Decizia nr. 8284/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A C., DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
D. C. Nr. 8284/2012
Ședința publică de la 18 O. 2012
PREȘEDINTE M. D.
Judecător R.-R. D.
Judecător L. U.
G. M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. - D. G. A F. P. M., împotriva sentinței civile nr. 4468/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. M., în contradictoriu cu reclamanta SC T. EM S. S., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta intimată, avocat F. M.
P. de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.
554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar la data de (...), reclamanta intimată a depus la dosar, întâmpinare.
Reprezentantul acesteia din urmă depune la dosar dovada comunicării întâmpinării cu recurenta, precizând că nu mai are alte cereri de solicitat, motiv pentru care Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul recursului.
Reprezentantul reclamantei intimată solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacată, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
{ F. | }
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4468 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. M., a fost admisă acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta SC T. Em S. S. B. M. în contradictoriu cu pârâta direcția G. a F. P. M. - A. de I. F. B. M. și, în consecință:
S-a anulat raportul de inspecție fiscală nr. 6749 din (...), decizia de impunere nr. 1562 din (...) emisă de A. de I. F. și decizia nr. 1119 din (...) emisă de B. S. C. din cadrul Direcției Generale a F. P. M..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 1119 din (...), pârâta D. M. B. de S. a C., s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de SC T. Em S. S. S., pentru suma totală de
323.482 lei, reprezentând impozit pe profit în sumă de 91.694 lei, majorări de întârziere aferente în sumă de 54.026 lei, taxa pe valoarea adăugată în suma de
108.874 lei și majorări de întârziere aferente în sumă de 54.026 lei, taxa pe valoarea adăugată în sumă de 108.874 lei și majorări de întârziere aferente în sumă de 68.888 lei (f.66).
În considerente s-a reținut că prin raportul de inspecție fiscală din (...) ce a vizat perioada (...) - (...), reclamanta a înregistrat în contabilitate un număr de 10 facturi fiscale emise de SC VWZ S., însă prin nota explicativă din (...), domnul M. L., administrator al SC VWZ S. a declarat că nu a achiziționat în realitate marfa înscrisă în facturile fiscale pe care le-a achiziționat de la furnizori, acestea fiind emise pentru a justifica marfa vândută către beneficiari.
Pârâta a mai reținut că în urma verificării, s-a constatat că SC T. Em S. S. a întocmit note de recepție și constatare diferențe pentru facturile în cauză, dar acestea nu îndeplinesc condițiile prevăzute de O. nr. 1. privind documentele financiar contabile (lipsesc semnăturile membrilor comisiei de recepție și a gestionarului, de asemenea nu au fost întocmite fișe de magazie pentru mărfurile aflate în stoc, nu exista o persoană desemnată cu atribuții de gestionar).
Raportul de inspecție fiscală a stat la baza emiterii deciziei de impunere nr.
1562 din (...) privind obligațiile fiscale datorate de SC T. Em S. S. reprezentând impozit pe profit în sumă de 91.694 lei, majorări de întârziere în sumă de 54.026 lei, taxa pe valoarea adăugată în sumă de 108.874 lei și majorări de întârziere în sumă de 68.888 lei.
Prin rezoluția din 10 noiembrie 2010 dată în dosar nr. 3342/P/2010, P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare a dispus neînceperea urmăririi penale față de M. I., administrator al societății reclamante, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005.
Din considerentele acesteia reiese că sub aspectul laturii obiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, deoarece cheltuielile evidențiate în actele contabile ale SC T. Em Sev S. S. au la bază operațiuni reale, situație în care nu poate fi primită apărarea pârâtei cu privire la existența acestei fapte penale.
Împrejurarea că toate cheltuielile evidențiate în contabilitatea reclamantei au avut la bază operațiuni reale a fost confirmată și de expertiza financiar- contabilă efectuată în cauză de expertul C. C. F., care a concluzionat că documentele primare care au stat la baza înregistrării în contabilitate au îndeplinit condiția de documente justificative conform legislației în vigoare.
De asemenea, marfa, respectiv materia primă achiziționată de la SC VWZ S. a fost înregistrată în evidența contabilă a contestatoarei și a ieșit din patrimoniul societății pe de o parte prin consum ca materie primă pentru realizarea lucrărilor de instalații, iar pe de altă parte ca vânzare sub formă de marfă la diferiți clienți.
Din documentele contabile reiese că în perioada fiscală supusă reverificării, reclamanta a înregistrat profit impozabil de 79.453 lei pentru anul 2007, 63.950 lei în anul 2008 și 4082 lei în anul 2009 (pag. 266).
Față de cele arătate, nu se poate reține că reclamanta ar fi încălcat prevederile art. 6 al. 1 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 145 din Legea nr.
571/2003 modificată și completată, în sensul constatat de organul fiscal, situație în care actele administrativ - fiscale atacate sun netemeinice și nelegale..
Din perspectiva considerentelor de fapt și de drept expuse, acțiunea formulată de reclamantă a fost întemeiată și a fost admisă în baza art. 18 al. 1 din Legea 554/2004 și art. 216 din O.G.nr. 92/2003, republicată și modificată, cu consecința anulării raportului de inspecție fiscală, a deciziei de impunere, precum și a deciziei nr. 1119 din (...) emise de pârâtă, conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F. P. M., solicitând casarea sau modificarea hotărârii recurate și rejudecând cauza, respingerea acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului pârâta a arătat că la o analiză a acestei hpotărâri se observă că, instanța de fond s-a mărginit, în mare, să admită cererea reclamantei astfel cum a fost formulată, fără a analiza din punct de vedere legal solicitările acesteia și fără a verifica susținerile acesteia atât în ceea ce privește admisibilitatea acțiunii cat și în ceea ce privește obiecțiunile la raportul de expertiza, cauza nefiind la acest moment lămurita, ceea ce în opinia recurentei se impune rejudecarea fondului.
Criticile e vizează doua aspecte esențiale și anume modul de desfășurare al expertizei judiciare și înlăturarea apărărilor legate de asumarea de către contribuabil a creanței la bugetul de stat prin mențiunile de pe anexa la raportul de inspecție fiscala.
1. Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod P. C..
După cum s-a apreciat în doctrina, exista un exces de putere atunci când puterea judecătoreasca: săvârșește un act pe care numai puterea legislativa sau executiva il poate face; atribuie valoare legala unor texte abrogate, sau cand tagaduieste orice valoare unui text care încă are forța legala, când critica pe legiuitor sau face presiuni asupra lui (V.M. C.u, Tratat teoretic și practic de procedura civila, Ed. N., B., 1997, pag. 387 - 388).
In spiritul celor enunțate mai sus vin și dispozițiile art. 4 din Codul Civil: "
Este oprit judecătorului de a se pronunța, în hotărârile ce da, prin cale de dispoziții generale și reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse". Aceste norme legale deși la acest moment sunt abrogate, sunt în continuare incidente spetei, având în vedere ca aceasta cauza a început cu mult timp anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil.
Criticile recurentei subsumate acestui motiv de recurs sunt legate de modul de desfășurare al lucrării de expertiza judiciara aprobate de instanța de judecata. S. faptul ca, s-a opus din start prin întâmpinare încuviințării acestui mijloc de proba, în condițiile în care printre obiective urma sa se stabilească legalitatea unor operațiuni economice, instanța nu a dorit sa ne răspundă care au fost temeiurile pentru care a înlăturat apărările acesteia.
Mai arată că, lucrarea de expertiza a îmbrățișat susținerile reclamantei, căutând cat mai multe argumente juridice in susținerea pozitiei acestei parti, prin interpretarea eronata a mai multor norme legale și avand o puternica acoperire în poziția părtinitoare a instanței de fond. De altfel, normele legale incidente specifica explicit ca, instanța poate solicita parerea unui expert pentru lămurirea unor situații de fapt și nu a unor situații de drept. F. trimitere la dispozițiile art. 201 alin. 1 prima ipoteza Cod P. C., citează din norma legala: "când pentru lămurirea unor situații de fapt instanța considera necesar sa cunoască părerea unor specialiști..... ".
Norma legala induce ipoteza esențiala pentru cauza de fata ca, expertiza poate viza doar împrejurări de fapt și nu o situație de drept, singurul specialist în măsura sa stabilească incidenta normelor juridice incidente cauzei este judecătorul care soluționează acea cauza.
Legea stabilește ca interpretarea normelor legale este un atribut exclusiv al instanței de judecata ce nu poate fi delegat expertului. Prin legea fundamentala se menționează explicit atributul instanței judecătorești de a spune dreptul - jurisdictio (in dreptul roman)- ne referim la ipotezele din Constituția R. care definesc funcțiile autorității judecătorești.
In speța dedusa judecații, prin obiectivele trasate de instanța de fond s-a delegat expertului atributul instanței de judecata de a interpreta normele legale incidente cauzei, ceea ce echivalează cu o nesocoti re a normelor constituționale referitoare la funcțiile autorității judecătorești, așa cum sunt acestea definite în art. 126 și următoarele din Constituția R. revizuita. Apreciem ca, aceasta atitudine a instanței de fond aduce atingere drepturilor noastre procesuale fiind rezultatul unui abuz. Curtea Constituționala atunci cand s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a O. 6., a aratat ca, judecătorul care soluționează cauza este singurul expert în materia aplicării legii.
Apreciază ca, expertiza nu poate avea ca obiect lămurirea unei situații de drept, ci doar lămurirea unei situații de fapt. în concluzie, judecătorul fondului a depășit limitele puterii judecătorești prin nesocotirea atat a normelor procesuale cat și a celor constituționale, argumente pentru care solicitam casarea hotărârii recurate.
II. Hotărârea recurata nu cuprinde motivele pe care se sprijină - art. 304 pct. 7 Cod procedura C.: în ceea ce privește acest motiv de nelegalitate intelege sa invocam 2 ipoteze: prima vizează acordarea nelegala a cheltuielilor de judecata și ceea de a II-a modul în care instanța de fond nu a dorit sa răspundă argumentelor noastre referitoare la lipsa dreptului de deducere în măsura în care nu s-au întocmit documente contabile în conformitate cu legea, în acest sens am facut trimiteri la D. nr. 5. a Î. C., S. U., dar instanța de fond nu a dorit sa le răspundă.
Totodată, instanța fondului a încălcat dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 3 si 5
Cod P. C., norme ce stabilesc ca hotărârea trebuie sa cuprindă obiectul cererilor și dovezile administrate împreuna cu motivele ce au format convingerea instanței și care pot duce printr-un raționament logic la dispozitivul hotărârii. Apreciază ca, în speta este incident și motivul de modificare al hotararii instanței de fond, prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod P. C..
III. Hotărârea a fost data cu greșita aplicare a legii - art. 304 pct. 9 Cod P. C.: deși a arătat prin întâmpinare și celelalte înscrisuri depuse la instanța de fond ca în ceea ce privește dreptul de deducere a cheltuielilor unui contribuabil exista practica a Î. C., s-a referit la D. nr. 5., hotărâre obligatorie pentru instanțe, atata timp cat a fost pronunțata în urma unui recurs în interesul legii. Instanța fondului nedorind sa răspundă apărărilor din întâmpinare, apărări reproduse mai jos:
S.C T. EM S. S.R.L a înregistrat în contul 601 cheltuieli cu materii prime în suma 564.704,65 lei, din care suma de 37.692 lei în anul 2007, suma de
512.486,65 în anul 2008 și suma de 14.526 lei în anul 2009 si a dedus taxa pe valoarea adăugata aferenta în suma totala de 107.284 lei, în baza unui numar de
10 facturi fiscale emise de SC VWZ S.
Prin nota explicativa din data de (...). domnul Mati L. administrator al se
VWZ S. a declarat ca nu a achiziționat în realitate marfa inscrisa în facturile pe care le-a achiziționat de la furnizori, acestea fiind emise pentru a justifica marfa vanduta catre beneficiari. - subliniază faptul ca, reclamanta intimata nu este singura societate care a procurat facturi de la acest furnizor(VWZ S.) lista fiind foarte lunga și demonstrand faptul ca intre administratorii acestor societati s-au purtat intelegeri în scopul evident al fraudarii bugetului de stat- anexam în acest sens intimpinarea depusa în dosarul de judecata nr. (...) al T. M. (S.C ELECTROMARA S.R.L).
De asemenea, a declarat ca aceste facturi "au fost procurate în alb de la o persoana fizica, la recomandarea numitului P. Z. pentru suma de 200 ron/buc. Ele au fost completate personal pentru a justifica facturile emise catre beneficiari".
Conform art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, operațiunea fictiva este disimularea realitatii prin crearea aparentei existentei unei operațiuni care în fapt nu exista.
In urma verificării, s-a constatat ca, S.C T. EM S. S.R.L a întocmit note de receptie și constatare diferente pentru facturile în cauza, dar acestea nu îndeplinesc condițiile prevăzute de O. nr. 1. privind documentele financiar contabile (lipsesc semnăturile membrilor comisiei de receptie și a gestionarului, de asemenea nu au fost intocmite fise de magazie pentru marfurile aflate în stoc, nu exista o persoana desemnata cu atributii de gestionar).
Marfa înscrisa în facturile fiscale emise de SC VWZ S., care nu îndeplinesc condițiile legale de documente justificative reprezinta "cablu ACYAbY
30x150+70". Din verificarile efectuate s-a constatat ca, S.C T. EM S. S.R.L nu detine fisa de magazie pentru "cablu ACYAbY 30x150+ 70" și ca acestea nu figureaza în lista materialelor aflate în stoc la efectuarea inventarierii generale a patrimoniului la (...).
Facturile fiscale emise de SC VWZ S. nu au la baza operațiuni economice reale astfel ca nu îndeplinesc condițiile legale pentru a fi documente justificative, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicata, care precizează ca "orice operațiune patrimoniala se consemnează în momentul efectuarii ei intr-un inscris care sta la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind calitatea de document justificativ", iar "documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat precum și a persoanelor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz".
Având în vedere cele precizate, fapta constituie infracțiune conform art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
Conform art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003, republicata, "cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la baza un document justificativ, potrivit legii, prin care sa facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz ( ... ) nu sunt deductibile".
De asemenea, S.C T. EM S. S.R.L a înregistrat în evidenta contabila, în luna martie 2007, 2 facturi fiscale emise de SC L. - S., reprezentând ciment, în valoare de 8.389,22 lei și taxa pe valoarea adăugata aferenta în suma de 1.590 lei, care nu îndeplinesc condițiile legale de documente justificative, conform prevederilor legale (lipsa notelor de recepție și a bonurilor de consum).
Aceste facturi nu au fost declarate în declarația informativa privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul R. 394 și în decontul de TVA depus de furnizor.
Având în vedere art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003, aceste cheltuieli sunt nedeductibile fiscal,
In urma verificării, organele de inspecție fiscala au stabilit un impozit pe profit suplimentar în suma totala de 91.694 lei, din care în suma de 7.373 lei pentru anul 2007, în suma de 81.997 lei pentru anul 2008 și în suma de 2.324 lei pentru anul 2009 precum și majorări de întârziere aferente în suma de 54.026 lei, conform art. 120 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Prin înregistrările efectuate au fost încălcate prevederile art. 41 alin. (2) lit. b) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicata, pentru care societatea a fost sancționata cu amenda contravenționala în suma de 2.000 lei, conform art. 42 alin. (1) din același act normativ, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria A/2009 nr. 0121458/(...).
Referitor la taxa pe valoarea adăugata:
In perioada 2007- 2009, S.C T. EM S. S.R.L a înregistrat în evidenta contabila și în deconturile de TVA, 10 facturi fiscale emise de se VWZ S. în valoare de 564.705 lei și taxa pe valoarea adăugata aferenta in suma de 107.284
Iei.
Având în vedere constatările de la capitolul "I. pe profit", organele de inspecție fiscala au stabilit ca facturile fiscale în cauza nu au la baza operațiuni reale .
S.C T. EM S. S.R.L a înregistrat în evidenta contabila în luna martie 2007 doua facturi fiscale emise de SC L. S. în valoare de 8.389,22 lei și taxa pe valoarea adăugata aferenta în suma de 1.590 lei, care nu îndeplinesc condițiile legale de documente justificative pentru înregistrarea în contabilitate, conform prevederilor lega le (lipsa notelor de recepție și a bonurilor de consum).
De asemenea, s-a constatat ca, aceste facturi nu au fost declarate de furnizor prin declarația 394 și decontul de T.
Conform art. 126 alin. (1) lit. a) - d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, republicata, care precizează ca "d) ... sunt operațiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: livrarea bunurilor sa rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2)", coroborat cu art. 145 alin. (2) lit. b) din același act normativ, care precizează ca "orice persoana impozabila are dreptul sa deducă taxa aferenta achizițiilor, daca acestea sunt destinate realizării de operațiuni taxabile", organele de inspecție fiscala au stabilit taxa pe valoarea adăugata de plata suplimentara în suma totala de 108.874 lei din care suma de 8.741 lei pentru anul 2007, suma de 97.373 lei pentru anul 2008 și suma de 2.760 lei pentru anul 2009 precum și majorări de întârziere aferente în suma de 68.888 lei.
Raportul de inspecție fiscala încheiat în data de 0(...) a stat la baza emiter;; deciziei de impunere nr. 156210(...) privind obligațiile fiscale datorate de se T. EM S. S. reprezentând impozit pe profit în suma de 91.694 lei. majorări de întârziere în suma de 54.026 lei. taxa pe valoarea adăugata în suma de 108.874 lei și majorări de întârziere în suma de 68.888 lei.
IV. Neluarea în considerare de către instanța de fond a mențiunii înscrise de administratorul reclamantei intimate pe anexa la raportul de inspecție fiscala. (argument subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 3041 Cod P. C.) act prin care acesta își asuma explicit obligația platii sumelor contestate, mențiune explicit conținuta în anexa 1 la raportul de inspecție fiscala, document existent la dosarul cauzei, citează: "Sunt de acord cu constatările mai putin cu declaratiile date de M. L. ... " - pe acest înscris sunt menționate explicit sumele datorate de contribuabil; care este pana la urma valoarea juridica a acestui înscris? a fost administratorul reclamantei constrâns sa declare aceste mențiuni, a fost în eroare sau care sunt argumentele juridice care sa justifice o astfel de conduita?
Intr-o prima faza își asuma răspunderea faptelor sale, recunoaște creantele către bugetul de stat, iar ulterior contesta aceste sume. O atare atitudine ridica serioase dubii asupra realității celor susținute în acțiune.
Prin întâmpinarea înregistrată reclamanta S. T. EM S. S. solicitând respingerea recursului formulat ca nefiind fondat și pe cale de consecință să se mențină în totalitate dispozițiile sentinței atacate.
În motivare arată că la primul punct recurenta a invocat dispozițiile art.304 pct.4 C.pr.civ.și anume apreciază că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin faptul că a încuviințat efectuarea unei expertize financiare contabile deși recurenta s-a opus.
În opinia acesteia instanța a procedat corect a admis efectuarea acestei expertize deoarece complexitatea cauzei impunea lămurirea unor aspecte care țin de specialitatea contabilitate și a permis pârâtei să formuleze obiectivele proprii în privința acestei expertize astfel că nu s-a încălcat absolut nici o normă procedurală sau de drept material.
Al doilea motiv invocat de recurenta a fost cel prevăzut de art.304 pct.7
C.pr.civ. și anume hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, deși hotărârea cuprinde aceste motive.
Mai mult decât atât nu există contradicție între considerente și dispozitiv, și nu lipsește motivarea soluției respective nu cuprinde considerente cate nu au legătură cu pricina.
Reclamanta mai arată că nici al treilea motiv și anume 309 pct. 9 nu este fondat.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
1. Conform art. 304 pct. 4 C.pr.civ. modificarea sau casarea unei hotărâri judecătorești se poate cere pentru motive de nelegalitate, între altele, când instanta a depasit atributiile puterii judecatorești.
Acest text legal presupune că instanța a cărei hotărâre este supusă spre examinare pe calea recursului a depășit atribuțiile cu care este dotată puterea judecătorească și a interferat cu atribuțiile altor autorități constituite în stat.
Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară republicată cu modificările și completările ulterioare, puterea judecătorească se exercita de Î. Curte de C. si Justiție si de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.
Atribuțiile puterii judecătorești în esență sunt evidențiate prin norma constituțională consacrată de art. 126 alin. 1 din Legea fundamentală conform căreia justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. Din această perspectivă, se poate conchide că instanțele prevăzute de lege au obligația de înfăptui justiția fără să aibă și posibilitatea de a delega o parte din aceste atribuții altor persoane sau instituții. În activitatea judiciară, instanțele au posibilitatea însă să facă apel și să solicite concursul altor organe sau persoane pentru a sprijini înfăptuirea actului de justiție. În acest sens, dispozițiile art. 201 alin. 1 din legea procesual civilă, prevăd că atunci cand pentru lamurirea unor imprejurari de fapt instanta considera necesar sa cunoasca parerea unor specialisti, va numi, la cererea partilor ori din oficiu, unul sau trei experti, stabilind prin incheiere punctele asupra carora ei urmeaza sa se pronunte si termenul in care trebuie sa efectueze expertiza. Așa fiind, solicitarea părerii unui atare expert poartă exclusiv asupra stabilirii stării de fapt, aspectele de drept ce se circumscriu analizării și interpretării dispozițiilor legale ori ce presupun verificarea legalității unor acte sau operațiunii sunt în căderea exclusivă a instanței judecătorești, fiind interzisă astfel delegarea justiției către alte persoane. În speță, Curtea constată că asupra necesității cunoașterii părerii unui expert consultant în materie fiscală instanța de fond a statuat prin încheierea din 29 februarie 2012 (f. 237 dos. fond) la cererea formulată de reclamanta intimată că o lucrare de expertiză financiar-contabilă este utilă, necesară și concludentă. Curtea reține că încuviințarea acestei probe s-a făcut în lipsa recurentei care a fost legal citată pentru acel termen de judecată, deci aceasta nu se poate plânge că instanța ar fi încuviințat o probă fără să se urmeze dezbateri contradictorii. Dintr-un alt unghi de vedere însă, Curtea observă că printre obiectivele la expertiză fixate de instanță prin încheierea precitată s-a menționat că expertul va verifica dacă D. nr. 1119 din 26 ianuarie 2011 emisă de organul de soluționare a contestațiilor din cadrul recurentei a fost emisă în condițiile legii. Or, o atare cerință a instanței încalcă flagrant dispozițiile legale procedurale (art. 201 din Codul de procedură civilă) în sensul că s-a solicitat altei persoane să-și spună părerea cu privire la legalitatea unui act contestat în litigiu precum și cele constituționale conform cărora numai instanțele judecătorești înfăptuiesc justiția. Din această perspectivă, Curtea reține că primul motiv de recurs este fondat, în cauză fiind astfel dat motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 4 C.pr.civ. Așa fiind, orice analiză de legalitate a D. contestate în litigiu efectuată de expertul desemnat în cauză nu poate și nici nu va fi luată în considerare de instanță. 2. Cât privește motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 C.pr.civ. acesta este susținut prin aceea că recurentul critică acordarea în mod nelegal a cheltuielilor de judecată și absența unui răspuns pertinent la apărarea recurentei pârâte privind lipsa dreptului de deducere generată de neîntocmirea documentelor contabile în conformitate cu legea așa cum rezultă și din economia D. nr. 5. pronunțată de Î. Curte în recurs în interesul legii. Curtea are în vedere că motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 C.pr.civ. se circumscrie situației în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Așa fiind critica acordării nelegale a cheltuielilor de judecată nu se încadrează în acest motiv de recurs, cu atât mai mult cu cât instanța de fond nici nu a soluționat un atare capăt de cerere, ținând seama că nici reclamanta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată (vezi concluzii scrise f. 278 dos. fond). Prin urmare o atare critică nu are nici un fundamenta factual ori legal pentru a fi analizată sub unghiul art. 304 pct. 7 C.pr.civ. Sub aspectul criticii vizând faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra unor apărări esențiale legate de fondul cauzei și de incidența efectelor unei decizii pronunțate de Î. Curte în recurs în interesul legii, critica este fondată. Motivarea sumară a unei hotărâri judecătorești și neanalizarea unor aspecte esențiale ale litigiului echivalează cu nemotivarea hotărârii. Apoi, cerința motivării hotărârii se impune și din perspectiva art. 261 pct. 5 C.pr.civ. prin aceea că instanța trebuie să arate explicit mai ales atunci când are de analizat aspecte decisive ale speței. Cu referire la necesitatea motivării hotărârilor judecătorești s-a pronunțat pertinent și Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( cauza A.ina c. România, Rache și Ozon c. România, Vlasia Grigore V.scu c. România). Admiterea acestui motiv de recurs pentru cele ce precedă, nu impunea neapărat casarea cu trimitere spre rejudecare căci textul art. 304 pct. 7 face corp comun cu dispozițiile art. 312 alin. 3 teza I C.prt.civ. care impun modificarea sentinței și deci reținerea spre analiză a recursului de către instanța de recurs și reexaminarea procesului, fie prin completarea motivării atunci când este deficitară și nu răspunde exigențelor legale, fie prin înlocuirea motivării atunci când soluția pronunțată nu concordă cu motivarea. 3. Sub aspectul motivului de recurs prevăzut la art. 304 cpt. 9 C.pr.civ. se reține că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează: La stabilirea stării de fapt fiscale incidentă în cauză organul fiscal de inspecție a avut în vedere documentele financiar contabile prezentate de reclamantă în calitate de contribuabil față de care se efectuează controlul. În speță, față de contribuabilul SC T. EM S. S. s-a dispus inspecția fiscală generală care a vizat perioada 0(...)-(...) întocmindu-se în acest sens Raportul de inspecție fiscală (RIF) încheiat la data de 0(...). Anterior s-a mai efectuat o inspecție fiscală aferentă perioadei (...) - (...) încheindu-se în acest sens RIF nr. 1943/(...), însă pentru perioada 0(...)-(...) s-a emis decizia de reverificare nr. 6629/(...) în ceea ce privește impozitul pe profit și T. Analizând înregistrările contabile și audiind pe contribuabil organele fiscale au constatat că societatea intimată a înregistrat în contabilitate 10 facturi fiscale emise de SC VWZ S., că aceste facturi au fost achiziționate în alb de la persoană fizică, că marfa menționată pe facturi nu a fost achiziționată de la furnizori ci facturile au fost emise pentru a justifica marfa vândută către beneficiari. De asemenea, cu privire la realitatea operațiunilor fiscale s-a constata că societatea comercială a întocmit note de recepție și constatare diferențe pentru facturile din speță dar că acestea nu îndeplinesc cerințele de formalitate și legalitate prevăzute de dreptul secundar fiscal, recte de OMF nr. 1. respectiv lipsesc semnăturile membrilor comisiei de recepție și a gestionarului, nu sunt întocmite fișe de magazie pentru mărfurile aflate în stoc, că nu există persoană desemnată cu atribuții de gestionar. S-a mai reținut că marfa înscrisă pe facturile fiscale emise de SC VWZ S. care nu îndeplinesc condițiile legale de documente justificative reprezintă „cablu ACYAbY 30x150+70"; că pentru aceste mărfuri societatea intimată nu deține fisă de magazie și că nu figurează în lista materialelor aflate în stoc la efectuarea inventarierii patrimoniului la data de (...) reținându-se că aceste facturi nu au la bază operațiuni economice reale, neîntrunind astfel condițiile prevăzute de lege pentru a fi documente justificative și deci aceste cheltuieli nu sunt deductibile de la calculul impozitului pe profit. De asemenea, tot în contextul verificărilor privind stabilirea impozitului pe profit organele de inspecție fiscală au reținut că intimata reclamantă a înregistrat în evidența contabilă, în luna martie, 2 facturi fiscale emise de SC L. S. reprezentând ciment, în valoare de 8.389,2 lei și TVA aferentă în sumă de 1.590 lei, și care nu îndeplinesc cerințele pentru a fi calificate ca fiind documente justificative, lipsind notele de recepție și bonurile de consum, acestea fiind calificate ca fiind nedeductibile fiscal de la calculul impozitului pe profit. În concluzie, organele de inspecție au reținut că societatea reclamantă datorează un impozit pe profit suplimentar în valoare totală de 91.694 lei din care suma de 7.373 lei pentru anul 2007, iar suma de 81.997 lei pentru anul 2008, iar suma de 2.324 lei pentru anul 2009 la care s-au adăugat accesorii în valoare de 54.026 lei sub forma majorărilor de întârziere. În ceea ce privește TVA organele de inspecție fiscală au reținut în esență plecând de la constatările efectuate cu prilejul stabilirii impozitului pe profit că cele 10 facturi fiscale emise de SC VWZ S. nu au calitatea de documente justificative și nu au la bază operațiuni reale, aceeași constatare fiind reținută și în ceea ce privește cele două facturi fiscale emise de SC L. S., rezultând astfel că reclamanta nu are dreptul la deducerea TVA aferentă acestora sens în care în temeiul art. 126 alin. 1 lit. a) - d) rap. la art. 127 alin. 2 și art. 145 alin. 2 lit. b) din Codul fiscal a stabilit TVA suplimentar în valoare de totală de 108.874 lei din care suma de 8.741 lei pentru anul 2007, suma de 97.373 lei pentru anul 2008 și suma de 2.760 lei pentru anul 2009 precum și accesorii în sumă de 68.888 lei sub forma majorărilor de întârziere.. În baza RIF încheiat la data de 0(...) s-a întocmit decizia de impunere nr. 1562/0(...) care a fost atacată pe calea contestației administrative fiscale conform art. 205 și urm. C.pr.fisc. iar prin D. nr. 1119 din (...) organul de soluționare a contestațiilor din cadrul autorității recurente a respins contestația iar acest din urmă act a făcut obiectul contenciosului administrativ fiscal dedus judecății în fața instanței de fond. Considerentele pentru care instanța de fond a reținut nelegalitate actului contestat au fost acelea că prin R. din 10 noiembrie 2010 dată în dosar nr. 3342/P/2010 de P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare (f. 67-69 dos. fond) s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M. I., administrator al societății reclamante, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005 și că din considerentele acesteia rezultă că sub aspectul laturii obiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost cercetat, deoarece cheltuielile evidențiate în actele contabile ale SC T. EM S. S. S. au la bază operațiuni reale, înlăturându-se apărarea pârâtei cu privire la existența acestei fapte penale. Instanța de fond a coroborat concluziile acestui document cu expertiza fiscală reținând că operațiunile economice consemnate în documentele avute în vedere de organele fiscale sunt reale că materia primă achiziționată de la SC VWZ S. a fost înregistrată în evidența contabilă a contribuabilului verificat și că marfa a ieșit din patrimoniul acesteia prin consum ca materie primă prin realizarea lucrărilor de instalații și prin vânzarea către diferiți clienți. Din această perspectivă, cheltuielile înregistrate de reclamantă sunt deductibile fiscal, drept urmare actele fiscale sunt netemeinice și nelegale. În primul rând, Curtea reține că actul procurorului în cursul procesului penal nu poate produce efecte juridice similare cu autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești. Și este așa, deoarece conform art. 22 alin. 1 din Codul de procedură penală, numai hotararea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat în fata instantei civile care judeca actiunea civila, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savarșit-o și a vinovăției acesteia. Prin urmare, doar în aceste circumstanțe se poate afirma fără teama de a greși că ceea ce instanța penală a constata are valoare de adevăr în fața instanței civile. Or, în cauză nu avem de -a face nici cu un proces în care instanța de contencios administrativ să judece acțiunea civilă disjunsă de acțiunea penală sau examinată separat după cum nu avem de-a face nici cu o hotărâre judecătorească definitivă care să fi rezolvat acțiunea penală cu privire la existenta faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. Așa fiind, rezoluția P.ui nu poate avea calitatea unei atari hotărâri judecătorești iar valoarea sa probatorie poate fi discutată în proces numai prin coroborare cu celelalte probe ale dosarului. De altfel și instanța de fond a făcut o atare coroborare dar numai cu expertiza fiscală, lăsând neanalizate constatările, argumentele și apărările intimatei pârâte. Astfel, principala problemă a speței este aceea dacă reclamanta datorează impozitul pe profit și TVA stabilit de organele fiscale de inspecție și materializate în decizia de impunere menținută prin decizia contestată și dacă la baza acestor creanțe fiscale stă corecta stabilire a stării de fapt fiscale. Așa cum s-a relevat în actele întocmite de organul fiscal și care au fost confirmate de reprezentantul legal al contribuabilului care a fost audiat expres în acest sens, starea de fapt fiscală reținută de organele de inspecție fiscală corespunde realității. Dincolo de speculațiile care se pot face dacă administratorul acestei societății a săvârșit sau nu infracțiunea de evaziune fiscală, cert este că raportat la modalitatea de întocmire a documentelor fiscale, la maniera în care facturile au fost procurate, la maniera în care s-a evidențiat în contabilitate aceste cele 10 facturi fiscale procurate în alb precum și la cele două facturi fiscale emise de SC L. S. B. M., nu se poate ajunge la altă concluzi decât că operațiunile economice nu sunt reale și că actele întocmite pentru a disimula aceste operațiuni nu întrunesc condițiile prevăzute de lege așa cum au fost interpretate prin D. nr. 5. a Î.-SU privind recursul în interesul legii. Din această perspectivă, concluzia expertului conform căreia operațiunile economice sunt reale pentru că o mare parte din facturi au fost achitate prin virament bancar nu poate fi un argument decisiv pentru a demonstra realitatea operațiunilor economice, plata putând fi disimulată. Celelalte concluzii ale expertului pe marginea realității operațiunilor economice nu sunt justificate cu probe certe și verificabile, mai degrabă conțin soluții generale la întrebările sub formă de obiective la expertiză acceptate de instanța de fond fără o cenzură prealabilă a acestora. Față de cele ce precedă, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 alin. 1 -3 C.pr.civ. Curtea urmează a admite recursul declarat de pârâtă și ca o consecință se va modifica sentinței primei instanțe și drept urmare în temeiul art. 218 alin. 2 C.pr.fisc. rap. la art. 8 alin. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 se va respinge ca neîntemeiată acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamantă. Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Admite recursul declarat de pârâta D. G. a F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 4468 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. M., pe care o modifică în sensul că: respinge acțiunea de contencios fiscal, formulată de reclamanta SC T. Em S. S. B. M. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 18 octombrie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. D. R.-R. D. L. U. G. M. T. Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...) Jud.fond. I. V.
