Decizia civilă nr. 216/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE M. ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal: 3184.

DECIZIA CIVILĂ NR.216/2013

Ședința publică din 20 februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: P. Urs

Judecător: A. Ț. Judecător: M. L. Grefier: S. -I. Ș.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent SC E. T. S. împotriva sentinței civile nr. 8283/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat I. T. DE M. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantei av. Sime B. și reprezentanta intimatului c.j. Crăciunescu D. .

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este îndeplinită.

T. ul, în temeiul art. 1591 alin.4 Cod procedură civilă, procedează la

verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competent general, material și teritorial să judece prezentul recurs, recursul a fost declarat în termen, motivat și comunicat cu intimatul.

Reprezentanții părților arată că nu au alte cereri de formulat sau excepții de invocat.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentei solicită în principal, modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii plângerii și pe cale de consecință, anularea procesului verbal de contravenție atacat ca netemeinic și nelegal, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea recursului arată că numitul Nerghesan Moise, are calitatea de asociat al societății sancționate, nu a avut niciodată calitatea de salariat, nu a ridicat nici o sumă de bani din societate și în consecință nu s-a putut reține nici un prejudiciu în favoarea Statului.

Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului și în consecință menținerea hotărârii instanței de fond, având în vedere că Nerghesan Moise, a recunoscut că a efectuat muncă de taximetrie, deci trebuia să aibă un contract

individual de muncă, obiectul de activitate a societății recurente era de taximetrie, activitatea desfășurată prin intermediul persoanei mai sus arătate, care nu avea încheiat contract de muncă.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 8283/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost respinsă plângerea formulată de reclamanta SC E.

T. S.R.L. cu sediul procesual ales in C. -N. C. D. nr. 112 bl. G1 ap. 4 jud. C., împotriva procesului verbal de contravenție seria CJ nr. 013808/_ în contradictoriu cu I. T. DE M. C. cu sediul in C. -N. str. G.

C. nr. 2 jud. C., ca neîntemeiată

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Prin procesul verbal de contravenție seria CJ nr. 013808/_

reclamanta SC E. T. .R.L. a fost sancționată cu amendă în sumă de 3000 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 276 al. 1 lit. e) din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii.

S-a reținut de către inspectorii de muncă în urma controlului efectuat cu privire la documentele prezentate pentru perioada iulie 2010 - până la data controlului, că societatea a desfășurat activitate de taximetrie cu un singur autoturism, conform rapoartelor fiscale prezentate. Totodată societatea nu a întocmit contract de muncă pentru persoana care a desfășurat activitate de taximetrie începând cu_ - un angajat, care să dețină autorizație in acest sens. S-a reținut că persoana care a desfășurat activități de taximetrie din luna iulie 2010 este dl. Nerghesan Moise. Starea de fapt a fost constatată pe baza declarației pe proprie răspundere data de administratorul reclamantei d-na Nerghesan Raveca si a înscrisurilor prezentate cu ocazia controlului (f.6,7, 23- 32). Procesul-verbal a fost semnat de reprezentantul reclamantei administratorul Nerghesan Raveca cu următoarea mențiune ";…voi contesta";.

Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța este ținută, din oficiu, să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției. Analizând mențiunile procesului verbal de constatare a contravenției contestat, instanța reține că, formal, acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 16, art. 17, art. 19 și art. 20 din OG nr. 2/2001. Astfel, au fost înscrise toate datele de identificare ale contestatoarei, aspectele de fapt relevante pentru stabilirea împrejurărilor de fapt în care a fost săvârșită contravenția, temeiurile de drept incidente pentru încadrarea faptei și a sancțiunii aplicate, agentul constatator și-a înscris datele sale de identificare iar actul a fost semnat de reprezentantul contestatoarei.

Cu privire la temeinicie, instanța reține că situația de fapt a fost în mod corect reținută în procesul verbal.

M. ivul invocat de reclamanta pentru anularea procesului verbal nu poate fi reținut. Este adevărat că dl. Nerghesan Moise are calitate de asociat in SC E.

T. S.R.L. (f. 14-15). Insă conform consemnărilor din procesul verbal acesta a

prestat activitatea in beneficiul societății in perioada iulie - decembrie 2010, fără încheierea unui contract de muncă și a fost singurul care a desfășurat activitate conform obiectului societății reclamante. Faptul că Nergheșan Moise este asociatul reclamantei nu exonerează reclamanta de obligația de a încheia contract individual de muncă, având in vedere dispozițiile art. 10 si art. 16 din Codul muncii. Calitatea de asociat nu constituie o excepție de la obligația de a încheia contract individual de muncă. În mod greșit reclamanta a apreciat că activitatea prestată de numitul Nerghesan Moise nu se încadrează în dispozițiile art. 10 din Legea nr. 53/2001.

Susținerile intimatului referitoare la incidența dispozițiilor art. 70 al. 1 interpretate per a contrario referitor la asociați, sunt un argument in sprijinul obligației de a încheia contract individual de muncă inclusiv pentru persoanele care au calitatea de asociați, dar care prestează activitate conform obiectului societății. Deoarece Nerghesan Moise a presat munca în beneficiul societății reclamante, acesta a avut calitatea de salariat in sensul art. 10 din Legea nr. 53/2003.

În drept, sunt incidente prevederile art. 276 al. 1 lit. e) în vigoare la data de_, care sancționează următoarea faptă: " primirea la munca a persoanelor fără încheierea unui contract individual de munca, potrivit art. 16 alin. (1), cu amenda de la 3000 lei la 4000 lei pentru fiecare persoana identificata, fără a depăși valoarea cumulata de 100.000 lei ». Conform art. 16 al. 1 din Codul Muncii "contractul individual de munca se încheie in baza consimțământului părților, in forma scrisa, in limba romana. Obligația de încheiere a contractului individual de munca in forma scrisa revine angajatorului. Angajatorul persoana juridica, persoana fizica autorizata sa desfășoare o activitate independenta, precum si asociația familiala au obligația de a încheia, in forma scrisă, contractul individual de munca anterior începerii raporturilor de munca. »

Sancțiunea a fost în mod legal aplicată, cu respectarea limitelor impuse de lege și având în vedere gradul de pericol social ridicat al contravenției săvârșite. Având în vedere perioada de timp în care Nergheșan Moise a desfășurat activitate fără contract de munca (iulie-decembrie 2010) instanța apreciază că măsura avertismentului nu este proporțională cu gravitatea faptei.

Pentru toate aceste considerente, instanța de fond a respins plângerea formulată de SC E. T. S.R.L. împotriva procesului verbal de contravenție seria CJ nr. 013808/_ în contradictoriu cu I. T. DE M. C., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, petenta S.C.

"E. T. "; S.R.L solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate în sensul admiterii plângerii contravenționale formulate de petentă împotriva procesului-verbal de contravenție nr.013808/_, în motivare fiind reiterate practic considerentele care au stat la baza formulării plângerii contravenționale adresate instanței de fond, legate de faptul că asociatul petentei, Nergheșan Moise, nu avea calitatea de salariat, nu a fost niciodată remunerat pentru activitatea prestată și petenta nu a plătit niciodată vreo sumă de bani acestuia, neavând în acest caz calitatea de angajator.

Analizând recursul declarat, prin prisma actelor de la dosar și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul reține că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, reținând în mod corect, pe de o parte, că procesul verbal-contestat conține toate elementele prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art.16 și 17 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și că petenta nu a administrat probe de natură să combată prezumția de temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenție contestat (dimpotrivă administratorul petentei, Nergheșan Raveca, recunoscând în declarația dată -

f.13 dosar fond, existența raporturilor de muncă dintre societate și asociatul Nergheșan Moise, situație în care se impunea încheierea unui contract individual de muncă), iar pe de altă parte că sancțiunea contravențională aplicată, respectiv minimul prevăzut de lege pentru aceste gen de fapte, corespunde gradului de pericol social al faptei săvârșite, considerat sporit de către legiuitor prin stabilirea unei limite minime a amenzii în cuantum atât de ridicat, tocmai pentru a asigura reținerea și virarea la fondurile speciale a obligațiilor care revin angajatorului, precum și plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat consolidat. Argumentele aduse de către instanța de fond în sprijinul soluției pronunțate sunt pe deplin întemeiate și convingătoare, tribunalul însușindu-și-le în totalitate. În acest sens este de precizat că, potrivit jurisprudenței CEDO, instanțele de control judiciar nu sunt obligate să reia în motivarea hotărârii argumentele învederate de prima instanță și să dezvolte din nou în considerentele deciziei întregul material probator, dacă aceste argumente sunt pertinente și complete și dacă, cazul de față, motivele de recurs prezentate de recurentă nu

diferă de susținerile acesteia în fața primei instanțe.

În consecință, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., tribunalul va respinge recursul declarat de recurenta S.C. "E. T. "; S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 8283/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va menține în totul.

Totodată, în baza art.274 C.pr.pen. se va respinge și cererea formulată de recurentă privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de recurenta S.C. "E. T. "; S.R.L., cu sediul procesual ales în C. -N., C. D., nr.112, bl.G1, ap.4 jud. C., împotriva sentinței civile nr. 8283/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei

C. -N., pe care o menține în totul.

Respinge cererea formulată de recurentă privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

P. Urs

Judecător,

A. Ț.

Judecător,

M. L.

Grefier,

S. -I. Ș.

Red. M.L./C.B./2 ex.

Jud. fond: D. -VIORICA P. OVICI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 216/2013. Anulare proces verbal de contravenție