Decizia civilă nr. 10240/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR.10240/2013
Ședința publică din data de 28 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. | G. | ||
JUDECĂTORI: S. | L. R. | ||
A. | M. | C. | |
GREFIER: M. | V. | -G. |
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta- pârâtă C. DE
A. DE S. A J. C. împotriva sentinței civile nr.11060 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimatul- reclamant R. E. L., având ca obiect anulare act administrativ decizie CAS.
Componența completului de judecată în prezentul dosar a fost modificat potrivit dispozițiilor art.98 alin. 6 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, conform procesului-verbal atașat la fila 15 din dosar.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este îndeplinită. Recursul este scutit de la plata taxei de timbru. Intimatul-reclamant a depus întâmpinare. Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece cererea de recursul care este formulat în termen, motivat, comunicat și scutit de la plata taxei de timbru.
Curtea, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 11060/_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul
E. L., în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A JUDEȚULUI C. .
A fost anulată Decizia nr. E 231/_ emisă de pârâta C. de A. de S. a Județului C. .
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut că prin acțiunea sa, reclamantul R. E. -L. în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. a Județului C., a solicitat anularea Deciziei nr.231/_ și a Deciziilor de
impunere nr.363990/1 și 363990/2 ambele emise în data de_ privind stabilirea contribuției la FNUASS, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că deciziile susmenționate sunt nelegale și netemeinice, având în vedere că se încadrează într-o categorie specială de asigurați în temeiul Hotărârii nr.20066/_ a Comisiei pentru aplicarea Legii nr.189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii C. și raportat la art.213 al.1 lit.c din Legea nr. 95/2006, are calitatea de asigurat fără plata contribuției, astfel că nu datorează sumele stabilite în sarcina sa.
Reclamantul a menționat că între părți nu există nici un contract de asigurare de sănătate, aspect recunoscut și de către pârâtă, iar în ceea ce privește dobânzile și penalitățile de întârziere, a arătat că acestea nu sunt datorate conform prevederilor art. 119 al.1 și art. 23 raportat la art. 41 din OG 92/2003.
Pârâta C. de A. de S. a Județului C., prin întâmpinarea
formulată, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată și a invocat excepția lipsei procedurii prealabile instituită de prevederile art.7 alin.1 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că în conformitate cu prevederile Legii nr.95/2006, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate iar această contribuție se aplică și asupra veniturilor impozabile realizate de persoanele care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit.
Pârâta a mai arătat că după semnarea protocolului încheiat între
C.N.A.S. și A.N.A.F., pârâta a fost abilitată să emită decizii de impunere privind obligațiile de plată la FNUASS, în baza informațiilor primite, astfel că s-a emis decizia de impunere din oficiu pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS, act care constituie și înștiințare de plată, reclamantul luând cunoștință de cuantumul debitului și modul de calcul al sumelor datorate.
Pârâta a susținut că deciziile de impunere sunt legale și conforme cu dispozițiile art. 85-88 din OG nr.92/2003 și că reprezintă titlu de creanță și devin titluri executorii la data la care creanța fiscală este scadentă.
La data de_, reclamantul și-a precizat acțiunea introductivă, solicitând anularea Deciziei nr.231/_ emisă de pârâtă.
În motivare, reclamantul a arătat că deciziile de impunere pot luate în considerare numai pentru perioada 2010-2011, iar penalitățile și majorările de întârziere nu se pot calcula decât raportat la data emiterii deciziilor atacate -_, dată de care s-ar putea calcula eventuale majorări și penalități.
A mai reținut tribunalul că prin Decizia de impunere nr.363990/1/_ emisă de pârâta C.A.S.J. C., s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 10.751 lei, reprezentând contribuție datorată la FNUASS.
Prin Decizia de impunere nr.363990/2/_ emisă de pârâta
C.A.S.J. C., s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 8882 lei, reprezentând accesorii.
Reclamantul a formulat în termenul legal contestație cu privire la aceste decizii, iar prin Decizia E 231/2011 C. Județeană de pensii a respins contestația (fila 4 dosar).
Contribuția la FNUASS este o creanță bugetară și prin urmare obligația de plată și executarea ei se poate realiza doar potrivit art. 110 din Cod pr fisc, în baza unui titlu de creanță și a unui titlu executoriu. Din
construcția codului de procedură fiscală reiese necesitatea întocmirii inițiale a titlului de creanță, care devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată sau a termenului prevăzut de lege. Problema care se pune în speță este daca reclamantul datorează aceasta contribuție la Fondul Național Unic de A. Sociale de
.
Prin Hotărârea nr. 20066 din data de_ reclamantului i s-a stabilit calitatea de beneficiar al Legii nr.189/2000 (fila 10 dosar).
Potrivit art. 213 din Legea nr. 95/2006, alin (1) Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fara plata contribuției:
c) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraților care au fost înlăturați din justiție pentru considerente politice în perioada anilor 1945-1989, cu modificările ulterioare, prin Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Așadar, constatând ca acțiunea este întemeiata, Tribunalul a admis cererea precizată în contencios administrativ și a anulat Decizia nr. E 231/2011 emisă de pârâtă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. de A. de S. a județului C., solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu constatarea legalității Deciziei E 231, precum si a Deciziilor de impunere din oficiu 363990/1 si 363990/2 emise la data de_ de CAS C. .
În motivarea recursului arată că instanța de fond a interpretat in mod trunchiat art. 213, alin. 1, lit. c. din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății.
Prin Hotărârea nr. 20066 din data de_ Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 atesta faptul ca reclamantul pe baza dovezilor prezentate este beneficiarul drepturilor prevăzute in aceasta lege speciala, ca persoana persecutata de către regimurile instaurate in România cu începere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945 din motive etnice.
Recurenta arată că art. 213, lit. c din Legea 95/2006, evidențiază cu claritate faptul ca beneficiarul unei astfel de legi speciale este asigurat fara plata contribuției daca nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile acordate de aceste legi.
Rezulta ca numai persoanele care nu realizează alte venituri pot fi beneficiare ca persoane asigurate fara plata contribuției. Nu este cazul reclamantului, care realizează venituri din profesii libere si comerciale, pe lângă drepturile de care beneficiază in urma aplicării legii speciale
Art. 257 (1) Persoana asigurata are obligația plații unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1). Am arătat mai sus ca reclamantul nu se încadrează in persoanele exceptate de la plata contribuției la fondul de sănătate.
In drept, au fost invocate Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, Ordinul 617/2007 pentru aprobarea normelor
metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, Codul de procedura fiscala.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul R. E. L. a solicitat respingerea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 11060/2013 pronunțata de Tribunalul Cluj si, in consecință, menținerea hotărârii atacate ca temeinica si legală.
În motivarea întâmpinării reiterează cele expuse în motivele acțiunii introductive si apoi in precizarea acțiunii, în sensul că i s-a comunicat la data de_ doua decizii de impunere din oficiu nr. 363990/1 si 363990/2 emise de către parata in temeiul dispozițiilor art. 208 si 209 al. 2, art. 216, art. 257 al. 7 si art. 259 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății privind suma de 10751 RON, reprezentând obligații de plata si dobânzi/majorări de întârziere in cuantum de 8882 RON calculate retroactiv pe perioada 2006-2011.
Cele două decizii de impunere din oficiu emise de către parata sunt nelegale si netemeinice, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 211 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății " (1) Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat si obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi. In această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație".
Reclamantul se încadrează într-o categorie speciala de asigurați pentru ca in temeiul Hotărârii nr. 20066/_ a Comisiei pentru aplicarea Legii 189/2000 din cadrul Casei județene de Pensii C. si raportat la dispozițiile art.213 al. 1 lit. c din Legea nr. 95/2006, reclamantul are calitatea de asigurat fara plata contribuției, sens in care beneficiază de scutirile si facilitățile prevăzute de art.5 din Legea nr. 189/2000 si art. 8 din Decretul-lege nr. 118/1990 respectiv este scutit de "plata impozitelor si a taxelor locale", obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revenind Casei județene de Pensii - art.213 al. 1 rap la art. 259 din Legea nr. 95/2006.
Situația de fapt in care se găsește reclamantul a fost luată in considerare si clarificata cu titlu de autoritate de lucru judecat, in dosarul civil nr._ - Sentința civila nr. 3886/2010, decizia civilă nr. 1159/R/2010 — in soluționarea unei plângeri contravenționale depusa de către reclamant împotriva paratei în sensul ca in motivarea soluției de admitere a plângerii instanța de judecata a statuat ca în conformitate cu statutul special pe care îl are reclamantul în condițiile Legii nr. 189/2000 nici nu are obligația de a depune declarațiile prevăzute in art.215 al.2 si 3 din Legea nr. 95/2006, ci doar trebuie sa prezinte la sediul paratei documentele justificative ale categoriei din care face parte si anume aceea de asigurat fara plata contribuției.
Prin urmare, parata având deja o hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila in acest sens urma sa îl notifice pe reclamant in vederea completării documentației pe care ei o dețin si nicidecum sa stabilească din oficiu obligații de plata prin decizii de impunere, mai mult ca intre reclamant si parata-intimata nu exista nici un contract de asigurare de sănătate.
Parata recunoaște acest aspect esențial in chiar răspunsul dat contestației, la pagina 2 alin. 2 enunțând ca "contractul de asigurare cu CAS
are natura administrativa si se încheie cu asigurații aflați in evidenta CAS Chiț, pe măsura ce se prezintă in vederea luării in evidenta", prin urmare respingerea contestației se contrazice în mod evident cu argumentele paratei în sprijinul acesteia.
Potrivit dispozițiilor art.43 raportat la art. 110 din OG 92/2003 într- adevăr "Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii."
Insa in speța, baza de calcul este absolut greșit stabilita pentru ca, in temeiul dispozițiilor art. 259 al. 7 din Legea nr. 95/2006 "contribuția legală lunară calculată asupra veniturilor (s.n.).
In opinia noastră aceasta prevedere impunea ca in lipsa altei decizii de impunere emise de către parata in intervalul 2006-2011, obligațiile fiscale stabilite prin eventuala decizie emisa in anul 2011 sa fie calculate la nivelul veniturilor realizate in perioada de prescripție si nu incluzând si obligații stabilite privind plățile anticipat .
Contestația reclamantului a vizat nu numai calitatea speciala de asigurat a acestuia, dar s-a referit si la cuantumul sumelor stabilite in cele doua decizii iar la aceasta din urma parata au a răspuns clar, motivat si concret pentru a putea fi de acord cu simpla explicație generica privind respectarea întocmai a prevederilor legale in vigoare.
În ceea ce privește dobânzile si penalitățile de întârziere, reclamantul arată ca acestea nu pot fi stabilite si in consecința, datorate de către reclamant in baza deciziilor de impunere din oficiu atacat prin prezenta date fiind următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.119 al. l din OG 92/2003 "(1) Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.
Potrivit art.23 raportat la art.41 din aceiași act normativ ,baza de
impunere generează dreptul de creanța fiscala si obligația corelativa, iar din momentul la care se constituie aceasta baza de impunere,organul fiscal competent are dreptul de a stabili si a determina obligația fiscala datorata; organul fiscal competent aplica legislația ir, materie prin emiterea actului administrativ fiscal, respectiv decizia de impunere
Potrivit art.44 din OG 92/20031) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat (…) el producându-si efectele numai din acest moment in care a fost comunicat - art.45 din OG 92/2003.
Toate aceste argumente prin care am susținut si acțiunea de fond împotriva recurentei justifica întrutotul soluția data de instanța de fond si confirma faptul ca decizia prin care recurenta a respins contestația subsemnatului împotriva celor doua decizii de impunere din oficiu privind debite si accesorii in suma totala de 10751+8882 ROM pe perioada 2006- 2011, in pofida legii si fara a cerceta in concret situația reclamantului este în mod evident incorecta, nelegala si vădit abuziva, iar soluția Instanței de fond legala si temeinica.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Prin Decizia de impunere nr. 363990/1/_ emisă de pârâta
C.A.S.J. C., s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 10.751 lei, reprezentând contribuție datorată la FNUASS, iar prin Decizia de impunere nr. 363990/2/_ emisă de pârâta C.A.S.J. C., s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 8882 lei, reprezentând accesorii.
Prin Hotărârea 20066/_ a Comisiei pentru aplicarea Legii 189/2000 din cadrul Casei județene de Pensii C., reclamantului i s-a stabilit calitatea de beneficiar al Legii nr.189/2000.
Potrivit art. 213 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 95/2006, text pe care reclamantul își întemeiază acțiunea, următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuției: persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de aceste legi. Prin urmare, scutirea de plata contribuției vizează numai veniturile realizate conform Decretului-lege nr. 118/1990 și numai dacă acestea sunt singurele venituri realizate, ceea ce în speță nu s-a dovedit și nici măcar susținut. Reclamantul se mai prevalează de scutirea de impozite și taxe locale prevăzută prin Decretul-lege nr. 118/1990, însă contribuția la bugetul asigurărilor sociale este o contribuție și are caracter central, bugetul asigurărilor sociale nefiind local. Prin urmare, reclamantul nu beneficiază de scutire de plata contribuției.
Conform art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/2006 prevede obligația contribuabililor de a se asigura). Din această perspectivă, contribuția de asigurări sociale se datorează în considerarea materiei impozabile și nu a unor chestiuni legate de contribuabil, cum este încheierea formală a unui contract de asigurare, cum greșit pretinde reclamantul. Calitatea de asigurat și, implicit, obligația de plată a contribuției decurg în mod direct din lege, nefiind necesară o manifestare de voință a contribuabilului sau întrunirea unui acord de voințe prin încheierea unui contract în acest sens.
În același sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.
Pe de altă parte, art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Potrivit art. 259 alin. 7 lit. b din Legea nr. 95/2006 persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate sa achite pe intreaga perioada a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate, precum si obligațiile fiscale accesorii de plata prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completările ulterioare, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioadă. Această prevedere legală este neechivocă în sensul obligației de achitare a contribuției pentru toate persoanele care au obligația de a se asigura și constituie, totodată, temeiul
legal pentru perceperea de accesorii, textul adresând prin el însuși și susținerile reclamantului privind accesoriile.
Reclamantul intimat invocă în întâmpinarea din recurs necomunicarea actelor atacate, însă în acțiune a susținut că acestea i-au fost comunicate. Contestă reclamantul și cuantumul obligațiilor fiscale, însă nu demonstrează un alt nivel al obligației sale.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 C. pr. civ., Curtea urmează să admită recursul și să modifice hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S. A JUDEȚULUI C. împotriva sentinței civile nr. 11060 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul R. E. -L. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
V. G. S. | L. R. | A. | M. C. |
GREFIER
M. V. -G.
Red.SLR/dact.MS 3 ex./_
J. fond: A.Rădulescu
