Decizia nr. 8886/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI COMERCIAL
DOSAR NR. (...)
DECZIA CIVILĂ NR. 8886/2012
Ședința publică din data de 01 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. L. R.
JUDECĂTORI: A. A. M.
M. B.
GREFIER: M. V.-G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta- pârâtă A. F. P. A M. C.-N., împotriva sentinței civile nr. 2789 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., în contradictoriu cu intimatul- reclamant B. M. D. și intimata- chemată în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control și impozite - taxă de poluare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul intimatului- reclamant B. M. D., avocat R. C. din Baroul Cluj cu delegație în substituirea avocatului C. C. din Baroul Arad, cu delegație la dosar, lipsă fiind intimatul- reclamant B. M. D., recurenta - pârâtă A. F. P. a M. C.-N. și intimata- chemată în garanție A. F. pentru M..
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, recurs.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul intimatului- reclamant B. M. D., avocat R. C. solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2789 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale și inadmisibilității invocate de către pârâta A. F. P. A M. C.-N. prin întâmpinare.
S-a admis in parte acțiunea formulata de reclamantul B. C. în contradictoriu cu parații A. F. P. A M. C.-N. si D. G. A F. P. C..
S-a admis cererea de chemare in garanție.
S-a dispus anularea Deciziei nr. 528/2011 emisa de parata D. G. A F. P. C..
S-a obligat parata A. F. P. A M. C.-N. sa restituie reclamantului suma de
2809 lei achitata la data de (...) si dobânda fiscala calculată la această sumă începând cu data de (...) și până la achitarea efectivă.
S-a obligat chemata în garanție A. F. PENTRU M. să plătească paratei A. F. P. A M. C.-N. suma de 2809 lei cu titlu de taxa de poluare si dobânda fiscala calculata la aceasta suma începând cu data de (...) si pana la achitarea efectiva.
S-a obligat parata sa plătească reclamantei cheltuieli de judecata în sumă de 39,3.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că excepțiile lipsei calității procesuale și inadmisibilității sunt neîntemeiate în raport cu obiectul concret al cauzei.
Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamanta a solicitat pârâtei, A. F. P. Z. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule
.reclamantul achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H. 6. privind normele metodologice de aplicare a O.
5. taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. M. C.-N., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
Recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
Recurenta a mai invocat și apariția unei legi noi, Legea nr. 9/2012, în baza căreia reclamantul poate obține restituirea unei părți din sumă.
Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită cheltuieli de judecată, recurenta consideră că acestea au fost acordate într-un cuantum excesiv în raport de munca avocatului și valoarea obiectului pricinii, și că nici nu ar putea fi obligată la plata cheltuielilor având în vedere lipsa sa de culpă.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Legea nr. 9/2012 în baza căreia reclamantul ar putea obține eventual restituirea unei părți din sumă, nu constituie un impediment în despăgubirea integrală a reclamantului pentru prejudiciul produs prin impunerea unei taxe contrare dreptului comunitar.
Referitor la fond, în prezent, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de
7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie
2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A.
F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate
și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către C. și în cauza Nisipeanu, respectiv C-2. din (...), în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 5..
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamantul nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
Potrivit art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. E. adevărat că nu există în prezent un tablou al onorariilor minimale, însă Curtea nu consideră că această împrejurare atrage caducitatea textului în discuție, ci aplicarea lui în modul în care acesta poate avea un efect, nu într-un mod în care nu poate produce nici un efect, conform acestui principiu general de interpretare a actelor normative. Din această perspectivă, textul poate avea efect prin aprecierea de către judecător a corespondenței dintre mărimea onorariului și cele două repere stabilite legislativ: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Dacă în privința muncii îndeplinite de avocat, Curtea nu găsește motive de reducere (cu toate că in abstracto cauza nu este una complexă și este des întâlnită în practică, la un nivel repetitiv chiar pentru mulți avocați), nu este mai puțin adevărat că valoarea pricinii nu este una semnificativă, iar cheltuielile de judecată solicitate la fond au o proporție mare față de întreaga miză a procesului pentru reclamant. Curtea, în urma reaprecierii elementelor pertinente consideră necesară dimunarea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate la suma de
539,3 lei, sumă care acoperă cheltuielile cu taxa de timbru și timbru judiciar și conține un onorariu avocațial de 500 lei pe care Curtea îl apreciază ca bine acordat în raport cu criteriile legale.
În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 304 pct. 9
C.pr.civ. rap. la dispozițiile. art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul declarat de către pârâta A. F. P. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 2789 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o va modifica în parte în sensul că reduce cuantumul cheltuielilor de judecată acordat de prima instanță până la suma de 539,3 lei
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACE. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de către pârâta A. F. P. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 2789 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o modifică în parte în sensul că reduce cuantumul cheltuielilor de judecată acordat de prima instanță până la suma de 539,3 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 01 noiembrie 2012.
Red.AAM/dact. MS
2 ex./(...)
Jud.fond: E. B.