Sentința civilă nr. 467/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 467/2013
Ședința publică din data de 26 septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. M. C.
GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, acțiunea formulată de reclamanta B. C. A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și M. J., având ca obiect anulare act administrativ - Ordin 4408/C/_ .
Se constată că, mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru_, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi .
C U R T E A
Prin acțiunea formulată de reclamanta B. C. A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și M. J., se solicită în principal, anularea Ordinului M. ui J. nr.4.408/C/_ și obligarea M. ui J. la emiterea unui nou ordin, prin care să se dispună modificarea statului de funcții si de personal al Tribunalului C. prin transformarea unui post de grefier treapta I în grefier gradul I, în ce o privește pe reclamantă, începând cu data de_, data afișării rezultatelor finale ale examenului care a fost organizat în data de_ de către Curtea de Apel C., iar în subsidiar, modificarea Ordinului M. ui J. nr.4.408/C/_ la art. 1 în sensul că modificarea statului de funcții si de personal al Tribunalului C. prin transformarea unui post de grefier treapta I în grefier gradul I, în ce o privește pe subsemnata reclamantă, se va face începând cu data de_, data afișării rezultatelor finale ale examenului care a fost organizat în data de_ de către Curtea de Apel C. ; cu cheltuieli de judecată în caz de opoziție.
În motivare se arată că la data de 6 februarie 2012, reclamanta a susținut un examen de promovare din funcția de grefier cu studii medii în funcția de grefier cu studii superioare, examen organizat în conformitate cu dispozițiile art.6 alin. 2, art.21 alin.2 și ale art.31 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 181/2007, cu modificările și completările ulterioare aduse de Hotărârea Consiliul Superior al Magistraturii nr.830/2011.
La aceeași dată - 06 februarie 2012, împreună cu reclamanta au participat și alți grefieri - respectiv 36 de grefieri, de la instanțe de pe raza Curții de Apel C.
, iar dintr-un total de 36 de candidați au promovat examenul doar 7 grefieri.
Ulterior, la aproape un an de la susținerea examenului, la data de_ i s-a emis de către Președintele Curții de Apel C., Decizia nr. 39/_ prin care este reîncadrată la Tribunalul Cluj din funcția de grefier treapta II clasa de
salarizare 51 gradația 1 în funcția de grefier gradul II clasa de salarizare 56 gradația 1, începând cu data de_ .
Curtea de Apel C. a emis această decizie luând în considerare dispozițiile Ordinului M. ui J. nr. 4.408/C/_, transmis prin adresa înregistrată la Curtea de Apel C., sub nr. 185/_, prin care "se aprobă modificarea statului de funcții și de personal al Tribunalului C. în sensul transformării postului cu studii medii ocupat de doamna grefier B. C. din grefier treapta II în funcția de grefier gradul II începând cu data de 28 decembrie 2012", ordin pe care îl consideră nelegal raportat la Ordinul nr. 810/C/2013 emis la data de_ de M. J., pentru alte patru grefiere care au participat la același examen în aceeași dată cu reclamanta.
După rămânerea definitivă a examenului sus menționat, Curtea de Apel C.
, prin adresa nr. 1.818/_, înaintată M. ui J., iar aceasta din urmă prin adresa nr. 16/100359 din 24 august 2012, a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, acordarea avizului conform pentru modificarea statului de funcții și de personal al Curții de Apel C. și a statelor de funcții și de personal ale unor instanțe judecătorești din circumscripția acesteia, prin transformarea a 7 posturi de personal auxiliar de specialitate cu studii medii în posturi de personal auxiliar de specialitate cu studii superioare, ca urmare a admiterii titularilor posturilor
respective după susținerea examenului de promovare în funcția de grefier cu studii superioare, astfel :
2 posturi de grefier Curtea de Apel C. ,
1 post de grefier Tribunalul Bistrița-Năsăud, 1 post de grefier Judecătoria Bistrița,
1 post de grefier Tribunalul Cluj, 1 post de grefier Judecătoria Dej,
1 post de grefier Judecătoria Gherla.
Datorită faptului că din cei 7 grefieri, doar 3 grefieri au avut depuse la Serviciul de Personal al Curții de Apel C., la dosarele personale și copia Diplomelor de licență, nu doar copia Adeverinței prin care se adeverea faptul că sunt licențiați în drept, adeverințe care până la data la care a ajuns adresa sus menționată la Consiliul Superior al Magistraturii și-au expirat valabilitatea, astfel că, cei de la Consiliul Superior al Magistraturii au respins solicitarea Curții de Apel C., restituind toate actele Curții de Apel C. .
După insistențele celor trei grefieri, reclamanta -B. C. A. - grefieră în cadrul Tribunalului C., Pop M. -Cecilia - grefieră în cadrul Judecătoriei Gherla și Bondar M. -L. - grefieră în cadrul Judecătoriei Dej și, având de fapt depuse la dosarele personale și copia Diplomei de Licență, Serviciul de Personal din cadrul Curții de Apel C., a emis o nouă adresă către Consiliului Superior al Magistraturii adresa nr. 4.474/_, conform căreia a solicitat modificarea statelor de funcții și de personal al instanțelor judecătorești, față de doar cei 3 grefieri sus menționați și declarați admiși la data de_, data rămânerii definitive a examenului de promovare din funcția de grefier cu studii medii în funcția de grefier cu studii superioare în cadrul acelorași instanțe la care sunt angajate - de la data afișării rezultatelor finale ale examenului -_, iar Ministerul Justiției a emis Ordinul M. ui J. nr. 4.408/C/_, conform căreia: "în temeiul dispozițiilor articolului 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea M. ui J., cu modificările și completările ulteriore, emite următorul ordin, art. 1 începând cu data prezentului ordin, (adică_ ) se modifică statul de funcții și de personal al Tribunalului C. și al Judecătoriei Dej și Gherla...."
Față de celelalte 4 grefiere - G. | T. | -G. și C. (S. ) L. - din |
cadrul Curții de Apel C., Encean M. | -M. | -Tribunalului Bistrița-Năsăud și |
Dan L. - Judecătoriei Bistrița, Curtea de Apel C. a emis o altă adresă, având nr. 4.474/_ și față de care M. J. a emis Ordinul nr. 810/CC/_ și conform căreia: "în temeiul dispozițiilor articolului 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea M. ui J., cu modificările și completările ulteriore, emite următorul ordin, art. 1 începând cu data de 16 martie 2012, se modifică statul de funcții și de personal al Curții de Apel C., Tribunalului Bistrița-Năsăud și al Judecătoriei Bistrița adică, a dispus încadrarea celor 4 grefieri în funcția de grefier cu studii superioare începând cu data de 16 martie 2012, data rămânerii definitive a examenului la care a participat și la care a fost declarată admisă și reclamanta alături de ceilalți
6 grefieri; față de 4 grefieri M. J. s-a pronunțat într-un fel, adică - se modifică statul de funcții și de personal - începând cu data de 16 martie 2012, iar față de reclamantă și încă 2 grefieri s-a pronunțat într-un alt fel, adică - se modifică statul de funcții și de personal - începând cu data prezentului ordin, (adică_ ).
În cursul lunii martie a luat cunoștință de emiterea Ordinului nr. 810/C/_, emis pentru ceilalți 4 grefieri, astfel că, luând act de aceste aspecte discriminatorii, la data de_ s-a adresat M. ui J. cu o Plângere prealabilă precum și cu o Cerere de îndreptare a erorii materiale, față de Ordinul M. ui J. nr. 4.408/C/_, solicitând M. ui J. să rectifice ordinul contestat, astfel încât să fie egalitate pentru toți grefierii care au promovat același examen.
Răspunsul M. ui J. fiind cea din cuprinsul Adresei nr. 2/26100/_ și conform căreia se arată, în esență, că ordinul contestat este legal, iar încadrarea reclamantei se face prin decizie a Președintelui Curții de Apel.
Având în vedere acest răspuns, la data de_ s-a adresat Președintelui Curții de Apel C. aducându-i la cunoștință cele menționate mai sus, solicitând modificarea Deciziei nr. 39 din data de_ la art. 1 prin care să fie încadrată
în funcția de grefier cu studii superioare începând cu data de 16 martie 2012.
Ca urmare, s-a adresat instanței de judecată cu această cerere, încadrându-se în termenul de introducere a acțiunii prevăzut de art. 11 alin. 1 litera a) din Legea nr.554/2004.
Reîncadrarea reclamantei din funcția de grefier cu studii medii în funcția de grefier cu studii superioare la aproape un an de la data la care a fost declarată admisă, nu este un termen rezonabil și nici previzibil, cu atât mai mult cu cât și practica CEDO este în acest sens.
Consideră că este total inadmisibil și discriminator ca reclamanta, care a participat la același examen alături de celelalte 4 doamne grefiere de la Curtea de Apel C., Tribunalul Bistrița-Năsăud și Judecătoria Bistrița și, față de care M. J. a pronunțat Ordinul nr. 810/C/_ și care a fost declarată admisă la același examen, deci a promovat examenul respectiv la aceeași dată ca și celelalte 4 grefiere, să fie încadrată în funcția de grefier cu studii superioare la o dată cu mult ulterioară față de ele, respectiv la aproximativ 10 luni.
În raport de prevederile art. 52 din Constituția României, apreciază că Ordinul nr. 4408/C/2012 emis la data de_ al M. ui J. comparat cu Ordinul nr. 810/C/2013 emis la data de_ de M. J., aduce o vătămare gravă drepturilor reclamantei și implicit celorlalte două doamne grefiere mai sus menționate, ținând cont de faptul că este vorba de unul și același examen organizat de Curtea de Apel C. pentru data de_ și la care a participat toate cele 7 grefiere în cauză și fată de care s-au emis două ordine diferite.
Totodată face mențiunea și despre Nota nr. 139662/2007 a domnului G. Mocuță, secretar de stat din cadrul M. ui J., conform căreia se arată că transformarea posturilor personalului auxiliar de specialitate sau, după caz, a funcționarilor publici ce au fost declarați admiși la examenele de promovare să se realizeze începând cu data afișării rezultatelor finale ale examenului.
Prin emiterea Ordinului nr. 4408/CC/_ al M. ui J. raportat la emiterea Ordinului M. ui J. nr. 810/CC/_, apreciază că se constată existența în mod evident și regretabil a discriminării indirecte, potrivit art. 2 al. 1 și 2, art. 6 lit. c), art. 6, al. 3, art. 19 al. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, având în vedere faptul că, dintre cei șapte grefieri, de pe raza aceleiași Curți de Apel, admiși la același examen de promovare din funcția de grefier cu studii medii în funcția de grefier cu studii superioare, examen organizat la data de_ și ale cărui rezultate finale fiind afișate la data de_, față de reclamantă și încă două grefiere (din cadrul Tribunalului C. și Judecătoriei Dej)
M. J. s-a pronunțat într-un fel prin Ordinul nr. 4408/CC/_, adică - se modifică statul de funcții și de personal al Tribunalului C., al Judecătoriei Gherla și al Judecătoriei Dej, începând cu data prezentului ordin, (mai precis _
), iar față de ceilalți patru grefieri (din cadrul Curții de Apel C., Tribunalului Bistrița-Năsăud și Judecătoriei Bistrița), prin Ordinul nr. 810/CC/_ al M. ui J., într-un alt fel, respectiv, începând cu data de 16 martie 2012 (data afișării rezultatelor finale ale examenului), fiind astfel înlăturat principiul egalității de tratamente judiciare.
Potrivit art. 21 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 aprobată prin Legea nr. 27/2004, toate cazurile în care se constată existența unei discriminări din cele prevăzute expres în acest act normativ, persoanele interesate și implicit discriminate, își pot manifesta interesul și au dreptul să solicite despăgubiri corespunzătoare și proporțional cu prejudiciul suferit și dovedit, implicit prin anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Potrivit art. 16 al. 1 din Constituția României și art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, toți oamenii au drepturi fără nici o discriminare la salariul, la celelalte sporuri și adaosuri egale pentru muncă egală, conform și art. 2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și economice și art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, respectiv art. 1 alin. 1 din Primul Protocol Adițional la această convenție.
Dispozițiile fundamentale din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sunt reluate în cuprinsul Constituției României, modificată și republicată, referindu-se la art. 41 ce reglementează dreptul la muncă și la salariu egal pentru muncă egală.
Îndeplinirea cerinței de îmbunătățire substanțială a actului de justiție, nu ar putea fi asigurată având în vedere și normele de drept mai sus arătate în condițiile de inegalitate de tratament salarial, cu atât mai mult cu cât fiecare grefier contribuie alături și indispensabil de judecători pentru înfăptuirea actului de justiție.
În ce privește Convenția Europeană a Drepturilor Omului, arată că aceasta garantează dreptul la muncă și salariu egal pentru muncă egală. De asemenea, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră principiul fundamental al nediscriminării presupune aplicarea unui tratament egal tuturor
indivizilor care sunt egali în drepturi. Or, este evident că prin Ordinul nr. 4408/C/2012 emis la data de_ de M. J. și având în vedere și Ordinul 810/C/2013 emis la data de_ de M. J., se creează o situație discriminatorie între persoane care sunt egale în drepturi, ținând cont de
faptul că este vorba despre același examen, organizat pe aceeași dată și la care au participat 36 de grefieri dintre care au fost admiși cei 7 grefieri în cauză, mai sus menționați, mai precis examen organizat de Curtea de Apel C. și care s-a desfășurat în data de_ .
Astfel, prin aplicarea acestui Ordin nr. 4408/C/2012 - emis față de reclamantă și ceilalți doi grefieri din cadrul Curții de Apel C. precum și Ordinul 810/C/2013 - emis față de ceilalți 4 grefieri din cadrul aceleiași Curți de Apel C.
- care au promovat același examen la aceeași dată și, deși toți cei 7 grefieri prestează același tip de muncă și au aceleași drepturi, cei 4 grefieri - din cadrul Curții de Apel C. (2 grefieri din cadrul Curții de Apel C., 1 grefier din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud și 1 grefier din cadrul Judecătoriei Bistrița), vor beneficia de o încadrare pe postul cu studii superioare, cu 10 luni mai devreme, primind inclusiv drepturi salariate aferente începând cu data de_, în timp ce alți 3 grefieri din cadrul aceleiași Curți de Apel C., respectiv reclamanta - grefier în cadrul Tribunalului C. și alte două grefiere (1 grefier din cadrul Judecătoriei Gherla și 1 grefier din cadrul Judecătoriei Dej) vor fi lipsiți de aceste drepturi, pentru singurul motiv: al banalei "erori materiale" din cuprinsul Ordinului nr. 4408/C/2012 al M. ui J., emis în favoarea subsemnatei și al celorlalte două grefiere, a lipsei "cuvintelor magice" - "începând cu data de 16 martie 2012..."% în loc de "începând cu data prezentului ordin..." și care este din data de_ .
Consideră că din rea-credință și cu exces de putere s-a emis ordinul contestat, având in vedere practica anterioară a M. ui J. în emiterea unor astfel de ordine, precum și Ordinul nr. 810/C/2013 al M. ui J. emis la data de_ în ce îi privește pe ceilalți 4 grefieri care au susținut același examen alături de reclamantă, de pe raza aceleiași Curți de Apel, pe baza căruia aceștia au fost încadrate în funcția de grefier cu studii superioare de la data de_, precum și refuzul M. ui J. de a remedia această situație discriminatorie, acesta având cunoștință de prevederile legale în baza cărora se emit deciziile de încadrare a personalului din justiție, fiind ordonatorul principal de credite.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești prin întâmpinare a solicitat respingerea
acțiunii arătând că în raport de disp. art.26 alin.2 și 3 din Legea nr.284/2010 și de cele statuate prin hotărârea nr.241 din 21 martie 2013 în situația în care în stratul de funcții de personal al instanței în care sunt încadrați candidații declarați admiși la examene/concursuri de promovare, există posturi vacante de gradul/treapta/funcția în care s-a promovat aceștia sunt numiți în funcție pe posturile vacante corespunzătoare prin decizia președintelui Curții de apel.
Efectul ordinelor M. ui justiției de modificare a statelor de funcții și de persoane nu-l constituie promovarea ci doar corelarea acestor state de funcții cu încadrarea persoanelor care ocupă posturile respective conform gradului/treptei/funcției dobândite prin examen/concurs.
Analiza acțiunii promovate relevă următoarele
La data de 6 februarie 2012, reclamanta a susținut un examen de promovare din funcția de grefier cu studii medii în funcția de grefier cu studii superioare, examen organizat în conformitate cu dispozițiile art.6 alin. 2, art.21 alin.2 și ale art.31 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 181/2007, cu modificările și completările ulterioare aduse de Hotărârea Consiliul Superior al Magistraturii nr.830/2011.
M. J. a emis Ordinul nr. 4.408/C/_, conform căruia: "în temeiul dispozițiilor articolului 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea M. ui J., cu modificările și
completările ulteriore, emite următorul ordin, art. 1 începând cu data prezentului ordin, (adică_ ) se modifică statul de funcții și de personal al Tribunalului C. și al Judecătoriei Dej și Gherla...."
Ordinul nr. 810/C/2013 al M. ui J. emis la data de_ în ce îi privește pe ceilalți 4 grefieri care au susținut același examen alături de reclamantă, de pe raza aceleiași Curți de Apel,a dispus modificarea statului începând cu data de_ .
Orice persoană fizică sau juridică dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ, are dreptul de a solicita anularea actului vătămător în prezența a trei condiții existența unei vătămări, vătămarea să fi fost cauzată de decizia administrativă atacată iar soluția pronunțată să fie de natură să remedieze vătămarea, iar reclamanta a relevat că vătămarea ce i-a fost cauzată s-a realizat prin încălcarea prevederilor din Codul muncii și de asemenea în ceea ce privește drepturile salariale s-a afirmat că acestea sunt asimilate bunurilor mobile astfel că vătămarea este și de natură patrimonială.
Actul administrativ emis de o autoritate publică pentru a se bucura de caracterul executoriu cu care l-a înzestrat legea trebuie să fi fost emis cu respectarea tuturor condițiilor edictate în scopul realizării sale respectiv de către autoritatea competentă material și teritorial să procedeze la emiterea sa, în vederea organizării executării legii sau a executării ei în concret, în forma și cu respectarea procedurii de emitere a acestuia.
Caracterul de legalitate a actului administrativ presupune ca emiterea acestuia să se realizeze pe baza legii în scopul executării sau organizării executării legilor și a celorlalte acte normative emise de autoritățile superioare.
Noțiunea de lege este cea din accepțiunea largă de "bloc legal"; care cuprinde alăturat legilor adoptate de Parlament ansamblul ierarhizat al regulilor juridice edictate fie din exteriorul administrației publice fie chiar de actele anterioare emise de administrația publică.
Principiul ierarhizării din piramida Kelsen presupune că regulile instituite prin acte emise de un nivel ierarhic superior trebuie respectate la emiterea actelor la nivelurile inferioare ori actul administrativ atacat a fost emis cu ignorarea prevederilor art 26 alin 2 și 3 din Legea -cadru nr 284/2010 și ale Hotărârii CSM nr 181/2007. .
Încadrarea și promovarea personalului plătit din fonduri publice pe funcții, grade sau trepte profesionale se fac potrivit prevederilor din statute sau alte acte normative specifice domeniului de activitate, aprobate prin legi, hotărâri ale Guvernului sau act administrativ al ordonatorului principal de credite, potrivit art 26 din Legea nr 284/2010.
În situația în care promovarea personalului bugetar în funcție, grad sau treaptă profesională nu este reglementată prin statute proprii, promovarea se face de regulă pe un post vacant existent în statul de funcții.
În situația în care nu există un post vacant, promovarea personalului plătit din fonduri publice în funcții, grade sau trepte profesionale se va face prin transformarea postului din statul de funcții în care acestea sunt încadrate într-unul de nivel imediat superior.
Emiterea ordinului de către pârât nu s-a realizat cu respectarea acestor exigențe interpretarea cu privire la data de la care promovarea a devenit efectivă fiind în contradicție cu cele statuate anterior .
Raportarea textelor evidențiate la prevederile art . 38 din Hotărârea CSM nr 181/2007, potrivit cărora Sunt declarați admiși, în limita posturilor scoase la concurs, candidații care au obținut cel puțin media 7, fără ca la vreuna dintre probe să fi obținut o notă mai mică de 5 și care nu au fost sancționați disciplinar
până la data publicării rezultatelor, relevă că reclamanta fiind declarată admisă la data de_, data afișării rezultatelor acesta era și data de la care se impunea a fi valorificate drepturile astfel câștigate .
Pentru interpretarea în acest sens a textelor legale pledează și cele reținute prin Ordinul emis de pârâtul M. J. sub nr 810/c/_ prin care a dispus modificarea statului de funcții ca urmare a aceluiași concurs începând cu dat de_ .
Valorificarea art 38 alin 4 din același act potrivit căruia candidații care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (2), dar care nu au fost admiși ca urmare a lipsei posturilor vacante, pot fi promovați în posturile care se vacantează la instanța sau parchetul care a organizat concursul, în termen de 6 luni de la publicarea rezultatelor concursului, dacă nu au fost sancționați disciplinar până la această dată, de către pârâtul M. J. prin Ordinul nr 810/c/_ de la dat declarării ca admisă a reclamantei pentru persoanele aflate în situația valorificării ulterioare evidențiază că acesta era dat de la care potrivit textelor legale enunțate anterior trebuiau acordate drepturile câștigate și în privința reclamantei .
Susținerea reclamantei potrivit căreia, prin aplicarea acestui Ordin nr. 4408/C/2012 - emis față de reclamantă și ceilalți doi grefieri din cadrul Curții de Apel C. precum și Ordinul 810/C/2013 - emis față de ceilalți 4 grefieri din cadrul aceleiași Curți de Apel C. - care au promovat același examen la aceeași dată și, deși toți cei 7 grefieri prestează același tip de muncă și au aceleași drepturi, cei 4 grefieri - din cadrul Curții de Apel C. (2 grefieri din cadrul Curții de Apel C., 1 grefier din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud și 1 grefier din cadrul Judecătoriei Bistrița), vor beneficia de o încadrare pe postul cu studii superioare, cu 10 luni mai devreme, primind inclusiv drepturi salariate aferente începând cu data de_, în timp ce alți 3 grefieri din cadrul aceleiași Curți de Apel C., respectiv reclamanta - grefier în cadrul Tribunalului C. și alte două grefiere (1 grefier din cadrul Judecătoriei Gherla și 1 grefier din cadrul Judecătoriei Dej) vor fi lipsiți de aceste drepturi, apare prin raportare la textele evidențiate ca fiind corectă .
Teza potrivit căreia pentru anularea unui act administrativ e necesară prezența condiției vătămării unui drept sau interes legitim al unei persoane în sensul pe care această noțiune o primește potrivit dispozițiilor art.2 alin.1 lit.o din Legea nr 554/2004, forma în vigoare la data sesizării instanței se confirmă în prezenta cauză .
Vătămarea este definită de actul invocat ca fiind orice drept prevăzut de constituție de lege sau de alt act normativ căruia i se aduce atingere printr-un act administrativ ori drepturile a căror limitare sub aspect temporal și pecuniar s-a realizat prin actul administrativ atacat se circumscriu sferei dispozițiilor legale enunțate fiind drepturi stabilite în baza legii .
Înlăturarea vătămării poate fi realizată prin modificarea actului analizat anterior nefiind necesară anularea pentru înlăturarea vătămării, întrucât toate celelalte elemente necesare la emiterea sa au fost corect valorificate, astfel că acțiunea urmează a fi admisă în aceste limite, respectiv a petitului subsidiar .
Considerentele evidențiate au relevat că actul administrativ atacat nu a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor instituite de dispozițiile legale edictate în acest sens respectiv a fost ignorat principiul legalității actelor administrative în baza căruia emitentul trebuia să adopte actul numai pe baza și în executarea legii, astfel că actul atacat nu îndeplinește condițiile necesare pentru a se bucura de prerogativele instituite în acest sens astfel că în temeiul dispozițiilor art.18 din Legea nr.554/2004 Curtea va admite în parte, acțiunea formulată de reclamanta
C. A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și M. J.
și în consecință:va obliga pârâtul M. J. să modifice Ordinul nr. 4408/C/_, în sensul că modificarea statului de funcții și de personal al Tribunalului C. prin transformarea unui post de grefier treapta a II în grefier gradul II în ceea ce o privește pe reclamantă se va face începând cu data de _
.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite, în parte, acțiunea formulată de reclamanta B. C. A. cu domiciliul în C. -N., Calea Dorobanților nr.74, ap.4, jud. C., și cu domiciliul procesual ales în C. -N. Calea dorobanților nr.2-4, camera 33, jud. C., CNP 2.
, cont bancar_ L 06701213208267XX în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și M. J. cu sediul în B. str. A. nr.17, sector 5, CIF 4265841, fax 0372041074, și în consecință:
Obligă pârâtul M. J. să modifice Ordinul nr. 4408/C/_, în sensul că modificarea statului de funcții și de personal al Tribunalului C. prin transformarea unui post de grefier treapta a II în grefier gradul II în ceea ce o privește pe reclamantă se va face începând cu data de_ .
Respinge celelalte capete de cerere.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. C. V. D.
Red.A.M.C./S.M.D.
4 ex./_