturilor inainte de finalizarea controlului dar fără sa prezinte, in justificare, niciun fel de documente. A., organele de inspecție fiscala au constatat ca, in perioada ianuarie 2007 - decembrie 2008, intimata reclamanta si-a exercitat, in mod nejustificat, dreptul de deducere a TV A În suma de 2.185 lei reprezentând: 904 lei - facturi fiscale care nu conțin toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale, respectiv denumirea si cantitatea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, baza de impozitare a bunurilor st serviciilor pentru fiecare cota, reclamanta nerespectând prevederile art.148 alin.1 lit a) din L. nr.5. privind C. fiscal, coroborate cu cele ale art. 155 alin. 5, Iit.k) si m) din același act normativ; 1.281 lei - facturi fiscale reprezentând cheltuieli efectuate de angajați aparținând altor societăți comerciale, nefiind angajați ai SC S. P. I. S., fiind încălcate astfel dispozițiile art.145 alin.1 lit a), coroborate cu art. 155 alin.5 si art.21 alin.2, lit e) din L. nr.5. privind C. fiscal cu modificările și completările ulterioare, respectiv pct. 27, lit. a) si b) din H. nr. 4. privind Normele metodologice de aplicare a L. nr. 5. 2003 privind C. fiscal.

Reclamanta a susținut ca TVA in suma de 2.185 lei este deductibila, întrucât ,,[. .. ] conform înștiințării verbale despre posibilitatea corectării documentelor fiscale, potrivit art. 159 Cod fiscal, coroborate cu dispozițiile pct.91 alin.(1) din H. nr. 4., ar fi procedat la corectarea acestora, inainte încheierea raportului de inspecție fiscala. "

Legiuitorul a condiționat exercitarea dreptului de deducere a TVA din facturi de achiziții bunuri prestări servicii, de utilizarea acestora in folosul operațiunilor sale taxabile și de completarea facturilor cu informațiile obligatorii prevăzute de lege.

Mai mult decât atât, in ce privește posibilitatea deducerii TVA in cazul in care documentele justificative cuprind informații sau mențiuni incomplete, D. nr. V din (...) a Inaltei Curti de C. si J., a decis: ""[. . .] în aplicarea corectă a dispozițiilor înscrise în art.21 alin.4 /it f) și în art.145 alin. (8) /it. a) și b) din L. nr. 5. privind C. fiscal, precum și în art. 6 alin.(2) din L. contabilității nr.8211991, republicată, taxa pe valoarea adăugata nu poate fi dedusa si nici nu se poate diminua baza impozabila la stabilirea impozitului pe profit in situația in care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale in vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicita deducerea TVA ".

T., pentru a putea beneficia de dreptul de deducere a TVA înscrisa în facturile fiscale, intimata reclamanta avea posibilitatea sa prezinte facturi fiscale corectate, in conformitate cu prevederile art 159 alin.1 lit. b) din L. nr. 5. privind

C. fiscal, cu modificările și completările ulterioare .

P. raportului de inspecție fiscală, desi intimata reclamanta a fost înștiințată verbal de către organele de inspecție fiscala, cu privire la posibilitatea corectării documentelor fiscale, conform prevederilor art. 159 din L. nr. 5. privind C. fiscal, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele de la pot 8. (1) din H. nr. 4. privind Normele metodologice de aplicare a C. fiscal, mai sus citate, aceasta nu si-a exercitat dreptul corectării facturilor in cauza. pana la data încheierii raportului de inspectie fiscala.

Prin urmare, in ceea ce privește exercitarea dreptului de deducere a TVA pentru suma de 2.185 lei, este fara echivoc ca, intimata reclamanta nu avea drept de deducere, deoarece nu au fost prezentate niciun fel de probe din care sa rezulte respectarea de către reclamanta a procedurii de corectare a facturilor in cauza.

5. In ceea ce privește solutia instanței de fond, privind obligarea paratei la restituirea catre reclamanta a sumei de bani platita in baza Deciziei de impunere nr.237/(...), in suma de 263.614 lei, cu dobanda legala cuvenita prevazuta de art.124 Cod procedura fiscala pana la restituirea integrala a sumei percepute, se solicită a se retine ca, nu are temei legal si ca atare se solicită a se admite prezentul recurs, a se modifica hotararea recurata, iar pe fond s respinge cererea reclamantei ca neîntemeiata.

Avand in vedere ca instanta de fond a dispus restituirea sumei de 263.614 lei cu dobanda legala cuvenita prevazuta de art.124 Cod procedura fiscala, pana la restituirea integrala a sumei percepute, se solicită a se retine ca, instanta de fond, prin hotărârea pronunțata, nu si-a motivat aceasta decizie.

Î. Curte de C. si J. a admis constant ca motiv de casare "insuficienta" motivare, astfel incat, insuficienta motivare este echivalenta cu lipsa motivării in sine, simpla afirmare a unor fapte sau concluzii expuse doar de parti, neputând tine loc analizei pe care instanța de fond este obligata sa o faca inainte de a da o hotărâre.

Analiza întregului probatoriu reprezintă efectiv aratarea in scris a ratiunilor ce au determinat instanța de judecata sa admita sau sa respinga o cerere, fiind o lucrare subiectiva care cuprinde tot meritul instantei de judecata si aportul acesteia la aflarea adevarului.

Indatorirea de a motiva hotararea, convingator si pertinent, reprezinta o reala garanție pentru parti prin care se da posibilitatea de a putea exercita un real control judiciar, prin pronunțarea unei hotărâri care se întemeiază atat pe considerentele de fapt, cat si pe cele de drept care au format convingerea instantei.

A., motivarea instanței de fond este inexistenta in opinia sa, fiind lacunara iar anumite sesizări expuse de instituția sa, in speta excepția lipsei calității procesuale pasive, lipsesc cu desavarșire. T., considerentele sau motivele de fapt si de drept reprezintă un element necesar al oricarei hotarari judecătorești. C. de procedura civila nu instituie conditii particulare in legatura cu forma sau conținutul considerentelor. Art.261 alin.1 pct.5 Cod procedura civila se refera doar la necesitatea redactării motivelor de fapt si de drept "care au format convingerea instanței" precum si a celor ""pentru care s-au inlaturat cererile partilor":

Doctrina a reținut faptul ca motivarea trebuie sa îndeplinească anumite conditii, apreciindu-se ca trebuie sa fie pertinenta, completa, întemeiata, omogena, concreta, convingatoare si accesibila, intr-un cuvant sa aiba putere de convingere.

Motivarea trebuie sa fie clara, precisa si necontradictorie, astfel incat din ea sa rezulte justețea solutiei pronunțate. O motivare corecta presupune: cunoasterea dosarului; răspunsuri precise la toate capetele de cerere si la toate aparerile formulate, pe baza tuturor probelor administrate in cauza, ceea ce in speta de fata se poate observa ca nu s-a întâmplat.

T. dispozițiile O.G. nr.92/2003 privind C. de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, care prevad la ari. 124 alin. (1) "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirarii termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".

Având in vedere ultima teza a art.124 alin. (1) din O.G. nr.92/2003 privind

C. de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificarile ulterioare, va rugam sa retinei ca, desi nu s-a facut dovada ca, reclamantul a formulat o cerere prealabila, înainte de a formula prezenta cerere de chemare in judecata, prin care sa solicite organului fiscal competent, dobânzile prevăzute de acest text de lege, instanța de fond, in mod eronat, a dispus obligarea paratei la plata dobânzii prevăzuta de art.124 Cod procedura fiscala.

In prezenta speța, nu sunt îndeplinite condițiile stabilite pentru restituirea sumelor si in consecința dispozițiile legale privind acordarea dobânzilor nu isi găsesc aplicabilitatea in cauza.

6. In ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecata, apreciază ca, in mod greșit, instanța de fond a dispus obligarea la plata cheltuielilor de judecata in suma de 10.639,3 lei, având in vedere ca, acțiunea a fost admisa in parte si ca atare nu exista vreo culpa procesuala a Agentiei Nationale de A. F., care sa justifice acordarea cheltuielilor de judecata.

Critică soluția instanței prin prisma faptului ca aceasta, avea posibilitatea sa faca aplicarea prevederilor art.274 alin.3 Cod procedura civila.

Prevederea mai sus invocata permitea instanței de fond sa măreasca sau sa micșoreze onorariile avocaților, ori de ca te ori vor constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinita de avocat.

In aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuia sa aiba in vedere atat valoarea pricinii cat si proporționalitatea onorariului cu volumul de munca presupus de pregătirea apararii in cauza, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.

In ceea ce privește obligarea la plata sumei de 10639,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecata prilejuite cu prezentul dosar, consideră si aceasta dispoziție nelegala.

Recurenta parata A. N. de A. F. nu a dat dovada nici de rea credința si nici de un comportament neglijent, care sa determine instanța de fond sa oblige instituția la plata cheltuielilor de judecata.

Consideră ca, fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecata este reprezentat de culpa procesuala a partii" care cade in pretenții". Culpa procesuala este cea care trebuie sa fundamenteze fiecare suma la care va fi obligata partea care a cazut in pretenții, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Instanța de fond nu a avut in vedere faptul ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod proc.civila .

Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa prin aceasta trebuie ca parte care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.

O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu se încadrează in aceasta categorie.

De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina acesteia pentru ca sa fie obligați la plata cheltuielilor de judecata.

Cheltuielile privind angajarea unui apărător, cele privind administrarea probatoriului , sunt cheltuieli obișnuite si nu se pot imputa partii adverse, asa cum s-a subliniat si in practica judiciara: „ când o parte provoacă prin apărarea sa cheltuieli deosebite, ele urmează a fi suportate numai de ea, daca cade in pretenții «: T. S., secția civila decizia nr. 1410/1976; Tratatul teoretic si practic de procedura civila, V. C.

T., principiul care rezulta din dispozițiile înscrise in art. 274 Cod procedura civila, la baza căruia sta culpa procesuala a partii care a căzut in pretenții, impune ca partea care a castigat un proces sa-si recupereze integral cheltuielile făcute cu procesul in toate fazele sale.

Prin întâmpinarea formulată S. S. P. I. S. a solicitat respingerea recursului, menținerea în întregime a sentința civilă și obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Un prim motiv de recurs formulat vizează deductibilitatea cheltuielilor de publicitate la calculul profitului impozabil.

P. susținerilor recurentei intimata nu ar fi prezentat documentele justificative din care să rezulte prestarea efectivă a serviciilor de publicitate și totodată se consideră, în mod nejustificat că în realitate aceste cheltuieli ar reprezenta avantaje financiare acordate de către intimată partenerilor contractuali.

În susținerea acestor afirmații recurenta-pârâtă se prevalează de dispozițiile art. 21 alin. (1), (2) lit. d), alin. (4) lit. f) Cod fiscal. P. art. 21 alin. (4) lit. f) Cod fiscal nu sunt deductibile "cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor."

În continuare, recurenta-intimată afirmă în mod cu totul eronat faptul că facturile care cuprind cheltuielile de promovare au fost emise în baza contractului de fumizare mărfuri nr. 31512/(...), contract nesusceptibil de a justifica prestarea unor servicii de promovare a produselor. În realitate, după cum corect a reținut și instanța de fond, documentele justificative care stau la baza deducerii cheltuielilor de publicitate de la calculul profitului impozabil sunt "Contractele de promovare-publicitate-servicii". Concret, în cazul A. S. P. a fost încheiat contractul de publicitate nr. 1081/(...), contract menționat expres chiar de echipa de control la pag. 69 a R. de I. F..

Contractul de promovare-publicitate nr. 1081/(...) a fost încheiat pe o durata nedeterminată și are ca obiect activități de promovare, publicitate, servicii de popularizare în scopul vânzării produselor. Facturile fiscale enumerate cu titlu exemplificativ de către recurenta-pârâtă în justificarea concluzii lor sale, respectiv facturile fiscale nr. 90774854/(...) și nr. 1070939/(...), au fost emise in baza contractului de promovare-publicitate nr.10811(...). Este cu atât mai absurdă susținerea recurentei-pârâtă potrivit căreia facturile au ca și justificare contractul de furnizare mărfuri nr. 31512/(...), cu cât factura nr. 90774854/(...) de care se prevalează în mod repetat organele fiscale este anterioară încheierii contractului de fumizare și deci în niciun caz nu putea fi emisă în temeiul acestui contract survenit ulterior. În acest context, contravaloarea facturilor nu poate în niciun caz reprezenta avantaje financiare (bonusuri) așa cum în mod eronat afirmă recurenta-pârâtă, acestea reprezentând în realitate cheltuieli de publicitate/promovare, cu atât mai mult cu cât la aceste facturi s-au prezentat și rapoarte justificative semnate de către partenerii comerciali. T. se arată faptul că la filele 42-300 din VoI. III și 1-95 din VoI. IV al dosarului instanței au fost depuse o serie de contracte de publicitate/reclamă, facturi și alte scripte care atestă prestarea efectivă a serviciilor de promovare/publicitate. P. legislației în vigoare, atât facturile cât și contractele pot reprezenta documente justificative pentru cheltuielile înregistrate în contabilitatea unei societăți. Prin urmare considerăm că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. f) Cod fiscal, toate înregistrările contabile fiind făcute în baza documentelor justificative în condițiile legii.

În ceea ce privește justificările prezentate de recurenta-pârâtă pentru neluarea în considerare a contractului de promovare nr. 1081/(...), considerăm că acestea nu sunt fundamentate. Contrar celor afirmate de recurenta-pârâtă, contractul de publicitate este datat, având chiar și un număr de înregistrare. P. clauzei de la C. II art. 2 din contract acesta "este valabil de la data semnării/inregistrării," Ori, contractul menționat a primit numărul de înregistrare 1 081 la data de (...), aceasta fiind indiscutabil data de la care își produce efectele. De asemenea, înlăturarea contractului pe motiv că "este incheiat cu o societate distribuitoare de mărfuri - se AR T. S. P. și nu cu o societate specializată in servicii de publicitate " este complet nefundamentată, neexistând nicio prevedere legală care să impună alegerea unei societăți specializate în servicii de publicitate. Nu în ultimul rând, consideră că recurenta-pârâtă în mod eronat reține faptul că intimata nu a prezentat acte doveditoare ale efectuării cheltuielilor cu serviciile de publicitate. D. cum a arătat în repetate rânduri și după cum rezultă și din întreg probatoriul administrat în fața instanței de fond, intimata a trecut aceste cheltuieli la categoria cheltuielilor de reclamă-publicitate în baza unor contracte comerciale scrise, a facturilor și a rapoartelor de justificare promovări emise de societățile cocontractante.

Mai mult decât atât. chiar dacă aceste cheltuieli ar fi considerate în mod eronat ca fiind avantaje financiare acordate partenerilor comerciali, ele nu pot fi cuprinse in baza de impozitare a taxei pe valoarea adaugata, conform art. 137 alineat 3 Cod F. si pct.22 din H.4. privind Normele metodologice de aplicare a C. F. R. la concluziile raportului de expertiza contabilă

și la dispozitiile legale menționate, orice reducerea acordată S. A. COM S. în această modalitate este o reducere comerciala care nu are ca efect modificarea bazei de impunere și deci nu poate conduce la stabilirea în sarcina contribuabilului a unui impozit suplimentar față de cel plătit.

II. Cel de-al doilea motiv de recurs promovat de recurenta-pârâtă se referă la cheltuielile de deplasare în sumă de 1.940 lei achitate C.ui de avocatură M. A.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă invocă prevederile art. 21 alin. (1) și alin. (2) lit. e) Cod fiscal, afirmând că aceste cheltuieli sunt deductibile fiscal doar în măsura în care au fost efectuate de către salariați sau administratori ai societății.

Conform art. 31 alin. 1 din L. nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, avocatul are "dreptul la acoperirea tuturor cheltuielilor facute in interesul procesual al clientului sau". În condițiile în care în baza contractului de asistență juridică, avocatul avea obligatia să ne reprezinte în fața T. B., intimata avea la rândul său obligația de a achita cheltuielile privind transportul avocatului intre C.-N. si B.. În consecinta, intimata a achitat factura fiscală nr.

288530/(...) emisă de catre C. avocatului M. A. în sumă de 1940 lei reprezentand cheltuielile de deplasare, deducând ulterior aceste cheltuieli în conformitate cu dispozitiile art. 21 alin. (1) si (2) litera e) Cod F. Contrar celor afirmate de rccurenta-pârâtă la pag. 11 a motivelor de recurs, contractual de asistență juridică a fost depus la dosarul cauzei, regăsindu-se la filele 35-35 din vol. III.

Recurenta-pârâtă apreciază că aceste cheltuieli nu ar fi deductibile deoarece au fost efectuate de către persoane care nu au calitatea de salariat sau administrator al intimatei, menționând totodată faptul că contractul de asistenta juridică nu ar justifica aceste cheltuieli. Apreciează că în realitate recurenta-pârâtă alege să ia în considerare doar o parte din textul art. 21 alin. (2) lit. e) Cod fiscal, ignorând cu desăvârșire și dispozitiile punctului 27 din Normele Metodologice de aplicare a C. fiscal. A., potrivit punctului 27 lit. b) din HG nr. 4. persoanele fizice asimilate salariaților cuprind și "persoanele fizice rezidente și/sau nerezidente detașate, potrivit legii, în situația în care contribuabilul suportă drepturile legale cuvenite acestora. " Textele legale menționate stipuleaza așadar în mod clar dreptul de a deduce cheltuielile de deplasare ale avocatului precum și taxa pe valoare adaugată aferentă, cheltuieli făcute în interesul și pe care le-am achitat și inresgistrat în contabilitate pe baza documentelor justificative.

III. Recurenta-pârâtă consideră că în ceea ce priveste cheltuielile cu provizioanele pentru clienti neîncasati în suma de 98.873 lei, instanta de fond nu a verificat dacă aveam drept de deducere a acestor cheltuieli în conditiile în care hotărârea judecătorească pronuntată de T. B. la data de (...) în dosarul nr. (...) este definitivă dar nu și irevocabilă.

Recurenta-pârâtă interpreteaza în mod eronat dispozitiile L. nr. 8. privind procedura insolvenței, arătând că în prezenta cauza ar fi existat doar o hotarare de deschidere a procedurii simplificate de insolventa și nu o hotarare judecatoreasca de deschidere a falimentului, hotarare care trebuie sa fie si irevocabila.

Așa cum reiese atat din cuprinsul acțiunii introductive și mai ales din analiza făcută de către experții contabili numiți în cauză, au fost îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile prevăzute de art. 22 alin. (1) lit. j) Cod fiscal, inclusiv condiția de la punctul 2 privind existența unei hotarări judecătoresti care să ateste faptul declarării procedurii de deschidere a falimentului. Concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză precum și cele ale instanței de fond se întemeiază în mod corect pe existența unei hotărâri de deschidere a procedurii de insolvență în formă simplificată pronunțată la data de (...) de către T. B. în dosar nr. (...), hotărâre depusă și la dosarul cauzei la fila 77 volumul 1. T. arată faptul că existența acestei hotărâri ne-a fost notificată de către lichidatorul judiciar, fapt pe care l-am și adus la cunoștiința organelor de inspecție fiscală.

În conformitate cu dispozițiile art. (3) punctul 25 din L. nr. 8., procedura de insolvență în forma simplificată este "procedura reglementata de L. 8. prin care debitorul care indeplineste conditiile prevazute de art.l alineat 2 din L. 8., intra direct in procedura falimentului". Ideea că procedura simplificată de insolvență ar fi altceva decât intrarea în faliment este contrazisă și de dispozițiile art. 107 din L. nr. 8., dispoziții care stabilesc faptul că "intrarea în faliment are loc dacă debitorul și-a declarat intenția de a intra în procedura simplificată, iar cererea a fost incuviințată de judecătorul sindic,"

Niciun text de lege din C. F. nu impune condiția ca aceasta hotărâre să fie și irevocabilă, această înterpetare a textelor de lege promovată de către recurenta-pârâtă fiind una care nu se regăsește în nicio dispoziție a legii. În lumina celor expuse și acest motiv de recurs este neîntemeiat, recurenta- pârâtă stabilind înca o dată in mod greșit în sarcina acesteia un impozit suplimentar și majorări de întarziere aferente.

IV. Un alt motiv de recurs vizează înregistrarea de către intimată în contabilitate a unor facturi fiscale care, în viziunea recurentei-pârâte, nu ar fi indeplinit conditiile prevăzute de C. F. privind emiterea lor și deducerea taxei pe valoarea adăugată aferentă acestor facturi.

Recurenta-pârâtă afirmă că intimata nu a făcut dovada corectării facturilor anterior finalizării controlului, "nefiind anexate la dosar nici copiile facturilor." Așa cum s-a putut constata atât din depozițiile martorilor audiați în prezenta cauză cât și din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză intimata a procedat înainte de finalizarea controlului fiscal la corectarea facturilor fiscale - respectiv la corectarea codului fiscal al societății noastre, omis din eroare - la care fac trimitere organele de inspectie fiscală, facturi aflate la filele 102-106 din volumul III al dosarului cauzei și indicate și în cuprinsul raportului de expertiză contabilă existent la dosar. T., menționează faptul că în anexa 48 la R. de inspecție fiscală s-a consemnat faptul că prin reprezentant a indicat în mod expres faptul că a procedat la corectarea facturilor după cum se menționează și în cuprinsul expertizei contabile existente la dosarul cauzei, constatarea acestor erori de completare a facturilor nu îndreptățește organul de inspectie fiscală să anuleze dreptul beneficiarului de deducere a TVA-ului înscris în factura furnizorului, în condițiile în care documentele fiscale au fost corectate de catre furnizor în timpul inspectiei fiscale conform art. 159 Cod F. coroborat cu punctul

81 indice 2 alineat 3 din Normele metodologice de aplicare a C. F. iar acest fapt a fost adus la cunoștiința organelor de inspectie fiscală anterior finalizării inspecției fiscale .

În ceea ce privește sustinerile recurentei-pârâte potrivit cărora "instanta de fond, prin hotărârea pronuntată, nu și-a motivate această decizie" consideră că este suficientă o simplă lecturare a sentintei mentionate pentru combaterea acestor afirmatii.

VI. Un ultim motiv de recurs formulat de către recurenta-pârâtă se referă la acordarea cheltuielilor de judecată.

P. art. 274 alin. (1) Cod procedură civilă "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată." A. dispoziție a legii dă dreptul părții care a obținut câștig de cauză să obțină de la partea care a căzut în pretenții plata tuturor cheltuielilor efectuate cu ocazia procesului. Textul de lege mai sus citat instituie doar întrunirea a două condiții cumulative pentru ca o parte să poată fi obligată la plata cheltuielilor de judecată făcute de cealaltă parte, și anume: partea să fi căzut în pretenții ; să existe o cerere din partea celeilalte părți în sensul acordării ; cheltuielilor de judecată

D. cum se poate observa, contrar celor afirmate de către recurenta- pârâtă, textul de lege nu instituie nici condiția existenței unei hotărâri judecătorești irevocabile și nici cea a existenței relei-credințe în sensul exercitării drepturilor procesuale în mod abuziv ori neglijent. Noțiunea de culpă procesuală nu este nicidecum sinonimă cu reaua-credință, desemnând orice act/conduită care generează o încălcare/restrângere nelegală a drepturilor unei persoane ori formularea unor pretenții nefondate care atrag pronunțarea unei hotărâri judecătorești nefavorabile. Conduita culpabilă a recurentei-pârâte constând în emiterea unor acte administrativ fiscale nelegale este faptul generator al acestui litigiu, fiind evident faptul că în lipsa unei astfel de conduite litigiul nu ar fi existat iar intimata nu ar fi fost nevoită să efectueze diverse cheltuieli pentru apărarea drepturilor și intereselor noastre legitime.

Se solicită a se observa de asemenea faptul că recurenta- pârâtă a citat un fragment dintr-o hotărâre pronunțată de T. S. în anul 1976 și i-a conferit o interpretare care nu are nimic de a face cu sensul real al acestuia. Citatul de la pag. 20 a motivelor de recurs se referă în mod cât se poate de clar la cheltuielile deosebite provocate de o parte care urmează a fi suportate "numai de acea parte, dacă cade în pretenții". A. pasaj nu justifică nicidecum o concluzie de natura celei formulate de recurenta-pârâtă, și anume că tot ce înseamnă cheltuieli obișnuite de judecată nu se poate imputa părții adverse.

În ceea ce privește acordarea onorariilor, se arată faptul că art. 274 alin. (3)

Cod procedură civilă instituie un drept al instanțelor de judecată de a reduce aceste onorarii ori de a le majora atunci când consideră de cuviință, și nu o obligație în acest sens. D. cum afirmă și recurenta-pârâtă, la aprecierea onorariilor avocațiale, instanța ia în considerare elemente precum complexitatea cauzei, dificultatea litigiului, volumul de muncă depus etc.

Analiza recursului promovat în raport de motivele invocate și dispozițiile legale incidente relevă următoarele :

Recursul formulat este întemeiat pe dispozițiile art 304 pct 9 și vizează toate aspectele ce au făcut obiectul soluției atacate , referindu-se la interpretarea realizată de prima instanță în raport de criticile formulate de reclamată cu privire la decizia atacată .

1. Prima critică vizează interpretarea realizată de prima instanță și soluția la care s-a oprit instanța în raport de cele evidențiate asupra capătului de cerere din contestație care privește cheltuielile de publicitate in suma de 266.160 lei aferente anului 2007 și in sumă de 667.487 lei aferente anului 2008.

D. generala de soluționare a contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de A. F. a fost investit ă de contestatoare să se pronunțe asupra deductibilității cheltuielilor de publicitate la calculul profitului impozabil.

Soluția organului fiscal s-a fundamentat pe împrejurarea că nu a prezentat contestatoarea contracte de publicitate încheiate cu firmele distribuitoare sau cu firme specializate si nu a justificat cu documente prestarea efectiva a serviciilor de publicitate.

Pentru anul 2007, reclamanta SC S. P. I. S. a Î., conform facturilor fiscale emise , cheltuieli de publicitate in suma de 266.169 lei, iar pentru anul 2008, cheltuieli de publicitate în sumă de 667.487 lei.

Organele de inspecție fiscala au considerat nedeductibile aceste cheltuieli de publicitate întrucât nu s-a justificat prestarea efectivă a acestora prin documente legale.

Organele de inspecție fiscală au considerat că, intimata reclamanta nu a respectat prevederile art. 21, alin. (1), alin. (2), lit d) și alin. (4), lit f) din L. nr. 5. privind C. fiscal, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile pct 48 din Normele de aplicare a C. fiscal aprobate prin H. nr. 4. si cu cele ale art. 3, lit. a) din L. publicității nr. 148/2000, cu modificările si completările ulterioare.

Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare. art. 21, alin. (1) si (2), lit d) din L. nr. 5. privind C. fiscal, cu modificările și completările ulterioare

Sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri si: d) cheltuielile de reclamă și publicitate efectuate in scopul popularizării firmei, produselor sau serviciilor, in baza unui contract scris precum si costurile asociate producerii materialele necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se includ în categoria cheltuielilor de reclamă și publicitate și bunurile care se acordă în cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor și demonstrații la punctele de vânzare, precum și alte bunuri și servicii acordate cu scopul stimulării vânzărilor.

P.itatea este orice formă de prezentare a unei activități comerciale, industriale, artizanale sau liber-profesioniste, având ca scop promovarea vânzării de bunuri și servicii, de drepturi si obligații potrivit art. 4 lit. a) din L. nr.

148/2000 privind publicitatea, cu modificările și completările ulterioare

Cheltuielile apar ca nedeductibile dacă cheltuielile înregistrate în contabilitate, nu au la bază un document justificativ potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor în conformitate cu dispozițiile art. 21, alin.(4) lit. f) din L. nr. 57112003 privind C. fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.

Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum si a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz conform art. 6 din L. contabilității nr.82/1991 republicata, cu modificările și completările ulterioare.

Interpretând documentele prezentate de contestatoare pentru justificarea stabilirii sumelor înregistrate ca fiind cheltuieli de publicitate organul fiscal a reținut că, clauzele contractuale sunt foarte clare si explicite, făcând referire la acordarea, în favoarea societăților distribuitoare, de bonusuri pentru achizițiile de produse efectuate in anul 2007 în funcție de rulajul de marfă atins.

Reclamanta atât în fața primei instanțe cât și prin documentul care exprimă poziția sa a susținut că documentele justificative care stau la baza deducerii cheltuielilor de publicitate de la calculul profitului impozabil sunt "Contractele de promovare-publicitate-servicii".

Concret, în cazul A. S. P. a fost încheiat contractul de publicitate nr.

1081/(...), încheiat pe o durata nedeterminată și are ca obiect activități de promovare, publicitate, servicii de popularizare în scopul vânzării produselor.

Reclamanta susține că facturile fiscale enumerate cu titlu exemplificativ de către recurenta-pârâtă în justificarea concluziilor sale, respectiv facturile fiscale nr. 90774854/(...) și nr. 1070939/(...), au fost emise in baza contractului de promovare-publicitate nr.1081/(...).

Contrar susținerilor reclamantei intimate potrivit cărora contravaloarea facturilor nu poate în niciun caz reprezenta avantaje financiare, acestea reprezentând în realitate cheltuieli de publicitate/promovare, cu atât mai mult cu cât la aceste facturi s-au prezentat și rapoarte justificative semnate de către partenerii comerciali, probatoriul existent confirmă o altă stare de fapt .

Interpretarea dată de organele fiscale documentelor prezentate de reclamantă pentru justificare calificării sumelor ca fiind cheltuieli de publicitate apare ca fiind corectă în raport de clauzele convențiilor invocate și de mențiunile efectuate de partenerul comercial pe documente .

Chiar și în ipoteza în care se consideră că interpretarea se raportează doar la contractul de publicitate nr. 1081/(...), încheiat pe o durata nedeterminată deductibilitatea poate fi obținută doar prin îndeplinirea exigențelor legale instituite în acest sens .

Legiuitorul a stabilit că sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri si cheltuielile de reclamă și publicitate efectuate in scopul popularizării firmei, produselor sau serviciilor, in baza unui contract scris precum si costurile asociate producerii materialele necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare.

Pentru a fi incadrate ca deductibile, cheltuielile trebuiau sa fie efectuate în scopul realizării de venituri impozabile si să fie justificate cu documente.

Condiția existenței unei convenții scrise nu a fost contestată însă s-a reținut în mod corect de către organele fiscale că lipsește dovada efectuării în scopul realizării de venituri și, de asemenea, lipsește dovada privind prestarea efectivă a serviciilor de promovare/publicitate.

Prima instanță a reținut în mod eronat că în condițiile în care facturile invocate au la bază un contract scris de publicitate sunt întrunite condițiile art.21 Cod fiscal, iar cheltuielile cu publicitatea efectuată prin A. sunt deductibile fiscale , întrucât reflectă o aplicare incompletă a textului legal , fără verificarea îndeplinirii concomitente a prevederilor deopotrivă incidente .

Instanța a reținut că a fost respectată și L. nr. 82/1991 care prevede în art.6 alin.2 că orice operațiune patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei într-un înscris care stă la baza înregistrării în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.

Contrar celor evidențiate de prima instanță împrejurarea înregistrării în contabilitate a facturilor de către cocontractant nu dovedește îndeplinirea obligației care dă naștere dreptului de a încasa contravaloarea .

Pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii trebuie să se îndeplinească cumulativ următoarele condiții: serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract care să cuprindă date referitoare la prestatori, termene de executie, precizarea serviciilor prestate precum si tarifele percepute, respectiv valoarea totală a contractului, iar defalcarea cheltuielilor de această natură să se facă pe întreaga durată de desfășurare a contractului sau pe durata realizării obiectului contractului; prestarea efectivă a serviciilor se justifică prin: situații de lucrări, procese- verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de piată sau orice alte materiale corespunzătoare, conform pct. 48 din H. nr. 4. privind Normele metodologice de aplicare a L. nr. 5. privind C. fiscal.

Reclamanta se prevalează în susținerea tezei potrivit căreia atât facturile cât și contractele pot reprezenta documente justificative pentru cheltuielile înregistrate în contabilitatea unei societăți, de contracte de publicitate/reclamă, facturi și alte scripte care atestă prestarea efectivă a serviciilor de promovare/publicitate.

Contrar celor susținute de reclamantă, Curtea apreciază că înscrisurile de care se prevalează reclamanta nu dovedesc prestarea efectivă a serviciilor ce trebuie justificate prin rapoarte de lucru, studii de piată sau orice alte materiale corespunzătoare. Susținerea reclamantei că simpla emitere a facturii confirmă îndeplinirea obligației nu poate fi primită, legiuitorul instituind în mod expres obligația prezentării unor documente complementare care să dovedească executarea obligației .

Înscrisul denumit „. justificare promovări pe anul 2. deși se afirmă că justifică prestarea obligațiilor asumate prin contractul de publicitate 1081/(...) în fapt nu este însoțit de documentele care ar asigura forța probantă dorită .

R. face trimitere la îndeplinirea obligațiilor prin executarea unor operațiuni care implică și terțe societăți fără însă a prezenta convențiile încheiate cu acestea în vederea executării , fără a prezenta materialele aferente astfel cum prevede textul legal enunțat .

In ceea ce privește cheltuielile de publicitate in suma de 667.487 lei, in anul 2008, reclamanta nu a justificat prin nici un document calificarea acestora ca fiind cheltuieli de publicitate fără să fi fost justificată prestarea efectiva a acțiunilor de publicitate cu contracte de publicitate si documente legale privind publicitatea.

Comunicările dintre reclamantă și distribuitor confirmă în fapt existența unei corespondențe între sumele menționate pe facturile analizate și cuantumul bonusurilor convenite prin contractul de distribuție .

Este adevărată afirmația potrivit căreia contractul de publicitate este datat, având chiar și un număr de înregistrare, însă, ceea ce nu poate fi reținut ca adevărat este executarea contractului cu o obligație atât de largă și nespecifică , pentru acest aspect nefiind emise documente specifice aferente serviciilor pretins executate: pliante imagini care să releve afișarea panourilor stradale sau existența standurilor în expoziții, sau spectacolele în care s-a promovat brandul ori convenția cu postul de radio care a difuzat materialul de promovare a produselor .

Lipsa unor minime dovezi în acest sens confirmă teza organelor fiscale că reclamanta nu a prezentat documente care sa facă dovada prestării efective a cheltuielilor de promovare produse deși au fost evidențiate documentele necesare: contracte de publicitate in formă scrisa, încheiate cu posturile de radio si de televiziune, din care sa rezulte valoarea si tarifele practicate pentru aceste actiuni, perioada contractuala, numărul si orele de difuzare a anunțurilor si clipurilor publicitare, contracte încheiate cu societățile care au efectuat afisajul stradal, amenajarea de standuri, showroom-uri, prezentarea de tipărituri, pliante.

Curtea apreciază că, in mod corect, prin actul atacat, organele de inspecție fiscala au reținut că nu îndeplinesc exigențele legale pentru a fi "cheltuieli de promovare produse" cheltuielile în sumă de 266.160 lei aferente anului 2007 și in sumă de 667.487 lei aferente anului 2008, astfel ca reclamanta datorează impozitul pe profit aferent acestora .

Apărarea subsidiară referitoare la calificarea sumelor aferente facturilor analizate ca fiind avantaje financiare nu poate fi valorificată în maniera dorită întrucât în lipsa invocării și demonstrării îndeplinirii exigențelor în etapa parcursă potrivit art 205 C pr civ înlătură o astfel de posibilitate .

Chiar și exegeza realizată prin raportul de expertiză financiar- contabilă cu privire la reducerile comerciale rămâne fără efect pentru cele expuse anterior .

În concluzie, se reține că organele de inspecție fiscala au considerat în mod corect că, intimata reclamantă nu a respectat prevederile art. 21, alin. (1), alin. (2), lit d) și alin. (4), lit f) din L. nr. 5. privind C. fiscal, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile pct 48 din Normele de aplicare a C. fiscal aprobate prin H. nr. 4. si cu cele ale art. 3, lit. a) din L. publicității nr.

148/2000, cu modificările si completările ulterioare, interpretarea realizată de prima instanță reflectând o greșită aplicare a prevederilor legale enunțate .

2. Al doilea aspect ce formează obiectul recursului este soluția primei instanțe cu privire la cheltuielile de deplasare in suma de 1.940 lei inregistrate trimestrul I al anului 2007.

Reclamanta a înregistrat drept cheltuieli deductibile fiscal, cheltuielile de deplasare achitate C.ui de avocatura M. A., in suma de 1.940 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. 288530/(...).

Organele de inspecție fiscala au considerat nedeductibile fiscal aceste cheltuieli pe motiv că reprezintă cheltuieli de transport efectuate de persoane care nu au calitatea de salariat sau administratori ai reclamantei, fiind Î. prevederile art.21 alin.(2) lit.e) din L. nr.5. privind C. fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Reclamanta a înregistrat ca si deductibile fiscal cheltuielile de transport efectuate de avocatul M. A., care nu are calitatea de salariat sau administrator remunerat de societatea contestatoare.

S-a apreciat că devin incidente prevederile art. 21 alin. (1) și alin. (2) lit. e) Cod fiscal, organul fiscal reținând că aceste cheltuieli sunt deductibile fiscal doar în măsura în care au fost efectuate de către salariați sau administratori ai societății.

Reclamata invocă incidența prevederilor art. 31 alin. 1 din L. nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, avocatul are "dreptul la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute in interesul procesual al clientului său".

Respectarea prevederilor legale de către reclamantă apare ca fiind realizată însă existența dreptului avocatului la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute in interesul procesual al clientului său nu corespunde unui drept corelativ al persoanei juridice de a încadra cheltuielile astfel realizate în categoria celui deductibile fiscal .

Organele fiscale nu au contestat existența unei cheltuieli rezultate din îndeplinirea mandatului de către avocatul ales dar a solicitat îndeplinirea condițiilor instituite de art. 21 alin. (1) și alin. (2) lit. e) Cod fiscal.

Reclamanta invocă ignorarea prevederilor punctului 27 din Normele Metodologice de aplicare a C. fiscal potrivit cărora persoanele fizice asimilate salariaților cuprind și "persoanele fizice rezidente și/sau nerezidente detașate, potrivit legii, în situația în care contribuabilul suportă drepturile legale cuvenite acestora. "

Interpretarea reclamantei în sensul că textele legale menționate stipulează dreptul de a deduce cheltuielile de deplasare ale avocatului precum și taxa pe valoare adăugată aferentă, cheltuieli făcute în interesul său și pe care le-a achitat și înregistrat în contabilitate pe baza documentelor justificative nu poate fi primită .

Aserțiunile reclamantei referitoare la incidența prevederilor punctului

27 din Normele Metodologice de aplicare a C. fiscal nu au acoperire în textul legal citat întrucât avocatul desemnat de persoana juridică nu poate fi asimilat salariaților reclamantei și nici administratorilor acesteia și cu atât mai puțin unei persoanele fizice rezidente și/sau nerezidente detașate.

Prima instanță în mod eronat a asimilat avocatul unei persoane detașate întrucât în raport de conținutul prevederilor art 47 din C. muncii rezultă cu evidență că o astfel de persoană este de fapt tot un salariat ori categoria vizată, avocații, nu poate fi încadrată în sfera angajaților .

Curtea apreciază raportat la cele evidențiate anterior că organele de inspecție fiscala în mod corect au constatat că nu sunt deductibile cheltuieli de transport in suma de 1.940 lei, decontate pe baza de factura emisa de avocatul

M. A.

3. Recurenta înțelege să critice hotărârea primei instanțe și în ceea ce privește soluția pronunțată cu privire la cheltuielile cu provizioanele pentru clienți neincasati in suma de 98.873 lei.

Intimata reclamanta, la finele anului 2008, a constituit provizioane pentru deprecierea activelor, pe care le-a înregistrat in contul 681.04 "Cheltuieli de exploatare privind ajustările pentru deprecierea activelor", considerându-le deductibile la calcului profitului impozabil pe anul 2008.

Prevederile art. 22 alin.(1) lit j) din L. nr. 5. privind C. fiscal, cu modificările și completările ulterioare, stipulează: "(1) Contribuabilul are dreptul la deducerea rezervelor si provizioanelor numai în conformitate cu prezentul articol, astfel: … j) provizioanele constituite în limita unui procent de 1. din valoarea creanțelor asupra clienților, înregistrate de către contribuabili, altele decât cele prevăzute la lit.d), f), g) și i), care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: 1. sunt Î.e după data de 1 ianuarie 2. 2 creanța este deținută la o persoană juridică asupra căreia este declarată procedura de deschidere a falimentului, pe baza hotărârii judecătoresti prin care se atesta această situatiei

.3. nu sunt garantate de altă persoană; 4. sunt datorate de o persoană care nu este persoana afiliată contribuabilului; 5 au fost incluse în veniturile impozabile ale contribuabilului.

Organele de inspecție fiscală au considerat că nu exista o hotărâre judecătoreasca de deschidere a falimentului, potrivit legii ci doar de deschidere a procedurii simplificate de insolvență in conformitate art.25 din L. insolventei nr.8., cu modificările și completările ulterioare, organele de inspecție fiscala și în consecință au considerat suma de 98.873 lei ca nedeductibila fiscal și au stabilii un impozit pe profit suplimentar in suma de 15.820 lei.

Curtea apreciază ca fiind corectă interpretarea prevederilor legale realizată de organele fiscale că pentru a beneficia de deducerea cheltuielilor cu provizioanele constituite in limita unui procent de 1. din valoarea creanțelor asupra clienților, este necesara îndeplinirea cumulativa a condițiilor specificate in textul actului normativ invocat.

Tribunalul Brașov prin încheierea pronunțată la data de (...), în dosar nr.(...), în baza art 27-30 din LPI a dispus deschiderea procedurii simplificata de insolvență, cu consecința dispunerii masurilor imediate prevăzute de lege.

Prima instanță a reținut că în conformitate cu dispozitiile art.3 punctului

25 din L. 8., procedura de insolventa in forma simplificata este "procedura reglementata de L. 8. prin care debitorul care îndeplineste conditiile prevazute de art.1 alineat 2 din L. 8., intra direct in procedura falimentului".

Prevederile integrale ale textului invocat prevăd că procedura simplificată reprezintă procedura prevăzută de prezenta lege, prin care debitorul care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 1 alin. (2) intră direct în procedura falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenței, fie după o perioadă de observație de maximum 50 de zile, perioadă în care vor fi analizate elementele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. c) și d).

Statuările primei instanțe nu sunt în concordanță cu textul legal întrucât legiuitorul a instituit două posibilități la momentul deschiderii procedurii simplificate, fie intrarea în faliment, fie deschiderea procedurii insolvenței cu o perioadă de observație de maximum 50 de zile.

Așadar susținerile organelor fiscale potrivit cărora pentru ca intimata reclamanta SC S. P. I. S. să-și poată deduce cheltuielile, debitorul trebuia să se afle în faliment , conform unei hotarâri irevocabile a instanței competente, deschiderea procedurii sale de reorganizare neproducând acest efect, ci numai intrarea în faliment conform L. nr.8. privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, sunt corecte .

Sentința de care se prevalează intimata nu evidențiază intrarea în faliment ci deschiderea procedurii simplificate a insolvenței fiind deschise cele două posibilități intrarea direct în procedura falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenței, fie după o perioadă de observație de maximum

50 de zile.

Interpretare reclamantei conform căreia ideea că procedura simplificată de insolvență ar fi altceva decât intrarea în faliment este contrazisă și de dispozițiile art. 107 din L. nr. 8., dispoziții care stabilesc faptul că "intrarea în faliment are loc dacă debitorul și-a declarat intenția de a intra în procedura simplificată, iar cererea a fost încuviințată de judecătorul sindic" nu poate fi primită .

Teza reclamantei evidențiază interpretarea prevederilor legale doar prin reproducerea parțială a textului legal , întrucât judecătorul sindic în temeiul prevederilor art. 107 dispune intrarea în faliment .

Judecătorul sindic prin sentința pronunțată la data de (...), în dosar nr.(...) a dispus deschiderea procedurii simplificate , fără alte mențiuni , iar intrarea în perioada de observație nu poate fi identificată cu intrarea în faliment având în vedere distincția realizată de legiuitor .

Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile instituite de art. 22 alin.(1) lit j) din L. nr. 5. privind C. fiscal, cu modificările și completările ulterioare astfel că provizioanele în litigiu nu au caracter deductibil .

4. O altă critică a recurentei vizează interpretarea primei instanțe referitor la TVA în suma de 2.185 lei, contestata de reclamanta, având ca baza impozabilă suma de 11.500 lei și majorările de întârziere in suma de 1.760 lei aferente TVA.

Reclamanta a invocat dreptul de deducere pentru TVA pentru anumite facturi fiscale iar organele de control au reținut că acele facturi fiscale nu îndeplinesc calitatea de document justificativ, respectiv nu conțin toate informațiile prevăzute de legiuitor.

Organele de inspecție fiscală au constatat ca, in perioada ianuarie 2007 - decembrie 2008, reclamanta si-a exercitat, dreptul de deducere a TV A În suma de 2.185 lei reprezentând: 904 lei - facturi fiscale care nu conțin toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale, respectiv denumirea si cantitatea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, baza de impozitare a bunurilor st serviciilor pentru fiecare cota, reclamanta nerespectând prevederile art.148 alin.1 lit a) din L. nr.5. privind C. fiscal, coroborate cu cele ale art. 155 alin. 5, Iit.k) si m) din același act normativ; 1.281 lei - facturi fiscale reprezentând cheltuieli efectuate de angajați aparținând altor societăți comerciale, nefiind angajați ai SC S. P. I. S., fiind încălcate astfel dispozițiile art.145 alin.1 lit a), coroborate cu art. 155 alin.5 si art.21 alin.2, lit e) din L. nr.5. privind C. fiscal cu modificările și completările ulterioare, respectiv pct. 27, lit. a) si b) din H. nr. 4. privind Normele metodologice de aplicare a L. nr. 5. 2003 privind C. fiscal.

Reclamanta a susținut ca TVA in suma de 2.185 lei este deductibila, întrucât conform înștiințării verbale despre posibilitatea corectării documentelor fiscale, potrivit art. 159 Cod fiscal, coroborate cu dispozițiile pct.91 alin.(1) din H. nr. 4., ar fi procedat la corectarea acestora, inainte încheierea raportului de inspecție fiscala. "

Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabila trebuie sa îndeplinească următoarele condiții: pentru taxa datorata sau achitata, aferenta bunurilor care i-au fost ori urmează sa ii fie livrate sau serviciilor care i- au fost ori urmează sa ii fie prestate in beneficiul sau, sa dețină o factura care sa cuprindă informațiile prevăzute la art. 155 alin. 5 potrivit Art. 146 alin. (1) din L. nr. 5. privind C. fiscal"

Prevederile legale citate relevă că , așa cum corect au reținut organele de control reclamanta nu este îndreptățită la deducerea taxei pe valoarea adăugată in suma de 2185 lei deoarece facturile fiscale emise nu conțin toate datele obligatorii prevăzute de lege.

I. prin D. nr. V din 15 ianuarie 2007 cu privire la deducerea taxei pe valoare adaugata si diminuarea bazei impozabile la stabilirea impozitului pe profit in cazul in care documentele justificative nu conțin informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii a reținut că in aplicarea corecta a dispozițiilor înscrise in art. 21 alin. (4) lit. f) si in art. 145 alin. (8) lit. a) si b) din L. nr. 5. privind C. fiscal, precum si in art. 6 alin. (2) din L. contabilității nr. 82/1991, republicata, se impune sa se considere ca taxa pe valoarea adăugata nu poate fi dedusa si nici nu se poate diminua baza impozabila la stabilirea impozitului pe profit in situația in care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale in vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicita deducerea acestei taxe.

Experții desemnați prin raportul întocmit au evidențiat că lipsurile nu vizează elementele obligatorii ori decizia I. relevă că interpretarea obligatorie confirmă documentul trebuie să cuprindă toate informatiile prevazute de dispozitiile legale in vigoare la data efectuarii operatiunii pentru care se solicita deducerea acestei taxe.

Prima instanță a reținut că din cuprinsul expertizei contabile reiese că documentele fiscale au fost corectate de către furnizor în timpul inspecției fiscale conform art. 159 Cod F. coroborat cu punctul 81 indice 2 alineat 3 din Normele metodologice de aplicare a C. F., iar acest fapt a fost adus la cunoștința organelor de inspecție fiscală anterior terminării inspecției fiscale .

Prima instanță a apreciat în mod greșit urmare a interpretării eronate a prevederilor legale incidente și practicii constante că, constatarea acestor erori de completare a facturilor nu îndreptățește organul de inspecție fiscal să anuleze dreptul beneficiarului de deducere a TVA-ului înscris in factura furnizorului in condițiile in care documentele fiscale despre care se afirmă că au fost corectate de către furnizor in timpul inspecției fiscale nu au fost anexate .

Critica recurentei vizând maniera de soluționare a petitului privind restituirea sumelor apreciate ca fiind nedatorate de către prima instanță nu apare ca fiind pertinentă soluția fiind doar rezultatul interpretării realizate de prima instanță cu privire la celelalte petite.

Aplicarea art 274 C pr civ în condițiile în care prima instanță a apreciat acțiunea ca întemeiată integral a fost corect realizată .

Considerentele evidențiate au relevat că recursul formulat apare ca fiind întemeiat astfel că în baza art. 304 pct. 9 rap. la art. 312 C., Curtea va admite recursul declarat de pârâta A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 3. din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. pe care o modifică în sensul că reținând că acțiunea este neîntemeiată, susținerile reclamantei fiind înlăturate punctual pentru motivele evidențiate anterior astfel că va respinge acțiunea promovată de reclamanta SC S. P. I. S.

PENTRU A.E MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 3. din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea promovată de reclamanta SC S. P. I. S.

D. este irevocabilă.

P.nunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. M. C. M. S. C. P.

V. D.

GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Decizia nr. 94/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal Decizia nr. 184/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal Decizia nr. 5195/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal Decizia nr. 879/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal Decizia nr. 1354/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal Decizia nr. 3338/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal Decizia nr. 188/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal Decizia nr. 7528/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal