Obiectul acţiunii judiciare de contencios administrativ
| Comentarii |
|
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 1570 din 12 februarie 2015
Prin sentinţa civilă nr. 557, pronunţată la data de 28.02.2014 în dosarul nr. .../2014 al Tribunalului Sălaj, a fost admisă acţiunea reclamantei Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Zalău şi a fost obligat pârâtul M.V., la plata sumei de 62 lei reprezentând suma încasată în mod necuvenit cu titlu de ajutor pentru încălzirea locuinţei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Pe baza cererii si a declaraţiei pe proprie răspundere, paratului i s-a stabilit un ajutor pentru încălzirea locuinţei cu gaz. In urma anchetei sociale efectuate, s-a constatat ca paratul nu a comunicat modificările intervenite cu privire la veniturile realizate. Aşa fiind, Primarul Municipiului Zalău a emis Dispoziţia nr. 1090/5.07.20102, privind recuperarea sumelor încasate necuvenit de către parat, in cuantum de 62 lei, insa acesta nu a plătit nici o suma până în prezent, cu toate ca a fost notificat în repetate rânduri să se prezinte la sediul DASC pentru a restitui suma.
Potrivit principiului forţei obligatorii a contractului, aspect consacrat de dispoziţiile stipulate de art.1270, alin.1 Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.
Conform lit. G din cererea şi declaraţia pe proprie răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei (f.13 dosar nr..../2013 al Judecătoriei Zalău), pârâtul a declarat că datele şi informaţiile prezentate sunt complete şi corespund realităţii şi se obligă să aducă în scris, la cunoştinţa autorităţilor, orice modificare a situaţiei mai sus prezentate care poate conduce la încetarea drepturilor.
Dat fiind faptul că pârâtul şi-a încălcat obligaţia contractuală de a comunica în scris reclamantei orice modificare a situaţiei familiale, a componenţei bunurilor şi veniturilor acesteia, el a încasat în continuare în mod necuvenit ajutorul pentru încălzirea locuinţei, fiind dator să restituie reclamantei suma de 62 lei.
În aceste circumstanţe, acţiunea reclamantei apare ca fondată, şi a fost admisă în consecinţă de către instanţă.
Faţă de cele ce preced, instanţa a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâtul la plata sumei încasate în mod necuvenit pentru încălzirea locuinţei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M.V., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând pe fond, respingerea acţiunii formulată de Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Zalău ca lipsită de obiect; cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că în data de 07.08.2013 împotriva pârâtului a fost introdusă la Judecătoria Zalău o acţiune pentru recuperarea sumei de 62 lei, sumă reprezentând ajutor de încălzire încasat necuvenit. Precizează că la data la care a depus cererea de acordare a ajutorului de încălzire sumele declarate erau cele reale, la acea dată neştiind dacă şi în ce cuantum va primi subvenţia de la APIA. Pe de altă parte nu ştia că acest ajutor, acordat în anul 2011 pentru anul 2010, intră în categoria veniturilor lunare. De altfel, începând cu anul 2012, subvenţiile acordate producătorilor agricoli nu intră în calculul venitului lunar (facem trimitere în acest sens la art.18 din OUG nr.70/2011 coroborat cu art.8 din Legea nr.416/2001, aşa cum a fost modificată prin Legea nr.166/2012).
Recurentul arată că a achitat suma de 62 lei în data de 03.09.2013, înainte de primul termen de judecată şi chiar mai înainte de a fi citat în cauză. După primirea citaţiei a cerut relaţii de la DASC Zalău, fiind informat că dacă a plătit nu trebuie să aibă motive de îngrijorare. Văzând că este citat în continuare a înţeles că DASC Zalău nu a depus cerere de renunţare la judecată şi nici a adus la cunoştinţa instanţei plata efectuată, motiv pentru care, în data de 24.02.2014, a depus chitanţa care dovedea restituirea sumei.
Deşi acţiunea are ca obiect restituirea unei sume necuvenite, Judecătoria Zalău ajunge la concluzia că această cauză ar fi de contencios administrativ şi îşi declină competenţa în favoarea Tribunalului Sălaj. Judecătoria afirmă că raportul juridic care a determinat demersul reclamantei este unul care se circumscrie sferei contenciosului administrativ, dar nu explică în concret raţionamentul său.
Pornind de la soluţia dată, putem presupune că reclamanta - DASC Zalău este o persoană vătămată în drepturi, iar pârâtul - M.V., este o autoritate publică. Sau poate că cererea depusă pentru acordarea ajutorului de încălzire are valoarea unui contract
administrativ, fapt ce determină competenţa materială şi funcţională a instanţei de contencios administrativ.
În opinia recurentului acţiunea nu se circumscrie contenciosului administrativ astfel cum este definit în art.2 alin. l lit. e din Legea nr.554/2004, dar acest aspect nu prezintă relevanţă în această fază procesuală, câtă vreme niciuna din părţi nu a invocat excepţia necompetenţei materiale în termenul prevăzut de art.130 alin. 2 C.pr.civ.
Astfel, dosarul a fost înaintat Tribunalului Sălaj care prin rezoluţie (fila 47) stabileşte o taxă de timbru de 20 de lei, în baza art.3 alin. l lit. a din O.U.G. nr.80/2013, ceea ce înseamnă că Tribunalul Sălaj a calificat acţiunea ca fiind de natură civilă, evaluabilă în bani. Numai că, la primul termen de judecata, instanţa omite să-şi verifice competenţa, raportat la valoarea obiectului cererii şi mai ales la prevederile art.2 alin. l lit. e din Legea: nr.554/2004.
Totodată, soluţionează cauza fără să observe că nu a fost achitată taxa stabilită, şi nici faptul că la dosar a fost depusă dovada achitării sumei de 62 lei, reprezentând contravaloarea sumei încasată necuvenit (filele 52 - 53).
Împotriva soluţiei pronunţate de Tribunalul Sălaj a declarat apel - aceasta fiind calea de atac indicată de instanţa de fond, apel care a fost respins ca inadmisibil pentru motivul prevăzut de art.457 C.pr.civ. - calea de atac nu este prevăzută de lege.
Deşi recurentul a indicat în cuprinsul cererii de apel motivul prevăzut de art.488 alin.l pct.8, încadrându-se totodată în termenul de recurs, instanţa a considerat că nu se impune aplicarea art.152 C.pr.civ, astfel încât exercitarea prezentului recurs s-a efectuat în condiţiile şi cu respectarea termenului prevăzut de art.457 alin.3 C.pr.civ.
În ce priveşte motivul de casare - art.488 alin.l pct.8 Cod procedura civila, arată că: „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşita a normelor de drept material”. Îşi întemeiază prezentul recurs pe dispoziţiile art.488 alin.l pct.l Cod procedură civilă, hotărârea fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.
Astfel, instanţa îşi motivează hotărârea pe prevederile art.1270 alin.l C.civ. referitoare la forţa obligatorie a contractului, calificând cererea de acordare a ajutorului pentru încălzire ca fiind de natură contractuală.
Pornind de la această calificare, instanţa de fond reţine că "pârâtul şi-a încălcat obligaţia contractuală de a comunica în scris orice modificare a situaţiei familiale, a componenţei bunurilor şi veniturilor acesteia ... fiind dator să restituie reclamantei suma de 62 lei".
Premisele de la care a pornit judecătorul de primă instanţă sunt total greşite, prevederile art.1270 Cod. civ. nefiind aplicabile în speţă.
Cererea de acordare a ajutorului nu are valenţe contractuale şi, prin urmare, nici răspunderea antrenată de nerespectarea obligaţiei nu este de natură contractuală.
În realitate, acţiunea are ca temei restituirea plăţii nedatorate, în condiţiile prevăzute de art.1341 -1344 din Codul civil. Potrivit art.1344 c.civ. restituirea plăţii nedatorate se face potrivit dispoziţiilor art.1635-1649 c.civ. Astfel, potrivit art.1635 c.civ.:''restituirea prestaţiilor are loc ori de câte ori cineva este ţinut, în virtutea legii, să înapoieze bunurile primite fără drept ori din eroare.
În concluzie, hotărârea pronunţată este nelegală, fiind urmarea greşitei aprecieri a normei de drept material aplicabile în speţă, motiv pentru care se impune casarea hotărârii atacate.
În rejudecare, solicită să se constate că suma pretinsă de reclamantă a fost achitată înainte de pronunţarea hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă să se dispună respingerea acţiunii introductive ca rămasă fără obiect.
În concret, suma a fost restituită în data de 03.09.2013, chiar mai înainte de a fi fost citat în dosar. Precizează că am fost înştiinţat de DASC ZALĂU prin adresa nr.10440/23.08.2013, iar în data de 03.09.2013 suma pretinsă a fost achitată, nicidecum nu a
fost vorba despre înştiinţări repetate, aşa cum în mod eronat a susţinut intimata-reclamantă prin acţiunea introductivă, cu cheltuieli de judecată.
În drept, a invocat prevederile art. 488 alin.l pct.8 C.pr.civ., art.20 alin.3 din Legea nr.554/2004, art. 1341-1344, art.1635-1649 C.civ.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 18 iunie 2014, intimata Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Zalău, a solicitat respingerea recursului.
În motivare arată că pe baza cererii şi a declaraţiei pe propria răspundere, pârâtului i sa stabilit de către Direcţia de Asistenţa Socială Comunitară Zalău, un ajutor pentru încălzirea locuinţei eu gaz. În urma controlului efectuat de către Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Sălaj, s-a constatat că numitul M.V. nu a comunicat modificările intervenite cu privire la veniturile realizate. Aşadar, Primarul Municipiului Zalău a emis Dispoziţia nr. 1090/5.07.2012, privind recuperarea sumelor încasate necuvenit de către pârât, în cuantum de 62 de lei. Această dispoziţie fiind cu drept de contestare, ta instanţa de contencios administrativ, în condiţiile Legii nr.554/2004. Menţionăm faptul că M.V. nu şi-a exercitat acest drept conferit de lege.
Aşadar, la retragerea dreptului la ajutorul de încălzire cu recuperarea sumei de care a beneficiat M.V., până la data retragerii, prin dispoziţia mai sus menţionată, Primarul mun. Zalău nu a făcut decât să uzeze de prerogativele conferite prin Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale.
Acţiunea DASC Zalău, astfel cum a fost formulată, este ca o acţiune prin care o autoritate publică solicită unui particular, restituirea unei sume acordate cu titlul de sprijin financiar, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei legale - obligaţie de rezultat - avută în vedere la acordarea acestui sprijin.
Este, în opinia noastră, de remarcat că neîndeplinirea obligaţiei de către beneficiar conferă ajutorului financiar acordat natura unei creanţe bugetare, sumele ce trebuie recuperate urmând a fi virate la bugetul de stat, în atare condiţii devenind aplicabile dispoziţiile art 1 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, referitoare la administrarea creanţelor fiscale, respectiv alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii.
Face menţiunea că potrivit lit. G din cererea şi declaraţia pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei, recurentul-pârât a declarat că datele şi informaţiile prezentate sunt complete şi corespund realităţii şi se obligă, de asemenea, să aducă la cunoştinţa autorităţilor în scris şi în termenul prevăzut de lege, orice modificare a situaţiei mai sus prezentate. în condiţiile în care recurentul-pârât nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate, şi anume acelea de a anunţa în scris orice modificare a componenţei familiale, a modificărilor survenite în legătură cu bunuri ori venituri, este evident, aşa cum pe deplin justificat a reţinut instanţa de fond, că acesta a încasat necuvenit ajutorul de încălzire în suma de 62 de lei.
Menţionează faptul că deşi M.V. a fost notificat de către DASC Zalău în data 3.09.2012, iar somaţia de plată a fost trimisă în data de 26.09.2012, acesta a plătit suma datorată abia în data de 3.09.2013, deci după aproximativ un an de la data emiterii somaţiei de plată.
Prin plata sumei de 62 de lei, conform chitanţei nr. 961 din data de 3.09.2013, recunoaşterea datoriei este voluntară, neîndoielnică, pură şi simplă, nefiind afectată de nicio condiţie sau rezervă din partea autorului ei.
Consideră că este extrem de important de precizat faptul că plata datoriei a fost făcută ulterior introducerii cererii de chemare în judecată. Se poate observa faptul că DASC Zalău a introdus acţiunea la Judecătoria Zalău în data de 07.08.2013, iar plata datoriei a fost făcută, aşa cum am precizat mai sus, în data de 3.09.2013 ( deci după aproape o lună de zile).
În ceea ce priveşte depunerea unei cereri de renunţare la judecată face următoarele precizări:
Potrivit art. 406 alin. 1 C. pr. civ. „ Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă.
Având în vedere prevederile art. 406 alin. 3 C. pr. civ. care specifică „Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut", s-a considerat că este util ca litigiul să fie tranşat printr-o sentinţă, pentru a nu exista riscul de a plăti cheltuieli de judecată. Considerăm că plata unor cheltuieli de judecată de către Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Zalău este, în condiţiile mai sus descrise, inacceptabilă. Este evident că suportarea cheltuielilor de judecată presupune existenţa unei culpe procesuale, ori, în opinia noastră, în sarcina Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Zalău nu poate fi reţinută vreo culpă.
În final, apreciază că afirmaţia potrivit căreia cauza a fost soluţionată fără achitarea taxei de timbru este netemeinică întrucât potrivit art. 30 alin. (1) din OUG 80/2013 „Sunt scutite de taxa judiciară de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice."
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Raportat la motivul de recurs de ordine publică invocat din oficiu de Curte conform art. 489 alin. 3 C.pr.civ., văzut şi prin prisma obiectului acţiunii judiciare de contencios administrativ compatibilă cu art. 8 din Legea nr. 554/2004, Curtea reţine că, conform art. 30 alin. 4 din OUG 70/2011 privind masurile de protectie sociala in perioada sezonului rece. Ordonanta de urgenta 70/2011 în situatia in care familia sau persoana singura beneficiara de ajutor pentru incalzirea locuintei refuza sa furnizeze informatiile si documentele necesare pentru intocmirea anchetei sociale sau in urma anchetelor sociale efectuate prin sondaj se constata ca la completarea cererii si declaratiei pe propria raspundere privind componenta familiei si veniturile acesteia nu a declarat corect numarul membrilor de familie, veniturile ori bunurile detinute, dreptul la ajutorul pentru încalzirea locuintei înceteaza începand cu luna urmatoare, iar sumele platite necuvenit cu acest titlu se recupereaza in conditiile legii, prin dispozitie a primarului, care constituie titlu executoriu.
Astfel fiind, în ipoteza normei juridice pre citate care se pliază şi pe datele dosarului , reclamanta recurentă nu avea dreptul să ceară şi să obţină un nou titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească, prin intermediul procedurii de contencios administrativ pentru recuperarea sumei de 62 de lei de la pârât, ci avea obligaţia să emită un titlu executoriu reprezentat de actul administrativ unilateral în aplicarea art. 30 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 care constituie potrivit legii titlu executoriu pentru recuperarea acestor sume de bani.
Aşa fiind, din perspectiva obiectului cererii de chemare în judecată, a scopului şi finalităţii urmărite de reclamantă, demersul acesteia excedează limitelor impuse de art. 8 din legea nr. 554/2004 corelate cu art. 30 alin. 4 din OG nr. 70/2011, sens în care acţiunea este inadmisibilă.
În acest context, Curtea constată că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este nelegală fiind dată cu aplicarea şi încălcarea dispoziţiilor art. 30 alin. 4 din OG nr. 70/2011, motiv de recurs prevăzut la art. 488 pct. 8 C.pr.civ.
În această ipoteză nu se pune nici problema înrăutăţirii situaţiei în propria cale de atac deoarece chestiunea pusă în discuţie vizează un aspect de regularitate a sesizării instanţei de contencios administrativ care se constituie într-un motiv de ordine publică.
Faţă de cele ce precedă, în temeiul art. 20 alin. 3 şi art. 28 alin.1 din legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 şi art. 498 C.pr.civ. se va admite recursul se va casa în tot sentinţa atacată şi în rejudecare cauzei se va respinge ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Zalău.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat în recurs.
| ← Condiţiile de exerciţiu ale acţiunii în contencios administrativ | Efectele deciziei Curţii Constituţionale într-un proces pe... → |
|---|
