Decizia nr. 9409/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)*
D. CIVILĂ Nr. 9409/2012
Ședința publică din data de 14 N. 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamanții S. N. AL P. ȘI V. "P. L." PENTRU ȘI ÎN N. R. B. D. R., B. A. G., C. D. F., F. I. V., I. Ș., N. C., P. C. I., Ș. F. V., S. M., Ț. N., T. F. împotriva sentinței civile nr. 3549 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...)*, în contradictoriu cu pârâtul I. DE P. AL J. S. și chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici statutari.
Componența prezentului complet de judecată a fost modificată prin H. C. de C. al C. de A. C. nr. 25 din data de 21 iunie 2012.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
P.cedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimata D. G. a F. P. S. în numele M. F. P. a depus la dosar întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din L. nr.554/2004, art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și art.105,
106, 109 din L. nr. 188/1999, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3549 din (...) pronunțată în dosar nr. (...)* al T.ui S. s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantului S. N. AL P. ȘI V. „. L. în nume propriu și ca reprezentant al membrilor de sindicat, împotriva pârâtului I. DE P. J. S., pentru plată drepturi salariale.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de către pârât împotriva M. F. P. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Deliberând asupra excepției lipsei calității procesuale a pârâtului aceasta a fost admisă, având în vedere raporturile de serviciu în care membrii de sindicat sunt angajați, fiind funcționari publici cu statut special în cadrul IPJ S., care are calitatea de ordonator, chiar terțiar, de credite.
Chematul în garanție însă nu are calitate procesuală pasivă, sens în care cererea de chemare în garanție a fost respinsă.
Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi implicat în plata drepturilor solicitate de reclamanți întrucât aceste fonduri sunt asigurate din bugetul M. Administrației și Internelor și nicidecum din cel al M. F. P.. Atribuțiile chematului în garanție exced obligației solicitate de reclamant, raportat la dispozițiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 34/2009.
Asupra cauzei pe fond:
Diminuarea drepturilor salariale cu 25% s-a făcut în conformitate cu prevederile L. nr. 1 1 8 /2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, care statuează că, începând cu luna iulie 2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri,
indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte dreptur i în lei sau în valută , stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
La data de 30 iunie 2010 a fost adoptată L. nr. 1. care a prevăzut la art. 1 următoarele:"; Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr.
3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale
Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.";
Prin urmare, începând cu data de 3 iulie 2010, toate drepturile salariale ale reclamanților (incluzând sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale) s-au redus cu 25%.
Prin D. nr. 872/2010, Curtea Constituțională a arătat că salariul este o componentă a dreptului la muncă și reprezintă contraprestația angajatorului în raport cu munca prestată de către angajat în baza unor raporturi de muncă. E. raporturilor de muncă stabilite între angajat și angajator se concretizează în obligații de ambele părți, iar una dintre obligațiile esențiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestată.
Întrucât dreptul la salariu este corolarul unui drept constituțional, și anume dreptul la muncă, s-a constatat că diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă. O atare măsură se poate realiza numai în condițiile strict și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție.
Pentru ca restrângerea menționată să poată fi justificată trebuie întrunite, în mod cumulativ, cerințele expres prevăzute de art. 53 din Constituție, și anume:
să fie prevăzută prin lege;
să se impună restrângerea sa;
restrângerea să se circumscrie motivelor expres prevăzute de textul constituțional, și anume pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav;
să fie necesară într-o societate democratică;
să fie proporțională cu situația care a determinat-o;
să fie aplicată în mod nediscriminatoriu;
să nu aducă atingere existenței dreptului sau a libertății.
A., Curtea a reținut că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei, ca un corolar al dreptului la muncă, este prevăzută prin legea criticată și se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
De asemenea, soluția legislativă cuprinsă în art. 1 din legea criticată a fost determinată de apărarea securității naționale, astfel cum rezultă din expunerea de motive a G. E. evident, arată Curte C., că securitatea națională nu implică numai securitatea militară, deci domeniul militar, ci are și o componentă socială și economică. A., nu numai existența unei situații manu militari atrage aplicabilitatea noțiunii de „. națională"; din textul art. 53, ci și alte aspecte din viața statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului.
Cu privire la proporționalitatea situației care a determinat restrângerea, Curtea a constatat că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
Curtea a constatat totodată că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod.
Curtea a reținut că legea criticată nu aduce atingere substanței dreptului, din moment ce condițiile prevăzute la art. 53 din Constituție, analizate anterior, sunt respectate. Curtea observă, de asemenea, că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat. A., este evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată.
Prin urmare, legea internă de diminuare a salariilor a fost declarată conformă cu dispozițiile legii fundamentale, iar instanța de judecată este obligată a o respecta în măsura în care aplicarea acesteia nu presupune încălcarea drepturilor fundamentale ale omului prevăzute în pacte și tratate internaționale la care R. este parte.
În situația în care instanța de judecată constată că standardul fixat de Curtea Constituțională este mai mic decât cel fixat de C. este ținută, în baza art. 20 din Constituție, a da eficiență, cu prioritate, reglementărilor cuprinse în pactele și tratatele internaționale la care a aderat.
Acest lucru este posibil întrucât Curtea Constituțională nu se pronunță asupra interpretării sau aplicării concrete a legii, ci face o verificare în abstract cu privire la conformitatea legii cu Constituția. Instanța însă trebuie să determine dacă, într-un caz concret, aplicarea legii produce efecte contrare C.i.
În cauza Lelas c. Croației, C. face distincție între dreptul de a continua să primească în viitor un salariu întru-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată. acțiuni:
C. a pronunțat două decizii relevante raportat la obiectul prezentei
H. Marii Camere in cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie
2007: „C. nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un anume cuantum (...) O creanța poate fi considerata o valoare patrimoniala in sensul articolului 1 din P.tocolul nr. 1 daca are o baza suficienta în drept intern, de exemplu daca este confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor de judecată"; (paragraf 94).
H. Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005: „(...) este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, daca printr-o dispoziție legala in vigoare se stabilește plata unor sporuri si condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, sa amâne plata lor, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt în vigoare"; (paragraf 23).
Prin urmare, în accepțiunea C., un „bun"; în sensul art. 1 din P.tocolul nr. 1 la C. l-ar putea constitui dreptul salarial prevăzut printr-o dispoziție legală în vigoare, neacordat.
Conform jurisprudenței C. în materie de pensii, relevantă și în cazul diminuării salariilor, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea constată că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei.(Mellacher c. Austriei, Kjartanc.Poloniei).
Întrucât dreptul de a primi salariul într-un anumit cuantum, pentru munca care urmează a fi prestată nu este considerat de Curte drept o valoare patrimonială în sensul art. 1 din P.tocolul nr. 1, nu se mai impune analiza existenței ingerinței, a legalității și apoi a proporționalității ei.
Raportat la această jurisprudență, instanța a constatat că drepturile reclamanților prevăzute de C. E. a D. O. nu au fost afectate în substanța lor prin adoptarea L. nr. 1..
În baza acestor considerente de fapt și de drept, instanța a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. N. AL P. ȘI
V. "P. L." solicitând instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna admiterea recursului, modificarea hotararii atacate si in consecinta admiterea actiunii astfel cum a fost formulata.
In fapt prin actiunea formulata a solicitat:
1. În principal:
- drepturile salariale reprezentand contravaloarea diminuarii cu 25% a cuantumului brut al salariilor lunare de incadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi pentru perioada (...) - (...)
- contravaloarea diminuarii cu 25% a drepturilor specifice pentru activitatile desfasurate in institutiile de aparare, ordine publica si siguranta nationala, prevazute la pct. 3 alin. (1) si (2), pct. 4 alin. (1), pct. 6, 8,10,11 si 12 din anexa nr. IV/2 la L.-cadru nr. 3.
- contravaloarea diminuarii cu 25% a cuantumul compensatiei banesti, respectiv al alocatiei valori ce pentru drepturile de hrana si, respectiv, valoarea financiara anuala a normelor de echipare, precum si valoarea financiara a drepturilor de echipament;
- contravaloarea diminuarii cu 25% a compensatiei lunare pentru chirie
- contravaloarea diminuarii cu 25% a drepturilor/cheltuielilor cu asistenta medicala, medicamente si proteze.
2. in subsidiar si numai in ipoteza respingerii capetelor de cerere principale:
- constatarea dreptului la restituirea sumelor astfel cum au fost reduse pe perioada de aplicarea a legii nr. 1..
Instanta de fond, in motivare, a retinut ca diminuarea salariului reclamantilor cu 25% s-a facut in conformitate cu prevederile L. si se impunea pentru reducerea cheltuielilor bugetare, iar Curtea C. a stabilit ca legea este constitutionala.
Asa cum a aratat, membrii de sindicat, În numele cărora a formulat actiunea, sunt functionari publici cu statut special, angajati in cadrul institutiei parate, iar incepand cu luna iulie 2010, in conformitate cu legea 1. li s-a diminuat salariul cu 25 % indemnizatiile, sporurile, drepturile specifice, norma de echipamnet, norma de hrana, compensatia lunara a chiriei, dreptul/cheltuielile cu asistenta medicala al acestora au fost diminuate cu un procent de 25%.
In conformitate cu dispozitiile L. 360/2002, coroborate cu cele ale L.
188/1999, raporturile de munca ale politistului se stabilesc si se executa in baza actului administrativ de numire.
Prin act administrativ se stabileste si salariul ce urmeaza a fi primit de politist pentru munca prestata, astfel ca, reducerea cuantumului salariului nu se poate face decat prin emiterea unui act administrativ modificator, dandu-se astfel posibilitatea persoanei vizate de a supune actul controlului de legalitate al instantei judecatoresti.
Asadar, a apreciat ca aceasta reducere a salariului in mod direct, ca efect a aplicarii unui act normativ, fara a fi emise acte administrative individuale de modificare a cuantumului retributiei lunare este una nelegala.
Pe de alta parte, masura dispusa prin legea 1. referitoare la diminuarea cu un procent de 25% a salariului brut cuvenit functionarilor publici vine in contradictie cu normele legale ce reglementeaza raportul juridic dintre functionarul public si angajator.
A., functionarul public, inclusiv cel cu statut special activeaza in cadrul angajatorului in baza unui raport juridc, atestat de catre actul administrativ incheiat la data angajarii sub imperiul legii 360/2002 si a legii 3..
A., prin actul administrativ incheiat la data inceperii raporturilor de munca s-au stabilit drepturile si obligatiile partilor, inclusiv definirea si cuantificarea salariul.
Instanta de fond nu a observat ca L. 1. nu modifica prevederile legii 3. privind salarizarea personalului bugetar, ci prin aceasta norma legala s-a dispune cu caracter temporar o diminuare a cuantumului salariaului cuvenit pana la nivelul lunii decembrie 2010 inclusiv. -
A., legea 1. nu aduce cu sine o modificare a valorii salariului reclamantilor cuvenit in virtutea legii 330/2010.
A aratat instantei de fond ca , Curtea C. prin D. 8. a stabilit ca "salariul reprezinta o componenta a dreptului la munca si contraprestatia angajatorului in raport cu munca prestata de catre angajat, in baza unor raporturi de munca. E. raporturilor de munca stabilite intre angajat si angajator se concretizeaza in obligatii de ambele parti, iar una dintre obligatiile esentiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestata. "
Instanta nu a avut in vedere nici trimiterile la J. C. , conform careia notiunea de "bun" determina orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economica, salariile fiind incluse În categoria drepturilor de creanta cu valoare de bun ocrotit de art. 1 al P. nr. 1 la C., precum si de principiile C. R., privarea de bunul respectiv (sau parte din acesta) putandu-se face daca aceasta este prevazuta de lege, adica de normele interne aplicabile si daca este impusa de o cauza de utilitate publica. (in H. din 15 iunie 2010 in cauza M.u impotriva R. - cererea nr.12821/05 Curtea E. a D. O. de la S. s-a pronuntat in mod expres in sensul ca salariul reprezinta un "bun" in sensul art.1 alin.1 din Primul protocol).
Consideră ca instanta trebuia sa dea eficacitate dispozitiilor internationale in "")mentul in care normele interne incalca pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte, continand dispozitii mai putin favorabile decât acestea din urma.
Privarea de proprietate impune astfel cum s-a dispus prin diminuarea prevazuta de legea 1. trebuie corelata cu obligarea statului de a despagubi pe proprietar, pentru ca, fara plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului, ea constituie o atingere excesiva a dreptului la respectarea bunurilor sale, prevazut de art.1 din P.tocolul nr.1.
Mai mult chiar, Curtea C. a decis ca diminuarea prevazuta de legea 1. reprezinta o veritabila restrangere a exercitiului dreptului la munca, in componenta sa privind dreptul la salariu, restrangere ce se poate realiza numai in conditiile strict si limitativ prevazute de art. 53 din Constitutie.
Cu toate acestea apreciază ca finalitatea urmarita de lege nu a fost cea a privarii persoanelor indreptatite de dreptul la salariul efectiv recunoscut de legea
3. - privare ce nu putea fi facuta decat in conditiile art. 44 din Constitutie, echivaland cu o expropriere - ci doar de restrangere a dreptului ca atare pentru o perioada limitata.
De asemena, Curtea C. a cenzurat dispozitiile legii 1. si le-a considerat a fi constitutionale in masura in care au un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanta dreptului constitutional protejat.
De altfel, chiar art. 1 din lege prevede ca diminuarea vizeaza cuantumul brut al salariilor stabilite in conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 3. privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, ceea ce inseamana ca prevederile legii cadru nu sunt modificate sau abrogate, asa cum de altfel sunt abrogate alte dispozitii legale prin textul legii 1..
In aceste conditii nu se poate sustine ca efectele legii 3. sunt anulate pentru o perioada de timp. A. ca diminuarea reprezenta, in esenta, doar o suspendare a prevederilor normative cu privire la cuantumul salarilor.
Prin D. nr. 1655 din 28 decembrie 2010 referitoare la obiectia de neconstituționalitate a dispozițiilor L. privind salarizarea În anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, În ansamblul său, precum și, În special, ale art. 1 din lege, Curtea C. nu contrazice decizia anterioara prin care retine caracterul de temporalitate a masurii de reducere a salariilor si celorlalte drepturi conform legii nr. 1. si recunoaste faptul ca pe perioada cat drepturile salariale stabilite sunt inferioare momentului iunie 2010 inseamna ca, in continuare, exista o restrangere a exercitiului unui drept fundamental, respectiv a dreptului la salariu, ca si corolar al dreptului la munca. A., in acceptiunea C. Constituitionale si prevederile legii nr. 285/2010 sunt constitutionale in conditiile indeplinirii, in mod cumulativ, a cerintelor expres prevazute de art. 53 din Constitutie.
Or, restrangerea temporara a acordarii drepturilor nu echivaleaza cu neacordarea drepturilor, ci amanarea la plata a acestora.
Instanta de fond a omis insa a face o analiza obiectiva, raportat la temeiul de drept invocat si la dispozitiile constitutionale si internationale, retinand in mod cu totul eronat ca acestea nu pot fi retinute.
Reducerea salariilor bugetari lor cu 25% si imposibilitatea acestora de a-si mai recupera vreodata sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea justului echilibru ce trebuie pastrat intre protectia proprietatii si cerintele interesului general.
Atfel s-a adus atingere substantei dreptului de proprietate al reclamantului, atingere care in opinia instantei europene incalca dispozitiile art 1 din P.tocolul nr. 1.
In ceea ce priveste constatarea existentei dreptului la restituirea sumelor astfel cum au fost reduse pe perioada de aplicarea a legii nr. 1., a aratat ca, masura de reducere este legala atat timp cat sunt indeplinite cerintele prevazute la art. 53 din Constitutie, aceasta avand caracter temporar si neafectand dreptul fundamental la salariu si la munca. D. dreptul la salariu este un drept de creanta, potrivit jurisprudentei C., sub aspectul ocrotirii lor, li se aplica regulile de la dreptul de proprietate, drept pentru care nu pot fi restranse si nerestituibile la data la care inceteaza masura care a determinat reducerea temporara a acestora.
Instanta a omis sa se pronunte cu privire la acest capat de cerere.
In analizarea prezentei, solicită instantei sa aiba in vedere si practica celorlalte instanta din tara, care dand o interpretare corecta dispozitiilor legale invocate, au retinut in mod corect ca, dispozitiile L. 1. contravin C.i Europene a
D. O., art. 1 din P.tocolul nr. 1, a carui aplicare are prioritate.
In raport de toate aceste considerente, apreciază ca S. recurata este nelegala si netemeinica, sens in care solicită admiterea recursului si pe cale de consecinta a actiunii.
Instanta este tinuta a analiza si a da o interpretare corecta prevederilor legale invocate.
P.be: inscrisuri.
In drept s-au invocat prevederile art. 304 indice 1 cpc.
În cauză a depus întâmpinare D. G. A F. P. A J. S. în numele chematului în garanție M. F. P. solicitând respingerea recursului ca nefondat - filele 6-7 dosar.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este nefondat, din următoarele considerente:
Prin art.1 din L. nr. 117/2010 se prevede următoarele: cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare inclusiv sporuri indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau valută stabilite în conformitate cu prevederile L. cadru nr.3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de U. a G. nr.1. privind unele măsuri de încadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora precum și alte măsuri din domeniul bugetar se diminuează cu 25%.
În situația în care aplicarea prevederilor alin.1 rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată suma care se acordă este de 600 lei.
În cazul salariaților din sectorul public salariul este cel stabilit prin legea unică de salarizare, nu poate fi negociat, modificat ceea ce poate fi modificat este doar măsura în domeniul îmbunătățirii condițiilor nu și drepturile salariale, iar legile trebuie să fie suficient de previzibile să respecte dreptul de informare pentru ca aceștia să își poată orienta conduita în raport de măsurile ce urmează a fi luate.
În acest sens este și art. 6 alin. 1 din L. nr. 24/2000, potrivit căruia, orice proiect de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care R. este parte, precum și cu jurisprudența C. Europene a D. O.
Având în vedere că sectoarele de activitate în care prestează munca salariații plătiți din fondurile publice sunt de o deosebită însemnătate și responsabilitate, că în aceste domenii activează foarte multe persoane care au înalt grad de pregătire profesională, de specializare, care au fost angajați sau numiți în funcții, cu respectarea legislației, doar prin concursuri sau examene severe, că o parte însemnată dintre angajații ce fac parte din această categorie, datorită incompatibilităților prevăzute de actele normative în vigoare, nu ar putea să-și asigure menținerea unor venituri lunare pe care aveau speranța de a le obține, muncind în sectorul privat, se impune ca S. să asigure acestora, în mod nediscriminatoriu față de lucrătorii din sectorul privat, stabilitatea și previzibilitatea salarială, siguranța economică a lor ca indivizi și, implicit, a familiilor lor, acesta trebuind să fie un deziderat pentru Stat și un obiectiv de interes public.
Riscul pe care și-l asumă statul în situația în care nu asigură o asemenea stabilitate a veniturilor lunare realizate în urma muncii prestate, salariaților plătiți din fonduri publice, este tocmai orientarea lucrătorilor, mai ales a acelora cu înaltă calificare, spre sectorul privat, care poate să le garanteze respectarea stabilității și previzibilității salariale.
Pentru argumentele prezentate anterior, Curtea consideră că salariații reprezentați în cauză aveau "un bun"; în sensul C.i Europene a D. O.
Se reține însă că, măsura luată prin L. nr.1., constând în restrângerea exercițiului dreptului reclamanților, respectiv în reducerea drepturilor salariale cu 25%, fără a fi afectată substanța bunului, a fost determinată de motive de utilitate publică, în contextul crizei economice profunde cu care se confrunta R., care putea pune în pericol stabilitatea economică a R. și, prin aceasta, siguranța națională, situație ce a impus adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional.
Potrivit art. 16 alin. 1, prevederile acestei legi, intrate în vigoare la data de
(...), se aplică până la data de 31 decembrie 2010, fiind deci, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din L. nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții temporare, păstrându-se astfel justul echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Art. 53 din Constituție prevede că exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. R. poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Art.1 din P.tocolul adițional la C. prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Pentru aceste motive, se reține că, în speță, restrângerea exercițiului dreptului reclamanților s-a efectuat cu respectarea cerințelor art. 53 din
Constituție și nu încalcă prevederile art.1 din P.tocolul adițional la C. E. a D. O.
De altfel, potrivit deciziei nr.874/(...) a C. C., Guvernul a opinat că măsurile dispuse prin L. nr.1. sunt legale și conforme jurisprudenței C., tocmai având în vedere faptul că acestea reprezintă doar restrângeri ale exercițiului unor drepturi, nefiind afectată substanța acestora și că au fost luate pe o perioadă determinată, iar Curtea Constituțională a reținut că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat.
Curtea Constituțională a mai reținut, prin aceeași decizie, că este evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată, aceasta fiind de esența art.53 din Constituție.
În acest sens, Curtea Constituțională a constatat că măsura criticată are o durată limitată în timp, și anume până la data de 31 decembrie 2010.
S-a reținut că aceasta: "E. o obligație de rezultat pe care și-o impune legiuitorul, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exercițiului drepturilor."; Or, tocmai acest caracter temporar al restrângerii exercițiului drepturilor este de esența textului art.53 din
Constituție.
De asemenea, prin D. nr. 1., Curtea Constituțională a reținut, analizând dispozițiile art. 10 cap. III din L. nr. 329/2009, următoarele: „Se impune subliniat însă faptul că de esența legitimității constituționale a restrângerii exercițiului unui drept sau al unei libertăți este caracterul excepțional și temporar al acesteia. Într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor și libertăților fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ce excepție, dacă nu există altă soluție pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol. E. sarcina statului să găsească soluții pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică și socială adecvată. Diminuarea veniturilor personalului din autoritățile și instituțiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporțională cu situația invocată de inițiatorul proiectului de lege";.
Ca o confirmare a caracterului temporar al L. nr.1. este și faptul că și faptul că, începând cu data de (...), a intrat în vigoare L. nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prin care s-a stabilit că pentru anul 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%. Constituționalitatea acestei legi a fost constatată și prin D. C. C. nr. 1655/(...), invocată de recurent.
În ceea ce privește susținerea recurenților în sensul că, în fapt, ar fi trebuit să opereze doar o amânare la plată a acestor drepturi salariale, Curtea constată că aceasta este vădit nefondată, dispozițiile legale fiind clare în acest sens, prevăzând reducerea salariilor cu 25% și nu amânarea, la plată, a acestui procent.
Pe cale de consecință, pentru aceste considerente, Curtea apreciază că soluția primei instanțe este legală, impunându-se a fi menținută ca atare.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 3041, art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C. proc. civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACE. MOTIVE, ÎN N. L.
DECIDE
Respinge recursul declarat de S. N. AL P. ȘI V. "P. L." împotriva sentinței civile nr. 3549 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...)* al T.ui S. pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
P.nunțată în ședința publică din 14 noiembrie 2012.
Președinte, D. M. | Judecător, F. T. | Judecător, M. H. |
Grefier, D. C. |
Red.M.H./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: D. D. I.
