Decizia civilă nr. 1335/2013. Anulare proces verbal de contravenție

Cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILA Nr. 1335/2013

Ședința publică de la 04 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. G. C.

Judecător S. T. Judecător I. N. B. Grefier Ani-L. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de către recurentul P. D. G. împotriva sentinței civile nr. 1274/_ pronunțată de Judecătoria Dej privind și pe intimata A. -D. C.

, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

La apelul nominal făcut în ședința publică,se constată lipsa părților . Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

Dezbaterea pe fondul cauzei a avut loc in ședința publica din 27 noiembrie 2013, când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de data de azi, încheiere care face parte integranta din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 1274/_ a Judecătoriei Dej a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de către petentul P. D. G. , cu domiciliul procesual ales în loc. M., str. L. B. nr.2, jud. Hunedoara, împotriva procesului-verbal de contravenție seria CJ nr.0001884/_, încheiat de către intimata Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor C. , cu sediul în mun. C. -N., P-ța M. nr.1, județul C. .

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de contravenție seria CJ nr.0001884/_, încheiat pe seama petentului P. D. G. de către intimata Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - Direcția Sanitară Veterinară și

pentru Siguranța Alimentelor C., s-a reținut în sarcina acestuia săvârșirea contravenției prevăzute de art.3 lit. b) pct.3 din H.G. nr.984/2005, constând în aceea că, la data de_, ora 10:30, a transportat cu autovehiculul_, carne de pasăre fără să poată prezenta autorizația sanitar veterinară și document sau atestat că vehiculul a fost spălat si dezinfectat.

Pe cale de consecință, s-a dispus aplicarea unei amenzi în sumă de 720 RON, consemnându-se faptul că petentul nu are obiecțiuni.

Petentul a depus plângere la Judecătoria Cluj-Napoca (motive, f.28) solicitând anularea procesului-verbal și exonerarea de plata amenzii aplicate, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, învederând în esență faptul că autovehiculul era autorizat sanitar veterinar, deținând autorizație vizată pentru anul 2012, iar ultima dezinfecție a fost efectuată pe bază de aviz în data de_ .

În subsidiar, ținând seama de împrejurările comiterii faptei, de scopul urmărit, de urmările produse și de circumstanțele personale, petentul consideră ca se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

Prin întâmpinare, intimata a arătat că lipsește din autorizația prezentată la dosar data când a fost acordată viza pentru anul 2012, iar documentele trebuiau să însoțească transportul, absența acestora la momentul controlului fiind recunoscută fără obiecțiuni. Nu în ultimul rând, în susținerea plângerii s-au depus copii nelizibile fără a se arăta măcar că sunt conforme cu originalul.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat următoarele:

În lumina art.3 lit.b) pct.3 din H.G. nr.984/2005, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 720 lei la 1.500 lei, în cazul faptelor săvârșite de persoanele fizice "efectuarea transporturilor de produse și subproduse de origine animală cu mijloace de transport neautorizate sanitar-veterinar sau neigienizate

.";.

În speță, s-a avut în vedere faptul că petentul transporta în condițiile de timp și de loc anterior menționate carne de pasăre cu autovehiculul având nr. de înmatriculare_, fără a putea prezenta autorizația sanitar-veterinară și nici vreun document sau atestat că vehiculul a fost spălat și dezinfectat.

Văzând că la dosar petentul a depus copia semnată pentru conformitate după autorizația sanitar veterinară nr.479/_, vizată pentru anul 2012 pentru autoutilitara cu pricina, având nr. de înmatriculare_, în atare situație nu se mai poate susține că transportul s-a făcut cu un mijloc neautorizat sanitar- veterinar.

În schimb, deși a fost citat să depună la dosar dovada că autovehiculul a fost totodată igienizat prin spălare și dezinfectare la data de_, deci în ziua premergătoare transportului, așa cum s-a arătat în motivarea plângerii (f.28), petentul nu a depus decât copia autorizației sanitar-veterinare (f.44 și urm.) situație în care subzistă fapta în temeiul articolului amintit, teza finală.

Așadar, în sarcina petentul sunt întrunite elementele contravenției prev. de art.3 lit.b) pct.3 teza finală din H.G. nr.984/2005, constând în efectuarea unui transport de carne de pasăre în condițiile de timp și de loc anterior amintite, cu un mijloc de transport neigienizat, pentru care a fost sancționat cu amendă în sumă

de 720 lei, reprezentând minimul special prevăzut de textul de lege incriminator, pe măsura gradului de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită, de modul și mijloacele de comitere - transport de carne de pasăre în cantitate mare, destinată consumului uman, care se poate contamina cu paraziți, cu microorganisme patogene ori substanțe toxice etc.

- de scopul urmărit, precum și de restul circumstanțelor reale și personale, astfel încât pe viitor petentul va conștientiza necesitatea respectării regulilor generale și speciale pentru igienizat transportului de produse alimentare.

În considerarea celor expuse, în baza art. 34 din O.G. nr.2/2001, aprobată prin Legea nr.180/ 2002, cu modificările ulterioare, instanța de fond a respins plângerea, ca neîntemeiată în sensul înlocuirii amenzii aplicate cu sancțiunea avertisment.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul P. D. G., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate și, în consecință, admiterea plângerii formulate împotriva procesului verbal de contravenție nr. 0001884 din_ încheiat de A. - D. C., și în baza probelor administrate, în principal anularea procesului verbal de contravenție nr. 0001884/_ și, pe cale de consecință, exonerarea de la plata amenzii aplicate; în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment, fără a arăta în scris motivele.

Analizând hotărârea atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul constată că, recursul declarat în cauză este nefondat.

Astfel, soluția instanței de fond este legală și temeinică, cât timp, petentul recurent, deși legal citat la fond cu mențiunea să depună la dosar dovada igienizării prin spălare și dezinfectare la data de_ a autovehiculului în discuție, deci în ziua premergătoare transportului, nu s-a conformat dispozițiilor instanței, deci nu a dovedit o altă stare de fapt decât cea reținută în procesul verbal contestat.

Totodată, amenda aplicată de agentul constatator reprezintă minimul prevăzut de lege, fiind justificată raportat la gradul de pericol ridicat al faptei, respectiv transportul unei cantități mari de carne de pasăre, cu un mijloc de transport neigienizat, destinată consumului uman, ce se poate ușor contamina cu diferiți paraziți, microorganisme patogene sau substanțe toxice.

Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art.312 C.pr.civ., va respinge recursul declarat de recurentul P. D. G., împotriva sentinței civile nr. 1274/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Dej pe care o va menține în totul.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul P. D. G., cu domiciliul ales în M., str. L. B. nr. 2, jud. Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 1274/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Dej, pe care o menține în totul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

A.

G. C. S.

T.

I.

N. B.

GREFIER Ani L. C.

Red. 2 ex./I.N.B./D.M.

_

Jud.fond: Igna Corin-Giuliano

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1335/2013. Anulare proces verbal de contravenție