Sentința nr. 828/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 828/2012

Ședința 06 N. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. A. M.

Grefier M. N. Țâr

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant SC R. I SRL în contradictoriu cu pârât D. G. A F. P. S., având ca obiect contestație act administrativ fiscal raport de inspecție fiscală generală nr. 2764/2009.

La apelul nominal se prezintă avocat T. C. în reprezentarea intereselor reclamantei și consilier juridic G. D. E.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că la data de (...) se răspunde adresei emise de către instanță de către P. de pe lângă Tribunalul Sălaj prin comunicarea înscrisurilor solicitate de către instanță.

Reprezentanta pârâtei depune înscrisurile solicitate de către instanță, un exemplar din acestea comunicând și cu partea adversă respectiv decizia de impunere și înscrisurile care au stat la baza emiterii acesteia.

La solicitarea instanței reprezentantul reclamantei arată că așa cum a precizat la termenul de judecată anterior, înțelegând să conteste doar punctele 1,5, 6 și 7, suma contestată a scăzut sub valoare de 500.000 lei, aspect care atrage după sine necompetența Curții de A. în judecarea acțiunii.

Solicită admiterea excepției necompetenței materiale și declinarea soluționării cauzei în favoarea T.ui S..

Reprezentanta pârâtei, față de excepția invocată arată că lasă la aprecierea instanței să se pronunțe asupra acesteia.

Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției de necompetență materială a curții de A. C. .

C U R T E A

Prin actiunea in contencios administrativ completata si precizata (f.

145,168)reclamanta SC R. I SRL a solicitat instatei in contradictoriu cu parata D. G. a F. P. S. ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna anularea deciziei nr. 30/(...) emisa de parata in ceea ce priveste punctele 1 si

5 integral,punctele 6,7 doar in ceea ce priveste dispozitia de recalculare a accesoriilor ,sa dispuna anularea raportului de inspectie fiscala generala nr.

2764/(...) ,decizia de impunere nr. 3.,dispozitia privind masurile stabilite de organele de inspectie fiscala nr. 2764/(...),decizia referitoare la obligatiile de plata accesorii aferente obligatiilor fiscale nr.23/2009 sub aceleasi aspecte ca si pentru decizia nr.3..

In motivarea cererii astfel cum a fost completata si precizata se arata ca in speta atat activitatea de inspectie fiscala cit si actele emise in urma ei sunt nelegale.

In ce priveste activitatea de inspecție fiscală se arata ca nu s-au respectat prevederile legale ce reglementeaza principiile fundamentale ale inspectieie fiscale ,probatiunea ce poate fi administrata in cadrul ei si s-au depasit limitele ei combindu-se practic procedura inspectiei fiscale cu o procedura penala ce se desfasura in alt dosar .

In ce priveste problema de drept fiscal material o parte din obligațiile fiscale stabilite suplimentar, mai exact o parte a impozitului pe profit stabilit suplimentar, respectiv suma de 55.246 lei cu accesoriile aferente

(necalculate distinct de către intimată, astfel că nu știm exact care -este cuantumul lor") a fost stabilită in mod eronat de către intimată, din cauza unei interpretări eronate a dispozițiilor Codului fiscal. Este vorba despre punctele 1 și II ale subpunctulul 3.1. cuprinse in RIFG 2764.

Indiscutabil că pentru analiza acestor elemente, ca de altfel a tuturor sumelor pretinse de către intimată, se va impune efectuarea unei expertize contabile, dar până la acel moment ne permitem să afirmăm că intimata a greșit în aplicarea dispozițiilor Codului fiscal. Astfel, în cadrul contestației înregistrată la intimată sub nr. noastră a detaliat aceste erori. 3546/(...) clienta

În ceea ce privește suma de 115.121,39 lei, reparații pentru active corporale, arătăm că aceste reparații s-au efectuat după recepții parțiale a activelor, moment in care au fost necesare anumite reparații. La o valoare a construcțiilor de 1.168.414 lei apreciem că reparațiile efectuate în sumă de

115.121,39 lei sunt pe deplin justificate.

În conformitate cu C.A.E.N. aprobată prin H. nr. 6., activitatea de construcții reprezintă ansamblul lucrărilor de construcții, instalații și de montare utilaje, prin prelucrarea și încorporarea unor resurse materiale, de forță de muncă și servici specifice în bunuri imobiliare noi și/sau reparații capitale și curente la construcțiile deja existente".

Având în vedere faptul că lucrările de construcții înseamnă și lucrări de reparații, este evident greșită motivația organului de control care arată că aceste cheltuieli trebuiau tratate ca și modernizări la activele existente. Arătăm faptul că activitatea principală a S.C. R. 1 S.R.L. este comerț cu autovehicule, prin urmare nu s-a pus problema sporirii gradului de confort și ambient, ci a efectuării unui comerț civilizat.

Esențial este și faptul că S.C. R. 1 S.R.L. nu poate modifica și denatura valoarea construcțiilor deoarece la baza înregistrărilor contabi1e au stat rapoartele de expertiză tehnică, document reclamat de legislația în vigoare. în valoarea totală determinată de expertul evaluator au fost incluse toate elementele tehnice (inclusiv toate reparațiile încorporate în clădiri). în consecință valoarea contabilă a construcțiilor este aceea determinată prin raportul de evaluare (valoarea de piață actuală), valoare în baza căreia se plătesc taxe și impozite locale. Modificarea acestei valori astfel cum solicită intimata nu se justifică deoarece ar rezulta o altă valoare contabilă.

Restul motivelor din actiune vizeaza probleme de drept material fiscal deja solutionate prin decizia nr. 3. in mod favorabil .

La termenul de judecata din data de (...) instanta a pus in discutia partilor exceptia de necompetenta materiala invocata de reclamanta la termenul anterior ,exceptie pe care a apreciat-o a fi intemeiata pentru urmatoarele considerente :

O prima precizare care se impune a fi facuta este aceea ca prezentul dosar a fost inregistrat anterior intrarii in vigoare a Legii 202/2010 .In consecinta conform prevederilor art. XXII din aceasta lege noile reglementari in materia exceptiei de necompetenta nu sunt aplicabile in speta ea ramanind supusa regulilor anterioare datei de (...) respectiv putind fi invocata oricind in cursul litigiului si chiar si direct in caile de atac .

Competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor având ca obiect anularea actelor administrative este reglementată exclusiv de 10 din Legea nr. 554/2004.

Legea nr. 554/2006 reglementează, prin art. 10 alin. 1, competența materială a instanțelor de contencios administrativ în funcție de două criterii: poziționarea autorității publice emitente în sistemul administrației publice și criteriul valoric, atunci când litigiul privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

In speta se ataca acte administrativ fiscale fiind asadar incident criteriul valoric de stabilire a competentei materiale .

In literatura de specialitate se arata in mod constant ca in delimitarea competentei materiale intre tribunal si curte de apel pe baza acestui criteriu valoric nu are importanta intreaga suma stabilita in sarcina reclamantului in actul administrativ fiscal in discutie ci doar suma contestata si asupra careia poarta litigiul si instanta este chemata sa se pronunte .

In speta actiunea a fost promovata inainte ca procedura reglementata de art. 205-218 din OUG 92/2003 sa se fi finalizat si litigiul sa poata fi depus instantei de judecata prin atacarea deciziei prevazute de art. 218 din OG 92/2003 .Cauza a fost suspendata la primul termen de judecata in temeiul art. 244 pct. 2 C.pr.civ .La repunerea pe rol a cauzei s-a emis si decizia prevazuta de art. 218 din OG 92/2003 respectiv decizia nr. 3. ce solutioneaza contestatia formulata de catre reclamanta (f. 152-163).

Pornind de la aceasta decizie, singura care putea declansa o actiune in justitie ,reclamanta si-a precizat actiunea aratind ca este multumita de solutia primita pentru o parte din contestatia sa si ca ramane sa conteste in justitie doar sumele stabilite la punctele 1,5 din decizie integral si sumele de la punctele 6 si 7 doar in ceea ce priveste recalcularea accesoriilor .

Punctul 1 vizeaza suma de 24.583 lei impozit pe profit ,punctul 5 vizeaza suma de 982 lei TVA ,iar punctele 6 si 7 vizeaza recalcularea accesoriilor tinind cont de partea din contestatie admisa prin decizia 3. si de respingerea contestatiei pentru suma de 207.787,83 lei lamurita in dosarul penal si necontestata in prezentul litigiu .Conform adresei paratei (f. 2 vol II) cuantumul accesoriilor recalculate este de 270.654 lei .

Totalizind aceste sume rezulta ca din actele administrative intocmite pe seama reclamantei suma contestata in justitie si asupra careia instanta de judecata trebuie sa se pronunte este in cuantum total de 296.219 lei ceea ce atrage competenta materiala in prima instanta a tribunalului.

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 158 C.proc.civ. raportat la art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin 1 lit. d, art. 3 pct. 1 din C.pr.civ., instanța va admite excepția necompetenței materiale a Curții de A. C. și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea T.ui S..

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Admite excepția de necompetență materială.

Declină competența de soluționare a acțiunii în contencios fiscal completată și precizată formulată de reclamanta S. I SRL cu sediul in loc. Z.

,str.C. C. nr. 110/A în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. S. cu sediul in

Z. ,P-ta U. nr. 6-8 , în favoarea T.ui S..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 6 noiembrie 2012.

PREȘEDINTE GREFIER

A. A. M. M. N. ȚÂR red.AAM/AC

2 ex. - (...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința nr. 828/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal