Decizia civilă nr. 11472/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 11472/2013
Ședința publică din data de 27 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T.
JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR D. M. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamanta S. T. împotriva sentinței civile nr. 144 din data de_, pronunțată de Tribunalul Bistrița- Năsăud, în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții P. C. D. și C.
D. PRIN P., având ca obiect - anulare act administrativ autorizație de construcție.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurenta prin avocat Meteș D., în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 15 din dosar, lipsind intimații-pârâți.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ numitul S. V. a depus la dosar note de ședință.
Reprezentanta recurentei învederează instanței că notele de ședință depuse de d-l S. V. au fost depuse la dosar din eroare, dat fiind că trebuiau să-i fie comunicate acesteia iar nu instanței. Prin aceste note de ședință dorește a face dovada situației materiale a familiei S. .
De asemenea, în dovedirea stării de fapt solicită a fi încuviințată proba cu înscrisuri, sens în care depune la dosar un set de documente, respectiv:
Cupon de pensie al recurentei-reclamante din care rezultă că venitul încasat este de 350 lei/lună, fiind singura întreținătoare a familiei, restul veniturilor provenind din activitatea de comercializare a produselor alimentare și nealimentare;
adresă emisă de Liga Dreptății împotriva corupției și abuzurilor din România, la care reclamanta a apelat cu ocazia primelor confruntări cu autoritățile locale, din care rezultă că în urma controlului efectuat s-a constatat că chioșcul și extinderea construcției în baza autorizației de funcționarea a fost legal înființat, cu excepția gardului;
certificat de înregistrare a societății;
contractul de închiriere din 1993, care a fost prelungit până în anul 2000;
autorizație sanitară de funcționare, emisă din anul 1995;
autorizația de construire, eliberată încă din anul 1998, privind repararea și extinderea acoperișului;
buletin de verificare metrologică;
certificat de înregistrare a mențiunilor:
notificarea emisă de SC FILIALA DE FURNIZARE A ENERGIEIE ELECTRICE3 ELECTIVA FURNIZARE TRANSILVANIA NORD SA prin
Agenția Bistrița privind rezilierea contractului de furnizare a energiei electrice pentru punctul situat în T. nr. 261 începând cu data de_, ca urmare a notificării primăriei C. D. ;
contestațiile formulare de către reclamantă în anul 2011;
notificarea C. D. prin care s-a respins contestația și se pune în aplicare Autorizația de desființare nr. 23/_ ;
document de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor;
La întrebarea instanței apărătorul recurentei arată că la aproximativ trei zile de la data notificării chioșcul deținut de reclamantă, în care aceasta desfășura activități de comercializare produse alimentare și nealimentare a fost desființat.
Curtea, în urma deliberării, în temeiul art. 167 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de recurenta-reclamantă, prin reprezentant, apreciind că aceasta este utilă și pertinentă, putând duce la dezlegarea pricinii.
Raportat la prevederile art. 301 C.pr.civ., coroborat cu art. 137 C.pr.civ. Curtea pune în discuția părților prezente excepția tardivității dezvoltării motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei solicită respingerea excepției, învederând că la fila 3 din dosarul de recurs, alin. 2, avocatul care a formulat motivele de recurs a indicat că "hotărârea atacată, pronunțată de către instanța de fond este nelegală și vădit netemeinică, fiind dată în contradicție cu probele administrate în cauză. Hotărârea atacată este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii";. Dezvoltarea motivelor de recurs nu evocă aspecte și apărări noi, ci se încadrează în motivarea recursului declarat inițial, deși în conținutul acestuia nu se precizează expres ca temei dispozițiile art. 304 pct. 7 C.pr.civ.
Curtea, raportat la dispozițiile art. 137 al. 2 C.pr.civ., unește excepția invocat cu fondul recursului, urmând a se pronunța în privința acesteia prin hotărârea ce se va da.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Susține reprezentanta recurentei că hotărârea pronunțat de prima instanță este nelegală și netemeinică din prisma tuturor probelor încuviințate și administrate în cauză, inclusiv cele depuse la acest termen de judecată.
Pe fondul cauzei se relevă că în anul 1191,1992 reclamanta a obținut de la autoritățile locale autorizația de funcționare pentru chioșcul prin care desfășura activitatea de comercializare bunuri alimentare și nealimentare. Ulterior, din 1995 până în 1997 și din 1997 până în 2000 s-a prelungit contractul de închiriere, ca apoi reclamantei să-i fie eliberată autorizația de reparare a acoperișului. Prin urmare, construcția devine una definitivă. Martorii audiați în cauză au arătat că s-a învestit peste un miliard de lei în această construcție, iar în anul 2011 apar primele divergențe între reclamantă și autoritățile locale, determinate de împrejurarea că alături s-a construit un alt chioșc, cu același obiect de activitate, deținut de către soția viceprimarului din T. . Începând cu acest moment s-au efectuat diverse presiuni de demolare a construcției reclamantei, motivându-se că ar fi fost ilegal edificată. Ori dacă așa cum susțin pârâții, construcția ar fi fost nelegal edificată, acest aspect trebuia constatat în curs de doi ani de la data comiterii faptului contravențional, iar nu după trecerea unui interval de aproximativ 20 de ani.
Din punct de vedere juridic, reclamanta a fost constructor de bună credință. Dacă pârâții doreau desființarea construcției, aceștia aveau posibilitatea de a acorda contravaloarea investițiilor sau despăgubiri, ori să constate că reclamanta a fost constructor de rea credință. În această din urmă ipoteză, fiind expirat termenul de prescripție de a cerere ridicarea construcției, raportat la normele legale în vigoare, reclamanta se bucură de aceeași posibilitate, respectiv aceea de a păstra construcția.
Ca atare instanța de fond avea posibilitatea fie de a desființa construcția și de a acorda despăgubirile corespunzătoare, fie de a menține existența construcției. Din această perspectivă hotărârea pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud este netemeinică și nelegală, iar recursul se impune a fi admis.
Cât privește cheltuielile de judecată acestea sunt solicitate atât pentru judecata în fond, taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat, cât și pentru judecata în recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.144 pronunțată la data de_ în dosar nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud a fost respinsă acțiunea formulată și precizată de reclamanta S. Terezia în contradictoriu cu pârâții P. comunei D., C.
D. .
Pentru a dispune astfel instanța a reținut în esență că nu s-a deținut autorizația inițială pentru edificarea construcției; că aceasta se găsește pe terenul public iar potrivit dispozițiilor Legii 50/1991 se poate proceda la demolare și din această perspectivă a normelor, actul de demolare nu este unul nelegal.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii cu consecința anulării autorizației de demolare și obligarea pârâților la plata sumei de 50.000 lei despăgubiri materiale și morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea celor solicitate se arată că hotărârea este dată în contradicție cu probele administrate, este lipsită de temei fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Astfel, în dezvoltare arată recurenta că a construit un minimagazin pe terenul aflat îna dministrarea primăriei în baza contractului de închiriere reînnoit în 1995 prin care a închiriat o suprafață de 16 mp și a autorizației de construire suportând prevederile Legii 50/1991. Cu toate că a construit în mod legal prin autorizația nr.23 din_ s-a dispus demolarea. În motivarea actului s-a reținut că s-a construit fără forme legale pe un teren aparținând domeniului public. Această motivare se arată că nu corespunde realității deoarece a obținut autorizație având un contract încheiat cu reprezentanți ai Consiliului Local.
Referitor la documentația tehnică care constituie o condiție esențială și prealabilă la emiterea autorizației de demolare se arată că nu există și nu se indică un număr sub care ar fi înregistrat un astfel de act sau emitentul actului. Mai mult, cu privire la autorizația în actul emis se enumeră o serie de obligații ce revin persoanei care efectuează lucrări în baza autorizației, însă nu se găsește în situația dată. Prin urmare, actul este emis cu exces de putere fără legătură cu situația reală.
Pe de altă parte, se arată că există neconcordanță în privința datei emiterii actului și data înregistrării cererii adresate de primărie, aspect ce duce la concluzia că actul a fost emis înainte ca acesta să fi fost solicitat.
Mai arată recurenta că în executarea actului administrativ cu toate că era înregistrată acțiune pe rolul instanței s-a dispus demolarea chioșcului, a gardului împrejmuitor și au fost distruse produsele alimentare din mini-magazin. În
această situație pe lângă prejudiciu material produs, urmare a șicanelor a suferit și o traumă psihică.
Ulterior, prin dezvoltarea depusă recurenta fundamentat pe incidența art.304/1 raportat la art.304 pct.8,9,7 C.pr.civ.a arătat că există o contradicție între probe și mențiunile din considerente. În contractele de închiriere s-a stipulat că în caz de nerespectare a celor înscrise se va anula contractul și este obligat contractantul să desființeze chioșcul de pe terenul închiriat. Mai mult, primăria a eliberat autorizația de construire nr.43 pentru reparare și extindere, acesta fiind singurul care a certificat efectuarea unor lucrări în temeiul unei autorizații la magazinul reclamantei. Prin urmare, toate probele converg spre teza că recurenta a construit legal chioșcul; din autorizație nu rezultă că, construcția are caracter provizoriu, construirea efectivă a fost realizată în anii 1991-1992; nu s-a dovedit neîndeplinirea obligațiilor contractuale și nici nu a fost acționată în judecată pentru reziliere sau rezoluțiune contract de închiriere. Prin urmare, se arată soluțiile jurisprudențiale sunt în sensul că "constatarea contravenției și întocmirea procesului verbal trebuie făcute personal de către agentul constatator chiar în ziua săvârșirii faptei, nu după 20 de ani de la comitere. În conformitate cu Legea 50/1991 dreptul de a constata contravențiile se prescrie în termen de doi ani de la data săvârșirii faptei.
Ori, după 20 de ani termenul a fost cu mult împlinit, iar instanța trebuia să constate existența din oficiu excepția.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului în considerarea în esență că actul contestat a fost emis cu respectarea prevederilor legii 50/1991, a documentațiilor de urbanism și în contextul în care cererea de închiriere a fost respinsă, au existat somații anterior de demolare.
Față de cele invocate, la data de_ în temeiul art.137, art.301 C.pr.civ., Curtea a pus în discuție excepția tardivității dezvoltării motivelor de recurs, apreciate ca întemeiate.
În acest sens se reține că, art.301 C.pr.civ. prevede că termenul de declarare a recursului este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel.
Actele dosarului relevă că hotărârea a fost comuniată la_ (f138 dos.fond). Motivele dezvoltate altele decât cele inițial formulate în recursul declarat, au fost depuse la_, deci cu depășirea termenului instituit de norme. Așadar, față de cele rezultate din acte și de norma menționată, excepția se vădește fondată și va fi admisă cu consecința respingerii ca tardive a dezvoltării invocate.
Trecând așadar la analiza argumentelor aduse prin recursul declarat la 1_ prin prisma actelor dosarului, a normelor juridice incidente, a art.304 C.pr.civ., Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea hotărârii atacate.
Astfel, un argument adus de recurentă constă în aceea că reținerile instanței sunt greșite deoarece edificarea chioșcului s-a făcut cu respectarea legii în baza contractului de închiriere și a autorizației de construire. Susținerea nu poate fi reținută. Potrivit Legii 50/1991 autorizația se emite în baza documentației, certificat urbanism, dovada titlului asupra terenului,
documentația tehnică - DT, avize/acorduri, documentație elaborată cu respectarea legii în materie și a regulilor urbanistice.
Actele depuse relevă că în anul 1995 se încheie un contract prin care se
închiriază recurentei o suprafață de 16 mp teren aparținând comunei T. cu obligația de a nu se distruge spațiu verde din jurul terenului, gardului și activelor din jur. Ulterior, acest contract se reînnoiește, iar prin autorizația nr.43 din_ se autorizează reparații și extindere acoperiș.
Din actele menționate nu rezultă că inițial construcția a fost autorizată iar alte acte nu au fost depuse nici pe parcursul acestui ciclu procesual.
Prin urmare, în lipsa unei autorizații în sensul legii pentru construcția, inițială susținerile se vădesc nefondate și vor fi respinse.
Legat de acesta se susține ca fiind emisă autorizația nr.43/1998 au fost respectate prevederile legii. Imprejurarea emiterii ulterioare a unei autorizații ce relevă refacere/ extindere acoperiș nu poate fi reținută ca motiv de anulare a actului de demolare, deoarece acesta nu poate suplini/acoperi nelegalitatea la momentul ridicării construcției,respectiv nu poate acoperi nerespectarea prevederilor art.3, 7 din Legea nr.50/1991 din acel moment.
În plus, nu se poate omite că din cazul construcțiilor provizorii autorizate pe un teren aparținînd domeniului public pentru motivele justificate oportunitate/lipsa unui contract asupra imobilului teren) poate fi cerută demolarea. În sensul legii construcția provizorie este aceea care indiferent de natura materialelor utilizate prin speficul funcțiunii ori datorită cerințelor impuse de autoritatea publică au o durată limitată. Specificul construcției, materialele din care a fost edificată potrivit autorizației nr 43,durata contractului de închiriere, autorizare refacere/ extindere acoperiș în condițiile solicitării prin autorizație a neschimbării formei și structurii nu pot conduce decât la semnificația caracterului provizoriu. Actele dosarului atestă că asupra imobilului teren pe care este autorizată lucrarea extinderii (provizorie) nu se mai deține un titlu. În aceste circumstanțe câtă vreme nu mai există un titlu justificarea măsurii demolării nu poate fi considerată ca neoportună.
Se mai susține de recurentă că în mod abuziv a fost emisă autorizația de demolare în lipsa unei documentații așa cum cere legea în construcții. Nici aceasta susținere nu poate fi primită. Conform dispozițiilor Legii 50/1991, în situația construcțiilor executate pe terenul aparținând domeniului public - se poate declanșa din oficiu procedura de desființare pe cale administrativă, fără a fi necesară o documentație, act demolare sau sesizare.
În cauză, actele nu au evidențiat o documentație tehnică așa cum cere actul normativ menționat, o autorizație a construcției inițiale. Prin urmare, câtă vreme nu s-a făcut o dovadă a autorizației inițiale, iar legea prevede demararea procedurii și respectiv desființarea fără o altă formalitate, susținerile se vădesc neîntemeiate și urmează a fi respinse.
Așadar, față de cele arătate, în baza art.312 C.pr.civ., coroborat cu art.20 din Legea 554/2004, Curtea urmează a da o soluție de respingere a recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardivă dezvoltarea motivelor de recurs.
Respinge recursul declarat de reclamanta S. TEREZIA împotriva sentinței civile nr. 144 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
F. T. M. | H. | D. | M. D. | C. |
red.F.T./S.M.D.
2 ex. - _
jud.fond.L. D.
