Sentința nr. 951/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 951/2012
Ședința publică de la 29 N. 2012
Completul compus din: PREȘEDINTE L. U. Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta P. ANA, în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., având ca obiect refuz acordare drepturi conform L. nr. 1..
La apelul nominal făcut în ședința { F. |publică} se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că acțiunea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Se prezintă ambii martori L. G. și V. Ș., care sunt audiați, declarațiila eacestora fiind colaționate la dosar, la filele 49-50.
Se prezintă Lajos L., care este fiul martorului L. G., ajutând la audierea acestuia din urmă, ocazie cu care instanța procedează la identificarea acestuia - CI KX nr. 8., CNP 1., domiciliat în sat V., nr. 139, comuna C.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra prezentei acțiuni în contencios administrativ, constată:
Prin contestația înregistrată la data de 30 august 2012, reclamanta P. ANA a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea hotărârii nr. 32874 din (...) emisă de pârâta C. J. DE P. C., cu consecința recunoașterii în favoarea reclamantei a drepturilor prev. de L. nr. 1..
În motivarea contestației, reclamanta arată că deși a depus toate actele necesare pentru stabilirea calității de refugiat, pârâta i-a respins cererea motivat de faptul că datele prezentate sunt contradictorii.
Pârâta, C. J. de P. C. prin întâmpinare (f. 10), s-a opus admiterii acțiunii deoarece, în dovedirea susținerilor sale, reclamanta nu a prezentat nici o dovadă cu acte oficiale și, mai mult, declarațiile martorilor sunt neverosimile, existând contradicții în relatările acestora, ceea ce face ca aceste dovezi contradictorii să se excludă reciproc.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin hotărârea nr. 32874 din (...) s-a respins cererea reclamantei de acordare a drepturilor prev. de L. nr. 1., motivat de faptul că datele sunt contradictorii în dovedirea calității de refugiat (f. 2).
Atât în fața organului administrativ cât și în instanță, pentru dovedirea refugiului, reclamanta a depus declarații autentice ale martorilor L. G. și V. S. (f.36, 38).
În vederea administrării nemijlocite a probei cu martori, în temeiul art. 129 alin. 4 - 6 C.pr.civ. coroborat cu art. 4 alin. 2 din H.G. nr. 127/2002 privind Normele metodologice de aplicare a L. nr. 1., instanța a dispus audierea reclamantei și a martorilor, în vederea clarificării aspectelor concrete și împrejurărilor menționate în declarațiile date în fața notarului.
Totodată, în temeiul disp. art. 129 alin. 5 corelat cu art. 218 C.pr.civ., instanța a constatat că se impune și citarea reclamantului cu mențiunea
„personal la interogator";.
Din conținutul declarațiilor autentificate de notarul public prezentate de reclamant în faza administrativă de soluționare a cererii corelată cu depoziția martorilor audiați în cauză nemijlocit de instanță nu rezultă elemente de fapt concrete, certe și verificabile în legătură cu starea de fapt dedusă judecății, mai precis declaranții arată cu titlu general despre anumite evenimente care au avut loc cu mult timp în urmă când aceștia au avut vârsta de 22 respectiv 13 ani fără însă să aducă detalii cu privire la faptul refugiului pretins de reclamant și că acesta s-ar datora unor persecuții de natură etnică.
Mai mult, martorul L. S. nu a fost în stare să ofere detalii relevante și concrete privind aspectele de fapt circumscrise dosarului invocând prin aparținătorul său serioase probleme de sănătate mintală și care a cauzat pierderea memoriei.
Suplimentar, Curtea reține că în perioada pretinsă a refugiului așa cum a fost indicat în cererea înregistrată la pârâtă octombrie 1940 - martie 1945 se constată că reclamanta a urmat și absolvit clasa I-IV în anii școlari din perioada
1941-1947 (f. 41) la Ș. din localitatea C. așa cum atestă foile matricole evidențiate în adeverința emisă de școală sub nr. 71/(...)), ceea ce pune serioase îndoieli cu privire la realitatea refugiului din localitatea C. în comuna B. în perioada de referință menționată în cerere și astfel declarația autentificată a martorilor care confirmă teza reclamantei nu consună cu adevărul.
Întrucât prin prisma actelor dosarului și probelor administrate, nu se poate reține calitatea reclamantei de persoană persecutată din motive etnice în sensul art. 1 lit. c din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin L. nr. 1., Curtea, în temeiul art. 18 din L. nr. 554/2004, va respinge cererea și se va menține în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
H O T Ă R Ă Ș T E :
Respinge cererea formulata de reclamanta P. ANA, domiciliată în localitatea V. com. C., jud. C. împotriva pârâtei C. J. DE P. C., cu sediul în C.-N. str. G.C. nr. 2 jud.C..
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. U. M. T.
Red.L.U.
Dact.S.M./4 ex./(...).