Condiţiile de exerciţiu ale acţiunii în contencios administrativ
| Comentarii |
|
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 1336 din 5 februarie 2015
Prin sentinţa civilă nr. 4800, pronunţată la data de 11.07.2014 în dosarul nr. .../117/2014 al Tribunalului Cluj, a fost admisă cererea în contencios administrativ formulată de către reclamanta FUNDATIA E.C.H.R.H.C.E. în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL LOCAL AL MUN.CLUJ NAPOCA şi PRIMARUL MUN.CLUJ NAPOCA.
Au fost obligaţi pârâţii la instalarea indicatoarelor bilingve de delimitare a municipiului Cluj-Napoca, în limbile română şi maghiară. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
1. Considerente procedurale cu privire la excepţiile ridicate prin notele de şedinţă de către pârâţi.
Instanţa a reţinut, potrivit dispoziţiilor art. 248 NCPC, că este prioritară pronunţarea asupra excepţiilor de procedură sau de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe sau cercetarea în fond a cauzei.
Cu privire la excepţiile invocate în cauză de către pârâţi, excepţia lipsei de interes, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca, se reţine că acestea au fost invocate după dezbaterile pe fondul cauzei, prin urmare, s-a reţinut că acestea au fost în mod tardiv formulate.
Potrivit dispoziţiilor art. 208 NCPC, întâmpinarea este obligatorie iar nedepunerea întâmpinării atrage decăderea pârâtului din termenul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii.
În cauză, acţiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantă a fost comunicată pârâţilor iar aceştia nu au formulat întâmpinare în termenul legal, fiind decăzuţi astfel din dreptul de a mai propune probe sau de a ridica excepţii, altele în afară decât cele de ordine publică.
În acelaşi timp, potrivit dispoziţiilor art. 394 alin. 3 NCPC, după închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă.
În acest sens, potrivit dispoziţiilor procedurale, instanţa nu a ţinut seama de notele de şedinţă depuse de către pârâţi după închiderea dezbaterilor asupra fondului şi de aspectele invocate.
2. Cu privire la condiţiile exercitării acţiunii în contencios administrativ :
Potrivit dispoziţiilor art. 30 NCPC, oricine are o pretenţie împotriva unei alte persoane, ori urmăreşte soluţionarea în justiţie a unei situaţii juridice are dreptul să facă o cerere înaintea instanţei competente, iar potrivit art. 32 NCPC, orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia are capacitate procesuală, are calitate procesuală, formulează o pretenţie şi justifică un interes.
Instanţa a verificat acţiunea formulată din punctul de vedere al respectării condiţiilor cerute de dispoziţiile textelor legale menţionate şi a reţinut că reclamanta este o organizaţie neguvernamentală având ca scop protejarea drepturilor minorităţii maghiare, înregistrată în Olanda, potrivit extrasului din registrul comerţului al Camerei de Comerţ din Olanda, prin urmare, are capacitatea şi calitatea procesuală necesară în vederea promovării acţiunii în justiţie. Acţiunea are un obiect bine determinat, reclamanta solicitând obligarea pârâţilor să adopte o conduită şi să efectueze operaţiuni administrative şi un interes, acela de a obţine respectarea drepturilor membrilor săi, respectiv respectarea drepturilor minorităţilor.
Şi din perspectiva Legii nr. 544/2004, Legea contenciosului administrativ, instanţa a reţinut că reclamanta justifică o capacitate şi o calitate procesuală activă.
Reclamanta este potrivit art. 2 din Legea 554/2004 un organism social interesat, acesta fiind definit potrivit lit. s. al art.2 : (s) organisme sociale interesate - structuri neguvernamentale, sindicate, asociaţii, fundaţii şi altele asemenea, care au ca obiect de activitate protecţia drepturilor diferitelor categorii de cetăţeni sau, după caz, buna funcţionare a serviciilor publice administrative;
Reclamanta este o persoană vătămată în sensul art. 1 şi 2 lit.a din Legea 554/2004, a) persoană vătămată - orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate şi grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum şi organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate;
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.
Potrivit art. 8 din Legea 554/2004 (1) Persoana vătămată (...), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a
actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat (...) prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Obiectul cererii se circumscrie dispoziţiilor art. 2 din Legea 554/2004, lit. i) refuz nejustificat de a soluţiona o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile; precum şi dispoziţiilor art. 8 mai sus citate.
Reclamanta a invocat atât un interes privat, respectiv acela de protejare a drepturilor membrilor săi cât şi un interes public, acela de respectare a drepturilor cetăţenilor români de etnie maghiară, fiind întrunite atât condiţiile art. 2 lit. p şi r din Legea 554/2004:
p) interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat;
r) interes legitim public - interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice; cât şi condiţiile art. 8 alin. (1A1), potrivit cărora
(1A1) Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.
Calitatea procesuală pasivă aparţine pârâţilor, aceştia fiind ţinuţi să îndeplinească operaţiunile administrative solicitate de reclamantă.
În temeiul art. 36 alin. 1 din Legea nr. 215/2001,
(1) Consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, iar în baza HG 1206/2001 art.11 alin. 2,
(2) Confecţionarea tablitelor indicatoare se realizează prin grija primarilor, costul acestora fiind suportat din bugetele locale.
Faţă de răspunsul autorităţilor administrative prin care s-a refuzat instalarea indicatoarelor de delimitare a municipiului Cluj-Napoca în limbile minorităţilor naţionale, emis la data de 28.11.2013, instanţa a constatat că acţiunea s-a depus în termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 lit. b din Legea 554/2004.
3. Considerente reţinute pe fond în baza legislaţiei interne.
Conform art. 76 din Legea 215/2001,
(2) În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu autorităţile administraţiei publice locale, cu aparatul de specialitate şi organismele subordonate consiliului local, aceştia se pot adresa, oral sau în scris, şi în limba lor maternă şi vor primi răspunsul atât în limba română, cât şi în limba maternă.
(4) Autorităţile administraţiei publice locale vor asigura inscripţionarea denumirii localităţilor şi a instituţiilor publice de sub autoritatea lor, precum şi afişarea anunţurilor de interes public şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective, în condiţiile prevăzute la alin. (2).
În municipiul Cluj-Napoca, minoritatea maghiară nu întruneşte procentul prevăzut de dispoziţiile legale mai sus menţionate, potrivit rezultatelor oficiale ale recensământului din 2011 publicate de Institutul Naţional de Statistică disponibile pe pagina oficială -http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/, numărul maghiarilor fiind de 49 565, adică 15, 27 %.
Cu toate acestea, instanţa a considerat însă că minoritatea maghiară este îndreptăţită să ceară autorităţii locale inscripţionarea bilingvă a localităţii.
Astfel, dispoziţiile art. 76 din Legea 215/2001 prevăd obligativitatea inscripţionării bilingve atunci când cetăţenii aparţinând minorităţii naţionale depăşesc un număr de 20% din numărul locuitorilor, iar HG 1206 /2001 concretizează modalitatea de executare a acestei inscripţionări.
Instanţa a reţinut însă, că din interpretarea dispoziţiilor legale mai sus citate, rezultă că atunci când acest procent al cetăţenilor minorităţilor nu este atins, problema inscripţionării în limba minorităţii este o chestiune ce ţine de oportunitate, lăsată la îndemâna autorităţii locale.
În sensul art. 36 alin.1 din Legea 215/2001,
(1) Consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale.
Prin urmare, autoritatea locală este liberă să inscripţioneze în limba minorităţilor naţionale, denumirea localităţii în limbile minorităţilor pe indicatoarele de intrare şi ieşire din localitate, dacă există o manifestare de voinţă a autorităţii în acest sens.
La interpretarea dispoziţiilor legale în această modalitate, instanţa a avut de ales între două variante de interpretare a legii, în sensul de a interpreta că ceea ce nu este expres interzis de lese este permis, sau de a interpreta în sensul că ceea ce nu este în mod expres prevăzut este interzis.
Dintre aceste variante, s-a ales prima variantă, având în vedere că în momentul legiferării nu pot fi avute în vedere în mod expres universalitatea conduitelor efective la care legea obligă, nici chiar în materia dreptului public, sau cu atât mai mult, acestea fiind apreciate generic, prin urmare ceea ce nu este expres interzis de lese este permis, neînsemnând că aplicarea acestui principiu contravine principiului legalităţii.
O astfel de interpretare, în sensul că ceea ce nu este expres interzis de lege este permis rezultă şi din modalitatea de legiferare a competenţelor consiliului local, potrivit art. 36 alin. 1 din Legea 215/2001, acesta având drept de iniţiativă şi competenţa de a adopta hotărâri în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale.
În alegerea variantei de interpretare, instanţa a apelat şi la practica judecătorească în materie, identificând două hotărâri irevocabile, cu soluţii diferite însă.
Astfel, din practica Curţii de Apel Cluj, instanţa a reţinut că s-au pronunţat Decizia nr. 2797 din 9 noiembrie 2009 şi Decizia nr. 1298/2011, ambele în materia inscripţionării denumirii localităţilor în limba minorităţilor naţionale.
Prin Decizia nr. 2797 din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj s-a stabilit că în situaţia în care legea nu distinge, prevăzând în mod generic printre atribuţiile administraţiei publice locale şi pe aceea de a adopta hotărâri în orice problemă de interes local, este la latitudinea autorităţilor locale inscripţionarea indicatoarelor în limba minorităţilor, atunci când minorităţile nu întrunesc pragul de 20%.
Prevederea legală de asigurare a inscripţionării în limba minorităţilor atunci când cetăţenii acestora ating un procent de 20 % este imperativă, autorităţile locale fiind obligate să o aplice ca atare, neputând adopta o decizie contrară acestei prevederi. În schimb, textul legal „vor asigura inscripţionarea denumirii localităţilor” nu poate fi nicidecum interpretat în sensul că dacă ponderea unei minorităţi naţionale este de sub 20 % se interzice inscripţionarea bilingvă a denumirii localităţii respective.
S-a mai reţinut în decizia menţionată că în multe localităţi din România legea s-a interpretat exact conform principiului juridic fundamental „ceea ce legea nu interzice, este permis”, fiind astfel instalate indicatoare cu denumirea localităţii bi-sau trilingve în localităţi
unde minoritatea respectivă nu atingea pragul de 20 %, cum ar fi de exemplu Sibiul, Mediaşul, Aiudul, Seinul, Sighişoara, Iernutul etc.
Prin Decizia nr. 1298/2011 a Curţii de Apel Cluj, s-a pronunţat însă o soluţie contrară, în sensul că autorităţile locale nu pot aprecia oportunitatea instalării de indicatoare cu inscripţionarea denumirii localităţii în limba minorităţilor atunci când numărul cetăţenilor minorităţii respective nu ajunge la procentul de 20 %, nefiind aplicabil în cauză principiul „ceea ce nu este expres interzis de lege este permis” .
S-a arătat, potrivit deciziei menţionate, că niciuna din atribuţiile cuprinse în art. 36 din L.215/2001 nu se referă la posibilitatea autorităţii de a hotărî cu privire la înscrierea pe panourile de demarcaţie a perimetrului administrativ - teritorial al municipiului în cazul în care ponderea minorităţii în limba căreia se realizează inscripţia este de sub 20% din totalul populaţiei, această atribuţie nefiind conferită consiliului prin nicio lege, activitatea organelor administrative fiind o activitate de organizare a executării si de executare în concret a legii, cu aplicarea principiului legalităţii.
S-a mai reţinut că, în activitatea lor, organele administrative au posibilitatea sa aprecieze ce măsură vor lua, când să ia o anumită măsură, cu ce mijloace sa o duca la îndeplinire. Recunoaşterea dreptului de apreciere pentru organele administrative are drept scop valorificarea atribuţiilor acestora si în acelaşi timp, aplicarea legii în raport de condiţiile concrete. Însa, niciodata, organele administrative nu vor putea decide împotriva prevederilor legii.
Prin urmare, având în vedere practica judiciară neunitară, instanţa are posibilitatea de a se ralia uneia sau alteia dintre opinii, iar din acest punct de vedere, va reţine că este mai potrivită prima variantă, care este mai apropiată şi de reglementările internaţionale, aşa după cum se va arăta în continuare.
În consecinţă, instanţa a apreciat că, sub un procent de 20%, posibilitatea inscripţionării în limba minorităţilor este o chestiune de oportunitate şi aceasta este la îndemâna autorităţilor locale.
În continuare, s-a reţinut că, în principiu, instanţele de judecată pot cenzura actele administrative ale autorităţilor publice doar din perspectiva legalităţii, nu şi din perspectiva oportunităţii.
Problema oportunităţii actelor administrative este strâns legată de dreptul de apreciere al organelor administraţiei publice şi de alegerea soluţiilor adecvate pentru organizarea executării legii şi executarea în concret a acesteia.
Cu toate acestea, posibilitatea de apreciere acordată organelor administrative trebuie să se realizeze în limitele legalităţii, refuzul nejustificat şi excesul de putere antrenând răspunderea organelor administraţiei publice.
Astfel, din acest punct de vedere, instanţa a apreciat că poate verifica conduita pârâţilor exprimată în cazul refuzului de a soluţiona favorabil cererea reclamantei, din perspectiva excesului de putere.
În prezenta cauză, s-a reţinut că pârâtul Consiliul Local Cluj-Napoca a apreciat oportunitatea inscripţionării denumirii municipiului Cluj-Napoca în limba minorităţilor naţionale, respectiv în limba maghiară şi germană, emiţând în acest sens, în mod legal după cum s-a arătat anterior, în baza art. 36 alin. 1 din Legea 215/2001, Hotărârea nr. 99 din 7 martie 2002, alocându-se şi sume de bani de la bugetul local în vederea confecţionării şi montării indicatoarelor de inscripţionare a denumirii municipiului la principalele cinci intrări şi ieşiri.
În vederea aducerii la îndeplinire a hotărârii au fost desemnate Direcţia domeniu public şi privat şi Direcţia economică.
Hotărârea nr. 99 din 7 martie 2002 nu a fost pusă în executare până în prezent.
Prin urmare, în acest context reclamanta poate pretinde în mod întemeiat autorităţii locale inscripţionarea denumirii localităţii în limba română şi maghiară, autoritatea locală asumându-şi deja inscripţionarea în limba minorităţilor.
Nu s-a făcut în cauză dovada că hotărârea a fost abrogată iar împrejurarea că nu s-au distribuit şi fondurile în momentul emiterii hotărârii nu poate anula dreptul câştigat al minorităţii maghiare, cu atât mai mult cu cât, potrivit corespondenţei administrative, reclamanta se declară gata să suporte din bugetul propriu fondurile necesare inscripţionării.
Astfel, reclamanta nu solicită autorităţii decât să fie consecventă cu propria poziţie şi să pună în executare ceea ce în mod liber a hotărât.
În această situaţie, instanţa a apreciat că refuzul autorităţilor locale de inscripţionare a denumirii municipiului Cluj-Napoca în limbile minorităţilor naţionale se circumscrie unui exces de putere, în sensul art. 2 lit. n din Legea 554/2004:
n) exces de putere - exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice (...) prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor;
Atâta timp cât există o hotărâre a consiliului local care prevede instalarea indicatoarelor de delimitare a municipiului Cluj-Napoca în limbile minorităţilor naţionale şi atâta timp cât pârâţii nu au dovedit că această hotărâre a fost abrogată în mod expres, autorităţile locale nu mai au un drept de apreciere cu privire la executarea sau nu a dispoziţiilor hotărârii în sensul de asigurare sau nu a instalării indicatoarelor solicitate .
În plus, chiar dacă nu ar exista HCL Cluj-Napoca 99/2002, în subsidiar, instanţa a apreciat că în cauză problema inscripţionării indicatoarelor în limbile minorităţilor naţionale se poate pune şi din perspectiva discriminării.
Chiar dacă oportunitatea nu poate fi în principiu cenzurată de instanţe, nu se poate trece cu vederea că în ţară, există numeroase localităţi în care autorităţile administrative au apreciat oportun să instaleze indicatoare de delimitare a localităţilor în limba minorităţilor, chiar şi în situaţia în care acestea sunt sub 20% din numărul locuitorilor - Sibiul, Mediaşul, Aiudul, Seinul, Sighişoara, Iernutul, Câmpia Turzii, Hunedoara, Timişoara, aşa după cum s-a reţinut şi în Decizia nr. 2797 din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj - iar conduita administraţiei publice în România ar trebui să fie unitară şi previzibilă iar minorităţile să poată avea aceleaşi aşteptări în raport cu autorităţile publice.
discriminarea presupune aplicarea unui tratament diferit la persoane aflate în situaţii de egalitate, ori în acest context minorităţile din Cluj-Napoca sunt discriminate pe criterii geografice, neavând acelaşi regim cu minorităţile din celelalte localităţi unde există indicatoare inscripţionate în limba minorităţilor, chiar dacă populaţia acestora nu ajunge la 20% din numărul locuitorilor.
Discriminarea a mai fost invocată de către reclamantă şi în faţa CNCD, reclamându-se însă o discriminare pe criteriu de naţionalitate în raport cu cetăţenii români, plângerea sa fiind respinsă.
În prezenta cauză însă discriminarea nu se apreciază în raport cu cetăţenii români ci în raport cu celelalte minorităţi din alte localităţi, minoritatea maghiară din municipiul Cluj-Napoca fiind defavorizată.
Prin urmare, solicitarea reclamantei de inscripţionare în limba maghiară ar fi întemeiată şi din acest punct de vedere.
Cu privire la modalitatea efectivă de inscripţionare a denumirii localităţii în limbile minorităţilor naţionale, instanţa a apreciat că şi în situaţia în care aceste minorităţi sunt sub 20 % sunt aplicabile tot prevederile HG 1206/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a dispoziţiilor privitoare la dreptul cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale de a folosi limba maternă în administraţia publica locală, cuprinse în Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, deoarece se referă la aceleaşi drepturi ale minorităţilor.
În sensul dispoziţiilor HG 1206/2001, se prevede că :
ART. 4
(1) În localităţile în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor se va asigura inscriptionarea denumirii localităţii şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective.
ART. 10
(1) Modul de inscriptionare a denumirii unor localităţi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţilor este prevăzut în anexele nr. 1/1-1/23.
(2) Inscriptionarea în limba maternă a denumirii unor localităţi are caracter informativ, neputând fi folosită în corespondenta sau în documentele oficiale.
ART. 11
(1) Inscriptionarea în limba maternă a denumirii unor localităţi în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor se face pe aceeaşi tablita indicatoare, sub denumirea în limba romana, folosindu-se aceleaşi caractere, marimi de litere şi culori, potrivit anexei nr. 2. Inscriptionarea se face atât pe indicatoarele rutiere de intrare, cat şi pe cele de ieşire din localitate.
(2) Confecţionarea tablitelor indicatoare se realizează prin grija primarilor, costul acestora fiind suportat din bugetele locale.
Din interpretarea HG 1206/2001, reiese prin urmare că inscripţionarea în limba minorităţii se face pe indicatoarele rutiere de intrare şi ieşire din localitate. Aceste indicatoare trebuie să fie inscripţionate în limba minorităţii, conform denumirii din anexa hotărârii de guvern iar inscripţionarea are doar un caracter informativ, neputând fi folosită în corespondenta sau în documentele oficiale.
Potrivit HG 1206/2001 Anexa 1/9 denumirea municipiului Cluj-Napoca, în limba maghiară este „Kolozsvar”, prin urmare, această denumire trebuie să se regăsească pe indicatoarele prevăzute de art. 11 din HG 1206/2001.
4. Considerente reţinute pe fond în baza legislaţiei internaţionale.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 din Constituţie referitoare la relaţiile internaţionale,
România întreţine şi dezvoltă relaţii paşnice cu toate statele şi, în acest cadru, relaţii de bună vecinătate, întemeiate pe principiile şi pe celelalte norme general admise ale dreptului internaţional.
Potrivit dispoziţiilor art. 11 din Constituţie, referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern
(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Potrivit dispoziţiilor art. 20 din Constituţie , referitoare la tratatele internaţionale
privind drepturile omului
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
Din perspectiva reglementărilor constituţionale citate, instanţa a examinat legislaţia internaţională cu privire la drepturile minorităţilor, respectiv tratatele internaţionale la care România este parte şi care conţin prevederi cu privire la respectarea drepturilor minorităţilor naţionale.
I . Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995, ratificată de România prin Legea 33/1995, a fost adoptată cu scopul de a
defini principiile care trebuie respectate şi obligaţiile care decurg din acestea, pentru a asigura, în statele membre şi în celelalte state care pot deveni părţi , protecţia efectivă a minorităţilor naţionale şi a drepturilor persoanelor aparţinînd acestora, în cadrul statului de drept, cu respectarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii naţionale.
Potrivit art. ART. 11 din Convenţie, alin. 3 3. În ariile locuite în mod tradiţional de un număr substanţial de persoane aparţinînd unei minorităţi naţionale, părţile vor depune eforturi, în cadrul sistemului lor legal, inclusiv, atunci cînd este cazul, în cadrul acordurilor încheiate cu alte state, şi ţinînd seama de condiţiile lor specifice, pentru expunerea denumirilor locale traditionale, a denumirilor strazilor şi a altor indicaţii topografice destinate publicului, deopotrivă în limba minoritara, acolo unde exista o cerere suficienta pentru astfel de indicaţii.
Prin urmare, în raport cu această dispoziţie legală, se impune inscripţionarea denumirilor locale tradiţionale în limba minorităţilor, dacă există un număr substanţial de persoane aparţinând minorităţilor şi o cerere suficientă.
După cum s-a arătat anterior, în Cluj-Napoca sunt 49 565 de locuitori de etnie maghiară, conform rezultatelor recensământului din 2011, adică 15, 27 % iar un asemenea număr întruneşte, din punctul de vedere al instanţei, toate cerinţele pentru a fi considerat un număr substanţial în sensul prevederilor art.11 din Convenţia_cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale.
Convenţia nu a oferit criterii de apreciere a determinării numărului substanţial, putându-se interpreta că determinarea acestuia este lăsată la dispoziţia fiecărei părţi semnatare.
Sub acest aspect se poate reţine că, potrivit art.76 din Legea 215/2001, România a apreciat drept un număr substanţial procentul de 20% din numărul locuitorilor, peste acest procent fiind obligatorie inscripţionarea în limba minorităţilor, însă această prevedere nu poate fi interpretată, după cum s-a arătat şi anterior, în sensul că un număr substanţial nu poate fi situat şi sub nivelul acestui procent, dovadă fiind faptul că în mai multe localităţi de pe teritoriul României s-a procedat la o inscripţionare a indicatoarelor de delimitare a localităţilor în limba minorităţilor.
Prevederile Convenţiei nu pot fi interpretate în sensul de a restrânge interpretarea numărului substanţial ci, dimpotrivă, prevederile Convenţiei trebuie interpretate în sensul de a produce efecte favorabile minorităţilor, asigurând prin această interpretare îndeplinirea scopului în vederea căreia Convenţia a fost adoptată.
Totuşi, numărul cetăţenilor de etnie maghiară din municipiul Cluj-Napoca este mai mare decât numărul total de locuitori din toate celelalte oraşe şi municipii ale judeţului Cluj, cel mai mare fiind municipiul Turda cu 47 744 de locuitori iar în aceste condiţii, instanţa a apreciat că sunt întrunite condiţiile art. 11 din Convenţie cu privire la numărul substanţial.
Din punctul de vedere al cererii suficiente, instanţa a reţinut că inscripţionarea bilingvă este un deziderat mai vechi al comunităţii maghiare din Cluj-Napoca, dovadă fiind şi demersurile efectuate de organizaţiile politice maghiare care au solicitat autorităţii deliberative instalarea indicatoarelor bilingve, această solicitare concretizându-se în HCL Cluj-Napoca nr. 99/2002, cât şi demersurile societăţii civile, inclusiv demersurile efectuate de către reclamanta din prezenta cauză, care a solicitat autorităţii inscripţionarea în limba maghiară, declarându-se gata să suporte din bugetul său costurile inscripţionării.
II. Potrivit Tratatului de înţelegere, cooperare şi buna vecinătate dintre România şi Republica Ungara, semnat la Timişoara la 16 septembrie 1996, ratificat prin Legea 113/1996 ^s-a recunoscut că minorităţile naţionale constituie o parte integrantă a societăţii din statul în care trăiesc şi s-a apreciat că protejarea acestora este o parte componenta a protecţiei internaţionale a drepturilor omului şi face obiectul cooperării internaţionale.
În sensul art. 1 din Tratat,
(1) România şi Republica Ungara (denumite în continuare părţi contractante) îşi întemeiază relaţiile pe încredere, cooperare şi respect reciproc.
(2) Părţile contractante vor respecta, în relaţiile reciproce, precum şi în relaţiile cu alte state, principiile înscrise în Carta Naţiunilor Unite, în Actul final de la Helsinki, în Carta de la Paris pentru o noua Europa şi în alte documente ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, precum şi celelalte principii şi norme general acceptate ale dreptului internaţional.
Potrivit art. 15 din Tratat,
(1) a) Părţile contractante se angajează ca, în reglementarea drepturilor şi obligaţiilor persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale care trăiesc pe teritoriul lor, sa îndeplinească Convenţia-cadru a Consiliului Europei cu privire la minorităţile naţionale, dacă în ordinea lor de drept interna nu exista o reglementare mai favorabilă în privinta drepturilor persoanelor aparţinînd minorităţilor.
b) Părţile contractante, fără a aduce atingere conţinutului paragrafului de mai sus, în scopul protejării şi promovării identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a minorităţii romane din Ungaria şi a minorităţii maghiare din România, vor aplica, ca angajamente juridice, prevederile care definesc drepturile acestor persoane, asa cum sînt încorporate în documentele pertinente ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi ale Consiliului Europei, menţionate în anexa la prezentul tratat.
(3) Părţile contractante respecta dreptul persoanelor aparţinînd minorităţii romane din Ungaria şi al persoanelor aparţinînd minorităţii maghiare din România de a folosi liber limba lor maternă, în particular şi în public, oral şi în scris. Ele vor lua măsurile necesare pentru ca aceste persoane sa poată învaţă limba lor maternă şi sa aibă posibilităţi adecvate pentru a fi educate în aceasta limba, în cadrul sistemului învăţămîntului de stat, la toate nivelurile şi formele, potrivit nevoilor acestora. Părţile contractante vor asigura condiţiile care sa facă posibila folosirea şi a limbii materne în relaţiile cu autorităţilor locale, administrative şi judiciare, în conformitate cu legislaţia interna, precum şi cu angajamentele internaţionale asumate de cele doua părţi. Aceste persoane au dreptul de a folosi numele şi prenumele lor în limba maternă şi se vor bucura de recunoaşterea oficială a acestora. În zonele locuite de un număr substanţial de persoane aparţinînd minorităţilor respective, fiecare parte contractantă va permite sa fie expuse, şi în limba minorităţii, denumiri tradiţionale locale, denumiri de străzi şi alte inscripţii topografice destinate publicului. (10) Părţile contractante se vor sprijini reciproc în urmărirea modului de punere în aplicare a prevederilor cuprinse în acest articol.
Conform Tratatului, se reţine că, în condiţii de reciprocitate, părţile semnatare s-au angajat la protejarea şi promovarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a minorităţilor, printre demersurile concrete de îndeplinire a acestui obiectiv fiind şi acela de a permite să fie expuse, şi în limba minorităţii, denumiri tradiţionale locale, denumiri de străzi şi alte inscripţii topografice destinate publicului.
Considerentele de apreciere a numărului substanţial sunt aceleaşi cu cele expuse în paragraful precedent.
În plus, tot cu privire la numărul substanţial, instanţa a mai reţinut că, dispoziţiile Tratatului fac trimitere la legislaţia internă a părţilor.
Spre deosebire de legea română, Legea 215/2001 unde se prevede un procent de 20 % pentru recunoaşterea drepturilor minorităţilor la niveluladministraţiei publice locale, Legea maghiară a minorităţilor din Ungaria, publicată în Monitorul Oficial Ungar, din 19 decembrie 2011, respectiv Legea CLXXIX din 2011 despre drepturile naţionalităţilor, este mai favorabilă, celpuţin sub aspectul inscripţionării denumirilor topografice.
/ http://njt.hu/cgi bin/njt doc.cgi?docid=139819.267332 /
Această lege prevede în Capitolul II referitor la drepturile fundamentale ale naţionalităţilor că :
6. § (1) În cazul în care într-o localitate /aşezare/ conform recensământului procentul unei naţionalităţi atinge 10%, autoritatea locală /primăria/ - la solicitarea autorităţii de autoguvernare al minorităţii naţionale din localitatea respectivă, care se află în subordinea ei - are obligaţia de a asigura:
(...)
d). Plăcile care indică denumirea străzilor Şi a localităţilor, pe lângă formularea Şi scrierea în limba maghiară, trebuie să cuprindă (...) Şi denumirile tradiţionale în limba naţionalităţilor respective.
Potrivit Capitolul IV, referitor la drepturi naţionale comunitare, se prevede că :
18. § Naţionalităţile - în urma exercitării dreptului privind utilizarea comunitară a denumirilor -, au dreptul de a folosi denumirile formate în cursul istoriei privind localităţile, străzile, precum Şi a altor indicatoare geografice legate de comunitate.
Prin urmare, cu atât mai mult cu cât prevederile din ţara vecină sunt mai favorabile minorităţilor, având în vedere şi prevederile Tratatului bilateral dintre România şi Republica Ungara, potrivit cărora în zonele locuite de un număr substanţial de persoane aparţinând minorităţilor respective, fiecare parte contractantă va permite sa fie expuse şi în limba minorităţii, denumiri tradiţionale locale, denumiri de străzi şi alte inscripţii topografice destinate publicului, se impune ca inscripţionarea indicatoarelor de delimitare a municipiului Cluj -Napoca să fie făcută şi în limba maghiară.
III. Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, a fost adoptată la Strasbourg la 5 noiembrie 1992 şi a fost ratificată de România prin Legea 282/2007, luând în considerare faptul că că protecţia limbilor regionale sau minoritare istorice din Europa contribuie la menţinerea şi dezvoltarea tradiţiilor şi a bogăţiei culturale a Europei şi că că dreptul de a practica o limbă regională sau minoritară în viaţa privată şi publică reprezintă un drept imprescriptibil, în conformitate cu principiile cuprinse în Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice al Naţiunilor Unite şi în conformitate cu spiritul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale a Consiliului Europei.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 din Cartă, Autorităţile administrative şi serviciile publice
2. În ceea ce priveşte autorităţile locale şi regionale din zonele locuite de un număr de vorbitori de limbi regionale sau minoritare în care se justifică măsurile specificate mai jos, părţile se angajează să permită şi/sau să încurajeze:
g) folosirea sau adoptarea, dacă este cazul, alături de denumirea în limba (limbile) oficială (oficiale), a formelor tradiţionale şi corecte ale toponomiei în limbile regionale sau minoritare.
Prin urmare, atâta timp cât Carta prevede că, în situaţia existenţei de vorbitori de limbi regionale care să justifice aplicarea măsurilor de protecţie prevăzute de Cartă, obligaţia părţilor semnatare este aceea de a permite şi/sau de a încuraja folosirea formelor tradiţionale şi corecte ale toponomiei şi nu se poate refuza de către autorităţile locale inscripţionarea bilingvă a indicatoarelor de delimitare a municipiului Cluj-Napoca solicitată de către reclamantă, acţiunea reclamantei fiind întemeiată şi din acest punct de vedere.
Prin urmare, raportat la toate considerentele mai sus expuse, instanţa a apreciat acţiunea în contencios administrativ întemeiată, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 1, 8 şi 10 din Legea nr. 554/2004 raportat şi la toate celelalte dispoziţii legale mai sus indicate, aceasta să fie admisă iar în consecinţă, pârâţii să fie obligaţi la instalarea de indicatoare bilingve de delimitare a municipiului Cluj-Napoca, în română şi maghiară. Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâţii CONSILIUL LOCAL AL MUN.CLUJ NAPOCA şi PRIMARUL MUN.CLUJ NAPOCA, solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii atacate cu reţinerea spre rejudecare, în urma căreia să se dispună respingerea acţiunii reclamantei, raportat la prev. art 488 alin. 1 pct. 4 şi 8 coroborat cu art. 498 alin. 1 NCPC.
Prin întâmpinarea depusă la dosar (f.33-37), intimata L.G. in calitate de preşedinte al FUNDATIEI E.C.H.R.H.C.E., a solicitat respingerea recursului declarat de pârâţii recurenţi, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
1. Cât priveşte primul motiv de recurs circumscris neîndeplinirii condiţiei interesului şi corelativ a calităţii procesuale active a reclamantei Curtea reţine că o atare chestiune antamează indirect şi dreptul de acces la justiţia de contencios administrativ a unei atari entităţi.
Din perspectiva sistemului european al drepturilor omului în hotărârea Golder împotriva Marii Britanii Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că pot fi aduse restricţii dreptului de acces la justiţie întrucât acest drept, chiar prin natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia în timp şi spaţiu în funcţie de resursele comunităţii şi nevoile indivizilor.
Astfel fiind, legiuitorul român a instituit condiţii ale exerciţiului acţiunii în contencios administrativ.
Aşa cum rezultă din economia dispoziţiilor art. 52 din Legea fundamentală cât şi a normelor de ansamblu instituite de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, acţiunea în contencios administrativ poate fi promovată de orice persoană interesată ale cărei drepturi sau interese legitime au fost vătămate printr-un act administrativ nelegal sau prin refuzul unei autorităţi administrative de a-i soluţiona o cerere legitimă.
Prin urmare, reclamant poate fi, în regulă generală, în sensul art. 1 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 554/2004, orice persoană, fizică sau juridică, dacă îndeplineşte condiţia de a se considera vătămată într-un drept ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ, tipic sau asimilat, adresat ei însăşi sau altui subiect de drept.
Aşa cum rezultă din teoria contenciosului administrativ, prevederile legale mai sus citate consacră o categorie a contenciosului subiectiv, în sensul că un act administrativ poate fi anulat numai dacă şi sub condiţia în care se dovedeşte că a produs reclamantului o vătămare într-un drept ori într-un interes legitim.
În contextul speţei, vătămarea interesului se face prin raportare la noţiunea de interes legitim privat în cadrul contenciosului subiectiv, deoarece conform art. 2 alin. 1 lit. p) din Legea cadru în materie nr. 554/2004, prin interes legitim privat se înţelege posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat.
Aşa fiind, se poate statua că acţiunile persoanelor fizice ori juridice de drept privat se pot întemeia, ca regulă, pe încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime legate de aceste drepturi.
În mod excepţional, legea lasă posibilitatea ca să nu fie declarate inadmisibile nici cererile unei persoane fizice care au drept temei încălcarea unui interes legitim public, cu condiţia ca afirmarea încălcării acestuia să aibă un caracter subsidiar faţă de invocarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim privat, în condiţiile art. 8 alin. 11şi alin. 12din Legea nr. 554/2004.
Şi este aşa, deoarece interesul legitim public reprezintă conform art. 2 alin. 1 lit. r) din Legea nr. 554/2004, interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice.
Or, o atare restricţie în exercitarea acţiunii în contencios administrativ îşi are raţiunea în eliminarea aşa numitelor „acţiuni populare” actio popularis înaintate de diverse persoane de drept privat, fizice sau juridice, care nu erau în măsură să justifice, prin raportare la propria persoană, o vătămare a unui drept sau interes legitim privat şi, ca atare, îşi întemeiau acţiunea numai pe teza vătămării interesului public.
Or, o atare limitare este compatibilă cu exigenţele art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale ratificată de România prin legea nr. 30/1994 aşa cum a fost interpretat în jurisprudenţa europeană a drepturilor omului deoarece urmăreşte un scop legitim, evidenţiat anterior, limitarea nu afectează însăşi substanţa dreptului, reclamanţii putând acţiona în lipsa dovedirii lezării unui interes legitim privat în cadrul organismelor sociale interesate asimilate persoanei vătămate conform art. 2 alin. 1 lit. a) teza ultimă corelat cu lit. s) corespunzător aceluiaşi text legal invocat din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. De asemenea, prin instituirea posibilităţii legitimării procesuale active a organismelor sociale interesate în înţelesul dat de art. 2 alin. 1 lit. s) corespunzător aceluiaşi text legal invocat din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi deci recunoaşterea unei astfel de entităţi ca subiect de sesizare a instanţei de contencios administrativ se îndeplineşte şi exigenţa necesităţii asigurării unui raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit de lege şi mijloacele alese.
Prin urmare, reclamanta în calitatea ei de persoană juridică de drept privat cu caracteristicile juridice reţinute de instanţa de fond nu poate acţiona ca atare în contenciosul administrativ subiectiv decât dacă şi sub condiţia în care dovedeşte că este titulară a unor drepturi subiective sau interese legitime private (art. 2 alin. 1 lit. a din Legea contenciosului administrativ).
Pe de altă parte, unei astfel de entităţi nu i se recunoaşte dreptul de a formula o acţiune în contencios obiectiv, respectiv de a cere anularea unui act administrativ pornind de la premisa lezării unui interes legitim public decât dacă şi sub condiţia în care probează că vătămarea interesului legitim public exhibat decurge logic (ca o consecinţă, există deci un raport de cauzalitate) din încălcarea dreptului subiectiv sau interesului legitim privat ( a se vedea art. 8 alin. 11din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi pe larg considerentele pertinente evocate în decizia nr. 66/2009 a Curţii Constituţionale a României).
Dintr-un alt unghi de vedere, contrar a ceea ce a reţinut instanţa de fond şi după cum rezultă din cele ce precedă, reclamanta îndeplineşte numai aparent calitatea de organism social interesat deoarece entitatea reclamantă este constituită exclusiv din cetăţeni olandezi aşa cum rezultă din adresa transmisă pârâtei la data de 13 decembrie 2013, încât listele cu semnături depuse la dosar în faza recursului nu au nicio valoare juridică şi probatorie pe terenul rezolvării cauzei de faţă. Or, trebuie notat că deşi reclamanta alegă faptul că este o persoană juridică de drept privat care are, între altele , ca obiect protecţia diferitelor categorii de cetăţeni, în speţă a cetăţenilor români de etnie maghiară, protecţia acestora în faţa sistemul juridic român şi prin intermediul instanţelor de contencios administrativ în special trebuie aibă în vedere că membri entităţii respective ar avea calitatea înseşi reclamată, respectiv cetăţeni români de etnie maghiară.
Numai într-o astfel de situaţie o atare entitate poate cere şi obţine în justiţie protecţia dreptului alegat prin prisma invocării interesului legitim public pretins încălcat de autoritatea publică şi care să aibă ca rezultat logic încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.
Astfel fiind, sub aspectul obiectului acţiunii în contencios administrativ aşa cum rezultă explicit din art. 8 alin. 11din Legea nr. 554/2004, al calităţii procesuale active şi al interesului, trebuie notat că partea reclamantă în calitate de organism social interesat în înţelesul art. 2 alin. 1 lit. s) din aceeaşi lege trebuie să dovedească că este o persoană juridică de drept privat îndreptăţită să reclame vătămarea unui interes legitim public dublată de proba că vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.
Examinând demersul judiciar al reclamantei Curtea observă că aceasta a solicitat instanţei de fond să oblige pârâţii să instaleze indicatoare bilingve de delimitare a municipiului Cluj-Napoca , în limbile română şi maghiară.
Or, acest tip de contencios administrativ a pornit de la premisa că autoritatea administraţiei publice locale nu a pus în executare prevederile Hotărârii adoptate de Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca sub nr. 99/2002.
Prin această hotărâre s-a aprobat alocarea sumei de 75.000.000 ROL de la bugetul local pe anul 2002 pentru confecţionarea şi montarea indicatoarelor de inscripţionare a denumirii municipiului Cluj-Napoca la principalele cinci intrări şi ieşiri - în limba română, maghiară şi germană (f. 7 dos. fond).
Este evident că punerea în executare şi verificarea modalităţii de punere în executare a unei astfel de hotărâri se intersectează cu noţiunea de interes legitim public aşa cum este configurat de art. 2 alin. 1 lit. r) din Legea nr. 554/2004. Astfel această noţiune se circumscrie interesului care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice.
Este evident că în speţă punerea în executare a HCL nr. 99/2002 viza ordinea de drept care cerea ca actul administrativ adoptat de autoritatea administraţiei publice locale să fie pus în executare, viza realizarea competenţei autorităţilor publice câtă vreme în preambulul actului administrativ s-a evocat baza legală de adoptare a acestuia de către autoritatea emitentă, viza prin efectul acesteia satisfacerea nevoilor comunitare şi implicit garantarea drepturilor unei anumite categorii de cetăţeni.
Un atare aspect legat nemijlocit de interesul legitim public poate fi invocat pe calea contenciosului administrativ de un organism social interesat, cum este reclamanta din litigiu, dar numai în subsidiar deoarece trebuie dovedit ca vătămarea interesul legitim public să decurgă logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.
Or, conform art. 2 alin. 1 lit. p) din Legea nr. 554/2004, prin interes legitim privat se înţelege posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat.
Examinând obiectul acţiunii judiciare nu s-a întrevăzut că reclamanta ar fi invocat explicit pe lângă vătămarea interesului legitim public derivat din neexecutarea HCL nr. 99/2012 şi vătămarea interesului legitim privat aşa cum este configurat de dispoziţiile legale mai sus evocate.
Mai mult, chiar dacă implicit o atare evocare ar fi fost făcută aceasta ar fi trebuit în mod explicit să facă obiectul cererii de chemare în judecată aşa cum cerere expres art. 8 alin. 11din Legea nr. 554/2004.
Apoi , chiar invocat fiind interesul legitim privat ar putea avea în vedere pretinsa vătămare a unui drept subiectiv care ar putea fi asanat printr-o conduită a autorităţii publice ce ar putea fi obţinută prin intermediul instanţei de contencios administrativ.
Or, în speţă, interesul legitim privat circumscris dreptului obligării autorităţii publice de a executa HCL nr. 99/2002 prin alocarea unei sume de bani pentru confecţionarea şi montarea indicatoarelor de inscripţionare a denumirii municipiului Cluj-Napoca în limbile menţionate aparţine cetăţenilor municipiului Cluj-Napoca, implicit şi a cetăţenilor de etnie maghiară.
Aşa cum s-a evidenţiat mai sus, reclamanta în calitate de persoană juridică de drept privat ca subiect virtual de sesizare a instanţei de contencios administrativ sub sintagma de organism social interesat nu a probat că membri acesteia pot şi deţin calitatea de cetăţeni titulari ai unui atare drept subiectiv care prin premisă ar putea fi afectat de neexecutarea HCL nr. 99/2002 şi ar putea pretinde astfel o conduită autorităţii pe care să impună instanţa în virtutea art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 tocmai în considerarea realizării acelui drept subiectiv.
Concluzionând, faţă de aspectele de fapt şi de drept evidenţiate în precedent, Curtea reţine că reclamanta nu întruneşte calitatea de subiect de sesizare a instanţei de contencios administrativ din perspectiva interesului legitim public invocat şi din perspectiva obiectului acţiunii judiciare.
Aşa fiind, Curtea reţine că instanţa de fond a stabilit greşit că reclamanta are calitate procesuală activă în litigiu şi a justificat corect interesul pentru promovarea acţiunii judiciare raportat şi la obiectul, scopul şi finalitatea urmărită prin demersul judiciar cu care a fost investită.
De aceea, conform art. 20 alin. 3 şi art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 488 pct. 5 rap. la art. 496 şi art. 498 C.pr.civ. va admite recursul declarat de pârâţi şi ca o consecinţă va casa în întregime sentinţa atacată şi rejudecând cererea în limitele antamate va respinge acţiunea de contencios administrativ formulată de reclamanta FUNDATIA E.C.H.R.H.C.E., ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active.
Recurenţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.
2. În ceea ce priveşte celelalte motive de recurs, dat fiindcă Curtea s-a pronunţat asupra unei excepţii peremtorii şi dirimante, acestea nu vor mai fi examinate fiind de prisos analizarea acestora.
| ← Contencios.Regimul răspunderii patrimoniale a autorităţii publice | Obiectul acţiunii judiciare de contencios administrativ → |
|---|
