Sentința nr. 976/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. A. ȘI F.
S. CIVILĂ Nr. 976/2012
Ședința Camerei de C. de la 06 D. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între
Tribunalul Cluj și Judecătoria Cluj-Napoca, în cadrul soluționării acțiunii formulate de reclamanții B. O. A. și C. T., în contradictoriu cu pârâții C. LOCAL AL M. C.- N., C. L. PENTRU S. D. DE P. P. A. T. C.-N. și C. J. PENTRU S. D. DE P. P. A. T. C..
Soluționarea conflictului a avut loc în camera de consiliu, fără citarea părților.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 15861 din (...) pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosar nr. (...) s-a admis excepția necompetenței materiale a J. C.-N., invocată din oficiu, și în consecință a fost declinată competența de soluționare a cererii formulată de reclamanții B. O.-A. și C. T. în contradictoriu cu pe pârâții C. LOCAL AL M. C.-N., C. L. PENTRU S. D. DE P. P. A. T. C.-N. și C. J. PENTRU S. D. DE P. P. A. T. C., în favoarea T.ui C. - Secția Mixtă de C. A. și F., de C. de M. și A. S.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut următoarele:
Din analiza cererii de chemare în judecată coroborate cu înscrisurile depuse în probațiune reiese că, reclamantele urmăresc punerea în executare ori îndeplinirea formalităților necesare de către autoritățile locale pentru punerea în posesie a reclamantelor asupra terenurilor ce le-au fost atribuite prin H. nr. 25 din 24 februarie 2003.
Deși reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe prevederile L. nr. 4. privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, instanța arată că, dispozițiile art. 13 din acest act normativ, ce fac referire la L. fondului funciar nr. 18/1991, atunci când stipulează fondul sau rezerva din care se va face împroprietărirea celor îndreptățiți, nu trebuie înțelese ca fiind dispoziții atributive de competență instanțelor competente să judece în primă instanță cauzele de fond funciar, și anume judecătoriilor. În acest sens, s-a pronunțat și Curtea de A. C. în S. civilă nr. 16/DC/(...) pronunțată în dosar nr. (...), ca urmare a soluționării unui conflict negativ de competență.
Mai mult, instanța a apreciat că, prin prisma celor invocate și de fapt urmărite de către reclamante prin demersul lor, problema instanței competente să soluționeze prezenta cauză trebuie analizată din perspectiva art. 1 alin 1 coroborat cu ultima teză a art. 8 alin. 1 din L. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în baza căruia, „se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim";.
Astfel, instanța a considerat că, aspectul esențial în speță îl constituie faptul că, deși reclamantelor le-au fost atribuite anumite suprafețe de teren printr-un act administrativ emis de către C. Local la M. C.-N. și totodată a fost stabilită obligația unui serviciu special abilitat pentru îndeplinirea prevederilor acestei hotărâri, autoritățile locale nu au efectuat operațiunile administrative necesare pentru punerea în posesie a reclamantelor.
Pentru aceste considerente, având în vedere art. 2 alin. 1 lit. d C.pr.civ. și art. 1 și art. 2 din L. nr. 554/2004, în temeiul art. 158 alin. 1 și 3 și art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., instanța a admis excepția necompetenței materiale a J. C.-N., invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamanții B. O.-A. și C. T. în contradictoriu cu pe pârâții C.
LOCAL AL M. C.-N., C. L. PENTRU S. D. DE P. P. A. T. C.-N. și C. J. PENTRU S. D. DE P. P. A. T. C., în favoarea T.ui C. - Secția Mixtă de C. A. și F., de C. de M. și A. S.
Prin sentința civilă nr. 11482 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis excepția necompetenței materiale a T.ui C., ridicată de instanță din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantele B. O.-A. și C. T. în contradictoriu cu pârâții C. Local al municipiului C.-N., C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C.-N. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C., având ca obiect L. nr. 4., în favoarea J. C.-N..
S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și a fost înaintat dosarul
C. de A. C. în vederea soluționării conflictului.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Obiectul prezentei cereri de chemare în judecată îl reprezintă punerea în posesie a fiecăreia dintre reclamante cu câte o suprafață de 500 mp teren intravilan, respectiv întocmirea documentației aferente și emiterea titlurilor de proprietate.
În conformitate cu dispozițiile art. 13 din L. nr. 44/2004, actualizată, împroprietărirea veteranilor de război cărora le-au fost acordate ordine și medalii pentru faptele de arme săvârșite pe câmpul de luptă, cu un lot de 5 ha teren agricol în localitatea de domiciliu sau cu un loc de casă de 500 mp în municipiul, orașul sau comuna în care domiciliază decoratul se realizează din rezerva creată conform L. fondului funciar nr. 18/1991.
În același sens, art. 1 din L. fondului funciar statuează că „Terenurile de orice fel, indiferent de destinatie, de titlu pe baza caruia sunt detinute sau de domeniul public ori privat din care fac parte, constituie fondul funciar al Romaniei";, iar „De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pamant in cooperativa agricola de productie sau carora li s-a preluat in orice mod teren de catre aceasta (…) și alte persoane anume stabilite";, sintagmă care include și categoria veteranilor care ne interesează.
Apoi, în conformitate cu art. 5 și 6 din H.G. nr. 890/2005, comisiile locale au obligația de a „. în posesie, prin delimitare în teren, persoanele îndreptățite sa primească terenul, completează fișele de punere în posesie a acestora, după validarea de către comisia județeană a propunerilor făcute, și le înmânează titlurile de proprietate, potrivit competențelor ce le revin";, iar comisiile județene au obligația de a emite titlurile de proprietate pentru cererile validate. De asemenea, art. 53 din L. nr. 18/1991, republicată și actualizată, acordă judecătoriilor plenitudinea de jurisdicție în ceea ce privește cererile care vizează fondul funciar.
Pe de altă parte, în speță s-a adoptat Hotărârea C.ui Local al municipiului C.-N. nr. 2. prin care s-a aprobat atribuirea unor suprafețe de teren de câte 500 mp - loc de casă, teren situat în zona „Lomb"; în favoarea persoanelor cuprinse în anexa 3, astfel că faza de emitere a unui act administrativ s-a încheiat, iar procedura propriu-zisă de punere în posesie și de emitere a titlurilor de proprietate este în mod cert reglementată de legea fondului funciar.
În acest context, chiar dacă se contestă implicit și refuzul autorității competente de a proceda la punerea în executare a hotărârii de consiliu local, nu se poate face abstracție de obiectul acestei cereri și de procedura distinctă reglementată prin lege specială.
Reținând și că, potrivit art. 159 pct. 2 din Codul de procedură civilă, necompetența materială este una absolută, neputând fi deci înlăturată, iar dispozițiile H.G. nr. 337/1993 stabilesc că terenul care se solicită a fi atribuit se află în circumscripția J. C.-N., în baza art. 158, art. 159 pct. 2 din Codul de procedură civilă, instanța a admis excepția necompetenței materiale a T.ui C. și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea J. C.-N..
În temeiul art. 20 și urm. din Codul de procedură civilă, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat dosarul instanței în drept să hotărască asupra acestuia, în cauză operând suspendarea de drept a oricăror acte de procedură.
Curtea de A. C. sesizată cu soluționarea conflictului de competență ivit între Judecătoria Cluj-Napoca și Tribunalul Cluj, instanțe care se află ambele în raza de competență a C., reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul J. C.-N., reclamantele B. O.-A. și C. T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. Local al mun. C.-N., C. L. pentru S. D. de P. P. asupra T. C.-N. și C. J. pentru S. D. de P. P. asupra T. C., obligarea pârâților la punerea în posesie asupra suprafeței de 500 mp teren intravilan, pentru fiecare, „loc de casă";, în zona Lomb, teren atribuit prin HCL nr. 24/(...) Anexa, obligarea Comisiei Județene la emiterea titlului de proprietate și întocmirea documentației aferente punerii în posesie, conform art. 4 din HCL nr. 25/(...).
Potrivit dispozițiilor art. 13 din L. nr. 44/2004, împroprietărirea veteranilor de război cărora le-au fost acordate ordine și medalii pentru faptele de arme săvârșite pe câmpul de luptă, cu un lot de 5 ha teren agricol în localitatea de domiciliu sau cu un loc de casă de 500 mp în municipiul, orașul sau comuna în care domiciliază decoratul se realizează din rezerva creată conform L. fondului funciar nr. 18/1991. de asemenea, potrivit dispozițiilor art. 1 din L. nr. 18/1991, terenurile de orice fel, indiferent de destinație, de titlu pe baza căruia sunt deținute sau de domeniul public ori privat din care fac parte, constituie fondul funciar al României, de prevederile acestei legi beneficiind membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta și alte persoane anume stabilite.
De asemenea, punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate se face de către comisiile locale, respectiv cele județene, potrivit dispozițiilor specifice
L. nr. 18/1991 și ale HG nr. 890/2005.
Prin urmare, chiar dacă dreptul veteranilor de război este prevăzut de dispozițiile speciale ale L. nr. 44/2004, toată procedura necesară pentru punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate este prevăzută de L. fondului funciar, lege care, prin dispozițiile art. 53, acordă judecătoriilor plenitudine de jurisdicție în ceea ce privește cererile formulate potrivit acestei legi, aspect reținut în mod corect de către tribunal.
Fiind în prezența unui litigiu clasic de fond funciar, Curtea constată că aparține J. C.-N. competența de soluționare a acesteia, în acord cu dispozițiile art. 53 din L. nr. 18/1991.
Pentru considerentele enunțate, Curtea va stabili potrivit disp. art. 22
C.pr.civ. coroborat cu art. 54 alin. 2 din L. nr. 59/1934., competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantele B. O.-A. și C. T. în contradictoriu cu pârâții C. Local al mun. C.-N., C. L. pentru S. D. de P. P. asupra T. C.-N. și C.
J. pentru S. D. de P. asupra T. C. în favoarea J. C.-N..
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
Stabilește competența de soluționare a cererii formulate de reclamantele B. O. A. cu domiciliul în C.-N., str.B., nr.22-24, jud.C. și C. T. cu domiciliul în C.-N., str.U., nr.9, ap.14, jud.C. în contradictoriu cu pârâții C. LOCAL AL M. C.-N., C. L. PENTRU S. D. DE P. P. A. T. C.-N., ambii cu sediul în C.-N., str.M., nr.1-3, jud.C. și C. J. PENTRU S. D. DE P. P. A. T. C. cu sediul în C.-N., B-dul 21 D. 1989, nr.58, jud.C., în favoarea J. C.-N..
Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 6 decembrie 2012.
PREȘEDINTE, GREFIER, M. D. M. T.
Red.M.D./dact.L.C.C.
7 ex./(...)