Decizia civilă nr. 1304/2013. Anulare proces verbal de contravenție

Dosar nr._ R O M Â N I A

Cod operator de date cu caracter personal 3184 TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE M. SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA Nr. 1304/2013

Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. R.

Judecător R. M. Judecător L. -A. C. Grefier I. -M. P.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta S. C. D.

C. S. împotriva Sentinței civile nr. 18833/2012 a Judecătoriei C. N., în contradictoriu cu intimatul I. T. DE M. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal lipsă fiind părțile. Procedura legal îndeplinită.

Mersul dezbaterilor si cuvântul pe fond au fost consemnate prin încheierea de ședință din 6 noiembrie 2013 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Recursul fiind în stare de judecată se reține în pronunțare.

INSTANȚA

Prin Sentința civilă nr. 18833/2012 a Judecătoriei C. -N., a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petenta SC D. C. S. cu sediul în loc. B., nr. 357, jud. Sălaj, în contradictoriu cu intimatul I. T. DE M.

C., cu sediul în mun. C. -N., str. G. C., nr.2, jud. C., având ca obiect anularea procesului verbal nr. 0. /_, pe care îl menține ca legal și temeinic.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria CJ nr.0. încheiat la data de_ petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 40.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 260 alin.1 lit.e coroborat cu art.16 alin.1 din Legea 53/2003 Rep reținându-se în sarcina sa că la data de_ ora 10,30 la punctul de lucru din C. -

N., str. Albac nr. 21 și în data de_, ora 11,30, la punctul de lucru din Florești, str. Eroilor, cu ocazia controlului efectuat s-a constatat că numiții M. G. și K.

  1. , respectiv Gomboș Francisc și Barta Karoly au desfășurat activitate pentru societatea S.C D. C. S., fără a se fi întocmit contracte de muncă în formă scrisă până la data controlului.(f. 4).

    Procesul verbal de contravenție a fost întocmit la data de_, în prezența reprezentantului petentei, d-nul Sabou I. .

    Potrivit art. 260 alin1 lit. e din Legea 53/2003 privind Codul Muncii, constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată, primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1).

    De asemenea, instanța reține că potrivit art. 16 din același act normativ contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română; obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului; forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.

    Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției seria CJ nr.0. încheiat la data de_, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

    Instanța reține că O.G. nr.2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare, instituie cadrul general de constatare și sancționare a contravențiilor.

    Verificând procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor întocmit pe numele petentei, prin prisma dispozițiilor art. 16 și 17 din OG 2/2001, nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

    Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

    Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

    Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

    Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

    Cu privire la situația de fapt instanța reține că din probele administrate în cauză, rezultă că la data controlului,_ numitul M. G. S. desfășura activitate, din data de_, în calitate de muncitor, pentru societatea petentă la punctul de lucru situat pe str. Albac, nr. 21 din mun.C. -N., fără să fi încheiat un contract individual de muncă în formă scrisă. (f. 18).

    După controlul efectuat, angajatorul le-a cerut acte și analize și au semnat contract de muncă. (f.48)

    Din înscrisul de la f. 21 rezultă că societatea petentă a înregistrat și transmis contractul de muncă privindu-l pe numitul M. G. la data de_ .

    Din declarația dată în fața instanței (f. 48) rezultă că lucrase aproximativ două săptămâni înainte de controlul efectuat de ITM. De asemenea acesta a arătat că numiții Barta Karoly, M. Ion și Gomboș Francisc lucrau deja când el a venit la această firmă.

    În ceea ce-l privește pe numitul Barta Karoly, acesta a arătat că a lucrat aproximativ două săptămâni, la turnarea fundației la Biserica din Florești, în contul unei datorii avute la administratorul firmei. (f.47)

    Din declarația dată în fața organului de control la data de_, la punctul de lucru din Florești, str. Eroilor, (f.17), rezultă că acesta a desfășurat activitate în calitate de muncitor necalificat pentru societatea petentă din data de_, că ar fi semnat contract individual de muncă în data de_ și că primea salariu de 650 lei. Din declarația de la fila 24, dată de reprezentantul societății petente, acesta susține că numitul Barta Karoly nu a lucrat niciodată pentru societatea petentă și că

    nu s-a încheiat niciodată nici un contract de muncă cu această persoană.

    Instanța reține, față de declarația martorului M. G. S., din care rezultă că a lucrat împreună cu Barta Karoly, M. Ion și Gomboș Francisc (f.48), precum și din declarația dată la data efectuării controlului, că numitul Barta Karoly a desfășurat activitate pentru societatea petentă, la data de_ acesta aflându-se la punctul de lucru din Florești, fără a se fi întocmit contract de muncă în formă scrisă. Nu se poate reține afirmația martorului Barta Karoly cum că a semnat contract de muncă, acest aspect nefiind susținut nici de verificările efectuate de către intimat în baza de date, din care nu rezultă existența unui contract de muncă privitor la această persoană, iar pe de altă parte însăși societatea angajatoare a arătat că nu s-a încheiat cu această perosană contract de muncă.

    În ceea ce-l privește pe numitul Gombos Francisc, din declarația dată la_ (f.16) rezultă că lucra pentru societatea petentă din data de_, ca muncitor necalificat, nu a semnat contract de muncă.

    Și față de această persoană, reprezentantul firmei angajatoare a arătat că nu a lucrat niciodată, aspect care nu poate fi reținut, câtă vreme la data efectuării controlului numitul Gombos Francis, ca și numitul Barta Karoly au fost găsiți în activitate pe șantier, iar martorul M. G. a precizat că a lucrat împreună cu aceștia. (f. 48).

    Din verificările efectuate de către intimat rezultă că nu s-a încheiat contract de muncă față de numitul Gombos Francisc. (f. 21-22), aspect precizat și de către reprezentantul societății petente. (f.24)

    Din declarația numitului K. A. (f. 19) dată la_, la punctul de lucru din C. -N., str. Albac nr. 21 rezultă că desfășura activitate pentru societatea petentă ca dulgher, din data de_, fără să fi semnat contract de muncă. Din

    verificările efectuate în baza de date, rezultă că a fost înregistrat și transmis contractul de muncă privind pe K. A. în data de_ .

    HG 500/2011 stabilește metodologia de întocmire și completare a registrului general de evidență a salariaților, înregistrările care se efectuează, precum și orice alte elemente în legătură cu acesta.

    Art. 2 din HG 500/2011 prevede că "(1) Încadrarea în muncă a unei persoane se realizează, potrivit prevederilor <LLNK 120035311201017>Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, numai prin încheierea unui contract individual de muncă, în temeiul căruia persoana fizică, în calitate de salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu.

    1. Fiecare angajator are obligația de a înființa și transmite la inspectoratul teritorial de muncă un registru general de evidență a salariaților și de a-l prezenta inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora.";

      Art. 4, al.1 lit. a prevede că "(1) Completarea, respectiv înregistrarea în registru a elementelor prevăzute la art. 3 alin. (2) se face după cum urmează:

      1. la angajarea fiecărui salariat, elementele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a)-g) se înregistrează în registru cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză ».

Din declarația martorului M. G. rezultă că după controlul de la ITM au semnat contracte de muncă. (f. 48)

Instanța reține că pentru numiții M. G. și K. A. societatea petentă a încheiat contracte de muncă la data de_, dată ce coincide cu cea a efectuării controlului de către ITM, prin urmare este nesusținută afirmația că aceste persoane urmau să înceapă activitatea abia în data de_ . Acest aspect este contrazis atât de declarațiile date de către persoanele găsite în activitate la data efectuării controlului, care au declarat că desfășurau activitate înainte de data de_ cât și de situația faptică concretă, și anume organele de control au găsit, în fapt, la data de_ pe numiții M. G. și K. A. desfășurând activitate pentru societatea petentă la data de_, aspecte constatate personal de către agenții constatatori.

In ceea ce privește pe numiții Barta Karoly și Gombos Francisc, care la data controlului,_ desfășurau activitate pentru societatea petentă, instanța reține că față de aceștia nu s-au încheiat contracte de muncă, susținându-se că aceștia nu au efectuat niciodată activitate pentru societatea petentă, ci se aflau la data controlului în căutarea unui loc de muncă.

Această afirmație este nesusținută de probele administrate în cauză, numiții Barta Karoly și Gombos Francisc declarând la data efectuării controlului că lucrează pentru societatea petentă de dinainte de data de_ (f. 16, 17, iar M. G. a declarat că aceste persoane lucrau deja când el s-a angajat la societatea petentă. (f. 48).

Deși există incertitudini cu privire la data exactă a începerii activității pentru societatea petentă cu privire la toate cele patru persoane, M. G. și K. A., Barta Karoly și Gombos Francisc, un lucru rezultă cu certitudine, la data efectuării controlului ITM niciuna din cele 4 persoane nu avea înregistrat contract de muncă, în termenul prev. de art. 4, al. 1 din HG 500/2011, și anume cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității.

Prin urmare, instanța reține că fapta contravențională există, a fost săvârșită de societatea petentă, petenta nu a făcut dovada contrară stării de fapt consemnate în procesul verbal, astfel că procesul verbal de contravenție a fost legal și temeinic încheiat.

Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentei, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal contestat.

În ceea ce privește cuantumul amenzii, respectiv 40.000 lei, instanța apreciază că aceasta a fost aplicată în cuantumul stabilit de către legiuitor, cu respectarea dispozițiilor legale, sancțiunea fiind proporțională faptei săvârșite și gradului de pericol social, ținând seama că este vorba de cuantumul minim al amenzii, fiind vorba de 4 persoane depistate fără contract de muncă încheiat în formă scrisă. La aprecierea gradului de pericol social, instanța a avut în vedere că munca fără încheierea unui contract individual de muncă are consecințe negative directe asupra persoanelor recrutate la muncă, în sensul că acestea nu au dreptul legal la asistență socială, nu au posibilitatea de a beneficia de pensii sociale, nu li se recunoaște perioada lucrată ca vechime în muncă, aspecte care afectează dreptul la pensie pentru limită de vârstă, dreptul la indemnizație de șomaj, indemnizație de boală, indemnizație de creștere copil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 O.G. nr. 2/2001, instanța a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta SC D.

C. S. în contradictoriu cu intimatul I. T. DE M. C., și a menținut procesul verbal de constatare a contravenției seria CJ 0. /_, ca legal și temeinic.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs în termen legal recurenta S.

C. D. C. S. solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței civile recurate în sensul admiterii plângerii contravenționale și înlocuirii amenzii contravenționale aplicate cu avertisment.

Recursul nu a fost motivat.

Analizând recursul declarat pe baza actelor de la dosarul cauzei și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele :

Prin sentința civilă recurată Judecătoria Cluj-Napoca față de probatoriul administrat, constând în înscrisuri și probe testimoniale, în mod corect a reținut legalitatea și temeinicia procesului verbal atacat.

Astfel, în mod corect a reținut aceasta că procesul verbal contestat a fost încheiat cu respectarea condițiilor de formă și că, prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal contestat nu a fost infirmată, ci dimpotrivă, de probatoriul administrat.

În ceea ce privește motivul de recurs invocat, respectiv de înlocuire a amenzii contravenționale aplicate cu avertisment, tribunalul reține că acesta este nefondat.

Astfel, potrivit art.21 al.3 din OG nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei comise, ținându-se seama de împrejurările în care a fost comisă fapta, de

modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.

Or, în acord cu prima instanță, față de criteriile de mai sus prev. de art.21 al.3 din OG nr.2/2001, raportat la starea de fapt din procesul verbal, gravitatea faptei contravenționale reținute, consecințele nerespectării dispozițiilor legale, precum și atitudinea procesuală manifestată, tribunalul apreciază că în cauză s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunii aplicate prin procesul verbal contestat astfel că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu aceea a avertismentului .

Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 C.pr.civ., tribunalul constată că sentința civilă este legală și temeinică astfel că va respinge recursul formulat și va menține sentința civilă recurată.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta SC D. C. S. cu sediul în loc.

B., nr. 357, jud. Sălaj, împotriva Sentinței civile nr. 18833/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Noiembrie 2013

Președinte,

A. R.

Judecător,

R. M.

Judecător,

L. -A. C.

Grefier,

I. -M. P.

Red.R.M./C.B./2 ex.

Jud. fond: P. A V. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1304/2013. Anulare proces verbal de contravenție