Decizia nr. 8789/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A C., DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA C. Nr. 8789/2012
Ședința publică de la 01 N. 2012
Completul compus din:
PREȘED.TE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. N. DE A. F., împotriva sentinței civile nr. 543/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. B.-N., în contradictoriu cu reclamanta S. G. și pârâții D. G. A F. P. B.-N., SC OMV P. SA, D. G. A A. A M. C. D. C. A. N. DE A. F. și A. F. P. A M. B., având ca obiect contestație act administrativ fiscal restituire impozit reținut pe sume compensatorii.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimata OMV P. SA, avocat din cadrul Bilan Lombrea, Moroșan și Asociații, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 5. este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar la dosar s-au depus întâmpinări, de către reclamanta intimată și pârâta intimată OMV P. SA.
Curtea, după deliberare, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. 2
C. pr. Civ., cu referire la art. 304, pct. 3 C. pr. Civ. invocă necompetența materială în soluționarea cauzei, având în vedere raportul juridic de drept material, de la care a izvorât conflictul, învederându-i părții prezente faptul că reclamanta trebuia să cheme în judecată pe angajatorul său fundamentul litigiului având la bază un raport de muncă, motiv pentru care și jurisdicția este una de drept comun.
Curtea învederează părții prezente faptul că are în vedere și data formulării acțiunii în justiție, moment la care erau aplicabile norme din acea perioadă, conform art. 725 C. pr. Civ.
Reprezentanta pârâtei intimată OMV P. SA apereciază că aceasta instanță, prin Secția a II-a C. are competența de a statua asupra litigiului dedus judecății, aspect arătat de altfel și prin întâmpinare. A. că acțiunea introductivă are un caracter fiscal, prin urmare este de competența acestei secții.
A. că atât timp cât nu se discută contractul de muncă și raporturile dintre părți, competența în soluționarea cauzei aparține acestei secții. Raportul de muncă nu a fost pus în discuție nici de către prima instanță, discuția fiind circumscrisă în sfera impozitelor și contribuției sociale datorată.
Curtea învederează părții prezente faptul că OMV P., în calitate de angajator, a operat reținerea la sursă.
Reprezentanta acesteia confirmă afirmația instanței, precizând însă că acest stopaj a avut loc în baza legii. D. acțiunea formulată rezultă că pârâta intimată OMV P. a fost împrocesuată ca o garanție pentru restituirea sumei, reclamanții solicitând restituirea sumei de la A., urmând a se obliga la restituire, în situația în care se va constata faptul că sumele nu au fost reținute în mod corect. A. că la dosar există o serie de adrese reprezentând corespondența purtată între angajator și angajat.
Referitor la recursul formulat, reprezentanta pârâtei intimată OMV P. apreciază că se impune respingerea acestuia ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, conform motivelor invocate prin întâmpinare. A. că a precizat în cuprinsul cererii de chemare în garanție faptul că, în situația în care va fi obligată la restituirea sumei, se va îndrepta împotriva beneficiarei acesteia.
Solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 543 din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...) s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la pârâtele D. G. a F. P. B.-N., A. F. P. B. și SC OMV P. SA și, în consecință, respinge acțiunea formulată de reclamanta S. G. față de acestea ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
S-au respins, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta A. N. de A. F..
S-a admis acțiunea, ulterior completată, formulată de reclamanta S. G. împotriva pârâtei A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. și, în consecință:
- a fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să restituie reclamantei suma de 5.873 lei, reprezentând impozit pe venit, precum și dobânda legală de la data reținerii impozitului și până la data restituirii efective.
S-a respins cererea de chemare în garanție precizată formulată de pârâta SC OMV P. SA împotriva chematelor în garanție A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C., D. G. a F. P. B.-N. și A. F. P. B.
A fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.190 lei.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei SC OMV P. SA cheltuieli de judecată în cuantum de 368,38 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B. conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin H. C. de A. al P. SA din data de (...) și respectiv (...), în temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din L. nr.
53/2003 - C. muncii, a fost emisă Decizia nr. 72 din (...) privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantei.
Potrivit art.6 al menționatei decizii, valoarea netă a indemnizației de concediere acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acestuia în P., este de 30.832 lei (RON).
Raportat la mențiunile fișei fiscale aferentă anului 2007 (fila 76 dosar) și precizările depuse la dosar de pârâta angajatoare SC OMV P. SA și în cuprinsul cărora menționează, defalcat, reținerile efectuate asupra indemnizației de concediere rezultă că din cuantumul brut al acestei indemnizații, s-a reținut și virat de către pârâta OMV P. SA (în calitate de mandatar al instituțiilor financiare în temeiul art. 58 din C. fiscal), bugetului general consolidat administrat de pârâta A. N. de A. F., suma de 5.873 lei cu titlu de impozit pe venit în procent de 16%.
Prin cererea colectivă înregistrată la D. G. A F. P. B.-N. sub nr. 1559 din (...)
și adresată deopotrivă și A.I F. P. B., reclamanta a solicitat restituirea impozitului și a contribuțiilor pentru bugetul de asigurări sociale reținute și plătite de către angajator pentru sumele compensatorii primite în urma disponibilizării colective, sume care, în opinia petiționarilor, nu sunt incluse în categoria veniturilor salariale și nu sunt impozabile conform legislației în vigoare.
Se impune a se menționa în acest context faptul că obiectul cererii deduse judecății, așa cum a fost acesta stabilit în aplicarea principiului disponibilității, vizează doar impozitul pe venit reținut și virat bugetului general consolidat, sens în care considerațiile ce vor succeda se raportează strict la această categorie de reținere.
La dosar nu au fost depuse înscrisuri care să ateste soluționarea favorabilă a cererii adresate organelor fiscale, dimpotrivă, poziția procesuală exprimată de pârâtele A., D. B-N și AFP B. susținând legalitatea perceperii impozitului pe venit aferent indemnizației de concediere.
Potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, astfel încât, în privința excepțiilor invocate în cauză, tribunalul a constatat următoarele:
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei OMV P.
SA, invocată din oficiu, tribunalul a reținut că aceasta este dată în cauză, relevantă sub acest aspect fiind analiza asupra naturii sumelor reținute de angajator și beneficiarul final al acestor sume. Astfel, suma solicitată a fi restituită a fost reținută de angajator cu titlu de impozit pe venit aferent indemnizației de concediere de care a beneficiat angajatul în urma concedierii. O atare încasare a impozitului prin stopaj la sursă constă în calcularea, reținerea și virarea la bugetul public în numele contribuabililor, de către agenții economici sau instituții, a unei diversități de impozite, contribuții, taxe. Stopajul la sursă este utilizat și în cazul impozitelor pe veniturile salariale datorate de persoanele angajate cu contract individual de muncă. În raportul juridic astfel creat, reclamanta are calitatea de contribuabil a impozitului pe venituri de natură salarială (conform art. 39-41 din
C. fiscal), iar A. este creditorul final al acestor contribuții bugetare ca și componente ale bugetului general consolidat, în timp ce pârâta OMV P. SA are doar calitatea de plătitor respectiv mandatar legal al autorităților fiscale care efectuează operațiunile de calcul, reținere și virare la bugetul statului a sumelor pretinse a fi restituite în prezenta cauză, obligație ce subzista în sarcina angajatorului în condițiile art. 40 alin.2 lit. f din C. muncii în vigoare la data emiterii deciziei privind încetarea contractului individual de muncă.
Ca atare, de vreme ce sumele reținute prin stopaj la sursă din valoarea sumelor compensatorii cuvenite reclamantei nu au determinat majorarea patrimoniului angajatorului OMW P. SA, iar aceasta la rândul său a virat suma la bugetul de stat, nu se poate reține existența unei identități între pârâtă și beneficiarul final al sumelor reținute de la reclamantă, în privința pârâtei OMV P. SA nefiind justificată calitatea procesuală pasivă. Totodată, în materie de mandat, efectele juridice ale actelor încheiate de mandatar în limita puterilor conferite se răsfrâng asupra mandantului care este ținut întocmai de toate obligațiile contractelor de mandatar. Ca atare, pretinsul drept de creanță asupra sumei reclamate se impune a fi valorificat împotriva organelor fiscale cărora le revine competența de administrare a creanțelor bugetare de natura celor reținute de la contribuabil.
Relativ la calitatea procesuală pasivă a pârâtelor D. G. a F. P. B.-N., A.
F. P. B. și A. N. a F. P., instanța a apreciat că D. B.-N. și AFP B. nu au calitate procesuală pasivă, spre deosebire de A. care deține această calitate, în condițiile în care în cauză, așa cum s-a relevat și în considerentele ce susțin excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei OMV P. SA, analiza poartă asupra raportului juridic în baza căruia angajatorul, în calitate de mandatar al instituțiilor financiare, a reținut și virat impozitul pe venit, ca raport juridic de drept fiscal guvernat de normele C. fiscal (art. 1 din L. nr. 5. privind C. fiscal) și care s-a născut și produce efecte juridice între contribuabil și autoritatea fiscală gestionară a fondului în care s-a vărsat impozitul astfel reținut de către angajatorul mandatar.
În cadrul acestui raport, reclamanta, în calitate de contribuabil, a înțeles să urmeze procedura reglementată de prevederile art. 117 alin. 1 lit. d) din C. de procedură fiscală privind restituirea unor sume reținute de angajator și vărsate în bugetul general consolidat ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale, cererea formulată în cadrul acestei proceduri impunându-se a fi soluționată conform art. 117 alin. 9 din C.fiscală și prevederilor O.ui nr. 1. pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, emis de Ministerul Finanțelor Publice.
Or, cum pe de o parte, impozitul pe venit calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantei a fost reținut de către angajatorul OMV P. SA - aflat în administrarea Direcției Generale de A. a M. C., reorganizată în cadrul A. începând cu data de (...) (potrivit art. III din HG nr. 1171/2007) și cum, pe de altă parte, sumele reținute au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind C. de procedură fiscală, administrat de A., este lipsit de echivoc faptul legitimării procesuale pasive a acestei din urmă autorități fiscale, sens în care excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de A. a fost respinsă, ca nefondată, concomitent cu admiterea aceleiași excepții cu privire la pârâtele D. B.-N. și AFP B., aceasta câtă vreme în speță nu se poate reține pentru nici una dintre cele două entități menționate calitatea de titular a unor drepturi și respectiv obligații de drept material fiscal, prin prisma prevederilor art. 33 din O.G. nr. 92/2003 privind C. de procedură fiscală atributive de competență în administrarea impozitelor.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată ca urmare a neparcurgerii de către reclamantă a procedurii plângerii prealabile, invocată în cauză de pârâta A., tribunalul a apreciat că aceasta nu se fondează, pentru următoarele considerente:
Așa cum s-a reținut în cele ce preced, obiectul prezentei cereri de chemare în judecată este reprezentat de cererea de restituire a unor sume în temeiul prevederilor art. 117 Cod procedură fiscală, iar înscrisurile depuse la dosar, respectiv cererea înregistrată sub nr. 1559 din (...) îndeplinește cerința prevăzută de O. 1. care reglementează procedura ce trebuie urmată în astfel de cazuri.
E. real că cererea de restituire formulată de reclamantă nu a fost adresată A.
F. de A. F., fiind înregistrată, așa cum s-a reținut în prezentarea stării de fapt, la D. G. a F. P. B.-N., însă sub acest aspect instanța opinează în sensul că dobândesc deplină relevanță și aplicabilitate prevederile art. 6 ind. 1 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, text de lege potrivit cu care „petițiile greșit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. (1) autorităților sau instituțiilor publice care au ca atribuții rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiționarul să fie înștiințat despre aceasta";.
Prin urmare, direcționarea corectă a cererii contribuabilului spre organul decizional constituie responsabilitatea angajaților instituțiilor aflate în subordinea
A., astfel încât instanța nu împărtășește teza avansată de această pârâtă în sensul neurmării procedurii prealabile (desigur cu sublinierea faptului că în materia contenciosului fiscal sunt edictate prevederi legale cu caracter special, derogatorii de la cele de drept comun care guvernează jurisdicția contenciosului administrativ, investirea instanței realizându-se fie în condițiile art. 218 C.fiscală, fie ulterior urmării procedurii prevăzute de art. 117 C. fiscală, această din urmă ipoteză legală fiind incidentă în cauza de față).
Invocarea de către pârâta A. a prevederilor art. 7 din L. nr. 5., în sensul în care impută reclamantei faptul neurmării procedurii plângerii prealabile, nu își găsește fundament câtă vreme aceasta nu a solicitat revocarea unui act administrativ unilateral tipic, dimpotrivă, în cauză ne aflăm în situația refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a sumelor de bani reținute cu titlu de impozit pe venit, astfel încât, și din perspectiva prevederilor art.7 alin. 5 din L. nr. 5., excepția inadmisibilității apare ca nefondată.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată în cauză de către aceeași pârâtă prin prisma celui de-al doilea aspect relevat, respectiv acela al neîndeplinirii condițiilor legale stipulate de prev. art. 117 lit. a-h Cod procedură fiscală și disp. pct. 2 din Anexa 1 la O. nr. 1., instanța a apreciat că argumentul prezentat nu poate fi analizat din perspectiva inadmisibilității, nereprezentând un fine de neprimire a cererii de chemare în judecată, ci un aspect care vizează însuși fondul acțiunii, respectiv caracterul întemeiat sau dimpotrivă, neîntemeiat, al cererii de restituire, sens în care, și din acest punct de vedere, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
Având în vedere efectele admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive față de pârâtele D. B.-N., AFP B. și OMV P. SA, în sensul în care caracterul peremptoriu al acestei excepții lipsește acțiunea formulată de reclamantă împotriva menționatelor pârâte de o cerință esențială de exercitare a acesteia, analiza celorlalte excepții și apărări de fond invocate de aceste pârâte devine de prisos, instanța nemaifiind ținută a se pronunța asupra lor.
În același timp, tot ca o consecință a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei OMV P. SA, nu mai este incidentă nici ipoteza legală instituită de art.60 C. pentru admiterea cererii de chemare în garanție formulată de această pârâtă împotriva A., D. B.-N. și AFP B., sens în care cererea a fost respinsă.
Asupra fondului cauzei, tribunalul a reținut că potrivit art. 55 alin.4 lit. j din L. nr.5. privind C. fiscal (în forma de la data emiterii deciziei privind încetarea contractului individual de muncă și acordării indemnizației de concediere), nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit, sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, conform legii.
E. adevărat că potrivit pct.68 lit. l din Normele metodologice de aplicare a L. nr.5. privind C. fiscal, aprobate prin HG nr.4., veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unei legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din compensațiile bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, însă instanța constată că prevederile mai sus menționate au fost adoptate printr-o hotărâre de G., în executarea unei legi (L. nr.5. privind C. fiscal), act normativ cu forță juridică superioară.
Or, pentru determinarea caracterului de venit salarial supus impozitării nu se poate recurge la alte criterii decât cele prevăzute explicit de prevederile art. 55 alin. 4 din C. fiscal în forma în vigoare la momentul reținerii impozitului pe venit, invocate în cererea de chemare în judecată, actul normativ respectând, din punct de vedere al principiului legalității, imperativul de a conține norme clare, precise, accesibile și previzibile.
D. această perspectivă, apare ca nelegal modul de raportare la normele hotărârii de G. realizat de pârâta A., norme ce vin în contradicție cu actul normativ în aplicarea căruia au fost edictate.
Or, potrivit art. 4 (3) din L. nr.24/2000, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor G.ului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Relevante în sensul că dispozițiile legale edictate cu titlu de norme de aplicare a unui act normativ reprezentat de o lege nu pot modifica însăși prevederile legale ce fac obiectul aplicării, sunt și prevederile art. 75 din L. nr.
24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cu care „ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor G.ului";.
Totodată, potrivit art. 76 din același act normativ, „ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora";.
Așa fiind, prin prevederile pct.68 lit. l din Normele metodologice de aplicare a
L. nr.5. aprobate prin HG nr.4., nu se poate contraveni prevederilor art. 55 alin.4 lit. j din L. nr.5. conform cărora nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plăți compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, și drept urmare, în aplicarea principiului ierarhiei forței juridice a actelor normative (o prevedere cuprinsă într- un act normativ - hotărâre a G.ului - adoptat în executarea unei legi nu poate contraveni legii, act normativ cu forță juridică superioară, care poate fi modificat numai printr-un act de aceeași forță juridică), se impune a se acorda prioritate de aplicare prevederi legale conținute de L. nr. 5. privind C. fiscal, în sensul că indemnizația de concediere acordată reclamantei, căreia i s-a desfăcut contractul individual de muncă pe baza unor concedieri colective, sunt exceptate în mod expres la plata impozitului de 16%, ceea ce înseamnă că în mod nelegal plățile efectuate cu acest titlu au fost supuse impozitului de 16%, calculat, reținut și virat de pârâta A. bugetului de stat.
Interpretării realizate de pârâtă textului art. 55 lit. j din C. fiscal - în sensul distingerii între situațiile în care veniturile reprezentând compensații bănești sunt acordate din fondul de salarii, de către angajator (caz în care, în opinia pârâtei, acestea sunt impozabile cu 16%) și cazul de excepție, în care nu sunt impozabile aceste compensații, atunci când sunt acordate salariaților prin acte normative și suportate de stat „. legii";, se opune principiul de drept aplicabil interpretării actelor normative și potrivit cu care unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă („Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus";).
Că este așa rezultă și din analiza asupra scopului edictării acestor norme
(analiză teleologică), sens în care se impune cu evidența unui fapt de necontestat acela că o atare distincție nu este conformă intenției legiuitorului, acela de a institui măsuri de protecție a persoanelor implicate în procesul concedierilor colective.
În sensul celor conchise, instanța a subliniat faptul că toate drepturile bănești indiferent de modul în care sunt denumite(plată compensatorie, compensații bănești, indemnizație pentru concediere) reprezintă o măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii individuale sau colective, pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Astfel art. 67 din C. muncii instituie, în favoarea salariaților concediați din motive care nu țin de persoana salariatului, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i obligația corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit art. 69 lit. b) din același cod.
Art.29 din OUG nr.9. prevede dreptul salariaților disponibilizați prin concedieri colective de a beneficia de plăți compensatorii care se achită de agențiile județene de ocupare și formare profesională, conform art.37 din aceeași ordonanță iar, art.42 prevede posibilitatea pentru angajați de a beneficia de compensații bănești individuale și din partea angajatorului, din resursele financiare ale acestuia.
Prin urmare, chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în contractul colectiv de muncă, ea nu are caracterul unei clauze, rezultat al negocierii părților contractante, întrucât obligația angajatorului este una izvorâtă din lege, prin contractele colective de muncă, încheiate anual ori pe alte perioade de timp, la nivel de ramură și nivel de unitate, părțile contractante negociind numai condițiile și cuantumurile acestora, scopul fundamental al unor astfel de clauze fiind acela de a stipula drepturi la un nivel superior față de cel prevăzut în normele legale, pentru a fi atenuate consecințele concedierilor individuale sau colective pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
În consecință, plățile compensatorii sunt acordate în temeiul legii, indiferent de faptul că sunt acordate efectiv din fondul de salarii, de către angajator sau sunt acordate salariaților prin acte normative și suportate de stat, așa cum nelegal înțelege pârâta a distinge.
În privința dobânzii legale, cerere formulată de reclamantă prin precizarea ulterioară de acțiune, aceasta se impune a se acorda acesteia în temeiul prevederilor OG nr. 9/2000 - în perioada de aplicabilitate a acestui act normativ - iar ulterior în baza OG nr. 13/2011 și respectiv a N. Cod civil, întrucât numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului produs contribuabilului prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului, o soluție contrară însemnând a valida implicit o îmbogățire a bugetului de stat (având în vedere perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume), pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
S-a mai impus totodată a se menționa faptul că, în raport de susținerile pârâtei A. din cadrul notelor de ședință depuse la dosar prin mandatar D. B.-N., în ce privește solicitarea de acordare a dobânzii legale ulterior primei zi de înfățișare, în cauză nu este operabilă sancțiunea decăderii reclamantei din dreptul de a modifica cererea conform prevederilor art. 132 C., incidentă fiind ipoteza legală a alin. 2 pct. 2 al art. 132 C., nefiind considerat modificare a cererii cazul în care se mărește câtimea obiectului acesteia.
Față de cele ce preced și în temeiul prevederilor legale mai sus invocate, tribunalul a admis acțiunea reclamantei formulată împotriva pârâtei A., conform dispozitivului prezentei sentințe, iar în privința cheltuielilor de judecată solicitate de părți, așa cum sunt reflectate de chitanțele depuse la dosar în dovedire, instanța, având în vedere soluția pronunțată asupra excepțiilor și asupra fondului cauzei, făcând aplicarea principiului culpei procesuale în acord cu prevederile art. 274 C., a obligat pârâta A.-D. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.190 lei (reprezentând onorariu avocațial), concomitent cu obligarea reclamantei să plătească pârâtei SC OMV P. SA (față de care s-a respins acțiunea reclamantei pentru lipsa calității procesuale pasive) cheltuieli de judecată în cuantum de 368,38 lei (onorariu avocațial).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. N. DE A. F. - D. G. A. F. A M. C. B., solicitând modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii intimatului reclamant ca neîntemeiată.
În motivarea recursului pârâta a arătat că prin sentința civila nr.543/(...) instanța a respins, în mod greșit, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a A. N. de A. F., fara a motiva în niciun fel solutia pronuntata.
D. continutul actiunii formulate, rezulta ca intimatul-reclamant a dorit sa se judece în contradictoriu cu A., D. a judetului B. N., AFP B. și SC P. SA.
In acest context, trebuie aratat ca potrivit art. 1 din H.109/2009 privind organizarea și functionarea A. N. de A. F., aceasta "se organizeaza și functioneaza ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, institutie publica cu personalitate juridica, în sub ordine a M.ui Economiei și F., finantata de la bugetul de stat. "
Intimatul reclamant a fost angajatul SC P. SA B., societate comerciala care a calculat și a retinut impozitul pe venit.
Conform Anexei 2 din O. nr.753/2006 privind organizarea activitatii de administrare a marilor contribuabili, cu modificarile și completarile ulterioare, parata SC P. SA este mare contribuabil și intra in administratia Directiei Generale de A. a M. C., directie aflata în subordinea A., potrivit art.III din Hotararea G.ului nr.1171/2007 prin care a fost modificata Hotararea G.ului nr.495/2007 privind organizarea și functionarea A. N. de A. F.
Potrivit dispozitiilor art.47 din C. de procedura civila "Mai multe persoane pot fi Împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligațiune comună ori dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză. "
Avand în vedere dispozițiile legale mentionate, solicită instanței sa constate ca intre intimatul reclamant și institutia nu a existat nici un raport juridic, acesta avand raporturi juridice doar cu intimata parata SC P. SA, astfel ca A. N. DE A. F. nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecatii și de aceea nu exista motive pentru a se pronunta o hotarare judecatoreasca în contradictoriu cu A. N. de A. F.
In acelasi sens, arată instanței dispozițiile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din L. contenciosului administrativ nr. 5., din interpretarea carora rezulta ca raportul juridic se naste intre persoana vatamata- reclamant și atutoritatea publica emitenta a unui act administrativ pretins vatamator.
Ori, în prezenta cauza nu exista un raport juridic intre reclamant și organele fiscale, retinerea și virarea impozitului pe venit fiind facuta de către intimata parata
SC OMV P. SA.
Mai mult, în raport de prevederile art. 117 C.proc.fisc. și prevederile OPA. nr.
1., singura persoana care ar avea calitate sa solicite restituirea sumelor reprezentand impozit pe venitul aferent sumelor compensatorii, este intimata parata se OMV P. SA.
Totodată, instituția pârâtă nu poate raspunde nici solidar cu intimata parata
SC P. SA, intrucat nu are aceleasi drepturi și nici aceleasi obligatii cu aceasta, în prezent nefiind nascut nici un raport juridic intre aceasta societate și organele fiscale, cat timp societatea nu a formulat o cerere de restituire în conformitate cu prevederile art. 117 C.proc.fisc.
Mai mult, în raport de prevederile L. nr. 5. nu exista nici un raport juridic nascut intre reclamant și organele fiscale, avand în vedere faptul ca intimata parata
SC P. SA a calculat și retinut impozitul pe venit conform declaratiilor fiscale intocmite și depuse de către aceasta la organul fiscal competent.
Astfel ca, A. nu a produs nici o vatamare intimatului reclamant pentru a putea fi chemata în judecata în calitate de parata și a fi obligata la restituirea unor sume ce nu au fost stabilite de organele fiscale, cu atat mai mult în conditiile în care nu reclamantul a facut o astfel de plata la bugetul de stat.
Prin urmare, A. N. DE A. F. nu are calitate procesuala pasiva în prezenta cauza, nu are nicio culpa procesuala și nu a adus vreo vătămare reclamantei.
Susține aceasta intrucat intimatul reclamant în calitate de angajat al unei societăți comerciale nu a efectuat plati către bugetul de stat, pentru a putea solicita obligarea sa la restituirea acelei sume.
Avand în vedere obligatiile ce-i reveneau intimatei parate se P. SA, mentionate anterior, atat modul de calcul cat și sumele retinute cu titlu de impozit aferent sumelor compensatorii ii apartine paratei, dearece aceasta societate comerciala a initiat aceasta procedura a concedierilor colective iar sumele acordate cu titlu de compensatii banesti individuale au fost acordate către intimata parata din fondul de salarii.
Prin urmare, luand în considerare toate argumentele mai sus expuse, solicită instanței de recurs sa constate ca, instanta de fond, în mod gresit, a respins exceptia lipsa calitatii procesuale pasive a A. N. de A. F., fara a motiva solutia pronuntata, fiind fara echivoc ca, actiunea formulata impotriva A., a fost indreptata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
1.2. În acelasi context, pârâta retine ca, instanta de fond a admis, în mod gresit, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei se OMV P. SA și ca atare, nu putem fi de acord cu solutia pronuntata avand în vedere urmatoarele motive:
Astfel, solicită să se retină ca, desi instanta de fond a retinut în considerentele sentinței civile recurate (pagina 9, paragraful 7, a doua teza) ca, „... suma solicitata a fi restituita a fost retinuta de angajator cu titlu de impozit pe venit aferent indemnizatiei de concediere de care a beneficiat angajatul în urma concedierii. O atare incasare a impozitului prin stopare la sursa consta în calcularea, retinerea și virarea la bugetul public în numele contribuabililor, de către agentii economici sau institutii, a unei diversitati de impozite, contributii, taxe.", cu toate acestea, în mod gresit, a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatei parate se OMV P. SA.
De asemenea, solicită să se retină ca, în mod gresit, instanta de fond a retinut, în considerentele sentintei civile recurate (pagina 9, paragraful 8) ca, " ... de vreme ce sumele retinute prin stopaj la sursa din valoarea sumelor compensatorii cuvenite reclamantului nu au determinat majorarea patrimoniului angajatorului OMV P. SA, iar aceasta la randul sau a virat suma la bugetul de stat, nu se poate retine existenta unei identitati intre parata și beneficiarul final al sumelor retinute de la reclamant, în privinta paratei OMV P. SA nefiind justificata calitatea procesuala pasiva. "
Astfel, arată că în mod gresit, a retinut ca, valoarea sumelor compensatorii cuvenite intimatului reclamant nu au determinat majorarea patrimoniului angajatorului OMV P. SA, fara ca aceasta sa evidentieze clar și fara echivoc, în baza caror probe administrate s-a ajuns la aceasta concluzie.
De asemenea, reiterează faptul ca, în prezenta cauza nu exista un raport juridic intre intimatul reclamant și organele fiscale, retinerea impozitului pe venit fiind facuta de către intimata parata SC OMV P. SA.
Mai mult, în raport de prevederile art. 117 C.proc.fisc. și prevederile OPA. nr.
1., singura persoana care ar avea calitate sa solicite restituirea sumelor reprezentand impozit pe venitul aferent sumelor compensatorii, este intimata parata se OMV P. SA, care ar fi obligata sa faca dovada achitarii acestor sume retinute cu titlu de impozit pe venit.
Totodata, instituția pârâtă nu poate raspunde nici solidar cu intimata parata
SC P. SA, intrucat nu are aceleasi drepturi și nici aceleasi obligatii cu aceasta, în prezent nefiind nascut nici un raport juridic intre aceasta intimata parata și organele fiscale, cat timp aceasta nu a formulat o cerere de restituire în conformitate cu prevederile art. 117 C.proc.fisc.
Mai mult, în raport de prevederile L. nr. 5. nu exista nici un raport juridic nascut intre reclamant și organele fiscale, avand în vedere faptul ca intimata parata
SC P. SA a calculat și retinut impozitul pe venit conform declaratiilor fiscale intocmite și depuse de către aceasta la organul fiscal competent.
1.3. De asemenea, în ceea ce priveste excepțiile inadmisibilității acțiunii și a cererii de chemare în garantie invocate de către A. N. DE A. F., potrivit dispozitiilor art.117 din OG nr.92/2003 privind C. de procedura fiscala, sumele plătite la bugetul de stat se restituie la cererea debitorului.
Intimata parata SC P. SA este de fapt debitorul obligatiilor fiscale privind retinerea și virarea la bugetul de stat, a impozitului pe venit aferent compensatiilor banesti acordate în urma desfacerii contractelor individuale de munca ca urmare a concedierilor colective.
Avand în vedere ca, intimata parata SC P. SA a calculat și retinut impozitul pe venit aferent compensatiilor banesti individuale acordate ca urmare a concedierilor colective, aceasta institutie era singura în masura sa solicite restituirea sumelor, în concordanta cu dispozițiile art.7 din L. nr.5. privind contenciosul administrativ. cu completarile și modificarile ulterioare.
Recurenta arată că, dispozițiile art.117 Cod proc.fiscala și dispozițiile pct. 2 din Anexa 1 la O. nr. 1. pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, care stabileste competenta în materia restituirii sumelor de la buget.
Astfel, în considerarea prevederilor mai sus mentionate, restituirea ar putea fi posibila numai în situatia în care sunt indeplinite conditiile legale, respectiv art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind C. de procedura fiscala, cu modificarile și completarile ulterioare și O. nr. 1. pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget.
In ceea ce priveste cererea formulata și în completarea celor de mai sus, restituirea de sume de la buget, la cerere, se va realiza în conditiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind C. de procedura fiscala, republicata. cu modificarile și completarile ulterioare.
Ori, restituirea solicitata nu poate fi incadrata în niciuna din situatiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ mentionat, sumele fiind plătite în temeiul unor dispozitii legale.
În acelasi sens, invocă și prevederile referitoare la competenta în materia administrarii impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat reglementata de art. 33 din O.G. nr. 92/2003 privind C. de procedura fiscala, cu modificarile și completarile ulterioare.
Avand în vedere și prevederile art.7 din L. nr.5. se poate observa, fara echivoc, ca reclamantul nu le-a respectat.
Astfel, în cazul în care ar exista sume de restituit de la bugetul de stat, singura indreptatita sa le solicite A. N. DE A. F. ar fi intimata parata SC OMV P. SA
și nu intimatul reclamant.
Or, atata timp cat intimata parata SC OMV P. SA nu a solicitat A. N. DE A. F. restituirea nici unei sume, consideram ca actiunea formulata este inadmisibila.
Totodata, solicită sa se retină ca, instanta de fond, prin sentinta nr.543/(...), nu a analizat exceptia inadmisibilitatii actiunii din perspectiva motivelor sus mentionate, ignorand cu desavarsire sustinerile recurentei formulate prin intampinarea depusa la dosarul cauzei.
Intimatul reclamant nu a formulat o plangere prealabila către organul fiscal competent, în speta către A. N. de A. F. - D. generala de administrare a marilor contribuabili, și ca atare, consideră ca instanta de fond a fost în eroare cand a retinut ca reclamantul ar fi respectat aceasta procedura.
De asemenea, A. F. P. a M. B., prin adresa nr.3410/10/(...), a formulat un raspuns la cererea colectiva înregistrata sub nr.1559/(...) și nr.2019/(...), prin care a precizat faptul ca SC P. SA nu este în evidenta fiscala a A.i F. P. a M. B. si, ca, aceasta se afla în administrarea A. N. DE A. F. - D. G. DE A. A M. C..
Ca atare, urmare răspunsului emis de către A. F. P. A M. B., reclamantul s-a aflat în deplina cunostiinta de cauza. cu privire la institutia fiscala în administrarea careia se afla SC P. SA și care trebuia sa fie sesizata cu o plangere prealabila. inainte de a fi sesizata instanta de judecata.
Astfel, recurenta parata - chemata în garantie - A. - a invocat, prin intampinarile formulate, atat exceptia inadmisibilității acțiunii cat și a cererii de chemare în garantie pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, sustinand ca exista, în ceea ce priveste institutia, o reglementare legala derogatorie de la dreptul comun care stabileste indeplinirea unei proceduri speciale în materia restituiriii sumelor de la buget, materializata în prevederile art.117 Cod proc.fiscala și în dispozițiile pct.2 din Anexa 1 la O. nr.1. pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, coroborate cu prevederile art.33 din O.G. nr.92/2003, cu atat mai mult cu cat despagubirile de care face vorbire norma procedural civila citata, sunt denumite în norma speciala restituiri.
În acest context, A. N. DE A. F., prin exceptia invocata, a avut în vedere faptul ca, aceasta cerere de restituire trebuia facuta cu respectarea prevederilor legale speciale, avand situatiile stabilite de art.117 llt.a-h din O.G.nr.92/2003, raportat tocmai la obiectul restituirii.
II. Prin admiterea cererii de chemare în judecata, astfel cum a fost formulata
și completata, instanta de fond a considerat, în mod gresit, sustine recurenta, ca A.
N. DE A. F. este obligata sa restituie reclamantului o suma de lei care reprezinta impozit pe venit ce nu i-a fost retinuta niciodata, în mod direct, de către institutia recurentă.
Instanta de fond a retinut, în mod gresit, aplicabilitatea art.55 alin.4 lit. j din
L. nr.5. privind C. fiscal(in vigoare și în forma de la data , care consacra faptul ca sumele reprezentand platile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale caror contracte individuale de munca au fost desfacute ca urmare a concedierilor colective, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile. în intelesul impozitului pe venit.
In prezenta cauza, prevederile legale sus mentionate nu au aplicabilitate, deoarece chiar instanta de fond a retinut, în considerentele sentintei civile recurate pagina 8, penultimul si ultimul paragraf) ca, "În cadrul procesului de reorganizare a activitatii Zonei PECO B. conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin H. C. de A. al P. SA din data de (...) și respectiv (...), în temeiul prevederilor art. 65-67 și ari. 73-75 din L. nr. 53/2003 - C. muncii, a fost emisa Decizia nr.123 din
(...) privind incetarea contractului individual de munca al reclamantului.
Potrivit art. 6 al mentionatei decizii, valoarea neta a indemnizatiei de concediere acordata salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de munce, completate cu prevederile Planului Social, tinand cont de vechimea acestuia în P., este de 18.104 lei (RON)."
Instanta de fond, în mod gresit, a retinut aplicabilitatea art.55 alin.4 lit.i din
L. nr.5. privind C. fiscal, deoarece salariatul concediat a primit compensatii sub forma de indemnizatie de concediere, iar acestea s-au calculat raportandu-se nu la salariul mediu net pe unitate asa cum era prevazut în art.55 alin.4 lit. i din L. nr.5. privind C. fiscal, ci cu respectarea prevederilor art.50 din Contractul colectiv de munca incheiat la nivelul SC P. SA, completat cu prevederile Planului Social.
In realitate, instanta de judecata a refuzat aplicarea unei legi în vigoare, în speta, a dispozitiilor art.55 alin.2 lit.k) din C. fiscal coroborate cu dispozițiile punctului 68, lit. I) din Normele Metodologice de aplicare a L. nr. 5. privind C. fiscal, aprobate prin H. nr. 4., cu modificarile și completarile ulterioare, care prevad ca sumele acordate cu titlu de compensatii banesti individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, sunt considerate venituri asimilate salariilor si, în consecința, sunt supuse impozitării.
Astfel, art. 55 alin. 4 lit.j) din C. fiscal reglementa institutia platilor compensatorii definite de OUG 9., în art. 28, ca fiind sume neimpozabile, în timp ce HG nr. 4. pct. 68 lit. I) reglementează instituția compensațiilor bănești individuale, definite ca venituri asimilate salariilor.
In demersul instantei de a solutiona prezenta cauza consideră necesar faptul de a nu fi calificate "compensatiile banesti individuale" ca fiind acelasi lucru cu
"platile compensatorii".
Astfel, solicită sa se aibă în vedere următoarele considerente:
- platile compensatorii sunt definite de legiuitor prin art.28 din OUG nr.9. privind protectia sociala a persoanelor ale caror contracte vor fi desfacute ca urmare a concedierilor colective, ca fiind "sume neimpozabile al carui cuantum lunar este egal cu saiariui mediu net pe unitate, realizat în luna anterioara disponibilizarii";
- compensatiile banesti sunt sume asimilate veniturilor salariale, lor aplicandu-se prevederile de impunere fiscala, prevazute de art.55 alin.2 lit.k) 7 din C. fiscal și de pct.68 1.) din Normele metodologice de aplicare a C. fiscal. aprobate prin H. nr. 4412004, conform caruia:
"Compensatiile banesti individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozitiilor prevazute în contractul de munca, reprezinta venituri asimilate salariilor";
- Programul de concediere colectiva stabileste la art.6, "salariatul concediat va primii compensatii sub forma de indemnizatie de concediere cu respectarea prevederilor art.50 din Contractul colectiv de munca incheiat la nivelul SC P. SA, completat cu prevederile Planului Social ";
- totodata, potrivit dispozitiilor art. 42 din OUG nr. 9. privind protectia sociala a persoanelor ale caror contracte vor fi desfacute ca urmare a concedierilor colective, "societatile comerciale, societatile și companiile nationale, precum și regiile autonome sau alte unitati aflate sub autoritatea administratiei publice centrale sau locale pot acorda persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, compensatii banesti individuale, în conditiile și cuantumurile prevazute în contractele colective de munca".
Prin urmare, se constată ca dispozițiile art.55 alin.4 lit. j din C. fiscal precum și cele ale pct. 68. lit. I) din Normele de aplicare ale C. fiscal, aprobate prin HG. 4., nu se refera la acelasi termen. nu sunt contradictorii, ci fiecare, în parte, reglementeaza situatii juridice diferite și tratamentul fiscal al acestora.
Astfel, ținând seama de considerentele legale mai sus invocate, de definițiile date de legiuitor celor doua notiuni de plati compensatorii și compensații bănești, suficient de explicit și clar prezentate, arată că SC OMV P. SA și intimatul reclamant, în intentia sa de a induce în eroare instanta, foloseste gresit în cererea de chemare în garantie și în actiunea formulata. notiunea de plati compensatorii. în speta fiind vorba de compensatii banesti sub forma de indemnizatie de concediere, achitate cu respectarea cu respectarea prevederilor art.50 din Contractul colectiv de munca incheiat la nivelul SC P. SA, completat cu prevederile Planului Social și a punctului 68 lit.1 din Normele de aplicare ale C. fiscal, aprobate prin HG. 4..
Prin urmare, arată instantei de recurs ca prevederea legala mentionata stabileste caracterul neimpozabil al platilor compensatorii doar daca aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale și finantate din buget.
per a contrario, în speta de fata, este vorba de compensatii banesti acordate sub forma de indemnizatie de concediere, care au fost plătite către reclamant de către intimate parata se OMV P. SA, ele fiind considerate venituri asimilate salariilor și ca atare fiind impozitate.
Prin programul de concediere colectiva, elaborat de către SC OMV P. SA, astfel cum a retinut instanta de judecata, s-a stabilit ca, salariatul concediat va primii compensații sub forma de indemnizatie de concediere cu respectarea prevederilor art. 50 din Contractul colectiv de munca incheiat la nivelul SC P. SA, completat cu prevederile Planului Social.
Astfel, intimata parata SC OMV P. S.A a acordat compensatii banesti individuale, sub forma de indemnizatie de concediere, către personalul disponibilizat, din fonduri proprii, în conformitate cu prevederile Contractului colectiv de munca, aceste plati fiind considerate venituri asimilate salariilor și în consecinta fiind supuse impozitarii.
Dispozițiile punctului 68, lit 1) din Normele Metodologice de aplicare a L. nr.
5. privind C. fiscal, aprobate prin H. nr. 4., cu modificările și completările ulterioare, prevad fara echivoc care sunt veniturile asimilate salariilor:
"68. Veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relatii contractuale de munca, precum §i orice sume de natura salariala primite în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se refer a, și care sunt realizate din:
I) compensațiile bănești individuale, acordate persoanelor disponibiliza te prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozitiilor prevazute în contrcatul de munca ".
În consecinta, veniturile obtinute de către persoanele disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, sunt venituri impozabile, iar determinarea impozitului se face în conformitate cu prevederile art. 57, alin. 2, lit. b din L. nr. 5. privind C. fiscal.
Avand în vedere dispozițiile legale invocate, este evident faptul ca nu se justifica restituirea sumelor solicitate cu titlu de impozit pe salariu, întrucat s-a procedat corect la calcularea. retinerea și virarea impozitului pe veniturile asimilate salariilor, în speta, impozitarea compensatiilor banesti individuale fiind în concordanta cu dispozițiile legale mentionate mai sus.
III. Referitor la obligarea A.-D. la plata dobanzii legale aferenta sumei de
5.873 lei, de la data retinerii impozitului și pana la data restituirii efective, solicită instantei de recurs sa admita prezentul recurs, sa modifice sentinta recurata, avand în vedere urmatoarele:
Prin actiunea introductiva, intimatul reclamant nu a solicitat obligarea la plata dobanzii lega le aferenta sumei achitata de către intimata parata SC OMV P. SA, dar cu toate acestea instanta de fond a acordat dobanda legala.
Prin urmare, intimatul reclamant si-a intregit cererea de chemare în judecata, dupa mult timp de la data formularii cererii de chemare în judecata, solicitand actualizarea cu dobanda de referinta și ignorand dispozițiile art.132 alin.1 Cod procedura civila și art.134 Cod procedura civila.
Astfel, dispozițiile art. 132 alin.1 Cod procedura civila prevad ca, "La prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru intregirea sau modificarea cererii precum și pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării."
Totodata, dispozițiile art.134 Cod procedura civila prevad ca "E. socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii."
In acelasi context, solicită sa se constate ca, intimatul reclamant nu a solicitat actualizarea sumei solicitate cu dobanda de referinta, de la data retinerii sale și pana la data achitarii efective, prin cererea de chemare în judecata formulata initial.
Tototodata, mai arată ca, nu i-a fost comunicata, de către instanta de fond, cererea completatoare formulata de către intimatul reclamant. prin care a solicitat, ulterior, dobanda legala, fiind evident ca nu a fost respectat principiul contradictorialității.
Avand în vedere motivele invocate și retinand ca s-a solicitat dobanda legala printr-o precizare ulterioara de actiune, despre care nici instanta de judecata nu indica concret data la care s-a depus aceasta, ca data a formularii cererii de intregire a actiunii, solicită sa se admită prezentul recurs și sa se dispună modificarea sentintei recurate, iar pe cale de consecinta, solicită sa se respingă aceasta cerere privind actualizarea sumei solicitate cu dobanda legala. de la data retinerii sale și pana la data achitarii efective, ca tardiv formulata.
Astfel, arată că dispozițiile art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind C. de procedura fiscala, republicata, cu completarile și modificarile ulterioare, care prevad ca: "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobanda din ziua urmatoare expirarii termenului prevazut la ari.117 alin.2 sau la ari.70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, nici una dintre condiții nu este îndeplinita în cauza, respectiv cererea privind acordarea de dobânda nu a fost adresata organului fiscal, ci direct instantei de judecata.
Prin urmare, arată ca, solicitarea de acordare a dobânzii, întemeiata pe dispozițiile art.124 alin.2 și art.120 din O.G.nr.92/2003 privind C. de procedura fiscala, este inadmisibila.
În ceea ce privește acordarea dobânzilor legale, consideră ca, dispozițiile art.9 din O.G. nr.13/2011 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, ar fi fost aplicabile în prezenta speta, potrivit carora:
"Dobânzile percepute sau plătite de B. N. R., de bănci, de C. de E. și C. C. -
S., de organizațiile cooperatiste de credit și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementari specifice".
In acest sens, potrivit ari. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. de procedura fiscala, republicata, cu completările și modificările ulterioare "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la ari. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor". Insa, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile stabilite pentru restituirea sumelor, dispozițiile sus menționate, privind acordarea dobânzilor, nu își găsesc aplicabilitatea în speța.
În ceea ce privește cererea formulata, învederează ca restituirea de sume de la buget, la cerere, se va realiza în conditiile stabilite de art. 117 din O.G. nr.
92/2003 privind C. de procedura fiscala, republicata, cu modificarile și completarile ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi incadrata în niciuna din situatiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ mentionat, sumele fiind plătite în temeiul unor dispozitii legale.
Astfel, solicită instanței de judecata sa retina ca nu sunt indeplinite conditiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind C. de procedura fiscala, republicata, cu modificarile și completarile ulterioare, pentru restituirea sumelor solicitate și ca atare dispozițiile legale privind acordarea dobânzilor prevazute de art.124 din O.G. nr.92/2003, nu își gasesc aplicabilitatea în prezenta speta.
De asemenea, solicită să se retină ca, în prealabil. intimatul reclamant nu formulat o cerere prin care sa solicite acordarea dobânzilor. în conformitate cu ultima teza a ari. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. de procedura fiscala. republicata, cu completarile și modificarile ulterioare.
Astfel, solicită să se observe ca, nu exista obligația de restituire a sumei de
3.448 lei, aceasta plata fiind în concordanta deplina cu dispozițiile legale în vigoare la acea data și ca atare nu se justifica cererea formulata de către intimatul reclamant cu privire la acordarea . dobânzilor legale.
Ca atare arată că instanța de fond, în mod greșit, a dispus obligarea la plata dobânzii legale aferenta sumei de 5.873 lei, ignorând cu desăvârșire ultima teza a art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. de procedura fiscala, republicata, cu completările și modificările ulterioare.
IV. In ceea ce privește obligarea la plata sumei de 1.190 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecata, solicită instanței de recurs sa constate ca în mod neîntemeiat, instanța de fond a considerat ca sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa prin aceasta trebuie ca parte care a pierdut procesul sa se afle în culpa procesuala sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat în mod irevocabil procesul, ori în situația de fata nu se încadrează în aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina acesteia pentru ca sa fie obligată la plata cheltuielilor de judecata.
Mai mult, cheltuielile privind angajarea unui aparitor, cele privind administrarea probatoriului , sunt cheltuieli obișnuite și nu se pot imputa părții adverse, așa cum s-a subliniat și în practica judiciara: "când o parte provoacă prin apărarea sa cheltuieli deosebite, ele urmează a fi suportate numai de ea, daca cade în pretenții «: T. Suprem, secția civila decizia nr. 1410/1976; Tratatul teoretic și practic de procedura civila, V. C.
În concluzie, având în vedere considerentele mai sus expuse, solicită să se admită recursul ca fondat și să se dispună modificarea, pentru nelegalitate a sentinței atacate, cu consecința respingerii acțiunii intimatului reclamant ca neîntemeiata.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 26 octombrie 2012 reclamanta
S. G. a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca inadmisibil, neîntemeiat și nelegal, soluția instanței de fond fiind întemeiată și temeinic motivată, cu obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 29 octombrie 2012 pârâta SC OMV P. S. B., solicitând respingerea recursului declarat de parata-recurenta A. N. de A. F. (A.N.A.F.) ca nefondat; cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata, în temeiul dispozițiilor art.274 Cod pr.civ.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Prin cererea introductivă, reclamanta S. G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A. N. de A. F., D. G. a F. P. a jud. B.-N., A. F. P. a mun. B. și SC P. SA, obligarea acestora la restituirea, către reclamant, a impozitului în cuantum de
5.873 lei, reținut și plătit de către angajatorul SC P. SA, al cărui salariat a fost, pentru sumele compensatorii datorate ca urmare a desfacerii contractului individual de muncă, în urma concedierilor colective.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că pentru sumele de bani încasate cu titlu de plăți compensatorii nu datorează impozit, astfel încât în mod nelegal SC P. SA a reținut suma de 5.873 lei, cu acest titlu. D. această perspectivă, reclamanta, în finalul acțiunii, precizează în mod expres că această pârâtă ar trebui obligată la restituirea sumei de bani reținute cu titlu de impozit, în calitate de persoană care a reținut această sumă și care are dreptul să solicite recuperarea acesteia de la pârâtele de rd. 1-3.
Prin urmare, contrar celor menționate de către pârâta SC P. SA cu ocazia dezbaterilor asupra recursului și a celor menționate în petitul acțiunii, Curtea constată că, în principal, reclamantul a înțeles să solicite obligarea SC P. SA la restituirea sumei reținute cu titlu de impozit, precizarea acesteia fiind lipsită de orice echivoc. Și este normal să fie așa, reclamantul neavând vreun interes de a apela la parcurgerea unei proceduri fiscale, în condițiile în care consideră că pârâta SC P. SA, în calitate de fost angajator, a reținut și virat în mod greșit la bugetul statului o sumă cu titlu de impozit.
Pe de altă parte, Curtea constată că instanța de fond s-a considerat competentă să soluționeze pricina, apreciind natura juridică a litigiului cu care a fost investită ca fiind una de contencios fiscal, prin prisma faptului că sunt avute în vedere texte prevăzute de C. fiscal și de procedură fiscală și că angajatorul a acționat în calitate de mandatar al statului, efectuând reținerea prin stopaj la sursă.
În acest context, Curtea constată că obiect al litigiului de față îl constituie obligarea pârâtelor, inclusiv a SC P. SA, aceasta din urmă în calitate de fost angajator, la restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit din cele datorate reclamantei cu titlu de plăți compensatorii ca urmare a încetării contractului individual de muncă și în baza contractului colectiv de muncă.
Or, este evident că plățile compensatorii au fost achitate foștilor salariați în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă, fiind datorate salariaților la încetarea contractului individual de muncă datorate concedierilor colective. Prin urmare, orice pretenție în legătură cu aceste sume, inclusiv în ceea ce privește cuantumul datorat, este una în legătură cu încetarea contractului individual de muncă și, reprezintă deci un conflict de drepturi, în sensul dispozițiilor art. 266 C. muncii.
Pe de altă parte, este real că angajatorul are obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, în baza C. de procedură fiscală, prin stopaj la sursă, dar această obligație îi revine și din perspectiv dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. f din C. muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii.
Prin urmare, obligația angajatorului de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii este una proprie, care derivă din C. muncii, astfel încât și din această perspectivă prezentul litigiu nu poate fi calificat decât ca unul de conflict de muncă.
De altfel, și Curtea Supremă de Justiție a decis, într-o speță, că cererea salariaților de restituire a impozitului reținut de către angajator din salariu reprezintă un litigiu de muncă, salariul având în primul rând o componentă juridică și apoi una materială (a se vedea decizia nr. 1816/(...)).
Aceleași rațiuni se aplică și în prezentul litigiu, în care se pune în discuție, practic, dacă reclamantul a încasat întreaga sumă la care avea dreptul cu titlu de plăți compensatorii.
A accepta ideea că orice cerere care vizează obligarea angajatorului la restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit și contribuții ar fi una de contencios fiscal, doar pe considerentul că în soluționarea acestei cereri se impun a fi analizate texte din C. fiscal sau de procedură fiscală și că reținerile se fac prin stopaj la sursă ar conduce la concluzia că litigiile de muncă vizează doar salariul net, ceea ce contravine dispozițiilor art. 266 C. muncii. De altfel, ceea ce negociază salariatul este salariul de bază, respectiv salariu brut, care este și înscris în contractul individual de muncă și nu venitul net, prin urmare orice contestație cu privire la cuantumul pe care angajatorul înțelege să îl plătească reprezintă un conflict de muncă și nu unul de contencios fiscal.
Pe de altă parte, astfel cum s-a evidențiat anterior, reclamantul este, în realitate, nemulțumită de cum a înțeles angajatorul SC P. SA să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu există nici o rațiune de a califica acest litigiu ca fiind unul de contencios fiscal și de a obliga fostul salariat să parcurgă procedura anevoioasă prevăzută de C. de procedură fiscală.
În consecință, Curtea constată că în mod greșit litigiul a fost tranșat de T. B.- N., ca instanță de contencios administrativ, în realitate acest litigiu fiind unul de dreptul muncii, care trebuia soluționat de instanța specializată în această materie și în compunerea prevăzută de lege.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază recursul declarat de pârâtă este întemeiat, fiind incident motivul de casare de ordine publică prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, care atrage casarea în întregime a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente.
PENTRU ACE. MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A. N. DE A. F., împotriva sentinței civile nr. 543/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. B.-N., pe care o casează în întregime și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare T. B.-N., Secția I C., în compunerea specifică soluționării litigiilor de muncă.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 noiembrie 2012.
{ F. |
PREȘED.TE, L. U. | JUDECĂTOR, M. D. | JUDECĂTOR, R.-R. D. |
GREFIER, M. T. |
}
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./(...).
Jud.fond: D. E.na L.
