Contencios administrativ. Regimul juridic al procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor
| Comentarii |
|
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 489 din 19 ianuarie 2015
Prin sentinţa civilă nr. 2265, pronunţată la data de 02.06.2014 în dosarul nr..../100/2014 al Tribunalului Maramureş a fost admisă excepţia inadmisibilităţii invocată de primarul municipiului Baia Mare.
A fost respinsă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta P. R.C., în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Baia Mare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Vizând primul capăt de cerere, procesul verbal de recepţie la expirarea valabilităţii autorizaţiei de construire, contestat, a fost încheiat de pârâtă prin organele abilitate în baza Legii nr. 50/1991.
În condiţiile în care autorizaţia de construire nr. 534/14.09.2009 era valabilă până la data de 24.09.2012 şi nici după repetatele înştiinţări, reclamanta nu a solicitat prelungirea ei, pârâta a procedat la evaluarea situaţiei (a lucrărilor) constatând prin procesul verbal contestat faptul că nu a fost finalizată construcţia, stadiul lucrărilor şi suprafaţa construită desfăşurată.
Constatările au fost făcute de către pârâtă prin organele specializate în exercitarea atribuţiilor de serviciu în baza unor dispoziţii legale (Legea nr. 50/1991 şi art. 254 al. 8 lit. c din Legea nr. 50/1991).
În consecinţă, procesul verbal contestat nu întruneşte prescripţiile art. 8 respectiv 2 al. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004.
Cât priveşte actul subsecvent procesului verbal amintit, respectiv decizia contestată sub al doilea capăt de cerere, la rândul ei a fost emisă în baza unor proceduri legale, respectiv Codul fiscal şi Normele de aplicare.
Raportat la prevederile art. 249 Cod procedură civilă, reclamanta avea sarcina probei, cu toate acestea în dosarul cauzei nu s-a probat nelegalitatea sau netemeinicia deciziei de stabilire a impozitului pentru construcţia în discuţie.
Împotriva sentinţei a declarat recurs P. R.C., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate si rejudecând cauza, admiterea acţiunii aşa cum a fost ea formulata.
În motivarea recursului se arată că în sentinţa civilă nr. 2265/02.06.2014, Tribunalul Maramureş nu a analizat cazurile de nulitate prevăzute de art.8 respectiv art. 2 al. 1 Ut. c din Legea nr. 554/2004 si nu a ţinut cont de situaţia de fapt prezentata de subsemnata interpretând eronat prevederile legale invocate in cauza.
In motivarea sa, Tribunalul Maramureş a reţinut ca „potrivit art.8 respectiv 2 al. 1 lit. c din Legea 554/2004, procesul verbal contestat nu întruneşte prescripţiile, cat priveşte actul subsecvent procesului verbal amintit, respectiv decizia contestata sub al doilea capăt de cerere, la rândul ei a fost emisa in baza unor proceduri legale, respectiv Codul fiscal si Normele de aplicare ". Totodată, instanţa de fond considera, in motivarea sa, ca procesul verbal de recepţie nr. 1/2012 cât si decizia de impunere emisa in baza procesului verbal amintit nu sunt acte administrative care au produs modificări a rapoartelor juridice.
Fata de cele antementionate, apreciază ca Tribunalul Maramureş a făcut o interpretare greşita a prevederilor legale in materie, in ceea ce priveşte modul de apreciere a actelor contestate si anume procesul verbal de recepţie nr. 1/2012 si decizia de impunere emisa in baza procesului verbal, hotărând astfel ca ambele nu întrunesc elementele constitutive ale unor acte administrative care produc modificări juridice.
De asemenea, in hotărârea data Tribunalul Maramureş nu a ţinut cont de argumentele aduse in susţinerea plângerii referitoare la faptul ca procesul verbal de recepţie nr. 1/2012 întocmit de către inspectorul din cadrul organului abilitat, in baza art. 254 al. 8 lit. c din Codul Fiscal dar si in baza Legii nr. 50/1991 si nu a administrat in probaţiune proba cu martori.
Mai mult in probaţiune, formulând întâmpinare, pârâta precizează că procesul verbal de recepţie nr. 1/24.09.2012 a fost încheiat in conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 la expirarea autorizaţiei de construire nr. 534/14.09.2009, lucru care nu corespunde realităţii, procesul verbal de recepţie fiind încheiat abia în luna iunie 2013 şi antedatat cu data de 24.09.2012 pentru a corespunde cu data expirării valabilităţii autorizaţiei de construire nr. 534/14.09.2009. De asemenea in întâmpinare, pârâta a precizat faptul că transmiterea proceselor verbale către celelalte compartimente funcţionale (direcţia de venituri) se face in 3 zile de la întocmire, astfel ca in data de 13.06.2013 Primăria Mun. Baia Mare a înaintat Procesul Verbal de Recepţie nr. 1/24.09.2012 către Direcţia de Venituri a Primăriei Baia Mare prin adresa nr. 9681/13.06.2013. astfel pe cale de consecinţa in data de 14.06.2013 Direcţia de Venituri-Serviciul Constatare, Impunere, Control a emis decizia 78476 in baza procesului verbal de recepţie nr. 1/24.09.2012 transmis in cursul lunii iunie 2013 (nicidecum la data expirării valabilităţii autorizaţiei de construire nr. 534/14 09.2009), decizie prin care se precizează ca la nivelul acestei instituţii figura cu datorii in valoare de 404 lei.
Consideră că procesul verbal de recepţie nr. 1/2012 a fost întocmit fără a respecta prevederile legale in vigoare, si nu a fost înştiinţată sub nici o forma in cursul anului 2012 pentru a se putea efectua respectiva recepţie asa cum menţionează parata in probaţiune, că în repetate rânduri a refuzat să se prezinte pentru a solicita prelungirea autorizaţiei de construire nr.534/14.09.2009.
Mai mult, Primăria Municipiului Baia Mare - Instituţia Arhitectului Sef prin adresa nr. 17376/26.06.2013 a afirmat faptul ca Procesul Verbal de Recepţie nr. 1/2012 a fost încheiat cu respectarea reglementarilor HG 273/1994, pe când Tribunalul Maramureş prin hotărârea sa, face menţiunea ca Primăria Municipiului Baia Mare a făcut constatările prin organele specializate in baza Legii 50/1991 si art. 254 al. 8 lit. c din 554/2004 si nicidecum in baza prevederilor HG 273/1994 cum a menţionat Primăria Mun. Baia Mare - Instituţia Arhitectului Sef prin adresa nr. 17376/26.06.2013.
De altfel Tribunalul Maramureş prin hotărârea sa nr. 2265/02.06.2014 comunicata in data de 21.07.2014, la pagina cu nr. 2 face menţiunea "Constatările au fost făcute de către parata prin organele specializate in exercitarea atribuţiilor de serviciu in baza unor dispoziţii legale (Legea nr. 50/1991 si art. 254 al. 8 lit. c din Legea nr. 50/1991): acestea in condiţiile in care Legea nr. 50/1991 cuprinde maxim 48 de articole, iar art. 254 la care se face referire nu se regăseşte in aceasta lege, astfel ca de aici reiese faptul ca Tribunalul Maramureş prin hotărârea sa nu si-a exercitat rolul sau activ, nu a analizat cu prioritate prevederile legale
incidente in materie, totodată a interpretat in mod eronat prevederile actelor normative enumerate in hotărârea sa.
In acţiunea iniţiala a învederat instanţei de fond că atât procesul verbal de recepţie nr. 1/2012 cât si decizia nr. 78476/14.06.2013 sunt acte administrative care au produs însemnate efecte juridice.
Astfel, consideră că în mod neîntemeiat instanţa de fond a reţinut că procesul verbal de recepţie cât si decizia de impunere întocmite au respectat toate datele, deoarece din conţinutul acestora reiese tocmai faptul ca nu au fost respectate prevederile art. 254 al. 8 lit. c din Codul Fiscal cat si Legea 50/1991, precum si HG 273/1994.
Pe fondul cauzei, arată că Tribunalul Maramureş a interpretat in mod eronat prevederile actelor normative enumerate in motivare, in special cele ale art. 8 respectiv art. 2 al. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, care au fost invocate în plângere şi despre care nu se face vorbire in cadrul motivării
Tot pe fondul cauzei, Tribunalul Maramureş s-a pronunţat in motivarea sa pe cu totul alte motive decât cele care au stat la baza plângerii formulate.
Analizând recursul formulat, curtea reţine următoarele:
În fapt, prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta P. R.C. a solicitat instanţei de fond, în contradictoriu cu Primarul Municipiului Baia Mare, anularea procesului-verbal de recepţie la expirarea valabilităţii autorizaţiei de construire nr. 534/14.09.2009, respectiv anularea deciziei de plată nr. 9767/17.06.2013 emisă de Primăria Baia Mare -Direcţia de Venituri.
Prin sentinţa civilă nr. 2265/02.06.2014 pronunţată de Tribunalul Maramureş a fost admisă excepţia inadmisibilităţii invocată de Primarul Municipiului Baia Mare în ceea ce priveşte primul petit al cererii reclamantei, fiind respinsă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Baia Mare.
Astfel cum reiese din cuprinsul recursului formulat în cauză, recurenta a înţeles să critice hotărârea judecătorească atacată, invocând drept motiv de recurs prevederile art. 488 pct. 8 din codul de procedură civilă vizând încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 8 raportat la art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, arătând totodată că instanţa nu şi-a exercitat rolul său activ, neţinând cont de argumentele aduse în susţinerea plângerii, neanalizând cu prioritate prevederile legale incidente în materie şi neadministrând proba cu martori.
Asupra acestor susţineri, curtea reţine că, potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, obiectul acţiunii judiciare îl poate constitui anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. c din acelaşi act normativ, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Ca atare, pentru a putea fi supus analizei instanţei de contencios administrativ un act, acesta trebuie să întrunească condiţiile legale specifice actului administrativ reglementate de dispoziţiile legale mai sus menţionate.
În ceea ce priveşte procesul-verbal de recepţie la expirarea valabilităţii autorizaţiei de construire nr. 534/14.09.2009 contestat în cauză, curtea constată că potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. 1 şi 5 teza finală din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, persoanele fizice şi juridice care realizează lucrări de construcţii în condiţiile prezentei legi au obligaţia de a executa integral lucrările până la termenul prevăzut în autorizaţie, iar în cazul construcţiilor executate cu nerespectarea prevederilor autorizaţiei de construire, acestea nu se consideră finalizate, neputând fi întabulate în cartea funciară, în aceasta situaţie aplicându-se în continuare sancţiunile prevăzute de lege.
În conformitate cu prevederile art. 39 din acelaşi act normativ, toate construcţiile proprietate particulară, realizate în condiţiile acestei legi, se declară, în vederea impunerii, la organele financiare teritoriale sau la unităţile subordonate acestora, după terminarea lor completă şi nu mai târziu de 15 zile de la data expirării termenului prevăzut în autorizaţia de construire.
Potrivit art. 254 alin. 5 şi alin. 8 lit. c din Legea nr. 571/2003 pricind Codul fiscal, orice persoană care dobândeşte, construieşte sau înstrăinează o clădire are obligaţia de a depune o declaraţie fiscală la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază de competenţă se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, înstrăinării sau construirii, data dobândirii clădirii considerându-se, pentru clădirile ale căror lucrări de construcţii nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizaţia de construire şi pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilităţii autorizaţiei, în condiţiile legii, la data expirării acestui termen şi numai pentru suprafaţa construită desfăşurată care are elementele structurale de bază ale unei clădiri, în speţă pereţi şi acoperiş.
Legiuitorul mai prevede, în art. 254 alin. 8 lit. c, că procesul-verbal de recepţie se întocmeşte la data expirării termenului prevăzut în autorizaţia de construire, consemnându-se stadiul lucrărilor, precum şi suprafaţa construită desfăşurată în raport cu care se stabileşte impozitul pe clădiri.
Ori, astfel cum reiese din cuprinsul acestor dispoziţii legale expuse, procesul verbal de recepţie reglementat de dispoziţiile speciale ale art. 254 alin. 8 lit. c din Legea nr. 571/2003 are caracterul unei operaţiuni prealabile necesare emiterii deciziei de stabilire a impozitului pe clădiri, procesul-verbal de recepţie consemnând în cuprinsul său suprafaţa construită în raport cu care se stabileşte acest impozit.
Ca atare, procesul-verbal de recepţie la expirarea valabilităţii autorizaţiei de construire nr. 534/14.09.2009 nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, acesta neconstituind un act de autoritate cu caracter executoriu şi neproducând efecte juridice prin el însuşi, caracterizându-se în schimb prin aceea că pregăteşte luarea unei „măsuri" contra particularului, neconţinând însă el însuşi o asemenea măsură.
Ori, întrucât numai actul administrativ de autoritate care singur produce efecte juridice, de natură a ridica sau modifica drepturi garantate de lege, poate fi atacat în contencios administrativ, iar nu şi actele pregătitoare în vederea elaborării actului administrativ de autoritate definitiv, curtea constată că în mod legal a apreciat instanţa de fond în sensul că procesul-verbal de recepţie la expirarea valabilităţii autorizaţiei de construire nr. 534/14.09.2009 nu poate fi supus analizei în procedura contenciosului administrativ, fiind inadmisibilă acţiunea reclamantei cu privire la petitul privitor la anularea acestui act.
În ceea ce priveşte criticile recurentei privitoare la cel de-al doilea petit al cererii sale de chemare în judecată şi la prezumtiva lipsă de rol activ a instanţei de fond, curtea constată că, astfel cum reiese din cuprinsul cererii cu care a fost investită instanţa, reclamanta a dedus judecăţii apărări formulate succint, în principal privitoare la procesul-verbal de recepţie, fără a indica în concret ca sunt acele dispoziţii legale apreciate a fi fost încălcate în emiterea deciziei de plată nr. 9767/17.06.2013. De asemenea, reclamanta a solicitat administrarea probei cu martorul M.V., fără a indica instanţei în concret care este teza probatorie pentru evidenţierea căreia a solicitat audierea acestui martor.
Ori, în raport de această modalitate de a-şi formula pretenţiile în cauză, curtea reţine că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 alin. 2 din Codul de procedură civilă care reglementează dreptul de dispoziţie al părţilor, obiectul şi limitele procesului fiind stabilite prin cererile şi apărările părţilor.
Prin acest text de lege, legiuitorul a înţeles să reglementeze unul din aspectele principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, respectiv cel privitor la dreptul părţii de a determina cadrul procesual, atât din punctul de vedere al obiectului, cauzei şi părţilor, cât şi din perspectiva apărărilor formulate în proces.
În conformitate cu prevederile art. 22 alin. 6 din Codul de procedură civilă, judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.
Ca atare, instanţa judecătorească este obligată să statueze asupra celor solicitate de către părţi, fără a depăşi cadrul procesual trasat de către acestea în exercitarea acţiunii civile.
De altfel, potrivit art. 14 alin. 3 din Codul de procedură civilă, părţile au obligaţia de a expune situaţia de fapt la care se referă pretenţiile şi apărările lor în mod corect şi complet.
Ori, atâta timp cât reclamanta însăşi nu a înţeles să invoce în concret motive de nelegalitate a actului administrativ atacat, respectiv a deciziei de plată, instanţei nu îi revenea obligaţia de a lua în discuţie, din oficiu, astfel de motive, pentru a se reţine în cauză că aceasta ar fi încălcat prevederile care reglementează rolul său activ, după cum în mod eronat susţine recurenta.
În ceea ce priveşte alegata omisiune a instanţei de a administra proba cu martorul solicitat, curtea reţine de asemenea că, în absenţa justificării împrejurărilor de fapt care se doreau a fi probate în cauză, instanţa nu putea proceda la încuviinţarea şi la audierea acestui martor.
Astfel, conform art. 250 din Codul de procedură civilă, obiectul probei îl poate constitui dovada unui act juridic sau a unui fapt, dispoziţii în raport cu care se constată că, prin ipoteză, este necesar ca, anterior luării în discuţie a încuviinţării oricărei probe, partea are obligaţia de a indica care este acest act juridic sau fapt care se doreşte a fi dovedit în cauză.
Privitor la singurul motiv de nelegalitate invocat de către reclamantă în cererea sa de chemare în judecată, curtea reţine că aceasta a arătat că, urmare a împrejurării că procesul-verbal de recepţie este lovit de nulitate ca urmare a nerespectării prevederilor art. 7 din HG nr. 273/1994, este afectată de nelegalitate şi decizia de plată nr. 9767/17.06.2013.
Ori, analizând procesul-verbal de recepţie doar ca act premergător, iar nu ca act administrativ de sine stătător, curtea reţine că, cu ocazia emiterii acestui act, autoritatea emitentă nu avea obligaţia de a respecta dispoziţiile H.G. nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, întrucât astfel cum reiese din prevederile art. 1, acest act normativ are în vedere recepţia ca o componentă a sistemului calităţii în construcţii, aceasta fiind actul prin care investitorul declară că acceptă, preia lucrarea cu sau fără rezerve şi că aceasta poate fi dată în folosinţă. Prin actul de recepţie se certifică faptul că executantul şi-a îndeplinit obligaţiile în conformitate cu prevederile contractului şi ale documentaţiei de execuţie.
În prezenta cauză însă, scopul întocmirii procesului-verbal de recepţie prevăzut în cuprinsul dispoziţiilor art. 254 alin. 8 lit. c din Legea nr. 571/2003 pricind Codul fiscal nu este acela de a certifica îndeplinirea obligaţiilor de către executant faţă de beneficiar, ci reprezintă o etapă a uneia dintre măsurile specifice de sancţionare la care face referire legiuitorul în cuprinsul art. 37 alin. 5 teza finală din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.
Astfel, legiuitorul a ales să penalizeze investitorul, în situaţia în care acesta nu îşi respectă obligaţia de a executa integral lucrările până la termenul prevăzut în autorizaţie şi nu solicită, în condiţiile legii, prelungirea valabilităţii acestei autorizaţii, cu o sancţiune specifică constând în considerarea clădirii nefinalizate ca fiind dobândită de la data expirării termenului prevăzut în autorizaţia de construire, şi, pe cale de consecinţă, asimilare care dă naştere obligaţiei fiscale de plată a impozitului pe clădiri în sarcina dobânditorului.
Ca atare, scopul avut în vedere de către legiuitor fiind exclusiv acela ca acest proces-verbal de recepţie să consemneze suprafaţa construită în raport cu care se stabileşte acest impozit pe clădiri, se constată că dispoziţiile art. 7 din HG nr. 273/1994, privitoare la desemnarea şi componenţa comisiilor de recepţie pentru construcţii şi pentru instalaţiile aferente acestora nu sunt aplicabile.
Pe cale de consecinţă, operaţiunea prealabilă de întocmire a procesului-verbal de recepţie nefiind afectată de viciul de nulitatea invocată, se constată că nici în ceea ce priveşte actul subsecvent, respectiv deciziei de plată nr. 9767/17.06.2013 emisă de Primăria Baia Mare - Direcţia de Venituri, nu se poate reţine că aceasta este nelegală pentru acest motiv invocat de către reclamantă.
Pentru aceste motive, apreciind că hotărârea judecătorească atacată în cauză este temeinică şi legală, curtea, în temeiul art. 496 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul declarat de P. R.C. împotriva sentinţei civile nr.2265, pronunţată la data de 02.06.2014 în dosarul nr. .../100/2014 al Tribunalului Maramureş, pe care o va menţine în întregime.
| ← Contencios administrativ. Litigiu privind funcţionarii publici.... | Suspendarea executării actului administrativ-fiscal. Condiţii.... → |
|---|
