Decizia civilă nr. 1245/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIE CIVILA Nr. 1245/2013

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE M. T.

Judecător I. -M. L. Judecător A. -C. Ț. Grefier Ani-L. C.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent M. C. -N., DP L. împotriva Sentinței civile nr.20547/2012, pronunțată de Judecătoria C. N. privind și pe intimatul SC M. DS, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, iar instanța constată că recursul este formulat in termenul legal, a fost motivat și comunicat cu intimatul sens în care reține cauza in pronunțare față de actele de la dosar.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr.20547/2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, a fost admisă in parte plângerea introdusă de petenta SC M. DS cu sediul in C. -N., str. C., nr. 6,ap.39, jud. C.

A fost înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 400 lei aplicată petentei prin procesul verbal nr. 39063 încheiat la data de_ de M. C. -N., DP L. cu sediul in C. -N., str. M., nr. 1-3, jud. C., cu sancțiunea avertisment.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :

Prin procesul verbal menționat mai sus s-a reținut in sarcina petentului săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art.1 lit.a din HCL nr. 149/2009 privind oprirea, staționarea si parcarea vehiculelor destinate transportului de persoane sau de marfa, cu masa totala maxima autorizata de peste 2 tone pe domeniul public sau privat al municipiului C. -N., respectiv la data de_, pe str. C. din C. -N. autoturismul cu nr. de înmatriculare_ staționa neregulamentar.

Analizând cuprinsul procesului-verbal, sub aspectul legalității, instanța apreciază ca acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității..

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că actul de sancționare face dovada celor menționate in cuprinsul sau pana la proba contrara care, potrivit art.1169 Cod civil, incumba petentului.

Cu toate acestea, in raport de dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, văzând împrejurările în care s-a săvârșit contravenția, scopul urmărit sancțiunea aplicata trebuind sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, instanța apreciază că organul constatator a realizat o greșită individualizare a sancțiunii aplicate, fapta petentului prezentând o gravitate mai redusa, ceea ce îndreptățește instanța sa considere ca, pe viitor, petentul nu va mai repeta respectiva fapta.

Pentru aceste motive, considerând ca sancțiunea aplicata a fost prea mare in raport cu fapta săvârșita, insa pentru a nu rămâne nesancționata, instanța a procedat la o reindividualizare a pedepsei aplicate prin înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea "avertisment";, in temeiul dispozițiilor art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, atrăgând atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțita de recomandarea de a respecta pe viitor dispozițiile legale.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs în termen legal recurent M. C. -N.

, DP L., solicitând admiterea prezentului recurs și modificarea sentinței atacate, cu consecința respingerii plângerii contravenționale.

Consideră că în mod greșit instanța de fond a procedat la reindividualizarea sancțiunii aplicate petentei, atâta timp cât fapta reținută nu are o gravitate redusă iar petenta a mai fost anterior sancționată pentru același gen de fapte.

Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată următoarele:

Prin procesul-verbal verbal nr. 39063 încheiat la data de_ de M. C. -N., D.

P. L. s-a aplicat petentei SC M. DS C. -N. sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 400 lei pentru contravenția prevăzută de art. art.1 lit.a din HCL nr. 149/2009 privind oprirea, staționarea si parcarea vehiculelor destinate transportului de persoane sau de marfa, cu masa totala maxima autorizata de peste 2 tone pe domeniul public sau privat al municipiului C. -

N., pentru aceea că la data de_, pe str. C. din C. -N. autoturismul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei staționa neregulamentar.

Potrivit articolului 34 aliniatul 1 din O.G. nr.2/2001, instanța este ținută, din oficiu, să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției.

Analizând cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției contestat sub aspectul legalității, tribunalul constată că acesta cuprinde toate mențiunile impuse de dispozițiile articolului 17 din OG nr.2/2001, fiind corect din punct de vedere formal, instanța neputând identifica nici o cauză care ar putea atrage nulitatea absolută a acestuia și nici vreo altă încălcare a dispozițiilor articolului 16 din OG nr.2/2001 care să fi cauzat contravenientului o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a reținut că petentul nu a făcut dovada unei stări de fapt contrare celei reținute în procesul verbal contestat, considerând că sancțiunea aplicată este prea drastică, sens în care a înlocuit-o cu sancțiunea avertismentului.

În temeiul articolului 34 din O.G. nr.2/2001 coroborat cu articolul 38 aliniatul 3 din același act normativ care constituie dreptul comun în materia contravențională, reținem faptul că în materie contravențională, instanța are posibilitatea să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care se constată legalitatea procesului-verbal contestat și existența contravenției în sarcina contestatorului.

În acest context legal, contrar poziției exprimate de către judecătorul fondului, tribunalul apreciază că sancțiunea aplicată contravenientului în cuantumul stabilit prin procesul-verbal contestat este corespunzătoare gradului de pericol concret al contravenției săvârșite, doar o atare sancțiune fiind în măsură să asigure realizarea scopului acesteia, acela ca pe viitor contravenientul

să-și conformeze conduita dispozițiilor legale.

Ca atare, din perspectiva prevederilor art. 5 alin. 5 din O.G. nr.2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite și ale art.21 alin. 3 din același act normativ conform cărora la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta și scopul urmărit, tribunalul apreciază că față de criteriile amintite, sancțiunea avertismentului nu este îndestulătoare, mai ales că și anterior petenta a fost sancționată pentru același gen de fapte.

Drept urmare, tribunalul va admite recursul declarat de recurentul M. C. -N., D.

P. L. cu sediul in C. -N., str. M., nr. 1-3, jud. C., împotriva sentinței civile nr.20547 din 23.X.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoria Cluj-Napoca, pe care o va modifica în sensul că va respinge plângerea formulată de intimata SC M. DS C. împotriva procesului-verbal nr. 39063 din_ pe care îl va menține în totalitate.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de recurent M. C. -N., DP L. cu sediul in C. -

N., str. M., nr. 1-3, jud. C., împotriva sentinței civile nr.20547 din 23.X.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoria Cluj-Napoca, pe care o modifică în sensul că respinge plângerea formulată de intimata SC M. DS C. împotriva procesului-verbal nr. 39063 din_ pe care îl menține.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 noiembrie 2013.

Președinte,

M. T.

Judecător,

I. -M. L.

Judecător,

A. -C. Ț.

Grefier, Ani-L. C.

Red.A.Ț./C.B.

2 ex./_

Jud. fond . P. E. -E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1245/2013. Anulare proces verbal de contravenție