Decizia civilă nr. 123/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 123/R2013

Ședința publică de la 30 Ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. R.

Judecător L. -A. C. Judecător R. M. Grefier L. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către recurentul N. M. - C. împotriva sentinței civile nr.338 din_ a Judecătoriei Gherla privind și pe intimat DS

V. ȘI PENTRU SA C. (D. ), având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16 ianuarie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T. UL

Prin sentința civilă nr.338/_ pronunțată de Judecătoria Gherla în dosarul nr._ s-a respins plângerea formulată de petentul N. M. C. împotriva procesului verbal seria CJ nr.0001575/_ încheiat de intimata ANSVSA - DS V. și pentru S. Animalelor C., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că procesul verbal întocmit in cauză este temeinic și legal, petentul nereușind să facă dovada contrară consemnată de agentul constatator și că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei reiese că există o mulțime de neconcordanțe între situația constatată la fața locului de către organele abilitate și cea din documentele sanitar-veterinare.

Prima instanța a mai reținut că efectuarea defectuoasă a acțiunii de recoltare a probelor se datorează în integralitate culpei petentului, astfel cum a fost constatată în cadrul procesului verbal de contravenție și că susținerile acestuia nu au suport probator, deoarece avea obligația să recolteze probele de la fiecare animal găsit în fiecare fermă și să actualizeze datele cu privire la exploatațiile și animalele pentru care este împuternicit.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs N. M. C., solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii plângerii contravenționale și anulării procesului verbal de contravenție.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că procesul verbal este lovit de nulitate absolută, întrucât nu cuprinde fapta concretă, agentul constatator limitându-se doar la citarea prevederilor art.3 lit.b pct.2 din HG nr.984/2005.

Recurentul a mai arătat că netemeinicia actului sancționator a fost dovedită și prin faptul că nici un document de la dosar nu se referă la vreun transport de animale sau de alte produse supuse controlului sanitar veterinar și nici nu a existat vreun refuz al său sau întârzieri nejustificate de peste 15 zile de la termenul prevăzut de lege pentru înregistrarea în SNIIA a animalelor și a mișcărilor de animale dintr-o exploatație în alta, astfel că cele reținute de prima instanța sunt neîntemeiate și nelegale.

Intimata D.S.V.S.A. C., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței atacate precum și a procesului verbal de contravenție.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că în cadrul recursului declarat, recurentul își reiterează punctul de vedere exprimat în fața instanței de fond și nu aduce nici un argument concret în măsură să-i dovedească susținerile sau să infirme sentința judecătoriei.

Intimata a mai arătat că prima instanță, în urma analizei elementelor din conținutul procesului verbal, în mod legal a constatat faptul că acest act îndeplinește toate condițiile de formă și de fond cerute de legislația în materie, astfel că susținerile recurentului sunt nedovedite și neconfirmate în același timp.

De asemenea, a susținut că forța probantă a procesului verbal atacat nu a fost răsturnată, iar într-o astfel de situație, acesta se bucură in continuare de prezumția de legalitate și temeinicie.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:

Prin procesul verbal seria CJ nr.0001575/_ încheiat de intimata ANSVSA - DS

V. și pentru S. Animalelor C., recurentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 720 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 3 lit. b pct. 2 din HG 984/2005. În cuprinsul procesului verbal s-a reținut că la data de_, în urma controlului efectuat de către intimat s-a constatat existenta unor neconcordante între situația existentă și atestările din documentele prevăzute de legislația sanitar veterinară

Starea de fapt reținută de agentul constatator este descrisă în mod explicit, pe scurt în conținutul procesului verbal. Detaliile sunt redate în Nota de I. unde se evocă neconcordantele existente între situația reală si documentele privind individualizarea si numărul animalelor și se referă chiar și la la circulația animalelor dintr-o exploatație în alta, spre exemplu, s-a reținut că în exploatația RO 0562290041 Bonțida 78 nu existau animale, acestea fiind găsite într-o altă locație împreună cu alte animale, ale altui proprietar, care de asemenea figurează în baza de date cu o altă adresă.

În ceea ce privește a doua critică din motivele de recurs, susținerea petentului, conform căruia articolul 3 din HG 984/2005 se referă la contravenții privind circulația animalelor în condițiile în care controlul a urmărit modul de realizare a unor acțiuni veterinare, instanța de fond în mod corect a reținut că un control veterinar programat are un anumit obiectiv însă indiferent de scopul controlului, în cazul în care există si alte încălcări ale dispozițiilor legale, organele de constatare sunt obligate să constate si să sancționeze orice comportament contravențional.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, recurentul nu a dovedit că si-a îndeplinit obligația legală de efectuare a controlului sanitar veterinar periodic. Astfel cum rezultă din conținutul Notei de I. nr._ existenta unor neconcordante între numărul animalelor găsite în fermă si cel din documentele sanitar veterinare privind individualizarea si numărul animalelor (anume câte animale trebuiau să se găsească) nu a fost un incident singular, instanța constatând că în fiecare fermă au existat astfel de neconcordante de același fel. Or, este greu de crezut că niciunul din proprietarii fermelor supuse controlului nu și-a îndeplinit obligația de informare a medicului concesionar.

Din aceste considerente, tribunalul apreciază că motivele invocate de recurent nu se încadrează în prev.art. 304 pct.9 Cod Procedură Civilă si hotărârea recurată decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate si o legale aplicabilitate a actelor normative incidente speței, în temeiul art. 312 Cod Procedură Civilă se va dispune respingerea recursului ca nefondat, menținerea în totalitate a Sentinței civile nr.338/_ pronunțată de Judecătoria Gherla.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul N. M. C. împotriva sentinței civile nr.338/_ pronunțată de Judecătoria Gherla în dosarul nr._, pe care o menține în totul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de _

Președinte,

A. R.

Judecător,

L. -A. C.

Judecător,

R. M.

Grefier,

L. B.

Red.AR/tehn.MG 2 ex.. 15.02.13

Jud. fond P. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 123/2013. Anulare proces verbal de contravenție