Sentința nr. 458/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR.458/2012
Ședința publică din data de 18 iunie 2012
Instanța constituită din: JUDECĂTOR : M. S. GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC REMAR(...)RUARIE SA în contradictoriu cu pârâta A. N. DE A. F., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11 iunie 2012, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi .
C U R T E A Deliberând reține că,
Prin acțiunea formulată la data de 23 aprilie 2012, reclamanta SC
REMAR(...)RUARIE SA a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta A. N. DE A. F., prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei nr.51/(...) emisă de A. privind soluționarea contestației depusă la data de (...) și înregistrată de A. - D. cu nr.968873/(...), anularea deciziei nr.210/(...) emisă de A. referitoare la obligații de plată acesorii și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că, prin decizia nr. 10 11469/(...), în temeiul
OG 92/2009, s-a acordat reclamantei amânarea plății, până la data de (...), a obligațiilor fiscale datorate până la acea dată, obligații în sumă de 3.750.896 lei.
În data de (...) reclamanta a efectuat plata obligațiilor fiscale, astfel cum rezultă din extrasul de cont eliberat de B. U. Ț. B. și din OP nr. 2509, 2510 și
2515, îndeplinindu-și obligațiile de plată a datoriilor fiscale întocmai cum s-a dispus prin decizia nr. 1011469/(...).
Cu toate acestea, în data de (...) s-a întocmit o notă de constatare prin care persoanele care au întocmit acest act "consideră că REMAR(...)RUARIE SA a pierdut amânarea la plată prin neplata sumelor amânate și conform art. 7 alin 3 din OUC 92/2009 republicată în situația în care la împlinirea termenului stabilit pentru plata obligațiilor fiscale amânate contribuabilul nu achita aceste obligații, va datora majorări de întârziere conform prevederilor OC 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe întreaga perioadă de amânare, majorări ce se vor comunica societății".
În continuare, la data de (...) a fost emisă D. nr. 2. referitoare la lata accesoriilor aferente obligațiilor pentru care s-a acordat amânarea, obligații care au fost achitate de societate la data de (...), decizie pe care a contestat-o în cadrul contestației înregistrată sub nr. 968873/0(...).
Această contestație a fost soluționată prin D. nr. 51/(...), decizie prin care s-a respins ca nemotivată contestația formulată. În motivarea deciziei se arată faptul că argumentele aduse nu se referă la decizia atacată, în speță la D. nr. 2., ci la "sumele care au făcut obiectul deciziei de acordare a amânării la plată nr.
1011469/(...) emisă de D. precum și la N. de constatare nr. 1. prin care s-a constatat pierderea amânării la plată ca urmare a neachitării sumelor pentru care se obținuse amânarea la plată".
În continuare, pârâta acreditează ideea că nota de constatare mai sus amintită are valoarea unui act administrativ fiscal, act care trebuia atacat separat. De asemenea, pârâta susține ideea că toate argumentele aduse de reclamantă referitoare la plata obligațiilor accesorii stabilite prin D. nr. 2. trebuiau susținute în cadrul unei contestații prin care era atacată N. de constatare nr. 1.. Dat fiind acest raționament, este respinsă ca nemotivată contestația formulată.
Arată faptul că soluția pronunțată de A. este nelegală, sens în care se impune anularea deciziei 51/(...) și, pe cale de consecință, anularea deciziei nr.
2101(...) referitoare la plata de accesorii.
Susține că raționamentul dezvoltat de A. în motivarea respingerii contestației pornește de la ideea că trebuia atacată N. de constatare nr. 1., aceasta fiind un act administrativ fiscal.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 2 din OUG 92/2009, "Pierderea valabilității amânării la plată se constată de organul fiscal competent, prin decizie." Mai mult, modelul și conținutul deciziei sunt stabilite de legiuitor, conform art. 3 alin. 8 din Ordinul 2321/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind procedura de acordare a amânării la plată a obligațiilor fiscale neachitate la termen, administrate de A., în A. 2 a acestui act normativ.
Solicită a se constata faptul că actul normativ în temeiul căruia s-a acordat amânarea plății impune ca pierderea acestei amânări să fie constatată de același organ fiscal care a și acordat amânarea, prin decizie. precizează că nu s-a emis vreo decizie prin care să se constate că societatea a pierdut valabilitatea amânării plății. În schimb, printr-o notă de constatare persoanele care au întocmit-o au considerat că s-ar fi pierdut amânarea plății. Cum o astfel de decizie nu a fost vreodată emisă, susține că se află într-o situație în care nota de constatare nu produce, în mod direct, efecte juridice cu privire la persoana reclamantei, aceasta fiind și opinia Curții Constituționale care, în D. nr. 194/2009 a statuat că actele "constatatoare ale unor situații de fapt nu pot forma obiectul unor cereri adresate instanțelor de contencios administrativ din moment ce acestea nu produc, în mod direct, efecte juridice ... "
Așa cum rezultă din dispozițiile art.5 alin. 2 din OUG 9212009, efectul juridic constând în pierderea valabilității amânării plății s-ar fi produs doar în momentul în care era emisă o decizie de pierdere a amânării plății, decizie care nu există. În consecință, dat fiind faptul că această decizie nu a fost emisă, se află în situația în care nu s-a pierdut valabilitatea amânării plății, sens în care decizia nr. 210/2009 de stabilire a unor accesorii nu are vreun suport. Trecând chiar peste faptul că a făcut plata în termen, deci nu există temei de fapt pentru pierderea valabilității amânării, inexistența deciziei prin care să se constatate pierderea valabilității amânării plății are o consecință evidentă: amânarea plății este în vigoare, nu și-a pierdut valabilitatea, sens în care nu există vreun temei pentru care să fie obligați la plata unor accesorii care sunt datorate doar în situația în care amânarea și-ar fi pierdut valabilitatea.
Arată că lipsa acestei decizii este imputabilă doar pârâtei, care acum încearcă să dea valoare notei de constatare, notă care este doar un act care ar fi trebuit să pregătească decizia de constatare a pierderii amânării.
Susține că prin acest act s-a constatat o situație de fapt, în speță "situația fiscală a SC REMAR(...)RUARIE SA, CUI 2., urmarea încheierii amânării la plată" . În acest context, ea nu reprezintă un act administrativ fiscal, fiind doar un act preparatoriu pe baza căruia organele fiscale urmau să emită decizia de pierdere a valabilității amânării la plată. Cu alte cuvinte, această notă de constatare era un act premergător emiterii unei decizii prin care se constata pierderea amânării plății, bineînțeles că doar în situația în care organul fiscal competent considera a fi întemeiate constatările funcționarilor care au întocmit această notă de constatare. C. care se impune este aceea că nota de constatare nu este un act administrativ fiscal care să producă efecte și care, astfel, să poată fi contestat.
Această poziție a noastră este susținută și de dispozițiile art. 43 alin. 2 din
OG 92/2003, articol de lege care stabilește conținutul unui act administrativ fiscal.
Solicită a se constata faptul că nota de constatare nu îndeplinește, nici măcar formal, condițiile impuse pentru existența unui act administrativ fiscal: nu este ștampilat, nu există vreun obiect al acestui act (vreo obligație impusă formal), nu s-a stabilit data de la care ar produce efecte (în mod evident, pentru că nu produce efecte juridice directe), nu este inserată mențiunea că poate fi contestată și nu există mențiuni cu privire la audierea reclamantei.
Consideră că niciunul din elementele mai sus indicate nu se regăsesc în cuprinsul notei de constatare pentru simplul motiv că acest act nu este un act administrativ fiscal.
În condițiile în care, însă, decizia de pierdere a valabilității amânării nu a mai fost întocmită, se încearcă acum, cu rea credință, să se dea notei de constatare valoarea unei decizii , în condițiile în care nota de constatare a fost gândită și emisă ca fiind un act premergător.
Ca și consecință a acestei încercări de denaturare a valorii notei de constatare pe care o face A., se indică în motivarea deciziei nr. 51/2012 faptul că reclamanta nu ar fi motivat contestația formulată. Solicită a se constata faptul că lipsa deciziei de pierdere a valabilității amânării plății a făcut imposibil pentru societate analizarea, în fond, a problemei pierderii valabilității amânării într-un alt cadru juridic. În acest context, singura modalitate de a analiza netemeinicia stabilirii accesoriilor, raportat la faptul că acestea nu erau datorate deoarece nu s-a pierdut valabilitatea amânării, plata fiind făcută în termen, era a le expune în contestația împotriva Deciziei nr. 210/(...) referitoare la obligațiile de plată accesorii.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta A. a solicitat instanței respingerea acțiunii reclamantei ca fiind nefondată.
Din probele administrate în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr.1011469 emisă la data de 23 iunie 2010, pârâta A. a acordat reclamantei SC REMAR(...)RUARIE SA, în temeiul OG nr.92/2009, amânarea plății obligațiilor fiscale în cuantum de 3.750.896 lei până la data de
22 decembrie 2010.
La data de 13 ianuarie 2011, organele abilitate ale pârâtei au întocmit înscrisul intitulat „. de constatare"; prin care au stabilit că reclamanta a pierdut amânarea la plată prin neplata sumelor amânate iar conform art.7 alin.3 din OUG nr.92/2009 aceasta datorează și majorări pentru întreaga perioadă de amânare.
Ulterior acestui moment, la data de 09 februarie 2011, pârâta întocmește și comunică reclamantei decizia nr.210 care cuprinde accesoriile aferente obligațiilor pentru care s-a acordat amânarea la plată.
Apreciind că decizia întocmită este nelegală, reclamanta a înțeles să o conteste, prin decizia nr.51 din data de 24 ianuarie 2012, pârâta respingând contestația formulată ca fiind nemotivată.
1. Preliminar se impune a lămuri natura juridică a înscrisului intitulat „. de constatare"; în raport de care pârâta a apreciat că reclamanta nu și-a motivat contestația formulată.
Curtea constată că potrivit art.5 alin.2 din OUG nr.92/2009, pierderea valabilității amânării la plată se constată de organul fiscal competent, prin decizie, modelul și conținutul deciziei fiind stabilite conform art.3 alin.8 din Ordinul nr.2321/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind procedura de acordare a amânării la plată a obligațiilor fiscale neachitate la termen, anexa 2.
În speță, probele administrate în cauză evidențiază împrejurarea că nu există vreo decizie care să constate că reclamanta a pierdut facilitatea acordată respectiv amânarea la plată a obligațiilor fiscale scadente.
În aceste condiții se poate susține cu temei că N. de constatare nr.1011469/2009 care constată o situație de fapt reprezintă un act pregătitor pentru emiterea deciziei care să constate pierderea valabilității amânării la plată, iar acest act nu produce efecte juridice în mod direct față de reclamantă.
Această afirmație este susținută și de prevederile art.43 alin.1 și 2 din OG nr.92/2003 conform cărora actul administrativ fiscal se emite numai în formă scrisă și cuprinde următoarele elemente: denumirea organului fiscal emitent, data la care a fost emis și data de la care își produce efectele, datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz, obiectul actului administrativ fiscal, motivele de fapt, temeiul de drept, numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, ștampila organului fiscal emitent, posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația, mențiuni privind audierea contribuabilului.
În speță, înscrisul despre care se susține că reprezintă un act administrativ fiscal, supus jurisdicției administrativ fiscale, respectiv „. de constatare"; nr.1., constată, după cum îi spune și numele și după cum este menționat și în preambulul acestuia, „situația fiscală a SC REMAR(...)RUARIE SA CUI 2. urmare a încheierii amânării la plata";.
Analizând conținutul actului amintit mai sus, Curtea observă, de asemenea, că acesta nu cuprinde toate elementele prevăzute de art.43 alin.2 din OG nr.92/2003, nefiind menționate obiectul actului administrativ fiscal - în înțelesul legii administrativ fiscale -, motivele de fapt, data de la care își produce efectele juridice, posibilitatea de a fi contestat, termenul de contestare și organul fiscal la care poate fi contestat.
Rezultă, așadar, că însuși emitentul actului a recunoscut înscrisului întocmit valențele unui act preparatoriu pe baza căruia organele fiscale abilitate să stabilească eventual în sarcina contribuabilului obligații fiscale.
Prin urmare, Curtea conchide că înscrisul intitulat „. de constatare"; nr.1. este un act preparatoriu, premergător întocmirii și emiterii unui act administrativ fiscal astfel cum legiuitorul îl definește, contestarea acestuia în jurisdicția contenciosului administrativ fiscal fiind inadmisibilă.
Pornind de la această statuare, Curtea apreciază că singura modalitate prin care reclamantei îi este asigurat accesul la justiție, în condițiile concrete ale speței, este contestația formulată împotriva deciziei nr.210 din data de (...), acesta fiind actul administrativ fiscal care produce efecte juridice față de reclamantă prin stabilirea obligațiilor fiscale datorate.
În aceste condiții se poate observa că pârâta a pronunțat o soluție nelegală atunci când a respins ca nemotivată contestația formulată împotriva deciziei nr.2. motivat de faptul că această contestație nu cuprinde critici de nelegalitate referitoare la decizia nr.2. ci apărările reclamantei privind nota de constatare întrucât doar în această modalitate, reclamanta are deschisă calea contenciosului administrativ fiscal.
Prin urmare, pentru motivele evidențiate anterior, Curtea va constata că acțiunea reclamantei privind anularea deciziei nr.51 din data de (...) prin care s-a soluționat contestația reclamantei este fondată și constatând că decizia pronunțată este nelegală, în temeiul art.10 din Legea nr.554/2004 o va admite și va anula actul administrativ contestat.
2. Cât privește decizia nr.2., Curtea, fără a relua în integralitate argumentele expuse anterior, reține că, pentru ca într-o procedură care vizează anularea facilităților fiscale acordate sub forma amânării la plată a obligațiilor fiscale scadente să se poată proceda la calcularea accesoriilor aferente pentru perioada amânată la plată este necesară urmarea procedurii impuse de legiuitor prin art.5 alin.2 din OUG nr.92/2009.
Astfel, potrivit dispozițiilor legale enunțate anterior, pierderea valabilității amânării la plată se constată de organul fiscal competent, prin decizie, modelul și conținutul deciziei fiind stabilite conform art.3 alin.8 din Ordinul nr.2321/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind procedura de acordare a amânării la plată a obligațiilor fiscale neachitate la termen, anexa 2.
Conform art.5 alin.3 din același act normativ, pierderea valabilității amânării la plată atrage anularea acesteia, precum și începerea sau continuarea, după caz, a executării silite.
Coroborând dispozițiile legale enunțate anterior se poate conchide că odată constată prin decizie emisă în condițiile legii pierderea valabilității amânării, amânarea la plată este anulată iar organele fiscale abilitate procedează la stabilirea accesoriilor aferente obligațiilor fiscale scadente.
În speță, Curtea constată, însă, că pârâta nu a constatat prin decizie emisă în condițiile art.5 alin.2 din OUG nr.92/2009 pierderea valabilității amânării la plată și nu a dispus anularea acesteia astfel că întocmirea deciziei nr.2. cu privire la stabilirea accesoriilor apare ca fiind nefondată.
Se poate susține cu temei că respectarea procedurii prescrise de legiuitor cu privire la pierderea amânării la plată și anularea acesteia nu constituie doar o chestiune de formalism întrucât această decizie este un veritabil act administrativ fiscal care poate fi supus cenzurii contenciosului administrativ fiscal iar această procedură asigură părții accesul efectiv la justiție.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia cererea reclamantei privind anularea deciziei nr.2. emisă de pârâtă ca fiind fondată iar în temeiul art.10 din Legea nr.554/2004 va admite acțiunea și va dispune anularea actului administrativ fiscal contestat recte decizia nr.2..
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite acțiunea reclamanta SC REMAR(...)RUARIE SA cu sediul în C.-N., str.T. V. nr.2-4, jud.C. în contradictoriu cu pârâta A. N. DE A. F. cu sediul în B., str.M. S. nr.88, sector 5, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Anulează decizia nr.51/(...) emisă de A. și decizia nr.210/(...) emisă de A. Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2012.
PREȘEDINTE GREFIER
M. S. L. F. red.M.S./A.C.
4 ex. - (...)
