Decizia nr. 9124/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Decizii și sentințe contencios/fiscal - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A C.,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. 312.(...)

DECIZIA C. Nr. 9124/2012

Ședința data de 07 N. 2012

Instanța constituită din: PREȘED.TE M. H. JUDECĂTOR D. M.

JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.

Pe rol soluționarea recursului declarat de A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 385 din data de (...), pronunțată de T. B.-N., în dosarul nr. 312.(...), în contradictoriu cu reclamantul M. V. și pârâții S. O. P. SA, A. N. DE A. F. - D. G. A. F. A M. C., D. G. A F. P. B.-N. și A. F. P. A M. B., având ca obiect - contestație act administrativ fiscal - restituire impozit reținut pe sume compensatorii.

Componența prezentului complet de judecată a fost modificată prin H. C. de C. al C. de A. C. nr. 25 din data de 21 iunie 2012.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă intimata-pârâtă SC O. P. SA prin avocat M. N., în baza împuternicirii avocațiale nr. 538/(...) aflată la fila 78 din dosar, lipsind celelalte părți litigante.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.

Recursul formulat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Prin serviciul registratură, la data de (...) intimata-pârâtă SC O. P. SA a depus la dosarul cauzei întâmpinare.

Cu privire la competența prezentei instanțe în soluționarea litigiului Curtea are în vedere faptul că hotărârea recurată este pronunțată de o instanță de contencios administrativ iar din această perspectivă este legal învestită în soluționarea litigiului.

Curtea pune în discuție competența instanței de contencios administrativ de a soluționa prezenta pricină, raportat la demersul inițial și în contextul în care acest aspect a fost pus în discuție, în raport cu dispozițiile codului de procedură civilă, la fond.

Reprezentanta intimatei SC O. P. SA apreciază că natura acțiunii formulată de reclamant este una fiscală, și are în vedere atât motivarea în drept pe care reclamantul, prin mandatar, a dat-o acțiunii introductive, respectiv codul fiscal cât și natura pretențiilor formulate, având în vedere că se solicită restituirea unor sume de bani achitate, reținute și virate de către intimată, cu titlu de impozit.

Prin urmare obiectul prezentei pricini vizează impozitul și contribuțiile sociale pe care reclamantul trebuia să le plătească către A., și faptul că pretențiile din acțiunea introductivă au fost formulate în principal în contradictoriu cu A..

De asemenea are în vedere art. 10 din L. nr. 5. apreciază că prezentul litigiu are natura unui litigiu de contencios fiscal, motiv pentru care competența în primă instanță aparține T. B.-N., secția de contencios administrativ și fiscal, iar nu secției civile, nefiind vorba despre un litigiu de muncă, întrucât nu se discută clauze contractuale sau raportul contractual între angajat și angajator.

Deși indemnizațiile de concediere au fost acordate în baza unor contracte de muncă, în speță nu se pune în discuție indemnizația de concediere, cuantumul acesteia sau faptul că au fost sau nu încălcate prevederile contractuale, ci se pune în discuție împrejurarea dacă potrivit normelor fiscale se impunea sau nu reținerea acestor sume și virarea lor către bugetul de stat. Nu se poate pune problema unei interpretări contractuale.

Mai arată reprezentanta intimatei O. P. SA că în dosarul nr. (...)*, înregistrat inițial la secția civilă a T. B.-N., s-a apreciat că ar fi vorba despre un litigiu de muncă, sentința fiind atacată cu recurs de către A., iar prin soluția dată căii de atac, la acel moment, Curtea de A. C. a apreciat că este vorba despre un litigiu fiscal motiv pentru care a admis recursul, a casat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare, cu mențiunea ca rejudecarea să se facă de către secția de contencios administrativ și fiscal a T. B.-N..

În susținerea poziției procesuale prezintă instanței decizia nr.

4535/R/2011 pronunțată de Curtea de A. C. - Secția I C. care la momentul pronunțării a considerată că, raportat la incidența normelor fiscale și de procedură fiscală, competența aparține secției de contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește recursul promovat de către A. solicită respingerea acestuia și menținerea hotărârii recurate pe care o apreciază legală și temeinică, pentru motivele evocate în întâmpinare

În ceea ce privește modul în care prima instanță a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei, criticile aduse hotărârii atacate nu pot fi reținute de către instanță.

Instanța de fond a motivat temeinic motivele pentru care a apreciat că această intimată nu are calitate procesuală pasivă.

De asemenea instanța de fond a reținut faptul că intimata-pârâtă SC O. P. SA nu are calitatea de contribuabil sau de debitor a acestor obligații fiscale ci doar cea de mandatar, de intermediar legal, având obligația prevăzută de lege de a reține sumele de bani și de a le vira la bugetul de stat cu titlu de impozit.

Pentru toate aceste considerente și pentru motivele detaliate în cuprinsul întâmpinării solicită respingerea recursului și acordarea cheltuielilor judiciare, sens în care depune la dosar extras de cont.

Curtea, raportat la concluziile părților prezente și actele dosarului, reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 385 din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosar nr.

312.(...) s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la pârâtele

D. G. a F. P. B.-N., A. F. P. B. și SC O. P. SA și în consecință s-a respins acțiunea principală față de acestea.

S-a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității invocată de pârâta

A. N. de A. F..

S-a admis acțiunea completată formulată de reclamantul M. V. împotriva pârâtei A. N. DE A. F. - D. G. DE A. A M. C. și în consecință:

- a fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să restituie reclam. suma de 4.310 lei, reprezentând impozit pe venit, precum și dobânda legală de la data reținerii impozitului și până la data restituirii efective.

S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematelor în garanție A. N. de A. F., D. G. a F. P. B.-N. și A. F. P. B.

A fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să plătească reclamant. cheltuieli de judecată în cuantum de 1.190 lei.

A fost obligată reclamanta. să plătească pârâtei SC O. P. SA cheltuieli de judecată în cuantum de 488,76 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

În cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B. conform

Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin H. C. de A. al P. SA din data de (...) și respectiv (...), în temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din L. nr.

53/2003 - C. muncii, a fost emisă decizia privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantei.

Potrivit art. 6 al menționatei decizii, valoarea netă a indemnizației de concediere acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acestuia în P., este de 24.666 lei (RON).

Conform mențiunilor inserate în fișa fiscală a angajatului, coroborate cu precizările efectuate în notele de ședință depuse la dosar de pârâta angajatoare

SC OMW P. SA și în cuprinsul cărora menționează, defalcat, reținerile efectuate asupra indemnizației de concediere, rezultă că din cuantumul brut al acestei indemnizații, s-a reținut și virat de către pârâta OMW P. SA (în calitate de mandatar al instituțiilor financiare în temeiul art. 58 din C. fiscal), bugetului general consolidat administrat de pârâta A. N. de A. F., suma de 4.310 lei cu titlu de impozit pe venit în procent de 16%.

Prin cererea colectivă înregistrată la D. G. A F. P. B.-N. sub nr. 1559 din

(...) și adresată deopotrivă și A.I F. P. B. , reclamanta a solicitat restituirea impozitului și a contribuțiilor pentru bugetul de asigurări sociale reținute și plătite de către angajator pentru sumele compensatorii primite în urma disponibilizării colective, sume care, în opinia petiționarilor, nu sunt incluse în categoria veniturilor salariale și nu sunt impozabile conform legislației în vigoare.

Se impune a se menționa în acest context faptul că obiectul cererii deduse judecății, așa cum a fost acesta stabilit în aplicarea principiului disponibilității, vizează doar impozitul pe venit reținut și virat bugetului general consolidat, sens în care considerațiile ce vor succeda se raportează strict la această categorie de reținere.

La dosar nu au fost depuse înscrisuri care să ateste soluționarea favorabilă a cererii adresate organelor fiscale, dimpotrivă, poziția procesuală exprimată de pârâtele A., D. B-N și AFP B. susținând legalitatea perceperii impozitului pe venit aferent indemnizației de concediere.

Asupra fondului cauzei, tribunalul a reținut că potrivit art. 55 alin.4 lit.j din L. nr.5. privind C. fiscal (în forma de la data emiterii deciziei privind încetarea contractului individual de muncă și acordării indemnizației de concediere), nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit, sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, conform legii.

E. adevărat că potrivit pct.68 lit.l din Normele metodologice de aplicare a L. nr.5. privind C. fiscal, aprobate prin HG nr.4., veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unei legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din compensațiile bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, însă instanța constată că prevederile mai sus menționate au fost adoptate printr-o hotărâre de G., în executarea unei legi (L. nr.5. privind

C. fiscal), act normativ cu forță juridică superioară.

Or, pentru determinarea caracterului de venit salarial supus impozitării nu se poate recurge la alte criterii decât cele prevăzute explicit de prevederile art. 55 alin. 4 din C. fiscal în forma în vigoare la momentul reținerii impozitului pe venit, invocate în cererea de chemare în judecată, actul normativ respectând, din punct de vedere al principiului legalității, imperativul de a conține norme clare, precise, accesibile și previzibile.

D. această perspectivă, apare ca nelegal modul de raportare la normele hotărârii de G. realizat de pârâta A., norme ce vin în contradicție cu actul normativ în aplicarea căruia au fost edictate.

Or, potrivit art. 4 (3) din L. nr. 24/2000, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor G.ului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Relevante în sensul că dispozițiile legale edictate cu titlu de norme de aplicare a unui act normativ reprezentat de o lege nu pot modifica însăși prevederile legale ce fac obiectul aplicării, sunt și prevederile art. 75 din L. nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cu care „ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor G.ului";.

Totodată, potrivit art. 76 din același act normativ, „ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora";.

Așa fiind, prin prevederile pct.68 lit.l din Normele metodologice de aplicare a L. nr.5. aprobate prin HG nr.4., nu se poate contraveni prevederilor art. 55 alin.4 lit.j din L. nr.5. conform cărora nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plăți compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, și drept urmare, în aplicarea principiului ierarhiei forței juridice a actelor normative (o prevedere cuprinsă într-un act normativ - hotărâre a G.ului - adoptat în executarea unei legi nu poate contraveni legii, act normativ cu forță juridică superioară, care poate fi modificat numai printr-un act de aceeași forță juridică), se impune a se acorda prioritate de aplicare prevederi legale conținute de L. nr. 5. privind C. fiscal, în sensul că indemnizația de concediere acordată reclamantei, căreia i s-a desfăcut contractul individual de muncă pe baza unor concedieri colective, sunt exceptate în mod expres la plata impozitului de 16%, ceea ce înseamnă că în mod nelegal plățile efectuate cu acest titlu au fost supuse impozitului de 16%, calculat, reținut și virat de pârâta A. bugetului de stat.

Interpretării realizate de pârâtă textului art. 55 lit. j din C. fiscal - în sensul distingerii între situațiile în care veniturile reprezentând compensații bănești sunt acordate din fondul de salarii, de către angajator (caz în care, în opinia pârâtei, acestea sunt impozabile cu 16%) și cazul de excepție, în care nu sunt impozabile aceste compensații, atunci când sunt acordate salariaților prin acte normative și suportate de stat „. legii";, se opune principiul de drept aplicabil interpretării actelor normative și potrivit cu care unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă („Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus";).

Că este așa rezultă și din analiza asupra scopului edictării acestor norme

(analiză teleologică), sens în care se impune cu evidența unui fapt de necontestat acela că o atare distincție nu este conformă intenției legiuitorului, acela de a institui măsuri de protecție a persoanelor implicate în procesul concedierilor colective.

În sensul celor conchise, instanța a subliniat faptul că toate drepturile bănești indiferent de modul în care sunt denumite(plată compensatorie, compensații bănești, indemnizație pentru concediere) reprezintă o măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii individuale sau colective, pentru motive care nu țin de persoana salariatului.

Astfel art. 67 din C. muncii instituie, în favoarea salariaților concediați din motive care nu țin de persoana salariatului, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i obligația corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit art. 69 lit. b) din același cod.

Art.29 din OUG nr.9. prevede dreptul salariaților disponibilizați prin concedieri colective de a beneficia de plăți compensatorii care se achită de agențiile județene de ocupare și formare profesională, conform art.37 din aceeași ordonanță iar, art.42 prevede posibilitatea pentru angajați de a beneficia de compensații bănești individuale și din partea angajatorului, din resursele financiare ale acestuia.

Prin urmare, chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în contractul colectiv de muncă, ea nu are caracterul unei clauze, rezultat al negocierii părților contractante, întrucât obligația angajatorului este una izvorâtă din lege, prin contractele colective de muncă, încheiate anual ori pe alte perioade de timp, la nivel de ramură și nivel de unitate, părțile contractante negociind numai condițiile și cuantumurile acestora, scopul fundamental al unor astfel de clauze fiind acela de a stipula drepturi la un nivel superior față de cel prevăzut în normele legale, pentru a fi atenuate consecințele concedierilor individuale sau colective pentru motive care nu țin de persoana salariatului.

În consecință, plățile compensatorii sunt acordate în temeiul legii, indiferent de faptul că sunt acordate efectiv din fondul de salarii, de către angajator sau sunt acordate salariaților prin acte normative și suportate de stat, așa cum nelegal înțelege pârâta a distinge.

În privința dobânzii legale, cerere formulată de reclamantă prin precizarea ulterioară de acțiune, aceasta se impune a se acorda acesteia în temeiul prevederilor OG nr. 9/2000 - în perioada de aplicabilitate a acestui act normativ - iar ulterior în baza OG nr. 13/2011 și respectiv a N. Cod civil, întrucât numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului produs contribuabilului prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului, o soluție contrară însemnând a valida implicit o îmbogățire a bugetului de stat (având în vedere perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume), pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.

S-a mai impus totodată a se menționa faptul că, în raport de susținerile pârâtei A. din cadrul notelor de ședință depuse la dosar prin mandatar D. B-N, în ce privește solicitarea de acordare a dobânzii legale ulterior primei zi de înfățișare, în cauză nu este operabilă sancțiunea decăderii reclamantei din dreptul de a modifica cererea conform prevederilor art. 132 C.pr.civ., incidentă fiind ipoteza legală a alin. 2 pct. 2 al art. 132 C.pr.civ., nefiind considerat modificare a cererii cazul în care se mărește câtimea obiectului acesteia.

Față de cele ce preced și în temeiul prevederilor legale mai sus invocate, tribunalul a admis acțiunea reclamantului formulată împotriva pârâtei A., conform dispozitivului prezentei sentințe, iar în privința cheltuielilor de judecată solicitate de părți, așa cum sunt reflectate de chitanțele depuse la dosar în dovedire, instanța, având în vedere soluția pronunțată asupra excepțiilor și asupra fondului cauzei, făcând aplicarea principiului culpei procesuale în acord cu prevederile art. 274 C.pr.civ., a obligat pârâta A.-D. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.190 lei (reprezentând onorariu avocațial), concomitent cu obligarea reclamantului să plătească pârâtei SC O. P. SA (față de care s-a respins acțiunea reclamantei pentru lipsa calității procesuale pasive) cheltuieli de judecată în cuantum de 488,76 lei (onorariu avocațial).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. N. DE A. F. - D. G. A. F. A M. C. B., solicitând modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii intimatului reclamant ca neîntemeiată.

În motivarea recursului pârâta a arătat că prin sentința civila nr.385/(...) instanța a respins, în mod greșit, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a A. N. de A. F., fara a motiva în niciun fel solutia pronuntata.

Prin urmare, solicită sa se retină ca, instituția a inteles sa invoce exceptia lipsei calitatii sale procesuale-pasive, în temeiul urmatoarelor considerente:

D. continutul actiunii formulate, rezulta ca intimatul-reclamant a dorit sa se judece în contradictoriu cu A., D. a judetului B. N., AFP B. și SC P. SA.

In acest context, trebuie aratat ca potrivit art. 1 din H.109/2009 privind organizarea și functionarea A. N. de A. F., aceasta "se organizeaza și functioneaza ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, institutie publica cu personalitate juridica, în sub ordine a M.ui Economiei și F., finantata de la bugetul de stat. "

Arată instantei ca, intimatul reclamant a fost angajatul SC P. SA B., societate comerciala care a calculat și a retinut impozitul pe venit.

Conform Anexei 2 din Ordinul nr.753/2006 privind organizarea activitatii de administrare a marilor contribuabili, cu modificarile și completarile ulterioare, parata SC P. SA este mare contribuabil și intra in administratia Directiei Generale de A. a M. C., directie aflata în subordinea A., potrivit art.III din H. G.ului nr.1171/2007 prin care a fost modificata H. G.ului nr.495/2007 privind organizarea și functionarea A. N. de A. F.

Potrivit dispozitiilor art.47 din C. de procedura civila "Mai multe persoane pot fi Împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligațiune comună ori dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză. " Avand în vedere dispozițiile legale mentionate, solicită instanței sa constate ca intre intimatul reclamant și institutia nu a existat nici un raport juridic, acesta avand raporturi juridice doar cu intimata parata SC P. SA, astfel ca A. N. DE A. F. nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecatii și de aceea nu exista motive pentru a se pronunta o hotarare judecatoreasca în contradictoriu cu A. N. de A. F.

In acelasi sens, arată instanței dispozițiile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din L. contenciosului administrativ nr. 5., din interpretarea carora rezulta ca raportul juridic se naste intre persoana vatamata- reclamant și atutoritatea publica emitenta a unui act administrativ pretins vatamator.

Ori, în prezenta cauza nu exista un raport juridic intre reclamant și organele fiscale, retinerea și virarea impozitului pe venit fiind facuta de către intimata parata SC O. P. SA.

Mai mult, în raport de prevederile art. 117 C.proc.fisc. și prevederile OPA. nr. 1., singura persoana care ar avea calitate sa solicite restituirea sumelor reprezentand impozit pe venitul aferent sumelor compensatorii, este intimata parata se O. P. SA.

Totodată, instituția pârâtă nu poate raspunde nici solidar cu intimata parata SC P. SA, intrucat nu are aceleasi drepturi și nici aceleasi obligatii cu aceasta, în prezent nefiind nascut nici un raport juridic intre aceasta societate și organele fiscale, cat timp societatea nu a formulat o cerere de restituire în conformitate cu prevederile art. 117 C.proc.fisc.

Mai mult, în raport de prevederile L. nr. 5. nu exista nici un raport juridic nascut intre reclamant și organele fiscale, avand în vedere faptul ca intimata parata SC P. SA a calculat și retinut impozitul pe venit conform declaratiilor fiscale intocmite și depuse de către aceasta la organul fiscal competent.

Astfel ca, A. nu a produs nici o vatamare intimatului reclamant pentru a putea fi chemata în judecata în calitate de parata și a fi obligata la restituirea unor sume ce nu au fost stabilite de organele fiscale, cu atat mai mult în conditiile în care nu reclamantul a facut o astfel de plata la bugetul de stat.

Prin urmare, A. N. DE A. F. nu are calitate procesuala pasiva în prezenta cauza, nu are nicio culpa procesuala și nu a adus vreo vătămare reclamantei.

Susține aceasta intrucat intimatul reclamant în calitate de angajat al unei societĂȚi comerciale nu a efectuat plati către bugetul de stat, pentru a putea solicita obligarea institutiei noastre sa-i restituie acele sume.

Avand în vedere obligatiile ce-i reveneau intimatei parate se P. SA, mentionate anterior, invederează instantei ca atat modul de calcul cat și sumele retinute cu titlu de impozit aferent sumelor compensatorii ii apartine paratei, dearece aceasta societate comerciala a initiat aceasta procedura a concedierilor colective iar sumele acordate cu titlu de compensatii banesti individuale au fost acordate către intimata parata din fondul de salarii.

Prin urmare, luand în considerare toate argumentele mai sus expuse, solicită instanței de recurs sa constate ca, instanta de fond, în mod gresit, a respins exceptia lipsa calitatii procesuale pasive a A. N. de A. F., fara a motiva solutia pronuntata, fiind fara echivoc ca, actiunea formulata impotriva A., a fost indreptata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.

1.2. În acelasi context, pârâta retine ca, instanta de fond a admis, în mod gresit, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei se O. P. SA și ca atare, nu putem fi de acord cu solutia pronuntata avand în vedere urmatoarele motive:

Astfel, solicită să se retină ca, desi instanta de fond a retinut în considerentele sentinței civile recurate (pagina 9, paragraful 7, a doua teza) ca,

„... suma solicitata a fi restituita a fost retinuta de angajator cu titlu de impozit pe venit aferent indemnizatiei de concediere de care a beneficiat angajatul în urma concedierii. O atare incasare a impozitului prin stopare la sursa consta în calcularea, retinerea și virarea la bugetul public în numele contribuabililor, de către agentii economici sau institutii, a unei diversitati de impozite, contributii, taxe.", cu toate acestea, în mod gresit, a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatei parate se O. P. SA.

De asemenea, solicită să se retină ca, în mod gresit, instanta de fond a retinut, în considerentele sentintei civile recurate (pagina 9, paragraful 8) ca, " ... de vreme ce sumele retinute prin stopaj la sursa din valoarea sumelor compensatorii cuvenite reclamantului nu au determinat majorarea patrimoniului angajatorului O. P. SA, iar aceasta la randul sau a virat suma la bugetul de stat, nu se poate retine existenta unei identitati intre parata și beneficiarul final al sumelor retinute de la reclamant, în privinta paratei O. P. SA nefiind justificata calitatea procesuala pasiva. "

Astfel, arată că în mod gresit, a retinut ca, valoarea sumelor compensatorii cuvenite intimatului reclamant nu au determinat majorarea patrimoniului angajatorului O. P. SA, fara ca aceasta sa evidentieze clar și fara echivoc, în baza caror probe administrate s-a ajuns la aceasta concluzie.

De asemenea, reiterează faptul ca, în prezenta cauza nu exista un raport juridic intre intimatul reclamant și organele fiscale, retinerea impozitului pe venit fiind facuta de către intimata parata SC O. P. SA.

Totodata, instituția pârâtă nu poate raspunde nici solid ar cu intimata parata SC P. SA, intrucat nu are aceleasi drepturi și nici aceleasi obligatii cu aceasta, în prezent nefiind nascut nici un raport juridic intre aceasta intimata parata și organele fiscale, cat timp aceasta nu a formulat o cerere de restituire în conformitate cu prevederile art. 117 C.proc.fisc.

1.3. De asemenea, în ceea ce priveste excepțiile inadmisibilității acțiunii și a cererii de chemare în garantie invocate de către A. N. DE A. F., respinse în mod gresit de către instanta de fond, va invederam ca nu putem fi de acord cu solutia pronuntata.

Astfel, a invocat atat exceptia inadmisibilitatii actiunii cat și a cererii de chemare în garantie formulata, intrucat, potrivit dispozitiilor art.117 din OG nr.92/2003 privind C. de procedura fiscala, sumele plătite la bugetul de stat se restituie la cererea debitorului.

Intimata parata SC P. SA este de fapt debitorul obligatiilor fiscale privind retinerea și virarea la bugetul de stat, a impozitului pe venit aferent compensatiilor banesti acordate în urma desfacerii contractelor individuale de munca ca urmare a concedierilor colective.

Avand în vedere ca, intimata parata SC P. SA a calculat și retinut impozitul pe venit aferent compensatiilor banesti individuale acordate ca urmare a concedierilor colective, va rugam sa retineti ca, aceasta institutie era singura în masura sa solicite restituirea sumelor, în concordanta cu dispozițiile art.7 din L. nr.5. privind contenciosul administrativ. cu completarile și modificarile ulterioare.

Recurenta arată că, dispozițiile art.117 Cod proc.fiscala și dispozițiile pct. 2 din Anexa 1 la O. nr. 1. pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, care stabileste competenta în materia restituirii sumelor de la buget.

Astfel, în considerarea prevederilor mai sus mentionate, restituirea ar putea fi posibila numai în situatia în care sunt indeplinite conditiile legale, respectiv art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind C. de procedura fiscala, cu modificarile și completarile ulterioare și O. nr. 1. pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget.

In ceea ce priveste cererea formulata și în completarea celor de mai sus, invederam ca restituirea de sume de la buget, la cerere, se va realiza în conditiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind C. de procedura fiscala, republicata. cu modificarile și completarile ulterioare.

În acelasi sens, invocă și prevederile referitoare la competenta în materia administrarii impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat reglementata de art. 33 din O.G. nr. 92/2003 privind C. de procedura fiscala, cu modificarile și completarile ulterioare.

Avand în vedere și prevederile art.7 din L. nr.5. privind contenciosul administrativ, cu completarile și modificarile ulterioare, "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată Î.-un drept al său ori Î.-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, În termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia": se poate observa, fara echivoc, ca reclamantul nu a respectat aceste dispozitii legale.

Astfel, în cazul în care ar exista sume de restituit de la bugetul de stat, singura indreptatita sa le solicite A. N. DE A. F. ar fi intimata parata SC O. P. SA și nu intimatul reclamant.

Or, atata timp cat intimata parata SC O. P. SA nu a solicitat A. N. DE A. F. restituirea nici unei sume, consideram ca actiunea formulata este inadmisibila.

Totodata, solicită sa se retină ca, instanta de fond, prin sentinta nr.385/(...), nu a analizat exceptia inadmisibilitatii actiunii din perspectiva motivelor sus mentionate, ignorand cu desavarsire sustinerile recurentei formulate prin intampinarea depusa la dosarul cauzei.

Intimatul reclamant nu a formulat o plangere prealabila către organul fiscal competent, în speta către A. N. de A. F. - D. generala de administrare a marilor contribuabili, și ca atare, consideră ca instanta de fond a fost în eroare cand a retinut ca reclamantul ar fi respectat aceasta procedura.

In acest context, instanta de fond a retinut, în considerentele sentintei civile recurate (pagina 10, paragraful 6) urmatoarele:

"E. real ca cererea de restituire formulata de reclamant nu a fost adresata A. F. de A. F., fiind inregistrata, asa cum s-a retinut în prezentarea starii de fapt, la D. G. a F. P. B.-N., insa sub acest aspect instanta opineaza în sensul ca dobandesc deplina relevanta și aplicabilitate prevederile art. 6 ind. 1 din OG nr.

27/2002 privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor, text de lege potrivit cu care "petitiile gresit indreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la I. de către compartimentul prevazut la art. 6 alin. (1) autoritatilor sau institutiilor publice care au ca atributii rezolvarea problemelor se siza te, urmand ca petitionarul sa fie instiintat despre aceasta".

De asemenea, solicită a se retine ca, A. F. P. a M. B., prin adresa nr.3410/10/(...), a formulat un raspuns la cererea colectiva înregistrata sub nr.1559/(...) și nr.2019/(...), prin care a precizat faptul ca SC P. SA nu este în evidenta fiscala a A.i F. P. a M. B. si, ca, aceasta se afla în administrarea A. N. DE A. F. - D. G. DE A. A M. C..

Ca atare, urmare răspunsului emis de către A. F. P. A M. B., solicită să se rețină ca, reclamantul s-a aflat în deplina cunostiinta de cauza. cu privire la institutia fiscala în administrarea careia se afla SC P. SA și care trebuia sa fie sesizata cu o plangere prealabila. inainte de a fi sesizata instanta de judecata.

Astfel, recurenta parata - chemata în garantie - A. - a invocat, prin intampinarile formulate, atat exceptia inadmisibilității acțiunii cat și a cererii de chemare în garantie pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, sustinand ca exista, în ceea ce priveste institutia, o reglementare legala derogatorie de la dreptul comun care stabileste indeplinirea unei proceduri speciale în materia restituiriii sumelor de la buget, materializata în prevederile art.117 Cod proc.fiscala și în dispozițiile pct.2 din Anexa 1 la O. nr.1. pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, coroborate cu prevederile art.33 din O.G. nr.92/2003, cu atat mai mult cu cat despagubirile de care face vorbire norma procedural civila citata, sunt denumite în norma speciala restituiri.

În acest context, A. N. DE A. F., prin exceptia invocata, a avut în vedere faptul ca, aceasta cerere de restituire trebuia facuta cu respectarea prevederilor legale speciale, avand situatiile stabilite de art.117 llt.a-h din O.G.nr.92/2003, raportat tocmai la obiectul restituirii.

Date fiind aceste amanunte, pe care instanta de fond nu le-a avut în vedere, sau le-a avut dar le-a omis cu buna stiinta, rugam instanta de recurs sa le ia în considerare la solutionarea favorabila a recursului, implicit a cauzei, și sa admita exceptia de inadmisibilitate invocata, retinand faptul ca procedura speciala de restituire rezulta din coroborarea prevederilor art.117, ale art.33 din O.G.nr.92/2003 și ale pct.2 din Anexa 1 la O. nr.1. și ea trebuie parcursa inainte de introducerea actiunii.

Astfel, învederează instanței de recurs ca cererea este inadmisibila, în conditiile în care legislatia noastra speciala prevede ca obligatia restiturii acestor sume subzista numai în baza legii, or, în speta, temeiul restiturii il reprezinta

Programul de concediere colectiva.

II. Prin admiterea cererii de chemare în judecata, astfel cum a fost formulata și completata, instanta de fond a considerat, în mod gresit, sustine recurenta, ca A. N. DE A. F. este obligata sa restituie reclamantului o suma de lei care reprezinta impozit pe venit ce nu i-a fost retinuta niciodata, în mod direct, de către institutia recurentă.

Recurenta susține că nu este de acord cu aceasta sustinere a instantei de fond, intrucat aceasta a interpretat în mod gresit temeiul legal, preluand notiunea de plati compensatorii pe care intimatul reclamant și intimata parata se O. P. SA au folosit-o în formularea actiunii și a cererii de chemare în garanție.

Astfel, în considerentele sentintei civile nr.385/2012, instanta de fond a retinut, în mod gresit, aplicabilitatea art.55 alin.4 lit. j din L. nr.5. privind C. fiscal(in vigoare și în forma de la data , care consacra faptul ca sumele reprezentand platile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale caror contracte individuale de munca au fost desfacute ca urmare a concedierilor colective, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile. în intelesul impozitului pe venit.

In prezenta cauza, prevederile legale sus mentionate nu au aplicabilitate, deoarece chiar instanta de fond a retinut, în considerentele sentintei civile recurate pagina 8, penultimul si ultimul paragraf) ca, "În cadrul procesului de reorganizare a activitatii Zonei PECO B. conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin H. C. de A. al P. SA din data de (...) și respectiv (...), în temeiul prevederilor art. 65-67 și ari. 73-75 din L. nr. 53/2003 - C. muncii, a fost emisa Decizia privind incetarea contractului individual de munca al reclamantului.

Potrivit art. 6 al mentionatei decizii, valoarea neta a indemnizatiei de concediere acordata salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de munce, completate cu prevederile Planului Social, tinand cont de vechimea acestuia în P., este de 24.666 lei (RON)."

Astfel, solicită să se retină ca, instanta de fond, în mod gresit, a retinut aplicabilitatea art.55 alin.4 lit.i din L. nr.5. privind C. fiscal, deoarece salariatul concediat a primit compensatii sub forma de indemnizatie de concediere, iar acestea s-au calculat raportandu-se nu la salariul mediu net pe unitate asa cum era prevazut în art.55 alin.4 lit. i din L. nr.5. privind C. fiscal, ci cu respectarea prevederilor art.50 din Contractul colectiv de munca incheiat la nivelul SC P. SA, completat cu prevederile Planului Social.

In realitate, instanta de judecata a refuzat aplicarea unei legi în vigoare, în speta, a dispozitiilor art.55 alin.2 lit.k) din C. fiscal coroborate cu dispozițiile punctului 68, lit. I) din Normele Metodologice de aplicare a L. nr. 5. privind C. fiscal, aprobate prin H. nr. 4., cu modificarile și completarile ulterioare, care prevad ca sumele acordate cu titlu de compensatii banesti individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, sunt considerate venituri asimilate salariilor si, în consecința, sunt supuse impozitării.

Astfel, art. 55 alin. 4 lit.j) din C. fiscal reglementa institutia platilor compensatorii definite de OUG 9., în art. 28, ca fiind sume neimpozabile, în timp ce HG nr. 4. pct. 68 lit. I) reglementează instituția compensațiilor bănești individuale, definite ca venituri asimilate salariilor.

In demersul instantei de a solutiona prezenta cauza consideră necesar faptul de a nu fi calificate "compensatiile banesti individuale" ca fiind acelasi lucru cu "platile compensatorii".

Astfel, solicită sa se aibă în vedere următoarele considerente:

- platile compensatorii sunt definite de legiuitor prin art.28 din OUG nr.9. privind protectia sociala a persoanelor ale caror contracte vor fi desfacute ca urmare a concedierilor colective, ca fiind "sume neimpozabile al carui cuantum lunar este egal cu saiariui mediu net pe unitate, realizat în luna anterioara disponibilizarii";

- compensatiile banesti sunt sume asimilate veniturilor salariale, lor aplicandu-se prevederile de impunere fiscala, prevazute de art.55 alin.2 lit.k) 7 din C. fiscal și de pct.68 1.) din Normele metodologice de aplicare a C. fiscal. aprobate prin H. nr. 4412004, conform caruia:

"Compensatiile banesti individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozitiilor prevazute în contractul de munca, reprezinta venituri asimilate salariilor";

- Programul de concediere colectiva stabileste la art.6, "salariatul concediat va primii compensatii sub forma de indemnizatie de concediere cu respectarea prevederilor art.50 din Contractul colectiv de munca incheiat la nivelul SC P. SA, completat cu prevederile Planului Social ";

- totodata, potrivit dispozitiilor art. 42 din OUG nr. 9. privind protectia sociala a persoanelor ale caror contracte vor fi desfacute ca urmare a concedierilor colective, "societatile comerciale, societatile și companiile nationale, precum și regiile autonome sau alte unitati aflate sub autoritatea administratiei publice centrale sau locale pot acorda persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, compensatii banesti individuale, în conditiile și cuantumurile prevazute în contractele colective de munca".

Prin urmare, solicită instanței de recurs sa constate ca dispozițiile art.55 alin.4 lit. j din C. fiscal precum și cele ale pct. 68. lit. I) din Normele de aplicare ale C. fiscal, aprobate prin HG. 4., nu se refera la acelasi termen. nu sunt contradictorii, ci fiecare, în parte, reglementeaza situatii juridice diferite și tratamentul fiscal al acestora.

Astfel, ținând seama de considerentele legale mai sus invocate, de definițiile date de legiuitor celor doua notiuni de plati compensatorii și compensații bănești, suficient de explicit și clar prezentate, arată că SC O. P. SA și intimatul reclamant, în intentia sa de a induce în eroare instanta, foloseste gresit în cererea de chemare în garantie și în actiunea formulata. notiunea de plati compensatorii. în speta fiind vorba de compensatii banesti sub forma de indemnizatie de concediere, achitate cu respectarea cu respectarea prevederilor art.50 din Contractul colectiv de munca incheiat la nivelul SC P. SA, completat cu prevederile Planului Social și a punctului 68 lit.1 din Normele de aplicare ale C. fiscal, aprobate prin HG. 4..

Prin urmare, arată instantei de recurs ca prevederea legala mentionata stabileste caracterul neimpozabil al platilor compensatorii doar daca aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale și finantate din buget.

per a contrario, în speta de fata, este vorba de compensatii banesti acordate sub forma de indemnizatie de concediere, care au fost plătite către reclamant de către intimate parata se O. P. SA, ele fiind considerate venituri asimilate salariilor și ca atare fiind impozitate.

Prin programul de concediere colectiva, elaborat de către SC O. P. SA, astfel cum a retinut instanta de judecata, s-a stabilit ca, salariatul concediat va primii compensații sub forma de indemnizatie de concediere cu respectarea prevederilor art. 50 din Contractul colectiv de munca incheiat la nivelul SC P. SA, completat cu prevederile Planului Social.

Astfel, intimata parata SC O. P. S.A a acordat compensatii banesti individuale, sub forma de indemnizatie de concediere, către personalul disponibilizat, din fonduri proprii, în conformitate cu prevederile Contractului colectiv de munca, aceste plati fiind considerate venituri asimilate salariilor și în consecinta fiind supuse impozitarii.

Dispozițiile punctului 68, lit 1) din Normele Metodologice de aplicare a L. nr. 5. privind C. fiscal, aprobate prin H. nr. 4., cu modificările și completările ulterioare, prevad fara echivoc care sunt veniturile asimilate salariilor:

"68. Veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relatii contractuale de munca, precum §i orice sume de natura salariala primite în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se refer a, și care sunt realizate din:

I) compensațiile bănești individuale, acordate persoanelor disponibiliza te prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozitiilor prevazute în contrcatul de munca ".

În consecinta, veniturile obtinute de către persoanele disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, sunt venituri impozabile, iar determinarea impozitului se face în conformitate cu prevederile art. 57, alin. 2, lit. b din L. nr. 5. privind C. fiscal.

Avand în vedere dispozițiile legale invocate, este evident faptul ca nu se justifica restituirea sumelor solicitate cu titlu de impozit pe salariu, întrucat s-a procedat corect la calcularea. retinerea și virarea impozitului pe veniturile asimilate salariilor, în speta, impozitarea compensatiilor banesti individuale fiind în concordanta cu dispozițiile legale mentionate mai sus.

III. Referitor la obligarea A.-D. la plata dobanzii legale aferenta sumei de

4.310 lei, de la data retinerii impozitului și pana la data restituirii efective, solicită instantei de recurs sa admita prezentul recurs, sa modifice sentinta recurata, avand în vedere urmatoarele:

Prin actiunea introductiva, intimatul reclamant nu a solicitat obligarea la plata dobanzii lega le aferenta sumei achitata de către intimata parata SC O. P.

SA, dar cu toate acestea instanta de fond a acordat dobanda legala.

Prin urmare, solicită sas se retină ca, intimatul reclamant si-a intregit cererea de chemare în judecata, dupa mult timp de la data formularii cererii de chemare în judecata, solicitand actualizarea cu dobanda de referinta și ignorand dispozițiile art.132 alin.1 Cod procedura civila și art.134 Cod procedura civila.

Astfel, dispozițiile art. 132 alin.1 Cod procedura civila prevad ca, "La prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru intregirea sau modificarea cererii precum și pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării."

Totodata, dispozițiile art.134 Cod procedura civila prevad ca "E. socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii."

In acelasi context, solicită sa se constate ca, intimatul reclamant nu a solicitat actualizarea sumei solicitate cu dobanda de referinta, de la data retinerii sale și pana la data achitarii efective, prin cererea de chemare în judecata formulata initial.

Tototodata, mai arată ca, nu i-a fost comunicata, de către instanta de fond, cererea completatoare formulata de către intimatul reclamant. prin care a solicitat, ulterior, dobanda legala, fiind evident ca nu a fost respectat principiul contradictorialității.

Avand în vedere motivele invocate și retinand ca s-a solicitat dobanda legala printr-o precizare ulterioara de actiune, despre care nici instanta de judecata nu indica concret data la care s-a depus aceasta, ca data a formularii cererii de intregire a actiunii, solicită sa se admită prezentul recurs și sa se dispună modificarea sentintei recurate, iar pe cale de consecinta, solicită sa se respingă aceasta cerere privind actualizarea sumei solicitate cu dobanda legala. de la data retinerii sale și pana la data achitarii efective, ca tardiv formulata.

Astfel, arată că dispozițiile art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind C. de procedura fiscala, republicata, cu completarile și modificarile ulterioare, care prevad ca: "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobanda din ziua urmatoare expirarii termenului prevazut la ari.117 alin.2 sau la ari.70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".

Prin urmare, nici una dintre condiții nu este îndeplinita în cauza, respectiv cererea privind acordarea de dobânda nu a fost adresata organului fiscal, ci direct instantei de judecata.

Prin urmare, arată ca, solicitarea de acordare a dobânzii, întemeiata pe dispozițiile art.124 alin.2 și art.120 din O.G.nr.92/2003 privind C. de procedura fiscala, este inadmisibila.

În ceea ce privește acordarea dobânzilor legale, consideră ca, dispozițiile art.9 din O.G. nr.13/2011 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, ar fi fost aplicabile în prezenta speta, potrivit carora:

"Dobânzile percepute sau plătite de B. N. R., de bănci, de C. de E. și C. C. - S., de organizațiile cooperatiste de credit și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementari specifice".

In acest sens, potrivit ari. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. de procedura fiscala, republicata, cu completările și modificările ulterioare "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la ari. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor". Insa, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile stabilite pentru restituirea sumelor, dispozițiile sus menționate, privind acordarea dobânzilor, nu își găsesc aplicabilitatea în speța.

În ceea ce privește cererea formulata, învederează ca restituirea de sume de la buget, la cerere, se va realiza în conditiile stabilite de art. 117 din O.G. nr.

92/2003 privind C. de procedura fiscala, republicata, cu modificarile și completarile ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi incadrata în niciuna din situatiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ mentionat, sumele fiind plătite în temeiul unor dispozitii legale.

Astfel, solicită instanței de judecata sa retina ca nu sunt indeplinite conditiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind C. de procedura fiscala, republicata, cu modificarile și completarile ulterioare, pentru restituirea sumelor solicitate și ca atare dispozițiile legale privind acordarea dobânzilor prevazute de art.124 din O.G. nr.92/2003, nu își gasesc aplicabilitatea în prezenta speta.

De asemenea, solicită să se retină ca, în prealabil. intimatul reclamant nu formulat o cerere prin care sa solicite acordarea dobânzilor. în conformitate cu ultima teza a ari. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. de procedura fiscala. republicata, cu completarile și modificarile ulterioare.

Astfel, solicită să se observe ca, nu exista obligația de restituire a sumei de

3.448 lei, aceasta plata fiind în concordanta deplina cu dispozițiile legale în vigoare la acea data și ca atare nu se justifica cererea formulata de către intimatul reclamant cu privire la acordarea . dobânzilor legale.

Ca atare arată că instanța de fond, în mod greșit, a dispus obligarea la plata dobânzii legale aferenta sumei de 4.310 lei, ignorând cu desăvârșire ultima teza a art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. de procedura fiscala, republicata, cu completările și modificările ulterioare.

IV. In ceea ce privește obligarea la plata sumei de 1.190 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecata, solicită instanței de recurs sa constate ca în mod neîntemeiat, instanța de fond a considerat ca sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 Cod proc.civila.

Mai mult, cheltuielile privind angajarea unui aparitor, cele privind administrarea probatoriului , sunt cheltuieli obișnuite și nu se pot imputa părții adverse, așa cum s-a subliniat și în practica judiciara: "când o parte provoacă prin apărarea sa cheltuieli deosebite, ele urmează a fi suportate numai de ea, daca cade în pretenții «: T. Suprem, secția civila decizia nr. 1410/1976; Tratatul teoretic și practic de procedura civila, V. C.

În concluzie, având în vedere considerentele mai sus expuse, solicită să se admită recursul ca fondat și să se dispună modificarea, pentru nelegalitate a sentinței atacate, cu consecința respingerii acțiunii intimatului reclamant ca neîntemeiata.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 07 noiembrie 2012 reclamantul M. V. a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca inadmisibil, neîntemeiat și nelegal, soluția instanței de fond fiind întemeiată și temeinic motivată, cu obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 06 noiembrie 2012 pârâta SC O. P. S. B., solicitând respingerea recursului declarat de parata-recurenta A. N. de A. F. (A.N.A.F.) ca nefondat; cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata, în temeiul dispozițiilor art.274 Cod pr.civ.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Prin cererea introductivă, reclamantul M. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A. N. de A. F., D. G. a F. P. a jud. B.-N., A. F. P. a mun. B. și SC P. SA, obligarea acestora la restituirea, către reclamant, a impozitului în cuantum de

4.310 lei, reținut și plătit de către angajatorul SC P. SA, al cărui salariat a fost, pentru sumele compensatorii datorate ca urmare a desfacerii contractului individual de muncă, în urma concedierilor colective.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că pentru sumele de bani încasate cu titlu de plăți compensatorii nu datorează impozit, astfel încât în mod nelegal SC P. SA a reținut suma de 4.310 lei, cu acest titlu. D. această perspectivă, reclamanta, în finalul acțiunii, precizează în mod expres că această pârâtă ar trebui obligată la restituirea sumei de bani reținute cu titlu de impozit, în calitate de persoană care a reținut această sumă și care are dreptul să solicite recuperarea acesteia de la pârâtele de rd. 1-3.

Prin urmare, contrar celor menționate de către pârâta SC P. SA cu ocazia dezbaterilor asupra recursului și a celor menționate în petitul acțiunii, Curtea constată că, în principal, reclamantul a înțeles să solicite obligarea SC P. SA la restituirea sumei reținute cu titlu de impozit, precizarea acesteia fiind lipsită de orice echivoc. Și este normal să fie așa, reclamantul neavând vreun interes de a apela la parcurgerea unei proceduri fiscale, în condițiile în care consideră că pârâta SC P. SA, în calitate de fost angajator, a reținut și virat în mod greșit la bugetul statului o sumă cu titlu de impozit.

Pe de altă parte, Curtea constată că instanța de fond s-a considerat competentă să soluționeze pricina, apreciind natura juridică a litigiului cu care a fost investită ca fiind una de contencios fiscal, prin prisma faptului că sunt avute în vedere texte prevăzute de C. fiscal și de procedură fiscală și că angajatorul a acționat în calitate de mandatar al statului, efectuând reținerea prin stopaj la sursă.

În acest context, Curtea constată că obiect al litigiului de față îl constituie obligarea pârâtelor, inclusiv a SC P. SA, aceasta din urmă în calitate de fost angajator, la restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit din cele datorate reclamantei cu titlu de plăți compensatorii ca urmare a încetării contractului individual de muncă și în baza contractului colectiv de muncă.

Or, este evident că plățile compensatorii au fost achitate foștilor salariați în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă, fiind datorate salariaților la încetarea contractului individual de muncă datorate concedierilor colective.

Prin urmare, orice pretenție în legătură cu aceste sume, inclusiv în ceea ce privește cuantumul datorat, este una în legătură cu încetarea contractului individual de muncă și, reprezintă deci un conflict de drepturi, în sensul dispozițiilor art. 266 C. muncii.

Pe de altă parte, este real că angajatorul are obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, în baza C. de procedură fiscală, prin stopaj la sursă, dar această obligație îi revine și din perspectiv dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. f din C. muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii.

Prin urmare, obligația angajatorului de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii este una proprie, care derivă din

C. muncii, astfel încât și din această perspectivă prezentul litigiu nu poate fi calificat decât ca unul de conflict de muncă.

De altfel, și Curtea Supremă de Justiție a decis, într-o speță, că cererea salariaților de restituire a impozitului reținut de către angajator din salariu reprezintă un litigiu de muncă, salariul având în primul rând o componentă juridică și apoi una materială (a se vedea decizia nr. 1816/(...)).

Aceleași rațiuni se aplică și în prezentul litigiu, în care se pune în discuție, practic, dacă reclamantul a încasat întreaga sumă la care avea dreptul cu titlu de plăți compensatorii.

A accepta ideea că orice cerere care vizează obligarea angajatorului la restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit și contribuții ar fi una de contencios fiscal, doar pe considerentul că în soluționarea acestei cereri se impun a fi analizate texte din C. fiscal sau de procedură fiscală și că reținerile se fac prin stopaj la sursă ar conduce la concluzia că litigiile de muncă vizează doar salariul net, ceea ce contravine dispozițiilor art. 266 C. muncii. De altfel, ceea ce negociază salariatul este salariul de bază, respectiv salariu brut, care este și înscris în contractul individual de muncă și nu venitul net, prin urmare orice contestație cu privire la cuantumul pe care angajatorul înțelege să îl plătească reprezintă un conflict de muncă și nu unul de contencios fiscal.

Pe de altă parte, astfel cum s-a evidențiat anterior, reclamantul este, în realitate, nemulțumită de cum a înțeles angajatorul SC P. SA să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu există nici o rațiune de a califica acest litigiu ca fiind unul de contencios fiscal și de a obliga fostul salariat să parcurgă procedura anevoioasă prevăzută de C. de procedură fiscală.

În consecință, Curtea constată că în mod greșit litigiul a fost tranșat de T.

B.-N., ca instanță de contencios administrativ, în realitate acest litigiu fiind unul de dreptul muncii, care trebuia soluționat de instanța specializată în această materie și în compunerea prevăzută de lege.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază recursul declarat de pârâtă este întemeiat, fiind incident motivul de casare de ordine publică prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, care atrage casarea în întregime a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente.

PENTRU ACE. MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE

Admite recursul declarat de A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr.

385 din (...) pronunțată în dosarul nr. 312.(...) al T. B.-N. pe care o casează și trimite cauza spre soluționare în primă instanță T. B.-N., secția I civilă, completelor specializate în soluționarea litigiilor de muncă.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 07 noiembrie 2012.

Red.M.H./dact.L.C.C.

2 ex./(...)

Jud.fond: L. T. B.

Decizia nr. 9124/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 9124/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal