Decizia nr. 5455/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 5455/2012

Ședința publică de la 15 I. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE M.-I. I.

Judecător G.-A. N.

Judecător S. Al H.

G. A. B.

{ F. | }

S-a luat în examinare recursul declarat de C. local al comunei G. împotriva sentinței civile nr.6709 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M., privind și pe intimat D. V., intimat P. C. G. - PRIN P., intimat D. PENTRU A. M., având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale HOT.nr.1. emisă de C. G.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul D. V. personal, asistat de avocat M. R., lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că al data de 4 iunie 202 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare formulată de D. PENTRU A. M., iar la data prezentului termen de judecată recurentul a transmis prin fax dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar aferente recursului promovat.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4

C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

Reprezentantul intimatului depune la dosar împuternicire avocațială și dovada cheltuielilor de judecată și arată că nu solicită comunicarea întâmpinării formulate de intimata D. pentru A..

Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.

Reprezentantul intimatului D. V. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței justificative pe care o depune la dosar. D. de asemenea concluzii scrise.

Curtea reține cauza în pronunțare.

{ F. | }

INSTANȚA

Prin sentința civilă nr.6709 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M., s-a admis cererea de intervenție în favoarea reclamantului, formulată de către intervenienta D. PENTRU A. M.; s-a admis acțiunea formulată de către reclamantul D. V., în contradictoriu cu pârâții: C. LOCAL AL C. G., P. G. - prin P., și în consecință: s-a anulat H. nr. 13 din data de (...) emisă de către C. Local al C. G.

S-a luat act de renunțarea la judecată cu privire la petitul II și III al acțiunii.

Au fost obligați pârâții la plata către reclamant a sumei de 2014,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că hotărârea nu a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 44 din Legea nr. 215/2001.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. local al comunei G. solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate și rejudecând cauza, respingerea acțiunii ca nefondată, iar în subsidiar, solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru încălcarea dispozițiilor art.312 alin.3 C.proc.civ.

În motivele de recurs se arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre fără să cerceteze în amănunt fondul cauzei

Instanta de fond a admis ca P. C. G., sa fie parte in proces, cu toate că singura institutie care avea calitate procesuala pasiva in cauza, era C. LOCAL AL

C. G.

Un alt aspect important, este acela ca, in cauza a fost audiat in calitate de martor, P. C. G., in conditiile in care acesta reprezenta P. in calitate de parata, fapt ce contravine procedurii, atata vreme cat, in cauza nu s-a constatat lipsa calitatii procesuale a P.iei C. G., numitului C. P., conferindu-i-se o dubla calitate in proces, atat de martor cat si de reprezentant al paratei...

Nu in ultimul rand, instanta de fond a incalcat procedura, în ceea ce priveste admisibilitatea in principiu a cererii de interventie formulata in favoarea reclamantului, de catre D. PENTRU A. T. M., mai exact, instanta de fond nu s-a pronuntat deloc asupra admisibilitatii in principiu

C. Local, in calitate de proprietar al pasunilor si admisistrator al acestora, in conformitate cu prevederile L. 215/2001 si a L. nr. 213/1998, a reanalizat in data de 08 iunie 2010, toate contractele de inchiriere existente in anii anteriori si cererile depuse ulterior.

Recurenta mai arată faptul că reclamantul D. V. a solicitat inchirierea unei mari suprafete de teren, doar pentru a obtine subventii APIA, deoarece C. Local

G., nu detinea o suprafata compacta suficient de mare pentru un numar de peste

3.000 ovine si caprine.

In ceea ce priveste contractul Of. 944/(...), consideră că acesta nu a produs efecte juridice, atata vreme cat nu a avut stabilit un amplasament al pasunii.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 14 iunie 2012, intimata D. pentru A. M. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

Deliberând asupra cererii de recurs Curtea reține următoarele:

Prin hotărârea atacată, respectiv H. nr. 1., C. Local al C. G. a dispus repartizarea pășunilor comunale aparținând domeniului public al comunei, administratorilor de stână, persoane fizice și juridice cuprinse în anexa la hotărâre, și s-a interzis pășunatul ovinelor și caprinelor pe anumite pășuni.

Potrivit argumentării din preambulul hotărârii, suprafețele de pășune comunală au fost folosite de administratorii de stână, fără o repartizare prealabilă de către C. local, drept pentru care s-a procedat la emiterea hotărârii care face obiectul dosarului, în scopul corelării cu prevederile L. nr. 72/2002 a Zootehniei.

H. atacată, însă, nu numai că nu a fost emisă conform prevederilor art. 44 din Legea nr. 215/2001, ceea ce presupunea elaborarea unui raport de către compartimentul de resort și de către C. de specialitate, prin care să se confirme concordanța dintre dispoziția luată și prevederile L. nr. 72/2002 a Zootehniei, precum și ale O.ui comun M. nr. 5. privitor la încărcătura minimă de animale/suprafață, număr de animale/proprietate, condiții de întreținere a pășunilor și pajiștilor, etc., dar ignoră și prevederile OUG nr. 34/2006 privind contractele de achiziție și concesiune publică.

La emiterea hotărârii nu s-a avut în vedere încărcătura maximă de UVM

/Ha și nu s-a făcut o verificare anterioară a numărului de animale deținute de cei cărora le-a fost atribuit Actele depuse către solicitanți din care rezultă numărul de animale pe care le dețineau nu poartă confirmarea instituției competente.

Atribuirea s-a făcut direct , fără a exista licitație și negocieri având în vedere că au existat mai multe cereri care depășeau suprafața ce urma a fi închiriată.

Din cuprinsul HG nr. 725/2010, H. nr.751/2010 ,O.ui comun al M. nr. 2. martie 2003 completat prin O. comun al M. nr. 5. emis în aplicarea art.19 din Legea zootehniei nr. 72/2002 și ale art. 9 din normele metodologice de aplicare a L. nr.72/2002 aprobată prin H. nr. 9. rezultă obligația Consiliilor locale de a asigura repartizarea pășunilor tuturor proprietarilor de animale , fără discriminare și în mod echitabil. În acest context, actul atacat apare ca fiind dat cu exces de putere.

Tot din aceste acte normative rezultă sarcinile ce revin instituțiilor statului pentru aplicare corectă a cestor prevederi .În acest sens direcția agricolă județeană are atribuții atât în nume propriu cât și ca reprezentant al M. A. În consecință , interesul procesual al intervenientei de a formula apărări menite să semnaleze și să sancționeze excesul de putere nu poate fi contestat. Soluționând în fond cererea de intervenție accesorie, prima instanță a recunoscut legitimarea procesuală a intervenientei de a formula astfel de apărări în cauză pronunțându- se implicit și cu privire la admisibilitatea de principiu a cererii incidentale.

Pronunțarea hotărârii în contradictoriu cu P. comunei G. s-a realizat din rațiuni de asigurare a opozabilității actului jurisdicțional , ținând cont de faptul că structura funcțională cu activitate permanentă este cea care asigură aducerea la îndeplinire a măsurilor pe care executivul avea obligația să le dispună în vederea executării hotărârii contestate. În același timp, aspectele relevate în primă instanță de reprezentantul legal al unității administrativ teritoriale nu au avut caracter determinant în soluționarea pricini. Chiar dacă s-ar susține contrariul, recurenta nu a făcut dovada vătămării procesuale care i-ar fi fost pricinuită din eventuala nerespectare a prevederilor referitoare la audierea martorilor, câtă vreme dispozițiile art. 222 C.proc.civ, sau în ultimă instanță cele ale art. 132 ind.1 alin 3 puteau fi aplicate.

Așa fiind , în baza art. 312 C.proc.civ Curtea va respinge recursul declarat de C. local al comunei G. împotriva sentinței civile nr.6709 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M., pe care o va menține în întregime.

În baza art. 274 C.poc. civ. Curtea va obliga recurentul să plătească intimatei suma de 2000 lei cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C. local al comunei G. împotriva sentinței civile nr.6709 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M., pe care o menține în întregime.

Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 2000 lei cheltuieli de judecată în recurs.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. M. I. I. G. A. N. S. AL H. A. B.

red.S.Al H./A.C.

2 ex. - (...)

jud.fond.C. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 5455/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal