Decizia civilă nr. 11987/2013. Contencios. Ordonanță președințială
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184 R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 11987/2013
Ședința publică de la 23 August 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. T.
Grefier C. T.
Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant B. R. și pe pârât I. DE P. AL JUDEȚULUI C., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este neîndeplinită cu reclamantul, dar se acoperă prin prezența reclamantului.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constata ca pârâtul a depus la dosar în data de_ întâmpinare prin care invocă excepția prematurității actiunii, întâmpinare al cărui exemplar se comunică reclamantului.
Reclamantul depune chitanta privind achitarea taxei de timbru în sumă de 4 lei și 0,3 lei timbru judiciar, solicitând respingerea excepției invocate.
La întrebarea instantei reclamantul arata ca, plângerea contraventională nu a fost înca soluționata, mai arata ca nu are mijloace financiare sa plăteasca amenda stabilită în valoare de 2.500 de lei, arată nu mai sunt alte acte de depus la dosar referitor la calificarea juridica a cererii.
Instanta pune in discutia reclamantului, necesitatea calificarii juridice a cererii, daca temeiul juridic al cererii este fundamentat pe art. 996 NCPC, respectiv dacă este o ordonantă presedintială sau este o cerere in contencios administrativ întemeiata pe Legea 554/2004.
Reclamantul mentioneaza faptul că natura juridica a cererii este de contencios administrativ si nu o ordonanta presedintiala și arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul, pe fond, solicita admiterea cererii si dispunerea masurii de restituire a placutelor de inmatriculare, arata ca nejustificat a fost retinuta contraventia in sarcina sa.
I N S T A N T A
Prin cererea formulată
de către reclamantul B. R. în contradictoriu cu pârâtul I. de P. al Județului C., s-a solicitat instanței să dispună restituirea plăcuțelor cu nr. de înmatriculare
_ ale autoturismului marca Opel Meriva reținute a urmare întocmirii Procesului-verbal de contravenție seria C.P. nr. 4529041 la data de_ .
În motivare
, reclamantul arată că la data de_ a fost sancționat contravențional iar dreptul de utilizare a autovehiculului a fost suspendat prin reținerea plăcuțelor de înmatriculare.
Reclamantul arată că solicită restituirea plăcutelor de înmatriculare deoarece autovehiculul funcționează în regim de taxi, fiind singurul autoturism al S.C. Evo taxi S.R.L. care suferă pierderi importante datorită suspendării dreptului de circulație.
În drept
, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001 și art. 194 raportat la art. 996 Cod Procedură Civilă.
În probațiune
, s-a anexat procesul-verbal de reținere a plăcuțelor.
Prin întâmpinarea formulată
s-a solicitat respingerea cererii în baza excepției prematurității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile.
Cu privire la fond, s-a solicitat respingerea cererii ce neîntemeiată, având în vedere că măsurile dispuse de către organele de poliție au fost legale.
Analizând cererea formulată, instanța apreciază că aceasta nu poate fi admisă.
Astfel, pe de o parte, instanța reține că reclamantul si-a intitulat cererea ca fiind o ordonanță președințială și a indicat în drept textele de lege specifice acestei proceduri.
Instanța retine însă că o astfel de procedură este inadmisibilă în condițiile date, reclamantul având deschisă calea contenciosului administrativ în baza Legii nr. 554/2004.
La termenul de judecată din data de_, reclamantul prezent fiind în fața instanței, a arătat că lasă la aprecierea instanței calificarea juridică a cererii sale, instanța apreciind că prezenta cerere este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.
Cererea formulată, astfel calificată, a fost găsită însă ca fiind neîntemeiată.
Astfel, la data de_, reclamantul a fost sancționat contravențional prin Procesul-verbal seria C.P. nr. 4529041, reținându-se că a practicat servicii de taximetrie în condițiile în care deținea autorizație de taxi pentru altă localitate.
Ulterior, s-a întocmit si procesul-verbal de suspendare a dreptului de utilizare a autovehiculului și de reținere a plăcutelor cu numărul de înmatriculare. Potrivit acestui din urmă proces-verbal, s-au reținut doar plăcuțele de înmatriculare deoarece reclamantul nu avea asupra sa și certificatul de înmatriculare.
Reclamantul a atacat acest proces-verbal însă nu a indicat motive de nelegalitate a acestuia.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat doar că prin reținerea plăcuțelor de înmatriculare ale autovehiculului i se cauzează prejudicii, neavând drept de circulație si, prin urmare, nu are posibilitatea de a obține venituri.
Instanța reține că în cauză nu s-a făcut dovada urmării procedurii prealabile în sensul art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, în aceste condiții acțiunea formulată este inadmisibilă.
Pe de altă parte, oricum în lipsa unor motive de nelegalitate ale procesului-verbal de reținere și atâta timp cât procesul-verbal de constatare a săvârșirii contravenției nu a fost anulat, cererea ar fi neîntemeiată.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 1,7,8 din Legea 554/2004, instanța va respinge cererea formulată.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamantul B. R., cu domiciliul procesual ales în Alba Iulia, str. Aurel V. u nr. 11, jud. Alba, în contradictoriu cu pârâtul I. de P. al Județului C., cu sediul în C.
-N., T. nr. 27, jud.C. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 23 August 2013.
Președinte,
M. T.
Grefier,
C. T.
Red.MT Tehnored.V.A.M. 4 ex./_