Decizia nr. 7792/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 7792/2012
Ședința publică de la 05 O. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător G.-A. N.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursurile declarate de D. G. A F. P. - C., A. F. P. C., recurent A. F. P. PENTRU C. M. C. împotriva Sentinței civile nr. 3. pronunțată de tribunalul C., în contradictoriu cu intimat SC T. C. S., intimat A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat N. C.
T. în reprezentarea intereselor intimatei-reclamante, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursurile declarate sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4
C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.
Se comunică un exemplar din recursul declarat de AFP pentru C. M. cu intimatul, care arată referitor la apărarea că nu s-a probat prima înmatriculare a autoturismului în spațiul UE, solicită a se lăsa cauza la a doua strigare pentru a depune aceste acte la dosar.
Curtea încuviințează cererea formulată.
La reluarea cauzei, în aceeași prezență, reprezentantul intimatului depune la dosar contractele de vânzare-cumpărare ale autoturismelor și arată că nu are alte cereri de formulat.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursurilor declarate de pârâți ca nefondate, iar referitor la recursul declarat de D. în nume propriu, solicită respingerea acestuia ca inadmisibil.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.362 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul SC T. C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. PENTRU C. M. C. și în consecința :
S-a dispus anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr.5. din (...) și a fost obligată pârâta A. C. să restituie reclamantului suma de 18075 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de (...) și până la data restituirii efective a sumei sus indicate .
S-a dispus anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr.6. din (...) și a fost obligată pârâta A. C. să restituie reclamantului suma de 4643 lei cu titlu de taxa de poluare nedatorată cu dobânda legala în materie civilă calculată de la data de (...) și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
S-a dispus anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 5. din (...) și a fost obligată pârâta A. C. să restituie reclamantului suma de 14.505 lei cu titlu de taxa de poluare nedatorată cu dobânda legala în materie civilă calculată de la data de (...) și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
S-a dispus anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr.5. din (...) și a fost obligată pârâta A. C. să restituie reclamantului suma de 4400 lei cu titlu de taxa de poluare nedatorată cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de (...) și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
S-a dispus anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr.5. din (...) și a fost obligată pârâta A. C. să restituie reclamantului suma 7020 de lei cu titlu de taxa de poluare nedatorată cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de (...) și până la data restituirii efective a sumei sus indicate .
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma 4463,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P. pentru C. M. C. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M..
A fost obligată chemata în garanție să restituie pârâtei următoarele sume:
- suma de 18075 lei cu titlu de taxa de poluare nedatorată cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de (...) și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
- suma de 4643 lei cu titlu de taxa de poluare nedatorată cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de (...) și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
- suma de 14505 lei cu titlu de taxa de poluare nedatorată cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de (...) și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
- suma de 4400 lei cu titlu de taxa de poluare nedatorată cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de (...) și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
- suma 7020 de lei cu titlu de taxa de poluare nedatorată cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de (...) și până la data restituirii efective a sumei sus indicate .
A fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 4463,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a unor autovehicule, reclamanta a solicitat pârâtei, A.
F. P. pentru C. M. C. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziilor de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, reclamanta achitând taxele stabilite.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H. 6. privind normele metodologice de aplicare a O.
5. taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele D. G. A F. P. A J. C., A. F. P. PENTRU C. M. C. și A. F. P. C.-N. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâtele au susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâtele consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Mai arată recurentele că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, stabilind această obligație în sarcina AFP C. napoca, în contextul în care taxele au fost încasate de către AFP pentru C. M. C.
S-a mai relevat că reclamanta nu a făcut dovada provenienței comunitare a autovehiculelor în litigiu, că AFM B. nu a fost obligată la plata tuturor sumelor ce au făcut obiectul cererii principale și că onorariul avocațial acordat la fond este nejustificat, prin raportare la complexitatea cauzei.
Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește criticile legate de incorecta identificare a instituției ce poate fi obligată la plată, prin raportare la cea care a încasat sumele în litigiu, precum și de cuantumul sumelor la care a fost obligată chemata în garanție, Curtea constată că acestea sunt lipsite de interes și de obiect, în măsura în care situația sesizată a fost îndreptată de către tribunal, prin încheierea nr. 372/(...), pronunțată în dosarul de fond, în baza prev. art. 281 C.pr.civ., care nu a fost recurată.
În ceea ce privește necesitatea dovedirii împrejurării că autovehiculele în litigiu au fost înmatriculate anterior într-un stat membru UE, Curtea ia act de faptul că neregularitatea invocată a fost îndreptată în recurs, în acord cu prev. art. 305 C.pr.civ., fiind depuse la dosar înscrisuri care atestă această stare de fapt, pentru toate autoturismele pentru care au fost plătite sumele a căror restituire se solicită (f. 12-15).
Așa fiind, se constată că în prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.
Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către C. și în cauza Nisipeanu, respectiv C-2. din (...), în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 5..
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamantă nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal), considerentele legate de incidența L. nr. 9. neputând fi reținute, prin raportare la principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată acordate la fond,
Curtea constată că acesta nu este nejustificat de mare, raportat la valoarea totală a obiectului cauzei, el înscriindu-se în limitele marjei de apreciere de care dispune instanța cu privire la acest aspect, luând în considerare toate criteriile la care se raportează textul art. 274 alin. 3 C.pr.civ.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursurile declarate de A. F. P.
PENTRU C. M. C. și A. F. P. C.-N. se vădesc a fi nefondate și conform art. 20 alin.
3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respinse ca atare.
În ceea ce privește recursul declarat de către D. C., în nume propriu, instanța constată că el este inadmisibil, ca urmare a faptului că această instituție nu a fost parte la fond, reclamantul înțelegând să se judece doar în contradictoriu cu A. F. P. PENTRU C. M. C. și cu A. F. P. C.-N..
Ca atare, recurenta nu are calitate și nici interes să atace hotărârea fondului, cu atât mai mult cu cât împotriva sa nu a fost dispusă nicio măsură, în cauză devenind incidente și prev. art. 316 și art. 294 C.pr.civ.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de D. G. A F. P. A J. C..
Respinge recursul declarat de A. F. P. PENTRU C. M. C. și A. F. P. C.-N. împotriva sentinței civile nr.362 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 O. 2012.
{ F. |
Președinte, S. Al H. | Judecător, M. B. | Judecător, G.-A. N. |
Grefier, A. B. |
}
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: S. S.