Reducerea onorariului avocaţial. Criterii. NCPC
| Comentarii |
|
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 964 din 22 ianuarie 2015
Prin sentinţa civilă nr. 1876 din 13 iunie 2014 pronunţată în dosarul n r. .../2014 a Tribunalului Sălaj, s-a admis în parte, acţiunea formulată de reclamantul T.N., în contradictoriu cu pârâta COMUNA R. PRIN PRIMAR, cu sediul în R., nr.39, judeţul Sălaj.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului 61.869, 70 lei cu titlu de dobândă legală calculată la suma de 486.247, 45 lei de la scadenţă până la data de 16.01.2014, precum şi în continuare, până la data achitării efective.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului 1421,86 lei cheltuieli de judecată parţiale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin cererea formulată la data de 01.01.2014 reclamantul T.N., în contradictoriu cu pârâta COMUNA R. PRIN PRIMAR a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care acestea din urmă să fie obligată la plata sumei de 61.869, 87 lei reprezentând dobânda legală calculată la suma de 486.247, 45 lei de la scadenţă şi până la restituirea efectivă.
În fapt se arată că pârâta a fost obligată să restituie reclamantului contravaloarea investiţiilor executate la Complexul Zootehnic R., în valoare de 486.247, 45 lei.
Prin Decizia civilă 179/2012 Curtea de Apel Cluj a anulat ca netimbrat recursul pârâtei, cu toate acestea pârâta nu a procedat la achitarea sumelor
În drept au fost invocate disp. art. 1489 cod civil şi OG nr. 13/2011.
În probaţiune s-au depus înscrisuri.
Prin întâmpinare, pârâta a arătat că la data de 10.09.2013 a fost somată prin executor să plătească sumele de bani cuprinse în hotărârea judecătorească, iar Legea nr. 110/2007 stabileşte un termen de plată de 6 luni de la data la care instituţia a primit somaţia de plată a titlului executoriu. Prin urmare termenul de plată al debitului ar fi 10.03.2014. În condiţiile în care termenul scadenţei de plată al obligaţiei principale nu s-a împlinit este incident art. 6 din acelaşi act normativ, în sensul că obligaţia de plată trebuie executată în 30 de zile calendaristice de la data primirii facturii sau a oricărei alte cereri echivalente de plată (f. 34).
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care se arată că datoria pârâtei a devenit exigibilă la data de 12.12.2012 când s-a pronunţat instanţa asupra anulării apelului pârâtei, iar termenul de 6 luni nu suspendă curgerea dobânzii. Cu privire la celelalte susţineri reclamanta arată că titlul executoriu fiind o hotărâre judecătorească nu se aplică situaţiei de faţă (f. 40).
În cursul judecăţii s-a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse de părţi.
Faţă de probatoriul administrat, instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4226/2012 pronunţată în dosarul nr. .../2011al Tribunalului Sălaj, s-a admis acţiunea reclamantului T.N., în contradictoriu cu pârâţii Comuna R. şi Consiliul Local R. care au fost obligaţi să restituie reclamantului contravaloarea investiţiilor executate la Complexul Zootehnic R., în valoare de 486.247, 45 lei.
Curtea de Apel Cluj a anulat apelul formulat de pârâţi, ca netimbrat, iar hotărârea instanţei de fond a rămas definitivă la data de 12.12.2012.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale potrivit dispoziţiilor OG nr. 13/2011 de la data de 12.12.2012.
Instanţa a reţinut că pârâta nu contestă cuantumul dobânzii legale, ci data de la care aceasta începe să curgă. În acest sens, instanţa a apreciat că Legea nr. 110/2007 invocată de pârâtă, stabileşte doar o modalitate de executare a creanţelor stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor publice, însă obligaţiile de plată se nasc de la momentul rămânerii definitive a hotărârilor judecătoreşti.
Faptul că prin măsurile stabilite de Legea nr. 110/2007 se produce prorogare legală a executării silite a titlurilor executorii în situaţia specială şi expresă în care executarea creanţei nu are loc din cauza lipsei de fonduri, nu se poate retine neexigibilitatea creanţelor, astfel că pe durata amânării executării silite, dobânda legală curge, creanţa fiind de la început certă, lichidă si exigibilă. Ceea ce se amână este executarea silită a creanţei consfinţite prin titlul executoriu, iar nu existenţa ori întinderea si nici exigibilitatea ei.
De asemenea, instanţa a reţinut că în speţă nu este incident nici art. 6 din Legea nr. 73/2013 invocat de pârâtă, în condiţiile în care actul normativ priveşte măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante, astfel că nu este incident în speţă, nefiind vorba de obligaţia de plată a sumelor de bani rezultând din contractele încheiate cu profesionişti.
Instanţa a reţinut că pentru repararea integrală a prejudiciului, reclamantul este îndreptăţit să solicite şi folosul nerealizat, potrivit art. 1489 şi 1535 Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011, de la data la care hotărârea
instanţei a rămas definitivă ( 12.12.2012) şi până la data plăţii efective., în condiţiile în care pârâta nu a procedat la îndeplinirea obligaţiei sale de plată către reclamant a sumei de 486.247, 45 lei.
Principiul răspunderii patrimoniale presupune reparaţia in natură si integrală a prejudiciului, iar o justă reparaţie a prejudiciului suferit de reclamant ca urmare a lipsei de folosinţă a sumelor de bani ce-i reveneau, presupune restituirea nu numai a acestei sume ci şi a dobânzii legale calculate pentru perioada cuprinsă între data de la care s-a stabilit definitiv dreptul reclamantului la contravaloarea investiţiilor şi data restituirii integrale către acesta a sumelor datorate de pârâtă.
Având în vedere cele de mai sus, instanţa a obligat pârâta COMUNA R., să plătească reclamantului 61.869, 70 lei cu titlu de dobândă legală calculată la suma de 486.247, 45 lei de la scadenţă (12.12.2012) şi până la data de 16.01.2014, precum şi în continuare, până la data achitării efective.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată instanţa a admis cererea reclamantului doar în parte.
Instanţa a reţinut în ceea ce priveşte onorariul avocatului în cuantum de 3100 lei, potrivit facturilor şi chitanţelor de la f. 59-61, că prevederile art. 451 alin. 3 Cod procedură civilă recunosc instantei dreptul de a cenzura cheltuielile de judecata reprezentând onorariul avocatului, ori de cite ori va constata, motivat, că acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.
În aplicarea prevederilor art. 451 alin. 3 C.pr.civ. instanţa nu a intervenit în contractul de asistenta juridica dintre avocat si client, care s-a menţinut în integralitate, (drept urmare, clientul va plati avocatului onorariul cuvenit), ci doar apreciaza în ce masura onorariul stabilit trebuie suportat de partea adversa, tinând seama de natura si complexitatea prestatiei avocatului acestuia.
În acest sens în jurisprudenta CEDO s-a statuat ca partea care a câstigat procesul nu va putea obtine rambursarea unor cheltuieli, decât în masura în care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil.
În aprecierea cuantumului onorariului, instanţa a avut în vedere atât valoarea pricinii cât şi proporţionalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de specificul cauzei, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea speţei. Or în speţă, cauza nu prezintă un grad ridicat de dificultate sau noutate, fiind vorba de dobânda legală aferentă unei creanţe deja stabilite printr-o hotărâre judecătorească.
Raportat la cele de mai sus, instanţa a apreciat că onorariul avocatului de 3100 lei nu poate fi suportat de către debitor în întregime, depăşind, în ceea ce-l priveşte, un caracter rezonabil.
Ca urmare, instanţa a procedat la reducerea onorariul avocatului de la suma de 3100 lei la suma de 1400 lei (TVA inclus) ce are un caracter rezonabil fiind justificată în raport de circumstanţele mai sus expuse.
La această sumă s-a adăugat suma achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru, potrivit chitanţei de la fila 31 dos. .../337/2004, in sumă de 2342, 39 lei, sens în care pârâta a fost obligată să plătească reclamantului cheltuieli de judecată parţiale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul recurent T.N. solicitând admiterea acestuia, cu consecinţa casării in parte a Sentinţei civile nr. 1987/13.06.2014 şi rejudecând cauza să se pronunţe o nouă hotărâre prin care să se dispună obligarea pârâtei-intimate la plata in integralitate a cheltuielilor de judecată solicitate reprezentând onorariu avocaţial in cuantum de 3.100 lei( TVA inclus), conform inscrisurilor justificative aflate la dosar la filele 59-61
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prin Sentinţa civilă nr. 1876/13.06.2014 pronunţată in prezentul dosar, Tribunalul Sălaj a admis in parte acţiunea formulată de către reclamant in contradictoriu cu pârâta-intimată Primăria Comunei R. prin primar, care a fost obligată la plata in favoarea reclamantului a sumei de 61.869,70 lei cu titlu de dobândă legală calculată la suma de 486.247,45 lei de la scadenţă până la data de 16.01.2014 precum şi in continuare până la data achitării efective.
Totodată, constatând culpa procesuală a pârâtei-intimate. a obligat-o la plata parţială a cheltuielilor de judecată solicitate, respectiv a sumei de 2342.30 lei cu titlu de taxă judiciară şi reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 451 lin. 2 NCPC a dispus reducerea onorariului avocaţial de la suma de 3.100 lei cu TVA inclus la suma de 1.400 lei ( TVA inclus)
Prin incheierea civilă pronunţată la data de 30 iunie 2014 Tribunalul Cluj a dispus îndreptarea din oficiu a erorii materiale strecurate in cuprinsul dispozitivului Sentinţei civile nr. 1876/2014 in privinţa cuantumului corect al sumei acordate cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv suma totală de 3.743 lei şi nu 1.421,86 lei aşa cum a fost reţinut greşit in dispozitivul sentinţei civile.
Se apreciază că hotărârea pronunţată este nelegală fiind dată cu incălcarea greşită a normelor de drept material, instanţa realizând o aplicare greşită a normelor de drept instituite de art. 451 alin.2 NCPC, respectiv a criteriilor prevăzute de textul de lege menţionat care prevăd posibilitatea instanţelor de judecată de a proceda la reducerea onorariilor avocaţiale.
Conform dispoziţiilor art. 453 alin 1 NCPC partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să ii plătească acesteia cheltuielile de judecată, incluzând conform art. 451 si onorariul avocaţial, in măsura in care se face dovada existenţei şi intinderii acestora, până la închiderea dezbaterilor asupra fondului.
In speţă, acţiunea reclamantului a fost admisă in integralitate, pârâta-intimată fiind obligată la plata întregii sume solicitate, respectiv 61.869,70 lei cu titlu de dobândă legală calculată la suma de 486.247,45 lei de la scadenţă până la data de 16.01.2014 ţ precum şi in continuare până la data achitării efective, astfel incât. in mod corect a constatat şi reţinut culpa procesuală a pârâtei-intimate. care reprezintă fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată efectuate de către parte in vederea soluţionării problemei litigioase, obligând-o la plata acestora.
In mod greşit insă, raportat la dispoziţiile art. 451 alin.2 NCPC instanţa de judecată a dispus reducerea cuantumului onorariu de avocat, realizând o analiză necorespunzătoare a criteriilor prevăzute de textu! de !sge.
Dispoziţiile art. 451 alin.2 NCPC prevăd prerogativa instanţei de judecată de a cenzura cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată cuantumul onorariului avocaţial atunci când acesta apare vădit disproporţionat in raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Prin urmare, legiuitorul a prevăzut in mod clar anumite criterii care trebuie avute in vedere de către instanţa de judecată atunci când realizează o aplicare a dispoziţiilor art. 451 alin.2 NCPC, criterii care raportat la circumstanţele speţei nu au fost (analizate corect de către instanţa de judecată.
De asemenea, dispoziţiile art. 451 alin.2 NCPC sunt menite să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justiţiabilului să beneficieze de o asistenţă juridică calificată pe parcursul procesului. In acelaşi sens este şi jurispridenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că onorariile avocaţiale urmează a fi recuperate numai in măsura in care acestea constituie cheltuieli necesare şi care au fost in mod real făcute, in limita unui cuantum rezonabil.
Prin urmare, in acord cu aceste principii, in aprecierea cuantumului onorariului avocaţial instanţa de judecată trebuie să aibă in vedere in mod concret criteriile prevăzute de art. 451 alin.2 NCPC, simplul considerent, astfel cum a fost reţinut de către instanţa de
judecată, respectiv faptul că speţa nu prezintă in grad de dificultate ridicat iar sumele solicitate reprezintă dobândă legală aferentă unei creanţe deja stabilite printr-o hotărâre judecătoarescă anterioară, nefiind in măsură a justifica reducerea cuantumului onorariului avocaţial solicitat sau să conducă la concluzia că suma de 3.100 lei cu TVA inclus depăşeşte limitele rezonabile.
Astfel, instanţa de judecată nu a avut in vedere valoarea pricinii care constă in obţinerea pentru reclamant a unei sume considerabile, respectiv 61.869,70 lei, sumă care până la achitarea efectivă de către pârâta-intimată urmează a se mări. De asemenea, nu a fost avut in vedere faptul că onorariul solicitat in sumă de 3.100 lei include şi TVA, astfel incât in final suma încasată de către avocat este de doar 2.500 lei asupra căreia urmează a fi aplicate de asemenea taxele şi impozitele datorate ( 16% impozit pe venit, 6,5% CAS , 11% contribuţii Barou ) . In atare condiţii, la stabilirea cuantumului onorariului toate aceste aspecte sunt avute in vedere şi se impun a fi reţinute şi de către instanţele de judecată.
Se mai observă că onorariul avocaţial perceput a fost în jur de 5% din sumele pretinse ceea ce este pe deplin uzual şi rezonabil.
In plus taxa de timbru datorată pentru exerciţiul acţiunii a fost de 2.342,39 lei, sens în care un onorar de 3.100 lei cu TVA inclus nu poate fi apreciat disproporţionat.
Reducerea onorariului nu face altceva decât să încurajeze partea în culpă să ) acţioneze din nou abuziv şi în contra dispoziţiilor legale. Reclamantul nu a recuperat nici până în prezent sumele datorate mie iar pârâta este scutită de plata unor cheltuieli necesare exerciţiului drepturilor sale!!
De asemenea, nici cel de-a doilea criteriu prevăzut de acelaşi text de lege, instanţa de judecată nu a verificat proporţionalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus pentru pregătirea apărării. Se impune a fi avută in vedere munca depusă de către avocat constând in redactarea acţiunii, susţinerea acesteia in faţa instanţei, şi nu in ultimul rând deplasarea avocatului de la Cluj-Napoca la Zalău, fapt ce implică costuri si timp, toate aceste demersuri fiind realizate pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului de asistenţă juridică.
Aceste aspecte sunt avute in vedere la momentul încheierii contractului de asistenţă juridică şi se reflectă in cuantumul acestuia. In niciun caz, raportat la aspectele menţionate, nu se poate reţine că suma de 3.100 lei cu TVA inclus reprezintă o sumă care depăşească caracterul rezonabil sau care să constituie un mijloc de îmbogăţire nejustificat, onorariul fiind stabili inter partes conform art. 127, 128 si 129 din Statutul profesiei de avocat.
Prin reducerea, in mod nejustificat al cuantumului onorariului avocaţial, raportat la menţiunile anterioare, reclamantul, parte care a câştigat procesul, sunt in imposibilitate de recuperare integrală a cheltuielilor de judecată efectuate şi dovedite, fără a fi in culpă procesuală, aceasta aparţinând in integralitate pârâtei-intimate care nu a înţeles a-şi îndeplini obligaţiile care ii incumbă.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
I.
Reclamantul recurent a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei aplicări a criteriilor prevăzute de dispoziţiile art.451 alin.2 NCPC în cazul reducerii onorariului avocaţial, critică subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, incident când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicare greşită a normelor de drept material.
Prin urmare, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile derogatorii de la prevederile art.425 alin.1 lit. b) NCPC, prevăzute de art. 499 din acelaşi act normativ, va analiza doar motivul de casare invocat.
II.
Cu titlu preliminar, trebuie precizat că instanţa are posibilitatea să reducă onorariul de avocat, atunci când acesta este „vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele”, fără ca aceasta să însemne intervenirea în raporturile dintre avocat şi clientul său. Dimpotrivă, în virtutea relativităţii efectelor obligatorii ale contractelor, onorariul convenit între părţi rămâne valabil stabilit, dar recuperarea acestuia de la partea căzută în pretenţii se va face în cuantumul şi în limitele stabilite de instanţă, atunci când aceasta apreciază că trebuie redimensionat cuantumul, în raport de criteriile legale.
În acest sens, Curtea Constituţională a stabilit (spre exemplu, Decizia nr.401 din 14 iulie 2005, publicată în M. Of. nr.848 din 20 septembrie 2005) că, fără a interveni în raporturile dintre părţi, cenzurarea onorariului de către instanţă este posibilă, având în vedere că prin însuşirea acestuia potrivit hotărârii judecătoreşti pronunţate, creanţa devine certă, lichidă şi exigibilă, dobândind totodată, caracter de opozabilitate faţă de partea potrivnică.
Aşa fiind, invocarea art.127,128 şi 129 din Statul profesiei de avocat subliniază tocmai caracterul inter partes al stabilirii onorariului avocaţial, fără însă să poată influenţa aplicarea criteriilor legale în cazul în care instanţa apreciază că se impune reducerea acestuia.
Curtea constată că art. 451 alin. 2 NCPC prevede câteva repere în aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată, prevăzând că instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.
Prin urmare, aprecierea se face, pe de o parte, în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, iar, pe de altă parte, cu activitatea desfăşurată de avocat, în ambele cazuri ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.
Cele două repere sunt cumulativ stabilite, în sensul că un onorariu trebuie să corespundă fiecăruia dintre criterii pentru a nu fi redus de instanţă de judecată. per a contrario, dacă sub aspectul unuia dintre criterii onorariul este excesiv, acesta va fi redus.
Din această perspectivă, prima instanţă a făcut aplicarea criteriului legal în raport cu complexitatea cauzei când a reţinut că pricina nu prezintă un grad ridicat de dificultate, fiind vorba de o dobândă legală aferentă unei creanţe deja stabilite printr-o hotărâre judecătorească.
Sub aspectul modului în care aprecierea asupra corespondenţei mărimii onorariului cu reperele legale se face în concret, Curtea reţine că această apreciere se face global, asupra ansamblului cauzei, fără a fi necesar ca instanţă să aprecieze asupra fiecărei componente a activităţii în parte.
În speţă, având în vedere cauza, tribunalul a apreciat global activitatea necesară a fi desfăşurată la suma de 1.400 lei TVA inclus, iar marja de apreciere concretă nu este diferită sau superioară multiplelor alte cazuri în care judecătorii pot face aprecieri subiective pe chestiuni factuale; este vorba despre o manifestare a esenţei atribuţiilor jurisdicţionale, de a putea tranşa diferende aşa încât nu se poate spune că reducerea onorariului ar fi o primă de încurajare pentru partea aflată în culă procesuală, neexecutarea de bună voie a sumelor menţionate în titlurile executorii putând fi sancţionată prin alte mijloace procesuale şi de drept material.
Curtea constată că aprecierea nu a fost abuzivă şi şi-o însuşeşte la rândul său.
În fine, Curtea remarcă că, deşi a fost atacată formal şi încheierea de îndreptare a erorii materiale, împotriva acesteia nu s-a formulat nicio critică concretă, dimpotrivă a fost îndreptată o eroare de calcul în defavoarea reclamantului, cheltuielile de judecată fiind augmentate de la 1421,86 lei la 3.743 lei.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 496 NCPC, Curtea urmează să respingă recursul.
| ← Contencios administrativ. Regimul juridic al cererii în anulare... | Contencios.Regimul răspunderii patrimoniale a autorităţii publice → |
|---|
