Decizia civilă nr. 146/2013. Anulare proces verbal de contravenție

cod operator 4204

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR.146/A

Ședința publică din 11 D. 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. O.

J. ecător V. I.

G. ier C. M. C.

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de apelantul-intimat I. DE P. AL J. M. cu sediul în B. M., str.22 D. nr.37 împotriva sentinței civile nr. 6813 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în contradictoriu cu intimatul-petent C. R., cu domiciliul ales la cabinet avocat Olimpia Ciocotișan în B. M., str.G.Coșbuc nr.30/35, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în data de_ când s-a dispus amânarea cauzei în pronunțare la data de azi, după deliberare pronunțându-se hotărârea de mai jos.

T.

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.6813 din_, Judecătoria Baia Mare a admis plângerea formulată de petentul C. R., domiciliat în B. M., B-dul Unirii nr. 11, sc. A, ap. 4 și domiciliul procesual ales în B. M., str. George Coșbuc nr. 30/35, jud. M. (avocat Ciocotișan Olimpia), CNP 1., în

contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL J. M., cu sediul în B.

M., str. 22 D. nr. 37 jud. M. și a anulat procesul verbal seria AP nr. 1037352 din data de 15 februarie 2013.

În considerente s-a reținut că procesul verbal seria AP nr 1037352 din data de 15 februarie 2013 a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art 16 și urm din OG 2/2001, întrunind condițiile de legalitate.

Motivul de nelegalitate invocat de petent prin plângere este neîntemeiat. Agentul constatator a arătat în cuprinsul procesului verbal motivele pentru care actul de constatare nu a fost semnat de un martor conform art 19 alin 3 din OG 2/2001.

Cu privire la temeinicie s-au reținut următoarele: potrivit actului de constatare în data de 14 februarie 2013, ora 08,00 petentul a fost citat pentru a se prezenta la sediul poliției în calitate de parte vătămată în dosarul penal nr 4647/P/2012 și petentul fără motiv întemeiat nu s-a prezentat la locul, data și ora menționate în citație. S-a reținut că petentul a săvârșit fapta prevăzută de art 3 pct 31 din legea 61/1991. A fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantum de 500 lei (f. 6).

Potrivit raportului încheiat la data de 15 martie 2013 de către agentul constatator, petentul nu s-a prezentat la data și ora menționate în citația emisă în dosar penal nr 4647/P/2012 motivat de faptul că programarea la testul poligraf se face de regulă cu 2 luni înainte petentul a fost sancționat conform art 3 pct 31 din legea 61/1991, reținându-se că petentul a mai fost citat o dată în același dosar penal și în legătură cu aceeași problemă (f. 19). La dosar nu a fost depusă dovada citării pentru data anterioară menționată în raportul întocmit de agent.

Potrivit art 179 cod procedura penală "dacă persoana citată nu se află acasă, agentul înmânează citația soțului, unei rude sau oricărei persoane care locuiește cu ea, ori care în mod obișnuit îi primește corespondența. Citația nu poate fi înmânată unui minor sub 14 ani sau unei persoane lipsite de uzul rațiunii. Dacă persoana citată locuiește într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, în lipsa persoanelor arătate în alin. 1, citația se predă administratorului, portarului ori celui care în mod obișnuit îl înlocuiește. Persoana care primește citația semnează dovada de primire, iar agentul, certificând identitatea și semnătura, încheie proces-verbal. Dacă aceasta nu voiește sau nu poate semna dovada de primire, agentul afișează citația pe ușa locuinței, încheind proces-verbal. În lipsa persoanelor arătate în alin. 1 și 2, agentul este obligat să se intereseze când poate găsi persoana citată pentru a-i înmâna citația. Când nici pe această cale nu se poate ajunge la înmânare, agentul afișează citația pe ușa locuinței persoanei citate, încheind proces-

verbal. În cazul când persoana citată locuiește într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, dacă în citație nu s-a indicat apartamentul ori camera în care locuiește, agentul este obligat să facă investigații pentru a afla aceasta. Dacă investigațiile au rămas fără rezultat, agentul afișează citația pe ușa principală a clădirii, încheind proces-verbal și făcând mențiune despre împrejurările care au făcut imposibilă înmânarea citației";.

Potrivit procesului verbal de îndeplinire a procedurii de citare încheiat la data de 14 februarie 2013, la data menționată agentul s-a deplasat la adresa petentului și găsind pe menajera petentului aceasta primind actul a spus că nu semnează de primire dar că va înmâna citația. Procesul verbal este semnat de agentul de poliție (f. 20). Procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare nu îndeplinește condițiile prevăzute de art 179 cod procedură penală. În situația în care persoana găsită la domiciliul petentului și care se presupune că ar avea calitatea de a primi corespondența conform art 179 alin 1 cod procedură penală, refuză să semneze dovada de primire pentru a fi îndeplinită procedura de cotare agentul afișează citația pe ușa locuinței, încheind proces-verbal. Raportat la dispozițiile art 179 c.p.p. nu se poate reține faptul că petentul a fost citat pentru data de 14 februarie 2013 ora 08,00 la sediul P. i B. Sprie, ori că a avut cunoștință de obligația de a se prezenta la sediul P. i în data de_ și ora 08,00.

Potrivit art 3 pct 31 din legea 61/1991 "constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:

refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu";.

Instanța de fond a considerat că în cauză nu se poate reține săvârșirea de către petent a faptei prevăzute de art 3 pct 31 din Lg 61/1991. Acesta nu a fost citat cu respectarea normelor de procedură și nici nu s-a făcut dovada că ar fi avut cunoștință de obligația de a se prezenta la sediul poliției în data și la ora menționate în procesul verbal.

Împotriva sentinței a declarat apel intimata I. de P. i al J.

M. solicitând schimbarea acesteia în sensul respingerii plângerii formulate de petentul C. R. și menținerea în totalitate a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției.

În drept a invocat art.458, 466 raportat la art.480 al.2 Cod procedură civilă și art.34 al.2 din OG nr.2/2001 cu modificările și completările ulterioare.

Apelanta a susținut oral că instanța de fond a apreciat greșit că petentul nu a fost citat cu respectarea normelor de procedură și că nu s-a făcut dovada că acesta ar fi avut cunoștință de obligația de a se prezenta la sediul poliției în data și la ora menționate în procesul verbal, cu toate că procesul verbal de îndeplinire a procedurii (fila 18 dosar fond) a fost înmânat numitului C. Francis, rudă cu petentul, care a primit plicul și a semnat de primire.

Prin întâmpinare, intimatul-petent C. R. a solicitat respingerea apelului și păstrarea hotărârii, arătând că nelegalitățile în legătură cu citarea unei părți obligă organele judiciare să constate lipsa de procedură în cauză și să dispună refacerea procedurii de citare iar nu sancționarea părții pentru o greșeală ce nu îi este imputabilă cum s-a întâmplat în speța de față.

Petentul a învederat instanței de apel că față de lipsa de procedură a citării de la poliție, nu se poate reține săvârșirea contravenției din procesul verbal atacat prin plângere.

Analizând sentința, prin prisma criticilor invocate în apel și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:

Fapta contravențională reținută în sarcina petentului-intimat este cea prevăzută de art.3 pct.3.1 din Legea nr.61/1991 și constă în refuzul acestuia de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice.

Raportat la modalitatea în care a fost realizată procedura de citare a intimatului la organul de poliție, prima instanță a constatat justificat că nu au fost respectate prevederile art.179 Cod procedură penală și că nu se poate reține că petentul a avut cunoștință că trebuie să se prezinte la P. în ziua de_ .

Față de cele arătate și având în vedere că nu s-a făcut dovada citării petentului pentru o dată anterioară, în sensul celor menționate în raportul din 13 martie 2013, judecătoria a înlăturat întemeiat aceste susțineri.

Din perspectiva considerentelor expuse, în litigiul pendinte nu se poate reține cu certitudine că petentul a comis contravenția descrisă în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat.

Așa fiind, instanța de fond a analizat judicios înscrisurile de la dosar și normele legale aplicabile, astfel că hotărârea pronunțată de aceasta este temeinică și legală, situație în care apelul este nefondat și va fi respins în baza art.34 al.2 din OG nr.2(2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările ulterioare, raportat la art.480 Cod procedură civilă, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de I. de P. al J. M. împotriva sentinței civile nr.6813 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, județul M., pe care o menține.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi 11 D. 2013.

Președinte,

S. O.

J. ecător,

V. I.

G. ier,

C. M. C.

Red.I.V.-_

Tehnored.C.C.-_ /4 ex.

J. ecător la fond.A. R. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 146/2013. Anulare proces verbal de contravenție