Sentința nr. 695/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. (...)

SENTINȚA CIVILĂ NR. 695/2012

Ședința publică din data de 15 octombrie 2012

Instanța constituită din: JUDECĂTOR : M. S.

GREFIER : V. D.

S-a luat în examinare, după declinare de la T. B.-N., pentru pronunțare, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta B. S. F., în contradictoriu cu pârâtul M. E., C., T. ȘI S., având ca obiect obligația de a face emitere ordin de acordare a distincțiilor .

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de (...), încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A

Deliberând reține că,

Prin acțiunea formulată și precizată, reclamanta B. S. F. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtul M. E., C., T. și S., prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

1. în principal, obligarea pârâtului M. E., C., T. și S. să emită în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței ordinul de acordare a distincțiilor prevăzut la art. 13 pct. 8 din Regulamentul privind acordarea de distincții și premii personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, aprobat prin O. nr. 5., an școlar 2008 - 2009 și să întocmească anexa cu solicitanții validați de I. Ș. J. B.-N., printre care se află și reclamanta, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 1.000 lei pe fiecare zi de întârziere;

2. în subsidiar, obligarea pârâtului M. E., C., T. și S. să completeze, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței, O. nr.

5399/(...) privind acordarea de distincții și premii personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, an școlar 2008 - 2009, cu anexa privind solicitanții validați de I. Ș. J. B.-N., printre care se află și reclamanta, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 1.000 lei pe fiecare zi de întârziere;

3. obligarea pârâtului M. E., C., T. și S. să publice în Monitorul Oficial al României, partea I, ordinul mai sus amintit, în principal, respectiv anexa la O. nr. 5. în subsidiar, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de

1.000 lei pe zi de întârziere;

În motivare s-a arătat că pârâtul a emis ordin numai pentru personalul didactic din cadrul ISJ Covasna, ISJ Prahova și I. B..

În drept s-au invocat dispozițiile art. 1073 și urm. C.civ., art. 1516 și urm. NCC, art. 5803 C.proc.civ.

Prin nota de ședință depusă la dosar în data de 7 septembrie 2012 reclamanta B. S. F. arată că ISJ B.-N. a depus adresa nr.2457/(...) înregistrată de pârâtul M. B. sub nr.32942/(...) din care rezultă că a comunicat acestuia că pentru anul 2009 județului reclamantei îi revine un număr de 115 locuri pentru acordarea distincțiilor diploma „Gh.Lazăr"; clasele I, a II-a și a III-a diploma de E. că numărul beneficiarilor distincțiilor și premiilor la nivelul județului este de 115 și se încadrează în procentul de

6% din numărul cadrelor didactice cu gradul didactic I; că consiliile locale și consiliul județean au certificat existența în bugetele proprii a fondurilor necesare pentru plata premiilor aferente distincțiilor transmise.

Potrivit art. 13 alin. 8 din O. MEC nr. 5., „Ministerul Educației și

Cercetării verifică listele înaintate de inspectoratele școlare și elaborează ordinul de acordare a distincțiilor, până la data de 15 iunie".

Arată că prin adresa nr.46573/(...) fără a lua în considerare adresa nr.2457/(...), pârâtul a comunicat ISJ B.-N. că doar trei județe au confirmat posibilitatea acordării distincțiilor „Gh.Lazăr";, Covasna, Prahova și B..

Menționează că pârâtul a emis O. 5399/(...) pentru inspectoratele școlare Covasna, Prahova și B., ordin anexat de pârât la întâmpinarea nr.39833/(...) formulată în dosarul T.ui B.-N. nr.(...) în care s-a arătat că în centralizatorul cu propunerile de acordare a distincțiilor sunt doar trei județe, iar jud.B.-N. nu se află printre ele.

Având în vedere cele arătate, consideră că pârâtul în mod nejustificat nu a trecut în anexa la O. 5. și solicitanții validați din cadrul ISJ B.-N. prin care se află și reclamanta.

Precizează că pârâtul prin întâmpinarea nr.35107/(...), formulată în dosarul T.ui B.-N. nr.(...) invocă prevederile art.24 alin.2, art.30 alin.7 din

Legea nr.330/2009, intrată în vigoare cu data de (...) care, reglementează premiile individuale, altele decât distincțiile și premiile reglementate de art.113 din Legea nr.128/1997.

Din probele administrate în cauză, Curtea reține următoarele:

Reclamanta BUMB S. F. a fost angajata Liceului cu Program Sportiv

B., calitate în care i s-a validat, la propunerea angajatorului, în Consiliul de

A. al I. Ș. J. B.-N. din data de 30 aprilie 2009, acordarea distincției Ghe.

Lazăr clasa a III-a în anul 2009.

Acordarea distincțiilor pe seama personalului didactic este reglementată de dispozițiile art.113 din Legea nr.128/1997; în aplicarea acestor dispoziții legale, pârâtul a elaborat Regulamentul privind acordarea de distincții și premii personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, aprobat prin O. nr.5..

Curtea reamintește că procedura de acordare a distincțiilor și a premiilor, reglementat de O. nr.5. este următoarea:

Potrivit art.9 din O. nr.5., diploma "G. Lazăr" clasa a III-a, a cărei machetă este prevăzută în anexa nr. 4, se acordă, pentru merite în dezvoltarea curriculumului și/sau managementului educațional, cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I și care îndeplinesc cumulativ anumite condiții iar conform art.10, diploma este însoțită de un premiu a cărui valoare este de 10% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni anterioare datei semnării ordinului de acordare a distincțiilor.

Potrivit art.13, pentru atribuirea distincțiilor, solicitantul întocmește și depune la conducerea unității de învățământ cererea și raportul de autoevaluare însoțite de documentele doveditoare, conform criteriilor menționate anterior, până la data de 31 martie, consiliul de administrație al unității de învățământ analizează dosarul și formulează aprecieri sintetice, asupra activității fiecărui solicitant, până la data de 10 aprilie iar directorul unității de învățământ înaintează la inspectoratul școlar cererea, raportul de autoevaluare cu anexele doveditoare și aprecierea consiliului de administrație, până la data de 15 aprilie.

Conform art.13 pct.6, 7, 8 și 9 din Ordin, consiliul de administrație al inspectoratului școlar, pe baza rezultatelor definitive, stabilește numărul cadrelor didactice care urmează a primi distincții, în limita a 6% din numărul total de cadre didactice cu gradul didactic I din județ/municipiul B., cu excepția adresei de mulțumire publică și cu încadrarea în fondurile bugetare alocate/comunicate de fiecare primărie; listele cuprinzând datele solicitanților validați, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7, vor fi înaintate la Ministerul Educației și Cercetării până la data de 5 mai iar

Ministerul Educației și Cercetării verifică listele înaintate de inspectoratele

școlare și elaborează ordinul de acordare a distincțiilor, până la data de 15 iunie, urmând ca plata premiilor să se va facă de către unitatea de învățământ la care sunt (au fost) angajate cadrele didactice beneficiare, din bugetul consiliilor locale/consiliilor județene, cu încadrarea în bugetul aprobat și alocat cu această destinație.

Verificând îndeplinirea în speță a condițiilor amintite, Curtea constată că reclamanta a urmat întreaga procedură prevăzută de lege, începând cu depunerea cererii până la validarea acesteia în consiliul de administrație. P. existente la dosar (f.12-20) au evidențiat faptul că I. Ș. al județului B.-N. a înaintat pârâtului lista validată de către consiliul de administrație, comunicând, totodată, că „consiliile locale și Consiliul J. au certificat existența în bugetele proprii a fondurilor necesare pentru plata premiilor aferente distincțiilor transmise";(f.12).

Curtea constată, așadar, că pentru acordarea distincției a fost urmată întreaga procedură, până la momentul elaborării ordinului de acordare a distincțiilor de către pârât, reclamanta făcând dovada că a îndeplinit toate condițiile impuse de legiuitor, existând și confirmarea autorităților publice locale cu privire la existența în bugetele proprii a sumelor necesare pentru plata premiilor.

Curtea observă că refuzul pârâtului de emitere a ordinului de acordare a distincției către reclamantă este unul nejustificat întrucât acesta nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin și nu a procedat la verificarea listelor comunicate de către ISJ B.-N.

Instanța apreciază că dreptul reclamantei cu privire la acordarea distincției amintite s-a născut în mod valabil la momentul la care toate condițiile impuse de art.13 pct.1-7 din O. nr.5. au fost îndeplinite iar refuzul autorității, nejustificat, se impune a fi înlăturat prin obligarea acestuia la îndeplinirea obligației care îi revine respectiv de verificare a listei comunicate

și de emitere a ordinului.

Dreptul reclamantei nu poate fi afectat de lipsa de comunicare existentă între diverse autorități ale statului respectiv între M. E., C., T. și S.

și I. Ș. al județului B.-N. și câtă vreme ordinul se emite pe baza propunerilor inspectoratelor județene de învățământ, a dovezilor de constituire a fondurilor necesare plății premiilor si distincțiilor, acordarea distincției urmare a emiterii ordinului de către pârât se impune.

În consecință, Curtea va aprecia acțiunea reclamantei ca fiind fondată doar în parte și, ca atare, o va admite între aceste limite. Astfel, în temeiul art.18 raportat la art.10 din Legea nr.554/2004 coroborat cu art.13 din O. nr.5., Curtea va obliga pârâtul să emită, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, ordinul de acordare a distincției precum și anexa corespunzătoare.

Curtea va respinge celelalte capete de cerere apreciind că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Este de principiu că soluția stabilită de instanță în aplicarea art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004 poate să fie însoțită de sancțiunea penalității în sarcina părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere. În baza considerentelor de fapt și de drept ale speței, Curtea apreciază că stabilirea penalităților de întârziere - ca măsură coercitivă a autorității în exercitarea prerogativelor legale care-i revin - nu este necesară și ca atare nu va da satisfacția cuvenită reclamantului astfel că nu va obliga pârâtul la plata unor penalități de întârziere de 1000 lei pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și până la îndeplinirea obligației.

Apoi, întrucât instanța a admis capătul de cerere principal, cererea subsidiară apare ca fiind lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite în parte acțiunea precizată de reclamanta B. S. F. domiciliată în B., str.Ț. nr.1, sc.A, ap.1, jud.B.-N. în contradictoriu cu pârâtul M. E., C., T. ȘI S. cu sediul în B., str.G-ral B. nr.28-30, sector 1.

Obligă pârâtul să emită în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, ordinul de acordare a distincțiilor prevăzute de art.13 pct.8 din Regulamentul aprobat prin O. nr.5. pentru anul școlar 2008-2009 precum și anexa aferentă.

Respinge celelalte capete de cerere.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2012.

PREȘEDINTE GREFIER M. S. V. D. red.M.S./A.C. (...) - 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința nr. 695/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal