Contencios.Regimul răspunderii patrimoniale a autorităţii publice
| Comentarii |
|
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 1093 din 29 ianuarie 2015
Prin sentinţa civilă nr. 4488 din 20 iunie 2014 pronunţată în dosarul cu nr. .../2011 al Tribunalului Cluj, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta S.C. V.I. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii PRIMARUL MUNICIPIULUI CLUJ NAPOCA, MUNICIPIUL CLUJ NAPOCA şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ NAPOCA.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1664 pronunţată în dosarul nr. .../2009 al Tribunalului Cluj rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2825/2010 a Curţii de Apel Cluj, Primarul Municipiului Cluj-Napoca a fost obligat să elibereze S.C. V.I. S.R.L., certificat de urbanism pentru imobilul teren situat în Cluj-Napoca, str ... f.n., în suprafaţă de de 3300 mp, înscris în CF nr. 130058 Cluj-Napoca, nr. top 22193/1/1, 22193/1/2, în vederea autorizării lucrărilor de construire constând în „Sediu Bancă şi spaţii comerciale S+P+2E” şi „ Imobil de locuit colectiv S1+S2+P+10E”
Instanţa de fond a fost investită cu soluţionarea unei acţiuni în stabilirea răspunderii administrativ-patrimoniale a autorităţii publice, în temeiul art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004 urmare a conduitei autorităţii publice materializate în refuzul nejustificat de eliberare al certificatelor de urbanism, conduită manifestată şi ulterior.
Analiza instanţei s-a circumscris întrunirii elementelor răspunderii delictuale : existenţa unei fapte ilicite materializată într-o conduită neconformă cu legea, care a cauzat un prejudiciu cert, rezultat din încălcarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim.
Conform prevederilor Legii nr. 554/2004 în cazul litigiilor formulate împotriva autorităţii publice există o răspundere obiectivă..., fără culpă, deoarece analiza coroborată a art. 1 alin.1, art. 8 alin. 1 şi art. 16 şi art. 19 din Legea 554/2004, când este chemată în judecată numai autoritatea publică, dovedirea culpei nu este necesară, mai mult ea nu este nici măcar prevăzută de lege.
Deşi condiţia privind fapta ilicită rezultă din decizia civilă nr. 1664/2010 a Tribunalului Cluj, cu autoritate de lucru judecat existenţa unui refuz nejustificat de eliberare în favoarea reclamantei a certificatelor de urbanism de către PRIMARUL MUNICIPIULUI CLUJ NAPOCA, prima instanţă a considerat că această problemă trebuie privită nuanţat.
În ce priveşte natura şi regimul juridic al certificatului de urbanism în raport de prevederile art. 6 alin. 1 din Legea 50/1991, care, fiind un act de informare, trebuie să reflecte situaţia imobilului vizat la momentul formulării cererii sau, mai exact, al eliberării certificatului. Informaţiile pe care le conţine, constituie în fapt elementele care conturează dreptul de proprietate din perspectiva limitărilor acestuia, a eventualelor servituţi urbanistice pe care le comportă imobilul astfel că informarea proprietarului sau a oricărei persoane interesate cu privire la sfera acestui drept constituie unul din instrumentele de exercitare corectă şi în cunoştinţă de cauză a acestui drept. Din art. 29, Legea Urbanismului nr. 350/2001 reiese că certificatul de urbanism constituie o formalitate prealabilă emiterii autorizaţiei de construire, care nu conferă titularului dreptul de a construi, prin urmare nu este prin el însuşi capabil să producă efecte juridice directe.
În menţiunile Certificatului de Urbanism nr. 104/2013 eliberat în baza Sentinţei Civile nr. 1664/2010 a Tribunalului Cluj şi respectiv a sentinţei civile nr. 22693/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, se specifica faptul că acesta nu va fi urmat de emiterea unei autorizaţii de construire neputând fi folosit de reclamantă în acest scop. Autoritatea emitentă a menţionat că certificatul de Urbanism nr. 104/2013 poate fi folosit pentru „operaţiuni cadastrale şi elaborare de studii de urbanism pentru construire imobil cu destinaţia sediu de bancă şi spaţii comerciale S+P+2E şi imobil de locuit colectiv S1+S1+P+10E „raportat la pundtul 8 al Notei din cuprinsul CU menţionat, în conformitate cu care autoritatea emitentă „ nu se poate pronunţa cu privire la propunerea de amplasare a celor două imobile şi încadrarea lor în condiţiile urbanistice.
Tribunalul Cluj a mai reţinut că reclamanta nu a invocat producerea unui prejudiciu determinat de încălcarea dreptului său de a construi ci a extins raportul de cauzalitate, invocând un prejudiciu constând în folosul de tras nerealizat, reprezentând chiria neîncasată din exploatarea construcţiilor la a căror edificare se tinde prin obţinerea certificatelor de urbanism. De asemenea atât timp cât certificatul de urbanism ne este în măsură să producă efecte directe asupra dreptului proprietarului terenului de a construi implicit nu este apt să producă efecte asupra profitului economic estimat. Aşadar instanţa a reţinut că nu există raport de cauzalitate între refuzul nejustificat al autorităţii publice locale de a emite certificatul de urbanism şi prejudiciul pretins constând în nerealizarea profitului economic.
Prejudiciul afirmat în privinţa existenţei şi întinderii nu fost întemeiat pe producerea unor probe care să ateste acest fapt şi care să justifice pretenţiile reclamantei. Nu au fost aduse probe care să dovedească pretinsele venituri pe care reclamanta le-a previzionat urmare a exploatării construcţiilor „ Sediu bancă şi spaţii comerciale S+P+2E” respectiv „Imobil de locuit colectiv S1+S2+P+10E”, concluzie rezultată şi din raportul de expertiză ordonat în cauză
În cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică judiciară de către expert tehnic judiciar ing. A.G., iar din concluziile acestui raport reiese că:
Nivelul mediu al chiriei lunare practicate în municipiul Cluj-Napoca, începând cu data de 28.11.2008 şi până în prezent, în sectorul privat, pentru sedii bancă din imobile asemănătoare imobilului propus de reclamantă „sediu bancă şi spaţii comerciale S+P2E”, avându-se în vedere poziţionarea imobilului propus în Cluj-Napoca, pe strada ... FN (varianta ..., artera principală de circulaţie cu 4 benzi - Drumul internaţional E60), cu intrare de la stradă, este de 8,28 euro/mp
Nivelul mediu al chiriei lunare practicate în municipiul Cluj-Napoca, începând cu data de 28.11.2008 şi până în prezent, în sectorul privat, pentru spaţii comerciale din imobile asemănătoare imobilului propus de reclamantă „sediu bancă şi spaţii comerciale S+P2E” şi imobil de locuit colectiv cu parter comercial S1+S2+P = 10E, avându-se în vedere poziţionarea imobilului propus în Cluj-Napoca, pe strada ... FN (varianta ..., artera principală de circulaţie cu 4 benzi - Drumul internaţional E60), cu intrare de la stradă, este de 8,28 euro/mp
Nivelul mediu al chiriei lunare practicate în municipiul Cluj-Napoca, începând cu data de 28.11.2008 şi până în prezent, în sectorul privat, pentru apartamente din imobile asemănătoare imobilului propus de reclamantă „imobil de locuit colectiv cu parter comercial S1+S2+P = 10E, avându-se în vedere poziţionarea imobilului propus în Cluj-Napoca, pe strada ... FN (varianta ..., artera principală de circulaţie cu 4 benzi - Drumul internaţional E60), cu intrare de la stradă, este de 4,60 euro/mp.
Instanţa de fond nu a considerat întemeiate pretenţiile reclamantei cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor morale. Pentru a soluţiona astfel s-a reţinut că prima condiţie de acordare a oricărui fel de daune este dovedirea acestora prin orice mijloc de probă. Potrivit practicii judiciare şi doctrinei se reţine că prejudiciul moral prin esenţă nu este suscepţibil de evaluare bănească, despăgubirea acodată neputând avea drept urmare repunerea celui prejudiciat în situaţia anterioară, întrucât suferinţele suportate direct sau indirect cu nu mai pot fi şterse, curgerea timpului fiind ireversibilă. Aceste despăgubiri au rolul de a oferi o satisfacţie morală celor prejudiciaţi, în sensul de a fi susceptibile să atenueze suferinţele acestora şu nu să realizeze o îmbogăţire fără justă cauză. Cuantumul acestora se individualizează de la caz la caz prin apreciere, în raport cu: consecinţele negative suferite de consecinţele negative suferite de victimă pe plan fizic, psihic şi social, importanţa cu care au fost percepute consdecinţele vătămării precum şi măsura în care victimei i-a fost afextată situaţia familială, socială şi profesională. Prin afirmarea unor acte de „ persecuţie, presiune şi ameninţare” din partea autorităţii administrative fără a indica în ce au constat, în concret aceste acte şi fără a produce probe din care să rezulte acţiunile sau inacţiunile autorităţii.
Pentru toate aceste considerente instanţa de fond a respins acţiunea formulată de S.C. V.I. S.R.L., în temeiul art. 1 al. 1, art. 8 şi art. 19 din Legea 554/2004 formulată în contradictoriu cu pârâţii PRIMARUL MUNICIPIULUI CLUJ NAPOCA, MUNICIPIUL CLUJ NAPOCA şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ NAPOCA
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. V.I. S.R.L., solicitând admiterea recursului aşa cum a fost formulat cu reţinerea cauzei spre rejudecare şi modificarea în totalitate a sentinţei recurate în sensul admiterii acţiunii formulate, astfel cum a fost precizată în fata instanţei fondului în urma expertizelor efectuate, cu obligarea intimaţilor la plata tuturor cheltuielilor de judecata efectuate la fond şi în recurs.
În motivare a arătat că pronunţarea unei asemenea hotărâri reprezintă o eroare judiciară imensă încălcând grav drepturile şi interesele legitime ale recurentei şi nesocotind dreptul de a fi despăgubiţi pentru prejudiciul ce i-a fost produs.
O asemenea atitudine indiferenta cum este cea a instanţei fondului fata de prejudiciile produse cetăţenilor (în speţa persoanelor juridice romane) prin actele administrative nelegale, duce la perpetuarea abuzurilor şi corupţiei la nivelul aparatului administrativ.
O prima greşeala a instanţei de fond este aceea ca, deşi la pag 3 aliniatele 7 şi 8 din Considerentele hotărârii atacate, reţine ca a investit instanţa cu o acţiune în stabilirea răspunderii administrativ patrimoniale, întemeiat pe prev. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, în mod greşit retine la aliniatul 9 al pag 8 ca analiza instanţei se va circumscrise Întrunirii elementelor răspunderii civile delictuale.
Ori, este îndeobşte cunoscut ca, din perspectiva temeiurilor juridice ale acţiunii introductive de instanţa invocate de subscrisa reclamanta în temeiul principiului disponibilităţii, tipul de răspundere juridica ce urma a se cerceta de instanţa de judecata era, în mod indiscutabil, răspunderea administrativa patrimoniala a autorităţilor publice pentru pagubele materiale şi morale cauzate prin emiterea unui act administrativ nelegal!!
Acest tip de răspundere administrativa subiectiva este cea pe care instanţa de fond trebuia sa o cerceteze în vederea antrenării acesteia fata de subiecţii de drept administrativ menţionaţi în aliniatul precedent şi nicidecum răspunderea civila delictuala pentru fapta proprie.
La pagina 3 ultimul aliniat şi pagina 4 primul aliniat, prima instanţa procedează la analiza condiţiei culpei, apreciind ca "atunci când este chemata în judecata numai autoritatea publica" de la care se pretinde reparaţia pentru prejudiciul cauzat "(după cum este cazul în speţa de fata), dovedirea culpei nu este necesara, mai mult ea nu este nici măcar prezumata de lege".
Astfel, cu toate ca instanţa de fond a apreciat ca nu este necesara dovedirea culpei, arată ca din probele administrate la dosar rezulta clar culpa autorităţii publice şi a funcţionarilor câtă vreme prin sentinţa civila nr. 1664/ 2010 a Tribunalului Cluj pronunţata în şedinţa publica din data de 07 mai 2010 (anexa 1 la acţiunea introductiva) completata prin încheierea civila nr. 137/CC/ 2010 (anexa 2 la acţiunea introductiva), s-a constatat nelegalitatea refuzului primarului de eliberare a certificatelor de urbanism şi a fost obligat la eliberarea certificatelor de urbanism solicitate şi de asemenea la plata cheltuielilor de judecata. Nelegalitatea acestui refuz rezultă şi din decizia civila nr. 2825/2010 pronunţata de Curtea de Apel Cluj la data de 11 noiembrie 2010 prin care a fost respins recursul primarului.
Prin sentinţa civila nr. 22693/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca pronunţata în dosar nr. .../2012, a fost obligat primarul la plata unei amenzi pe fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea obligaţiilor de eliberare a certificatelor de urbanism.
A obţinut certificat de urbanism pentru investiţiile propuse numai după ce a făcut apel la forţa de constrângere a statului care 1-a obligat pe primar.
Daca în mod ipotetic am admite ca „raţiunea” pârâţilor împărtăşita de instanţa, ca nu pot fi chemaţi sa răspundă patrimonial ar putea fi corecta, ar însemna ca nici un organ al administraţiei publice locale care refuza nelegal eliberarea certificatului de urbanism nu ar putea fi tras la răspundere patrimoniala pentru perioada cuprinsa între data refuzului nelegal şi data eliberării unui certificat de urbanism legal.
S-ar da astfel frâu liber abuzurilor întrucât organele administraţiei publice locale ar şti ca nu pot fi obligate la repararea prejudiciilor cauzate persoanelor vătămate. O asemenea situaţie este INADMISIBILA într-un stat de drept întrucât ar contraveni principiului răspunderii de drept administrativ.
Având în vedere considerente de echitate şi faptul ca nimeni nu este mai presus de lege (nici măcar cei care ocupa funcţii publice în aparatul administrativ), Legea 554/ 2004 a Contenciosului Administrativ a prevăzut posibilitatea acţionarii în instanţa a emitenţilor actelor administrative nelegale şi a obligării acestora la plata de despăgubiri.
În ceea ce priveşte FAPTA ILICITA, instanţa de fond retine la pag 4 alin. 2 ca „îndeplinirea acestei condiţii rezulta din Sentinţa civila nr. 1664/2010 a Tribunalului Cluj prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat, existenta unui refuz nejustificat de eliberare în
favoarea reclamantei a certificatelor de urbanism de către Primarul Municipiului Cluj-Napoca”
Cu toate acestea, pentru a exonera paraţii de răspundere, prima instanţa, după ce analizează la pag. 4 aliniatul 3 caracterul de act informativ al certificatului de urbanism, raportat la dispoziţiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 50/ 1991, în MOD GREŞIT, retine la aliniatul 4 al aceleiaşi pagini prin raportare la art. 29 din Legea urbanismului nr. 350/ 2001 ca CERTIFICATUL DE URBANISM ar constitui doar "o formalitate procedurala prealabila emiterii autorizaţiei de construire, care nu conferii titularului dreptul de a construi, prin urmare nu este prin el însuşi capabil să producă efecte juridice”.
Adică, cu alte cuvinte, deşi fapta ilicită exista şi este dovedită prin hotărâre judecătoreasca irevocabila, în opinia instanţei de fond şi spre salvgardarea pârâţilor, aceştia nu ar putea fi chemaţi sa răspundă întrucât oricum certificatul de urbanism nu conferă dreptul de a construi şi nu produce efecte juridice.
Aceasta alegaţie a primei instanţe este cat se poate de falsa. Majoritatea doctrinei juridice consideră certificatul de urbanism ca fiind un act administrativ special, aparţinând dreptului urbanismului, de aici decurgând o serie de particularităţi în privinţa funcţiilor şi efectelor sale juridice. Acestuia îi sunt aplicabile regulile generale ale regimului juridic al actelor administrative, la care se adaugă cele particulare generate de regimul specific al dreptului urbanismului. Certificatul de urbanism se obţine anterior formulării cererii pentru autorizaţia de construire şi nu ţine loc de aceasta, dar împreună constituie autorizaţiile de urbanism (in sens larg). Acesta trebuie sa însoţească în mod obligatoriu cererea de eliberare a autorizaţiei de construire.
Astfel, sub raportul naturii juridice, certificatul de urbanism reprezintă un act specific de drept al urbanismului, aparţinând familiei mai largi a categoriei actelor administrative, dar prezentând o serie de particularităţi semnificative în raport cu acestea, care decurg din specificul regulilor de urbanism şi cel al modului de realizare a prescripţiilor lor. Suntem în prezenţa unui act sau a unui certificat administrativ individual, creator de drepturi şi obligaţii.
Certificatul de urbanism nu este o simpla operaţiune tehnico administrativa, ci este un act administrativ, putând face de sine stătător obiectul controlului jurisdicţional de legalitate, atât în ceea ce priveşte certificatul de urbanism ca atare adică eliberat în concret cat şi în ceea ce priveşte refuzul nelegal de eliberare a acestuia - aşa cum s-a şi întâmplat în speţa noastră, unde în dosarul nr. .../2010 al Tribunalului Cluj a fost constatata nelegalitatea refuzului instituţiei primarului de a ne elibera certificatele de urbanism solicitate.
Iată aşadar ca, contrar opiniei instanţei de fond, certificatul de urbanism este capabil prin el însuşi sa producă efecte juridice. Efectul juridic DIRECT al nelegalitatii certificatului de urbanism sau al nelegalitatii refuzului de a elibera certificat de urbanism, este imposibilitatea obţinerii autorizaţiei de construire.
Toate certificatele de urbanism sunt acte de informare întrucât aşa le defineşte art. 6 alin. 1 şi 2 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Gravitatea emiterii de către primar a unui certificat de urbanism nelegal, sau gravitatea refuzului nelegal de eliberare a certificatului de urbanism, rezida insa tocmai din faptul ca, acest act constituie o faza prealabila eliberării autorizaţiei de construire şi obligatorie.
Urmarea directa a refuzului nelegal de eliberare a certificatului de urbanism este imposibilitatea obţinerii autorizaţiei de construire în vederea edificării construcţiei propuse şi prin urmare IMPOSIBILITATEA DE A CONSTRUI. Se aduc astfel atingere însăşi prerogativelor dreptului de proprietate, fiind îngrădit dreptul de folosinţa.
Prin urmare în speţa, fapta ilicita exista aşa cum a reţinut de altfel şi prima instanţa (condiţia ca actul atacat sau refuzul de eliberare a actului solicitat să fie nelegal), însă contrar opiniei acesteia, o asemenea faptă ilicită constând în refuzul de a elibera 2 certificate de urbanism produce consecinţe juridice!
Contrar probaţiunii administrate în dosarul cauzei, pentru a justifica respingerea acţiunii prima instanţa a reţinut la pagina 4 aliniatul 5 din sentinţa recurata ca Certificatul de urbanism nr. 104/2013 eliberat recurentei în baza sentinţei civile nr. 1664/2010 a Tribunalului Cluj respectiv a sentinţei civile nr. 22693/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca: "nu va fi urmat de emiterea unei autorizaţii de constituire, neputând fi folosit de reclamanta în acest scop".
Prima instanţa nu a avut răbdarea (şi nici interesul) sa citească în integralitate toate paginile certificatului de urbanism în cauza, altfel, ar fi putut constata ca LA PUNCTUL 5 denumit se arata ca cererea de eliberare a autorizaţiei de construire va fi însoţita de următoarele documente: a) certificat de urbanism; b) dovada titlului asupra imobilului; c) documentaţia tehnica; d) avizele şi acordurile stabilite prin certificatul de urbanism; d)l. avizele şi acordurile privind utilităţile urbane ETC.
Iată aşadar ca, în mod absolut eronat, prima instanţa a reţinut ca certificatul de urbanism în cauza nu ar putea fi folosit pentru obţinerea autorizaţiei de construire.
Menţiunea din certificatul de urbanism nr. 104/ 2013 la care face referire instanţa de fond ca autoritatea emitenta "nu se poate pronunţa cu privire la propunerea de amplasare a celor doua imobile şi încadrarea lor în condiţiile urbanistice" (motivat de aspectul ca nu ar mai deţine documentaţiile) nu prezintă nici o relevanta în speţa. Reamintim instituţiei Primarului Municipiului Cluj-Napoca ca toate documentaţiile le-au fost recomunicate în dosarul nr. .../2009 al Tribunalului Cluj - Secţia Contencios Administrativ în care a fost parte şi în care a fost pronunţata în care a fost "pronunţata Sentinţei civile nr. 1664/2010. în acelaşi dosar în care instituţia primarului a fost parte, i-a fost comunicat raportul de expertiza topografica şi completarea la acesta, prin care a fost stabilita amplasarea terenului subscrisei pe unităţi teritoriale de referinţa (aspecte care rezulta din Sentinţei civile nr. 1664/2010 în al cărei dispozitiv au fost menţionate de altfel şi suprafeţele terenului subscrisei pentru fiecare unitate teritoriala de referinţa, UTR, în parte). Prin urmare este absolut facil pentru recurentă "sa ajutam" instituţia primarului „să îşi amintească” unde anume au toate documentaţiile în cauza.
Referitor la prejudiciu. Condiţia ca actul atacat sau refuzul de eliberare a actului solicitat, cum este cazul în speţa, sa fi cauzat prejudicii materiale si. modale, este de asemenea îndeplinita.
Cu toate acestea, prima instanţa retine la pag. 4 penultimul aliniat ca reclamanta nu a invocat producerea unui prejudiciu determinat de încălcarea dreptului nostru de a construi ci am fi extins raportul de cauzalitate, invocând un prejudiciu constând în folosul de tras nerealizat constând în chiria neîncasata din exploatarea construcţiilor la a căror edificare se tinde prin obţinerea certificatelor de urbanism.
Instanţa de fond se afla din nou în maxima eroare, întrucât din întreaga poziţie procesuala a subscrisei rezida ca am invocat producerea prejudiciului EXACT întemeiat pe încălcarea dreptului său de a construi.
Prejudiciul produs subscrisei nu putea fi însă invocat la modul abstract, el trebuind a fi dovedit. Cuantificarea prejudiciului ca folos de tras nerealizat exprimat sub forma chiriei neîncasate, este o modalitate logica şi uzitata de determinare (cuantificare) a pagubei produse prin lipsirea proprietarului unui imobil de folosinţa acestuia, pentru perioada în care actul administrativ nelegal si-a produs efectele.
În mod greşit a reţinut instanţa de fond la pag 5 aliniatele 2 şi 3 din sentinţa recurata ca în privinţa existentei şi întinderii prejudiciului afirmat a constatat ca nu au fost produse probe din care sa rezulte date certe care sa justifice pretenţiile sale, respectiv ca nu ar fi fost aduse dovezi în sprijinul pretinselor venituri pe care le-a fi previzionat şi ca raportul de expertiza nu ar fi fost relevant.
Dovedirea prejudiciului material a fost efectuata în faza probatorie a prezentului dosar, unde a fost efectuata expertiza tehnica judiciara de evaluare, pe baza căreia, raportat la
suprafeţele obiectivelor de investiţii a fost cuantificata valoarea pagubelor suferite. Rezulta astfel ca existenta prejudiciului material a fost dovedit, fiind dovedita şi îndeplinirea acestei condiţii de angajare a răspunderii administrative a paraţilor.
Raportul de cauzalitate - Condiţii privind legătura de cauzalitate dintre actul administrativ nelegal sau refuzul de eliberare a actului solicitat (cum este cazul în speţa) şi prejudiciu.
Contrar celor reţinute de instanţa de fond la pag 4 ultimul aliniat din sentinţa recurata, certificatul de urbanism este în măsura sa producă efecte directe asupra dreptului proprietarului de a construi şi este în măsură să producă efecte asupra profitului economic estimat ca urmare a exploatării construcţiilor la a căror edificare se tinde (efectul direct al neeliberării certificatului de urbanism constând în imposibilitatea obţinerii autorizaţiei de construire şi pe cale de consecinţa în imposibilitatea de a construi). De asemenea, contrar celor reţinute de instanţa de fond al pag. 5 primul aliniat din sentinţa recurată, exista legătura de cauzalitate intre refuzul nejustificat al autorităţii locale de a emite certificatul de urbanism şi prejudiciul pretins, constând în nerealizarea profitului economic.
Si aceasta condiţie a răspunderii de drept administrativ este îndeplinita, fiind uşor de înţeles ca, refuzând eliberarea certificatelor de urbanism solicitate pentru investiţiile propuse, paraţii ne-au pus în imposibilitatea de a obţine autorizaţie de construire şi prin urmare au întârziat edificarea, darea în folosinţa şi exploatarea imobilelor propuse, întârziind perceperea fructelor (sub forma chiriilor indicate în acţiuni).
Aceasta, având în vedere ca eliberarea certificatului de urbanism este o faza prealabila şi obligatorie pentru obţinerea autorizaţiei de construire. Extrapolând, am putea spune ca daca unui cetăţean petent nu ii va fi eliberat niciodată un certificat de urbanism legal, nu va putea niciodată sa obţină autorizaţia de construire şi nu va putea niciodată construi.
Daca certificatele de urbanism ar fi fost emise în mod legal în anul 2008, atunci când le-a solicitat, investiţiile urmau sa fie realizate, cu toate beneficiile pentru subscrisa ce decurgeau de aici.
Ori în speţa, primarul ne-a eliberat certificatul de urbanism după 4 ani şi 79 de zile şi numai după ce a fost obligat de instanţele de judecată
Pe cale de consecinţa, îndeplinirea acestei condiţii în vederea antrenării răspunderii administrative patrimoniale este de necontestat.
La dosarul primei instanţe a depus la dosar practica judiciara din care rezulta clar admisibilitatea acţiunilor în despăgubiri întemeiate pe prejudiciile produse de autorităţile administrative prin eliberarea de acte nelegale ori prin refuzul nelegal de eliberare a actelor solicitate.
O speţa absolut similara este cea relevata de Decizia 699/ 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţata în dosarul nr. 3284/2002 rezulta ca prin Sentinţa civila nr. 1329 din 12 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost admisa acţiunea reclamanţilor împotriva Primarului General al Municipiului Bucureşti şi împotriva arhitectului sef "B.A.. A fost anulat certificatul de urbanism eliberat nelegal, primarul a fost obligat sa elibereze un alt certificat de urbanism legal, iar paraţii au fost obligaţi în solidar la plata despăgubirilor în suma de 293.000 USD. În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut ca prin eliberarea unui certificat de urbanism nelegal a fost vătămat dreptul de proprietate al reclamantului. Instanţa a stabilit ca eliberarea certificatului de urbanism cu încălcarea dispoziţiilor legale reprezintă o afectare a dreptului de proprietate.
Este prin urmare o speţa absolut similara, consecinţele eliberării unui certificat de urbanism nelegal şi cele ale refuzului, nelegal de eliberare a certificatului de urbanism fiind aceleaşi.
Referitor la daunele morale, prima instanţa consacra analizei acestora aliniatele 4,5,6,7 ale paginii 5 din considerente, conchizând în final, spre aceeaşi SALVGARADARE a intereselor paraţilor ca nu am suferit nici acest gen de prejudicii, întrucât nu ar fi dovedite.
Aceasta concluzie a instanţei fondului nu poate decât sa ne intrige având în vedere ampla probaţiune administrata la dosar, din care rezulta clar, încălcarea drepturilor şi intereselor noastre legitime şi în mod particular a dreptului nostru de proprietate privata;
- atingerea adusa însăşi plenitudinii atributelor dreptului de proprietate asupra terenului al cărui proprietar suntem. A fost practic privaţi de liberul exerciţiu al dreptului de proprietate asupra terenului nostru, fiindu-i îngrădit dreptul de folosinţa.
- subminarea încrederii noastre în autorităţile publice locale;
- tulburarea bunului mers al subscrisei societăţi comerciale, fiind puşi în situaţia de promova succesiv numeroase litigii (cu toate cheltuielile de rigare, expertize, etc.), toate decurgând din refuzul eliberării de către Primarul Municipiului Cluj-Napoca a certificatelor de urbanism solicitate şi apoi chiar şi după obligarea sa irevocabila de către instanţele de judecata.
- cauzarea stării de nelinişte, tulburare şi stres pentru reprezentanţii subscrisei societăţi, cu impact asupra societăţii comerciale, etc..
Din probatiunea cu înscrisuri administrata în cauza a rezultat în esenţa ca:
- Instituţia Primarului Municipiului Cluj-Napoca a soluţionat nelegal cele doua cereri de eliberare a certificatelor de urbanism înregistrate la Primăria Municipiului Cluj-Napoca sub nr. 195528/43/04.11.2008 pentru "Imobil de locuit colectiv cu parter comercial S1+S2+P+10E" şi sub numărul nr.95529/43/04.11.2008 pentru "Sediu banca şi spatii comerciale S+P+2E" refuzând prin adresa nr. 195529, 195528/ «3/ 28.11.2008 (anexA 6 la acţiunea introductiva) eliberarea certificatelor de urbanism solicitate.
- Au fost nevoiţi a acţiona în judecata instituţia Primarului Municipiului Cluj-Napoca în dosarul nr. .../2010 al Tribunalului Cluj Secţia de Contencios Administrativ, unde a fost pronunţata Sentinţa civila nr. 1664/ 2010 în şedinţa publica din data de 07 mai 2010 (anexa 1 la acţiunea introductiva) completata prin încheierea civila nr. 137/CC/ 2010 (anexa 2 la acţiunea introductiva), hotărâri prin care primarul a fost obligat la eliberarea certificatelor de urbanism solicitate şi de asemenea la plata cheltuielilor de judecata.
Ulterior, prin Decizia civila nr. 2825/2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj la data de 11 noiembrie 2010 (anexa 3 la acţiunea introductiva), a fost respins recursul primarului, Sentinţa civila nr. 1664/ 2010 rămânând definitiva şi irevocabila.
- Cu toate acestea instituţia primarului a refuzat în continuare a ne elibera cele doua certificate de urbanism, refuzând practic sa îşi îndeplinească obligaţia stabilita în sarcina sa printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva şi irevocabila.
- Din data de 11 noiembrie 2010 când a fost pronunţata în recurs Decizia civila nr. 2825/2010, am aşteptat ca instituţia primarului sa îşi îndeplinească obligaţia de eliberare a certificatelor de urbanism, solicitând în mai multe rânduri acestei instituţii sa se conformeze Sentinţei civile nr. 1664/ 2010 a Tribunalului Cluj.
- Urmare a refuzului instituţiei primarului de a-şi îndeplini obligaţia, a pus în executare Sentinţa civila nr. 1664/ 2010 a Tribunalului Cluj prin Biroul Executorului Judecătoresc Cimpian Minai Radu din Cluj-Napoca, acesta procedând la somarea debitorului.
- întrucât primarul nu si-a îndeplinit obligaţia de eliberare a certificatelor de urbanism nici ca urmare a somării de către executorul judecătoresc, la data de 16 iulie 2012, a înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca o CERERE DE AMENDARE a instituţiei primarului pe zi de întârziere în temeiul art. 580 ind. 3 alin. 1 Cod procedura civila, în DOSARUL nr. .../2012 pana la îndeplinirea obligaţiei de a face, care era una intuitu personae, nesusceptibila de executare silita.
La data de 19 noiembrie 2012, a fost pronunţata sentinţa civila nr. 22693/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca pronunţata în dosar nr. .../2012, (depusa la dosarul instanţei de fond) prin care instanţa de judecata a obligat Primarul Municipiului Cluj-Napoca sa plătească în favoarea statului o amenda în suma de 50 lei pe fiecare zi de Întârziere, pane la îndeplinirea obligaţiilor sale decurgând din Sentinţa civila nr. 1664/ 2010 şi Încheierea civila nr. 137/CC/ 2010 a Tribunalului Cluj pronunţate în dosarul nr. .../2010.
Mai arată că în cuprinsul sentinţei civile nr. 22693/2012, instanţa de judecata a observat reaua credinţa a instituţiei primarului şi ca aceasta nici după somarea de către executorul judecătoresc nu si-a îndeplinit obligaţiile de a ne elibera certificatele de urbanism. De asemenea instanţa de judecata care a pronunţat sentinţa civila nr. 22693/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca a reţinut şi caracterul nefondat a apărărilor instituţiei primarului, care nu urmarea altceva decât a se eschiva de la îndeplinirea obligaţiilor sale ce rezultă din hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
- Abia după comunicarea la data de 28 decembrie! 2012 cu părţile a sentinţei civile nr. 22693/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca instituia Primarului Municipiului Cluj-Napoca i-a eliberat certificatul de urbanism nr. 104/ 21.01.2013 (depus la dosarul instanţei de fond), pentru ambele investiţii, atât - "Imobil de locuit colectiv cu parter comercial S1+S2+P+10E" cat şi "Sediu banca şi spatii comerciale S+P+2E". Valabilitatea acestui certificat de urbanism a fost prelungita pana în luna ianuarie 2015.
Arată că în preambulul certificatului de urbanism, paratul Primarul Municipiului Cluj-Napoca arata expres ca a fost eliberat ca urmare a obligării acestuia prin hotărâri judecătoreşti.
- Trebuie observat prin urmare aspectul esenţial ca cele doua cereri de eliberare a certificatelor de urbanism au fost înregistrate la Primăria Municipiului Cluj-Napoca în data de 04.11.2008 sub nr. 195528/43/04.11.2008 pentru "Imobil de locuit colectiv cu parter comercial S1+S2+P+10E" şi sub numărul nr.95529/43/04.11.2008 pentru "Sediu banca şi spatii comerciale S+P+2E" refuzând eliberarea certificatelor de urbanism solicitate.
Trebuie observat de asemenea ca pentru cele doua investiţii ne-a fost eliberat certificat de urbanism abia la data de 21.01.2013, adică după 4 ani şi 79 de zile şi numai după ce:
- a formulat la primar plângere prealabila în contencios administrativ
- a fost obligat primarul de Tribunalul Cluj la eliberarea certificatelor de urbanism
- a fost somat primarul de executorul judecătoresc sa îşi îndeplinească obligaţiile decurgând din hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile
- a fost amendat primarul de Judecătoria Cluj-Napoca cu amenda pe fiecare zi de întârziere.
Este prin urmare un paradox cum toate dovezile mai sus menţionate sunt lipsite de semnficaţie probatorie pentru instanţa de fond, care retine în final ca nu am suferit prejudicii morale.
Cu toate acestea practica judiciara invocata de subscrisa în dosarul primei instanţe, ca de altfel şi practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, releva ca răspunderea de drept administrativ a autorităţilor administrative pentru pagubele produse prin actele administrative nelegale şi anulate este o realitate de către instanţele de judecata trebuie sa tina seama pentru ca aşa este legal şi aşa este şi just.
Prin urmare, atât din textele legale cat şi din practica judiciară se desprinde concluzia ca, certificatul de urbanism, este un act premergător obligatoriu pentru obţinerea autorizaţiei de construire. Neeliberarea acestuia sau eliberarea lui astfel încât sa aducă atingere vreunui drept recunoscut de lege, de posibilitatea titularului dreptului sa se adreseze instanţei de judecata pentru a solicita obligarea emitentului şi a pârtilor responsabile civilmente la repararea prejudiciului produs.
Îndreptăţirea recurentei la despăgubiri are semnificaţia unui drept de creanţa împotriva pârâţilor. Ori, cu privire la drepturile de creanţa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis ca acestea constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale/ 1952. Înţelege de asemenea sa invoce şi dreptul recurentei la un proces echitabil astfel cum este el reglementat de art. 6 din convenţie.
În considerarea celor mai sus menţionate, solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecata.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 7 ianuarie 2015 pârâţii Primarul municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, au solicitat respingerea recursului formulat ca fiind neîntemeiat, cu menţinerea sentinţei civile atacate ca fiind temeinică şi legală.
În motivare pârâţii invocă prevederile art. 6 alin.1 din Legea nr. 50/1991, precum şi Ordinul nr. 1430/2005.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
1. Înainte de a antama motivele de recurs, raportata la problematica incidentă cauzei, Curtea urmează să facă în prealabil câteva consideraţii teoretice privind instituţia răspunderii administrativ patrimoniale aşa cum este configurată în prezent atât la nivel legislativ, doctrinar cât şi jurisprudenţial.
Doctrina de specialitate de mare autoritate (A. Iorgovan) a definit răspunderea administrativ - patrimonială ca reprezentând acea formă a răspunderii juridice care constă în obligarea statului sau, după caz, a unităţilor administrativ-teritoriale la repararea pagubelor cauzate particularilor printr-un act administrativ ilegal sau prin refuzul nejustificat al administraţiei publice de a rezolva o cerere privitoare la un drept recunoscut de lege sau la un interes legitim.
Dreptul la repararea pagubelor cauzate particularilor printr-un act administrativ ilegal sau prin refuzul nejustificat al administraţiei publice de a rezolva o cerere privitoare la un drept recunoscut de lege sau la un interes legitim este recunoscut în dreptul intern în principal prin norme juridice de rang constituţional şi apoi materializate în norme juridice legale infraconstituţionale.
Astfel putem menţiona în acest sens ca sediu al materiei din perspectiva Legii fundamentale dispoziţiile art. 21 privind accesul liber la justiţie, implicit la justiţia de contencios administrativ pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor si a intereselor sale legitime, nici o lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept, art. 44 şi art. 52 persoana vătămată într-un drept al sau ori intr-un interes de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea in termenul legal a unei cereri este îndreptăţită sa obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei.
Dezvoltări în aplicarea dispoziţiilor constituţionale se regăsesc apoi cu predilecţie în Legea infraconsituţională organică a contenciosului administrativ care consacră trei vehicule procesuale la îndemâna părţii ce se pretinde vătămată şi păgubită: cererea îndreptată numai împotriva autorităţii pârâte, cererea îndreptată numai împotriva funcţionarului şi cererea îndreptată concomitent şi simultan împotriva autorităţii şi funcţionarului.
În acest sens sunt de subliniat dispoziţiile art. 1 alin.1, art. 8 alin. 1, art. 18 alin.3 şi art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Deşi răspunderea administrativ - patrimonială este configurată ca având un caracter autonom, trebuie precizat că unele aspecte pot fi şi trebuie împletite cu răspunderea civilă delictuală configurată de normele juridice consacrate de Codul civil, aspect ce rezultă fără tăgadă din prevederile art. 28 alin. 1 din legea nr. 554/2004 conform căruia dispoziţiile
legii contenciosului administrativ se completează şi cu prevederile legii civile în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.
Din cele ce precedă, se poate conchide că legea prevede şi configurează un cadru normativ extrem de clar în ceea ce priveşte recunoaşterea în patrimoniul particularului a dreptului la acţiunea în contencios administrativ menită a asana prejudiciul încercat de acesta printr-un act administrativ ilegal sau prin refuzul nejustificat al administraţiei publice de a rezolva o cerere privitoare la un drept recunoscut de lege sau la un interes legitim.
Condiţiile de exerciţiu ale acestui drept la acţiune sunt ca reclamantul să dovedească că a fost vătămat de o autoritate publică printr-un act administrativ ilegal sau prin refuzul nejustificat al administraţiei publice de a rezolva o cerere privitoare la un drept recunoscut de lege sau la un interes legitim şi că în urma acestei vătămări i s-a creat în patrimoniul acestuia un prejudiciu ce reclamă o despăgubire materială sau/şi morală.
2. Faţă de considerentele ce precedă, Curtea reţine că cererea reclamantei privind acordarea de despăgubiri îndreptată împotriva autorităţilor administraţiei publice locale, respectiv PRIMARUL MUNICIPIULUI CLUJ NAPOCA şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ NAPOCA nu poate fi admisă căci într-o astfel de cerere numai persoana juridică de drept public, respectiv unitatea administrativ teritorială, în speţă MUNICIPIUL CLUJ NAPOCA, i se poate recunoaşte legitimare procesuală pasivă.
Fiind eminamente o acţiune patrimonială persoana obligată în raportul juridic de drept procesual care naşte un raport juridic de drept material de obligaţie de despăgubire trebuie să aibă un patrimoniu propriu din care să facă plata despăgubirii, respectiv cu ajutorul căruia să execute obligaţia.
Trebuie notat, în principal, că potrivit Legii nr. 215/2001 autorităţile administraţiei publice locale exercită prerogativele şi competenţele legale ce ţin de autonomia locală dar care în exercitarea acestor competenţe angajează răspunderea administrativ patrimonială a unităţii administrativ teritoriale pentru prejudiciile cauzate particularilor printr-un act administrativ ilegal sau prin refuzul nejustificat de a rezolva o cerere privitoare la un drept recunoscut de lege sau un interes legitim.
În acest sens, Curtea va reţine că pârâţii PRIMARUL MUNICIPIULUI CLUJ NAPOCA şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ NAPOCA nu au legitimare procesuală pasivă în litigiu şi deci cererea de chemare în judecată trebuia respinsă de instanţa de fond din această perspectivă.
Aceste consideraţii vor fi avute în vedere la analiza globală a cauzei cu prilejul soluţionării recursului şi a analizei în concret a motivelor de recurs.
3. În ceea ce priveşte cererea de obligare a autorităţii publice la despăgubiri cu titlu de daune morale în jurisprudenţa secţiei de profil a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta autorităţii. (Decizia nr. 2356 din 20 aprilie 2011 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect obligarea unei autorităţi publice la plata de daune morale).
Chiar dacă în cauza de faţă reclamanta este un particular persoană juridică de drept privat şi acesteia îi sunt recunoscute drepturi personale nepatrimoniale care pot fi atinse, vătămate ori prejudiciate prin acţiunea ilicită a unei autorităţi publice materializată într-un act administrativ ilegal sau prin refuzul nejustificat de a rezolva o cerere privitoare la un drept recunoscut de lege sau un interes legitim. Aceste elemente ar fi bunăoară, bonitatea, dreptul
la denumire, dreptul la sediu, la reputaţie socială, la secretul bancar, la secretul producţiei industriale, dreptul la identitate, dreptul la firmă, la marca de produs şi la marca de serviciu etc., ce sunt inerent legate de personalitatea titularului.
În cauza dedusă judecăţii, Curtea observă că aceste elemente nici nu au fost evocate şi nici probat că ar fi fost lezate de către autoritatea publică sens în care se poate reţine cu temei că elementele în ansamblu ale răspunderii civile delictuale nu au fost dovedite de reclamantă şi drept urmare cererea de chemare în judecată a fost corect respinsă de instanţa de fond.
Teza evocată de recurentă în memoriul de recurs conform căreia din ampla probaţiune depusă la dosarul cauzei ar trebuie să rezulte fără echivoc faptul că prejudiciul moral încercat de reclamanta recurentă a fost dovedit nu este îndeajuns fundamentată.
Astfel a enunţa că prin acţiunea ilicită a autorităţilor administraţiei publice locale acesteia i s-au încălcat drepturile şi interesele legitime şi în mod particular dreptul de proprietate privată a acesteia nu constituie pers se un motiv elocvent şi viabil pentru a antrena răspunderea patrimonială a pârâtului Municipiul Cluj-Napoca, căci dreptul de proprietate privată enunţat în mod abstract de recurentă, deşi poate teoretic să fie lezat printr-o astfel de fapt ilicită, nu poate conduce la crearea unui prejudiciu moral de vreme ce dreptul de proprietate privată prin excelenţă este un drept real patrimonial, deci cu conţinut economic evaluabil în bani, iar prejudicierea acestuia poate eventual da naştere unui drept la acţiune materializat între-o cerere de despăgubiri materiale.
Aceeaşi raţiune se poate reţine şi faţă de evidenţierea subminării încrederii persoanei juridice în autorităţile locale şi că aceasta ar fi fost tulburată în bunul mers al acesteia prin faptul că a fost pusă în situaţia de a promova numeroase litigii care au implicat suportarea de costuri cu expertize şi altele inerente.
Afirmarea că conduita ilicită a autorităţilor administraţiei publice locale a cauzat reclamantei recurente stări de nelinişte, tulburare şi stres pentru reprezentanţii acesteia cu impact asupra societăţii nu poate conduce la reţinerea tezei că prin acţiunea ilicită a autorităţii administraţiei publice locale ar fi fost vizate elemente nepatrimoniale evidenţiate anterior şi care să genereze astfel un prejudiciu moral.
Faţă de cele ce precedă, cererea de despăgubiri pentru daune morale nu poate fi
admisă.
4. Cu privire la cererea de despăgubiri materiale, deşi instanţa de fond reţine că în speţă fapta ilicită a fost dovedită cu hotărârile judecătoreşti, nu s-a dovedit legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul pretins şi nici nu s-au propus probe din care să rezulte certitudinea prejudiciului.
Trebuie notat încă de la început că în pofida a ceea ce a reţinut instanţa de fond, fapta ilicită constată pe baza hotărârilor judecătoreşti din litigiu a afectat dreptul reclamantei de a construi.
Şi este aşa, deoarece s-a dovedit că scopul pentru care s-a solicitat eliberarea certificatului de urbanism a fost acela al obţinerii autorizaţiei de construire pentru edificarea lucrărilor de construire planificate prin decizia managerială a reclamantei.
Pentru antrenarea răspunderii administrativ patrimoniale trebuie dovedit că actul administrativ producător de prejudicii să fie ilegal, ilegalitate care trebuie să fie constatată ca atare de instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă conform prevederilor Legii nr. 554/2004.
Aşa cum rezultă din probele dosarului autoritatea a refuzat în mod nelegal să rezolva o cerere privitoare la un drept recunoscut de lege sau la un interes legitim al reclamantei condiţie premisă a antrenării răspunderii administrativ patrimoniale.
Aşa fiind, din această perspectivă interpretarea dreptului pertinent de către instanţa de fond în legătură cu condiţia existenţei faptei ilicite şi a raportului de cauzalitate între faptă şi prejudiciu nu este legală şi pertinentă.
Cât priveşte culpa autorităţii publice aceasta reiese cu puterea evidenţei din hotărârile judecătoreşti examinate de instanţa de fond prin care s-a reţinut că instanţa de contencios administrativ a sancţionat conduita ilicită a autorităţii publice în ceea ce priveşte lipsa recunoaşterii dreptului reclamantei de a beneficia de rezolvarea cererii privind eliberarea certificatelor de urbanism pentru imobilul teren situat în Cluj-Napoca str. ... fără număr, în suprafaţă de 3300 m9 înscris în CF nr. 130058 Cluj-Napoca, nr. top 22193/1/1, 22193/1/2 în vederea autorizării lucrărilor de construire constând în „Sediu bancă şi spaţii comerciale S+P+2E” şi la „imobil de locuit colectiv S1+S2+P+10E” (sentinţa civilă nr. 1664/2010 a Tribunalului Cluj menţinută prin Decizia nr. 2825/2010 a Curţii de Apel Cluj).
Cât priveşte cuantumul prejudiciului şi valenţele acestuia, Curtea reţine că o condiţie de admisibilitate a răspunderii civile în general pleacă de la premisa ca prejudiciul să fie cert şi nereparat. Mai mult despăgubirile trebuie să acopere atât prejudiciul efectiv produs damnum emergens cât şi beneficiul nerealizat lucrum cesans.
Reclamanta din litigiul pendinte le-a circumscris sub forma beneficiului nerealizat cu titlu de folos de tras.
Raportat la expertiza de specialitate întocmită în dosar nu se poate reţine cu justificat temei că prejudiciul cauzat reclamantei prin fapta ilicită identificată mai sus nu ar avea caracter cert.
Este cert , aşa cum s-a reţinut mai sus, că reclamanta a fost împiedicată de autoritatea publică să obţină cu concursul nemijlocit al acesteia actul legal necesar pentru a se putea realiza lucrările de construcţii la obiectivele planificate de aceasta.
Aceste consecinţe negative s-au răsfrânt asupra acesteia pentru o perioadă neprecizată de timp după pronunţarea instanţelor judecătoreşti.
Astfel fiind, având în vedere circumstanţele cauzei şi premisa de la care reclamanta pleacă pentru a-şi construi cererea de despăgubiri, Curtea în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 constată că cererea de acordare a despăgubirilor este în parte întemeiată şi corelativ cu principiul echităţii va acorda despăgubiri pentru intervalul de un an în care aceasta a fost împiedicat în mod ilicit să obţină concursul autorităţii publice pentru recunoaşterea atât a interesului legitim de a-şi vedea realizate planurile de afaceri preconizate cât şi dreptul subiectiv de a exploata terenul proprietatea privată a acesteia prin realizarea de construcţii în armonie cu legea şi cu interesele private urmărite de aceasta.
Din această perspectivă, Curtea urmează să reţină că pentru obstacularea derulării investiţiei constând în sediu de bancă şi spaţii comerciale S+P+2E circumscris concret sediului de bancă parter pentru determinarea cuantumului prejudiciului se va avea în vedere suprafaţa proiectată şi contravaloarea nivelului chiriei stabilite în medie de expert pentru un imobil similar din zona respectivă, ţinând seama că imobilul proiectat este un bun frugifer producător de fructe civile, respectiv chirii care pot fi reperul necesar şi suficient pentru a evalua prejudiciul încercat pe o perioadă de un an.
În acest sens, pentru parter sediu bancă contravaloarea despăgubirilor este dată de următorul calcul: 3.115,69 euro chirie/lună deînmulţit cu 12 luni perioada stabilită de instanţă ca fiind rezonabilă pentru calculul prejudiciului rezultă suma 37.388,28 lei.
Pentru prejudiciul încercat privit din aceleaşi perspective, referitoare la spaţiile comerciale de la etajul 1 respectiv etajul al doilea, formula de clacul a prejudiciului este următoarea: 3.032,05 euro chirie /lună deînmulţit cu 12 luni perioada stabilită de instanţă ca fiind rezonabilă pentru calculul prejudiciului rezultă suma 36.384,6 lei pentru fiecare din aceste etaje.
În ceea ce priveşte imobilul de locuit, Curtea reţine pentru calcul prejudiciului încercat de reclamantă cu titlu de beneficiu nerealizat următoarea formulă: pentru spaţiul comercial de la parter 5.558,85 euro chirie euro/lună deînmulţit cu 12 luni perioada stabilită de instanţă ca fiind rezonabilă pentru calculul prejudiciului rezultă suma 66.706,2 lei iar
pentru corpurile de locuit , respectiv pentru cele 60 de apartamente formula de calcul cuprinde 200 euro chirie /lună/apartament deînmulţit cu 12 luni perioada stabilită de instanţă ca fiind rezonabilă pentru calculul prejudiciului deînmulţit cu un număr de 60 de apartamente rezultă suma de 144.000 euro.
La stabilirea contravalorii chiriei pe apartament, ca indice de calcul Curtea a avut în vedere faptul că expertul a menţionat că chiria medie este 200-300 euro în funcţie de dotări (f. 190 dos. fond), Curtea nu poate specula asupra manierei de închiriere efectivă a celor 60 de apartamente aşa că s-a oprit la valoarea minimă de 200 euro/lună /apartament.
Însumate sumele precizate anterior rezultă suma totală de 320.863,68 euro cu titlu de prejudiciu pentru care este reclamanta îndreptăţită la despăgubiri materiale.
5. Faţă de cele ce precedă, Curtea reţine că recursul reclamantei este fondat sens în care în temeiul art. 20 alin. 3 cu aplicare art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 312 C.pr. civ. de la 1865, aplicabil în speţă prin prisma art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012, va fi admis, sentinţa va fi în întregime modificată şi ca o consecinţă: se va obliga pârâtul MUNICIPIUL CLUJ NAPOCA să plătească reclamantei suma de 320.863,68 euro plătibilă în lei la data plăţii conform cursului euro/leu al BNR precum şi la plata dobânzii legale, începând din data de 28.02.2011 până la data plăţii integrale a debitului, urmând ca restul pretenţiilor să fie respinse faţă de acest pârât.
De asemenea, în temeiul art. 274 rap. la art. 276 C.pr.civ. va obliga pârâtul MUNICIPIUL CLUJ NAPOCA să plătească reclamantei suma de 1.382 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în ambele instanţe reprezentând taxă judiciară de timbru (f. 3 dos. fond), timbru judiciar ( f.3 dos. fond), onorar expert avans (f. 129 dos. fond) şi diferenţă (f. 238 dos. fond). Curtea a mai avut în vedere că reclamanta nu a probat suportarea cheltuielilor de judecată cu onorariul avocaţial. În fine, aşa cum rezultă din cele ce precedă, Curtea va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii PRIMARUL MUNICIPIULUI CLUJ NAPOCA şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ NAPOCA pentru lipsa calităţii procesuale pasive faţă de obiectul acţiunii judiciare promovată de reclamanta recurentă.
| ← Reducerea onorariului avocaţial. Criterii. NCPC | Condiţiile de exerciţiu ale acţiunii în contencios administrativ → |
|---|
