Sentința nr. 651/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 651/2012
Ședința ta de 08 octombrie 2012
Instanța constituită din: JUDECĂTOR : M. S.
GREFIER : V. D.
S-a luat în examinare spre examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de F. C. DE R. PENTRU C. DE R., în contradictoriu cu pârâtul O. I. PENTRU P. O. S. D. R. U. R. N.-V. (O. NV), având ca obiect anulare act administrativ ( decizia nr. 4.12).
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru reclamantă, avocat D. L. și pentru pârât, consilier juridic I. N. R.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este timbrată cu 4 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a făcut cauzei, după care reprezentantul pârâtei depune la dosar întâmpinare și cerere de chemare în garanție a M.UI MUNCII FAMI.I ȘI PROTECȚIEI SOCIALE PRIN AUTOR.TEA DE MANAGEMENT PENTRU P. O. S. D. R. U., din care câte un exemplar s-a comunicat cu reprezentanta reclamantei.
Reprezentanta reclamantei depune la dosar dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate și un înscris intitulat ";Notă de debit"; și P.-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare încheiat la data de (...). La solicitarea instanței precizează că suma din titlul de creanță este
5968,75 lei.
Curtea în raport de suma în discuție contestată în temeiul art. 8 și 10 din Legea nr. 554/2004 invocă excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea cauzei și o pune în discuția reprezentanților părților.
Reprezentanta reclamantei susține că există decizii ale Î.C.C.J. prin care s-a declinat competența la Tribunalul Cluj și că, lasă modul de soluționare a excepției la aprecierea instanței.
Reprezentantul pârâtului solicită respingerea excepției pe considerentul că sunt reprezentanții în teritoriu ai M.UI MUNCII FAMI.I ȘI PROTECȚIEI SOCIALE prin care se derulează programele în discuției. De asemenea, raportat la teza a II, art. 10 din Legea nr. 554/2004 nu este importantă suma contestată, ci emitentul actului contestat.
Deliberând
C U R T E A
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la data de 14 august 2012, reclamanta F. C. DE R. PENTRU C. DE R. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtul O. I. PENTRU P. O. S. D. R. U. R. N.-V. (O.
NV), prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei pârâtului nr.4087/(...) și a titlului de creanță: proces verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanței bugetare nr.2647/(...) întocmit de O. N. V. și a N. de debit nr.54/(...), înregistrate la subscrisa cu nr.127/(...) cu privire la strategic cu titlul "L@EGAL 2 - investiție europeană pentru viitorul romilor din România", ID proiect 30873, implementat de subscrisa în calitate de beneficiar, în perioada (...) - (...), ca fiind nelegal, și cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul O. I. PENTRU P. O. S. D.
R. U. R. N. V. solicită respingerea cererii de anulare ca nelegală a D. nr.
4087/(...), și respectiv, a titlului de creanță P. verbal de constatare a nereguli lor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 2647/(...) și a N. de debit nr.54/(...).; respingerea cererii de suspendare a executării titlului de creanță PV de constatare neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. 2647/(...), până la soluționarea irevocabilă a cauzei, pe motiv că, pentru aceasta, nu sunt întrunite condițiile cumulative prev. de art. 14 alin. (1) din L 554/2004.
În ședința publică de azi, Curtea din oficiu, întemeiat pe dispozițiile art.158 C.pr.civ. raportat la art.8 și 10 din Legea nr.554/2004, a invocat excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei.
Analizând excepția invocată prin prisma dispozițiilor legale enunțate anterior, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a solicitat anularea D. 4087/(...) și a titlului de creanță proces-verbal de constatare nr.2647/(...) - acte emise în baza prevederilor OG nr.66/2011, privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene, cu modificările și completările ulterioare.
În ceea ce privește procesul-verbal de constatare, Î. Curte reține incidența următoarelor dispoziții ale OUG nr.66/2011. Astfel, art.2 lit.i și j activitatea de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din nereguli - activitatea prin care se stabilește și se individualizează obligația de plată rezultată din neregula constatată, prin emiterea unui titlu de creanță iar creanțe bugetare rezultate din nereguli - sumele de recuperat ca urmare a constatării unei nereguli în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. P.-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare/Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare constituie titlu de creanță și se emite în vederea stingerii acestei creanțe.
Din cuprinsul dispozițiilor citate rezultă fără echivoc faptul că actele administrative a căror anulare se solicită în prezenta cauză sunt acte administrativ fiscale în sensul prev.art.41 C.proc.fiscală, ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de același Cod, respectiv T. IX - „. contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale";.
Decizia nr.4087 din 20 iunie 2012 a fost emisă în temeiul dispozițiilor Codului de procedură fiscală ca urmare a soluționării contestației formulate împotriva procesului-verbal și poate fi contestată în condițiile art.218 alin.2 din același cod, conform cărora „deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art.212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii";.
În temeiul normei de trimitere de la art.218 alin.(2) teza finală din
Codul de procedură fiscală, în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competente să soluționeze contestația formulată împotriva D. nr.4.12, sunt aplicabile dispozițiile art.10 alin.1 din Legea
554/2004.
În interpretarea și aplicarea normelor de competență cuprinse la art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, în jurisprudența instanței supreme s-a reținut un caracter unitar că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează:
- criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice
(rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat;
- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară - în sumă de 5.968,74 ron - asimilată creanțelor fiscale în sensul prev. Codului de procedură fiscală, conform art.10 alin.(1) din Legea nr.554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine secției de contencios administrativ și fiscal a T.ui C., competent și din punct de vedere teritorial potrivit art.10 alin.3 din aceeași lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competența de soluționare a cauzei formulată de F. C. DE R. PENTRU C. DE R., în contradictoriu cu pârâtul O. I. PENTRU P. O. S. D. R. U. R. N.-V. (O. NV),, în favoarea T.ui C..
Pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2012.
PREȘEDINTE GREFIER
M. S. V. D. red.M.S./A.C.
2 ex. - (...)